Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa. vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor


Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Asistenta sociala


Index » sanatate » Asistenta sociala
» Adopția naționala și internaționala


Adopția naționala și internaționala




Adopția naționala și internaționala

     «Copilul – singurul lucru pe care il face omul   fara nici un sentiment de responsabilitate, deși este acela pe care ar trebui sa il faca terorizat de sentimentul responsabilitații.» (G. Ibraileanu, Privind viața)

Adopția poate fi definita ca operațiunea juridica prin care se creeaza raporturi de filiație și rudenie civila, in condițiile legii, intre persoanele prevazute de lege. Filiația desemneaza, in sens restrans legatura dintre o persoana și fiecare dintre parinții sai. In sens larg, filiația poate fi definita ca un șir neintrerupt de persoane intre care faptul nașterii a stabilit legatura de la parinte la copil.




Prin operațiunea juridica a adopției, dreptul imita astfel natura, deoarece legatura de filiație nu se mai intemeiaza pe faptul biologic al nașterii, ci iși are fundamentul in voința celor care, potrivit legii, consimt sa creeze o legatura de filiație civila, sociologica.

In jurul fenomenului adoptiei s-au conturat, atat in doctrina cat si in legislatie, doua

notiuni dihotomice - precum adoptie nationala/adoptie internationala - a caror explicare in plan teoretic presupune tratarea lor diferentiata chiar daca, in definitiv, adoptia este o institutie juridica unitara.

            Incercarea de elaborare a unei definitii complete a adoptiei nationale si a adoptiei internationale prezinta anumite dificultati intrucat in legislatia romaneasca legiuitorul in art. 3 lit. c) si d) al Legii nr. 273/2004 defineste adoptia interna ca fiind cea in care „atat adoptatorul sau familia adoptatoare, cat si adoptatul au domiciliul in Romania” pe cand adoptia internationala nu este decat „adoptia care, in conditiile prezentei legi, nu este adoptie interna”.

Se considera ca adopția este internaționala atunci cand operațiunea juridica prin care se realizeaza presupune existența unuia sau a mai multor elemente de extraneitate, precum cetațenia, domiciliul sau reședința celui care adopta ori acelui adoptat, locul incuvințarii etc. Prezența elementului de extraneitate pune problema soluționarii conflictului de legi și a conflictului de jurisdicții, ca probleme specifice dreptului internațional privat.

In sensul Convenției de la Haga – art. 2, pct. 1 din Convenția asupra protecției copiilor și cooperarii in materia adopției internaționale, 29 mai 1993, ratificata de Romania prin Legea nr. 84/1994[1] -  adopția este internaționala ori de cate ori copilul și cel care adopta au reședința obișnuita in state diferite și in aceste situații se aplica norme materiale, speciale, de protecție a copilului și a unor garanții suplimentare care sa creeze siguranța ca deplasarea copilului in strainatate nu se face in scopuri ilegale. Conventia, care stipuleaza garantii in scopul unor adoptii internationale facute in interesul superior al copilului si cu respectarea drepturilor fundamentale ce ii sunt recunoscute acestuia prin dreptul international, instituie un sistem de cooperare intre statele contractante, de natura a asigura punerea in aplicare a acestor garantii, prevenindu-se astfel rapirea, vanzarea sau traficul de copii.

 Conform acestui articol, cetațenia parților nu presupune o problema, singurul element de extraneitate care prezinta interes fiind cel al reședinței. Daca un cetațean strain cu reședința obișnuita in Romania adopta un copil cetațean roman, cu reședința obișnuita tot in Romania, nu sunt aplicabile dispozițiile Convenției de la Haga in materia adopției internaționale, chiar daca cel care adopta are cetațenia unui stat care este parte la aceasta convenție și chiar daca aceasta adopție, avand un element de extraneitate, este o adopție internaționala.  

Se poate vorbi și de un ințeles special al adopțieie internaționale raportate la Convenția de la Haga, care presupune deplasarea copilului din statul de origine, unde acesta iși are reședința, in statul primitor, unde adoptatorul iși are reședința obișnuita.

Adopția naționala poate fi ințeleasa, prin contrast cu sensul dat adopției internaționale, fie „lato sensu”, ca o adopție fara nici un fel de element de extraneitate, fie „stricto sensu” ca adopția realizata in condițiile in care persoana sau familia care adopta și copilul au domiciliul in țara, chiar daca nu au aceeași cetațenie. Noțiunea de adopție naționala ar mai putea primi ințelesul de adopție intre persoane care au aceeași cetațenie.

