Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale. producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor


Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
Politici macroeconomice de stabilizare


Politici macroeconomice de stabilizare




Politici macroeconomice de stabilizare

1 Strategii ale macrostabilizarii

Stabilizarea unei economii poate fi realizata in doua moduri: in cazul in care relatiile comportamentale specifice variabilelor endogene sunt functie de variabilele pe termen lung si nu de valorile curente ale altor variabile, si utilizand proprietatile stabilizatorilor automati. Acestia din urma reprezinta mecanisme ce produc automat modificari compensatorii la schimbarile curente intervenite in venit, ei ingreunand insa, atingerea unui nivel dorit al venitului sau output-ului, fiind foarte frecvent utilizati in cadrul politicii fiscale contraciclice.

Politicile de macrostabilizare aplicate in tarile Europei Centrale si de Est sunt elaborate pornind de la un model potrivit caruia liberalizarea comertului, reducerea salariilor reale si a subventiilor de stat vor conduce la o dezvoltare a activitatilor private atat in domeniul investitiilor, cat si al productiei.




In timp ce activistii cred ca este fezabil sa aplice politica macroeconomica pentru a intarzia inflatia in timpul unui boom economic si stimulii sa minimizeze declinul productiei si venitului in timpul recesiunii, strategia non-activista sustine mentinerea aceleiasi politici monetare si fiscale, deci nici o schimbare in cresterea monetara, in ratele impozitelor sau in cheltuieli in timpul fazelor ciclului economic.

Exista mai multe strategii ale politicii monetare de stabilizare. Una vizeaza controlul agregatelor monetare, fiind folosita in conditiile lipsei rezervelor de valuta si a necesitatii de mentinere a unui curs de schimb real competitiv cu scopul de a stimula exporturile. Aceasta presupune devalorizarea cursului de schimb cu flotarea lui ulterioara in vederea ajustarii balantei de plati. O alta strategie de stabilizare o constituie stabilitatea ratei de schimb, considerandu-se ca flotarea ar avea efecte negative. In favoarea acestei strategii vine natura transparenta a cursului de schimb ca ancora nominala fata de masa monetara.

Construirea politicii de stabilizare macroeconomica se poate face pe cale ortodoxa avand la baza cursul de schimb sau un agregat monetar nominal[1] sau pe cale heterodoxa care recurge de exemplu, la controlul salariilor si preturilor, atunci cand expectatiile inflationiste ale agentilor economici sunt greu de manevrat (o formula extrema o constituie tocmai Consiliul Monetar).

Abordarea ortodoxa se bazeaza pe eliminarea deficitului bugetar si pe utilizarea masei monetare sau a cursului de schimb ca ancora pentru nivelul preturilor. Aceasta s-a dovedit eficienta in tarile Americii Latine in stoparea hiperinflatiei aparute in tari caracterizate de obicei de o inflatie scazuta, fiind insa ineficienta in tarile cu inflatie inalta mai ales pe termen scurt. Desi strategiile bazate pe rata de schimb s-au dovedit mai eficiente pe termen scurt decat cele bazate pe ancora masei monetare, rata inflatiei poate ramane persistenta, anuland efectele devalorizarii cursului si conducand la deteriorarea competitivitatii internationale si la o criza a balantei de plati. Acceptand abordarea monetara a teoriei balantei de plati, numai politica monetara are un efect durabil asupra balantei de plati.

Nivelul, regimul cursului de schimb trebuie dedus dintr-un compromis intre necesitatea unei devalorizari suficient de mari pentru a realiza o imbunatatire a pozitiei externe a balantei de plati si o absorbtie a efectelor directe si indirecte ale excesului monetar si ale liberalizarilor de preturi si necesitatea evitarii unei devalorizari excesive care sa genereze inflatie.

