Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Management


Index » business » Management
» ASUMAREA RISCULUI MANAGERIAL


ASUMAREA RISCULUI MANAGERIAL


ASUMAREA RISCULUI MANAGERIAL

Definirea riscului

Definitia riscului economic data in "Dictionarul de economie" de Nita Dobrota este aceea de eveniment sau proces nesigur si probabil care poate cauza o paguba, o pierdere intr-o activitate, operatiune sau actiune economica. Spre deosebire de incertitudine, riscul economic se caracterizeaza prin posibilitatea descrierii unei legi (reguli) de probabilitate pentru rezultatele scontate, ca si prin cunoasterea acestei legi de catre cei interesati.



Managerii vad riscul in mod diferit fata de felul in care e1 apare in teoria deciziei. In particular exisa o usoara inclinatie in a egala riscul alegerii unei alternative cu variatia repartitiei probabilitatilor unor rezultate posibile care ar urma alegerii alternativei. Fata de teoria deciziei sunt evidente urmatoarele trei diferente, prezentate in continuare.

Prima diferenta consta in faptul ca multi manageri nu trateaza, de exemplu, nesiguranta profitului ca pe un aspect important al riscului, care este mai degraba asociat cu rezultatele negative. Exista, deci, o tensiune persistenta intre "risc", ca o masura in functie de repartitia rezultatelor posibile ale unei alegeri si "risc" ca pericol sau intamplare. Din aceasta din urma perspectiva, o alegere riscanta este una care contine amenintarea unui rezultat foarte slab.

In al doilea rand, pentru manageri, riscul nu este un concept cu caracter de probabilitate. Cam jumatate (54%) dintre managerii intervievati considera nesiguranta un factor de risc, pentru ei insa, rezultatele slabe prezinta o mare importanta. O mare parte au simtit ca riscul poate fi mai bine definit prin valoarea care se asteapta sa fie pierduta. Aceasta 1-a facut pe vicepresedintele unei banci sa afirme: "Imi asum riscuri mari cu privire la probabilitate, dar nu la valori". Un vicepresedinte pentru finante a declarat: "Nu ma uit la probabilitatea de succes sau insucces, dar iau in consideratie volumul riscului". Descriind diferenta dintre asumarea riscului si jocurile de noroc, un manager a spus: "A juca un milion de dolari intr-un joc, este un risc; pe cand, a juca in acelasi timp o jumatate de dolar nu este un risc". Aceasta tendinta de a ignora sau subestima probabilitatea de a pierde comparata cu valoarea este probabil mai bine definita ca "aversiune la pierdere" sau ca "aversiune la regret", decat ca "aversiune la risc", in termeni conventionali.

In evaluarea perspectivelor nesigure, 80% dintre managerii intervievati au fost preocupati de perspectiva "celor mai rele rezultate" sau de "deficitul maxim". Oricum, este clar ca managerii sunt mai tentati sa foloseasca marimi valorice pentru a descrie riscul, decat metodele moderne de estimare a acestuia, cum ar fi statistica sau calculul probabilitatilor s.a.

In al treilea rand, chiar daca pentru evaluarea riscului sunt utilizate metode cantitative sau daca managerii cauta o precizie mare in estimarea riscului, acestea se rezuma, in final, la niste mici dorinte aplicabile numai in cazul unor sume reduse. Pe de alta parte, la o alta testare, cand s-a cerut unor directori executivi sa enumere 9 alternative pentru investitii, tabelul rezultat a aratat o ordonare bazata pe valori certe doar intr-o proportie de 11%. Un vicepresedinte pentru finante a declarat ca: "Nimeni nu este interesat in luarea unor masuri cuantificate" si un prim-vicepresedinte observa: "Nu cuantifica riscul, dar trebuie sa fii capabil sa-l simti". Recunoscand ca exista piete financiare, tehnice, de produse si alte aspecte ale riscului, majoritatea celor intervievati au considerat ca riscul nu poate fi cuantificat cu ajutorul unei singure cifre sau cu o repartitie de numere; ei au argumentat, in continuare, ca nu exista o cale de a transforma un fenomen multidimensional intr-unul unidimensionai. Pe de alta parte, 24% din acelasi grup de manageri au considerat ca acest lucru ar fi realizabil la o investigare suplimentara. Un manager in activitatea de proiectare a spus: "Totul ar trebui exprimat in termeni de profit (sau pierderi) la sfarsitul proiectului, nu-i asa?"