Referitor la deplasarea copilului in strainatate, trebuie sa fie subliniat fapul ca legea romana nu permite deplasarea copilului in strainatate decat dupa ce instanța romana a incuviințat adopția. Conform art. 9 alin. 3 din O.U.G. nr. 25/1997, Comisia pentru protecția copilului poate incredința copilul in vederea adopției și unei persoane sau familii care nu are cetațenia romana, dar are reședința pe teritoriul statului roman de cel puțin 6 luni. Așadar, incredințarea in vederea adopției nu este permisa decat in cazul in care persoana sau familia care adopta are domiciliul sau reședința pe teritoriul Romaniei.

Potrivit art. 21 lit. b) din Convenția O.N.U., „adopțiunea in strainatate poate fi considerata ca un alt mijloc de a asigura ingrijirea necesara copilului, daca acesta nu poate sa fie incredințat in țara sa de origine unei familii  in stare sa-l creasca in mod corespunzator”. In Preambulul Convenției de la Haga este semnalat faptul ca „fiecare stat ar trebui sa ia cu prioritate masuri corespunzatoare pentru a permite menținerea copilului in familia de origine”, iar „adopția internaționala poate prezenta avantajul de a oferi copilului o familie permanenta pentru care nu poate fi gasita o familie potrivita in statul sau de origine”. Dealtfel, art. 4 lit b) prevede ca adopțiile internaționale nu pot avea loc decat in cazul in care autoritațile competente au constatat, „dupa luarea in considerare a posibilitaților plasamentului copilului in statul sau de origine, ca o adopție internaționala corespunde interesului sau superior”. Adopția internaționala este, in ultima instanța, preferabila instituționalizarii copilului. Caracterul subsidiar al adopției internaționale se intemeiaza pe prezumția ca interesul copilului impune asigurarea unei continuitați in educație, care nu trebuie intrerupta decat in mod justificat, cand nu se intrevede posibilitatea ingrijirii corespunzatoare a copilului in cadrul unei familii, in țara sa de origine.

Principii ale adopției

Adoptia, o cale prin care i se ofera unui copil posibilitatea de a trai intr-un mediu familial, este, asadar, o masura speciala de protectie a drepturilor copilului prin care se stabileste filiatia dintre cel care adopta si copil, precum si rudenia dintre copil si rudele parintelui adoptiv.

Ideea generala a acestei operatiuni juridice este ca adoptia sa se realizeze numai pentru protejarea intereselor superioare ale copilului fiind astfel nu numai o conditie a adoptiei ci si un principiu fundamental consacrat atat in legislatia interna cat si de actele internationale in materie, la care Romania este parte. Astfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 273/2004 exista obligativitatea ca in cursul procedurii adoptiei sa fie respectate o serie de principii strict prevazute de lege si anume:

a)„ principiul interesului superior al copilului;

b) principiul cresterii si educarii copilului intr-un mediu familial;

c) principiul continuitatii in educarea copilului, tinand seama de originea sa etnica,

culturala si lingvistica;

d) principiul informarii copilului si luarii in considerare a opiniei acestuia in raport cu

varsta si gradul sau de maturitate;

e) principiul celeritatii in indeplinirea oricaror acte referitoare la procedura adopției”

Desi legea nu prevede expres ce se intelege prin „interesul superior al copilului”, totusi, intreaga reglementare cuprinsa in Legea nr. 273/2004 il considera un comandament important in desfasurarea procesului adoptiei. Din interpretarea actului normativ, dar si din analiza tezelor doctrinare rezulta ca acest interes se realizeaza atunci cand, prin adoptie, se asigura copilului o dezvoltare fizica si morala normala, similara celei asigurate in familia fireasca. Tot pentru respectarea interesului superior al copilului, in art. 6 alin. 1, Legea prevede ca in cadrul procedurii adoptiei fratii vor fi incredintati impreuna. In alin. 2 al aceluiasi articol este surprinsa exceptia de la regula si anume: „incredintarea separata a fratilor in vederea adoptiei, precum si adoptia acestora de catre persoane sau familii diferite se poate face numai daca acest lucru este in interesul lor superior”.

Categorii de copii adoptabili

„Adopția este destinata in primul rand minorilor și numai in mod excepțional putea fi aduptata si persoana majora, daca a fost crescuta in timpul minoritații de catre cel care voiește sa o adopte”[2] Orice copil are vocația la adopție, și aceasta se poate realiza daca erau respectate condițiile prevazute de lege in special in ceea ce privește consimțamantul parinților sau, dupa caz, al tutorelui, și autoritatea competenta sa incuviințeze adopția aprecia ca aceasta este in interesul copilului. 

