Instrumentele de politica monetara

Instrumentele de politica monetara

Conform principiului coerentei formulat in 1952 de economistul olandez Jan Tinbergen, politica economica trebuie sa utilizeze cel putin tot atatea instrumente independente cate obiective independente urmareste.De asemenea, este recomandabil, dupa R. Mundell (1963), sa se afecteze fiecare instrument obiectivului pentru care dispune de eficacitatea relativa cea mai puternica (principiul eficientei).

Refinantarea

Formele de refinantare cel mai frecvent intalnite sunt: creditul de licitatie, creditul lombard, creditul structural, creditul special si operatiile de open-market.

Creditul de licitatie este o forma de refinantare a bancilor de catre banca centrala, rata dobanzii fiind determinata prin mecanismul cererii si ofertei de licitatie. Volumul (sub forma unui plafon maxim), scadenta (maxim 15 zile calendaristice) si rata minima a dobanzii sunt fixate de catre banca centrala, caracteristic fiind termenul precis de rambursare si dobanda stabilita de beneficiarul licitatiei. Se considera ca aceasta forma de credit contribuie la o alocare corecta a resurselor, fiind necesar de garantat cu titluri de stat si/sau alte hartii de valoare acceptate de banca.

Creditul lombard este un credit cu totul special ce se acorda peste noapte (overnight) societatilor bancare pentru a facilita efectuarea platilor zilnice. Plafonul acestui credit este in Romania, de 75% din fondurile proprii ale bancii debitoare. Rata dobanzii este stabilita de catre banca centrala si calculata si achitata lunar. Si acest credit este garantat cu titluri.

Creditul structural este o alta forma de refinantare (ce prefigureaza mecanismul rescontului) prin care o banca este autorizata sa traga sume succesive dintr-un cont deschis la banca centrala pana la un anumit nivel si la intervale determinate, deci o linie de credit. Ele se acorda pe baza unui plafon stabilit de conducerea executiva a bancii centrale pentru fiecare banca in parte si pe tipuri de garantii, in cadrul politicii de credit a BNR. Aceste credite sunt garantate cu efecte comerciale si cu alte titluri acceptate de banca centrala. In Romania, in anul 1996, acest tip de credit a constituit componenta principala a refinantarii (avand un procent de 47% din totalul refinantarii) incetand sa mai fie acordat de la inceputul lui 1997. Nivelul ratei dobanzii se stabileste de catre Consiliul de Administratie al bancii centrale, anume taxa oficiala a scontului.

Creditul special este o forma exceptionala de refinantare cu o maturitate de pana la 30 de zile (in practica doar de cateva zile) acordat unei banci iaflata in criza de lichiditate. Acordarea acestui credit este conditionata de prezentarea unui plan de redresare a bancii in dificultate, posibilitatea de rambursare in avans, partial sau total. Dobanda este stabilita de catre banca centrala, calculandu-se in functie de angajamentele zilnice.

Creditul pe termen fix este un instrument de ultima instanta acordat in cazuri cu totul deosebite, in conditii restrictive si la un cost ce va penaliza bancile comerciale.

Creditele cu dobanzi preferentiale, ca mecanism de refinantare de la banca centrala, sunt acordate pentru a stimula relansarea unor domenii vitale ale economiei (agricultura, exporturi, industria energetica) si astfel, prin cresterea ofertei, sa fie limitata inflatia.

Tabelul nr. 1 Structura refinantarii BNR (procente)

Taxa scontului a fost si mai este inca in unele tari una dintre cele mai importante rate de dobanda din economie, variind mult mai lent decat celelalte, fiind folosita de catre banca centrala in cadrul operatiilor de rescontare.

Politica taxei oficiale a scontului urmareste influentarea rezervelor bancare si a

agregatelor monetare, dar si a dobanzilor activelor financiare. Aceasta politica este insa, un instrument eficace al politicii monetare numai atunci cand cererea de credite din economie este mai mare decat oferta, cand dobanzile pe piata monetara au niveluri ridicate sau cand bancile comerciale sunt independente de refinantarea de la banca centrala si foarte sensibile la orice modificare a nivelului taxei.

Majorarea taxei de scont face ca dobanzile de pe piata sa creasca si ele, curba masei monetare deplasandu-se spre stanga, deci cantitatea de bani reali scade. Aceasta este o politica de contractare, avand ca scop si atragerea capitalurilor straine. Abundenta acestora insa, influenteaza in sensul scaderii nivelului general al dobanzii contracarand efectele preconizate.

Rata MS' MS

dobanzii

E'

E Cererea de lichiditate(L)

Bani reali M/P

Figura Efectele majorarii taxei scontului

Dimpotriva, reducerea taxei de scont va scadea dobanzile pe piata, sporind eficienta utilizarii creditelor pentru intreprinzatori si orientandu-i in sensul dezvoltarii activitatii lor prin facilitatea acordarii de credite (putand conduce insa, la iesiri de capitaluri).

Banca Nationala a Romaniei stabileste rata dobanzii pentru diferite forme de refinantare, cat si taxa penalizatoare pentru neconformarea la formarea rezervelor obligatorii. Mai mult, o dobanda penalizatoare este aplicata creditelor overdraft acordate bancilor de catre banca centrala.

