PRETUL SI FORMAREA LUI

Conceptul de pret

Viata economica contemporana este o lume a preturilor. Fie ca este cumparator, fie ca este vanzator, agentul economic trebuie sa-si orienteze comportamentul pornind de la specificul procesului de formare a pretului pe piata pe care actioneaza si sa-si coreleze activitatea cu dinamica acesteia. Importanta cunoasterii mecanismelor pietei, respectiv a relatiilor dintre pret si celelalte variabile economice este recunoscuta atat la nivel microeconomic, reflectandu-se in preocuparea firmelor de a elabora strategii avantajoase de pret, chiar in situatia in care puterea lor de influentare a pretului pietei este limitata, cat si la nivel macroeconomic, la care se elaboreaza cadrul legislativ in domeniul pretului si concurentei si se stabilesc principiile de politica economica, cu precizari generale privind sistemul de preturi in economie. Pretul este un instrument al pietei si un indicator al realitatii, care in virtutea cerintei de corelare a cererii cu oferta capata un caracter complex ce este amplificat in contextul actualului dinamism economico - social, atat de caracteristicile pietei pe care se manifesta, cat si de cadrul legislativ care reglementeaza formarea preturilor, el insusi perfectibil.

Pretul real recunoscut in calitate de pret de piata este un pret posibil care poate oscila intre limite de piata, aceasta din urma acceptand intotdeauna un pret minim posibil si un pret maxim posibil. Aceasta inseamna ca situatiile care depasesc marginile intervalului de marime, ori nu sunt reale, ori preturile sunt ascunse, neputand fi observate in intervalul posibil acceptat de piata.

Rezulta ca, indiferent de piata pe care se formeaza, pretul real acceptat atat de cumparator, a carui cerere exprima puterea sa de cumparare, cat si de vanzator, care considera nivelul de pret compensatoriu pentru efortul de pus la realizarea bunului, este un pret posibil. Acesta se caracterizeaza in felul urmator.

Pretul posibil este, in primul rand, cel acceptat de participantii la schimb: vanzatorii si cumparatorii, interesele contradictorii generandu-le reactia, in general, de acceptare a procesului de vanzare, respectiv de cumparare a unui bun. Aceasta inseamna ca se pot intalni situatii de piata in care preturi inscrise in marja posibilului nu genereaza automat achizitionarea produsului, ci numai posibilitatea de vanzare-cumparare.

Pretul posibil, in al doilea rand, nu este unic, ci exprima un interval de marime ale carui limite sunt impuse de forta economica a producatorului care urmareste un pret posibil cat mai ridicat si de cea a cumparatorului ale carui interese sunt in favoarea unui pret posibil cat mai scazut.

Pretul posibil, in al treilea rand, oscileaza in jurul pretului de echilibru al pietei, la care nivel posibilitatea de achizitie a bunurilor se transforma in certitudine, cantitatea ceruta fiind identica cu cea oferita.

Pretul posibil, in al patrulea rand, se misca in limitele pietei, miscare asigurata de asa numita "ipoteza a comisarului - pretuitor"[1], procedura care este numita astfel in mod traditional si permite informarea participantilor la schimb.

Pretul posibil se caracterizeaza prin: dinamism, diversitate si caracter reglementat.

Dinamismul pretului posibil se refera la capacitatea acestuia de incadrare intre alte marje atunci cand conditiile pietei se modifica. Mai exact, pretul minim posibil se reduce atunci cand puterea economica a cumparatorului este mai mare si se majoreaza atunci cand forta acestuia de negociere este mica. De asemenea, pretul maxim posibil creste daca producatorul dispune de o pozitie puternica pe piata si scade atunci cand forta economica a acestuia se reduce.

Diversitatea pretului posibil se refera la existenta mai multor intervale de marime in care oscileaza preturile bunurilor de consum, diversitate impusa de specificul concurentei de piata; astfel, zona posibilului pe o piata de monopol este alta decat cea corespunzatoare pretului de oligopol, etc.