Pentru a stabili daca un copil este lipsit de mediul sau familial, trebuie avuta in vedere situația copilului in raport cu parinții sai firești. In acest sens, „se poate considera ca este lipsit de mediul sau familial copilul a carui ocrotire nu se poate realiza de catre parinți sau cel puțin de catre unul dintre aceștia”[3].

In cazul in care parinții copilului sunt decedați, necunoscuți, puși sub interdicție, declarați judecatorește morți ori disparuți sau decazuți din drepturile parintești și nu a fost instituita tutela, in cazul in care copilul a fost declarat abandonat prin horarare judecatoreasca, precum și in cazul in care instanța judecatoreasca nu a hotarat incredințarea copilului unei familii sau unei persoane, in condițiile legii, Comisia pentru protecția copilului poate hotari incredințarea copilului unei familii sau unei persoane, fiind luata in considerare cu prioritate, posibilitatea incredințarii copilului unei rude a acestuia pana la gradul al patrulea inclusiv.

De asemenea, daca securitatea, dezvoltarea sau integritatea morala a copilului este periclitata in familie, din motive independente de voința parinților, la cererea acestora, a unuia dintre ei sau a unei rude a copilului, pana la gradul al patrulea inclusiv, Comisia pentru protecția copilului poate hotari plasamentul copilului la o familie sau la o persoana care consimte la aceasta, iar daca nu exista persoane sau familii corespunzatoare, poate hotari plasamentul acestuia la serviciul public specializat sau la un organism privat autorizat.

In situația in care copilul urmeaza sa fie adoptat de catre o ruda, s-ar putea pune in discuție daca acel copil este adoptabil, atata timp cat beneficiaza de ocrotire din partea parinților. Astfel, s-ar putea considera ca adopția nu este in intereseul copilului, din moment ce acesta nu este in dificultate. Spre exemplu, a fost respinsa cererea de incuviințare a adopției de catre bunicii paterni ai minorei, instanța stabilind ca, atata timp cat parinții minorei traiesc impreuna cu reclamanții și mai au doi copii, astfel incat minora a care adopție se solicita beneficiaza de ocrotire parinteasca, intr-o ambianța familiala placuta, adopția nu este in interesul acesteia, nefiind suficient motivul invocat de reclamanți, in sensul ca vad in nepoata un sprijin la batranețe. Este incuviințata adopțai copilului de catre bunici in condițiile in care inca de la naștere copilul a fost lasat in grijile acestora, tatal fiind necunoscut.

Incheierea actului juridic al adoptiei impune indeplinirea a doua categorii de conditii: de fond și de forma.

Condițiile de fond

Din punct de vedere legal, conditiile de fond pot fi subcalificate, la randul lor, in :

            - conditii de fond pozitive – care trebuie indeplinite, deci, ele trebuie sa existe





pentru nasterea acestui act juridic;

            - conditii de fond negative – in prezenta carora adoptia nu se poate incheia. Ele

au fost denumite si impedimente la adoptie.

            Condițiile de fond pozitive

            Potrivit Legii nr. 273/2004 pentru incheierea actului juridic al adoptiei trebuie indeplinite conditiile de fond privind: consimtamantul partilor, capacitatea de exercitiu a adoptatorilor, diferenta de varsta dintre adoptat si adoptator, minoritatea adoptatului, scopul adoptiei, avizul eliberat de catre Directia pentru protectia copilului, incredintarea copilului persoanei sau familiei care doreste sa-l adopte, inscrierea in evidenta ORA (Oficiul Roman pentru Adoptii) a copiilor adoptabili.

a) consimțamantul la adopție - pentru incheierea adoptiei Legea nr. 273/2004 stipuleaza in mod expres in art. 11 - 18 necesitatea manifestarii de vointa a persoanelor implicate in procesul adoptiei: adoptatorul, sotul adoptatorului, parintii firesti ai adoptatului ori, dupa caz, tutorele copilului ai carui parinti firesti sunt decedati, necunoscuti, declarati morti sau disparuti ori pusi sub interdictie si adoptatul.

In conformitate cu art. 9 alin. 1 si art. 11 alin. 2 din Legea nr. 273/2004, consimtamantul trebuie sa provina de la o persoana cu capacitate deplina de exercitiu si sa fie neviciat. In consecinta, minorul necasatorit si persoana pusa sub interdictie nu pot exprima un consimtamant valabil la adoptie (art. 8 din Decretul nr. 31/1954 si art. 117 din Codul familiei). Legea nr. 273/2004, in art. 8 alin. 3, precizeaza clar aceasta  interdictie potrivit careia „persoanele cu boli psihice si handicap mintal nu pot adopta” intrucat alienatia si debilitatea mintala constituie o stare incompatibila cu finalitatea adoptiei.

