Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Legislatie


Index » legal » Legislatie
» Cetatenia – aspecte teoretice - evolutia cetateniei europene


Cetatenia – aspecte teoretice - evolutia cetateniei europene




REMARCI INTRODUCTIVE

Alaturi de o moneda comuna si de o politica externa integrata, cetatenia europeana  este considerata un element fundamental a proiectului politic european si un aspect major al procesului de federalizare al Uniunii Europene.

 Acest studiu isi propune sa analizeze relatia dintre filosofia constructiei europene, conceptul de cetatenie europeana si politicile imigrationiste promovate de Statele Membre.

Fenomenul imigrationist ridica probleme in special din perspectiva procesului de constructie a Uniunii Europene. Se pune intrebarea: cat de profunda poate fi integrarea si pana unde poate merge  acordul dintre Statele Membre atunci cand in joc sunt probleme atat de sensibile precum controlul granitelor sau acordarea cetateniei, atribute esentiale ale suveranitatii.




Majoritatea Statelor Membre abordeaza problema imigratiei dinr-o perspectiva instrumentala si nationalista, fapt care contrazice modelul de tip “membership” promovat de catre Uniunea Europeana si ridica semne de intrebare in legatura cu eficienta conceptului de cetatenie europeana. In sprijinul pozitiei lor, Statele Membre invoca riscuri economice si de securitate: cu o amploare de multe ori exagerata, previziunile pentru acest “viitor sumbru” reusesc in a consolida un nou tip de xenofobie care pune in pericol Europa ca si uniune politica caracterizata de o diversitate etnica profunda.

CETATENIA – ASPECTE TEORETICE

Asa cum arata Lehning si Weale[1],  constructia europeana este inainte de toate o provocare ce starneste sperante si temeri, aspiratii si resentimente. Pentru unii, proiectul european va aduce unitate continentului prin intermediul diversitatii locale; pentru altii, UE este un gigant economic ce va domina piata mondiala; pentru unii, UE va asigura libera circulatie a persoanelor si ideilor; pentru altii, constructia europena erodeaza particularitatile locale ce confera popoarelor europene o identitate proprie.

            Conceptul de cetatenie europeana este de asemenea subiect de controverse. Pentru multi, cetatenia depinde de un anumit grad de  omogenitate culturala sau nationala; din acest punct de vedere, cetatenia europeana este fie un construct imposibil de realizat intr-o diversitate de state-natiune, fie ar prespune impunerea unei uniformizari.

Cetatenia este in primul rand un statut formal, denumind “situatia juridica ce rezulta din raporturile juridice statornice ce intervin intre o persoana fizica si stat, situatie caracterizata de plenitudinea drepturilor si obligatiilor reciproce, prevazute de Constitutie si celelalte legi”[2].

            Cetatenia este in acelasi timp un statut ce confera identitate si un titlu de putere[3]. Abordandu-se o viziune instrumentala a imigrarii, despre care am vorbit si mai devreme, cetatenia a fost folosita ca instrument de excludere, pentru a diferentia intre “noi” si restul.

            Rezumand, am putea spune ca cetatenia este constituita de setul de drepturi, obligatii si identitati ce leaga cetatenii de statul-natiune[4].

            Este de mentionat faptul ca, pentru a evita conotatiile “negative” ale termenului de cetatean (s-a nascut pe un anumit teritoriu) , unii autori au propus inlocuirea lui cu cel de “rezident”(traieste si munceste pe un anumit teritoriu).

