Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa. vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor


Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Asistenta sociala


Index » sanatate » Asistenta sociala
» MALTRATAREA


MALTRATAREA




MALTRATAREA

            Situatia actuala in Romania. Amploarea fenomenului.

Datele oferite de catre Institutul pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii la nivelul anului 2005 indica urmatoarea situatie: 379 de cazuri, dintre care:
- 293 de cazuri de vatamare corporala;
- 4 cazuri de lovituri cauzatoare de moarte;
- 18 cazuri de rele tratamente aplicate minorilor;
- 33 cazuri de tentativa de omor;
- 31 cazuri de omor.
Studiul "Stim sa ne crestem copiii?', realizat de Salvati Copiii in 2003, evidentiaza faptul ca:
- Abuzul psihologic pare sa fie mai raspandit decat cel fizic si este un lucru aproape obisnuit, atat in familie, cat si la scoala sau in grupul de prieteni;
- Cearta, insultele, amenintarile, interdictia asupra unor lucruri care le fac copiilor placere sunt cele mai frecvente abuzuri in toate mediile analizate;
- Abuzul fizic, chiar daca a fost mai putin recunoscut, nu inseamna ca in mod real are o incidenta mult mai scazuta. Cercetarea a reflectat faptul ca abuzul fizic este perceput ca o metoda "normala de educare', acceptata si asimilata in egala masura de parinti si de copii.



         1. Definirea conceptelor

Este necesar sa clarificam conceptul de maltratare in raport cu cel de abuz, deoarece acestea sunt folosite adesea pentru a descrie aceeasi realitate.

Termenul de abuz asupra copilului a fost pentru prima oara folosit pentru a descrie "copilul batut" (Killen, 1997:25 apud Kempe et al, 1962). Conceptul a fost extins, astfel ca astazi el este folosit pentru toate formele de maltratare. Conceptul "maltratare"este utilizat azi pentru a defini toate formele de maltratare, nu doar abuzul fizic.

Definirea abuzului, desi poate avea ca punct de plecare una dintre multiplele si variatele conceptii teoretice (medicala, intergenerationala, a terapiei familiale, feminista, ecologica etc.), contine un segment comun tuturor acestora, si anume intelegerea abuzului impotriva copilului ca fiind "cauzarea intetionata a unei vatamari" (Roth, 2000:107)

O alta definitie propusa (Holt Romania, 2002:283) este cea care descrie abuzul asupra unui copil ca fiind "orice act savarsit de un adult, care dauneaza dezvoltarii acestuia, care este distructiv fizic sau emotional pentru el."

Perspectiva legislativa defineste abuzul ca fiind:"(.)vatamarea fizica sau psihica, abuzul sexual sau exploatarea, neglijarea sau maltratarea unui copil de catre o persoana responsabila pentru ocrotirea copilului, in anumite circumstante care indica vatamarea sau amenintarea sanatatii si bunastarii copilului; termenul de "persoana responsabila pentru ingrijirea copilului" include orice angajat al unei institutii de ocrotire si orice persoana angajata pentru a oferi servicii de ocrotire a copilului in afara familiei"(Child Abuse Prevention and Treatment Act,1974)

            2. Tipuri de maltratare

In literatura de specialitate, exista o diferentiere uzuala intre 4 tipuri de maltratare (dupa Killen, 1997):

Copii neglijati

Copii expusi abuzului emotional

Copii expusi abuzului fizic

Copii expusi abuzului sexual

            2.1. Copiii neglijati

Neglijarea emotionala este definita ca "slaba abilitate a parintilor de a se angaja pozitiv emotional in cresterea copilului" (Killen, 1997:30).

Semnele neglijarii sunt multiple, regasindu-se atat in plan fizic: foame permanenta, imbracaminte inadecvata/nepotrivita, igiena precara, boli netratate, expunere la pericole, lipsa supravegherii, cat si in plan comportamental: oboseala, relatii de prietenie minime, stima de sine scazuta, furt sau cersit din necesitate.

Neglijarea nu are efecte doar in plan emotional, ci si in planul dezvoltarii fizice, cum ar fi efectele determinate de o hranire inadecvata sau un tratament medical intarziat sau nesupravegheat.

Uneori, parintii incapabili sa se angajeze intr-o relatie emotionala adecvatacu propriul copil, incearca sa compenseze aceasta prin satisfacerea nevoilor materiale intr-un mod exagerat.