Consimtamantul la adoptie se exprima in fata instantei judecatoresti odata cu solutionarea cererii de incuviintare a adoptiei (art. 18 alin.1) de catre persoana sau familia care doreste sa adopte. In declaratia de consimtamant persoana sau familia trebuie sa precizeze ca a luat cunostinta de starea de sanatate a copilului.

- consimtamantul sotului celui care adopta - adoptia unui copil de catre mai multe persoane este interzisa, insa, prin derogare ea este acceptata in cazul in care se face de catre sot si sotie, simultan sau succesiv. In acest caz, ambii soti in calitate de adoptatori isi exprima in mod valabil consimtamantul dupa regulile impuse de lege. Este posibil ca sotul adoptatorului sa refuze sa-si exprime consimtamantul la adoptie, ceea ce conduce la imposibilitatea realizarii adoptiei. In legislatia romaneasca nu exista nici o reglementare legala in baza careia lipsa consimtamantului sotului sa fie eludata printr-o hotarare a instantei de judecata care sa aprecieze, pe baza probelor administrate, ca sicanatoare aceasta atitudine a sotului adoptatorului.

Potrivit textului legal exista o derogare de la regula consimtamantului la adoptie a sotului adoptatorului. Astfel, potrivit art. 18, alin.2 nu se cere consimtamantul sotului celui care doreste sa adopte daca acesta este in imposibilitatea de a-si manifesta vointa. Aceasta imposibilitatea de manifestare a vointei se va interpreta in sens restrictiv. In consecinta, vor fi avute in vedere acele imprejurari care pun in imposibilitatea absoluta pe sotul adoptatorului de a-si manifesta vointa, cum ar fi, de exemplu, punerea sa sub interdictie, decaderea din drepturile parintesti, disparitia sa, chiar nedeclarata prin hotarare judecatoreasca. Totusi, fiind vorba despre o exceptie, reglementarea nu va fi extinsa si asupra imprejurarilor care pun pe sotul adoptatorului in imposibilitatea temporara de a-si manifesta vointa. In situatia avuta in vedere trebuie subliniat ca sotul celui care doreste sa adopte nu devine, prin manifestarea consimtamantului sau, adoptator alaturi de celalalt sot. Consimtamantul sau este cerut de lege ca o conditie de fond pentru ca celalalt sot sa poata adopta. Prin urmare, filiatia se va stabili doar intre copil si sotul adoptator nu si fata de celalalt sot pentru care legea impune exprimarea consimtamantului. Aceasta situatie este diferita de aceea in care ambii soti sunt adoptatori si legea le cere exprimarea individuala a consimtamantului la adoptie stabilindu-se, astfel, filiatia intre copil si ambii soti adoptatori.

- consimtamantul parintilor firesti ai celui care urmeaza a fi adoptat

„Consimtamantul la adoptie trebuie sa fie dat de catre parintii firesti ai copilului. In cazul adoptiei copilului si de catre sotul adoptatorului, consimtamantul trebuie exprimat de catre sotul care este deja parinte adoptator al copilului”[4]. Prin urmare, ca o conditie de fond pentru incheierea adoptiei este necesar consimtamantul ambilor parinti firesti ai copilului ce urmeaza a fi adoptat, consimtamant cerut si in cazul in care acestia sunt divortati sau copilul a fost incredintat unei a treia persoane sau familii, in conditiile art. 42 C. fam. (cand la divort copilul nu a fost incredintat unuia dintre parinti) precum si in cazul in care copilul va fi adoptat si de catre sotul parintelui adoptiv se va exprima consimtamantul si de catre acesta din urma.

Cu privire la exprimarea consimtamantului parintilor firesti pot exista situatii in care unul dintre parinti sa fie de acord cu adoptia copilului sau iar celalalt parinte se opune. Daca unul dintre parinti nu consimte la adoptie, instanta judecatoreasca nu poate decide in locul lui, exceptie facand cazul in care parintele nu consimte la adoptie in mod abuziv, desi interesul superior al copilului ar fi in sensul adoptarii lui. Daca legislatia anterioara nu a avut in vedere acest aspect, Legea nr. 273/2004 face clar precizarea in art. 13 ca „in mod exceptional, instanta judecatoreasca poate trece peste refuzul parintilor firesti sau, dupa caz, al tutorelui, de a consimti la adoptia copilului, daca se dovedeste, prin orice mijloc de proba, ca acestia refuza in mod abuziv sa-si dea consimtamantul la adoptie si instanta apreciaza ca adoptia este in interesul superior al copilului, tinand seama si de opinia acestuia data in conditiile art. 11 lit. b), cu motivarea expresa a hotararii in aceasta privinta.”. In acest caz putem aprecia ca abuzul de drept al parintelui biologic ar urma sa fie susceptibil de sanctiune potrivit normelor legale in vigoare.

