Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Prezentare comparativa a institutiilor perchezitiei si arestarii preventive in Germania, Statele Unite ale Americii si Uniunea Europeana


Prezentare comparativa a institutiilor perchezitiei si arestarii preventive in Germania, Statele Unite ale Americii si Uniunea Europeana




Prezentare comparativa a institutiilor perchezitiei si arestarii preventive in Germania, Statele Unite ale Americii si Uniunea Europeana

Capitolul de fata contine o prezentare comparativa privind procedura emiterii mandatelor de perchezitie si arestare aprobate de judecator in Germania si Statele Unite precum si in Uniunea Europeana. Procesul de documentare a constat din mai multe etape. In primul rand, au fost studiate reglementarile de baza din fiecare sistem juridic: Legea Uniunii Europene privind mandatul de arestare din 2003, Codul de procedura penala al Germaniei si Reglementarile federale de procedura penala din SUA.



Ulterior, au fost analizate domeniile cheie privind mandatele aprobate de judecator, cum ar fi metoda de initiere si standardele judiciare de examinare si a fost notat modul in care sistemele juridice in cauza se deosebeau unele de altele sau se asemanau intre ele. Aceste domenii cheie sunt prezentate in tabelele de mai jos, care prezinta studiul in rezumat. Tabelele sunt urmate de o descriere a abordarii fiecarui regim juridic in parte. Aceste descrieri sunt bazate pe informatiile incluse in tabele si explica detaliat abordarea fiecarui regim juridic, cu concluziile de rigoare.

SUA

PERCHEZITIA

SUA

GERMANIA

UE

Metoda de

initiere

Un ofiter (districtual sau

federal) de politie sau un

procuror solicita mandatul de la

judecatorul care are

autoritatea de a emite

mandate.

Metoda este neclara. Judecatorul

autorizeaza perchezitia sau, in

imprejurari exceptionale,

procurorul este cel care face

acest lucru.

n/a

Motivele

pentru care

poate fi

emis

mandatul

Descoperirea de probe privind

comiterea unui delict,

contrabanda, bunurile obtinute

prin comiterea unor infractiuni

sau alte bunuri detinute ilegal,

bunuri destinate spre a fi

folosite sau folosite in fapt

pentru comiterea de infractiuni

Pentru a aresta suspectul; pentru

a descoperi probe.

n/a

Procesul de

autorizare

Judecatorul examineaza

cererea si probele aduse in

sprijinul acesteia pentru a

determina daca exista indicii

temeinice pentru a crede ca

probele se afla la adresa

respectiva.

Perchezitiile sunt permise in

cazurile in care imprejurarile de

fapt arata ca perchezitia va avea

drept rezultat gasirea persoanei,

a obiectului anchetei sau un

anume obiect care este cautat.

n/a

Probele

necesare

pentru

obtinerea

mandatului

Declaratie sau depunere de

marturie sub juramant a

ofiterului de politie si/sau

surse confidentiale si alti

martori.

Mentionarea obligatorie a

datei si orei la care se executa

mandatul. Bunurile confiscate

sunt inventariate si o copie a

listei acestora va fi inmanata

persoanei afectate. Mandatul

se remite judecatorului care l-a

emis.

Codul nu face nici o mentiune in

acest sens.

Ocupantul imobilului sau

reprezentantul acestuia poate sa

fie de fata pe parcursul

perchezitiei. Reprezentanti ai

municipalitatii sau doi membri ai

comunitatii locale care nu sunt

ofiteri de politie sau procurori vor

asista la perchezitie. Toate

bunurile confiscate sunt marcate

cu stampila si o copie a listei

acestora se va inmana persoanei

afectate, la cerere. Dupa

incheierea perchezitiei, ocupantul

imobilului poate primi, la cerere,

o notificare in scris privind

motivele perchezitiei si

infractiunea in legatura cu care

s-a efectuat aceasta.

n/a

ARESTAREA PREVENTIVA





SUA

GERMANIA

UE

Germania UE

Metoda de

initiere

Procurorul (districtual

sau federal) emite o

sesizare: o declaratie

scrisa cuprinzand

faptele esentiale care

constituie infractiunea

vizata

Persoana este

arestata, apoi adusa in

fata unui judecator

care decide daca

emite un mandat de

arestare sau

elibereaza persoana.

