Piata financiara

Piata financiara

Prin intermediul pietei financiare, cei care au nevoie de capital se intalnesc cu cei care detin fonduri disponibile pentru investitii.

Piata financiara, definita ca fiind ansamblul relatiilor si mecanismelor de alocare eficienta a resurselor banesti din economie, cuprinde piata monetara si piata de capital (piata valorilor mobiliare) .

Piata monetara este specializata in plasarea si atragerea de fonduri pe termen scurt, inclusiv acordarea/luarea de credite. Piata monetara are mai multe segmente, fiecare dintre acestea fiind specializate in utilizarea unor instrumente specifice dar utilizand acelasi operator principal: bancile.

Segmentele pietei monetare sunt11:

piata scontului, specializata in cumpararea si vanzarea cambiilor;

piata interbancara, in cadrul careia bancile se imprumuta reciproc;

piata certificatelor de depozit, in care bancile atrag resurse banesti prin emiterea de certificate de depozit negociabile, inscrisuri care pot fi rascumparate de banci la o anumita data cu o anumita rata a dobanzii;

piata efectelor de comert, in care bancile, marile companii sau alte institutii financiare emit titluri de credit (bilete la ordin sau cec-uri);

piata eurovalutelor, reprezinta atragerea si plasarea de fonduri in valuta.

Piata de capital (piata valorilor mobiliare) este specializata pe tranzactii cu active financiare pe termen mediu si lung, reprezentand ansamblul relatiilor si mecanismelor prin care se realizeaza transferul capitalului de la cei care au surplus (investitori ) catre cei care au nevoie, cu ajutorul unor instrumente specifice (valori mobiliare) si prin intermediul unor operatori specifici (societatile de intermediere de valori mobiliare).

Valorile mobiliare sunt documente din hartie sau electronice create ca suport al tranzactiilor financiare. Acestea sunt active financiare care presupun drepturi pentru cei care le detin (la dividende, la dobanzi, etc.) si obligatii (de a plati dividende, dobanzi, etc.) din partea celor care le-au emis.

Valorile mobiliare specifice pietei de capital sunt: actiunile, obligatiunile si alte instrumente si titluri financiare specifice.

Actiunea este un titlu de valoare, un titlu financiar, reprezentand o parte din capitalul social al firmei, din patrimoniul firmei, din acest motiv se mai numeste si titlu de proprietate. In acelasi timp, actiunea este un mijloc de atragere a capitalurilor disponibile, necesare firmei, de pe piata de capital (interna sau externa).

Interesul detinatorilor de capitaluri de a subscrie si varsa capitalurile la o firma este generat de avantajele ce li se ofera12:

o remuneratie (dividend) mai mare decat ar plasa capitalurile in alte zone ale economiei si societatii (banci, fonduri de investitii, etc.);

puterea pe care o pot dobandi prin actiunile cumparate, in managementul firmei.

Actiunea, ca mijloc de atragere si de formare a capitalurilor firmei trebuie sa contina cateva elemente de continut minimale: denumirea societatii, numar de inregistrare la registrul comertului, numar de ordine, capitalul social, valoarea nominala a actiunii.

In functie de modul de detinere si circulatie, actiunile pot fi:

actiuni la purtator, pe care nu se mentioneaza nici un nume si pot fi transmise de la o persoana la alta;

actiuni nominative, care poarta numele proprietarului si nu pot fi transmise decat prin transfer inregistrat in registrul societatii comerciale.

Actiunile mai pot fi:

privilegiate, atunci cand dau dreptul detinatorului la un dividend fix, indiferent de marimea profitului realizat de societatea emitenta;

ordinare, atunci cand cota de dividend este variabila, in functie de marimea anuala a profitului firmei emitente.

Obligatiunile sunt tot valori mobiliare emise de firme sau de stat pentru procurarea fondurilor necesare sub forma de imprumut.

Proprietarul unei obligatiuni este o persoana care a imprumutat o anumita suma de bani emitentului (statul, o colectivitate publica, societate nationala sau privata) si de la care percepe o dobanda proportionala cu totalul imprumutului. Imprumutul este rambursabil, fie intr-o singura transe, fie in mai multe transe, care pot fi constante sau variabile dar esalonate inca de la emisiunea titlului.

Dupa diferite criterii, obligatiunile se clasifica astfel:

Dupa modul de identificare a proprietarului, obligatiunile pot fi:

a)       la purtator, caz in care obligatiunea apartine posesorului;

b)      nominative, daca au numele proprietarului inscris pe certificat/ sau in cont.

Dupa forma de emisiune:

a)      materializate, sunt emise in forma materiala, pe suport de hartie;

b)      dematerializate, emise prin inscriere in cont, pe suport de hartie.