Din perspectiva imigrationista, au fost identificate 3 modele ale cetateniei[5]:

-        un model etnic si exclusivist care neaga imigrantilor si descendentilor lor accesul la comunitatea politica sau ingreuneaza prin diferite obstacole formale acest acces (Germania, Austria)

-        modelul asimilationist sau republican ofera un acces facil la cetatenie, dar promoveaza o politica asimilationsita in sfera publica si nu recunoaste (sau recunoaste intr-o mica masura) diferentele culturale (Franta)

-        modelul multicultural sau pluralist ce ofera un acces facil la cetatenie si recunoaste dreptul minoritatilor etnice de a-si mentine diferentele culturale

O data cu evolutia constructiei europene, conceptul de cetatenie nationala a inceput sa piarda  teren in fata celui de cetatenie inclusiva si, mai larg, in fata modelului universal de “apartenenta” (membership). Esenta cetateniei inclusive sta in acordarea de drepturi egale: securitate juridica, drepturi sociale, drepturi politice si drepturi culturale. Dintre acestea, cele mai importante sunt drepturile sociale; acordarea acestora presupune ca societatea-gazda nu numai ca accepta si tolereaza prezenta imigrantilor, dar si ca este dispusa sa imparta cu acestia beneficiile statului bunastarii. In acest sens, includerea poate fi vazuta ca etapa finala a integrarii.

Cetatenia europeana este un concept mediat de cel de cetatenie nationala; prin aceasta, el se bazeaza pe traditiile legale, politice si culturale ale statelor. UE promoveaza un model post-national al cetateniei, preluand unele din competentele Statelor Membre in ceea ce priveste politicile imigrationiste si promovand conceptii universaliste cum ar fi aceea a drepturilor omului.

Este insa posibila o cetatenie europeana efectiva fara disolutia cetateniei nationale? Se exclud oare aceste doua notiuni? Dintr-o perspectiva identitara, raspunsul este negativ. Intr-un binecunoscut studiu, Alferd Stepan afirma ca identitatile indivizilor sunt constructe sociale si ele se pot modifica in timp. Astfel, este posibila existenta unor identitati multiple si complementare, care sunt in general preferate in cazul in care nu se forteaza polarizarea lor[6].  Se sustine ca pentru uniunea politica viabila care se doreste a fi UE, o oarecare forma de identitate comuna este o conditie absolut necesara.

EVOLUTIA CETATENIEI EUROPENE

Istoricul cetateniei europene

Din anii ’90 incoace, cetatenia a devenit una din subiectele cheie ale dezbaterilor politice. Notiunea de “cetatenie” este supusa unor modificari intr-un ritm foarte rapid datorita schimbarilor majore de la nivel economic, social si politic care au loc la cumpana dintre secolele XX si XXI.

Doua mari fenomene pun in discutie rolul contemporan al statului – natiune si al conceputului de “cetatenie” pe acesta care il implica:

·         In primul rand, globalizarea – faptul ca centrul si strategia activitatilor economice sunt intregrate pe o scara inalta la nivel mondial prin intermediul tehnologiei. Un element important al globalizarii este dezvoltarea internetului si a societatii informationale. Globalizarea pietelor este factorul decisiv care a dus la implementarea ultimei etape a integrarii europene, si anume Uniunea Economica si Monetara. Statele-natiune sunt din ce in ce mai putin capabile sa infrunte provocarile acestui fenomen.

·         In al doilea rand, existenta a tot mai multe societati multiculturale care destrama teoria omogenitatii statelor-natiune. Factori precum diversitatea regionala sau nationala (Spania, Belgia, Marea Britanie), multiculturalismul, multietnia au contribuit la cresterea imigratiei si la aparitia unei noi societati europene.

Cetatenia europeana ia nastere tocmai din aceasta noua societate europeana. Dreptul la libera circulatie a persoanelor in cadrul comunitatii a fost introdus in Tratatul Comunitatilor Economice Europene semnat la Roma in 1957. Aceasta libertate nu a fost legata de nici un concept de cetatenie, ci mai degraba a fost asociata cu promovarea activitatii economice. Astfel ca dreptul la rezidenta a fost acordat muncitorilor si familiilor lor ca urmare a libertatii de a munci in oricare stat membru CEE.