Autoritatea

judecatoreasca din

statul respectiv emite

un mandat pe numele

persoanei impotriva

careia statul

intentioneaza sa

initieze proceduri

penale sau al

persoanei care a fugit

din statul respectiv

dupa ce o sentinta a

fost pronuntata deja

pe numele sau.

Procesul de

autorizare

Judecatorul va evalua

sesizarea pentru a

decide daca poate

stabili indicii temeinice

ca inculpatul a savarsit

infractiunea.

Persoana arestata este

adusa in fata

judecatorului care

decide daca arestarea

este justificata. In

cazul in care este

justificata, judecatorul

emite un mandat de

arestare. Daca nu este

justificata, judecatorul

cere eliberarea

persoanei.

Dupa ce a fost emis

mandatul de arestare,

instanta suprema a

statului care il

primeste trebuie sa

andoseze mandatul.

Instanta trebuie sa fie

convinsa ca au fost

respectate toate

prevederile legii.

Executarea

Inculpatul este

arestat, i se arata

mandatul si este

informat asupra

infractiunii de care

este acuzat. Mandatul

se remite

judecatorului care

l-a emis

Persoana este

arestata, informata cu

privire la continutul

mandatului si i se

inmaneaza o copie a

acestuia. Ulterior,

persoana este adusa

in fata judecatorului.

Mandatul este

transmis statului in

cauza, persoana

arestata este

informata cu privire la

drepturile sale in

momentul arestarii si i

se inmaneaza o copie

a mandatului.

Persoana este adusa

ulterior in fata

instantei supreme.

3.1.UNIUNEA EUROPEANA

In anul 2003, Uniunea Europeana a adoptat Legea Uniunii Europene privind mandatul de arestare. Aceasta reglementeaza mandatele de arestare si extradarile dintr-un stat membru in altul. Legea a fost conceputa pentru a simplifica procesul de extradare in cadrul Uniunii Europene. Statele trebuie sa adopte legea pentru ca aceasta sa fie aplicabila. Legea urmeaza modelul adoptat de Irlanda.[1]

Legea abordeaza atat procedurile privind efectuarea perchezitiilor pentru descoperirea persoanelor sau a probelor in conformitate cu mandatul european de arestare cat si procedurile de emitere a acestor mandate.

3.1.1. Perchezitia - Sectiunea 25 din Lege permite unui ofiter de politie sa patrunda si sa perchezitioneze acele imobile unde exista motive intemeiate de a crede ca persoana pentru care a fost emis un mandat de arestare poate fi gasita. Organele care efectueaza perchezitia au dreptul sa perchezitioneze imobilul si pe orice persoana aflata acolo si pot confisca orice obiect care constituie mijloc de proba sau care are legatura cu infractiunea specificata in mandatul de arestare, inclusiv orice bun primit in legatura cu infractiunea. Pentru a obtine permisiunea pentru acest tip de perchezitie, o cerere trebuie inaintata unui judecator. Judecatorul trebuie sa se asigure ca exista "motive rezonabile" pentru a se crede ca in imobilul respectiv se gasesc probe in legatura cu infractiunea prevazuta in mandat sau bunuri obtinute sau primite ca urmare a comiterii infractiunii.

Daca decide ca standardele au fost indeplinite in mod corespunzator, judecatorul va emite mandatul, autorizand nominal un membru al agentiei abilitate sa patrunda in imobil si sa efectueze perchezitia, in decurs de o luna de la data emiterii mandatului. Reprezentantul numit are de asemenea autoritatea de a confisca orice bunuri prevazute de mandat.

In momentul efectuarii perchezitiei, organul judiciar poate cere oricarei persoane prezente in imobil sa-si lase numele si adresa si poate aresta orice persoana care obstructioneaza sau incearca sa obstructioneze perchezitia, care nu se poate identifica sau care da un nume sau o adresa despre care organul de perchezitie are motive rezonabile sa creada ca sunt fie false fie eronate. Persoanele arestate pentru motivele de mai sus pot fi sanctionate prin aplicarea unei amenzi sau a pedepsei cu inchisoarea, ori a ambelor.   