In cele mai recente formulari, o alternativa de risc este una pentru care variatia este mare, iar riscul este o marime care se adauga valorii proiectate a alternativei, pentru a obtine o alternativa riscanta. Toate teoriile deciziei considera ca factorii de decizie prefera rezultatele asteptate decat pe cele surpriza. In general, se considera ca factorii de decizie prefera riscuri mai mici decat unele mari, iar importanta acordata altor factori ramane, in general, aceeasi. De asemenea, valoarea programata a unei alternative se presupune a fi asociata factorilor pozitivi, iar riscul celor negativi in scara preferintelor alternativelor.

Gasirea unor definitii empirice satisfacatoare a riscului, in interiorul acestui sistem rudimentar s-a realizat cu dificultati.

Unii factori de decizie au tendinta de a ignora posibile evenimente care ar fi foarte neplacute prin consecintele lor. Se mai poate intampla ca unii manageri sa nu priveasca decat spre o parte din rezultatele posibile si nu spre totalitatea lor si sa masoare variatia tinand cont doar de aceste rezultate. Se observa, de asemenea, ca descrierea literala este preferata cuantificarii lui, chiar daca ultima este mai elocventa. S-a observat ca probabilitatea ca rezultatele si valorile lor sa intre in calcularea riscului in mod independent este mai mare decat probabilitatea ca aceste valori sa fie luate impreuna. Cele de mai sus demonstreaza ca unii factori decizionali definesc riscul in mod diferit de teoria economica si diferiti manageri vor vedea aceeasi situatie in moduri diferite.

Asumarea riscului managerial

Asumarea riscului managerial presupune invingerea opozitiei individuale si aceea a contextului deciziei nefavorabile. Opozitia managerilor la asumarea riscului se presupune ca este rezultatul experientei fiecaruia in domeniu si influentei diferentiate a unor factori motivationali asociati riscului. Dintre acestia se pare ca sunt importanti factorii intrinseci asociati riscului ca o parte a personalitatii fiecaruia si cei ce rezulta din normative ale comportamentului managerial.

Se considera ca un manager care ezita sa-si asume riscuri n-ar trebui sa activeze in afaceri sau management. Cand au fost intrebati daca ar putea identifica predispozitia spre risc si aversiunea fata de risc, managerii de nivel mediu au spus ca predispozitia fata de risc dispare la indivizii care urca pe scara ierarhica. Managerii cu calitati manageriale considera ca cei ce sunt pregatiti in acest domeniu trebuie sa fie obisnuiti si cu asumarea riscului. Atitudinile negative in raport cu asumarea riscului sunt caracteristice managerilor care considera riscul mai degraba ca un pas spre o pierdere proiectata decat ca o apreciere a profitului. Directorii executivi analizati au explicat preferinta pentru riscuri calculate avand la baza trei motivatii.

In primul rand, asumarea riscului este esentiala pentru adoptarea unei decizii de succes. Peste 87% dintre ei au considerat ca intre risc si beneficiu exista o stransa legatura.

In al doilea rand, acesti manageri asociaza asumarea riscului cu sarcinile de serviciu si nu cu calitatile personale. Ei considera ca asumarea riscului este o componenta esentiala a rolului de manager. Un prim-vicepresedinte al unei firme a spus: "Daca nu-ti place sa risti, cauta-ti alta slujba!". Asumarea riscurilor este sinonima cu adoptarea deciziei in conditii de incertitudine.