Caracterul reglementat al pretului posibil este impus de orientarea pe care diferite piete o capata in contextul cadrului legislativ corespunzator unei perioade date.

Asadar, pretul reprezinta cantitatea de moneda pe care cumparatorul este dispus si poate sa o ofere producatorului in schimbul bunului pe care acesta poate sa il ofere pe piata. El exprima confruntarea dintre raportul cerere-oferta, pe de o parte, si cadrul legislativ, pe de alta parte, sub forma complexitatii de informatii furnizate reciproc de catre cumparator si vanzator, avand un caracter dinamic, divers si reglementat.

Functiile pretului

Indiferent de piata pe care se manifesta, pretul indeplineste mai multe functii.

Functia de evaluare a cheltuielilor si rezultatelor se refera la capacitatea preturilor de exprimare monetara a cheltuielilor si veniturilor agentilor economici. Ca urmare, pretul este utilizat ca element de fundamentare a numeroase decizii si sprijina analizele cantitative si structural-calitative ale diverselor activitati economice.

Functia de corelare a cererii cu oferta se explica prin tendinta pretului de a se forma in jurul nivelului sau de echilibru, la care cererea coincide cu oferta, iar cantitatea ceruta egaleaza cantitatea oferita. De aceea, daca pretul este la un moment dat superior acestui nivel, piata se caracterizeaza prin exces de oferta, iar cantitatea oferita se va diminua, ceea ce antreneaza o scadere a pretului pana la nivelul sau de echilibru. De asemenea, daca pretul este inferior acestuia din urma, pe piata exista un surplus de cerere si o cantitate oferita peste cantitatea solicitata, ceea ce antreneaza cresterea productiei si a cantitatii oferite, pretul majorandu-se pana la nivelul pretului de echilibru. Astfel, jocul pretului face sa diminueze decalajele intre cerere si oferta.

Functia de informare a participantilor la viata economica este demonstrata de nivelul, dinamica si caracteristicile pretului. Astfel, el transmite informatii privind situatia pietei, respectiv raportul cerere-oferta si presiunile care exista pe piata, activitatile cele mai profitabile si abundenta sau raritatea factorilor de productie.

Functia de motivare a producatorilor se reflecta in practica prin stimularea agentilor economici atunci cand pretul este ridicat si prin distribuirea veniturilor acestora in functie de nivelul costurilor. Ca urmare, pretul asigura orientarea producatorilor catre producerea unui anumit bun sau restrangerea ariei de productie in functie de nivelul pretului la care acesta se poate comercializa. De asemenea, aceasta functie reflecta capacitatea pretului de a genera venituri mai ridicate acelor agenti economici care dispun de conditii de productie mai bune, adica isi desfasoara activitatea cu costuri scazute, si invers.

In prezent asistam la o crestere a importantei deciziilor de pret care amplifica manifestarea functiilor sale. Aceasta se explica prin impactul unor factori asupra preturilor practicate de agentii economici:

accelerarea progresului tehnologic

proliferarea noilor produse

cresterea cererii pentru servicii

accentuarea concurentei externe

persistenta fenomenului inflationist

Influenta acestor factori asupra preturilor ingreuneaza formarea lor care devine un proces complex si de mare importanta pentru succesul unei firme. Formarea unor preturi flexibile generatoare de profit se realizeaza prin adoptarea unor strategii de pret corespunzatoare pietei pe care se adreseaza produsele.

Tipuri de preturi

Viata economica demonstreaza existenta unei mari diversitati de preturi. Tipurile de preturi imbraca forme diferite, astfel:

a) Dupa puterea agentilor economici de a influenta preturile, acestea pot fi:

preturi libere, care se formeaza in conditiile concurentei perfecte, in care nici unul dintre agentii pietei nu poate influenta unilateral nivelul si dinamica acestora. Ele se manifesta ca expresie a raportului dintre cerere si oferta si corespund cu satisfacerea intereselor tuturor participantilor la schimb;

preturi administrate (reglementate), care se formeaza sub influenta actiunilor fie ale agentilor economici cu pozitie dominanta pe piata, fie ale statului. Astfel, preturile administrate se manifesta in conditii de concurenta imperfecta, recunoscandu-se dupa tipul acesteia: preturi de monopol, preturi de oligopol, preturi de monopson, etc. Daca statul este cel care determina nivelul si dinamica preturilor unor marfuri, atunci acestea se supun unui proces de reglementare, aparand pretul limita maxima si pretul limita minima.