Intr-un regim al cursului de schimb fix, echilibrarea balantei de plati se realizeaza prin modificarile de preturi si ale volumului activitatii economice. In cazul unui curs fix - ajustabil (peg), rezervele de devize mari nu pot impiedica pe termen lung ajustarea cursului catre zona sa de echilibru, indicata de competitivitatea economica, de puterea de cumparare relativa a monedei nationale, in timp ce regimul cursului flotant permite ajustarilor instantanee sa mentina cursul in zona de echilibru. In ultimele doua situatii insa se manifesta devieri de la nivelul de echilibru presupus, cauzele fiind controlul autoritatilor monetare centrale sau masurile deliberate de politica economica (monetara) care vizeaza mentinerea cursului de schimb la un numit nivel - mai mare sau mai mic.

In cazul in care programul de stabilizare nu reuseste pe termen scurt, atunci se procedeaza la alternarea de la faza monetara (ancora este un agregat monetar) la fixarea ratei de schimb, adica indreptarea atentiei de la echilibrul extern la echilibrul intern.

Inertia inflationista a determinat unele tari cu inflatie inalta sa includa in cadrul programelor de macrostabilizare politica veniturilor, controland direct preturile, salariile si cursul de schimb pentru a determina reducerea inflatiei in mod rapid fara a genera costuri mari in termenii cresterii economice si ai ocuparii fortei de munca. Aceasta abordare heterodoxa s-a bucurat de succes doar partial, pe termen mediu manifestandu-se recesiune si somaj ridicat, intervenind de asemenea inertia, controlul fiind din ce in ce mai dificil, cursul de schimb pierzandu-si flexibilitatea (Argentina, Brazilia, Mexic, Israel anii 1985-88).

Atunci cand inflatia este moderata, fixarea cursului de schimb poate fi eficienta in reducerea inflatiei si in eliminarea anticiparilor inertiale, indexarea veniturilor neavand efecte negative. Dupa cum se poate vedea din ecuatia inflatiei (1), cu cat rata devalorizarii monedei nationale este mai mare in conditii de inflatie inalta, cu atat este mai necesara compensarea inflatiei determinata de depreciere.

p=a p-1 + (1-a) e + c (Y-Y*) (1)

unde p este inflatia curenta, p-1 este inflatia anterioara, e este rata devalorizarii monedei nationale si (Y-Y*) este diferenta dintre productia reala efectiva si productia potentiala, iar a si c sunt parametrii.

Fara utilizarea unei politici austere de indexare care sa reduca componenta inertiala a inflatiei (ap-1 ) sau fara o politica de fixare a ratei de schimb, eradicarea inflatiei numai prin metode ortodoxe creaza o puternica recesiune a economiei (inflatia scade numai datorita componentei ciclice, adica datorita scaderii productiei reale).

Controlul salariilor, ca ancora heterodoxa, este strict necesara in perioada de inceput a tranzitiei deoarece intr-o economie de monopol si oligopol unde restrictiile bugetare sunt slabe, cresterile de salarii pot fi usor trecute in costurile de productie, intretinand anticiparile inflationiste.

Cadrul in care se aplica aceste politici o constituie insa, piete si institutii aflate intr-o stare incipienta, in lipsa unei fundamentari teoretice sau a unor experiente anterioare, rezultatele economice depinzand nu numai de conditiile initiale din fiecare economie, ci si de factori externi si de ordinea sau haosul politic.

 

Dimensiunile politicilor macroeconomice ale tranzitiei pot fi sintetizate astfel:

1)      capacitatea de reactie pentru lansarea unui program economic coerent;

2)      secventialitatea reformelor: intervalul de timp dintre momentul lansarii si momentul implementarii principalelor componente ale programului: stabilizarea macroeconomica, liberalizarea, restructurarea; rezultatele macrostabilizarii sunt efectul atat al politicii de liberalizare, a celei de restructurare institutionala, cat si a politicii de stabilizare insesi;

3)      viteza de implementare a fiecarei componente a programului-exista doua modalitati principale de implementare a schimbarilor: radicala (rapida, de soc) sau graduala (treptata).

Componentele de baza ale unui program de stabilizare (initial), in cazul unei tari in tranzitie, sunt urmatoarele:

-adoptarea unui set de masuri de stabilizare ortodoxa pentru realizarea echilibrului intern si extern;

-intr-o abordare 'heterodoxa' a stabilizarii, adoptarea unei ancore nominale multiple pentru eradicarea inflatiei; de exemplu un peg al cursului de schimb conditionat de disponibilitatea unor rezerve suficiente, controlul salariilor sau a impozitelor bazate pe politica veniturilor;

-implementarea de reforme structurale pentru inlaturarea distorsiunilor existente in economie: dereglementarea pietelor financiare, crearea institutiilor financiare necesare, privatizarea, demonopolizarea.