In al treilea rand, acesti manageri recunosc placerea emotionala a asumarii riscului. Multi dintre cei intervievati au afirmat ca placerea succesului este argumentata de amenintarea insuccesului.

Aceste trei motivatii stau si la baza justificarii rolului factorilor contextuali in asumarea riscului. Managerii chestionati au afirmat ca in anumite conditii au anumite preferinte in ceea ce priveste asumarea riscului. Ei cred ca ar trebui sa-si asume mai putine riscuri atunci cand lucrurile merg bine. Alegerile riscante se fac cand firmele sunt falimentare.

Cei mai multi manageri par sa creada ca asumarea riscului este mai justificata atunci cand exista pericolul falimentului, decat atunci cand realizarea obiectivelor este iminenta. In situatiile "rele" trebuie asumat riscul.

De asemenea, riscul este adoptat cu mai multa usurinta atunci cand functia celui ce si-1 asuma este in pericol.

Alti manageri dintre cei intervievati (peste 90%) cred ca nu ar risca atunci cand falimentul ameninta existenta intreprinderii. Un intervievat a spus ca: "In situatia cand un concurent ameninta pozitia firmei pe piata, trebuie acceptat unul din doua riscuri: pe de o parte prabusirea si, pe de alta parte, adoptarea unei noi strategii ce reclama risc".

In general, o pozitie solida conduce la un comportament conservator, avand insa in vedere importanta riscului si minimizand pericolul falimentului. In acelasi timp, avantajele pozitiei fata de scopul propus, face ca pericolul implicat de asumarea riscurilor sa fie mai mic. "Personal imi doresc mai multe riscuri in raport cu posibilitatile pe care le am", se pronunta nostalgic un manager de nivelul mediu.

Studiile efectuate au aratat ca managerii evita riscul mai repede decat sa il accepte si aceasta aproape din reflex, utilizand reactia inversa, de tip feed-back.

Alte studii arata ca managerii evita acceptarea riscului, privindu-1 ca pe un obiect ce poate fi controlat. Ei nu accepta ideea ca riscurile pe care le au in fata sunt inerente. Mai degraba cred ca riscurile pot fi reduse prin utilizarea experientei in domeniul controlului pericolului. Este deja recunoscuta existenta managerilor care evita riscul, a celor ce-si asuma riscul si a celor care produc riscuri. Ultimii, nu numai ca-si asuma riscuri, dar incearca sa le conduca si sa le schimbe, considerand riscul controlabil; ei fac o distinctie neta intre jocul de noroc (unde atuul are un caracter exogen si de controlat) si asumarea riscului (unde experienta si informarea reduc nesiguranta).



In cazurile in care o alternativa data promite un beneficiu satisfacator, dar implica si un pericol mare, managerii isi indreapta atentia spre caile de micsorare a pericolului. O cale sigura este respingerea estimarilor.

Managerii se considera persoane ce-si asuma riscul, dar numai dupa ce actioneaza asupra pericolelor si le modifica asa incat sa poata fi siguri de succes. La adoptarea deciziei ei cauta, cu prioritate, strategii de control ale riscului. Cei mai multi cred ca-si pot face treaba mai bine decat s-ar crede, chiar si dupa revizuirea estimarilor. Aceasta tactica, denumita ajustare de catre MacCrimmon si Wehrung (1986), este considerata ca un raspuns standard la risc. Managerii intervievati de Shapira au vorbit despre eliminarea necunoscutelor si controlul riscului.

Aceste observatii reclama o tratare mai atenta de catre management a riscului care, in prezent, se abate de la simplul concept de risc.

