Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale. producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor


Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Agricultura


Index » business » Agricultura
Lucrari de ingrijire a culturilor


Lucrari de ingrijire a culturilor




Lucrari de ingrijire a culturilor

Lucrarile de ingrijire, numite si lucrari de intretinere a culturilor, cuprind lucrarile care se aplica solului si plantelor in timpul perioadei de vegetatie, cu scopul de a le oferi conditii optime pentru crestere si dezvoltare.

Aceste lucrari se refera la distrugerea buruienilor, afanarea, nivelarea, tasarea, eliminarea excesului de apa, aplicarea irigatiei, protejarea culturilor impotriva inghetului, combaterea bolilor si daunatorilor, realizarea unei densitati optime a plantelor in cursul perioadei de vegetatie (rarit), fertilizari suplimentare, aplicarea unor lucrari cu caracter special (polenizarea suplimentara, carnit, copilit, ciupit, mulcit, polit, etc). Pentru plantele de cultura care apartin aceleiasi grupe, lucrarile de ingrijire sunt foarte asemanatoare.Din acest motiv, lucrarile de ingrijire sunt grupate in : lucrari de ingrijire pentru culturile de toamna, pentru culturile de primavara neprasitoare si pentru culturile prasitoare.



1.Lucrarile de ingrijire pentru culturile de toamna

Culturile de toamna ocupa terenul 8-10 luni in cursul unui an agricol, incat intretinerea lor necesita mai multe lucrari, comparativ cu culturile de primavara, mai ales datorita faptului ca in perioada toamna-iarna plantele sufera actiunea multor factori negativi, care pot provoca daune mari : temperaturile scazute din timpul iernii, atacul bolilor si daunatorilor, excesul sau deficitul de umiditate etc.

Pentru perioada toamna -iarna sunt necesare urmatoarele lucrari de ingrijire :

  • combaterea daunatorilor mai ales la cereale (gandacul ghebos), prin tratamente preventive si de combatere;
  • eliminarea excesului de apa pentru a preveni, in toamnele ploioase, fenomenul de baltire. Pentru a inlatura excesul de umiditate se deschid santuri pentru a conduce apa spre puncte mai joase;
  • protejarea culturilor impotriva gerurilor se realizeaza prin folosirea soiurilor rezistente la ger, semanatul in epoca optima si retinerea zapezii pe teren, prin instalarea parazapeziilor, mai ales acolo unde zapada este spulberata datorita vantului puternic;

Pentru perioada de primavara :

  • verificarea starii de inradacinare a plantelor in functie de care se aplica lucrari de afanare sau de tasare a solului;
  • fertilizarea suplimentara asigura obtinerea unor importante sporuri de productie mai ales atunci cand se constata o crestere lenta a plantelor, cand plantele sunt firave si prezinta o culoare galbuie;
  • combaterea buruienilor prin plivit sau erbicidat ;
  • combaterea bolilor si a daunatorilor prin aplicarea tratamentelor fitosanitare;
  • irigarea culturilor pentru acoperirea deficitului de apa mai ales in fazele critice de crestere si dezvoltare a plantelor.

2. Lucrarile de intretinere pentru culturile de primavara neprasitoare:

In aceasta grupa se incadreaza plantele care se seamana in randuri obisnuite : graul, orzul si orzoaica, mazarea, lintea, lucerna, trifoiul etc.

Principalele lucrari care se aplica acestor culturi sunt:

        tavalugitul se aplica frecvent acestor culturi imediat dupa semanat, mai ales daca solul este uscat sau plantele de cultura au seminte foarte mici;

        grapatul se executa atunci cand solul a format crusta inainte de rasarirea plantelor. In timpul rasaririi plantelor, lucrarea este interzisa deoarece cauzeaza ruperea germenilor. Dupa rasarit, grapatul culturilor de primavara se practica mai rar si numai dupa ce plantele s-au inradacinat si sunt suficient de fortificate;

        combaterea buruienilor, bolilor si daunatorilor se face cu ajutorul pescticidelor, folosind masinile de stropit si prafuit sau aviatia utilitara;

        fertilizarea suplimentara consta in aplicarea ingrasamintelor chimice cu azot sau complexe;

        irigatia aplicata in zonele sau in anii secetosi.

3. Lucrarile de ingrijire pentru culturile prasitoare.

Principalele plante din aceasta grupa sunt: porumbul, floarea-soarelui,cartoful, sfecla de zahar, tutunul .