Reglementarea pretului se manifesta atunci cand guvernul adopta legi care impun o limita superioara sau o limita inferioara pentru pretul unui bun sau serviciu destinat vanzarii-cumpararii. In mod frecvent, limita superioara este denumita plafon de pret (price ceiling) sau control de pret (price control), iar limita inferioara impusa pe o anumita piata este denumita prag de pret (price floor) sau pret suport (price support)[2].

Statul intervine in domeniul pietei prin impunerea unor limite maxime de pret - preturile limita maxima - atunci cand bunul tranzactionat se afla in cantitate insuficienta. Potrivit legii cererii si ofertei, daca cererea este superioara ofertei, pretul se majoreaza, rezultat care este influentat legal prin fixarea unui plafon peste care nivelul pretului nu trebuie sa se ridice, deoarece puterea de cumparare a banilor nu ar putea suporta depasirea acestui pret de control.

Guvernul poate impune si o limita minima sub al carei nivel preturile nu pot cobori, respectiv preturi limita minima. Motivul pentru care se formeaza praguri de pret consta in sustinerea veniturilor peste pretul care ar exista pe o piata libera. Situatii frecvente de preturi suport se intalnesc in agricultura, pentru produse agricole si pe piata muncii, sub forma salariului minim.

Pentru mentinerea preturilor limita minima, se folosesc in practica cinci modalitati si anume:

achizitiile guvernamentale

restrictionarea productiei

promovarea cererii

sistemul de plati directe

interdictia legala a tranzactiilor sub pretul minim

Unele studii au demonstrat ca salariul minim duce la cresterea ocuparii persoanelor adulte, in special a femeilor intre 25 si 55 de ani"[3].

b) Dupa sistemul de formare a preturilor de comercializare, se cunosc:

preturi fara TVA al caror nivel acopera costurile si profilul agentului economic, fiind preturi ale factorilor de productie;

preturi cu TVA, ca preturi de facturare, si deci de cumparare.

c) Dupa gradul de flexibilitate a pretului, exista:

preturi unice;

preturi diferite.

Daca firma opteaza pentru promovarea unui pret unic, atunci ea ofera acelasi pret tuturor clientilor care cumpara produsul in conditii similare si in aceleasi cantitati. In schimb, promovarea unor preturi variabile arata ca aceleasi produse si cantitati sunt oferite la preturi diferite clientilor diferiti, in functie de abilitatea lor de negociere, relatii de familie chiar, si alti factori; ele se intalnesc in special in cazul agentilor economici mici, ca produse nestandardizate, la care negocierea dintre vanzatori si cumparatori este modalitatea traditionala de determinare a pretului.

d) Dupa gradul de noutate a produsului si strategia adoptata, se cunosc:

preturi ale produselor noi, cum sunt:

preturile de smantanire;

preturile de penetrare.

Strategia pretului de "smantanire" (price skimming) consta in practicarea unui pret relativ ridicat pentru un produs nou cu intentia de a obtine cat mai mult profit. Desigur, la acest nivel, cererea este limitata la acei cumparatori dispusi sa plateasca pretul relativ ridicat si este in general, inelastica.

Strategia pretului de penetrare (penetration pricing) presupune o manifestare inversa variantei anterioare. Aici, intentia firmei este de a vinde intregii piete produsul sau la un pret relativ scazut la care cantitatea ceruta sa fie cat mai mare. Prin urmare, o asemenea practica conduce la descurajarea concurentei de a patrunde pe piata respectiva pe care, prin pretul mic, firma a inceput sa o domine.

preturi ale produselor existente pe piata, cum sunt:

preturile pozitionate;

preturile de linie;

preturile determinate de calitate;

preturile produselor grupate;

preturile promotionale.