Se considera ca lipsa acestei disponibilitati emotionale reprezinta baza abuzului emotional.

O forma intermediara a neglijarii copilului, care implica intentionalitate si actiune din partea parintelui este abandonul copilului. Acesta poate imbraca doua forme:

1. Abandonul in fapt - apare in cazurile in care persoana care este responsabila de ocrotirea copilului nu isi indeplineste aceasta responsabilitate, parasind copilul in spatii publice, institutii publice sau in grija unor persoane private. In Romania, definirea in termeni legislativi a acestei forme de abandon, conform legii 47/1993, se refera la omisiunea de a lua contact cu copilul pe o perioada mai mare de 6 luni, atunci cand el se afla intr-o forma de ocrotire;

2. Abandonul emotional - apare atunci cand copilul nu beneficiaza de ocrotire parentala, apartinand doar fizic parintilor sau ocrotitorilor legali;

Aceasta forma de abandon este mai greu de identificat, dar constituie, prin impactul pe care il are asupra dezvoltarii copilului, un element care ar trebui sa fie cuprins in strategiile de protectie a copilului;

Un exemplu de neglijare comunitara si institutionala il constituie fenomenul "copiii strazii".

"Copiii strazii"pot fi inclusi in categoria copiilor abandonati, a copiilor lipsiti de adapost, neglijati, si in acelasi timp a copiilor abuzati.

            2.2. Copiii expusi abuzului emotional

Este forma de abuz cea mai dificil de definit, fiindca uneori semnele sale sunt putin "palpabile". Dupa Killen (1997) el se defineste ca acea atitudine sau actiune cronica a parintilor sau a altor persoane ingrijitoare care dauneaza la, sau impiedica dezvoltarea unei imagini de sine pozitive a copilului.

Abuzul emotional poate cuprinde atitudini ca inocularea in mintea copilului a ideii ca este fara valoare, imposibil de iubit, sau valoros numai daca implineste asteptarile unei alte persoane, inducerea sentimentului ca se afla in pericol, etc.

In categoria abuzurilor emotionale sunt incluse si exploatarea si coruperea copiilor.

Pentru copiii cu dizabilitati se considera abuz emotional supraprotejarea lor sau esecul in a le intelege limitele, ceea ce ar putea duce la formularea unor asteptari nerealiste.

Pe baza tipului de situatie la care copilul a fost expus, se poate realiza o categorizare a diferitelor forme de abuz emotional (dupa Killen, 1997):

1. Un tip de abuz este legat de copiii care sunt perceput iin mod negativ de catre parintii lor, uneori chiar de la nastere, fiind expusi la diferite grade de rejectare, de la ignorare, ridiculizare, pana la respingere.

Aceasta forma de abuz este deseori legata de abuzul fizic. In fapt, Clausen si Crittenden (1991) au afirmat ca abuzul emotional a fost prezent in aproape toate cazurile de abuz fizic, cauzand cele mai drastice efecte asupra dezvoltarii copilului.

2. "Sindromul Cenusaresei"

In acest caz, copilul nu este expus numai abuzului parintilor, ci si celui al fratilor. Ceilalti frati, marcati deja de anxietate si nesiguranta datorita atitudinii parintilor, aleg ca solutie alianta cu parintii, pe care ii percep puternici si periculosi. Ei isi definesc sora/fratele ca fiind vinovati de tot ceea ce este rau in familie.

3. Terorizarea copilului prin amenintari cu pedeapsa, parasirea sau alungarea.Aceste amenintari (Bowdeby, 1973) sunt probabil mai daunatoare decat adevarata separare.

In cazul abuzului emotional, diferit de cel fizic, cel abuzat nu este intotdeauna constient de faptul ca a fost abuzat, dupa cum nici cel care abuzeaza nu este in mod necesar constient de abuzul sau.

4. Un alt grup de copii care sunt expusi abuzului emotional sunt cei ai caror parinti sunt violenti unii cu altii. Posibilitatile acestor copii de a se identifica cu cadrul familial sunt limitate, atat in ceea ce priveste identificarea cu parintele care abuzeaza, dar si cu cel care este abuzat, ceea ce va genera ulterior probleme legate de constientizarea propriei valori si a identitatii sexuale.





5. Copii ai caror parinti consuma droguri sau alte substante (alcool)

In acest caz, copilul observa ca adultii sunt centrati pe propriile lor probleme si nevoi, in timp ce ale lor sunt neglijate. Astfel, copilul va fi expus la anxietate si situatii neprevazute, pe care nu le poate intelege. In cazul in care adictia dureaza de mult timp, familiile sunt fie izolate, fie au o retea sociala dezorganizata, la acestea fiind asociati si alti factori cum sunt: probleme financiare, probleme de cazare si probleme financiare sau de coabitare.

La fel ca si in cazul abuzului fizic si al celorlalte forme de abuz emotional, copilul traieste sentimentul vinovatiei pentru ceea ce se intampla, cum ar fi situatiile in care gandeste: "Daca as fi fost  suficient de cuminte, mama nu ar fi baut".

Consumatorii de droguri folosesc adesea negarea si proiectia ca sistem de aparare, negand, minimalizand si rationalizand abuzul pe care-l savarsesc, ceea ce va conduce la dereglarea abilitatii de intelegere si orientare a copilului si va aduce dificultati in procesul de dezvoltare a perceptiei acestuia.

Copiii consumatorilor de substante sunt maltratati deja de la nivelul vietii intrauterine: acest lucru este valabil si in cazul consumatorilor de alcool, in acest sens fiind introdus diagnosticul sindromului de alcoolemie fetala (SAF). Acesta ilustreaza deficientele innascute ce pot aparea: fizionomie specifica (nas scurt si curbat in sus, cu radacina plata; barbie mica, urechi cu forma atipica), malformatii ale inimii, ale sistemului urinar si genital sau ale pielii, oaselor sau muschilor.

De asemenea, s-a observat ca retardarea mentala este cea mai serioasa consecinta a influentei alcoolului asupra fatului.

6. Copii ai caror parinti divorteaza fara a fi capabili sa realizeze cresterea copilului

Plasarea copilului in mijlocul unui conflict in care parintii se acuza intre ei, iar copilul poate fi fortat sa ia partea unuia dintre ei, poate genera anxietate si sentimente confuze. Uneori aceasta furie sau deprimare a copilului nu sunt exprimate direct, copilul devenind deprimat si/sau dificil. El va trece printr-un proces care ii va afecta legaturile cu ceilalti in mod negativ timp de multi ani.

7. "Münchausen prin intermediar"

Acest sindrom de maltratare poate fi descris atat prin abuz fizic, cat si prin abuz emotional (Killen, 1997:29 apud Rosenberg, 1987 si Meadow, 1987, 1977,1990). In acest caz, parintii "fabrica"o boala de care pretind ca sufera copilul, fabricand simptomele ei si adesea chiar un istoric al bolii. Ei dobandesc cunostiinte vaste despre despre simptomele acestei boli si descriu starea copilului foarte convingator. Ca urmare acel copil va fi supus unor investigatii si tratamente foarte amanuntite si dureroase, ceea ce imbraca aspectul abuzului fizic, cu singura diferenta ca el nu va fi exercitat de catre parinti, ci de catre personalul medical. Sindromul cuprinde atitudini si actiuni ale parintilor care merg de la preocuparea si ingrijorarea in legatura cu sanatatea copilului, pana la fabricarea bolii, modificarea rezultatelor de laborator, inducerea activa la copil a simptomelor bolii.

8. Esecul non-organic de dezvoltare (ENOD) este intalnit la copiii care primesc o ingrijire fizica adecvata, dar sunt neglijati din punct de vedere emotional. Ayoub si Miller (1985) au propus urmatoarea definitie a ENOD (in Killen, 1997):

"Esecul de dezvoltare datorat mediului (EDM) nu poate primi un diagnostic organic. Etiologia sa este centrata pe omiterea sau dereglarea unor aspecte din cadrul relatiei parinte-copil. Problemele existente in cadrul diadei pot varia de la o simpla lipsa de cunostinte sau deprinderi pana la complicate patternuri de atasament, care se pot traduce in patternuri de hranire gresite fata de satisfacerea nevoii de hrana."

Nu este clarificat in totalitate mecanismul care provoaca retardul de crestere in greutate, dar este clar ca aparitia ENOD releva faptul ca parintii sunt incapabili sa-si ingrijeasca copilul, situatie care imbraca multe fatete. Vorbim de aparitia ENOD in conditiile in care copilul are parinti incompetenti sau nesiguri cu privire la rolul lor, dar si in conditiile in care comportamentul parintilor este unul de rejectare a copilului.

Perpetuarea in timp a ENOD conduce la afectarea iremediabila a dezvoltarii copilului, putand provoca chiar moartea acestuia.

Mai multi autori considera ca ENOD predispune la abuzul fizic.

La nivelul efectelor in plan comportamental, copiii supusi abuzului emotional pot prezenta urmatorul tablou: sugerea degetului; frica de nou/schimbare; dorinta cronica de a fugi de acasa; relatii defectuoase cu copiii de aceeasi varsta.

            2.3. Copiii abuzati fizic

Aceasta categorie include copiii care au fost raniti in mod deliberat, precum si pe cei care s-au ranit in urma insuficientei supravegheri.

Mai poate include evenimente ca otravirea, sufocarea, innecarea sau neglijarea de catre persoana care ingrijeste copilul a unor norme care pot deteriora sanatatea acestuia.

Pentru copiii cu dizabilitati se considera situatie de abuz fizic si aceea in care copilul infirm este inchis intr-o camera sau i se administreaza incorect medicatia necesara.

Semnele uzuale ale abuzului fizic sunt:

· Taieturi, zgarieturi

· Muscaturi sau urme de curea

· Rani in locuri neobisnuite (exemplu: dupa ureche, in zona arcadelor)

· Arsuri (in special de la tigari sau incalzitoare, fier de calcat)

· Rani netratate

· Fracturi ale mainilor/picioarelor

Anumite vatamari nu au in mod necesar semne exterioare, cum ar fi de exemplu loviturile la cap facute unui copil mic, sau scuturaturile care au efecte extrem de grave la nivel cerebral.

Efectele la nivel psihic si comportamental pe care le induce abuzul fizic asupra copilului se inscriu printre urmatoarele:

· Tendinte de automutilare

· Dorinta cronica de a fugi de acasa

· Agresivitate sau retinere

· Teama de a se intoarce acasa

· Teama nejustificata in fata adultilor

· Insomnie insotita de teama

            2.4. Copiii expusi abuzului sexual

Abuzul sexual asupra copiilor poate fi savarsit de parinti, bunici sau alte rude apropiate, precum si de catre adulti "de incredere" (exemplu:prietenul mamei), profesorul, vecinul sau persoana care ingrijeste copilul.

Abuzul sexual cuprinde (Killen, 1997) un spectru larg de activitati, de la vizionarea impreuna cu copilul a filmelor sau revistelor porno, pana la privirea adultului in timpul masturbarii, sau practicarea unor jocuri cu tenta sexuala, ca pipairea si apoi masturbarea sau intromisiunea orala, anala sau genitala.

Copilul este stimulat sau obligat sa se angajeze in relatia abuziva, prin recompense si/sau amenintari. Activitatea sexuala este prezentata ca ceva "special", la care copilul are sansa sa participe, trebuind deci sa se considere norocos. Copilul nu are capacitatea de a intelege ce se intampla, constientizand ca ceva nu este in regula doar cand i se cere sa pastreze "secretul jocului".




Abuzul sexual din cadrul familiei sau retelei familiale se intampla rar sa fie violent, de cele mai multe ori, persoana abuzatoare stabilind relatii pozitive atat cu parintii, cat si cu copilul. Persoanele pedofile sunt rar violente, ele proiectand in general o atitudine protectoare si senzuala. Abuzul este traumatizant din punct de vedere emotional prin faptul ca tacerea copilului este adesea asigurata prin corupere, si in acelasi timp, copilul va fi facut sa se simta vinovat si responsabil de ceea ce se intampla.

In anumite cazuri, abuzatorul poate sa dezvolte un comportament de constrangere.

Situatiile in care se poate depista un abuz sexual sunt variate, incepand cu semnalarea de usturime, sangerare in zona genitala sau anala, lenjerie intima patata, dureri de stomac sau cap, durere la urinare, dificultate la mers sau pozitia sezanda, rani pe interiorul coapselor sau fese, anorexie/bulimie.

Copiii care au fost abuzati sexual  pot prezenta stari depresive cronice si un limbaj nepotrivit, sau cunostinte sexuale ridicate pentru grupa de varsta din care fac parte. Ei pot sa prezinte comportament sexual timpuriu, de initiere a avansurilor sexuale fata de adulti sau copii, precum si o stima de sine scazuta. Manifesta teama de intuneric si teama de a fi abordat de cineva, iar in anumite cazuri uzeaza de droguri sau alte medicamente in cantitati foarte mari.

            3. Modelul de interventie in cazul abuzurilor

Ideea de la care se porneste este aceea ca maltratarea este rezultatul interactiunii dintre factorii de stress exteriori si factorii maritali sau familiali si al caracteristicilor individuale ale ambilor parinti si ale copilului.

Atunci cand cazurile par mai grave si mai greu de rezolvat, maltratarea pare a fi inradacinata in personalitatea parintilor si in mediul familial de provenienta.

Pentru a construi un model adecvat de interventie este necesara o evaluare adecvata, si anume una holistica, care sa includa atat evaluarea psiho-sociala a situatiei familiei, dar si a copilului si parintilor.

In ceea ce priveste modelul propriu-zis de intervetie, acesta trebuie sa intruneasca doua calitati:

a.sa fie holistic-sa fie un model de interactiune in cadrul caruia copilul, interactiunea dintre parinte si copil pe de o parte, si factorii interni si externi care ii afecteaza sunt centrale.

b. sa fie eclectic- sa integreze teoriile care sunt relevante pentru intelegerea diferitelor nivele ale subsistemului si interactiunile dintre ele

In domeniul interventiei concrete in cazurile de maltratare, a existat tendinta de a accentua numai unul dintre modelele: psiho-dinamic, sociologic, interactional, al teoriei invatarii, sistemic sau ecologist, considerandu-le ca pe niste alternative, in loc de a le integra intr-o singura teorie.

Modelul propus de Killen (1997) in lucrarea sa "Copilul maltratat" incearca sa realizeze aceasta integrare, pornind de la ideea ca este extrem de importanta intelegerea interactiunii stabilite timpuriu intre parinte si copil si a modului in care aceasta afecteaza dezvoltarea copilului.

Facilitarea acestei intelegeri se realizeaza prin intermediul a doua teorii fundamentale:

A.Teoria obiectualizarii relatiilor - reprezinta o dezvoltare ulterioara a teoriei psihanalitice, concentrandu-se pe internalizarea relatiilor interpersonale.Relatiile interpersonale determina structurile inter-psihice; in relatiile interpersonale curente, structurile intrapsihice ne arata modurile in care noi atribuim calitatile percepute in relatiile noastre timpurii. Iata de ce, relatiile noastre internalizate ne afecteaza experientele relatiilor curente.

B. Teoria atasamentului-afirma ca fiintele umane creeaza "modele de lucru" personale in interactiune cu figurile de care sunt atasate. Desi aceste modele de lucru sunt reevaluate pe baza noilor experiente de viata, modelele de lucru dezvoltate de-a lungul primilor ani de viata au impact disproportionat asupra dezvoltarii emotionale si cognitive a copilului.

Intelegerea modului in care copiii fac fata traumei este foarte important, in acest sens fiind necesar sa se cunoasca  fenomenul de disociere si cel de stress post-traumatic.

Disocierea este definita ca fiind un proces psiho-fiziologic care schimba gandurile persoanelor, sentimentele si comportamentul astfel ca, o anumita informatie/experienta  nu este asociata sau integrata cu alte informatii, asa cum se petrece de obicei. Rezulta ca, disocierea este un mecanism care ajuta individul sa se adapteze atunci cand se confrunta cu traume. In cazuri extreme, disocierea se poate transforma in tulburari disociative.

Stressul post-traumatic este strans legat de disociere, fiind un fenomen descris de supravietuitorii de razboi, lagar, catastrofe naturale sau viol. Reprezinta o stare de anxietate in care experienta traumatica este retraita in asa-numitele flash-backs. Copiii care au fost supusi maltratarii dezvolta stari de stress post-traumatic.

Alti factori pe care trebuie sa ii avem in vedere atunci cand analizam relatia parinte-copil, sunt cei de natura externa: somajul, problemele economice, dificultatile gospodaresti etc. Problemele la locul de munca, precum si cele economice pot contribui la scaderea stimei de sine a parintilor, ceea ce creaza posibilitatea indepartarii de copil si proiectarii starilor negative ale parintilor asupra copilului.

Teoria sistemelor  reprezinta un alt punct de sprijin in construirea modelului de interventie in cazul abuzului. In acest context particular, teoria sistemelor ne creaza o imagine asupra influentei maltratarii asupra modelului de comportament al sistemului, care tinde sa se ajusteze la nivel minim de conflict. Echilibrul care rezulta, de obicei, reprezinta cea mai confortabila conditie a sistemului, si nu neaparat singura care faciliteaza dezvoltarea si rezolvarea de probleme.

Modelul propus de aceasta teorie descrie interactiunea dintre copil si mediul inconjurator, experientele traversate. Experientele si dezvoltarea lui sunt continuu modificate printr-un proces tranzactional. Punctul central al modelului il reprezinta "perceptia copilului si experienta de sine si de mediu, si felul in care el incearca sa faca fata acesteia si sa-si mentina echilibrul interior" (Killen, 1997:73)

Experienta copilului, precum si modalitatile sale de reactie sunt determinate si isi pun amprenta  la randul lor asupra interactiunilor sale cu mediul extern. Mediul extern include:

· Parintii

· Interactiunea maritala dintre parinti

· Reteaua sociala

· Factorii socio-economici

· Aspectele sociale si culturale

Ca in orice demers concret de asistenta sociala, nu putem sa construim un model de interventie eficient daca nu este parcursa real si serios etapa evaluarii.

In contextul particular al maltratarii, ajutorul adecvat pe care il putem da depinde de modul in care familia il primeste inca de la inceput - din "etapa preocuparii fata de copil (Killen, 1997). Conceptul de "etapa preocuparii" este folosit pentru a desemna perioada in care reteaua sociala, familiala sau profesionala incepe sa fie preocupata de modul cum traieste copilul sau familia, ori daca parintii sunt capabili sa aiba grija corespunzator de copil.

Cercetarile in domeniu au aratat ca, chiar si atunci cand in cauza se afla specialisti, oamenii au tendinta de a-si manifesta ingrijorarea cat mai tarziu, existand tendinta de a se identifica cu parintii si a minimaliza suferinta copiilor.

Ca reprezentant al retelei profesionale, este important ca asistentul social sa evalueze aceste ingrijorari (inainte de a le aduce la cunostinta parintilor), dar in aceeasi masura sa constientizeze si analizeze atitudinile si sentimentele proprii. Acest proces poate fi descris in trei etape (idem):

1. Se stabileste daca ingrijorarile sunt corelate cu observatiile curente si cu explicatiile primite de la parinti si copii;



2. Se incearca constientizarea propriilor reactii fata de parinti si copii, respectiv cele de frustrare, agresivitate, supraidentificare;

3. Se incearca stabilirea cu parintii si copiii a unei relatii bazate pe empatie.

In acest moment al manifestarii ingrijorarii, gama de reactii din partea parintilor va fi variata, putandu-se inscrie in urmatoarele variante:

· Daca parintii simt ca asistentul social ii respecta si are intentii pozitive, de cele mai multe ori vor accepta ofertele de ajutor; altii vor coopera, dar in asa fel incat sa ascunda lipsa de grija fata de copil;

· Alti parinti vor avea o atitudine de retragere, vor refuza sa participe la intalniri, vor avea o atitudine de evitare a personalului din institutiile educative pe care copilul le frecventeaza, incercand sa il tina cat mai mult izolat, acasa;

· Unii parinti pot sa considere copilul ca pe o "supapa" de descarcare a propriilor trairi, atunci cand asistentul social le impartaseste starea sa de ingrijorare cu privire la modul de ingrijire al copilului.

Concluziile (cu valoare axiomatica) care se impun cu privire la etapa evaluarii, pot fi sintetizate in felul urmator:

1. Stabilirea unei cooperari cu parintii la nivelul stadiului de ingrijorare reprezinta pentru relatia de asistenta sociala un punct-cheie, atat din punct de vedere metodic, dar si emotional;

2. Manifestarea unei lipse de deschidere din partea asistentului social conduce la indepartarea parintilor, care vor manifesta o atitudine de nesiguranta si neincredere. Este foarte importanta deschiderea fata de parinte din partea asistentului social, crearea oportunitatii de a discuta deschis, inca de la inceput, despre situatia lor. Lipsa de deschidere semnalizeaza parintilor ca asistentul social nu reuseste sa faca fata situatiei existente, intarindu-le impresia ca situatia este foarte grava;

3. Profesionistul trebuie sa isi controleze reactiile si atitudinile, pentru ca observatiile sale sa fie cat mai putin marcate de subiectivitate;

4. Evaluarea nu trebuie sa se transforme intr-o incercare de a dovedi abuzul comis;

5. Stabilirea contactului cu parintii si inceperea procesului de evaluare au loc concomitent;

6. O evaluare reala implica o intelegere a interactiunilor si proceselor care au loc in interiorul familiei, dar si in afara ei, in cadrul retelei sociale, o evaluare a situatiei economice a familiei, a parintilor si copiilor;

7. Procesul de evaluare, prin informatiile pe care le aduce la suprafata, reprezinta cel mai bun moment pentru explorarea dimensiunilor fenomenului de abuz.