Dupa tipul de venit pe care il genereaza, obligatiunile emise de organele administratiei publice centrale si locale pot fi:

a)      obligatiuni cu dobanda, sunt emise la o valoare nominala, valoare care se returneaza, de regula la scadenta, plus o dobanda care se distribuie conform unui program de distribuire;

b)      obligatiuni cu cupon zero sau obligatiuni cu reducere (discount), sunt emise la un pret de emisiune mai mic decat valoarea nominala care este platita la scadenta, nu se plateste dobanda iar castigul consta in diferenta dintre pretul de cumparare dat de investitor si pretul de rascumparare la scadenta.

Riscurile detinatorului de obligatiuni sunt mai reduse in comparatie cu cele ale detinatorului de actiuni. Ele se manifesta ca risc de nerambursare si de lichiditate a firmei, caz in care creditorii au prioritate in fata actionarilor.

Titlurile financiare primare, actiunile si obligatiunile, difera in privinta rentabilitatii si riscului oferite investitorilor de capital, astfel:

Piata valorilor mobiliare cuprinde doua segmente:

piata primara;

piata secundara.

Piata primara - este acea piata financiara in cadrul careia se vand si se cumpara hartiile de valoare pe termen lung nou-emise de catre diferiti agenti economici, bancar-financiari si autoritatea guvernamentala. Operatiunile de emisiune si plasare a noilor titluri financiare se desfasoara, in principal prin intermediul bancilor, care incaseaza un comision.

Piata secundara este piata pentru titlurile care au fost deja emise, avand acelasi rol de a distribui capital, dar pentru o suma mai mica si, in plus, apar tranzactiile care se departeaza de acest scop, in sensul ca se fac indeosebi pentru a realiza un profit datorita negocierii si jocului cererii si al ofertei.

Tranzactionarea acestor titluri se efectueaza prin intermediul unor institutii specializate si autorizate sa actioneze pe aceste piete: societati de valori mobiliare, burse de valori. In afara de burse de valori, in lume exista burse de materii prime, burse de minereuri, burse de imbracaminte, burse de piese auto, burse filatelice, burse de opera de arta.

In Romania piata de capital a fost reglementata prin legea privind valorile mobiliare si bursa de valori nr.52 din 27 iulie 1994, iar institutiile principale ale pietei financiare sunt: Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Societatile de Valori Mobiliare, Societatile de Investitii Financiare, Societatile de brokeraj, Bursa de Valori s.a.

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare este un organism guvernamental cu responsabilitati atribuite de puterea publica in domeniul coordonarii pietelor de capital. Atributiile mai importante ale acestei institutii sunt:

confirmarea prospectelor pentru noi emisiuni de titluri financiare;

inregistrarea tuturor hartiilor de valoare ce se emit pe piata primara;

atestarea societatilor de intermediere a valorilor mobiliare si urmarirea activitatii desfasurate de acestea;

controlul activitatii burselor de valori;

aprobarea, dupa consultarea cu autoritatea guvernamentala, a infiintarii de noi burse de valori.

Titlurile financiare derivate sunt produsele burselor de valori si rezulta din contractele incheiate intre emitent si beneficiar, care dau beneficiarului drepturi asupra unor active ale emitentului, la o anumita scadenta viitoare.

Titlurile derivate spre deosebire de titlurile primare nu dau drepturi beneficiarului asupra veniturilor nete ale emitentului, ci asupra unor active diverse ale acestuia (valute, marfuri) numite active derivate.

Titlurile financiare derivate pot fi grupate in doua categorii:

contractele viitoare (futures);

optiunile.

Contractul viitor imbraca forma unei intelegeri intre doua parti de a vinde, respectiv de a cumpara un anumit activ ( instrument monetar, titlu financiar) la un pret stabilit in momentul incheierii contractului, transmiterea efectiva a activului catre cumparator avand loc la o data viitoare.

Optiunile sunt contracte intre un vanzator si un cumparator de active, care dau dreptul acestuia din urma de a vinde sau a cumpara un activ pana la o anumita data in schimbul platii catre vanzator a unei prime. Optiunea poate fi de vanzare (,, put option") daca cumparatorul prin contract, dobandeste dreptul de a vinde activul si de cumparare (,,call option"), atunci cand acesta are dreptul de a cumpara active.

Produsele sintetice sunt rezultatul combinarii de catre institutiile financiare a unor active financiare diferite, din care rezulta instrumente de plasament noi, in special combinarea de contracte ,,futures " de vanzare si cumparare de optiuni ,,put" si ,,call", precum si intre diferite tipuri de ,,futures" si ,,option". Intre activele financiare sintetice o importanta deosebita o detin titlurile financiare de tip ,,cos", care se intemeiaza pe selectia titlurilor finaciare primare, din a caror combinatie rezulta un produs bursier standardizat.

Cunoasterea mecanismelor de functionare a pietei de valori mobiliare si a reglementarilor referitoare la acestea constituie o conditie esentiala pentru orice manager financiar.