Strategia pretului pozitionat (price positioning) este o varianta strategica prin care firma stabileste un pret mai mic sau mai mare fata de cel al produselor concurente, in functie de prezenta sau absenta unor caracteristici sau atribute ale produsului dorite de consumatori.

Strategia preturilor in linie (Product-Line Price Strategy) este o extindere a variantei strategice anterioare in care agentul economic, producand marfuri substituibile intre ele sau complementare, procedeaza la o comparare a atributelor detinute de fiecare produs in parte. Aceasta strategie se aplica de firmele care realizeaza nu un produs, ci o linie de produse, iar diferentele de preturi reflecta diferentele in atributele detinute de marfurile respective. Mai mult decat atat, agentii economici practicanti ai strategiei trebuie sa ia in considerare si interdependentele dintre cererile produselor in linie; astfel, cunoscandu-se relatiile de substituibilitate si complementaritate dintre produse, se poate remarca de exemplu, ca o majorare a pretului unui produs genereaza o crestere a cererii pentru produsele care il substituie si o reducere a cererii la cele complementare.

Strategia pretului impus de calitate (pricing to infer quality) porneste de la interpretarea pretului unui produs ca instrument de reflectare a calitatii acestuia. Astfel, un nivel ridicat de pret corespunde unei calitati superioare a produsului respectiv, dar un asemenea rol al pretului nu poate fi indeplinit decat in situatia in care consumatorul nu dispune de alte surse de informare asupra marfii.

Strategia preturilor produselor grupate (pricing product bundles) se bazeaza pe gruparea produselor ca practica de vanzare a doua sau mai multe produse impreuna, pentru care se determina un singur pret.

Strategia preturilor promotionale (promotional pricing) echivaleaza cu punerea marfurilor in vanzare temporara si cresterea venitului si profitului agentului economic prin scaderea pretului; cu alte cuvinte intr-o perioada scurta, produsul este oferit vanzarii cu o reducere de pret.

e) Dupa nivelul si rolul pretului exista:

preturi inalt-active;

preturi inalt-pasive;

preturi joase-active;

preturi joase-pasive.

Strategia de pret inalt-activ se poate practica in cazul produselor la care calitatea lor nu poate fi evaluata cu usurinta de catre consumator, pretul fiind un indicator al acestuia. Astfel, preturile inalte pot avea un rol esential in castigarea marjelor si avantajelor necesare pentru sustinerea dezvoltarii productiei viitoare.

Strategia de pret inalt-pasiv se aplica de acei agenti economici care pentru a face fata concurentei, folosind un pret ridicat adopta alte masuri pentru sustinerea acesteia, adica apeleaza la o concurenta non-pret, cum ar fi pe baza imbunatatirii caracteristicilor si performantelor produsului.

Strategia de pret scazut-activ este o varianta in cadrul careia pretul mic devine un factor important al deciziei de cumparare, dar prezinta riscul inceperii unui razboi al pretului in care firme rivale reduc pretul de desfacere pentru impulsionarea vanzarilor. De aceea, ea este eficienta atunci cand firma care o practica fie nu are o concurenta puternica, fie dispune de o pozitie si costuri avantajoase pe piata care sa-i creeze o situatie favorabila fata de concurenta.

Strategia de pret scazut-pasiv are o arie restransa de manifestare si este folosita in special de catre firme mici, ale caror produse au o calitate inferioara celor concurente. Multitudinea tipurilor de pret explica multe din diferentele dintre agentii economici cu aceeasi activitate, iar capacitatea lor de manevrare a preturilor practicate isi pune amprenta asupra sanselor de castig.

Formarea preturilor pe piete diferite

Pretul, ca rezultat al interactiunii dintre cerere si oferta reflecta intotdeauna conditiile specifice ale cererii si cele ale ofertei, pe piata respectiva.

