Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor



Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
» Politici comerciale contemporane


Politici comerciale contemporane




politici comerciale contemporane

Politica comerciala este una dintre componentele esentiale ale politicii economice a unui stat, vizand sfera relatiilor economice externe ale acestuia. Caracteristicile relatiilor economice internationale face ca masurile de politica comerciala sa fie luate in raport cu interesele fiecarui stat, cu respectarea reglementarilor si uzantelor internationale. In general, reglementarile de politica comerciala vizeaza operatiunile de comert exterior, cele de cooperare economica si tehnico-stiintifica, urmarind promovarea intereselor nationale.

Politica comerciala reprezinta ansamblul de masuri si instrumente juridice, administrative, fiscale, bugetare, financiare, bancare, valutare, etc., puse in aplicare de catre stat pentru a influenta, si uneori deforma fluxul de marfuri ce traverseaza granitele vamale. Altfel spus, prin politica comerciala se intelege totalitatea reglementarilor adoptate de catre stat, cu caracter juridic, administrativ, fiscal, bugetar, financiar, bancar, valutar, etc., in scopul promovarii sau restrangeri schimburilor comerciale externe si al protejarii economiei nationale de concurenta straina. Indiferent de modul in care privim politica comerciala, ea a fost, este si va fi supusa unor influente permanente sau temporare a factorilor interni si externi.




In general, se apreciaza ca politica comerciala trebuie sa aiba, ca obiectiv pe termen lung, stimularea dezvoltarii economiei nationale la adapost de concurenta straina. Plecand de aici putem vorbi de trei roluri principale ale politicii comerciale:

rolul de promovare a relatiilor economice externe (in special impulsionarea exporturilor sau acelor fluxuri comerciale care sunt avantajoase pentru tara respectiva)

rolul de protejare a economiei nationale fata de concurenta straina (intelegand prin aceasta reglementarea si controlul importurilor)

rolul de echilibrare a balantei comerciale si de plati (prin cresterea ponderii exporturilor si diminuarea importurilor).

Plecand de la aceste functii de baza ale politicii comerciale putem evidentia obiectivele strategice ale acesteia:

stimularea dezvoltarii si modernizarii structurii economiei nationale

restrangerea sau stimularea exporturilor sau importurilor

protejarea ramurilor economiei nationale si a agentilor economici nationali

imbunatatirea ratei de schimb

sporirea veniturilor bugetare

controlul importurilor si exporturilor de capital

asigurarea echilibrului balantei comerciale si de plati

promovarea cooperarii economice internationale

perfectionarea structurii relatiilor economice externe (atat fizic, cat si geografic).

Dincolo de obiectivele urmarite, masurile de politica comerciala trebuie sa tina seama de uzantele practicate in relatiile economice internationale, relatii caracterizate prin stabilitate si adaptabilitate. Stabilitatea este elementul care asigura legaturi economice de durata, legaturi necesare satisfacerii obiectivelor pe termen lung si care permit existenta unui climat de siguranta intre parteneri. Adaptabilitatea rezida din faptul ca reglementarile sunt suficient de largi pentru a asigura solutionarea problemelor care apar, fara interventia organismelor internationale.

In perioada postbelica, in conditiile adancirii interdependentelor economice, reglementarea relatiilor economice internationale a devenit o necesitate obiectiva. Astfel, prin intermediul unor acorduri si tratate comerciale s-a incercat codificarea anumitor principii si reguli in ceea ce priveste folosirea instrumentelor si masurilor de politica comerciala in relatiile reciproce. Pe aceasta linie s-a inscris activitatea Acordului General pentru Tarife si Comert (GATT), transformata ulterior in Organizatia Mondiala a Comertului (OMC). Cu toate acestea, practica relatiilor economice internationale arata ca statele au elaborat si aplicat in aceasta perioada instrumente de politica comerciala din ce in ce mai variate, incalcand foarte adesea o serie de principii si reguli statuate in anumite acorduri in ceea ce priveste folosirea acestor instrumente in relatiile comerciale reciproce, concomitent, cu o puternica tendinta de regionalizare a schimburilor prin proliferarea gruparilor economice integrationiste (mai ales in ultimele trei decenii)[1].

In ceea ce priveste principalele tipuri de politica comerciala, in literatura de specialitate se disting trei: protectionismul, autarhia si liberul schimb.





