Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale. producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor


Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
Elementele structurale ale preturilor


Elementele structurale ale preturilor




Elementele structurale ale preturilor

1. Costul in structura de pret

Baza evaluarilor in fundamentarea de pret este costul. El prezinta avantaje ce deriva din: contituie principalul element structural de pret; cuantifica consumul de factori care se regaseste in pretul rezultatelor obtinute; se supune masurarii directe si exacte a cheltuielilor pe total si pe componente implicate in fabricarea de bunuri ori prestari de servicii; serveste ca reper la dimensionarea profitului in pret[1].




In mod obisnuit, continutul costurilor se identifica cu totalitatea eforturilor depuse pentru obtinerea unui produs destinat schimbului. Riguros definit, costul de productie reprezinta consumul de factori de productie in expresie monetara pe care agentii economici il efectueaza pentru producerea de bunuri sau prestari de servicii. Din acest punct de vedere, costul apare ca o insumare a eforturilor cuantificabile luand forma de polinom ai carui termeni pot fi ordonati in grupe distincte de consumatori implicate in activitatea de producere a rezultatelor obtinute. El nu se confunda cu cheltuielile firmei nici ca sfera, nici ca continut, caci acestea preced costul, altfel spus, mai intai se fac cheltuieli cumparand factori de productie, care se consuma devenind costuri. Prin urmare, costul este o cheltuiala mijlocita de consum.

Costul este intotdeauna declansat de existenta unui vector obiect a carui realizare implica utilizarea de factori de productie. Obiect al costului, care la sfarsitul proceselor economice constituie o iesire, poate fi bunul sau serviciul, investitia, o functie, o activitate, etc. Ratiunile costului sunt fie contabile, fie economice. Ratiunea contabila consta in evaluarea consumurilor efectuate pentru obtinerea obiectului propus din nevoia cunoasterii nivelului costului efectiv. Se asigura cu ajutorul contabilitatii analitice. Ratiunea economica, mai cuprinzatoare, inseamna si evaluari proiective asupra costului, cu metode specifice, in vederea fundamentarii preturilor. Sub acest aspect, costul economic este mai mare decat costul contabil, incluzand si efortul intreprinzatorului, adica ceea ce constituie profit normal[2].

Exista o tipologie care cuprinde numeroase tipuri de cost, insa nu toate servesc in calculatiile de pret. Uzuale acestui scop sunt:

        Costul, ca masura a efortului producatorului. Are intelesul de cost total cu productia.

        Costul concurential. Reprezinta costul individual al concurentilor, avand cel mai redus nivel.

        Costurile partiale sunt elemente structurale ale costului total, care pot fi folosite in fundamentarea preturilor proiective. Dupa criteriul avut in vedere se pot delimita costurile partiale:

o       In functie de influenta variatiei productiei fata de nivelul si dinamica costurilor acestea se impart in costuri fixe si costuri variabile. Costurile fixe reprezinta acel consum de factori care este independent de volumul productiei, ramanand neutru fata de evolutia acesteia. Costurile variabile desemneaza acel consum de factori care in totalitate este dependent de volumul productiei.

        Costul mediu, este costul pe unitatea de produs sau pe unitatea de efect util. El se determina ca un raport intre costul total si volumul productiei, astfel:Cm = Ct/Q. Marimea costului pentru intrega productie este in dependenta de volumul productiei obtinute si de costul unitar sau mediu. Costul mediu poate fi fix sau variabil. Costul mediu fix nu mai este constant, ci devine variabil ca urmare a modificarii cantitatii de produse.

        Costul marginal este sporul de cost necesar pentru obtinerea unei unitatii suplimentare de produs. Se exprima ca raport intre variatia costului total si variatia productiei: Cmg = C1 - C0/Q1 - Q0. Unitatea costului marginal este legata mai cu seama de fundamentarea deciziilor de expansiune a firmei, de necesitatea de caracterizare a costurilor, precum si de solutionarea costurilor care inseamna impartirea costurilor totale in fixe si variabile.

        Costul in raport cu timpul apare sub doua forme, antecalculat si postcalculat. Intotdeauna costul unitar este si el un cost previzionat, in situatii exceptionale putand fi unul posterior productiei. Previzionarea preturilor de oferta se declanseaza cu evaluarea prin antecalcul a costurilor. Costul antecalculat desi evaluat inca inaintea introducerii in fabricatie a bunului este un nivel de cost necesar al momentului comercializarii acestuia, de unde acceptiunea de cost antecalculat. Costuri antecalculate pot fi : costuri standard sau normale, costurile de deviz etc.





Costul postcalculat este costul de la sfarsitul productiei, cost efectiv ori cost real, care sunt, aici, minime. Se calculeaza dupa ce cheltuielile cu fabricarea produsului au avut loc. La fundamentarea pretului de oferta se foloseste cand produsele noi sunt unicat sau comenzi ocazionale pentru care nu exista termen de referinta.

Costurile antecalculate si cele postcalculate sunt diferite si ca marime si ca structura. Cuantificarea abaterilor si analiza lor servesc la rationalizarea consumurilor de factori de productie implicati in obtinerea produselor. Intr-un anumit sens costurile postcalculate au rolul de elemente de raportare pentru antecalcul. La randul lor, costurile antecalculate sunt norma de costuri pentru cele efective pe care nu trebuie sa le depaseasca ca marime. Lucrarile de fundamentare a preturilor fac apel si la alte tipuri de costrui, nemijlocit sau mediat, direct sau indirect, intr-o masura mai mica sau mai mare cu scopul asigurarii unor aproximari cat mai depline a nivelului solutiei de pret.

Principalele elemente ale costului folosite ca articole de calculatie sunt: materialele prime si materialele directe; manopera directa; materiale, manopera, energie, utilitati, reparatii care tin de procesul tehnologic de transformare a materiilor prime si care sunt comune intregii activitati, numite cheltuieli de regie.

In activitatea de fundamentare a preturilor se folosesc doi indicatori privind costuirle in raport cu timpul, respectiv costul proiectiv (antecalculat si postcalculat) si costul efectiv.

Antecalculatiile sunt acelea care se elaboreaza inainte de declansarea productiei la care se refera, determinandu-se astfel costul previzionat si alti indicatori prospectivi. Evaluarea prin antecalcul a costului este prima operatie in fundamentarea pretului care si el este unul tot proiectiv.

Postcalculatiile sunt calculatii de cost care se intocmesc dupa fabricarea produselor, respectiv prestarea serviciilor la care se refera, rezultand costul efectiv.

Ambele tipuri de calculatii servesc la fundamentarea preturilor, deoarece exista bunuri la care procedeele de evaluare a costului nu pot fi unice.

Una dintre cele mai utilizate metode de calculatie a costului in structura de pret este metoda normativa. Acesta consta in determinarea cu anticipatie fata de punerea in fabricatie a produselor sau prestarea serviciilor a costurilor in cele doua structuri ale sale folosind norme de consumuri pe factorii de productie implicati. Acestea sunt marimi fizice sau valorice cu caracter de etalon, de limite de consumuri si cheltuieli la un anumit element de cost cu fabricarea produsului.

Profitul in structura de pret

Recuperarea costului anticipat prin pretul proiectiv inseamna pentru firma doar acoperirea cheltuielilor ocalionate de fabricarea bunurilor ori prestarea serviciilor. Pretul de oferta a unui produs, pe langa costul previzionat va include si o marja de profit prestabilita.

Evaluarea profitului in structura pretului noului produs prin procedeul rentabilitatii prezinta realism si este operant. Rentabilitatea reprezinta o marime obiectiva, formata in decursul timpului in procesul schimbarii pe piata, asa cum o cere functionarea acesteia. Pentru operativitate, in calculul de pret nu se lucreaza cu rentabilitate absoluta, ci cu rentabilitate relativa, adica cu rata profitului. Cand rentabilitatea din economie nu poate fi luata ca termen de referinta in calculele de pret, se apeleaza la media rentabilitatii firmei sau se propune un nivel dorit de rentabilitate.

Exista in teoria economica incercari de estimare a profitului in functie si de alte categorii valorice decat costul de productie. Una dintre acestea, introduce in calculul rentabilitatii nivelul dobanzii[3].

Nivelul acesteia ar fi dat de relatia inversa a timpului de creditare.

unde: P - profitul in pretul de oferta

C1 - costul antecalculat

r - rata rentabilitatii existenta.

Dar, rentabilitatea existenta este raportul procentual dintre profit si costul din preturile practicate la produsele de referinta, astfel:

r = Po/Co * 100 (2)

Cat priveste rentabilitatea aleasa, aceasta este una dorita, in sensul de asteptata in raport de conditiile proprii si cele ale pietei. Iar calculul profitului, si el asteptat, se face similar cu evaluarile in functie de rata rentabilitatii existente.

Prin definitie marja este diferenta dintre un pret de vanzare si un cost corespunzator, altul decat costul total al agentului economic. Aceasta este, de fapt, marja bruta, calculata fata de un cost partial. Dar, in calculele de pret se opereaza si cu marja neta care este in functie de costul total.

Cele mai utilizate marje ale profitului in calculele de pret sunt:

a)marja neta, reprezentand profitul. Se calculeaza pentru costul unitar total, fie in marime adsoluta, fie in marime relativa, astfel:

m = P/C * 100 (3)

b)marja bruta, reprezentand contributia produsului, prin pretul sau, la acoperirea costului fix si la obtinerea profitului. Se calculeaza pentru costul unitar partial, la fel in marime absoluta sau relativa, astfel:

M = P - Cp (4)

m' = M/Cp * 100 (5)

Desi, constituit prin metode cantitative, pretul de oferta nu este unul abstract. A fost stabilit atat in functie de cerintele productiei - prin cost - cat si de cerintele pietei, prin intermediul ratei profitului, care ia in calcul preturile existente la produsele similare si utile si, prin acestea, toate preturile practicate la acel moment in economie.



[1] Florian Catineanu, Mihai Mutascu, Ciprian Sipos, Cristian Tarnovschi, Stabilirea preturilor, Editura Marineasa, Timisoara, 2000, p.32-33

[2] Viorel Beju, Preturi, Editura Economica, Bucuresi, 2000, p 110-111

[3] Viorel Beju, Preturi, Editura Economica, Bucuresti, 2000, p. 157-158







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Economie


Comert
Finante banci
Merceologie


Elementele structurale ale preturilor
Prognoze asupra evolutiei Romaniei pe termen scurt si mediu
SISTEME INFORMATICE ECONOMICE
ESEU ACADEMIC - Uniunea Economica si Monetara. Perspective de integrare economica a Romaniei la zona euro