Inseamna ca procesul complex al formarii preturilor se manifesta diferit in functie de natura produsului si gradul sau de omogenitate, de numarul agentilor economici producatori si cumparatori si forta lor economica, de interesele urmarite si strategia adoptata de acestia, de obiectivele firmelor participante la schimb si informatiile detinute privind piata, de criteriile alese si raspunsurile date la intrebarile traditionale ce, cat, cum sa produca, respectiv sa consume fiecare agent economic. Cu alte cuvinte, asupra pretului, isi pun amprenta conditiile de combinare a factorilor de productie, respectiv posibilitatile tehnice de productie si marimea cheltuielilor de productie, pe de o parte, si conditiile de alegere a bunurilor de consum, respectiv ansamblul combinatiilor de marfuri de aceeasi utilitate si nivelul venitului de consum, pe de alta parte.

Pretul in conditiile de concurenta perfecta

Intr-o asemenea situatie de piata, puterea economica individuala a firmelor fiind scazuta, fiecare agent economic producator isi comercializeaza bunurile la pretul pietei, pe care nu il poate influenta. Aceasta este in avantajul sau, deoarece chiar daca producatorul ar putea practica un alt pret, acesta ar fi cel maximizator de profit, care pe piata perfecta coincide cu pretul de echilibru. Semnificative in acest sens sunt reprezentarile urmatoare:

unde C_f, C = cererea la nivel de firma, respectiv piata;

O = oferta totala de piata;

CM,= costul marginal si cel mediu;

VM = venitul mediu;

C_p = costul de productie corespunzator productiei Q^*;

P = pretul pietei.

Astfel, la nivel de firma, decizia de pret este luata in favoarea practicarii pretului maximizator de profit, care corespunde nivelului Q^* de productie, deci pentru care VM = CM. Evident, la orice nivel superior de productie, VM < CM, ceea ce inseamna ca nici un producator nu va accepta cresterea productiei peste Q^*.

In acelasi timp, pe piata pretul de echilibru se obtine din interactiunea cererii agregate cu oferta totala, el corespunzand nivelului pretului individual maximizator de profit deoarece, in conditii de concurenta perfecta, tot ceea ce se produce, se vinde, agentii economici dispunand de informatie perfecta si de posibilitatea inregistrarii profiturilor maxime. Desigur, intr-un eventual dezechilibru pe piata fie in sensul excedentului de oferta peste cerere, fie al surplusului cererii peste oferta, pretul mai ridicat decat cel de echilibru in primul caz si pretul mai scazut decat pretul de echilibru, in cealalta situatie, cunosc tendinta de reducere, respectiv majorare, pana la nivelul echilibrului, la care cantitatea ceruta coincide cu cea oferita.

Astfel, pretul de pe piata perfecta se formeaza in functie de raportul dintre cererea agregata si oferta agregata la nivelul impus de cantitatea determinata de egalitatea dintre venitul marginal si costul marginal, adica la care agentul economic inregistreaza profitul maxim.

Pretul in conditii de monopol

Datorita unicitatii producatorului, pe piata de monopol, pretul are tendinta de crestere, dar daca majorarea depaseste limita acceptata de piata, respectiv de cerere, vanzarile incep sa scada, ceea ce il va determina pe monopolist sa renunte la sporul de pret aplicat. Cu alte cuvinte, producatorul trebuie sa recurga la majorarea pretului, numai in situatia in care aceasta nu ii afecteaza volumul vanzarilor, pentru ca veniturile sa se micsoreze la randul lor. Desigur, piata de monopol, fiind puternic reglementata, pretul (P) nu poate depasi limita impusa prin reglementarile legale in vigoare.

Pe de alta parte, daca piata nu suporta pretul practicat, monopolistul care accepta practicarea unui nivel mai scazut, trebuie sa aiba in vedere limita minima a acestuia. Ea corespunde nivelului de pret care asigura maximizarea profitului:

Astfel, Pretul de monopol se formeaza in functie de raportul dintre cererea totala si oferta firmei monopoliste, la nivelul impus de cantitatea determinata de egalitatea dintre venitul marginal si costul marginal, adica la care agentul economic inregistreaza profitul maxim.