Protectionismul este tipul de politica comerciala cvasigeneral practicat care se caracterizeaza prin masuri de protectie ale produselor indigene prin restrictionarea accesului produselor straine pe piata. Trebuie spus ca masurile protectioniste filtreaza efectele nedorite pe care economia si piata mondiala le pot avea asupra unei economii nationale. Din acest motiv, majoritatea tarilor lumii adopta masuri de politica protectionista mai ales cand se vrea protejarea anumitor sectoare. Tot mai multi autori sunt de parere ca, in prezent caracteristica de baza a comertului international este protectionismul (circa 50% din schimburile comerciale mondiale au in calea lor diferite bariere tarifare si netarifare), iar procesul de liberalizare – pentru realizarea caruia se depun eforturi considerabile – se materializeaza prin ajustari ale schimburilor comerciale in raport cu noile interese sau raporturi de forte. Trebuie facuta diferenta intre masurile protectioniste justificate, dictate de necesitatea sustinerii intereselor producatorilor si consumatorilor autohtoni si protectionismul excesiv, care se bazeaza pe forta economica a statelor puternice de a impune celorlalte tari conditii nefavorabile.

Cu toate acestea, in conditiile noii expansiuni a comertului mondial protectionismul apare prin metode camuflate, si anume: suprataxe, taxe statistice, taxe portuare, impozite pe cifra de afaceri, depuneri prealabile in valuta, diferite contingentari si interdictii, limitari “voluntare” ale exportului, etc.

Indiferent de forma de manifestare a acestei politici protectioniste, trebuie precizat faptul ca aplicarea ei intotdeauna va ingreuna miscarea marfurilor si serviciilor, va modifica conditiile normale de schimb, avand ca principala consecinta faptul ca, pe aceste piete pretul nu se mai formeaza liber.

In economia mondiala contemporana nu se pune problema daca exista sau nu politica protectionista, ci care sunt problemele care pot apare legate de:

sensul si intinderea protectiei

nivelul protectiei

durata protectiei

orientarea protectiei.

Sensul si intinderea protectiei – in cadrul extinderii relatiilor economice externe asistam la o protectie cu intindere diferita, atat la nivel de ramuri ale economiei nationale (se remarca in ultimii ani atenuarea protectionismului vamal in industrie si mentinerea la cote inalte a protectionismului agricol), cat si la nivel de tari sau grup de tari.

Nivelul protectiei – reflecta masura in care sunt aparati agentii economici nationali; aceasta protectie trebuie sa fie doar atat de mare incat bunurile autohtone sa suporte concurenta bunurilor straine. Se pune intrebarea pana unde poate merge nivelul protectiei?. Astfel, intotdeauna nivelul taxei vamale va depinde:

de nevoia de protectie: protectia este cu atat mai mare cu cat produsul sau ramura nationala este mai slaba

de faptul ca producerea bunului raspunde interesului general si aceasta activitate de productie este o activitate rentabila.

Pentru ca protectia sa aiba intotdeauna efectul scontat trebuie ca intinderea protectiei sa fie invers proportionala cu nivelul ei.

Durata protectiei – este de dorit sa fie cat mai scurta. Prelungirea acestei durate este indicata numai daca intinderea si nivelul protectiei este redus. Prelungirea nejustificata poate determina reactii negative in economia nationala datorita faptului ca, firmele autohtone nu vor fi interesate in cresterea competitivitatii produselor lor stiindu-se la adapost de concurenta straina. Este de dorit ca protectia sa nu fie un sistem permanent, ci unul trecator (pana firmele ajung la un nivel de competitivitatea externa). A stabili durata protectiei este un lucru dificil deoarece, ea este influentata de o serie de factori. Pe plan extern s-a constatat ca protectia vamala este mai lunga pentru produsele agricole fata de cele industriale, explicatia gasindu-se in aceea ca posibilitatile de adaptare ale agriculturii la cerintele pietei sunt mai mici decat ale celorlalte ramuri economice. Trebuie precizat faptul ca, necesitatea acestei protectii este tot mai mica pe masura ce firma devine competitiva pe plan extern.

Orientarea protectiei – se face pe baza unor criterii ce alcatuiesc sistemul economiei mondiale: resursele umane si materiale de care dispune tara, masura in care cel protejat ajuta la satisfacerea nevoilor interne (cel putin potential), masura in care activitatea protejata satisface nevoile vitale ale natiunii.

Pe baza celor aratate anterior trebuie spus ca, numai suma acestor criterii ne ofera o imagine apropiata de ceea ce trebuie sa fie o protectie reala si eficienta a produsului national si a economiei in ansamblu.

Orice problema legata de protectia economiei nationale pleaca de la notiunile de productivitate si productie. Sustinatorii acestei noi teorii a protectionismului sustin necesitatea dezvoltarii ramurilor care au o productivitate mare, astfel incat, in final aceasta este elementul in functie de care se stabilesc sensul, intinderea, durata si nivelul protectiei.