Conform art. 12, alin. 4 se prevede ca nu este necesar consimtamantul parintilor firesti atunci cand acestia sunt decedati, necunoscuti, declarati in conditiile legii, morti sau disparuti, pusi sub interdictie sau in orice situatie care determina imposibilitatea de a-si manifesta vointa precum si in cazul adoptiei prevazute la art. 5 alin. 3. Prin urmare, asa cum prevede alin. 3 al art. 12 pentru incheierea adoptiei este suficient consimtamantul unuia dintre parintii firesti atunci cand celalalt se afla in una din situatiile enumerate anterior. Aceasta enumerare, a situatiilor in care nu este necesara exprimarea consimtamantului de catre parintii firesti, este una pur exemplificativa fapt dovedit si de utilizarea de catre legiuitor in finalul alin. 3 al art.12 al sintagmei „daca se afla, in orice imprejurare, in imposibilitatea de a-si manifesta vointa”. Cu toate acestea, Legea nr. 273/2004 prin alin. 2 al art. 12 vine cu o noutate: parintele sau parintii naturali decazuti din drepturile parintesti sau carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti isi pastreaza dreptul de a consimti la adoptia copilului lor fiind, insa, obligatoriu si consimtamantul reprezentantului legal.

 Consimtamantul parintilor firesti poate fi exprimat numai dupa trecerea unui termen de 60 de zile de la nasterea copilului si poate fi revocat de catre acestia in termen de 30 de zile de la data exprimarii lui[5]. Dupa expirarea acestui termen consimtamantul parintelui devine irevocabil. Noutatea Legii nr. 273/2004 consta in aceea ca legiuitorul a prelungit termenul dupa care parintii firesti isi pot exprima consimtamantul si anume de la 45 de zile cum prevedea legislatia anterioara la 60 de zile. In literatura s-a precizat ca ratiunile pentru care legiuitorul a instituit aceste termene sunt de ordin medical, pentru ca efectele nasterii sa dispara pentru mama, aceasta putand sa-si exprime un consimtamant la adoptie in deplina cunostinta de cauza dar si de ordin legislativ, pentru ca situatia juridica a copilului sa poata fi clarificata.

O alta problema dezbatuta de catre specialisti o reprezinta revocarea consimtamantului. Astfel, daca revocarea are loc in termenul legal de 30 de zile atunci incheierea adoptiei nu mai poate avea loc[6].

- consimtamantul celui ce urmeaza a fi adoptat

Daca cel ce urmeaza a fi adoptat a implinit varsta de 10 ani se cere, ca o conditie de fond, pentru incheierea adoptiei si consimtamantul sau considerandu-se de catre legiuitor ca minorul aflat la aceasta varsta poate aprecia daca adoptia este in interesul sau sau nu. literatura juridica s-a aratat ca este vorba despre o capacitate speciala instituita de lege in favoarea minorului care a implinit 10 ani, consimtamantul acestuia avand o puternica semnificatie afectiva, reprezentand, totodata, o garantie oferita de lege ca interesul minorului va fi corect apreciat. In plus se creeaza premisele unei mai bune cunoasteri a starii de fapt si a situatiei copilului.  

 b) Capacitatea deplina de exercitiu a adoptatorului - „nu pot adopta decat persoanele care au capacitate deplina de exercitiu”[7].

Prin urmare, se poate afirma ca varsta minima pentru adoptator este de 18 ani, cand, de regula, se dobandeste capacitatea deplina de exercitiu. Nu pot adopta decat persoanele care sunt  cu cel puțin 18 ani mai in varsta decat cei pe care doresc sa-i adopte. Prin aceasta condiție se asigura ca diferența de varsta intre cel care adopta și adoptat sa fie asemanatore cu diferența de varsta care exista, de regula, intre parinți și copii. Exista si o exceptie de la aceasta regula, atunci cand minora casatorita doreste sa adopte impreuna cu sotul ei sau nu, un copil. Instanta poate incuviinta o astfel de adoptie avand in vedere dispozitiile art. 9 alin. 2 din Legea nr. 273/2004.

