Tranzitia economica si evolutia principalilor indicatori macroeconomici

Tranzitia economica si evolutia principalilor indicatori macroeconomici

Tranzitia economica in Romania

Principalul obiectiv al oricarei strategii de tranzitie a economiei planificate la economia de piata trebuie sa fie "stoparea declinului economic 

Pasii urmatori ce trebuie facuti sunt eliminarea dezechilibrelor serioase interne si externe si apoi lansarea unui proces de crestere economica sustinuta. Cauza principala a acestor dezechilibre poate fi identificata cu claritate, pe de o parte, in lipsa unei oferte adecvate calitativ si cantitativ de bunuri vandabile si, pe de alta parte, in cresterea enorma a masei monetare. Astfel, se emite moneda in cantitati tot mai mari pentru salariile angajatilor din sectorul public, pentru finantarea ajutoarelor acordate bolnavilor si persoanelor in varsta, precum si pentru subventionarea firmelor care inregistreaza pierderi din cauza costurilor mari de personal. Sarcina trebuie sa fie rezolvata de o strategie de transformare vizand reconstructia socio-economica, scopul este sa stimuleze o productie competitiva pe plan international si, in acelasi timp, sa reduca cererea excedentara.

Programele de transformare aplicate in prezent sau avute in vedere plaseaza reducerea cererii pe primul loc pe lista masurilor care trebuiesc luate. Acest prim pas este facut in speranta ca actiunea spontana a fortelor pietei va conduce la o activitate investitionala sporita si la cresteri ale productiei.

Un program de transformare care are drept scop sa stimuleze productia si cresterea are nevoie de un nivel de pret stabil pentru a descuraja specula cu bunuri de consum si a sprijini productia pe baza unor relatii predictibile intre vanzatori si cumparatori. O reducere uniforma a masei monetare si o crestere a ratei dobanzilor ar putea stopa inflatia, desi nu este deloc sigur in ce masuri si pentru cat timp. Sigur este insa ca aceasta strategie, distrugand cererea efectiva, reduce productia si descurajeaza investitiile, ceea ce, pe termen mediu, are efecte negative asupra stabilizarii macroeconomice.

Programele actuale de tranzitie acorda o mare importanta stabilitatii macroeconomice ca o conditie prealabila pentru transformare. Stabilitatea macroeconomica, in sensul de a controla cererea in vederea adaptarii ei la oferta potentiala, este deci aspectul cantitativ al problemei stavilirii hiperinflatiei, care apare in domeniul pretului prin liberalizarea comertului si convertibilitatea valutara. In timp ce liberalizarea comertului este, in general, o problema simpla de eliminare a subventiilor si a controlului, iar introducerea convertibilitatii reclama doar o decizie privind amploarea devalorizarii necesare si angajarea unor credite externe suficiente ca rezerva de devize pentru sustinerea cursului de schimb pe piata, functionarea politicii pentru sustinerea cursului de schimb pe piata, functia politicii monetare si fiscale este o chestiune mult mai dificila, pentru ca o politica monetara si fiscala restrictiva presupune, evident, existenta unor institutii de politica monetara si fiscala functionabile care, adesea nu exista sau abia trebuie sa fie introduse ca parte a unui program de transformare.

In conditiile actuale, aproape ca nu exista in nici una din fostele tari comuniste o traditie in perceperea de impozite de catre stat care sa poata fi utilizate pentru realizarea unor obiective de politica fiscala. Chiar in momentul in care costurile de transfer probabil cresc, iar investitiile publice pentru dezvoltarea infrastructurii sociale, cum ar fi transporturile si telecomunicatiile, reprezinta o cerinta indispensabila pentru crearea in aceste tari a unor conditii de productie competitive pe plan international, masurile fiscale din economie, in toata amploarea lor se realizeaza tocmai prin reducerea cheltuielilor bugetare. Deoarece in mod evident investitiile in infrastructura, comparativ cu costurile de transfer nu apar ca fiind cu totul indispensabile, structura cheltuielilor, asa cum este cazul in numeroase tari occidentale, va avea tendinta sa se dezechilibreze in furnizarea veniturilor de transfer pe seama cheltuielilor de investitii necesare pentru atragerea investitorilor si crearea de locuri de munca. In acest fel, stabilizarea macroeconomica devine mai degraba un impediment decat conditie prealabila pentru cresterea economica si reconstructie. Aceste probleme decurg logic din lipsa de eficienta a politicilor economiei promovate de guvernanti in Romania.