Prin Tratatul de la Maastricht fost definit conceptul de cetatenie europeana: orice persoana care detine cetatenia unui Stat Membru al UE este considerata cetatean al UE. Aceasta cetatenie o suplimenteaza pe cea nationala fara a o inlocui si face posibila exercitarea unora dintre drepturile cetateanului Uniunii pe teritoriul Statului Membru in care locuieste (si nu numai in tara din care provine, asa cum se intampla inainte).  Calitatea de cetatean european confera dreptul la[7]:





·         Libera circulatie si rezidenta pe teritoriul oricarui stat al UE

·         Munca in oricare din statele UE

·         Acces la protectie diplomatica si consulara

·         Garantarea drepturilor prevazute de Conventia Europeana  asupra Drepturilor Omului si Carta UE a Drepturilor Fundamentale

Cetatenii europeni au de asemenea:

·         Dreptul de a vota si de a participa la alegerile locale si pentru Parlamentul European;

·         Dreptul de a se adresa unei institutii europene in una din limbile oficiale si de a i se raspunde in aceeasi limba;

·         Dreptul de a avea acces la documentele Parlamentului, ale Comisiei si ale Consiliului, exceptand cazurile stabilite prin lege;

·         Dreptul de a adresa petitii Parlamentului European si de a apela la institutia Avocatului Poporului

Principiul non-discriminarii pe baza de: nationalitate, sex, rasa, etnie, religie, credinta, varsta, orientare sexuala, etc.

Cetatenia europeana are la baza principiile comune ale Statelor Membre  stipulate prin Tratatul de la Amsterdam: principiul libertatii, principiul democratiei, principiul respectarii drepturilor omului si al libertatilor fundamentale si principiul statului de drept. Tratatul de la Amsterdam intareste protecta drepturilor fundamentale, condamna orice forma de discriminare sui recunoaste dreptul la informatie si protectia consumatorilor. 

O data cu  Tratatul de la Amsterdam s-a pus si problema accesului la drepturile conferite de cetatenia europeana si pentru cetatenii statelor terte cu drept de rezidenta pe teritoriul Statelor Membre.

Uniunea Europeana a obtinut competente si in ceea ce priveste imigrarea. Responsabilitatea formularii de politici in acest domeniu revine Comisiei Europene care le monitorizeaza si implementarea. Important de mentionat este si faptul ca o data cu acest tratat, politicile legate de imigrare trec din al treilea pilon al UE (Justitie si Afaceri Interne) in primul pilon, Politica Comuna de Integrare.

Pana in momentul de fata, cetatenia europeana, contrar cetateniei nationale nu impune respectarea unor obligatii, ci doar acorda doar drepturi. Cetatenia Uniunii este considerat ca avand un statut legal in curs de dezvoltaret, motiv pentru care Comisia trebuie sa prezinte  la fiecare 3 ani un raport despre aplicarea dispozitiilor referitoare la cetatenia europeana din cadrul Tratatului, in fata Parlamentului, Consiliului si a Comitetului Economic si Social.

Limitele cetateniei europene

Una dintre cele mai importante lucrari care trateaza relevanta teoriei clasice a cetateniei nationale este scrisa de Yasemin Soysal  si se intituleaza “Limite ale cetateniei”. Soysal sustine ca cetatenia nationala isi pierde tot mai mult din importanta, lasand loc unui model universal de apartenenta sustinut tot mai mult de o deteritorizare a notiunii de “drepturile omului.” Acest fapt devine tot mai evident mai ales in cazul imigrantilor care de cele mai multe ori sunt asimilati in sistemul de invatamant si de sanatate al tarii gazda sau uneori chiar si in domeniul politic acordandu-li-se unele drepturi electorale. Datorita interdependentei tot mai mari intre statele lumii si a proliferarii conceptiilor universale referitoare la drepturile persoanelor, deseori controlul national asupra imigratiei devine problematic.