Estimarea probabilistica a riscului

In general, managerii nu prea cred in estimarile probabilistice, nu le prea inteleg sau, pur si simplu, nu le utilizeaza prea mult. Rezultatele posibile, dar care au o probabilitate scazuta de realizare, par sa fie ignorate. Acolo unde prioritatea scazuta a probabilitatii este combinata cu consecinte importante (cazul dezastrelor neasteptate sau a descoperirilor neanticipate), practica excluderii, a neluarii in consideratie a evenimentelor cu probabilitate foarte scazuta de a se produce, poate avea urmari nedorite. Intr-o lume in care exista numeroase evenimente cu probabilitati de producere foarte scazute, dar cu consecinte deosebit de importante este greu ca, intr-un mod rezonabil, sa poata fi luate toate in calcul. Practica ignorarii probabilitatilor foarte scazute are insa ca efect faptul ca firmele sunt surprinse de catre evenimentele carora le sunt caracteristice acest gen de probabilitati. Cu toate acestea nu exista o rezolvare confortabila a acestei dileme.

Insensibilitatea fata de estimarea probabilistica depaseste cazul probabilitatilor foarte scazute; foarte frecvent, managerii prefera sa considere ca riscul este definit mai bine de catre amplitudinea valorii rezultatului decat de cea data de probabilitate.

Si comportamentul poate avea consecinte nedorite cand conduce spre preferinte pentru acceptarea unui risc mai mare (in sensul de variatie) atunci cand repartitia probabila a rezultatelor posibile este relativ rectangulara. De asemenea, este argumentat faptul ca acest comportament este mai putin inteligent decat adoptarea tuturor variatiilor probabilitatii si ar putea fi util sa se observe ca "confuziile" managerilor asupra riscului sunt ecouri ale ambiguitatii din studiile privind procesul de decizie efectuate de catre ingineri. In teoria deciziei, riscul se refera la probabilitatea incerta a stabilirii rezultatelor provenite din alegere. In studii recente, riscul reprezinta nu neputinta de a asigura un rezultat dorit, ci costurile sale. Ultima terminologie se concentreaza asupra definirii legaturilor dintre "riscul specific" si alte costuri ca, de exemplu, dintre frecventa si severitatea prejudiciilor si costul masurilor de siguranta.

Insensibilitatea manageriala fata de probabilitatile estimate poate reflecta, in parte, elasticitatea terminologiei utilizata de catre cei ce se ocupa cu studiul riscului si al deciziei-ingineresti.

Estimarea rezultatelor probabile este dificila, asa cum este si estimarea beneficiilor. Informarea este compromisa de conflictul de interese dintre sursa de informatii si receptor.

Studiile asupra asumarii riscului indica faptul ca preferinta pentru risc variaza in functie de context. Acceptarea unei alternative de risc depinde de relatia dintre pericolele si oportunitatile reflectate de risc si de cele cateva nivele critice ale aspiratiei proprii factorului de decizie.

Tendinta evaluarilor manageriale a alternativelor de a-si indrepta atentia numai asupra catorva aspecte cheie ale problemei, la un moment dat, este o tema recurenta in studiul rezolvarii problemelor umane; de exemplu, studiile despre "eliminarea aspectelor" de catre factori de decizie individuali (Tversky, 1972), analiza "atentiei" in rezolvarea problemelor umane (Nisbett si . Ross, 1980)/ "atentia secventiala acordata scopurilor" de catre grupuri de -factori de decizie (Cert si Mach, 1963).

In cateva dintre aceste teorii exista o singura valoare care focalizeaza atentia si anume, nivelul aspiratiei care desparte succesul subiectiv de esecul subiectiv.

Aceste observatii, respectand schimbarea concentrarii atentiei spre risc, par sa confirme mai degraba importanta a doua valori, si anume: nivelul propus pentru performanta si nivelul de supravietuire.

Aceste doua valori de referinta se pot studia din punctul de vedere al succesului, insuccesului si al dezvoltarii. Adaugarea unei valori focalizante, asociata cu o diminuare a acesteia, schimba oarecum interesul sau preferinta pentru risc intr-o functie a succesului.