James D.Wolfensohn facea urmatoarea remarca cu privire la locul si rolul guvernarii economiilor in lumea contemporana: "In contextul economiei mondiale actuale, tarile pot investi in educatie, in sanatate, isi pot stabili principiile macroeconomice fundamentale, pot constitui cai de comunicatii si infrastructuri moderne. Dar daca nu au un sistem financiar eficient, daca nu au un sistem legislativ adecvat si o legislatie adecvata cu privire la concurenta si faliment, daca nu prezinta transparenta si nu dispun de standarde contabile riguroase, atunci dezvoltarea lor este in pericol". De fapt notiunea de guvernare, ca expresie a exercitarii puterii publice intr-o tara, mai multe elemente interdependente: transparenta, responsabilitate, independenta informatiei, mentinerea pacii sociale,etc.

Managementul guvernamental, neglijat in anii 1980, este privit acum ca fiind hotarator pentru dezvoltare si progres economic.

Analiza evolutiei principalilor indicatori macroeconomici in Romania

postcomunista(1990-2007)

Indicatorii macroeconomici sunt expresia contitativa a rezultatelor activitatii economice prezentata in unitati fizicee si valorice. Ei releva numeric activitatea economica sau anumite aspecte ale acesteia (fluxurile materiale si banesti), ofera informatii necesare pentru orientarea si decizia in actiunea economica, asigura posibilitatea compararii diferitelor activitati, ramuri si economii nationale.

Evolutia produsului intern brut

Produsul intern brut reprezinta expresia valorica a productiei de bunuri si servicii finale creata in decursul unei perioade de agentii economici autohtoni si straini ce-si desfasoara activitatea in interiorul tarii.

Produs intern brut = Valoarea totala a bunurilor si serviciilor - consumul intermediar

Consum intermediar = Valoarea bunurilor si serviciilor produse si consumate in scopul productiei de noi bunuri si servicii

PIB este cel mai important indicator, el fiind foarte des folosit ca baza de comparare la nivel macroeconomic. De asemenea, el este indicatorul care este luat ca baza pentru a afirma daca o tara este in crestere economica sau nu.

Evolutia produsului intern brut in perioada 1990-2007,exprimat in valuta, a presupus atat cresteri cit si descresteri de valoare ale acestuia. Astfel, in perioada 1990-1992 produsul intern brut a avut o evolutie descrescatoare, de la 40,8 mld USD in anul 1990 la 19,6 in anul 1992. Totusi, incepand cu anul 1993 produs intern brut a pornit pe un trend crescator, inregistrand in anul 1993 o valoare de 26,3 mld USD iar in anul 1996 o valoare de 35,33 mld USD. In urmatorii doi ani produs intern brut a avut o evolutie total aleatoare, iar din anul 1999 si-a continuat iar trendul crescator.

Tabelul 1[1]. Evolutia PIB 1990 - 1999

mld USD  -

Tabelul 2[2].Evolutia PIB 2000-2007

mld USD -

Figura 1. Evolutia PIB in perioada 1990 - 2007

Sursa: Date calculate pe baza informatiilor Institutului National de Statistica

Dupa cum se observa si din tabelul prezentat - produsul intern brut, in perioada 1995-1997, a avut o oarecare stabilitate evolutiva, situandu-se in jurul valorii de 35 mld USD. In acelasi timp, in anul 1998 apare o crestere semnificativa a produs intern brut, pana la 38,1 mld USD , dar in anul imediat urmator coboara pana la 35,6 mld USD. Din acest moment se observa evolutia produs intern brut pe un trend crescator de 35,6 mld USD in 1999,la 37 mld USD in 2000 si de aproximativ 40 mld USD in 2001.Incepand cu anul 2002 produsul intern brut al tarii noastre inregistreaza o continua crestere.Aceasta crestere nu se datoreaza in special cresterii consumului ci evolutiei nefavorabile a dolarului american fata de moneda unica europeana. Daca vom compara valoarea produsului intern brut din 2001 cu cea din anul 1990, ne vom da seama ca abia in anul 2001 am reusit sa revenim la acea valoare initiala de 39-40 mld USD, discutand pe un trend normal crescator ce s-a inregistrat intr-o perioada de timp, cum este perioada 1999-2001.

Astfel, abia din 2001, se poate spune ca a inceput realizarea unui produs intern brut cu trend crescator, care sa determine o stabilitate economica reala si in acelasi timp pornirea catre acea dezvoltare economica mult asteptata in anul 1990 care, de fapt, a avut o evolutie descrescatoare in perioada imediat urmatoare 1991-1992 .