Autarhia are ca si caracteristica de baza instituirea unor reglementari care blocheaza complet schimbul cu strainatatea, caracterizandu-se printr-o stare generala de izolare a economiei. Cei mai multi considera politica de autarhie ca un moment in evolutia protectionismului, dictata de cele mai multe ori de factori politici. Aceasta idee a autarhiei nu este noua, insa in conditiile lumii contemporane, a adancirii schimburilor internationale este imposibil de realizat. Autarhia are la baza dirijismul absolut al statului prin diferite mijloace economice si politice.




Sustinatorii acestui tip de politica isi motiveaza orientarea prin aceea ca, autarhia ar ajuta la dezvoltarea intreprinderilor nationale, precum si la crearea de intreprinderi noi in domenii ramase fara acoperire datorita sistarii importurilor, avand ca principala consecinta dobandirea unei independente economice. Printr-o orientare exclusiva spre interior se ignora avantajele ce se pot obtine din participarea la circuitul economic mondial. Autarhia se concretizeaza prin oprirea totala a importurilor si incercarea asigurarii din productie interna a nevoilor de consum.

Cu toate acestea practicarea unei astfel de politici comerciale (care este in prezent de domeniul trecutului) si care determina stagnarea sau inapoierea economica, este dictata de diferite situatii : anumite oranduiri sociale, stari de razboi sau embargouri, etc. Trebuie subliniat faptul ca, in orice conditii efectele negative pe care le genereaza practicarea unei politici autarhice sunt incomensurabile mai mari decat eventualele avantaje.

Liberul schimb se caracterizeaza prin reglementari care incurajeaza fluxurile comerciale si de cooperare, legaturile statului respectiv cu alte tari se intensifica, acestea avand ca si consecinta cresterea productiei, marirea si diversificarea ofertei interne. Acest tip de politica are la baza teoria lui David Ricardo a avantajelor comparative ce pot fi obtinute in conditiile absentei restrictiilor din calea schimburilor comerciale. Practicarea liberului schimb in perioada interbelica (concretizat prin absenta barierelor tarifare si netarifare, admitandu-se masuri protectioniste doar in domeniile ce vizau securitatea nationala) a avut ca si consecinta mentinerea si agravarea decalajelor economice dintre state. In perioada postbelica, practica internationala a demonstrat ca, acest comert liber continua sa fie o exceptie, realizandu-se mai mult la nivel zonal sau regional.

Controversele aparute intre sustinatorii protectionismului, pe de o parte si a liberului schimb, pe de alta parte sunt in actualitate si astazi.

In aceste conditii, pozitia adoptata de statele lumii este in favoarea trecerii treptate la o liberalizare reala a comertului international, liberalizare care sa ia in calcul interesele tuturor tarilor, inclusiv a celor in curs de dezvoltare. Dintre avantajele care decurg din practicarea politicii liberului schimb amintim: cresterea productiei prin largirea pietelor, o mai buna satisfacere a nevoilor de consum intern, cresterea competitivitatii produselor indigene, sporirea stabilitatii economice, modificarea productiei si consumului, o mai buna folosire a fortei de munca, evolutia preturilor prin cerere si oferta, etc. Cu toate avantajele pe care le genereaza liberul schimb pentru participantii la circuitul economic, acesta poate fi insotit si de unele pericole pentru agentii economici tineri si slabi, pentru ramurile economice nou intrate pe piata, pentru cazurile de specializare unilaterala, etc.

Plecand de la cele aratate anterior, trebuie precizat faptul ca astazi apare tot mai persistent intrebarea: comert liber sau protectionism? Opinia generala este ca aceasta problema nu poate fi transata printr-o optiune categorica pentru una sau cealalta din cele doua tipuri fundamentale de politica comerciala. Cu toate ca, acest comert liber permite o mai eficienta utilizare a resurselor la nivel mondial, ca tarile lumii pot depasi prin comertul international limitele impuse de propria capacitate de productie, exista in prezent o mare doza de opunere fata de politicile de liber schimb. Natiunile simt astazi, poate mai intens ca in trecut, nevoia de a se proteja de concurenta internationala; intotdeauna va exista o interventie mai mare sau mai mica a statului pentru apararea intereselor nationale in contextul regional sau mondial. Asistam in prezent nu la o diminuare, ci la o escaladare a protectionismului, ca urmare a intensificarii interventiei statelor in acest domeniu[2].