c) Adoptatul nu a dobandit capacitatea deplina de exercitiu – art. 5, alin.2

Asa cum prevede art. 5 alin. 2 al Legii nr. 273/2004: „copilul poate fi adoptat pana la implinirea majoratului civil” si cum in legislatura romaneasca majoratul este dobandit la implinirea varstei de 18 ani putem spune ca un copil poate fi adoptat pana la dobandirea capacitatii depline de exercitiu. Exceptie face, insa, minora care se casatoreste inainte de implinirea varstei de 18 ani. In acest caz ea devine majora prin casatorie chiar daca la data incheierii casatoriei avea 16 ani sau, cu dispensa de varsta, 15 ani. In mod exceptional, in conditiile art. 5 alin.3 este posibila adoptia unei persoane cu capacitate deplina de exercitiu, majora, dar numai de catre persoana care a crescut-o pe perioada minoritatii.




d) Adoptia sa fie in interesul superior al celui ce urmeaza a fi adoptat

Adoptatorul este asimilat parintelui firesc care are obligatia „sa creasca copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatarea si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui”[8].

Interesul copilului are, in mod preponderent, o natura personala nepatrimoniala, in sensul ca cel care adopta trebuie sa-i asigure copilului condițiile necesare creșterii si dezvoltarii sale fizice și morale. Pe de alta parte, nu trebuie neglijat nici interesul patrimonial, deoarece starea materiala contribuie la crearea condițiilor in care se poate realiza mai bine interesul copilului.

Condițiile de fond negative

a) Impedimentul rezultat din rudenia fireasca - Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 27/2004 „adoptia intre frati este interzisa”. Ratiunea acestui impediment este justificata prin faptul ca prin adoptie se creeaza relatiile de familie ce sunt incompatibile cu raporturile de rudenie existente intre frati. Legea acorda prioritate adoptiei intre rude daca adoptatorii sunt rude pana la gradul al IV-lea inclusiv cu parintii copilului ce urmeaza a fi adoptat.

De asemenea, este oprita adoptia intre parintele firesc si copilul sau. Asadar, parintele nu poate adopta propriul sau copil atata vreme cat filiatia din casatorie sau din afara casatoriei este deja stabilita.

„Totuși, impedimentul rezulta implicit din cerința legala ca parintele firesc sa consimta la adopția copilului sau, ccea ce prin ipoteza, presupune ca adoptatorul este alta persoana decat parintele firesc”[9].

b) Impediment rezultat din calitatea de soti – raporturile dintre soți sunt incompatibile cu cele dintre parinți și copii. Prin urmare, nu poate fi admis ca o persona sa fie in acelasi timp si sot si parinte sau sot si copil.

c) Impedimente rezultand dintr-o adoptie anterioara

Potrivit art. 7 alin.1 al Legii nr.273/2004 adoptia unui copil de catre mai multe persoane este interzisa, cu exceptia cazului prevazut in alin. 2 al aceluiasi articol in care adoptia se face de catre soti, simultan sau succesiv. Impedimentul pus in discutie se refera la situatia adoptarii unui copil de catre mai multe persoane fie simultan, fie succesiv, cu exceptia mentionata, atata vreme cat adoptia precedenta nu a fost desfacuta.

Conditiile de forma ale adoptiei nationale

Conditiile de forma au fost prevazute de legiuitor pentru ca autoritatile competente in

materie, organele administratiei publice si instanta de judecata sa poata verifica indeplinirea conditiile de forma si lipsa impedimentelor la adoptie. Conditiile de forma se refera la forma

solemna a actelor juridice ale partilor si la actele necesare procedurii adoptiei.

           

            Adopția internaționala

            Mentionam ca adoptia internationala poate viza doua situatii diferite:

- adoptarea unui copil cu domiciliul in Romania de catre o persoana sau familie

cu domiciliul in strainatate, guvernata de catre Legea nr. 273/2004;

- adoptarea unui copil cu domiciliul in strainatate de catre o persoana sau

familie cu domiciliul in Romania, guvernata de catre Legea nr. 105/1992,

conform art. 42 din Legea nr. 273/2004.

In ceea ce priveste adoptarea unui copil - cu domiciliul in Romania - de catre o persoana sau familie avand domiciliul in strainatate presupune parcurgerea unei proceduri in care trebuie indeplinite atat conditiile generale de fond si de forma, necesare oricarei adoptii nationale, cat si o serie de conditii speciale.