Evolutia comertului exterior

Comertul exterior reprezinta ansamblul tranzactiilor cu bunuri si servicii pe care agentii economici dintr-o tara le fac cu exteriorul. Se refera la acele operatiuni de export si import efectuate de agentii economici.

Comertul exterior efectueaza operatii de doua tipuri, de marfuri cu existenta materiala si de comert invizibil (servicii). Ultimul presupune prestari de servicii, vanzari-cumparari de licente cu exteriorul, turismul, transporturile internationale, consignatia internationala, asistenta economica si colaborarea tehnico-stiintifica pe baze comerciale cu strainatatea

Exista la nivelul comertului exterior doua documente de sinteza foarte importante pentru aprecierea acestuia. Ele influenteaza deciziile exteriorului in legatura cu tara respectiva. Operatiunile comerciale cu exteriorul sunt reflectate in balanta comerciala care cuprinde valoarea totala si pe grupe de marfuri(agroalimentare, materii prime, bauturi, combustibili, produse chimice, masini etc.). Balanta comerciala se intocmeste pe ansamblul relatiilor comerciale, dar si pe produse.

Dupa cum se observa balanta comerciala cuprinde doua mari parti: import si export. Diferenta dintre incasarile din export si platile pentru import reprezinta soldul balantei comerciale. Daca balanta este deficitara se echilibreaza apeland la rezerve valutare proprii, credite externe care trebuie restituite in viitor. Este rational insa ca balanta comerciala sa fie echilibrata, chiar daca acest lucru nu este posibil in fiecare an, el trebuie sa ramana un obiectiv cumulativ de infaptuit pe o perioada de cativa ani.

Balanta comerciala este componenta a balantei de plati.

Echilibrarea balantei de plati e unul din obiectivele importante ale politicii economice a fiecarui stat. Dezechilibrele, reprezentand excedente sau deficite, sunt cele mai frecvente situatii. Acestea vizeaza balanta de plati generala dar si partile acesteia (balanta comerciala, balanta serviciilor, balanta veniturilor). Dezechilibrul cel mai mare al unei balanta de plati provine din dezechilibrul schimburilor comerciale.

In ultimii ani balanta de plati a Romaniei se caracterizeaza prin persistenta deficitului comercial. Contul curent se incheie sistematic cu deficite, cea mai mare parte provenind din soldul pasiv al balanta comerciala. Contul de capital se incheie cu solduri active, dar sursa de baza o constituie imprumuturile externe la organizatiile financiare monitare (FMI) si pe piata financiara privata.

Drept urmare se acumuleaza datoria externa, ceea ce antreneaza un serviciu al datoriei externe mare care greveaza asupra incasarilor din exterior.

Tabelul 3 . Comertul exterior 1990 - 2001

mld USD -

Tabelul 4[4]. Comertul exterior 2002- 2007

- mld euro -

Dupa cum se observa si din tabelele privind comertul exterior, in anul 1990 am avut cele mai mari importuri in raport cu exporturile si de asemenea un deficit substantial pe sold (-3,5 mld. USD). De aceste valori pe sold s-au apropiat si anii 1996, 1998 cu -2,47 mld USD, respectiv -2,62 mld. USD.

In acelasi timp cel mai mic deficit pe sold s-a inregistrat in anul 1994, cu -0,41 mld. USD, ceea ce arata ca si comertul exterior ca si ceilalti indici macroeconomici din acest an au inregistrat o imbunatatire substantiala, dar care nu s-a mentinut si anii urmatori.

Deficitul pe sold in perioada 1991-1993 a presupus o oarecare stabilitate si s-a mentinut la valori scazute de -1,11 mld USD in 1991, -1,42 mld USD in 1992, -1,13 mld USD in 1993, dupa care a urmat un an foarte benefic ( in raport cu valorile inregistrate de-a lungul perioadei analizate) privind acest deficit de sold, cu o valoare de -0,41 mld USD .

In perioada 1995-1998 deficitul de sold al comertului exterior a inregistrat valori aleatorii, dar totusi cu tendinta de crestere a acestuia. Cu toate acestea anul 1999 a venit cu o diminuare substantiala a deficitului de sold pana la valoarea de -1,09 mld USD, care insa nu s-a mentinut ulterior si astfel s-a revenit la trendul crescator al deficitului. Incepand cu anul 2000 s-au inregistrat iar valori mari de -1,68 mld USD, ajungand chiar la o valoare foarte mare de -2,97 mld USD in 2001.

