Elemente definitorii pentru sistemele de productie industriale

ELEMENTE DEFINITORII PENTRU SISTEMELE DE PRODUCTIE INDUSTRIALE

Abordarea in mod sistemic a problemelor activitatii industriale considera ca diferitele mijloace de munca sau obiecte ale muncii, ateliere, sectii, firme, ramuri industriale sau componente ale acestora sunt multimi de sisteme reunite dupa anumite reguli, in vederea indeplinirii unui scop bine determinat.

Sistemele de productie industriale reprezinta acele tipuri de unitati de productie industriale sau diviziuni ale acestora (holding, firme, sectii, ateliere etc.),  precum si reuniuni de astfel de tipuri.

Sistemele de productie industriale, prin integrarea in structura lor a unui factor de conducere, de autoreglare, de regula de natura umana, devin sisteme cibernetice. Abordand firmele industriale, holdingurile, grupurile de firme, ramurile industriale ca sisteme cibernetice, se asigura conditii optime de fundamentare a unei conduceri si organizari a acestora pe baze stiintifice.

Treapta superioara atinsa de sistemele de productie industriale actuale, comparativ cu sistemele de productie manufacturiere si masiniste, a putut fi posibila datorita unei adevarate infuzii de progres tehnic, materializata prin introducerea si extinderea sistemelor electronice de calcul, a informaticii si a electronicii.

Adaptarea la noile conditii ale mediului economic actual, timpul de raspuns minim in conditii de eficienta la nevoi strict individualizate, sunt realizabile datorita urmatoarelor elemente definitorii ale sistemelor de productie industriale actuale[150]:

- factorul uman isi poate valorifica din plin creativitatea si inteligenta, intelegandu-se faptul ca oamenii fac competitiva o intreprindere;

- masinile si utilajele devin flexibile, putandu-se realiza chiar produse unicate, cu costuri comparabile cu cele inregistrate in productia de serie mare;

- tehnica de calcul, calculatoarele devin elemente cheie ale noii structuri, asigurand coordonarea si conducerea procesului de productie;

- intreaga activitate productiva este privita sistemic, toate compartimentele fiind integrate organic si subordonate obiectivului comun.

Avantajele nete ale sistemului de productie actuale fata de cele conventionale, constau in urmatoarele:

- adaptabilitatea aproape totala la modificarile mediului economic in care activeaza, fapt ce se concretizeaza intr-o competitivitate inalta care nu poate fi atinsa pe alte cai;

- flexibilitatea lor mai mare concomitent cu niveluri superioare ale unor indicatori de calitate, constatandu-se existenta unei corespondente directe intre indicatorii ridicati de flexibilitate si cei de calitate;

- productivitate sporita;

- grad ridicat de robotizare in conditiile efectuarii unei operatii complexe.

O posibila structurare a unui sistem de productie este urmatoarea (fig. 1.1).

S.C.O.

S.A.D.    

F.M. F.I. F.I. F.I.

S. Pers.                                

S.F.

F.I. F.M.

S. Pr.       F.E. Produse

F.E. F.I.

S.F.C.

F.E.

S. Intr. S.P.

Fig. 1.1 Structura simplificata a unui sistem de productie

[Sursa: V.Platon, in Sisteme avansate de productie, Edit. Tehnica,

Bucuresti, 1990, p.15]

F.M., F.I., F.E. -­ fluxuri materiale, informationale si energetice;

S.A.D. - subsistemul de aprovizionare-desfacere;

S. Pers. - subsistemul de personal;

S. Pr.- subsistemul de proiectare;

S.F.C. - subsistemul de financiar-contabil;

S.Intr. - subsistemul de intretinere;

S.C.O. - subsistemul de conducere si organizare.

S.F. - subsistemul de fabricatie

Performantele ridicate ale sistemelor de productie industriale actuale, in comparatie cu cele conventionale, influentate de sistemul stiintific si cel social in care evolueaza, sunt compatibile cu doua tipuri de comportament adoptate: anticipativ si activ.

Comportamentul anticipativ presupune adaptarea sistemului de productie inainte ca schimbarile survenite in mediu sa-si manifeste efectele, iar comportamentul activ implica multiple influente ale sistemului asupra mediului, in paralel cu adaptarea operativa la influentele exterioare. Dupa cum se constata din figura 1.1, sistemul de productie industrial este strabatut de fluxuri de materii prime, energie si informatii, care constituie intrarile sistemului. Principala componenta a sistemului de productie o constituie sistemul de fabricatie, definit si limitat numai la rezolvarea unor tipuri de sarcini legate de realizarea fizica a produsului. Prin intermediul acestui subsistem se realizeaza transformarea fizica sau chimica a fluxurilor de materiale prin intermediul fluxurilor de energie, transferandu-se si informatia tehnologica aferenta.

Considerand subsistemul de fabricatie ca fiind el insusi un sistem, se poate evidentia pentru acesta o structura minima, prezentata in figura de mai jos.

F.I.          

S. Cd.

F.I. F.I.

F.M.

S. Lg. S. E. S. Co. F(M+I)

F.E.                       

F.E.

F.I.R.

S.F.              

Fig. 1.2 Structura minima a unui sistem de fabricatie

[Sursa: V. Platon, in Sisteme avansate de productie, Edit. Tehnica, Bucuresti, 1990, p.18]

S. Cd. - subsistem de comanda;

S. Lg. - subsistem logistic;

S. E.- subsistem efector;

S. Co. - subsistem de control;

F.I.R. - fluxuri informationale si de reglare;

F(M+I) -fluxuri materiale cu informatie incorporata (produse finale).         

Structura din figura 1.2 pune in evidenta patru tipuri invariante de subsisteme de rang imediat inferior (rang unu R¹): efector, de comanda, de control si logistic. Detaliind mai profund structura se pot evidentia si sistemele de rang doi (R²) conform tabelului 1.1.

Tabel 1.1

Structura detaliata a subsistemului de fabricatie la nivelele ierarhice 1 si 2 si functiile aferente.

Sursa: V. Platon, Sisteme avansate de productie, Edit. Tehnica,Bucuresti, 1990, p.19]

Intre diferitele subsisteme care compun sistemul de productie, ca si intre componentele subsistemelor, exista relatii de interdependenta, oricare element al sistemului sau al subsistemului fiind un client al altui element si furnizorul unui alt element.

In cadrul abordarii sistemice, subsistemul de comanda este necesar sa urmareasca obtinerea unui optim global care insa nu este o suma a optimelor subsistemelor.

In general, in cadrul subsistemelor, diferitele variabile ale acestora pot constitui factori de adoptare a deciziei in cadrul timpului.

In cadrul unui sistem de productie, daca activitatea de aprovizionare se exprima printr-o functie u(x1,x2,.,t), activitatea de productie printr-o functie v(y1,y2,.t), iar activitatea de vanzare printr-o functie w(z1,z2,.,t), atunci eficacitatea globala (E) a sistemului se exprima astfel:

E = F u(x1,x2,.,t), v(y1,y2,.t), w(z1,z2,.,t)](1.1)

Daca activitatea de aprovizionare se noteaza cu A, cea de productie cu P si cea de vanzare cu V se poate scrie:

A P V

(1.2)

u(x1,x2,.,t) v(y1,y2,.t) w(z1,z2,.,t)

Pentru a obtine analitic eficacitatea optimala calculand valorile extreme E, se determina si se iau in consideratie derivatele partiale in raport cu diferitele variabile.

Se va obtine:

(1.3)

Rezulta de aici ca eficacitatea optimala nu rezulta din optimizarea fiecarui subsistem luat in mod izolat, ci prin participarea fiecaruia la realizarea unui obiectiv comun.