Pentru aceste culturi se aplica urmatoarele lucrari:

        completarea golurilor este necesara la culturile unde semanatul a fost efectuat defectuos, datorita atacului unor daunatori, sau altor cauze. Aceste goluri se completeaza manual, utilizand samanta umectata;

        prasitul reprezinta principala lucrare aplicata acestor culture. El se executa cu scopul distrugerii buruienilor si realizarea unui strat afanat de sol la suprafata , care sa diminueze pierderile de apa prin evaporatie . Numarul prasilelor in timpul perioadei de vegetatie este trei, dar poate varia de la doua pana la cinci in functie de aplicarea sau neaplicarea erbicidarii, a irigatiei, sau de conditiile climatice . Prima prasila se aplica, de obicei,dupa rasarirea culturii , dar la unele plante,care rasar greu (sfecla de zahar), semanatul poate fi facut cu o planta indicatoare (mustar ), incat prasitul se face tinand cont de randurile marcate de aceasta planta, care rasare foarte repede. Acest mod de executare a lucrarii este cunoscut sub denumirea de "prasila oarba". Prasilele pot fi superficiale (3-6 cm adancime), mijlocii (6-8 cm adancime) si adanci cand se executa la 8-12 cm . La porumb, prima prasila se face cand acesta are 3-4 frunze, la adancime mare, iar urmatoarele prasile vor fi mijlocii si superficiale. La sfecla de zahar prima prasila se face superficial, iar urmatoarele din ce in ce mai adanc.

Intre randuri, prasilele se executa mecanizat , pe randuri, se executa manual.

        fertilizarea suplimentara se aplica cu succes la aceste plante cu ajutorul cultivatoarelor echipate cu fertilizatoare. Odata cu executarea prasitului sunt introduse in sol si ingrasamintele suplimentare;

        combaterea chimica a buruienilor, a bolilor si daunatorilor;

        irigatia reprezinta si in cazul acestor culturi, una din importantele metode de sporire a recoltelor.

Lucrari speciale de intretinere a culturilor

Exista unele lucrari de ingrijire care au un caracter special si se aplica numai anumitor plante sau numai in anumite situatii.

Dintre aceste lucrari fac parte: politul, ciupitul, carnitul, copilitul, polenizarea suplimentara, mulcirea.

Politul este o lucrare de ingrijire folosita la tutun, constand in inlaturarea primelor 2-3 frunze de la baza tulpinii, care nu prezinta valoare tehnologica; el se efectueaza, de obicei, odata cu ultima prasila.

Ciupitul consta in inlaturarea varfului de crestere si mugurilor de la baza frunzelor. Lucrarea se aplica la bostanoase (castraveti, pepeni), tomate etc.

Carnitul este operatia prin care se suprima varful tulpinii, al lastarilor. Se aplica la bumbac, tutun, tomate, etc.

Copilitul reprezinta lucrarea de ingrijire prin care sunt inlaturati lastarii laterali ai unei plante pentru a favoriza fructificarea si grabirea coacerii. Lucrarea se aplica la tutun, tomate,vita de vie s.a.

Polenizarea suplimentara se foloseste la unele plante alogame, mai ales la floarea soarelui, in situatii speciale la secara sau la tomate cultivate in sera si solarii.

Mulcirea este lucrarea care consta in acoperirea solului cu diferite materiale : paie tocate, mranita, gunoi de grajd, turba, hartie speciala sau folie de polietilena. Mulcirea are o influenta pozitiva asupra actiunii factorilor de vegetatie si in special al regimului de umiditate si caldura. Aceasta lucrare se aplica frecvent in legumicultura.

5.Combaterea organismelor daunatoare

Plantele cultivate si produsele depozitate sunt infectate si infestate, apoi atacate de diferite organisme daunatoare (boli si daunatori) care cauzeaza diminuarea sau pierderea totala a recoltei. Speciile daunatoare au intrat si inca mai intra pe teritoriul agricol al Romaniei, din cauze diferite. Un periculos daunator al catofului, gandacul din Colorado a fost semnalat prima oara in anul 1951, iar viermele vestic al radacinilor de porumb in 1996. Acesta se extinde tot mai mult in zonele ecologice cultivate cu porumb.

5.1. Managementul integrat al protectiei plantelor reprezinta organizarea rationala si luarea unor decizii reale si pertinente in lupta contra organismelor daunatoare, tinand seama de mai multi factori ca:

  • existenta unor date suficiente privind biologia si organismele daunatoare, a practicilor agricole;
  • programe de supraveghere a daunatorilor si dusmanilor naturali;
  • programe de supraveghere a starii culturilor pe tot sezonul;
  • praguri economice de daunare (PED);
  • metode selective de protectie;
  • consultanta pentru aplicarea programului;
  • flexibilitate cu elemente de miniaturizare pentru fermele mici, dar si cu sisteme adaptate la fermele mari;
  • accentuarea folosirii serviciilor (seminte tratate furnizate de societati specializate, prognoza si analizare cu ajutorul sistemelor informationale, tratamente aplicate de firme specializate);
  • specialistul de protectia plantelor devine "medicul de familie" al unui grup de ferme, gestionarul unui agrosistem ca parte integranta a naturii;
  • o politica coerenta de educare, informare si extindere a cunostintelor de protectie integrata insotita de o legislatie specifica, adecvata.

Combaterea organismelor daunatoare tine de strategia protectiei plantelor, care cuprinde principii si reguli privind diversitatea mijloacelor de lupta si a pesticidelor, combatibiltatea plantelor, animalelor si utilizatorilor la substantele chimice folosite, progresul tehnic si cercetarea stiintifica in acest domeniu.