In activitatea de comert exterior in anul 2000 exporturile FOB au totalizat 10366,0 milioane de dolari SUA cu 21,9% peste nivelul celor realizate in anul 1999 (+1863,5 milioane de dolari SUA). Apoi, importurile CIF au insumat 13054,5 milioane de dolari SUA (12050,0 milioane de dolari SUA importuri FOB), fiind in crestere cu 25,6% fata de anul 1999. Deficitul comercial FOB/CIF in acest an a fost de 2688 milioane dolari SUA (-1892,3 milioane dolari SUA in anul 1999). Soldul balantei comerciale in preturi FOB/FOB a fost deasemenea deficitar - 1684,0 milioane dolari SUA fata de -1092,0 milioane dolari SUA in anul 1999.

In anul 2001 exporturile FOB au fost de 11,39 mld USD, in crestere cu 1,02 mld USD fata de anul 2000, iar importurile FOB de 14,35 mld USD, in crestere cu 2,3 mld USD fata de anul 2000. In acest an soldul balantei comerciale a inregistrat un deficit foarte mare, in valoare de -2,97 mld USD, in crestere fata de anul 1999 cu 1,88 mld USD.

In anii 2002, 2003 si 2004, comertul exterior de marfuri a inregistrat o dinamica accentuata, fenomen cu efecte pozitive in sustinerea si continuarea procesului de crestere economica inceput inca din anul 2000.Trebuie remarcat, insa, ca pe langa ritmul sustinut al exporturilor s-a produs si o reactivare a importurilor, care au fost orientate, in proportie insemnata, catre activitatile productive, in special, materii prime si energie

In ceea ce priveste comertul exterior din perioada 2005 - 2007,se observa ca exporturile FOB au cunoscut o crestere semnificativa,dar nu la fel de importanta ca si cea a importurilor CIF care a inregistrat sume uriase.De aceea se poate observa cu usuinta un deficit destul de mare al balantei comerciale.

Evolutia datoriei publice

Datoria publica presupune totalitatea sumelor imprumutate de catre stat si alte institutii publice, de la persoane fizice si persoane juridice, de pe piata interna si externa indiferent de scadenta lor si nerambursate la un moment dat.

Datoria publica arata gradul de indatorare al unei tari si relatiile existente intre balanta creantelor si angajamentelor si balanta de plati externe.

Angajamentele sau obligatiile decurg din contractarea imprumuturilor, si anume: rambursarea imprumutului, plata dobanzilor, a comisioanelor, a unor avantaje speciale acordate creditorilor.

Datoria publica se stabileste si se gestioneaza in mod distinct pe cele doua forme ale ei, datoria publica interna si externa. De asemenea de cuantifica in functie de termenul pentru care se contracteaza imprumuturi, datoria publica pe termen scurt si pe termen mediu si lung (consolidata).

Cheltuielile anuale reprezentand plati exigibile in contul datoriei publice formeaza in ansamblul lor serviciul datoriei publice (interne sau externe). El reprezinta efortul financiar anual concretizat in cheltuieli cu rambursarea datoriei publice, cheltuieli cu plata dobanzilor si a celorlalte cheltuieli aferente.

In anul 1989, Romania isi lichidase toata datoria externa, iar bugetul de stat nu avea de finantat cheltuieli cu plata dobanzilor. Comisioanele, dobanzile si celelalte cheltuieli generate de datoria publica a Romaniei erau zero. Ulterior, cresterea cheltuielilor publice mai rapid decat veniturile publice si a importurilor mai repede decat exporturile a dus la aparitia dezechilibrelor financiare si valutare, pentru acoperirea carora s-a apelat la imprumutul de stat intern si extern, purtator de dobanzi.

Datoria publica totala a Romaniei a crescut brusc in primii ani de dupa Revolutie, datorita cerintei mari de capitaluri din economie precum si datorita posibilitatii contractarii unui volum mare de imprumuturi, deoarece la inceputul anului 1990 gradul de indatorare al Romaniei era foarte mic. Astfel, in 1996, datoria publica a ajuns la 25891 miliarde lei, ceea ce reprezinta o dublare fata de anul anterior, iar raportul dintre datoria publica totala si produsul intern brut a atins nivelul de 23,6%. Acest raport a avut o evolutie crescatoare in perioada analizata cu exceptia anului 1993, deoarece in acest an produsul intern brut a crescut in termeni reali pentru prima data dupa anul 1989 (cresserea a fost de 1,5%).

In 1997, nivelul datoriei publice a fost de 63 446,2 miliarde lei, aceasta crestere de mai mult de doua ori datorandu-se in primul rand devalorizarii leului. Devalorizarea leului a fost cauzata de faptul ca la inceputul anului 1997 cursul de schimb a devenit tinta unor atacuri speculative, depreciindu-se de aproape doua ori. In urma interventiei bancii centrale, cursul de schimb nominal s-a stabilizat si s-a restabilit un anumit grad de stabilitate in sectorul financiar.