Condiții de fond

In afara conditiilor de fond generale, cerute a fi indeplinite in cazul adoptiei nationale
(consimtamantul partilor, capacitatea de exercitiu a adoptatorilor, diferenta de varsta dintre
adoptat si adoptator, minoritatea adoptatului, scopul adoptiei, pentru adoptiile internationale, legiuitorul instituie o serie de conditii de fond suplimentare, verificate de catre Oficiul Roman pentru Adoptii ce privesc urmatoarele aspecte:

a) adoptatorul sau unul dintre sotii din familia adoptatoare care domiciliaza in strainatate este bunicul copilului pentru care a fost incuviintata deschiderea procedurilor adoptiei interne

b) adoptatorii sunt apti sa adopte in conformitate cu legile lor nationale, fapt ce trebuie atestat de autoritatile straine competente;

            c) adoptatorii prezinta conditiile materiale si garantiile morale necesare dezvoltarii armonioase a copilului, imprejurari care trebuie sa rezulte din ancheta psihosociala efectuata de autoritatile straine competente de la domiciliul persoanei sau familiei in cauza.

            Condiții de forma

Conditiile de forma fac trimitere la actele necesare pentru incuviintarea adoptiei fiind prevazute de legiuitor pentru ca autoritatile competente in materie, organele administratiei publice si instanta de judecata sa poata verifica indeplinirea conditiilor de fond.

Procedura judiciara a adoptiei internationale

Legea nr. 273/2004 in art. 61 face clar precizarea ca instantele competente cu judecarea cauzelor privind adoptia internationala sunt cele romanesti, in conditiile in care cel putin una dintre parti are domiciliul in Romania mai exact cel adoptat are domiciliul in Romania si este cetatean roman sau este strain fara cetatenie.

Potrivit Legii nr. 11/1990 in cazul in care adoptatorul era cetatean strain sau cetatean roman cu domiciliul sau resedinta in strainatate competenta privind judecarea cererilor de adoptie revenea tribunalului in a carui raza teritoriala se afla domiciliul adoptatului cu cetatenie romana. Daca se adopta un copil cetatean roman cu domiciliul sau resedinta in strainatate, competenta revenea Tribunalului municipiului Bucuresti.

Potrivit reglementarilor legale in vigoare competenta teritoriala este in raport de domiciliul adoptatului afara de cazul in care nu se poate stabili instanta competenta dupa acest criteriu, situatie in care, potrivit art. 61 alin. 3, va fi competent Tribunalul municipiului Bucuresti.

In cazul adoptiei internationale, in baza hotararii judecatoresti irevocabile, in termen de 3 zile de la data comunicarii Oficiului, acesta va elibera un certificat de conformitate prin care se atesta faptul ca au fost respectate normele Conventiei de la Haga. In baza acestui certificat dar si a hotararii judecatoresti irevocabile de adoptie adoptatul impreuna cu adoptatorul sau familia adoptatoare se va putea deplasa in statul de domiciliu al acestora.

Potrivit art. 5 din Convenția de la Haga, adopția internațional nu poate fi incuviințata decat daca autoritațile competente ale statului primitor au constatat ca viitori parinți adoptivi sunt corespunzatori și apți sa adopte, s-au asigurat ca viitorii parinți adoptivi s-au bucurat de sfaturile necesare și au constat ca copilul a fost autorizat sa intre și sa locuiasca permanent in acel stat. De asemenea, este realizata o ancheta psihosociala de catre autoritațile straine competentesau de organismele private autorizate de catre acestea la domiciliul persoanei sau familiei in cauza, in care sa arata opinia acestora cu privire la adopție.

Avand in vedere dispozițiile art. 4 lit. b) din Convenția de la Haga, „adopția internaționala nu poate avea loc decat daca autoritațile statului de origine a copilului respectiv autoritațile romane au constatat, dupa luarea in considerare a posibilitaților plasamentului copilului in statul de origine, ca o adopție internaționala corespunde interesului superior al copilului”[10]. Adopția in strainatate poate fi considerata ca un alt mijloc de a asigura ingrijirea necesara copilului, daca acesta nu poate fi incredințai in țara sa de origine unei familii in stare sa-l hraneasca și sa-l creasca intr-un mod corespunzator.

Potrivit art. 30 din Legea nr. 102/1992, condițiil de fond privind persoana adoptatorului sunt stabilite de legea naționala a acestuia. Efectele casatoriei sunt stabilite de legea naționala comuna a soților , iar in cazul in care au cetațenii diferite, sunt supuse legii domiciliului lor comun; in lipsa de cetațenie comuna sau de domiciliu comun, efectele casatoriei sunt supuse legii statului pe teritoriul caruia au sau au avut reședința comuna sau cu care intrețin cele mai stranse legaturi.

Comisia pentru protecția copilului poate incredința copilul in vederea adopției și unui persoane sau familii care nu are cetațenie romana, dar care are reședința pe teritoriul Romaniei de cel puțin 6 luni și indeplinește celelalte condiții prevazute de ordonanța nr. 25/1997 și de legislația țarii al carei cetațean este adoptatorul.