Pericolul falimentului coboara tinta asupra careia este indreptata atentia, iar oportunitatea riscului este mai scazuta. Aceasta duce la o atitudine de adversitate fata de risc a managerilor care au succes.

Pentru managerii cu rezultate bune, atentia fata de oportunitatea si, deci, asumarea riscului, este stimulata doar cand performantele depasesc tinta propusa (nivelul propus).

Pentru factorii de decizie care se asteapta la rezultate a caror valori sunt sub cele programate, dorinta de a-si atinge scopul propus ii conduce spre asumarea riscului. In acest caz, oportunitatea riscului capteaza atentia mai repede decat pericolul, exceptand cazul cand apropierea de punctul de supravietuire capteaza atentia la acelasi nivel.

Daca performanta se opreste la punctul de supravietuire, evidentierea variantelor este moderata de frica fata de pericolele ce s-ar putea ivi.

Managerii au o reactie puternica la risc si la asumarea riscului. Isi fac probleme pentru reputatia lor in cazul asumarii riscului si sunt dornici sa-si exprime sentimentele de dezacord cu cei care stimuleaza grupurile ce iau decizii inteligente, dar riscante. Pe de o parte, asumarea riscului este evaluata si tratata ca fiind esentiala pentru inovatii si asigurarea succesului. In acelasi timp, asumarea riscului este diferentiata de "judecarea atuului". Un bun manager "isi asuma un risc" nu "joaca un joc de noroc". Importanta acestei paralele a fost recunoscuta de factorii de decizie-ingineri, care au incercat, cu rezultate modeste, sa castige un criteriu de evaluare a managerilor si potrivit caruia se recompenseaza mai repede "deciziile bune" decat "rezultatele bune", argumentand ca determinarea unei alegeri proprii n-ar trebui sa fie confundata cu sansa constientizarii unor situatii de risc.

Managerii fac deosebire intre asumarea riscului si jocul de noroc, in primul rand, pentru ca o face societatea care ii apreciaza si pentru ca experienta i-a invatat ca pot controla fatalitatea. Societatea apreciaza asumarea riscului, dar nu si jocul de noroc prin care se intelege asumarea riscului care provoaca un rezultat negativ.

Din punctul de vedere al managerilor si al societatii dedicate managementului de calitate se pune problema mentinerii si cresterii reputatiei manageriale de asumare a "riscurilor bune" si evitare a "riscurilor rele".

Situatia a fost descrisa foarte bine de catre un prim-vicepresedinte intervievat de Shapira. El a spus: "trebuie sa fii un tip care isi asuma riscul, dar trebuie mai mult sa castigi decat sa pierzi".

Reputatia manageriala de asumare a riscului este sustinuta mai bine decat jocul de noroc, de catre procesele sociale obisnuite. In perspectiva istoriei, nu este greu sa se faca distinctia dintre cei care au fost adevarati manageri (si-au asumat cu adevarat riscuri) si cei care au fost niste nebuni (amatori de jocuri de noroc).

Istoria nu doar a clasificat factorii de decizie in castigatori si invinsi, dar a si interpretat acele diferente care reflecta deosebirea dintre gandire si abilitate. Experienta managerilor buni i-a invatat ca probabilitatile vietii nu pot fi luate in calcul. Managerii cred, si experienta se pare ca le-a si confirmat-o, ca ei pot schimba "atuurile", ceea ce inseamna ca un proces probabilistic poate fi controlat. Rezultatul este ca managerii devin mai predispusi sa-si asume riscul, ceea ce corespunde cu definitiile sociale ale rolurilor manageriale. Managerii au rolul de a influenta mersul lucrurilor, de a lua decizii. Ideologia manageriala prezinta managerii ca initiatori ai schimbarilor; dar, unii manageri au tendinta de a dirija schimbarile organizatorice iar altii de a astepta sa se intample acest lucru. De asemenea, ideologia manageriala considera ca un bun manager este numai cel ce-si asuma riscuri.