Tratatul Comunitatilor Europene (TCE), Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Tratatul Uniunii Europene, toate acestea reprezinta o importanta sursa de drepturi pentru non-cetatenii societatilor europene. Statutul cetateniei europene, asa cum apare el in Tratatul Uniunii Europene din 1992, sustine un tratament egal intre cetatenii nationali si cei non-nationali. Atunci cand se vorbeste despre o cetatenie a Statelor Membre UE trebuie sa se tina cont ca aceasta este acordata “fiecarei persoane care are nationalitatea unui stat membru” (articolul 17, alin.1, TEC), statutul de “european” fiind diferit de cel “national”. Conceptul de “cetatenie europeana” nu are o definitie autonoma. Detinerea acestui statut depinde de puterea decizionala exclusiva a Statelor Membre. Aceasta reprezinta o problema majora pentru imigrantii care cauta sa aiba acces pe piata de munca europeana si la bunastarea sociala, mai ales ca “cetatenia” inca este un instrument vital in cadrul procesul de incorporare in societatile europene.

La nivel national, discutiile despre existenta unei duble cetatenii au fost intense si pline de controverse. Un exemplu in acest sens ar fi Olanda, care in 1991, pentru a facilita integrarea imigrantilor a acceptat dubla cetatenie, dar care in 1997 a revenit asupra deciziei sale anuland dreptul de a avea mai multe cetatenii. Asadar, statutul non-cetatenilor europeni este nu numai influentat de reglementarile de la nivelul Uniunii Europene, ci si de factorii de la nivel national.

Exista bariere puternice in ceea ce priveste procesul de europenizare a cetateniei nationale. Cetatenia nationala este vazuta in general ca “un ultim bastion al suveranitatii” (Brubaker 1992: 180) si ca urmare  reprezinta o piedica greu de eliminat. Aceasta limiteaza impactul integrarii europene asupra cetateniei nationale. Pentru ca proclamarea unei “cetatenii a UE” sa evolueze de la un simplu concept la o realitate trebuie sa aiba loc schimbari esentiale la nivelul sistemelor politice nationale. Cu alte cuvinte, nu poate exista o “cetatenie europeana” fara europenizare, insa nici o eliminare definitiva a cetateniei nationale nu prea pare posibila.

Se pune intrebarea daca cetatenia europeana si cea nationala se exclud recipoc. Dezbaterile sunt intese. Unii sustin ca “cetateniile multiple” devin in mod progresiv o realitate (Heater 1999: 149; cf. Heater 1990; Meehan 1993), pe cand altii sunt convinsi ca o astfel de perspectiva este mai putin veridica (Vink 2003: 4).

O cetatenie la nivel european presupune ca acesta sa aiba un caracter dual si anume sa reprezinte apartenenta pe de-o parte la un anumit stat european, iar de pe alta parte la nivelul intregii Uniuni Europene. Un exemplu in acest sens este moneda euro, care in primul rand este moneda nationala a 12 State Membre, dar in acelasi timp este si moneda Uniunii Europene la nivel international. Problema renuntarii la cetatenia nationala in favoarea uneia exclusiv europeana este una foarte delicata datorita si orientarilor nationaliste inca destul de des intalniste in aceste societati.   

Astfel ca  limitele cetateniei europene tin de mai multi factori care aduc in discutie noi aspecte si probleme destul de complexe. In primul rand cine vor avea dreptul la detinerea acestei cetatenii: doar cei din Statele Membre sau si celelalte persoane non-cetateni europeni dar care traiesc si isi desfasoara activitatea pe teritoriul UE? Se va putea obtine cetatenia europeana de catre orice individ doritor si daca da care va fi institutia care se va ocupa de aceste aspecte si care vor fi criteriile de acordare a acesteia? Toate aceste intrebari fac aduc in discutie fenomene destul de controversate precum o posibila federalizare a Europei sau care ar trebui sa fie limita procesului de europenizare.