Bunurile confiscate in timpul perchezitiei vor fi predate autoritatilor guvernamentale abilitate, acolo unde au fost retinute, in scopul folosirii lor in cadrul procedurilor penale. Acolo unde este cazul, reprezentantii guvernamentali trebuie sa declare ca vor restitui bunurile cat mai curand cu putinta dupa finalizarea procedurilor. Chiar daca Uniunea Europeana nu are o reglementare uniforma privind mandatele de perchezitie, care sa fie separata de mentiunea inclusa in Legea privind mandatul de arestare, aceasta se afla in proces de a adopta asa-numita "Lege a Uniunii Europene privind mandatul de ridicare a probelor".

Daca va fi adoptata, aceasta lege se va concentra asupra metodelor de obtinere a probelor (precum  obiecte, documente etc.) si asupra altor proceduri de utilizare a datelor (precum ordine de administrare a probelor, mandate de perchezitie si confiscare). Acesta este un domeniu in care se asteapta schimbari pe viitor.

3.1.2. Arestarea

In momentul in care este emis, mandatul de arestare permite arestarea in orice stat UE si predarea catre statul membru corespunzator a oricarei persoane acuzata de comiterea uneia dintre cele 32 de infractiuni prevazute in Lege. Procesul se initiaza in momentul in care o autoritate judiciara din orice stat emite un mandat european de arestare, in conformitate cu Legea. Persoana in cauza este ulterior arestata si predata statului care a emis mandatul. Legea prevede ca mandatul trebuie emis de autoritatea judiciara din statul care emite mandatul.

De asemenea, legea prevede ca mandatul trebuie sa includa numele si nationalitatea persoanei, numele si datele de identificare ale autoritatii judiciare care a emis mandatul, infractiunea in legatura cu care s-a emis mandatul, imprejurarile in care s-a comis infractiunea si incadrarea juridica. In momentul in care un stat primeste un mandat, autoritatile centrale trebuie sa-l trimita la instanta suprema, pentru andosare. Dupa ce instanta suprema decide ca mandatul este in conformitate cu prevederile Legii, il va andosa pentru executare.




Persoana in cauza este ulterior arestata si informata asupra drepturilor sale de a consimti sa fie predata statului care a emis mandatul, de a fi reprezentata legal si de a folosi un interpret, acolo unde este cazul. Persoana este ulterior adusa in fata instantei supreme care o cerceteaza in stare de arest sau stabileste cautiunea. Daca persoana nu consimte sa fie predata, instanta suprema poate totusi decide predarea, dupa ce s-a asigurat ca prevederile Legii au fost respectate si ca persoanei i s-au acordat anumite garantii. Ulterior, persoana are dreptul sa depuna o plangere prin care sa atace ordinul, in decurs de zece zile. In perioada in care se desfasoara procedurile legate de aceasta plangere, persoana nu va fi predata statului care a emis mandatul. Persoanele care consimt initial sa fie predate, au dreptul sa-si retraga consimtamantul. In anumite circumstante, instanta poate de asemenea pronunta o hotarare prin care sa trimita persoana intr-un centru de detentie pana la predare.

Legea prevede o serie de situatii in care persoana nu va fi predata, in ciuda emiterii unui mandat de arestare valabil care solicita predarea acesteia. Instanta suprema poate de asemenea amana predarea persoanei catre statul care a emis mandatul din motive umanitare. Amanarea ramane in vigoare pana in momentul in care instanta suprema decide ca motivele care au determinat amanarea nu mai exista.

In situatiile in care persoana in cauza trebuie sa fie predata unui stat care nu este membru al UE, persoana nu va fi predata decat daca legislatia statului care a emis mandatul interzice ca persoana sa fie predata altui stat membru sau daca autoritatea judiciara care a emis mandatul da instantei supreme o declaratie in scris ca persoana nu va fi predata unui alt stat membru. Persoana nu va fi predata daca aceasta predare contravine drepturilor fundamentale, asa cum sunt definite de Lege, inclusiv a celor prevazute de Conventia europeana.

In afara de aceasta, sunt anumite infractiuni pentru care o persoana nu va fi predata, cum ar fi infractiunile care nu corespund unei infractiuni conform legislatiei acelui stat si potrivit unor directive de condamnare ale statului care a emis mandatul. In plus, persoana nu va fi predata in situatiile in care acesteia i s-a acordat o amnistie pentru actiunea specificata in mandat. Persoana nu va fi predata in situatia in care trecerea timpului prescrie procedurile impotriva acesteia. Persoana este, de asemenea, protejata impotriva predarii in cazurile in care aceasta ar fi expusa unei amenintari duble.  

De exemplu, nu se va face predarea in cazul in care procurorul general sau directorul acuzarii publice nu au decis inca daca sa initieze proceduri impotriva persoanei pentru un delict sau daca au fost initiate deja proceduri impotriva persoanei pentru delictul specificat in mandat si acestea se afla in desfasurare.

De asemenea, o persoana nu va fi predata daca varsta acesteia nu permite initierea unei astfel de proceduri impotriva sa. Persoana nu va fi predata daca infractiunea specificata in mandat a fost comisa in alt loc decat statul care a emis mandatul si, drept urmare, nu constituie o infractiune conform legislatiei acelui stat. Persoanelor condamnate in contumacie (care nu au fost prezente in momentul in care cauza lor a fost judecata si au fost condamnate pentru infractiunea prevazuta de mandat), fara a fi notificate asupra acestor proceduri, cu conditia predarii, li se va acorda posibilitatea de a fi rejudecate pentru infractiunea in cauza, vor fi informate asupra procedurilor si li se va permite sa fie prezente la aceste proceduri. In sfarsit, persoanele care beneficiaza de imunitate impotriva acuzarii penale, in virtutea faptului ca detin o anumita functie sau pozitie, nu vor fi predate in perioada in care detin aceasta functie.

3.2.GERMANIA

Desi Germania este un stat membru al Uniunii Europene, instanta sa suprema a adoptat pozitia conform careia Legea privind mandatul de arestare european contravine Constitutiei germane si, prin urmare, este nula.[2] Drept urmare, Germania aplica prevederile Codului sau de procedura penala tuturor aspectelor privind mandatele de perchezitie si arestare.

Informatiile privind mandatele de perchezitie pot fi gasite in capitolul VIII al Codului german de procedura penala.[3] Capitolul abordeaza confiscarea, interceptarea comunicarilor, perchezitiile asistate de computer, utilizarea mijloacelor tehnice si utilizarea investigatorilor si a cercetarilor sub acoperire. Capitolul este impartit in diferite sectiuni, fiecare dintre ele abordand un subiect specific.

Legislatia interna germana in aceste materii este similara sub multe aspecte cu abordarea romaneasca, cea a Uniunii Europene si cea a Statelor Unite ale Americii. Cu toate acestea, Codul german contine multe prevederi unice, abordate in continuare. In afara de aceasta, s-ar parea ca in sistemul german, fata de toate celelalte sisteme studiate, exista o suprapunere mai mare intre competentele judecatorului si cele ale parchetului: de exemplu, judecatorul poate initia perchezitii in anumite situatii, daca un procuror nu este disponibil.

3.2.1. Perchezitia

Numai judecatorul poate ordona confiscarea de bunuri, cu exceptia imprejurarilor exceptionale, caz in care parchetul poate autoriza astfel de confiscari. Confiscarile dispuse de parchet trebuie sa fie aprobate de un judecator in decurs de trei zile de la emiterea ordinului - si nu de la data indeplinirii - sau acestea devin nule. Exista, de asemenea, o alta situatie in care functiile judecatorului si ale procurorului se suprapun: judecatorul are autoritatea de a desigila bunurile confiscate insa poate delega aceasta autoritate parchetului.

Perchezitiile pot fi corporale sau ale proprietatii private a persoanei suspectate de comiterea unei infractiuni penale sau de a fi servit drept complice la o asemenea infractiune. Perchezitiile sunt permise in situatiile in care se poate presupune ca perchezitia va duce la descoperirea de probe. Alte persoane pot fi supuse perchezitiei in vederea capturarii persoanei inculpate, in vederea continuarii anchetei sau a confiscarii anumitor bunuri si numai daca circumstantele faptice arata ca perchezitia va captura persoana, obiectul anchetei sau anumite obiecte ce sunt cautate.

Perchezitia se poate efectua pentru a confisca obiecte ce sunt importante ca mijloace de proba - permisele de conducere sunt incluse in aceasta prevedere si, prin urmare, supuse confiscarii. Persoanele care detin asemenea obiecte in custodie trebuie sa le predea si, daca refuza sa procedeze astfel, autoritatile pot obliga aceste persoane sa predea aceste obiecte. Anumite obiecte, precum rezultatele unor examene medicale, nu sunt supuse confiscarii in anumite cazuri.

Numai judecatorul poate ordona perchezitiile, cu exceptia "imprejurarilor exceptionale" in care parchetul poate face acest lucru. Daca o autoritate confisca un obiect fara un ordin judecatoresc, aceasta va solicita un asemenea ordin in decurs de trei zile de la confiscare, daca nici persoana afectata, nici o ruda adulta a acesteia nu a asistat la confiscare sau daca o astfel de ruda a inaintat obiectii exprese impotriva confiscarii. Persoana afectata se poate adresa judecatorului in orice moment.

Codul german de procedura penala include, de asemenea, prevederi privind compararea si transmiterea automata de date personale. Acesta prevede ca, in anumite cazuri, unde exista fapte suficiente care sa indice ca a fost comisa o infractiune penala grava, cum ar fi traficul de droguri sau infractiuni impotriva securitatii nationale, autoritatile au dreptul de a compara datele personale privind persoane care "prezinta unele caracteristici ale presupusului infractor" cu alte date, in vederea excluderii persoanelor care nu sunt banuite sau a identificarii altor persoane care prezinta caracteristici importante pentru ancheta. Acest tip de comparare poate fi ordonat doar de judecator, cu conditia sa nu existe "imprejurari exceptionale," caz in care parchetul poate ordona compararea. Acest tip de protectie a datelor personale nu este prevazut expres in legislatia altor sisteme juridice analizate in acest capitol.

Codul german permite de asemenea confiscarea corespondentei adresate inculpatului care va fi incredintata in custodia altor persoane. In afara de aceasta, exista conditii separate care trebuie indeplinite pentru interceptarea si inregistrarea comunicarilor. Judecatorul trebuie sa emita un ordin specific pentru astfel de interceptari, cu conditia ca, dupa tipicul german, sa nu existe imprejurari exceptionale care sa-i permita parchetului sa aprobe o astfel de interceptare. Orice ordin de acest fel se va da in scris si va specifica numele si adresa conexiunii de comunicare a persoanei vizate, precum si alte informatii de identificare. Un astfel de ordin se limiteaza la maximum trei luni. In unele situatii, judecatorul poate dispune anumite masuri care pot fi luate fara stiinta persoanei vizate, cum ar fi fotografierea si filmarea acesteia, precum si ascultarea si inregistrarea convorbirilor personale. Cu toate acestea, dupa ce au fost dispuse astfel de masuri, parchetul trebuie sa raporteze asupra procedurilor catre autoritatea judiciara relevanta.

De regula, perchezitiile sunt efectuate in timpul zilei, cu exceptia anumitor imprejurari exceptionale in care perchezitiile sunt permise in timpul noptii. Ordinele de perchezitie sunt emise de judecator, cu exceptia anumitor imprejurari exceptionale in care parchetul poate emite asemenea ordine.

Executarea mandatului impune prezenta unei autoritati municipale sau a doi  membri ai comunitatii pentru a asista in cazurile in care urmeaza a fi perchezitionata o resedinta privata sau un sediu, ori o proprietate imprejmuita, iar judecatorul sau procurorul nu sunt prezenti. Aceasta este o alta situatie unde competentele judecatorului se suprapun cu cele ale procurorului. Aceste persoane nu pot fi ofiteri de politie sau reprezentanti ai parchetului. Ocupantul imobilului sau proprietarul obiectivelor care sunt perchezitionate ori reprezentantul acestuia pot fi de fata. Proprietarul sau reprezentantul acestuia trebuie sa fie informati asupra scopului perchezitiei inainte de inceperea acesteia. In momentul finalizarii perchezitiei, proprietarul sau reprezentantul acestuia poate primi o notificare in scris asupra motivelor perchezitiei si o lista a obiectelor confiscate, la cerere. Obiectele confiscate trebuie sa fie inventariate si etichetate cu stampila oficiala.

Codul permite de asemenea utilizarea agentilor sub acoperire pentru a patrunde in imobile private. Acest tip de actiuni necesita aprobarea unui judecator. In imprejurari exceptionale, parchetul poate da aceasta aprobare. Cu toate acestea, in cazul in care decizia parchetului nu poate fi obtinuta la timp, masura poate fi luata iar decizia parchetului poate fi obtinuta ulterior. Totusi, daca in decurs de trei zile judecatorul nu-si da acordul, ancheta sub acoperire trebuie sa ia sfarsit. Persoanele ale caror imobile au fost supuse unei astfel de urmariri trebuie sa fie informate cu privire la aceasta operatie cat mai curand cu putinta.

O alta prevedere unica din codul german permite politiei sa stabileasca filtre de verificare pe drumurile publice unde exista fapte care justifica prezumtia ca, procedand astfel, se va ajunge fie la capturarea infractorului fie la colectarea de probe in acel caz. In aceste filtre de verificare, ofiterii pot cere tuturor persoanelor sa se identifice si pot sa le perchezitioneze. Asemenea puncte de verificare trebuie aprobate de catre judecator sau de catre parchet, in imprejurari exceptionale.

In mod similar, codul german permite confiscarea permisului de conducere a persoanei in anumite cazuri, confiscare ce va fi de asemenea dispusa de catre un judecator.

3.2.2. Arestarea

Capitolul IX al Codului german se refera la arestari. Sectiunea 114 prevede ca mandatele de arestare trebuie sa contina numele inculpatului, infractiunea de care se face vinovat, precum si locul si data comiterii acesteia, prevederile legale aplicabile si sanctiunea corespunzatoare, motivele arestarii si faptele care determina arestarea.

Persoana inculpata trebuie sa fie informata cu privire la continutul mandatului in momentul arestarii si sa-i fie inmanata o copie a acestuia. Ulterior, persoana inculpata trebuie sa compara in fata unui judecator fara intarziere. Judecatorul va audia inculpatul, prezentandu-i circumstantele care au dus la arestarea sa si oferindu-i posibilitatea sa se apere. Daca judecatorul considera ca arestarea nu este justificata, acesta poate dispune eliberarea imediata a persoanei. In caz contrar, acesta va emite un mandat de arestare sau, dupa caz, de retinere. Aceasta prevedere este cel putin interesanta - persoana este mai intai arestata, apoi adusa in fata judecatorului pentru audiere si, ulterior, este emis mandatul de arestare, daca judecatorul considera ca arestarea este justificata.

In cazurile in care a fost emis un mandat de arestare doar pe baza temerilor ca persoana in cauza s-ar putea ascunde, judecatorul trebuie sa suspende mandatul daca se poate ajunge la aceleasi rezultate prin masuri mai putin drastice. Mandatul poate fi de asemenea suspendat daca judecatorul decide sa stabileasca o cautiune, iar inculpatul plateste acea cautiune.

In perioada in care se afla in detentie, inculpatul are dreptul sa solicite o audiere in instanta in orice moment. Prin aceasta, inculpatul poate face apel impotriva mandatului de arestare si poate incerca sa obtina revocarea sau suspendarea acestuia. Ulterior, va avea loc o audiere. Mandatul de arestare se emite de catre judecator inainte sa fie formulate acuzatiile publice.

Codul permite de asemenea oricarei persoane sa aresteze o alta persoana care este surprinsa comitand o actiune ilegala sau care este urmarita, chiar fara un ordin judecatoresc. Aceasta este o alta prevedere unica ce nu este inclusa in nici una dintre procedurile penale ale celorlalte sisteme juridice analizate in acest capitol.



3.3.STATELE UNITE ALE AMERICII

Sistemul juridic american are la baza o structura de tip federalist. Aceasta inseamna ca exista doua tipuri de instante - districtuale si federale-fiecare fiind suverana in domeniul sau. Datorita faptului ca sistemele variaza de la un stat la altul, aceasta analiza va avea in vedere doar abordarea federala, care este standardizata la nivelul intregii tari.

Abordarea americana privind perchezitia si arestarea este prevazuta in detaliu in cadrul Reglementarilor federale de procedura penala. Reglementarile sunt promulgate de catre Curtea Suprema a Statelor Unite in conformitate cu autoritatea conferita prin Constitutie. Legile federale sunt aplicabile in toate jurisdictiile federale. Reglementarea 41 guverneaza mandatele de perchezitie iar Reglementarea 4 este cea care guverneaza mandatele de arestare. Datorita faptului ca sistemul juridic al Statelor Unite se bazeaza pe dreptul anglo-saxon (common law), reglementarile sunt formulate in sens larg si stabilesc principiile de baza care sunt apoi aplicate pentru rezolvarea fiecarui caz in parte.

3.3.1. Perchezitia

Reglementarea 41 din Reglementarile federale de procedura penala stabileste procedurile necesare pentru perchezitionarea persoanelor si a proprietatilor, precum si pentru confiscarea oricaror bunuri in cadrul acestor perchezitii. Aceasta prevede autoritatea de a emite mandate, persoanele sau proprietatile supuse confiscarii, modul in care se obtine un mandat, maniera in care se emite un mandat si obligatia de executare si remitere a mandatului, precum si motiunile pentru restituirea bunurilor si cele pentru retinere.

Reglementarea 41 prevede faptul ca un ofiter de politie federal trebuie sa solicite eliberarea unui mandat de catre un judecator care are autoritatea de a emite astfel de mandate. Mandatele sunt emise pentru:

- a descoperi probe privind comiterea unui delict;

- a descoperi "bunuri de contrabanda, bunuri obtinute din comiterea unei infractiuni sau alte bunuri detinute ilegal";

- a descoperi bunuri destinate folosirii sau chiar folosite la comiterea unei infractiuni;

- a descoperi o persoana care trebuie arestata sau o persoana care a fost retinuta ilegal.

Pentru obtinerea unui mandat de perchezitie, judecatorul trebuie sa constate ca imprejurarile in cauza prezinta indicii temeinice ca probele care sunt cautate se afla, intr-adevar, in imobilul/la persoana care urmeaza a fi perchezitionat(a). Ofiterul federal de politie sau procurorul trebuie sa depuna o cerere pentru un mandat si o declaratie scrisa in sprijinul mandatului, care include declaratiile sub juramant ale martorilor confidentiali si ale ofiterilor de politie precum ca exista fapte care stabilesc indiciile temeinice necesare pentru emiterea unui mandat.

Mandatele pot fi emise prin telefon dar procesul este mult mai laborios, deoarece marturia trebuie inregistrata si autentificata. Ulterior, mandatul se emite pe numele unei autoritati care este abilitata sa-l execute. Mandatul trebuie sa prezinte identitatea persoanei sau a proprietatii care trebuie perchezitionata sau confiscata si sa desemneze judecatorul catre care se remite mandatul dupa executare. In afara de acestea, mandatul trebuie sa-i impuna ofiterului:

- sa execute mandatul in decursul unei anumite perioade de timp (nu mai mult de 10 zile);

- sa execute mandatul in timpul zilei (daca nu exista o exceptie acordata de judecator);

- sa remita mandatul judecatorului desemnat.

Mandatul se executa prin efectuarea perchezitiei. Ora si data perchezitiei se vor mentiona pe fata mandatului, iar inventarul tuturor bunurilor confiscate se va face in prezenta persoanei de la care sau din locuinta careia au fost ridicate bunurile, precum si a unui alt ofiter. O copie a mandatului si o chitanta a bunurilor confiscate trebuie inmanate persoanei afectate sau lasate la locul de unde au fost confiscate bunurile.

Mandatul trebuie ulterior remis judecatorului desemnat in cuprinsul acestuia, impreuna cu o copie a inventarului bunurilor confiscate. Persoana afectata poate depune o cerere pentru restituirea bunurilor daca aceasta considera ca perchezitia a fost ilegala. De asemenea, persoana poate inainta o cerere solicitand interzicerea folosirii acestor probe in cadrul procesului.

3.2. Arestarea

Reglementarea 4 guverneaza mandatele de arestare. Pentru emiterea unui mandat de arestare, trebuie ca mai intai sa existe o plangere. Aceasta este o declaratie scrisa prezentand faptele legate de infractiunea in cauza. Plangerea se face sub juramant, in fata unui judecator. Daca plangerea stabileste indicii temeinice ca inculpatul a comis infractiunea in cauza, judecatorul trebuie sa emita mandatul.

Mandatul trebuie sa mentioneze numele inculpatului sau o descriere care sa identifice persoana cu certitudine, trebuie sa descrie infractiunea reclamata in plangere, sa dispuna ca inculpatul sa fie arestat si adus fara intarzieri nejustificate in fata unui judecator sau, in cazul in care nu este nici un judecator disponibil, in fata unei autoritati judecatoresti districtuale sau locale, iar mandatul trebuie sa fie semnat de catre un judecator.

Mandatele sunt executate prin arestarea inculpatului, care poate fi efectuata doar de catre un ofiter autorizat. In momentul arestarii inculpatului, ofiterul trebuie sa-i prezinte mandatul de arestare sau, in cazul in care ofiterul nu are mandat, acesta trebuie sa informeze inculpatul cu privire la existenta mandatului si la infractiunea retinuta in sarcina lui. La cererea inculpatului, trebuie sa-i prezinte acestuia mandatul cat mai curand cu putinta. Ca si in cazul mandatelor de perchezitie, o copie a mandatului de arestare trebuie remisa judecatorului in fata caruia va fi adus inculpatul.

Un mandat neexecutat trebuie remis si anulat de catre un judecator magistrat sau, in cazul in care nu exista un judecator disponibil, de catre o autoritate judiciara districtuala sau locala.

BIBLIOGRAFIE

1.V.Supra, Mandatul european de arestare, Editura Bucuresti, 2006.

2. V. Vasiliu, Al., Noile modificari ale Codului de procedura penala: comentarii si explicatii, Ed. Hamangiu, 2006

3. V. Tuculeanu, A., "Modificarile si completarile aduse Codului de procedura penala in privinta perchezitiei"- Revista Dreptul nr. 7/2006

4. Loghin, O., Filipas, A., Drept penal roman, partea speciala, editie revizuita, Ed. Sansa, Bucuresti, 1992.

           

5. V. Volonciu, N., Tratat de procedura penala, ed. Paideia, 1997, vol.II

6.http://www.bverfg.de/entscheidungen/rs20050718_2bvr223604en.html

7.www.iuscomp.org/gla/statutes/StPO.htm

8.http://www.oireachtas.ie/documents/bills28/acts/2003/a4503.pdf

9. www.euroavocatura.ro

            10. www.dreptonline.ro

11. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala

12.Codul de procedura penala

13.Constitutia Romaniei

14. CEDO - hotarari

15.European Arrest Warrant Act 2003

16. http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/index141.php



[1] Textul integral al Legii (European Arrest Warrant Act, 2003) poate fi gasit la adresa: http://www.oireachtas.ie/documents/bills28/acts/2003/a4503.pdf

[2] V. BVerfG, 2 BvR 2236/04 of 07/18/2005, para. (1 - 202), text disponibil in limba engleza la adresa: http://www.bverfg.de/entscheidungen/rs20050718_2bvr223604en.html

[3] V. "Strafprozeßordnung", text disponibil in limba engleza la adresa: www.iuscomp.org/gla/statutes/StPO.htm






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Drept




Folosirea instrumentelor oficiale false: continut legal, subiect activ, continut constitutiv
Teoria generala a dreptului civil
RELATIA INTRE STAT SI DREPT
RAPORTUL JURIDIC
Libertatea gandirii, constiintei si religiei
Libertatea de asociere si intrunire pasnica
Forma de guvernamant a statului
Falsificarea instrumentelor oficiale: continut legal, examinarea obiectului material si a continutului constitutiv
Administratia publica, cadrul juridic
Omisiunea sesizarii organelor judiciare: continut legal, continut constitutiv