Importanta in aceeasi masura ca si stabilirea unei relatii deschise cu parintii implicati in procesul de maltratare, este stabilirea unei relatii reale cu copiii maltratati. Abilitatea de a comunica cu copiii reprezinta o conditie esentiala pentru crearea unei relatii terapeutice corespunzatoare, nu numai in faza de evaluare, dar si pe parcursul intregii interventii. O prima prioritate in stabilirea relatiei cu copilul o constituie reducerea nelinistii si nesigurantei legate de evaluare. In acest sens, sunt utile urmatoarele principii:

· Cunoasterea copilului pe plan emotional

· Satisfacerea nevoii copilului de a sti despre noi

· Grija fata de parinti

· Incurajarea copilului de a comunica

O modalitate larg uzitata in interventia in cazul maltratarii, o constituie tehnica de tip protocol, care urmareste specificarea responsabilitatilor fiecarui tip de profesionist sau institutie implicati in rezolvarea unui astfel de caz. Protocolul reprezinta o descriere scrisa a etapelor pe care trebuie sa le urmeze asistentul social/institutia care colaboreaza cu diferite organisme/institutii pentru solutionarea unui caz.

Un model de protocol privind interventia in cazul unui copil maltratat ar putea cuprinde urmatoarele aspecte:

1. Intocmirea unui raport de catre asistentul social care a contactat in prealabil persoanele/institutiile in cunostinta despre subiectul abordat (politie, medici, profesori, educatori, vecini, etc.);

2. Intervievarea copilului-victima;

3. Evaluarea situatiei copilului abuzat: examen medical al copilului, vizite la domiciliul familiei minorului;

4. Intervievarea de catre asistentul social a  terapeutului (psihologului) care se ocupa de cazul respectiv;

5. Intervievarea de catre asistentul social a parintilor/a persoanei abuzatoare;

6. Intocmirea in colaborare cu un jurist a unei cereri pentru actiune legala impotriva persoanei abuzatoare;

7. Evaluarea asistentului social asupra efectelor unei posibile separari a copilului de parintii/adultii abuzatori;

8. Intocmirea unui raport preliminar asupra persoanelor implicate in cazul de abuz;

9. Intocmirea studiului de caz;

10. Stabilirea planului de actiune si tratament.

Bibliografie:

Cairns, B. (2002), « Asistenta maternala in Anglia », in Revista Retelei pentru                Prevenirea Abuzului si Neglijarii Copilului, nr.6/2002, Editura                              Eurobit, Timisoara (traducere de Ana Muntean), pp.11-16

Holt Romania, 2002, Ghiduri de buna practica in asistenta sociala a copilului si                               familiei, Bucuresti, Ed. Lumen

Ionescu, S., 2001, Copilulmaltratat evaluare,prevenire,interventie, Bucuresti,                                  Fundatia Internationala pentru Familie si Copil

Killen, K., 1997, Copilul maltratat, Timisoara, Ed. Eurobit

Roth, M., 2000, "Conditia copilului in familie; Amploarea fenomenului de abuz si                                   neglijare", in "Asistenta sociala in Marea Britanie si                                               Romania" (lucrare editata sub egida     UNICEF)

 Wolfe, D., 1991, Preventing psysical&emotional abuse of children, New York,                          Guilford Press.

www.salvaticopiii.ro






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Asistenta-sociala




PORTOFOLIU M.E.S.P.A.S.
FACTORI AI INSTITUTIONALIZARII
MALTRATAREA
DIMENSIUNI ALE ASISTENTEI FAMILIEI SI COPILULUI
INVESTIGATII ASUPRA MODULUI DE VIATA A COPIILOR INSTITUTIONALIZATI
INSTITUTIONALIZAREA
Inceputurile asistentei sociale in Romania. Esantioane de asistenta sociala
SERVICII OFERITE FAMILIEI SI COPILULUI IN ROMANIA
Abordari conceptuale privind serviciile publice de sanatate si dezvoltarea sociala
Asistenta sociala la nivelul comunitatii