Actul managerial include credinta ca in momentul deciziei se poate face clar diferenta intre riscurile asociate rezultatelor bune si cele asociate rezultatelor rele.

Perspectivele manageriale si riscul

In formularile conventionale ale teoriei deciziei, alegerea implica un schimb intre risc si beneficiul prevazut. Factorii de decizie refractari la risc prefera riscurile relativ mici si sacrifica ceva din beneficiul prevazut pentru a reduce variatia rezultatelor posibile. Factorii de decizie amatori de risc prefera riscurile relativ mari si sacrifica o parte din beneficiul prevazut pentru a spori variatia. Teoria presupune ca factorii de decizie in primul rand calculeaza riscul si apoi aleg intre alternativa risc-beneficiu, combinatiile favorabile; insa factorii de decizie neaga uneori existenta riscului sau considera ca acesta este atat de mic incat poate fi ignorat.

O forma comuna de negare implica acceptarea realitatii calculate a riscului, combinata cu un refuz de a asocia acea realitate cu interesele personale ale cuiva. Termenul "refuz" sugereaza o patologie psihologica; poate fi, desigur, mai mult o respingere filozofica a importantei motivarii probabilistice pentru un singur caz sau o neincredere in baza cauzala a evenimentelor. Tendinta indivizilor de a percepe evenimentele intamplatoare ca fiind cauzale si sub control, demonstrata in diferite experimente, incearca sa dezvolte teorii cauzale ale evenimentelor chiar si atunci cand se stie ca relatiile dintre evenimente sunt accidentale.

In continuare se prezinta o serie de tipuri de riscuri si masurile care trebuie sa fie luate pentru diminuarea lor :

Riscuri

Masuri necesare

-Riscuri naturale

Teren necorespunzator pentru constructii

Climat nefavorabil omului

Analize statistice si determinarea probabilitatii riscului pe baza datelor anterioare

Utilizarea experientei personale sau a altora

Riscuri privind calitatea produselor

Greseli in compozitia produselor si care provoaca prejudicii

Incercari planificate

Retragerea produselor

Asigurare

Managementul calitatii totale

Riscuri tehnice

Inginerie noua

Procese de productie inoperante sau care trebuie sa fie revazute

Suplimentarea bugetului

Realizarea unor prototipuri

Reexaminarea periodica

Riscuri comerciale



Pierderea reputatiei pe un segment de piata

Clienti nemultumiti

Pierderi financiare

Imbunatatirea conducerii proiectului

Recunoasterea unor limite ale sefului de proiect si consultarea unor experti pentru imbunatatirea activitatilor de evaluare si planificare

Semnalarea unor posibile deficiente

Riscuri legate de personal

Plecarea unor specialisti

Conflicte sociale

Introducerea obligatiilor contractuale

Crearea conditiilor pentru ca specialistii sa ramana

Acorduri de interzicere a grevelor

Suplimentarea bugetului

Riscuri psihologice

Teama sefului de proiect ca efectele negative ale proiectului sa nu-i influenteze cariera

Sentimentul unui salariat ca a fost "impins" pe postul pe care il ocupa deoarece obligatiile depasesc competenta si experienta personala

Consultarea unui "ghid" bun, a unui consilier sau monitor

Sa nu fie inabusite nelinistile

BIBLIOGRAFIE

  1. Ion Dijmarescu - "Bazele managementului", Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica, 1995
  2. Radu Mihalcea, Armenia Androniceanu - "Management: Fundamente, Interferente, Studii de caz, Solutii", Ed. Economica, 2000
  3. Dan Anghel Constantinescu, Ana-Maria Ungureanu, Alina Costache - "Management strategic", Bucuresti, Ed. Tehnica, 1999
  4. Nita Dobrota - "Dictionar de economie", Ed. Economica, 1999






Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate