Evolutia reglementarilor comunitare privind drepturile si libertatile fundamentale

Evolutia reglementarilor comunitare privind drepturile si libertatile fundamentale

In perioada de inceput a constructiei europene, s-a considerat ca violarea drepturilor cetatenilor nu reprezinta un subiect de ingrijorare din partea comunitatii. In acest sens, dezbaterea asupra drepturilor si libertatilor fundamentale, prezenta printre institutiile si statele europene s-a concentrat asupra unei critici general acceptate, conform careia Comunitatii Europene "ii lipseste un angajament clar" fata de protectia acestora.

Odata cu elaborarea Conventiei Europene pentru protejarea Drepturilor si Libertatilor Omului (ECHR), incheiata la 4 noiembrie 1950, se va acorda o mai mare importanta subiectului, cu atat mai mult cu cat CEJ va puncta faptul ca drepturile fundamentale apartin doctrinei principiilor generale ale oranduirii comunitare si trebuie considerate ca atare. Conventia va deveni un instrument esential, al carui impact practic va deschide drumul catre constientizarea unei necesitati de incorporare a drepturilor si libertatilor in structurile europene. Recunoasterea drepturilor omului se va realiza  treptat in spatiul comunitar, regasindu-si insa identitatea in ECHR, document care va reusi sa armonizeze punctele de vedere opuse, fara sa le modifice continutul si ideile de baza.

Era absolut necesar ca drepturile fundamentale ale cetateanului, ca drepturi subiective, esentiale pentru viata, libertatea si dezvoltarea acestuia si indispensabile pentru insasi fiinta umana sa fie stabilite si garantate prin legi comunitare cu forta juridica. Asadar, incepand cu anul 1969, organismele comunitare isi vor afirma intentia de a asigura protejarea drepturilor fundamentale. Prima mentionare a conceptului de "drepturi al omului" va fii introdusa in preambulul Actului Unic European (AUE), semnat in 17 februarie 1986, fara a se face insa referire la o posibila competenta a CEJ in acest domeniu. Dar, o etapa esentiala in integrarea drepturilor fundamentale in politica uniunii se va realiza odata cu intrarea in vigoare a Tratatului Uniunii Europene (TUE), din 1 noiembrie 1993, cand se va decide ca, "sintagma drepturi si libertati fundamentale este legata de traditiile constitutionale ale Statelor Membre in concordanta cu articolul (art.) 6 al TUE si cu tratatele internationale specifice, la care statele europene au luat parte."

Urmeaza ca Tratatul de la Amsterdam, semnat in sa insereze un nou art. 6 in TUE, specificand foarte clar si ferm faptul ca fundatia europeana se sprijina pe principiul protejarii drepturilor si libertatilor fundamentale. Mai mult, articolele 2 si 6 ale primului paragraf al tratatului vor consacra protectia drepturilor fundamentale in cadrul sistemului legal al comunitatii europene realizandu-se astfel un pas decisiv in acest domeniu.

Asadar, evolutia doctrinei drepturilor fundamentale isi are startul in anul 1969, cand acestea incep sa fie recunoscute ca parte din ansamblul principiilor generale ale ordinii comunitare, pentru ca in 1977 sa se realizeze o serie de declaratii din partea institutiilor europene cu privire la acest subiect. In 1988 se stabileste faptul ca si Statele Membre sunt conditionate de respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale in aplicarea legii comunitare, pentru ca un an mai tarziu, CEJ sa declare semnificatia speciala a Conventiei.

Odata aparuta nevoia de a asigura protectia drepturilor fundamentale de natura celor deja garantate de Constitutiile nationale ale Statelor Membre, in dreptul european s-a initiat un proces de elaborare a unui sistem care sa raspunda eficient acestei cerinte. Pentru inceput, acest sistem nu a avut printre scopuri si crearea unui catalog de drepturi. Insa, necesitatea crearii lui se iveste cu atat mai mult cu cat dreptul comunitar este un instrument de interes comun pentru cetatenii europeni si statele uniunii, reprezentand o entitate superioara, imposibil de ignorat. Cu toate acestea, drepturile fundamentale nu au fost mentionate in primele Tratate Constitutive ale UE, probabil pentru ca nu se considerau a fi relevante pentru o organizatie ale carei scopuri imediate erau exclusiv economice. Mult mai tarziu, Consiliul de Ministri al UE, presedintii Comisiei Europene si Parlamentul European vor crea, la 7 Decembrie 2000, la summit-ul de la Nice CdfUE, text care va aduna toate drepturile personale, civice, politice, economice si sociale, de care se bucura cetatenii si rezidentii uniunii. Elaborarea Cartei va da startul unui proiect amplu, inceput de catre CEJ, prin dezvoltarea initiala a doctrinei drepturilor fundamentale. In procesul de unire si consolidare a tuturor acestor drepturi aplicabile la nivelul uniunii, s-a avut in vedere imbunatatirea nivelului de cunoastere a lor. Preambulul Cartei face cunoscut faptul ca uniunea este construita pe baza valorilor demnitatii, ale libertatii, egalitatii si solidaritatii si ca se sprijina pe principiile democratice si pe cele ale statului de drept. De asemenea, persoana este considerata a fii pivotul central al tuturor actiunilor uniunii, prin instituirea cetateniei europene si prin crearea unui "spatiu de libertate, securitate si justitie."

Carta contine atat drepturi, cat si principii, nefacand distinctie intre ele. Deosebirea dintre acestea va deveni evidenta odata cu acordarea de forta juridica acesteia. Drepturile proclamate de Carta pot fi grupate in trei mari categorii: drepturile civile, mai precis drepturile omului si drepturile de procedura, precum cele garantate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO); drepturile politice, care sunt specifice cetateniei europene prevazute de Tratatele comunitare; si drepturile economice si sociale, enuntate de Carta Comunitara a Drepturilor Sociale ale Muncitorilor (1989). Prin proclamarea CdfUE, s-a confirmat faptul ca protectia drepturilor cetatenilor va fii mult mai vizibila si mai transparenta, iar CEJ va putea face referire la aceasta, de fiecare data cand va examina compatibilitatea dintre un anume act si drepturile fundamentale.

Carta nu reprezinta nici pe departe un produs izolat al legii comunitare, ba din contra ea constituie rezultatul unui intens dialog asupra dezvoltarii "ordinii publice europene" in interiorul intregii uniuni. De asemenea, este considerata ca fiind indivizibila, pentru ca include nu numai drepturi politice si civile, dar si economice si sociale intr-un singur document. Ceea ce conteaza insa, este mai mult existenta garantiei ca drepturile si libertatile cetatenilor se vor materializa, fiind simtite in viata de zi cu zi, si mai putin faptul ca aceste principii sunt subliniate si mentionate in din ce in ce mai multe documente. In acest sens, este nevoie de un proces de sedimentare, care sa inceapa de la suprafata pana la structurile cele mai adanci ale legii.

In alta ordine de idei, sistemul european[13] se inspira din drepturile care se regasesc in Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, pentru ca dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, asa-numitul "federalism juridic european" sa devina un proiect de inglobare a drepturilor omului, dar mai ales de acomodare a democratiilor europene cu principiul preeminentei dreptului. Inainte ca UE sa se implice in recunoasterea drepturilor si a libertatilor fundamentale, protectia acestora pe continent a fost pentru multa vreme o preocupare a Consiliului Europei, institutie autonoma uniunii.

Desi initial Comunitatile Europene nu au fost preocupate de domeniul drepturilor omului, inca din anii 1950 CEJ se confrunta cu problematica respectarii acestora. S-a ajuns astfel, ca pe teren judiciar, sa se accepte faptul ca actiunile institutiilor europene si ale Statelor Membre de a implementa legea comunitara ridica probleme in relatie cu drepturile fundamentale garantate de Constitutiile nationale si de tratatele internationale ratificate de catre actorii europeni. Cu toate ca UE nu a detinut inca de la bun inceput un catalog al drepturilor fundamentale, sursele acestora erau reprezentate de principiile constitutionale ale Statelor Membre si de ECHR. Acestea au reprezentat domenii de inspiratie atat pentru Tratatele Constitutive, cat si pentru jurisprudenta CEJ.

Odata cu recunoasterea existentei drepturilor si libertatilor fundamentale ca valori incontestabile ale sistemului european, s-au stabilit si limitele in care acestea trebuie sa se exercite, precum si mijloacele lor de protectie. In cazul limitelor, s-a decis ca trebuie sa existe o concordanta cu scopul urmarit si sa nu se aduca prejudicii intereselor comune Statelor Membre. In ceea ce priveste mijloacele pentru protejarea drepturilor, in cadrul uniunii exista mai multe astfel de instrumente: regulile interne ale fiecarui stat, apartenenta statelor europene la Consiliul Europei si la diferite sisteme internationale de protectie, precum si alte mecanisme specifice, dezvoltate in cadrul sistemului comunitar.

"Povestea" evolutiei doctrinei drepturilor si libertatilor fundamentale este perceputa ca fiind identica cu dezbaterea dintre CEJ si curtile nationale de justitie, cu atat mai mult cu cat Curtea se inspira din traditiile constitutionale ale Statelor Membre. Incepand cu anii '90, toate acordurile dintre state vor contine clauze referitoare la drepturile cetatenilor si la principiile democratice de vreme ce acestea vor deveni o "ideologie universala" care va triumfa si va eclipsa toate principiile existente. Cert este ca noile provocari au determinat UE sa devina tot mai preocupata acest domeniu, odata ce integrarea europeana s-a adancit si a trebuit sa actioneze in arii cu totul noi, precum securitatea si combaterea rasismului si a discriminarii. In consecinta, a fost nevoie de revizuirea tratatelor comunitare in ceea ce priveste drepturile si libertatile fundamentale si de implicarea Comunitatii Europene in elaborarea unor masuri concrete de prevenire a incalcarii lor, precum informarea, educatia sau cooperarea.

Astfel, accesul la tratatele internationale ce vizeaza aceste drepturi si libertati, protejarea prin intermediul jurisprudentei CEJ , precum si crearea unei comunitati speciale de drepturi se numara printre metodele folosite in acest sens.