Forma adopției este supusa legii statului pe teritoriul careia se incheie[11] („locus regit actum”). Astfel, daca cel care adopta este cetațean roman, cu domiciliul in strainatate, condițiile cerute in persoana acestuia vor fi cele prevazute de dreptul roman.



Daca cel care dorește sa adopte este strain sau daca cei doi soți au cetațenii diferite, și domiciliul sau dupa caz, domiciliul comun in strainatate, legea aplicabila va fi legea domiciliului lor comun, adica legea straina.

Daca doi soți care vor sa adopte in țara au domiciliul comun in Romania și cetațenii diferite, de exemplu numai unul este cetațean roman, atunci legea aplicabila condițiilor cerute in persoana adoptatorilor va fi legea romama, ca lege a domiciliului comun.

Daca cel care adopta este cetațean strain , indiferent daca are domiciliul in strainatate sau in Romania, legea aplicabila condițiilor de fond privind pe adoptator va fi legea straina.

In mod corespunzator, art. 11 alin. 3 lit.  a)-c) di O.U.G. n. 25/1997 prevede ca cererile de adopție ale persoanelo sau familiilor care au domiciliul sau reședința pe teritoriul altui stat vor fi insoțite de:

-                     un act eliberat de autoritațle straine, din care sa rezulte ca exista garanții pentru ca minorul sa intre și sa locuiasca in statul strain in cazul incuviințarii adopției, cat și pentru urmarirea evoluție lui dupa adopție;

-                     un act din care sa rezulte ca sunt apți sa adopte, in conformitate cu legislația, lor naționala;

-                     raportul asupta anchetei psihosociale realizata la domiciliul adoptatorului.

In cazul in care cel care dorește sa adopte decedeaza, adopția nu poate fi incuviințata, deoarece nu mai este indeplinita condiția potrivit careia cela care adopta trebuie sa aiba capacitate deplina de exercițiu, dat fiind ca acesta inceteaza prin moarte.

In cazul in care, prin atitudinea adoptatorilor s-ar pune in primejdie dezvoltarea psihica si fizica a adoptatului, solutia este decaderea din drepturile parintesti ale acestora sau luarea masurilor speciale de protectie a copilului conforme cu prevederile Legii nr. 272/2004. Asadar, aceasta solutie isi gaseste justificarea in faptul ca, prin adoptie, raporturile dintre adoptat si adoptator sunt similare celor dintre un copil si parintii sai biologici iar principalul deziderat ce sta la baza institutiei adoptiei este acela de a crea un mediu familial propice pentru minorul lipsit de ocrotirea parintilor firesti.

Bibliografie:

-                     Marieta Avram, Filiatia. Adoptia Nationala si Internationala, Editura: CH Beck, București, 2001

-                     www.google.com

 

 

 

 

 

 

 

 



[1] Conventia referitoare la protectia copiilor si cooperarea in materia adoptiei internationale, adoptata la Haga la 29 mai 1993, ratificata de Romania prin Legea nr. 84/1994, publicata in Monitorul Ofocial al Romaniei, Partea I, nr. 298 din 21 octombrie 1994.

[2] Marieta Avram Filiatia. Adoptia nationala si internationala, Editura All Beck, București, 2001, p.127 line

[3] Idem, p.129

[4] art.12 alin.1

[5] art. 16 din Legea nr. 273/2004

[6] art. 16 alin. 1, Legea nr. 273/2004

[7] art. 9 alin. 1 din Legea nr. 273/2004

[8] art. 101 alin.2 C. fam.

[9] Marieta Avram, op.cit.,  p.172

[10] Marieta Avram, idem, p.169

[11] Art. 32, Legea nr. 105/1992







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Asistenta-sociala




PENITENCIARUL – LOC AL EXECUTARII PEDEPSEI PRIVATIVE DE LIBERTATE
Asistenta sociala la nivelul comunitatii
Exemple de bune practici in servicii sociale
DIMENSIUNI ALE ASISTENTEI FAMILIEI SI COPILULUI
NEVOI SI DREPTURI ALE COPILULUI INSTITUTIONALIZAT
MALTRATAREA
Abordari conceptuale privind serviciile publice de sanatate si dezvoltarea sociala
ASISTENTA SOCIALA A PERSOANELOR VARSTNICE CU HANDICAP PSIHIC SEVER
CONSIDERATII GENERALE PRIVIND INFRACTIONALITATEA SI PEDEAPSA
ASPECTE LEGISLATIVE – DEVIANTA SOCIALA