Profitul maxim (Pr. max.) este, in aceste conditii egal cu produsul dintre cantitatea vanduta (Q^*) corespunzatoare egalitatii CM = CV si diferenta dintre pret si costul mediu, adica Pr. max. = Q^* * (P - ). Desigur, daca aceeasi cantitate ar putea fi comercializata la un pret mai ridicat, profitul ar fi superior, insa o asemenea crestere ar trebui acceptata de piata si de limita maxima legala admisa.

Pretul in conditii de concurenta monopolista

Alegerea pretului in concurenta monopolista este ingreunata de existenta produselor substituente, ceea ce face ca fiecare producator sa intensifice activitatea promotionala si in ultima instanta, sa majoreze pretul.

Cu toate acestea, pentru ca bunurile proprii sa fie cerute pe piata in conditiile gradului ridicat de substituibilitate a marfurilor, agentul economic cauta sa practice un pret ceva mai scazut.

Rezulta ca pretul pe piata monopolista se supune unor tendinte contradictorii: pe de o parte, nivelul sau are tendinta de crestere ca expresie a suportarii unor cheltuieli promotionale sporite, iar pe de alta parte, pretul tinde sa se diminueze ca efect al preocuparii firmelor pentru impulsionarea vanzarilor.

In acest context, decizia de pret este adoptata la nivel individual in baza obiectivului de maximizare a profitului:

Astfel, pretul in conditii de concurenta monopolista se formeaza la nivelul fiecarui agent economic in parte, in functie de raportul dintre cererea pentru produsele sale si oferta firmei, respectiv la nivelul productiei pentru care venitul marginal coincide cu costul marginal, iar profitul inregistrat este maxim.

Ca urmare, pe piata monopolista, cumparatorii se vor confrunta cu preturi diferentiate datorita costurilor diferite suportate de producatori, conditiile de productie specifice fiecaruia generand nivele de pret maximizatoare de profit diferite.

Pretul firmelor oligopoliste

Firmele oligopoliste pot practica acelasi pret pe piata, daca accepta sa coopereze sau preturi diferentiate in functie de strategia adoptata de fiecare agent economic in parte, atunci cand se adopta un comportament necooperant.

a)    Pretul in cazul oligopolului cu comportament cooperant.

a1)Pretul pe piata de oligopol in situatia cartelului maximizator de profit.

In ipoteza unor costuri de productie identice, firmele oligopoliste care coopereaza in vederea practicarii unui pret unic pe piata vor produce si comercializa cantitati egale de bunuri; aceasta deoarece, la orice nivel de pret, cand structura costului este identica pentru toate firmele, cererea individuala (C_f) este o fractiune din cererea agregata (C_t) determinata in functie de numarul producatorilor (n), respectiv C_f = C_t/n .

Astfel, in baza intelegerii, la nivelul cartelului se va practica pretul care asigura cel mai mare profit, respectiv nivelul P^*. Evident, cantitatea corespunzatoare acestuia este : 

Q^* = + + = 3

Unde C = cererea la nivel de firma, respectiv piata; _ CM, C = costul marginal si cel mediu; VM = venitul marginal. P = pretul pietei.

In plus, la nivelul fiecarei firme oligopolistice, cantitatea produsa la pretul unic P^*, fiind o fractiune egala a cererii totale pe piata, asigura obtinerea profitului maxim. La acest rezultat s-ar fi ajuns si daca firmele ar fi convenit sa actioneze ca un monopol sau daca toate trei ar fi fuzionat pentru a capata o pozitie dominanta.

Prin urmare, pretul practicat de firmele oligopolistice care alcatuiesc un cartel in scopul maximizarii profiturilor si care isi desfasoara activitatea in conditiile unor structuri ale costurilor identice se formeaza la acel nivel al productiei la care venitul marginal corespunde costului marginal pe ansamblul industriei, nivel de productie care se realizeaza in cote egale de toti agentii economici respectivi si permite si maximizarea profitului fiecarei firme in parte.