Procesul de transformari economice caracteristic perioadei de tranzitie in care se gasesc tarile foste socialiste, are un inceput bine stabilit (prabusirea regimului dictatorial, centralizat) si un moment final, corespunzand definitivarii tuturor transformarilor de natura politica si economica. Acest moment final aflat in perspectiva, va marca incadrarea economica a acestor tari in categoria celor cu o economie de tip occidental.

Intr-un model teoretic de determinare a duratei totale a tranzitiei catre economia de piata elaborat de Ct. Zaman in 1996 avand la baza dinamica macroeconomica a pricipalelor transformari, autorul a estimat ca pentru Romania va fi necesara o perioada de cel putin 15 ani pentru restructurarea economiei, luand in calcul ca procesul de privatizare este inca in derulare. Acelasi model prevedea pentru Cehia inca 5 ani pentru atingerea nivelului mediu de dezvoltare din Europa de vest dupa incheierea privatizarii, pentru Ungaria si Polonia fiind necesai inca circa 8 ani pentru a ajunge la acelasi rezultat.

Terapie de soc sau graduala

Terapia de soc se bazeaza pe necesitatea consistentei pachetului de reforme, considerand ca introducerea partiala a reformelor fara elemente complementare, anuleaza efectele pozitive anticipate si dezorganizeaza economia. In practica, aceasta strategie subestimeaza constrangerile, restrictiile politice ale tranzitiei si costurile ei sociale, avand in vedere ca reformele implica de multe ori o mare incertitudine la nivel agregat si individual. Dintre tarile in tranzitie din Europa Centrala si de Est, si-au permis abordari tip soc tarile cu conditii economico-sociale initiale comparative mai bune.

Gradualismul face reforma mai usor de inceput (decis) si aplicat deoarece ii confera o optiune suplimentara, cea de reversibilitate imediata, la costuri scazute dupa o decizie partial incerta. O puternica complementaritate a reformelor ofera un avantaj suplimentar gradualismului, asigurand cadrul necesar pentru reformele ulterioare.

S-a observat ca politicile de stabilizare si liberalizare pot fi implementate mult mai rapid decat restructurarea. Modelele de stabilizare aplicate in tarile Europei Centrale si de Est au avut in vedere liberalizarea comertului, reducerea salariului real si a subventiilor, pentru ca acestea sa duca la dezvoltarea activitatii private, a investitiilor si a productiei. In cadrul programului de macrostabilizare, politica monetara ocupa un rol foarte important, ea fiind recomandata a fi relaxata, dar prudenta, de tip keynesist sau monetarist.

Politica macroeconomica reprezinta de fapt, modalitatea directa sau indirecta de influenta si control a evolutiei unei economii.

2 Ancorele nominale

Faza initiala a tranzitiei in tarile din Centrul si Estul Europei a fost caracterizata de miscari largi ale variabilelor nominale, concluzia fiind necesitatea -pentru o stabilizare cu succes- a unor ancore nominale puternice.

Ancora nominala reprezinta o variabila nominala fixata sau limitata la anumite valori predeterminate folosita pentru a stabiliza nivelul preturilor (inflatia). Unele tari - ca Polonia, Cehia, Slovacia, Estonia - au optat pentru ancora explicita a cursului de schimb, aceasta dupa o devalorizare initiala. Consecintele acestui fapt sunt trei avantaje:

         s-au stabilit astfel, preturile pentru bunurile comercializabile si salariile, dand sistemului de preturi puncte fixe de care sa fie legat;

         cursul de schimb era o variabila vizibila a angajamentului politic care a ajutat la disciplinarea economiei, in special a politicii fiscale;

         strategia de ajustare a obiectivului bazei monetare (o alta varianta de ancora nominala) depindea intr-un mare grad de stabilitatea cererii de bani; multi economisti sunt de parere ca stabilizarea bazata pe cursul de schimb are un mai mare impact asupra vitezei socurilor, in timp ce stabilizarea bazata pe masa monetara (baza monetara, multiplicatorul considerandu-se relativ constant) este mai buna in privinta socurilor legate de comert.

Avantajele credibilitatii si asteptarilor unei astfel de strategii sunt asociate vizibilitatii ei. Utilizarea cursului de schimb ca ancora nominala a unui program de stabilizare poate imbraca doua forme:

1)      crawling-peg preanuntat: se caracterizeaza prin devalorizarea periodica a ratei nominale de schimb, cu o rata inferioara insa diferentialului de inflatie dintre tarile care adopta acest regim si principalii sai parteneri,





2)      crawling-peg band: care ofera o mai mare flexibilitate cursului de schimb.

Acest instrument isi pierde caracterul de ancora puternica pentru nivelul pretului, dar pastreaza rolul de ancora pentru asteptarile inflationiste. Scaderea ratei preanuntate de depreciere graduala face ca revizuirea descendenta a asteptarilor inflationiste sa nu poata fi mai rapida. Aceasta este valabil in special pentru economiile mici si deschise unde cursul de schimb are impact considerabil asupra negocierilor salariale, deci dezinflatia este lenta. Prin forma crawling-peg se poate mentine un curs de schimb competitiv cu posibilitatea izolarii sectorului real de socurile externe.

Specific anilor '90 este afirmarea unui curent de gandire economica conform caruia pentru toate tarile, alegerea tipului de regim valutareste de fapt optiunea pentru o anumita ancora monetara[2]. Daca este ales un curs fix legat (peg), atunci cursul de schimb constituie ancora monetara, iar masa monetara devine o variabila endogena. Daca este ales un curs cu fluctuare administrata (managed float), ritmul de crestere al masei monetare devine ancora monetara, iar cursul de schimb va fi variabila andogena.

Concluzia la care au ajuns multi economisti este ca folosirea ancorelor multiple contribuie in mod semnificativ la realizarea unei stabilizari rapide si la costuri sociale reduse. Un exemplu in acest sens il constituie Polonia unde s-au folosit patru ancore de stabilizare: doua nominale (rata de schimb fixa, apoi peg si salariile) si doua reale (masa monetara si ratele de dobanda).

Sa observam ce strategii de politica monetara au adoptat unele tari din Europa Centrala si de Est.

Ungaria, dupa ce a realizat in 1995 ca nu poate urmari doua obiective pentru politica monetara - controlul inflatiei si un obiectiv real (echilibrul contului curent sau cresterea economica) - a optat pentru obiectivul final de stabilitate a preturilor avand ca obiectiv intermediar cursul de schimb nominal bazat pe un sistem de crawling-peg preanuntat, sistem ce a avut rolul de a restabili credibilitatea politicii economice, a creste predictibilitatea si increderea investitorilor.

Banca Nationala a Poloniei are ca obiectiv strategic realizarea dezinflatiei. Agregatele monetare desi au fost folosite ca obiectiv intermediar, au avut un rol mai mult secundar, observandu-se ca principalul canal de transmitere a politicii monetare este canalul cursului de schimb.

Cehia are o politica monetara bazata pe cursul de schimb. Procesul de stabilitate a cursului de schimb nominal a fost insotit ca si in celelalte tari (Ungaria, Polonia) de o apreciere considerabila a cursului de schimb real, problema intrarilor masive de capital pe termen scurt fiind rezolvata priun largirea bandei de fluctuatie.

Banca Nationala a Slovaciei pentru a asigura stabilitatea monedei nationale a folosit doua obiective intermediare: un curs de schimb fix (40% USD si 60% DEM) si un nivel tinta al cresterii masei monetare anuale.

Tabelul 1 - Regimul si politica valutara in unele tari europene aflate in tranzitie

Deciziile de politica valutara

Regimul cursului de schimb

Manevrarea rezervelor valutare

Bulgaria

Consiliu Monetar

Fix / DEM

Consiliu Monetar

Croatia

Banca centrala

Flotare controlata

Da

Cehia

Anuntate doar de banca centrala

Flotare controlata

Da

Estonia

Legea privind coroana estoniana

Fix / DEM

Consiliu Monetar

Letonia

Banca centrala

Flotare

Da

Lituania

Legea privind credibilitatea monedei nationale

Fix / USD

Consiliu Monetar

Polonia

Guvern/ banca centrala

Crawling band

Da

Romania

Banca centrala

Flotare

Da

Rusia

Guvern/ banca centrala

Crwaling band

Da

Slovacia

Banca centrala




Flotare controlata

da

Slovenia

Banca centrala

Flotare

Da

Ungaria

Guvern/ banca centrala

Crawling peg (USD si DEM)

Da

Experienta acestor tari sugereaza ca tintirea inflatiei intr-un regim al cursului de schimb crawling- band poate forma un cadru monetar credibil si in cazul Romaniei. Aceasta intrucat tintirea inflatiei poate elimina fluctuatiile inflatiei si reduce persistenta ei, in timp ce bandele cursului de schimb tintit poseda flexibilitatea necesara apararii sistemului economic de socurile care afecteaza moneda nationala.

3 Functiile-obiectiv ale unui program de macrostabilizare

Programele economice menite sa realizeze tranzitia la economia de piata au doua componente fundamentale: transformarile structurale si stabilizarea macroeconomica, acestea reprezentand atat scopuri intermediare ale tranzitiei, cat si directii strategice ale reformei economice.

Concomitent nu se pot realiza mai mult de doua sau trei obiective ale politicii economice, fiind demonstrat empiric ca atingerea unor performante foarte bune pentru unul sau doua se face frecvent prin acceptarea unor performante mai slabe pentru alte obiective. Autoritatile urmaresc ca prin aceste concesii reciproce sa maximizeze binele social, adica aria poligonului determinat grafic de scopurile propuse. In aceasta reprezentare se poate vedea clar actiunea autoritatilor, poligoanele-obiectiv putand fi echilibrate (proportionate) cand imbunatatirea performantelor s-a facut in mod corelat si echilibrat sau disproportionate.


Figura 1 - Poligonul obiectivelor: Romania, 1998

In cadrul acordurilor dintre Romania si Fondul Monetar International pentru elaborarea de programe de stabilizare macroeconomica (ce au avut loc in 1991, 1992, 1994, 1997, 1999) s-au formulat doua principale functii-obiectiv de urmarit pe parcursul respectivelor programe, anume: echilibrarea balantei de plati si respectiv, reducerea inflatiei si obtinerea unui output apropiat de nivelul potential.

In timp ce alte tari in curs de dezvoltare au putut realiza o echilibrare a balantei de plati printr-un deficit al contului curent, dar combinat cu un surplus al contului de capital, aceasta s-a datorat in principal investitorilor de capital care au gasit atractive conditiile de plasament oferite de acele tari. In cazul Romaniei insa, aspectele politice, juridice, economice si de alta natura nu au avut aceleasi valente de atragere a investitiilor de capital. Prin urmare, modalitatea ramasa de a echilibra balanta de plati a constituit-o apelarea la credite ale FMI si credite guvernamentale, care au dezavantajele majore de a fi limitate atat cantitativ, cat si temporal. Astfel, pentru Romania, echilibrarea balantei de plati semnifica echilibrarea contului curent, sau chiar echilibrarea balantei comerciale.

Tabelul 2 - Contul curent si contul de capital si financiar 1990-1998

- milioane USD -

Indicator

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998*

1.Cont curent:

-3.337

-1.012

-1.564

-1.174

-428

-1.774

-571

-137

-3.010

Balanta comerciala

-3.427

-1.106

-1.420

-1.128

-411

-1.577

-470

-1.980

-611

Cont de capital si financiar

+1.607

+1.136

+1.676

+1.022

+334

+1.316

+214

+1.040

+628

*) date provizorii; Sursa: Buletine trimestriale BNR.

Contul curent poate fi exprimat ca diferenta intre exporturi si importuri purtand denumirea de ,,export net'.