PROIECTUL FEDERAL

Desi exista la nivelul Uniunii Europene discutii despre modelul “apartenentei”, al “membership-ului”, cetatenia europeana continua sa fie definita in termeni nationali.In baza modelului apartenentei, rezidenta legala poate conferi, la fel ca si nationalitatea, drepturi legale, politice  si sociale[8]. Statul national, asa cum arata unii autori[9], ramane insa structura principala ce asigura distributia sociala si realizarea materiala a drepturilor si privilegiilor cetateanului. Din aceasta perspectiva, politica actuala a cetateniei nu contribuie la crearea unui stat pan-european si nici nu e drumul spre cetatenia europeana[10].




Se argumenteaza adesea ca proiectul european a fost pus in practica fara o legitimare supranationala si fara o identificare a cetatenilor cu el. In opinia unor autori[11], acest deficit democratic submineaza proiectului federal.

Un studiu privind suportul popular pentru ceea ce se numeste unificarea Europei[12] a ridicat o serie de probleme privind rolul identificarii cu interesele nationale versus suportul unei identitati postnationale. O data cu ratificarea Tratatului de la Maastricht, statele membre s-au angajat intr-o actiune de restructurare a design-ului european intr-o era a globalizarii.  E important de subliniat care sunt sursele suportului individual acordat unificarii europene de catre cetatenii statelor membre ale Comunitatii.

            Dezbaterea intre identitatea nationala a cetatenilor europeni si o identitate, imaginara deocamdata, supranationala sau postnationala este iminenta. Unii considera ca viziunea identitatii nationale a cetatenilor europeni ca fiind extrem de benefica, cruciala pentru Comunitatea Europeana, in timp ce altii subliniaza faptul ca o identitate postnationala ar reduce interesul national, de sine, in ceea ce priveste viziunile unei unificari europene. O alta ruptura poate fi definita de dezbaterile existente asupra unificarii in termeni de dreapta si stanga, sau de clasa muncitoare si clasa medie.

            Cu toate acestea, problema principala ramane aceea a unificarii europene in termeni de identitate nationala. In timp ce statele natiune au cedat o parte din propria lor suveranitate pentru conturarea unui sistem politic mondial, acest mecanism a marit puterea si controlul intern al statelor cu privire la politica internationala. Constructia europeana implica, prin urmare o cedare limitata a suveranitatii nationale, tocmai pentru a apara oarecum integritatea statelor-natiune. In mod logic, existenta unui stat natiune coincide cu existenta unei identitati proprii nationale, cu toate caracteristicile statului respectiv. Cu toate acestea, datorita faptului ca cetatenii statelor membre ale Comunitatii Europene se confrunta cu probleme care nu detin limite, care nu au granite, ei tind sa piarda din vedere, din ce in ce mai mult, semnificatia preocuparii pentru interesul national. Procesul globalizarii, istrumentele de comunicare, schimburile economice creeaza un mediu in care se dezvolta, de multe ori fara stirea sau voia noastra, o structura europeana de viata, o cetatatenie, o afiliere sau un atasament european, chiar mondial.

            Atunci cand este pusa problema in termeni de drepturi ale omului, de protectie a libertatilor civile, de politici sociale sau drepturi sociale, este foarte probabil ca ideea de transnational sa favorizeze unificarea cetatenilor statelor membre in defavoarea ideii de stat-national.

            Criticii acestei idei de identitate post-nationala, cum ar fi Habermas, sustin faptul ca indiferent care ar fi problema, trebuie sa existe o incadrare in interiorul satului respectiv pentru a avea un grad mare de eficienta.

            O diferenta mare de atitudine se poate observa atunci cand este supusa spre dezbatere problema clivajelor traditionale de clasa; este vorba despre conflictul dintre laburisti si capitalisti in ceea ce priveste suportul acordat Comunitatii. Asa numitii gulerele albastre (blue-collar) si cetatenii saraci au tendinta de a se opune unificarii europene deoarece prezinta frica de pierdere a locurilor de munca, de mult prea multa libertate si competitivitate. Acest lucru este valabil si pentru cetatenii care sunt proprii lor angajati si care se lovesc mereu de o opozitie economica mai putin flexibila. Pe cealalta parte, gulerele albe (white-collar), managerii oamenii de afaceri, profesionistii cu posibilitati financiare mari isi vor gasi mereu oportunitati de a se dezvolta, chiar in contextul unui climat de permanenta competitie cu cetatenii altor state europene. In acest mod, sau din acest motiv, ei vor sustine unificarea europeana mai mult decat prima categorie despre care am vorbit.