In ipoteza unor costuri de productie diferite (mai mari la firma A, mai reduse la B si cele mai scazute la C), pretul unic practicat la nivelul cartelului se determina de asemenea, prin regula profitului maxim, a egalitatii dintre costul marginal si venitul marginal, dar cantitatea destinata pietei de fiecare agent economic este diferita.

Astfel, pentru realizarea unui anumit nivel de productie, fiecare firma produce o cota, dar aceasta nu este identica, aici capatand importanta selectarea firmei care sa produca o unitate suplimentara. Cu alte cuvinte, daca la nivelul cartelului este adoptata decizia de majorare a productiei, cum costul marginal corespunzator este suma costurilor marginale specifice firmelor membre, aceasta suplimentare este asigurata de agentul economic care la unitatea aditionala suporta costul marginal cel mai scazut. In acest fel, la nivelul industriei, profitul se maximizeaza.

Asadar, pretul practicat de firmele oligopolistice care alcatuiesc un cartel in scopul maximizarii profiturilor si care isi desfasoara activitatea in conditiile unor structuri de costuri diferite se formeaza la acel nivel al productiei la care venitul marginal corespunde costului marginal pe ansamblul industriei, nivel de productie care se realizeaza in cote diferite intre agentii economici respectivi, a caror marime este data de egalitatea dintre costul marginal si cel de la nivelul cartelului.

a2) Pretul pe piata de oligopol in situatia cartelului care imparte piata

Acordul dintre firme are la baza estimarea cererii totale de piata, ceea ce inseamna ca determinarea cantitatilor produse de fiecare membru al cartelului, respectiv a cotelor de piata, se face in functie de nivelul cererii agregate. Deci, fata de cartelul care maximizeaza profitul, cand pretul este determinat inaintea fixarii cotelor de productie individuale, aici pretul este stabilit ca o consecinta a intelegerii de cartel privind cotele de piata ale membrilor sai.

Deci, pretul practicat de firmele oligopolistice care alcatuiesc un cartel in scopul impartirii pietei se formeaza la acel nivel al productiei totale care exprima suma cotelor individuale de productie fixate prin acord in functie de estimarea cererii totale de piata.

b) Pretul in cazul oligopolului cu comportament necooperant.

b1) Pretul pe piata de oligopol asimetric

Pozitia dominanta de care beneficiaza o firma intr-un oligopol asimetric in virtutea controlarii vanzarilor in proportie de 60 - 70% ii permite acesteia sa mentina pretul propriu de piata. Desigur, nivelul sau este determinat pe baza principiului de maximizare a profitului, iar mentinerea sa este o posibilitate deoarece celelalte firme oligopolistice de pe pozitii de "satelit" sunt nevoite sa adopte o strategie de imitatie a actiunilor firmei dominante, deci si a pretului.

In concluzie, pretul practicat de firmele oligopolistice in conditiile unui oligopol asimetric se formeaza la acel nivel al productiei firmei dominante la care venitul marginal corespunde costului marginal, nivel de productie la care profiturile sale sunt maxime.

b2) Pretul pe piata de oligopol cu cerere specifica

Echilibrul specific firmelor oligopolistice cu comportament necooperant poate fi atins in doua feluri, in functie de strategia adoptata de acestea: strategie a cantitatii sau a pretului.