In ceea ce priveste anul 1998, datoria publica a atins nivelul de 103201,5 mld.lei, pentru ca in anii 1999-2000 sa atinga suma de 181222,1 respectiv 251816,3 mld.lei, rezultand o crestere de aproximativ 188370,1mld.lei in doar patru ani.

Odata cu cresterea datoriei publice, a crescut si serviciul acesteia, mai ales datorita cresterii serviciului datoriei publice externe. Dupa cum se vede si din tabel, nivelul serviciului datoriei publice in anul 1996 era de 4 782,4 miliarde lei, crescand cu 80% fata de anul anterior. In ceea ce priveste ponderea detinuta de serviciul datoriei publice in produsul intern brut si in volumul exporturilor de bunuri si servicii, cele doua valori erau de 4,4% respectiv 18,4% in 1996, in crestere fata de anii anteriori.

In anul 1997, situatia s-a agravat deoarece serviciul datoriei publice a crescut cu 67%, ajungand la 2 591,2 milioane USD, adica 18 573,7 miliarde lei, aceasta situatie mentinandu-se in crestere pana in anul 2000, ajungand la suma de 33088 milioane USD, adica 59202,5 mld. Lei. In mod corespunzator, au crescut si indicatorii de indatorare, serviciul datoriei reprezentand 7,4% din produsul intern brut si 29,4% din volumul exporturilor.

In anul 1999, datoria publica a Romania s-a diminuat destul de mult fata de cea din anul 1998, ajungand la valoarea de 181222,1 mld lei fata de 103201,5 mld lei. In schimb, in acest an a crescut foarte mult serviciul datoriei publice, de la 26690,6 mld lei in 1998 la 57919,6 mld lei in 1999.

In perioada 2000-2001 se observa evolutia datoriei publice pe un trend crescator fata de anul 1999 (cand a fost diminuata datoria publica), ajungand de la valoarea de 103201,5 mld lei in 1999, la valori de 251816,3 mld lei in 2000 si de 316816,3 mld lei in 2001, in schimb se diminueaza serviciul datoriei publice.

Datoria publica externa efectiva pe anul2004 a fost in suma de 13.964,8 milioane USD, in crestere cu 1.817,4 milioane USD fata de sfarsitul anului 2003, atat datorita contractarii de credite noi cat si aprecierii Euro fata de dolarul SUA. Structura datoriei publice externe dupa tipul datoriei arata ca datoria publica externa contractata direct de stat reprezinta 62,1 % din total datorie publica externa si datoria publica externa garantata de stat repezinta 37,9 %.

Daca vom observa evolutia datoriei publice si a serviciului datoriei publice, pe baza tabelului de mai jos, vom remarca o evolutie de trend crescator a acestor indicatori, de-a lungul perioadei analizate, cu mici exceptii. Spre exemplu pentru datoria publica, singura diminuare substantiala a acesteia s-a inregistrat in anul 1999 cu o valoare de 181222,1 mld lei, ca efect al cresterii puternice a serviciului datoriei publice la 57919,6 mld lei .

Tabelul 5. Datoria publica a Romaniei si indicatorii de indatorare (1990-2001)

Nota: PIB reprezinta produsul intern brut, X - exporturile de bunuri si servicii, SDP- serviciul datoriei publice iar DP- datoria publica.

Evolutia inflatiei

Inflatia este un dezechilibru de ansamblu al economiei nationale care exprima existenta in circulatie a unei mase monetare ce depaseste novoile economiei, fapt ce antreneaza deprecierea monedei nationale, cresterea durabila si generalizata a preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor.

Scaderea puterii de cumparare a banilor se manifesta atunci cand volumul de bunuri si servicii ce se cumpara intr-o economie se diminueaza in comparatie cu masa monetara si nivelul preturilor. Ea se calculeaza ca raport intre masa monetara si nivelul preturilor, presupunind acel volum de bunuri si servicii ce poate fi abtinut cu cantitatea de bani existenta in economie, la un nivel dat al preturilor.

Intensitatea inflatiei trebuie analizata atat prin raportare la ea insasi, in timp, cat si prin corelarea acesteia cu indicatorii de exprimare a dinamicii macroeconomice (ca ex. cresterea economica).

O mare problema, cu care se confrunta multe economii, este hiperinflatia. Aceasta presupune acea inflatie necontrolata de guverne si alti factori de decizie macroeconomica si este singura forma periculoasa (incepe in luna in care cresterea generalizata a preturilor depaseste 50%).

Inflatia galopanta (hiperinflatia) cu trend crescator de durata si insuficient controlata reprezinta un factor dezorganizator al oricarei economii. Ea descurajeaza investitiile productive si orienteaza resursele banesti spre actiuni speculative curente.

Inflatia excesiva duce la decaderea societatii civile in general, deoarece o societate decade atunci cand clasele de mijloc isi pierd locul si rolul lor de factor de echilibru. Antrenand saracirea clasei de mijloc, hiperinflatia submineaza sistemul de impunere fiscala, genereaza coruptie si degradare in cadrul institutiilor sociale.

Prin intermediul datelor din tabelul de mai jos si a graficului, putem constata ca singura perioada, cu tendinta crescatoare a ratei inflatiei si in acelasi timp cu dezechilibru major al acestui indicator, este 1991-1993 cu valori de 170,2% in 1991, 210,4% in 1992, 256,1% in 1993.

In intervalul 1993-1996 rata inflatiei a fost redusa de la 295,5% la 56,9% reusindu-se atingerea celei mai scazute rate dupa 1989 respectiv cu 27,8% in 1995. In perioada 1997-2000 rata inflatiei a coborat de la 151,4% la 40,7%.

Eliminand varfurile din anii 1993 si 1997 rezulta ca intre 1993-1996 s-a inregistrat o rata medie a inflatiei (decembrie) de 48,8% iar intre 1997-2000 un nivel apropiat respectiv de 45,4% diferenta fiind practic total semnificativa, raportat la costurile pe care economia si populatia le-au suportat ca efect al unui anumit tip de politica economica in general de politica monetara, in special.

Rata anuala a inflatiei in anul 2000 (cresterea medie a preturilor de consum in anul 2000 comparativ cu anul 1999) a fost de 45,7% consecita a cresterii preturilor de consum cu 43,7 la marfuri alimentare, cu 44,0% la marfuri nealimentare si cu 53,9% la servicii.

Pentru anul 2001 putem spune ca rata inflatiei a scazut ,fata de cea inregistrata in anul 2000, cu 15,4% ceea ce reprezinta o diminuare substantiala a acestui indicator.

Tabelul 6. Evolutia inflatiei in Romania in perioada 1990-2007

Sursa: Date calculate pe baza informatiilor Institutului National de Statistica

Figura 2. Evolutia ratei inflatiei in Romania in perioada 1990-2007

Sursa: Date calculate pe baza informatiilor Institutului National de Statistica.

Dupa cum se observa si din grafic, putem concluziona ca cel mai mare nivel atins de rata inflatiei ( pe parcursul perioadei analizate) s-a inregistrat in anul 1993, iar cea mai mica valoare in 2007. Dupa cum ne arata si graficul remarcam ca in perioada 1992-1993 s-au inregistrat cele mai mari dezechilibre privind inflatia, s-a "reusit" depasirea pragului de 200%. Tot astfel, valori mari ale inflatiei de peste 136% au existat si in anii 1991,1994,1997. Insa, in cele din urma, printr-un interes mai mare acordat acestui dezechilibru major al economiei, s-a ajuns la valori mai mici si mai ales s-a continuat in directia descrescatoare a inflatiei sau cel putin relativ stagnant, in jurul valorii de 46%.

Esential este, ca toate dezechilibrele macroeconomice sa fie mentinute la valori cat mai mici ca si oscilatiile ale acestora.

Daca observam evolutia inflatiei dupa anul 1998, vom remarca o crestere a acesteia, astfel 59,1% in anul 1998 fata de 154,8% in 1997, 45,8% in 1999, 45,7% in 2000, 30,3% in 2001.

Datorita conditiilor de aderare impuse de Uniunea Europeana,una din principalele tinte de actiune ale statului in acest sens au fost masurile luate asupra inflatiei.Astfel,incepand cu anul 2002 din tabelul de mai sus putem observa schimbari majore in ceea ce priveste evolutia ratei inflatiei- de la un procent de 22,5% inregistrat in 2002,s-a ajuns la procentul de 4,84% in anul 2007.

Dupa ultimele informatii aparute in anul 2008,Banca Nationala a Romaniei informeaza ca datorita cresterii semnificative a preturilor la produsele de baza in prima parte a anului,estimarea inflatiei pe 2008 creste de la 5,9%,cat era estimata initial,la 6%.In schimb estimarea pentru anul 2009 se arata mai promitatoare,si anume in jurul procentului de 3,5%.

Este foarte important sa continue aceasta evolutie a inflatiei si in acelasi timp sa existe astfel de tendinte si cu ceilalti indicatori macroeconomici pentru a se realiza stabilizarea macroeconomica si diminuarea puternica a dezechilibrelor in viitor.

Inflatia prin natura sa are consecinte economice care afecteaza direct sau indirect intreaga societate si relatiile dintre tari. Ea afecteaza in primul rand pe agentii economici cumparatori si pe cei cu venituri mici si fixe.

Ca masuri antiinflationiste se recomanda :

ð     aparare sau protectie a agentilor economici impotriva cresterii preturilor si a scaderii puterii de cumparare a banilor, astfel: indexarea, cresterea dobanzilor la depozite, acordarea de compensatii de catre stat si intreprinderi, subventionarea preturilor unor produse etc.

ð     diminuarea si controlul inflatiei, actionandu-se asupra:

masei monetare prin cresterea dobanzii la credite, cresterea rezervelor minime obligatorii ale bancilor, limitarea creditului de consum etc.

volumului bunurilor si serviciilor prin dezvoltarea activitatii productive, introducerea si dezvoltarea productiei noilor bunuri si servicii, schimbarea si adoptarea structurii activitatii economice in vederea apropierii ofertei de structura cererii de bunuri economice.

Impotriva inflatiei se promoveaza intotdeauna "pachete de masuri" care sa se completeze cat mai bine pe termen mediu si lung.

Evolutia somajului

Somajul este un fenomen complex, cuprinzator, care include in sfera sa aspecte economice, in principal, dar si elemente de ordin social, politic, psihic, moral. Somajul inseamna, in primul rand, pierderea de venit care afecteaza direct nivelul de trai al persoanelor vizate; apoi aceasta pierdere conduce la pierderea increderii in sine, erodarea raporturilor cu comunitatea si aparitia sentimentului de alienare si excludere din viata normala, fapte ce provoaca tensiuni si ameninta stabilitatea sociala.

Nu trebuie neglijat nici impactul in plan politic al lpmajului, el degradand nu numai raporturile partide-electorat, dar si credibilitatea programelor si politicilor antisomaj- pentru a sugera semnificatia politica a somajului, intr-un raport al Comisiei Europene pentru ocuparea fortei de munca se arata ca "un somaj ridicat nu constituie o problema economica, ci una politica" .

Rezulta, astfel, ca somajul se inscrie printre acele fonomene care, afectand prioritar viata materiala, erodeaza multe laturi ale vietii sociale, unele din ele mai putin viuibile, dar cu efecte prelungite si adesea imprevizibile.

Dupa cate observam, somajul se poate caracteriza ca o stare negativa a economiei care afecteaza o parte din populatia activa disponibila prin neasigurarea locurilor de munca.

In unele manuale si tratate universitare, somajul este analizat ca suma agregata a tuturor acelor persoane care au statut de somer. In acest caz, problema se deplaseaza spre persoana - somer.

Definitia cea mai folosita pe care o dau economistii somerului este urmatoarea: acea persoana care cauta un loc de munca remunerat, si care nu are un asemenea loc in mod curent. Potrivit acestei definitii este somer oricine are mai mult de 15 ani si indeplineste concomitent urmatoarele conditii: este apt de munca, nu munceste, este disponibil pentru o munca salariata sau nesalariata, cauta un loc de munca. Astfel, observam ca somajul apare, in primul rand, ca rezultat al cererii si ofertei de munca.

Procesul de restructurare a economiei romanesti, caracteristic tranzitiei la economia de piata, a fost insotit de o diminuare a potentialului de utilizare a resurselor umane. Declinul general al activitatii economice dupa 1990 a avut un puternic impact negativ asupra nivelului de ocupare a fortei de munca, producand somaj cronic, in conditiile in care reducerea relativa a ocuparii a devansat ritmul de scadere a PIB.

Un factor cu o influenta semnificativa asupra pietei muncii este declinul sectorului de stat, corelat cu o crestere a sectorului privat; piata muncii poate fi afectata favorabil sau nefavorabil, in functie de evolutia sectorului privat, de capacitatea acestuia de absortie si de natura si ritmul de descrestere a sectorului de stat.

Aceasta descrestere a sectorului de stat este evidenta pentru ca se inregistreaza o scadere cu aproximativ 7 milioane de persoane, de la 90,7% din ocuparea totala in 1990, la 28,8% in 1997, concomitent cu descresterea sectorului de stat, inregistrandu-se cresterea sectorului privat. Cea mai rapida dezvoltare a secorului privat a avut loc in perioada 1990 - 1992, si a fost determinata de restituirea terenurilor agricole si nu de procesul de privatizare sau de aparitia unui nou sector privat. O stagnare a dezvoltarii sectorului privat s-a inregistrat incepand cu 1995, datorita incertitudinii procesului de privatizare si lipsei restructurarii sectorului de stat, cresterea fiind reluata in 1997; dar de fapt a avut loc o scadere continua a populatiei ocupate ce a generat o scadere a ratei de participare la forta de munca si implicit cresterea numarului de someri.

Totusi, in perioada 1992 -1994, in Romania s-a inregistrat o crestere a ratei de participare la forta de munca, de la 70% in 1992, la 75% in 1994, crestere datorata majorarii fortei de munca si diminuarii populatiei in varsta apta de munca.

Dupa anul 1994, rata de participare la forta de munca inregistreaza un declin permanent ce se datoreaza scaderii populatiei ocupate si numarului mare al somerilor, in 1999 ajugand la 64,6%, o valoare mai mica decat cea inregistrata la inceputul tranzitiei (70,7%).

Astfel, cum observam si din tabelul urmator, nr somerilor si rata somajului s-au mentinut la cote inalte. Totusi, in perioada 1995-1996 acestea au avut o evolutie puternic descrescatoare, de la 10,9 rata somajului in 1994 la 6,6 in 1996, care insa nu s-a mentinut. Adica, apare iar o crestere a ratei somajului pana la 8,9 in 1997, in 1998 la 10,4 si atinge apogeul la 11,8 in 1999.

Tabelul 7. Evolutia indicatorilor pe piata muncii in perioada 1990-2007

-mii persoane -

Sursa: Anuarul Statistic pe 2006 al Institutului National de Statistica

Figura 3. Evolutia ratei somajului in perioada 1990-2001

Sursa: Anuarul Statistic pe 2006 al Institutului National de Statistica

In Romania, somajul a inregistrat niveluri mai scazute decat in celelalte tari aflate in tranzitie, iar in perioada 1995 si 1996 chiar a inregistrat o scadere datorita amanarii privatizarii si procesului de restructurare a industriei de stat; cea mai mare si mai rapida crestere a somajului s-a inregistrat in 1992 si a fost determinata de prelungirea duratei de acordare a ajutorului de somaj (de la 6 la 9 luni), de introducerea alocatiei de sprijin si de inghetarea preturilor de productie in martie - septembrie 1992. Ca si in alte tari aflate in tranzitie, si in Romania ponderea femeilor in totalul somerilor a fost mai mare decat cea a barbatilor, inregistrand totusi o scadere, in 1997 si 1998 ajungand sub 50%. In 1992 ponderea femeilor in totalul somerilor a fost de 62%, in 1996 de 53,9%; in 1997 de 48,7%, iar in 1998 de 47,3%.

In acelasi timp putem observa si pe baza graficului ca rata somajului a inceput sa descreasca incepand cu anul 2000 cand a inregistrat o valoare de 10,5% fata de 11,8% in 1999 si in anul 2001 regasim o valoare de 8,6% fata de 11,8% in 1999 - in scadere fata de anul 1999.

Aceeasi tendinta descrescatoare o inregistreaza si dupa 2001,mai putin in 2004 cand se poate observa o usoara crestere(1%) fata de 2003,dar apoi,incepand cu 2005 situtia devine destul de acceptabila fata de cea din anii '90.

Din punct de vedere al nivelului calificarii si in Romania ca si in alte tari in tranzitie, populatia cu o calificare scazuta a inregistrat o pondere mai mare in cadrul somajului, iar populatia cu un grad inalt de calificare a inregistrat o pondere redusa.

Una dintre cele mai grave probleme in ceea ce priveste somajul in Romania, este nepotrivirea dintre cererea si oferta de mana de lucru, adica faptul ca nivelul de calificare al muncitorilor someri nu corespunde cerintelor sectoarelor aflate in dezvoltare (adica un nivel mai ridicat de pregatire generala).

Toate acestea au determinat cresterea somajului si au risipit speranta ca situatia se poate imbunatati foarte curand. Totusi, pe fondul acestor esecuri, in Romania durata somajului a scazut, la fel s-a intamplat si cu ponderea femeilor si cea a tinerilor in cadrul somajului. Acest lucru reflecta faptul ca politicile adoptate in acest sector au fost mai bine proiectate si implementate, crescand astfel speranta intr-o redresare a situatiei Romaniei.

In final putem aprecia ca situatia economica a Romaniei inca nu a reusit sa treaca pe acel nivel crescator de redresare economica .