            In paralel cu aceasta dezbatere, este de asteptat ca sustinatorii stangii politce sa manifeste o opozitie mai clara decat cei din dreapta politica. Cei de stanga vor putea invoca preocuparile economice referitoare la impactul comertului liber asupra puterii laburiste de a creste beneficiile. Cu toate acestea, in acelasi timp, socialistii care favorizau demilitizarea, vor avea tendinta acum sa sustina unificarea ca si expresie a pacii in comunitate. Liberalii, daca pe de o parte sustin comertul liber, din punct de vedere militar si politic, ei nu sunt de acord cu cedarea puterii la nivel supranational.

            In acelasi timp, postmaterialistii, preocupati cu probleme legate de pace, de mediu, de inegalitate, sunt mult mai tentati sa ofere suport unificarii decat cetatenii materialisti.

            Studiile de specialitate concluzioneaza faptul ca cetatenia politica nu este garantata la nici unul din nivelurile de dincolo de statele nationale, chiar daca Tratatul de la Maastricht specifica unificarea si egalitatea tuturor cetatetenilor, indiferent de statul de provenienta (“Citizens of the Union”). Acest lucru, cat si alte asumptii, indica faptul ca, conditiile de confuzie determina si faciliteaza in continuare o identificare a indivizilor cu statele ale caror cetateni sunt. Mai mult decat atat, fie ca e vorba de sustinatori ai unificarii europene, fie ca e vorba de cei care nu sustin acest deziderat, cu totii sunt cetateni ai unui stat national si nu ai unei Europe federale..

Cu toate acestea insa, practicile cetateniei nu sunt exercitate in cadrul national, ci se pot manifesta foarte bine la nivel supranational. Dominique Schnapper[13] spunea ca “intre natiune si cetatenie, legatura nu este logica, ci istorica”. Cu toate acestea nu se poate vorbi de o decalare precisa intre cetatenia fiecarui individ a fiecarui stat membru al Uniunii Europene si cetatenia europeana. Toti cetatenii statelor Uniunii Europene sunt si cetateni europeni. Fiecare stat are ansamblul sistemic propriu de care nu se poate lipsi, atat pe plan politic, economic, cat si social. Dar acest lucru nu impiedica o analiza a potentialului unificator al spatiului european.

            Asa cum cetatenii unui stat se recunosc a fi cetateni ai statului respectiv, tot asa, cetatenii europeni ar avea nevoie de un cadru unitar care sa-i defineasca pe toti si sa se perceapa, indiferent de tara de provenienta, ca fiind cetateni europeni. Ca in orice stat, cetatenia implica o legitimitate a celor alesi si o acceptare a deciziilor acestora. Tot asa ar trebui sa functioneze un spatiu european unificat; institutiile, intersele si toate problemele ar trebui sa defineasca un cadru al tutror cetatenilor Europei.

Nu se poate spune ca acest cadru nu a inceput sa se contureze. Mijloacele de comunicare existente atesta un grad ridicat de usurinta a circulatiei informatiei. Mai mult decat atat, informatiile nu se rezuma la a fi communicate in alta parte a Europei, ci ele sunt transmise cu aceeasi intensitate si in aceeasi masura. Formarea unei “noi” cetatenii[14] presupune renuntarea la toate cele vechi, si nu o extindere a conceptului national de cetatenie la scara europeana. Adeptii acestei conceptii de “noua” cetatenie sustin importanta crearii unei cetatenii de natura economica si sociala. Unificarea europeana este observabila atat la nivel economic, social, dar si politic. Dincolo de drepturile si libertatile omului (drepturile cetateanului european de a pleda in fata Curtii Europene de Justitie chiar si impotriva propriului stat), de faptul ca Europa este responsabila cu probleme legate de saracie, de educatia, de crearea de locuri de munca, egalitatea, schimburile si tranzactiile economice nu mai intalnesc obstacolul statului national definit prin granite, iar apartenenta la o comunitate nu mai este definita prin participare politica, ci tocmai prin participare economica. Tot acest mecanism de inchegare economica la nivel european presupune, asa cum ne arata si realitatea, ca, dincolo de piata comuna, puterea politica comuna incepe sa se impuna; moneda unica europeana defineste acum un cadru politic.

Habermas[15] sustine faptul ca nu este nevoie de o disparitie totala a statului national, chiar daca distinctie este necesara. Statul ar putea ramane spatiul definit de cultura si istoria comuna, in timp ce spatiul european ar deveni scena legii, a participarii politice si a drepturilor omului. Daca limba este una din caracteristicile de baza a unui stat, atunci noua entitate europeana ar trebui sa aiba si o limba proprie; nu este insa nevoie de o limba comuna europeana, ci doar de un limbaj comun care sa faciliteze interactiunea intre cetatenii europeni de diferite nationalitati. Acest context descris mai sus poate purta numele, asa cum sugereaza Thierry Chopin[16], federatie europeana, o entitate noua dar care nu militeaza pentru disparitia nationala a statelor.

Avem insa nevoie de o astfel de cetatenie comuna? Pana in acest moment, unitatea europeana s-a construit nu pe baza unei identitati comune, ci pe inderdependenta functionala a statelor la nivel economic, administrativ si politic.

Acest modus vivendi este considerat insa instabil. In lipsa tolerantei si solidaritatii promovate de o cetatenie comuna, dar nu numai, exista riscul ca anumite grupuri sa se simta dezavantajate sistematic, subreprezentate, ceea ce ar conduce la destabilizarea Uniunii.

Institutiile federale difera in ceea ce priveste alocarea puterilor constitutionale elementelor sistemului politic. In acest moment, institutiile europene dispun de mecanisme prin care pot interveni in problemele economice si sociale, insa controlul asupra politicii externe si puterii militare ramane in mare masura o atributie a statului. O cetatenie comuna pare o imposibilitate si atata vreme exista armate nationale.

Federalismul apare ca rezultat al consensului cetatenilor europeni asupra elementelor asociatiei lor politice. Acest consens nu exista deocamdata, sau, ca sa incheiem intr-o nota mai optimista, este in curs de formare.

CONCLUZIE

In concluzie, putem spune ca “ Europa cetatenilor”, desi a facut progrese remarcabile, este o constructie momentan deficitara. Deficientele sale majore sunt reprezentate de institutii reprezentative slabe, de forme interguvernamentala de luare a deciziilor in ceea ce priveste politicile imigrationiste si de acordare a azilului. In acest domeniu, statele nationale raman actorii prinicipali. Consensul la nivel de prinicipii nu este suficient, iar statele nationale nu par dispuse sa renunte la logica nationalista de intelegere a fenomenului imigrationist. Cetatenia europeana este inca o forma fara fond, cel putin pentru rezidentii din tarile terte.



In contextul actual, existenta in paralel a unei cetatenii europene cu cea nationala nu este foarte contradictorie deoarece prima dintre ele nu are inca acelasi fundament si atributii care definesc cetatenia nationala. Insa in momentul in care se va dori doar existenta exclusiva a cetateniei europene aceasta va trebui sa se realizeze intr-un cadru in care sa existe un profund sentiment de apartenenta la spatiul european, miscarile nationaliste sa fie reduse la minim, aspectele legate de statutul UE sa fie bine stabilite si puse la punct. Toate acestea vor de depinde de cat de eficient va fi procesul de europenizare si care va gradul pana la care acesta se va realiza.

Obstacolele in calea europenizarii cetateniei nationale sunt inca foarte puternice, iar abordarea problemei este caracterizata de o maxima prudenta.



[1]               Lehning, P.B. & Weale A.,  “Citizenship, democracy and justice in the new Europe” in Lehning, P.B.&Weale A., eds., Citizenship, democracy and justice in the new Europe , London and New York: Routledge, 1997,  p.1

[2]               Deleanu, Ion, Institutii si proceduri constitutionale, Arad: Servo-Sat, 2001, p. 169

[3]               de Lucas, Javier, Toward an inclusive European citizenship,  disponibil pe www.cidob.org/Ingles/Publicaciones/ Afers/53abstracts.html

[4]               Koopmans, R. & Statham,  P.,  ‘Migration  and Ethnic Relations as a Field of Political Contention” in Koopmans, R. & Statham,  P., Challenging Immigration and Etnic Relations Politics, Oxford: Oxford University Press, 2000, p. 19

[5]               Koopmans, R. & Statham,  P.,  “Migration  and Ethnic Relations as a Field of Political Contention” in Koopmans, R. & Statham,  P., Challenging Immigration and Etnic Relations Politics, Oxford: Oxford University Press, 2000,  pp. 19-20

[6]               Stepan, Alfred, Modern multinational democracies. Transcending a Gellnerian oxymoron, in Stepan, Alfred, Arguing Comparative Politics, Oxford University Press, Oxford, 2001, pp. 195-196

[7]               http://europa.eu.int.com/justice_home.htm

[8]               Meehan, E.,  “Political Pluralism and European citizenship” in Lehning, P.B.&Weale A., eds., Citizenship, democracy and justice in the new Europe, London and New York: Routledge, 199,  p.70

[9]               Lehning, P.B., “European Citizenship: a mirage?”, in Lehning, P.B.&Weale A., eds., Citizenship, democracy and justice in the new Europe, London and New York: Routledge, 1997,  p. 186

[10]             idem 17

[11]             Streeck 1995 in Lehning, P.B., “European Citizenship: a mirage?”, in Lehning, P.B.&Weale A., eds., Citizenship, democracy and justice in the new Europe, London and New York: Routledge, 1997, p. 194

[12]             The Myth of Postnational Identity: Popular Support for European Unification; http://www.cas.sc.edu/socy/faculty/deflem/zeuro.htm

[13]             Dominique Schnapper si Christian Bachelier   “Ce este cetatenia?”, Editura Polirom, Colectia Ideea Europeana, Iasi 2000, p.162;

[14]             Dominique Schnapper si Christian Bachelier   “Ce este cetatenia?”, Editura Polirom, Colectia Ideea Europeana, Iasi 2000, p.164;

[15]             Jurgen Habermas citat in Dominique Schnapper si Christian Bachelier   “Ce este cetatenia?”, Editura Polirom, Colectia Ideea Europeana, Iasi 2000, pp.167-168;

[16]             Thierry Chopin citat in Dominique Schnapper si Christian Bachelier   “Ce este cetatenia?”, Editura Polirom, Colectia Ideea Europeana, Iasi 2000, p.170;







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Legislatie




N.S.S.M. pentru salile de clasa, laboratoarele de fizica, chimie si de biologie
GHID AL LEGISLATIEI PRIVIND IMIGRATIA, MUNCA SI INTEGRAREA IN ITALIA
N.S.S.M. pentru salile de clasa, laboratoarele de fizica, chimie si de biologie
Ghid de utilizare a site-urilor de legislatie europeana
COMISIILE DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 SI LEGII NR.1/2000 PROCEDURA STABILIRII DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATӐ ASUPRA TERENURILOR
BREVIAR LEGISLATIV REFERITOR LA PATRIMONIUL CULTURAL NATIONAL MOBIL SI IMOBIL
Legea 18 din 19 februarie 1991 fondului funciar
Cetatenia – aspecte teoretice - evolutia cetateniei europene
Legislatie rutiera 2009 pentru obtinerea permisului de conducere cat. ‘B’
Procedura de infintare a societati comerciale