Atunci cand se incearca gasirea raspunsului la intrebarea “comert liber sau protectionism?” trebuie dezbatute mai multe probleme, dintre care amintim cateva. Prima dintre acestea se refera la impactul pe care masurile de politica comerciala luate de un stat il produc asupra economiei statului respectiv, si implicit asupra cetatenilor. Se poate discuta aici despre modul in care politica comerciala influenteaza distribuirea venitului national intre diferitele grupuri socio-profesionale. Cu toate ca sunt promovate in numele interesului national, in realitate masurile care restrictioneaza comertul liber sunt sustinute de anumite grupuri care beneficiaza de pe urma lor. Conflictele de interese din cadrul natiunilor sunt, de regula, mai importante in determinarea politicii comerciale decat conflictele de interese dintre natiuni. P. Krugman sustine ca “ in realitate, natiunile isi stabilesc politica comerciala de asa maniera incat conflictul intern de interese este mai bine reflectat decat interesul national vizavi de strainatate, iar politica comerciala internationala contine in ea o anumita doza de tocmeala”[3]. O alta problema este aceea ca, uneori masurile protectioniste favorizeaza interesele anumitor sectoare sau ramuri economice, in defavoarea consumatorilor nationali. De exemplu, industria automobilului din Romania a fost permanent protejata de concurenta straina, dar aceasta protectie s-a exercitat in defavoarea consumatorului roman (care trebuie sa plateasca pe un autoturism de fabricatie autohtona un pret care nu reflecta calitatea lui, iar pentru unul strain va suporta o serie de taxe vamale ridicate).

Specialistii sunt de acord asupra faptului ca, in ultimii 50 de ani au aparut procese si fenomene – lupta pentru piete, integrarea economica, regruparea tarilor in diferite blocuri economice, criza economica – care au imprimat noi trasaturi si tendinte politicilor comerciale:

atenuarea protectionismului industrial ca rezultat al rundelor de negocieri din cadrul GATT (in cadrul Rundei Kennedy au loc reduceri de taxe vamale la produsele industriale cu 35%, iar apoi in cadrul Rundei Tokyo se mai inregistreaza o scadere a taxelor vamale la aceleasi produse cu inca 33%). Totusi ele se mentin mai ridicate in tarile dezvoltate pentru marfurile din tarile mai slab dezvoltate.

mentinerea unui protectionism exagerat pentru marfurile agricole, protectionism care afecteaza 100% importurile in UE, protectionism care este de trei ori mai mare decat pentru marfurile industriale. Totodata, se remarca primele si subventiile la export pentru produsele agricole din tarile dezvoltate, instrumente tarifare si netarifare care denatureaza concurenta si afecteaza productiile din tarile mai slab dezvoltate.



liberalizarea comertului international in anii 60 - 70

escaladarea protectionismului netarifar in tarile dezvoltate; astfel, apar noi variante de bariere tarifare si netarifare care se concentreaza pe anumite sectoare, avand un pronuntat caracter discriminator

aparitia unor tendinte de protejare a noilor industrii din tarile slab dezvoltate (derogari GATT), paralel cu sporirea exporturilor; dar acestea s-au lovit de mentinerea protectionismului din tarile dezvoltate fata de aceste industrii din tarile mai putin dezvoltate

evolutia cu flux si reflux a restrictiilor cantitative – atenuare in anii 70, revenire in anii 80, aparitia razboaielor comerciale intre tarile dezvoltate, mai ales pentru produsele agricole

atenuarea politicii de blocada in relatiile E-V din partea tarilor dezvoltate

cresterea masurilor de promovare a afacerilor economice internationale prin stimularea exporturilor concomitent cu mentinerea masurilor de limitare a importurilor

extinderea aranjamentelor preferentiale ca derogare de la GATT pe baza de reciprocitate (vezi CEE, NAFTA, CEFTA), aranjamente care vor duce la o regionalizare a schimburilor intre diferite tari.

escaladarea masurilor protectioniste in noile conditii de manifestare a crizelor din economia mondiala.

Realizarea politicii comerciale se bazeaza pe folosirea unui sistem de masuri si instrumente, dintre cele mai diverse, aplicate pe o perioada de timp mai lunga sau cu titlu ocazional. In general, in domeniul politicii comerciale se actioneaza cu ajutorul a trei grupe de instrumente si masuri:

a)     de natura tarifara sau vamala

b)     de natura netarifara

c)     de natura promotionala sau de promovare si de stimulare.

In general, primele doua actioneaza cu precadere ca restrictii, avand menirea de a facilita controlul statului asupra produselor care se importa si exporta, in timp ce ultima vizeaza incurajarea exporturilor. Masurile tarifare si netarifare asigura functia protectionista a politicii comerciale, in timp ce masurile promotionale se materializeaza in functia de promovare.



Nicolae Suta – Comert international si politici comerciale contemporane, Ed. All, Bucuresti, 1995, pag.71

Philip King – International Economics and International Economic Policy, McGraw – Hill, Inc. 1995, pag.21

Paul Krugman – International Trade and Trade Policy, Massachusetts Institute of Technology, 1991, pag.12




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate