Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
Teoria generala a dreptului civil


Teoria generala a dreptului civil




Teoria generala a dreptului civil

Dreptul civil este acea ramura a sistemului nostru de drept care reglementeaza raporturile patrimoniale in care partile se afla in pozitie de egalitate juridica si raporturile nepatrimoniale in care se manifesta individualitatea persoanei.

Obiectul de reglementare a dreptului civil il constituie o parte din raporturile patrimoniale - care au un continut economic si pot fi exprimate si evaluate in bani - si din raporturile nepatrimoniale - lipsite de continut economic, prin ele exprimandu-se individualitatea persoanei cu insusirile sale caracteristice, respectiv conditia juridica a persoanei, fara ca dreptul civil sa reglementeze toate aceste raporturi. Alaturi de aceste raporturi sociale, in sfera de reglementare a dreptului civil intra si raporturile juridice care se stabilesc ca urmare a deschiderii succesiunii unei persoane.

Din categoria raporturilor patrimoniale care intra in obiectul de reglementare a dreptului fac parte:



-        raporturile reale in cadrul carora se disting cu precadere raporturile de proprietate;

-        raporturile de obligatii (obligationale) din care fac parte raporturile civile contractuale si raporturile civile delictuale.

Din categoria raporturilor personale nepatrimoniale care intra in obiectul de reglementare a dreptului civil fac parte:

-        raporturile legate de existenta si integritatea fizica si morala a persoanei (dreptul la onoare, reputatie, sanatate, integritate, viata, libertate);

-        raporturile care privesc atributele de identificare ale persoanei (dreptul la nume, domiciliu);

-        raporturile care privesc latura personala - nepatrimoniala a drepturilor de creatie intelectuala (dreptul de inventator, autor).

Izvoarele dreptului civil sunt Constitutia, Codul civil roman de la 1864, alte legi si acte normative care reglementeaza unele institutii ale dreptului civil, principiile generale de drept, regulile de convietuire sociala si cutuma (obiectul juridic).

Subiectele raporturilor juridice civile sunt persoanele fizice si persoanele juridice. Raportul juridic civil se stabileste, de regula, intre doua subiecte, dintre care unul are calitatea de subiect activ (creditor), dobandind drepturi, iar celalalt in calitate de subiect pasiv (debitor), asumandu-si obligatii corelative celeilalte parti. Exista raporturi juridice stabilite intre mai multe persoane, fie sub aspectul subiectului activ (pluralitate activa), fie sub aspectul subiectului pasiv (pluralitate pasiva), fie sub ambele aspecte, activ si pasiv (pluralitate mixta), astfel incat drepturile si obligatiile lor sunt divizibile in atatea fractiuni cate subiecte active sau pasive sunt - cu exceptia solidaritatii si indivizibilitatii, in care drepturile si obligatiile partilor nu se divid.

Subiectele active, titulare de drepturi subiective, au facultatea de a pretinde subiectelor pasive o anumita conduita, constand in a da, a face sau a nu face, folosind la nevoie forta de constrangere a statului. Obligatia corelativa dreptului subiectiv consta in indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a savarsi o anumita actiune (a da, a face) si de a se abtine de la savarsirea unei actiuni (a nu face), corespunzator celor pretinse de titularul dreptului subiectiv.

Drepturile subiective se clasifica dupa mai multe criterii:

a)   In functie de gradul lor de opozabilitate, drepturile subiective se impart in absolute si relative.

Dreptul absolut este acel drept subiectiv civil, in temeiul caruia titularul sau determinat, are posibilitatea sa-l exercite singur, iar celorlalte persoane - neindividualizate - le corespunde obligatia de a-l respecta, adica de a nu face nimic de natura a-i aduce atingere, deoarece el este opozabil tuturor (erga omnes). Din cadrul drepturilor absolute fac parte drepturile reale si drepturile personale nepatrimoniale.

Dreptul relativ este acel drept subiectiv civil in temeiul caruia subiectul activ - titularul sau - (creditorul) determinat, are posibilitatea de a pretinde de la subiectul pasiv (debitorul) determinat si el, sa dea sau sa faca sau sa nu faca ceva, iar acestuia din urma ii corespunde o obligatie concreta, determinata. Din cadrul drepturilor relative fac parte drepturile de creanta.

Intre drepturile absolute si cele relative exista unele deosebiri care rezulta din caracteristicile specifice ale fiecarora:

-        in cazul drepturilor absolute, numai titularul lor (subiectul activ) este determinat, subiectul pasiv (debitorul) fiind nedeterminat, adica format din toate celelalte subiecte de drept civil, pe cand in cazul drepturilor relative, atat titularul lor (subiectul activ), cat si titularul obligatiei corelative (subiectul pasiv) este determinat;

-        drepturile absolute sunt opozabile tuturor (erga omnes), in sensul ca toti ceilalti, afara de titularul lor, trebuie sa le respecte si sa nu le aduca nici o atingere, pe cand drepturile relative sunt opozabile numai fata de subiectul pasiv, determinat;

-        in cazul drepturilor absolute, continutul obligatiei corelative a subiectului pasiv este acelasi, adica obligatia generala de a face ceva care sa aduca atingere prerogativelor conferite de dreptul absolut, pe cand in cazul drepturilor relative, continutul obligatiei corelative nu este intotdeauna acelasi, putand consta intr-o actiune (a da sau a face) sau intr-o abtinere (a nu face).

b) In functie de natura continutului lor, drepturile subiective se impart in patrimoniale si personale nepatrimoniale.

Dreptul patrimonial este acel drept subiectiv civil care are un continut economic, fiind evaluabil in bani si facand parte din patrimoniul unei persoane (de ex. dreptul de proprietate).

Dreptul personal nepatrimonial este acel drept subiectiv civil care nu are un continut economic, nefiind evaluabil in bani.




Drepturile patrimoniale se subdivid in drepturi reale si drepturi de creanta.

Dreptul real (jus in re) este acel drept patrimonial in virtutea caruia titularul sau poate sa-si exercite atributele asupra unor lucruri determinate, in mod direct si nemijlocit, fara a avea nevoie de concursul altor persoane (de ex. dreptul de proprietate, dreptul de gaj, dreptul de uzufruct, etc.).

Dreptul de creanta (jus ad personam) este acel drept subiectiv civil, in virtutea caruia subiectul activ (creditorul), poate pretinde subiectului pasiv (debitorului) determinat, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva determinat. Drepturile de creanta izvorasc din acte sau acte juridice (ex. din contracte, din fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, din fapte ilicite).

Desi atat drepturile reale, cat si cele de creanta sunt drepturi patrimoniale, intre ele exista unele deosebiri:

-        in cazul drepturilor reale, subiectul pasiv este nedeterminat, iar in cazul drepturilor de creanta, subiectul pasiv este determinat sau determinabil;

-        in cazul drepturilor reale, subiectul obligatiei corelative este acelasi - de a nu face -, iar in cazul drepturilor de creanta, acestora le corespunde o obligatie determinata - de a da, a face sau a nu face;

-        drepturile reale sunt limitate ca numar si reglementate expres de lege, iar cele de creanta sunt nelimitate, putand izvori din acte si fapte juridice variate;

-        drepturile reale confera titularului lor dreptul de urmarire si de preferinta, iar cele de creanta nu confera astfel de drepturi.

Dreptul de urmarire este posibilitatea recunoscuta titularului unui drept real de a cauta, identifica si pretinde restituirea bunului sau, din stapanirea oricarui s-ar gasi in mod nelegitim, pentru a-si restabili astfel dreptul ce-i apartine.

Dreptul de preferinta consta in posibilitatea titularului de a-si realiza dreptul sau cu prioritate, cu privire la acelasi bun, in raport cu titularii altor drepturi.

Drepturile personale nepatrimoniale se subdivid in mai multe categorii:

-        drepturi ce privesc existenta si integritatea fizica si morala a persoanei (fizice), ca: dreptul la viata, la sanatate, la libertate, la cinste;

-        drepturi care privesc identificarea persoanei, ca: dreptul la nume, la domiciliu, la starea civila, respectiv la denumire, sediu, etc.;

-        drepturi de creatie intelectuala, ca: dreptul de autor, de inventator.

c) In functie de corelatia ce exista intre ele, drepturile subiective civile se impart in principale si accesorii.

Dreptul principal este un drept subiectiv care are o existenta de sine statatoare, astfel ca nasterea, existenta si stingerea lui nu este conditionata de existenta valabila a unui alt drept.

Dreptul accesoriu este un drept subiectiv care nu are o existenta de sine statatoare, el fiintand pe langa un drept principal pe care il garanteaza, iar nasterea, existenta si stingerea sa atarna de existenta valabila a dreptului principal.

Toate drepturile personale nepatrimoniale sunt drepturi principale, insa drepturile patrimoniale - atat cele reale, cat si cele de creanta - pot fi si principale si accesorii, cele reale fiind limitate ca numar, iar cele de creanta fiind nelimitate, asa cum am precizat mai sus.

Exercitarea drepturilor subiective trebuie sa aiba loc numai potrivit cu scopul lor economic si social, numai in limitele lor, cu respectarea legii si regulilor de convietuire sociala si cu buna credinta, iar cel ce exercita drepturile sale subiective intr-un alt mod comite un "abuz de drept".

Pentru a demonstra existenta raportului juridic civil, acesta trebuie dovedit.

Sarcina probei revine, conform art. 1169 Cod civil, celui care face o propunere in fata instantei. Cum primul care face o propunere in fata instantei este reclamantul, sarcina probei ii revine lui - in afara exceptiilor prevazute de lege. Dupa ce reclamantul a facut dovada faptului generator de obligatii, sarcina probei trece asupra paratului, care este obligat sa iasa din pasivitate si sa se apere pentru a paraliza dreptul reclamantului. Conform art. 1170 Cod civil, dovada se poate face prin inscrisuri, martori, prezumtii si marturisirea unei parti, iar art. 201 - 217 C. pr. civila mai adauga expertiza si cercetarea la locul faptei.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Drept




Drepturile si libertatile fundamentale. Fundamente, notiuni, evolutie
REGIMUL JURIDIC AL DIFERITELOR CATEGORII DE BUNURI
SISTEMUL EUROPEAN DE PROTECTIE A DREPTURILOR OMULUI
Ghid privind prevenirea si solutionarea conflictelor de interese in cadrul sistemului judecatoresc
Falsificarea instrumentelor oficiale: continut legal, examinarea obiectului material si a continutului constitutiv
Normele tehnice (tehnologice)
INCRIMINARI IN VECHIUL DREPT ROMANESC
Stabilirea filiatiei fata de tata prin recunoastere
Intrebari pentru examen - disciplina Dreptul libertatilor fundamentale
Puterea judecatoreasca si puterea executiva