CA=EX-IM (2)

Imbunatatirea contului curent are loc atunci cand creste cursul de schimb (E) (devalorizare a monedei nationale), cand cresc preturile (inflatie) din alte tari (Pf) sau cand scad preturile interne (Pe). Putem scrie sintetic:

CA=CA(E, Pf, Pe) (3)

+ + -

Desigur ca devalorizarea monedei nationale (cresterea lui E) are un efect pozitiv asupra contului curent, dar acesta se inregistreaza cu o intarziere in timp (lag), necesar ca efectele cantitative sa prevaleze asupra efectelor valorice (curba in J). De aceea se distinge un orizont pe termen scurt, si unul pe termen lung.

Dar contul curent poate fi exprimat si ca o rezultanta a echilibrelor interne, pornind de la expresiile venitului national Y si ale cererii agregate AD.

Y=C+S+T (4)

unde C este consumul populatiei, S sunt economisirile, T sunt impozitele si taxele.

AD=C+G+I+CA (5)

unde G este consumul guvernamental, iar I sunt investitiile private.

Y=C+S+T=C+G+I+CA=AD (6)

Deci, CA=(S-I)+(T-G) (7)

Contul curent poate fi deci exprimat ca suma dintre deficitul/surplusul sectorului guvernamental (T-G) si deficitul/surplusul sectorului privat (S-I). Orice crestere a deficitului guvernamental, prin reducerea impozitelor de exemplu, va duce la o deteriorare a contului curent, iar o imbunatatire a bugetului privat (de exmplu, prin cresterea ratei dobanzii, i) va imbunatati situatia contului curent. Scriem deci:

CA=CA( S, I, i, T, G) (8)

+ - + + -

Din ecuatiile (3) si (8) rezulta ca exista doua variabile care pot influenta pozitiv cresterea contului curent: cursul de schimb E si rata dobanzii i. O analiza superficiala ar putea duce la concluzia ca utilizarea acestor doua parghii este echivalenta sau, intr-o anumita masura, chiar complementara. Dar o asemenea perspectiva este eronata si trebuie facuta distinctie intre cele doua politici (a cursului de schimb si a dobanzilor).

Relatia de directa dependenta dintre contul curent CA si rata de schimb nu este biunivoca. Atunci cand cursul de schimb este cauza, iar contul curent este efectul, relatia este direct proportionala: o crestere a lui E duce la cresterea lui CA. Dar, atunci cand contul curent este cauza si cursul de schimb, efectul, relatia este invers proportionala: o crestere a CA (datorata de exemplu, unei rate mai inalte a dobanzii) duce la scaderea lui E (deci la o apreciere a monedei nationale). Explicatia este ca rata de schimb are un rol echilibrator, scaderea sa readucand contul curent crescut artificial spre o presupusa pozitie de echilibru initial.

Prin urmare, imbunatatirea contului curent poate avea loc atat prin masuri valutare (manipularea cursului de schimb), cat si prin masuri monetare (manipularea ratei dobanzii), dar efectele acestor masuri asupra altor variabile economice (venit national, ocuparea fortei de munca, inflatie, deficit bugetar etc.) vor fi diferite.

Avand in vedere necesitatea stabilizarii economiei romanesti, o a doua functie-obiectiv va fi reducerea inflatiei, si nu o functie de genul cresterii venitului sau ocuparii fortei de munca (acestea fiind chiar antitetice cu obiectivul reducerii inflatiei). Dezinflatia este legata de rolul asteptarilor in curba Philips:

p=pe+f*(Y-1-Yc)/Yc (9)

unde p este rata inflatiei curente, Y-1 este output-ul real in perioada anterioara, pe este rata asteptata a inflatiei, Yc este output-ul la nivelul potential (dorit), iar f este un parametru..

Cand inflatia anticipata se ajusteaza dupa nivelul din perioada precedenta(pe=p-1), singura posibilitatea de reducere a inflatiei este de a face output-ul curent sa scada sub nivelul celui potential. Daca rata inflatiei trebuie redusa, atunci este inevitabila o perioada de recesiune. Cu alte cuvinte, reducerea dorita a inflatiei va corespunde unei reduceri a output-ului real.

Rata inflatiei (masurata prin preturile de consum, medie anuala) in Romania in perioada post-1989 a fluctuat ca urmare a numerosi factori interni, dar si externi, astfel:


Figura 2 - Rata inflatiei (masurata cu IPC, %) 1990-1998

4 Credibilitatea programului

Daca guvernul/ decidentul adopta frecvent o decizie, va exista expectatia ca si pe viitor sa se intample acelasi fenomen. O modalitate de rezolvare a acestei situatii este punerea in evidenta a unei inconsistente temporale cu alte politici optimale. Credibilitatea guvernului este afectata daca au loc mai multe socuri recesioniste si se va raspunde la ele de fiecare data prin po

itici monetare (sau fiscale) expansioniste. Un exemplu de scadere a credibilitatii apare atunci cand se doreste o reducere a inflatiei. Cu ajutorul curbei Phillips putem reprezenta aceasta ca in figura:

Figura 3 - Compromisul inflatie-somaj

Inflatia

pe=x%

0<pe<x%


pe=0 Somajul

Se considera ca oamenii se asteapta ca inflatia sa fie de x% presupunand ca in economie nu are loc o crestere a productivitatii muncii, deci curba Phillips este pe termen scurt. In aceste conditii, economia va ramane in punctul A (unde inflatia este de x% si somajul egal cu rata naturala de U) daca rata expansiunii monetare este de x%. Daca guvernul face publica intentia sa de a reduce inflatia si pentru aceasta adopta o politica de reducere a ratei expansiunii monetare sub x%, va avea loc o scadere brusca a ratei inflatiei fara insa ca somajul sa creasca. Economia se va deplasa din punctul A in punctul B. Aceasta situatie are loc in conditiile in care oamenii cred ca politica guvernului se va solda cu rezultatul scontat. Daca oamenii nu cred ca guvernul va reusi in aceasta, credibilitatea scade, iar ei nu se vor astepta ca inflatia sa scada.

Cu cat guvernul are o credibilitate mai mare, cu atat mai repede oamenii isi schimba asteptarile privind inflatia, deci curba Phillips se va deplasa mai mult catre punctul B. In cazul in care insa, guvernul realizeaza costurile politicii sale antiinflationiste si revine asupra acesteia, nu numai ca nu va atinge obiectivul stabilit, dar va determina si o crestere a costurilor viitoarelor sale politici antiinflationiste. Acestea vor fi mai putin credibile, deci oamenii vor fi mai putin dispusi sa accepte ca o scadere a cresterii masei monetare va putea fi mentinuta si ei vor fi mai prudenti in asteptarile lor privind inflatia; oamenii nu vor mai fi moderati in privinta raportului (preturi/salarii) si vor exercita presiuni pentru cresterea salariilor in concordanta cu cresterea inflatiei.

Datorita efectelor pe care le au asupra credibilitatii viitoare, politicile adoptate trebuie sa aiba in vedere nu numai costurile pe termen scurt, ci si cele pe termen lung, inclusiv cele determinate de scaderea credibilitatii. Cu cat alegerile se apropie, cu atat credibilitatea unui guvern scade, oamenii considerand ca politicile anuntate sunt mai mult destinate campaniei electorale si mai putin imbunatatirii situatiei economice.



[1] Pana la inceputul anilor '90 se utiliza masa monetara in sens larg (M2) , dar studiile arata o diminuare a capacitatii de reflectare a acesteia datorita noilor instrumente monetare aparute; la noi in tara nu exista insa, M3, M4 etc.

[2]ref. Emil - Maria Claasen, 'Global Monetary Economics', Oxford University Press, 1996, p.8.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Economie


Comert
Finante banci
Merceologie


SISTEME INFORMATICE ECONOMICE
POLITICA ECONOMICA-BUGETARA
Elementele structurale ale preturilor
Politici macroeconomice de stabilizare
PREMISELE APARITIEI SI DEZVOLTARII FONDURILOR MUTUALE
ESEU ACADEMIC - Uniunea Economica si Monetara. Perspective de integrare economica a Romaniei la zona euro
Observatii asupra unor erori larg raspandite
Prognoze asupra evolutiei Romaniei pe termen scurt si mediu
ISA 320 - Pragul de semnificatie in audit
PIATA VALUTARA