2 Rezervele obligatorii

Rezervele minime obligatorii - introduse pentru prima oara in lume in SUA, in 1933 - au fost concepute pentru a asigura o lichiditate minima la banca centrala, ele fiind constituite ca procent din suma depozitelor aflate la bancile din sistem. Deci, rezervele minime obligatorii reprezinta un instrument indirect de politica monetara prin care banca centrala controleaza oferta de bani, fiind practic disponibilitati ale bancilor (in moneda nationala sau valuta) pe care acestea le pastreaza in cont la banca centrala.

In raport de interesele conjuncturale, ele pot fi utilizate ca instrument al politicii monetare pentru cresterea volumului creditului acordat economiei (destinderea conditiilor de creditare), intensificand astfel activitatea economica (prin reducerea rezervei obligatorii) sau pentru restrangerea imediata a creditelor si atenuarea dezvoltarii activitatii economice (prin majorarea rezervei).

Ideea constituirii rezervelor are la baza faptul ca intre resursele de creditare neutilizate si disponibilitatile pe termen scurt si lung, pe de o parte, si creditele acordate pe diferite termene, pe de alta parte, trebuie sa existe o stransa corelatie. Depasirea peste anumite limite a creditelor acordate fata de resursele disponibile ridica un semn de intrebare in privinta lichiditatii bancii, si evident a bonitatii ei.

Tabelul nr.2 Evolutia ratei rezervelor minime obligatorii in Romania

procente

* variaza in functie de gradul de lichiditate valutara.

Baza pentru calculul rezervelor minime o constituie atat resursele in moneda nationala obtinute de catre banci, cat si cele in valute convertibile. In Romania, resursele se refera mai precis, la depozitele si instrumentele negociabile sau nenegociabile la vedere sau la termen, inclusiv sumele aflate in tranzit in cadrul aceleiasi banci. Depozitele guvernamentale, cat si depozitele obtinute de la alte institutii care sunt subiectul rezervelor obligatorii sunt excluse. Iata mai jos evolutia ratei rezervelor minime obligatorii in Romania:

Rezultatele obtinute prin politica rezervelor minime obligatorii sunt echivalente cu cele ale operatiilor de open-market, rezervele obligatorii furnizand politicii monetare un control direct, si de aceea folosirea lor trebuie sa se faca foarte atent, apreciindu-se ca fiind in general, un mecanism dur. De multe ori, masurile de modificare a ratei rezervelor obligatorii pot avea o incidenta directa asupra relatiilor bancilor comerciale cu strainatatea.

Avantajele folosirii mecanismului de rezerve minime obligatorii (RMO) sunt urmatoarele: afecteaza in mod egal toate bancile; contribuie la scaderea considerabila a volatilitatii multiplicatorului monetar, stabilitatea sporita a acestuia facand oferta de bani mult mai usor controlabila; creste gradul de dependenta al institutiilor depozitare de autoritatea monetara, de reglementarile acesteia, fapt ce faciliteaza controlul expansiunii monetare de catre banca centrala; este indicat pentru sterilizarea (pe termen lung) a excesului de lichiditate, in conditiile in care acesta tinde sa fie cronic.

Printre limitele utilizarii RMO se numara: impactul asupra bancilor, in special asupra managementului resurselor acestora, este foarte puternic ceea ce face dificil reglajul fin al ofertei de bani prin intermediul RMO; este un instrument cu o flexibilitate redusa, iar datorita lag-ului dintre perioada de observare si cea de aplicare, utilizarea pentru contrabalansarea fluctuatiilor monetare pe termen scurt este ineficienta; majorarea ratei RMO frecventa sau neanuntata (neasteptata) poate cauza probleme temporare de lichiditate unor banci

3. Operatiunile de open - market

Controlul imediat al lichiditatii se poate realiza si prin folosirea de catre banca centrala a tehnicilor moderne de management al lichiditatilor pe termen scurt ca operatiunile de vanzare/cumparare de titluri definitive, acordurile de rascumparare (REPO), si SWAP-urile. Operarea cu aceste instrumente necesita insa, existenta unei piete secundare active a titlurilor, avand atat o baza legislativa, cat si una institutionala. La acestea se mai adauga si operatiunile de reglare fina (fine tuning) a lichiditatii prin emiterea de obligatiuni de catre banca centrala, prin emisiunea de certificate de catre bnca centrala sau prin atragerea de depozite pe termen fix de la bancile comerciale. Aceste depozite la banca centrala sunt considerate 'ferestre de finantare', initiativa open-market-ului apartinand unei banci comerciale, si nu bancii centrale. Emisiunile de certificate constituie un instrument important folosit in operatiunile structurale de absorbtie a lichiditatii, impreuna cu depozitelepe termen fix neputand servi decat la absorbtia lichiditatii, pe cand celelalte tehnici de interventie pot fi utilizate atat pentru injectare de lichiditate, cat si pentru absorbtia acesteia.