Astfel, in primul caz, fiecare firma stabileste cat sa vanda si lasa piata sa determine pretul, iar in celalalt, agentul economic isi alege pretul, urmand ca piata sa determine cantitatea. Concretizand, intr-o strategie a cantitatii, fiecare firma observa cat produce concurenta si, in ipoteza ca nivelul sau nu se schimba, calculeaza cantitatea care ii maximizeaza profitul. Pe de alta parte, intr-o strategie a pretului, fiecare firma analizeaza preturile concurentei si, presupunand ca aceasta nu se modifica, opteaza pentru nivelul de pret care ii maximizeaza profitul. Dar, din moment ce firmele oligopolistice pot realiza marfuri identice (oligopol nediferentiat), are insemnatate numai cea care promoveaza cel mai scazut pret (Pmin). Ca urmare, un agent economic concurent va avea la dispozitie trei alternative: sa solicite un pret superior lui Pmin si sa nu vanda nimic, sa promoveze chiar nivelul respectiv si sa asigure desfacerea unei cantitati nedeterminate, sau sa livreze la un pret putin mai mic decat Pmin si sa vanda cat doreste. Ultima varianta este cea care asigura maximizarea profitului pentru firma care adopta o asemenea strategie. Dar echilibrul specific pietelor oligopolistice reflecta ca nu numai una, ci toate firmele urmaresc astfel, atingerea profitului maxim, deci, indiferent de pretul practicat de ceilalti agenti economici, este in interesul fiecaruia sa solicite ceva mai putin. Procesul se opreste totusi, cand pretul ajunge la un nivel corespunzator cu costul marginal. De aceea, fiecare firma trebuie sa ia in considerare nu numai situatia concurentei atunci cand decide asupra pretului sau si a productiei, dar si impactul acestor decizii asupra rivalilor sai si posibilele reactii ale lor.

In concluzie, pretul practicat de firmele oligopolistice in conditiile unui oligopol cu cerere specifica se formeaza la acel nivel al productiei la care cererea isi schimba elasticitatea in functie de reactiile concurentei, deci la care venitul marginal egaleaza costul marginal, ambele considerate ca interval, si nu avand o marime anume, datorita caracterului rigid al pretului la acest nivel de productie; tocmai de aceea, este bine ca agentii economici sa-si cunoasca limitele de costuri si de cerere intre care pot actiona pentru a obtine profituri maxime pe baza practicarii unui pret constant.

Sintetizand, se poate spune ca procesul complex al formarii preturilor de oligopol, desi prezinta multe asemanari nu este identic pe toate pietele, deosebirile fiind generate de tipul de oligopol, respectiv de comportamentul pe care il adopta firmele oligopoliste.

Prin urmare, complexitatea formarii pretului, pusa in evidenta prin diversitatea conditiilor de cerere si oferta permite surprinderea urmatoarelor aspecte:

pretul este o variabila usor manevrabila de catre agentii economici in scopul realizarii obiectivelor lor. Ei pot lua decizii de crestere sau de scadere a nivelului de pret in functie de dinamica conditiilor cererii si ofertei pe piata, putand ajusta marimea acestuia daca interesele economice o cer;

in schimb, el reprezinta, in general, un instrument cu actiune limitata pe un interval de timp scurt, tocmai datorita posibilitatii tuturor participantilor la viata economica de a ajusta nivelul individual al sau. De exemplu, reducerea costurilor de productie reprezinta o decizie care transpusa in practica, ofera suport pentru diminuarea pretului pe o perioada mare de timp, fata de actiunea de reducere a pretului fara suport economic in planul ofertei, ci din motive de crestere a veniturilor pe seama sporirii vanzarilor, care ar putea fi cu usurinta practicata si de alte societati comerciale;

pretul este un indicator al activitatii economice a carui evolutie face obiectul preocuparilor atat la nivel micro, cat si macroeconomic, concretizate in strategii de pret corespunzatoare strategiilor de piata, pe de o parte, si in multiple hotarari si acte normative care guverneaza miscarea preturilor, pe de alta parte;

pretul reflecta in conditiile specifice de piata, raportul dintre cerere si oferta, mai mult sau mai putin orientat; cu alte cuvinte, asupra formarii presului isi pun amprenta caracteristicile ofertei si cererii, respectiv conditiile de productie ale ofertantilor si cele de venit ale cumparatorilor, corelatiile dintre elementele de cheltuieli si productie, ca si cele dintre venitul marginal si cantitatea ceruta pe piata.