Operatiile pe piata deschisa (,,open-market') permit bancii centrale un control direct si precis al bazei monetare (BM) si a rezervelor bancilor comerciale, urmarindu-se totodata o directionare a ratelor dobanzii si orientarea politicii monetare. Prin caracterul defensiv al acestor operatiuni se stabileste drept scop protejarea rezervelor bancare si a bazei monetare, in timp ce operatiile dinamice desemneaza o urmarire a influentarii proceselor economice in vederea obiectivelor propuse. In Romania, folosirea acestor operatii a inceput in februarie 1997.

In tarile cu o piata a titlurilor dezvoltata, operatiunile de open-market se efectueza prin licitatie (standard, rapida si cu dobanda fixa sau variabila) si proceduri bilaterale:

-prin licitatia standard, operatiunile sunt executate intr-un interval de 24 de ore intre anuntul oficial si certificarea rezultatului alocarii;

-licitatia rapida este executata in timp scurt (o ora) fiind utilizata in efectuarea operatiunilor de reglaj fin;

-licitatia cu dobanda fixa sau variabila: in cazul licitatiei cu dobanda fixa, rata dobanzii este anuntata dinainte, iar partile negociaza volumul tranzactiei; in cazul dobanzii variabile, sunt negociate atat dobanda, cat si volumul tranzactiei.

Acordurile de rascumparare sau REPO-urile(Repurchase Agreements) constau in cumpararea de catre banca centrala a titlurilor de stat de la banci pe piata secundara, cu angajamentul acestora de a rascumpara respectivele titluri la o data ulterioara si la un pret stabilit la data tranzactiei; este deci un instrument de injectie monetara (creste lichiditatea). Prin acordurile inverse de rascumparare (Reverse REPO) banca centrala vinde titluri de stat pe piata secundara unor banci din sistem, cu angajamentul acestora de a le revinde la un pret care include si dobanzile cumulate aferente termenului operatiei; este un instrument de absorbtie monetara (scade lichiditatea). Termenul operatiunilor este de regula foarte scurt, variind in unele tari de la 1-5 zile (Croatia), pana la 14 zile sau mai mult (Letonia, Cehia, Polonia).

Operatiile de swap constituie o activitate foarte importanta si din ce in ce mai frecventa in cadrul politicii valutare a bancilor centrale in indeplinirea misiunii lor de a sustine cursurile monedelor lor pe pietele valutare atunci cand rezervele de moneda straina sunt in scadere sau cu o structura necorespunzatoare la un moment dat. Swap-ul valutar consta intr-o dubla operatiune de schimb, una la vedere, imediat, si alta la termen, fiind ca un fel de credit in valuta, avand drept colateral bonuri de trezorerie, rambursarea facandu-se la scadenta celei de-a doua operatii. De multe ori, conditiile desfasurarii operatiunilor swap sunt aceleasi ca si pentru REPO, putandu-se contura mai multe tipuri, de exemplu: -cand marimea operatiei este stabilita, si banca centrala accepta orice rata a dobanzii oferita de banca partenera; - cand rata dobanzii si maturitatea sunt stabilite de banca centrala si toate ofertele sunt acceptate; - cand maturitatea, rata dobanzii si suma oferita sunt stabilite de catre banca centrala.

Tabelul nr.3 Folosirea instrumentelor de politica monetara in Europa centrala si de est

NA. Nu se folosesc datorita existentei consiliului monetar.

Sursa: Banca Reglementelor Internationale (august 1998).

4 Alte instrumente

- plafoane globale ale lichiditatii;

Plafoanele de credit sunt nivele maxime de credit stabilite pentru fiecare banca in parte de catre banca centrala lunar sau trimestrial. Astfel, limita maxima a expansiunii masei monetare este fixata in prealabil administrativ. In Romania au fost utilizate in 1990-1991, din 1991 renuntandu-se la folosirea lor, fiind considerate prea rigide pentru economia de piata.

- controlul direct al creditelor;

Selectivitatea creditelor este un alt instrument secundar al politicii monetare care urmareste orientarea creditelor bancare in directia dorita de stat. Se aseamana foarte mult cu creditarea preferentiala din cadrul unei economii centralizate, avand avantajul insa, ca permite sprijinirea anumitor sectoare esentiale ale activitatii economice.

- actiuni persuasive (,,moral suasion').

Actiunile persuasive, de convingere, se bazeaza pe autoritatea si prestigiul bancii centrale, avand o mare flexibilitate, dar mai ales avantajul de a nu fi necesara institutionalizarea lor prin lege. Ele constau in influenta bancii centrale cu scopul de a determina bancile si celelalte institutii financiar-bancare sa isi conduca activitatile in concordanta cu orientarea politicii monetare (sa modifice nivelul dobanzilor practicate, modul de structurare a acestora sau a marjelor dintre ele, sau sa isi modifice politica de creditare), chiar daca profiturile lor ar putea fi afectate negativ pe termen scurt. Aceste actiuni sunt folosite in situatiile in care se anticipeaza ca pentru o perioada, mecanismele pietei nu vor actiona in concordanta cu interesul public (de exemplu, in Polonia in 1994).