Combaterea organismelor daunatoare trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte:

        intarirea controlului biologic si a carantinei fitosanitare la granite si in interiorul tarii;

        semnalizarea imediata a intrarii daunatorilor necunoscuti sau mai putin necunoscuti pe teritoriul national;

        evitarea arealului de raspandire si a contactului culturilor daunatoare in zona de infectare sau infestare;

        aplicarea stricta a tuturor mijloacelor de lupta.

5.2.Organismele daunatoare.





Pe glob activeaza circa 13 000 de specii daunatoare, iar in Romania 414 specii din care 234 agenti fitopatogeni si 180 daunatori din regnul animal. In ecosistemul agricol se stabilesc interactiuni si relatii la nivelul retelelor trofice (de nutritie) pe trei paliere:

  • producator - insecte fitofage;
  • planta - insecta ;
  • gazda - parazit.

De exemplu: intr-un biotop gandacul din Colorado poate consuma 60 - 80 % din biomasa vegetala a unei culturi, iar lacustele chiar 100%, de aceea sunt considerate cei mai feroci pradatori. Reducand baza de nutritie a unui daunator acesta poate fi scos de pe teritoriul atacat. Indepartand plantele gazda putem indeparta anumite insecte parasite. De exemplu: lacustele prolifereaza cand vegetatia este luxurianta si se aduna in roiuri de miliarde de indivizi. Intr-o zi o populatie de 50 milioane lacuste poate consuma 100 tone de materie vegetala.

In biocenoza agricola apare si o retea de agenti patogeni, gazde intermediare sau vectori, dar si virusuri fitopatogeni, adevarate focare de infectie. Astfel, virusul mozaicat al porumbului este transmis de anumiti vectori. Prin inlocuirea virusului se poate reduce considerabil numarul de insecte daunatoare.

Bolile plantelor pot fi cauzate de ciuperci criptogamice (taciunele, mana, rugina), bacterii si virusuri. Daunatorii sunt reprezentanti ai regnului animal: insecte, nematozi, acarieni, rozatoare. Bolile si daunatorii ataca toate organelle plantelor: radacina, tulpina, frunzele, florile, fructele si samanta in tot timpul perioadei de vegetatie.

Bolile si daunatorii pot fi specifici pentru diferite culturi sau grupe de culturi. Dar sunt si insecte polifage care ataca orice cultura agricola.

Principalele boli si daunatori la culturile agricole

Tabelul 1.

Cultura si boala

Cultura si daunatorul

Graul: fainarea, rugina, septorioza, taciunele, patarea

Cereale: plosnita, afidele, buha semanaturilor

Sfecla de zahar: mana, cercosporioza;

Floarea-soarelui : mana

Porumb: gandacul ghebos, sfredelitorul, rozatoare, buha semanaturilor, carabusul de stepa.

Cartoful: mana, alternarioza, patarea bruna a frunzelor.

Sfecla de zahar: gargarita, musca, molia.

Hameiul : mana

Caroful: gandacul din Colorado

Secara: taciunele tulpinii

Canepa : molia

Porumb: taciunele , rugina

5.3. Metode si mijloace de combatere

Pierderile mari de recolta au impus elaborarea unor metode diverse de prevenire si combatere a atacului organismelor daunatoare.

Combaterea daunatorilor incepe din momentul in care se depaseste pragul economic de daunare (PED), care exprima nivelul de atac sau de densitate care produce pagube egale cu costul tratamentului si se situeaza la nivelul a 3-5 % din productie, in functie de planta de cultura. Pragul economic de daunare este conditionat de stadiul de dezvoltare al daunatorului, starea de vegetatie a culturii si destinatia acesteia, toate in relatie directa cu factorul climatic.

5.3.1.Combaterea preventiva se rezuma la actiuni de ordin managerial de o importanta capitala:

        prognoza de lunga sau scurta durata reprezinta prevederea aparitiei in masa a speciilor de organisme daunatoare, in anumite perioade de timp si pe anumite teritorii, precum si estimarea gravitatii atacurilor pe care le pot produce;

        avertizarea se refera la stabilirea perioadelor de aplicare a tratamentelor de prevenire si combatere a organismelor daunatoare in functie de biologia acestora corelata cu fenologia plantelor gazda si cu conditiile climatice locale;

        functionarea serviciilor de carantina vamala care are drept obiectiv depistarea eventualelor organisme daunatoare care ar putea patrunde cu materialele vegetale aflate in posesia calatorilor sau in/ pe diferitele marfuri de natura vegetala.

        monitorizarea reprezinta controlul, supravegherea si cercetarea micro si macrofaunei entomologice si fitopatologice pe teritoriul tarii si se bazeaza pe managementul integrat al protectiei plantelor (M.I.P.P.). Sistemul national de monitoring, care cuprinde si sistemul national de prognoza si avertizare, este realizat pe calculator si introdus la toate statiile Laboratorului Central de Carantina Fitosanitara.

        protectia pasarilor insectivore utile. Aceasta mare bogatie naturala trebuie conservata prin mijloace specifice in cadrul programului diversitatii biologice si genetice. De aceea, in sezonul de primavara trebuie interzisa vanatoarea lor, alterarea cuiburilor, distrugerea plantelor care le folosesc drept adapost si hrana.O atentie deosebita trebuie acordata folosirii cu prudenta a pesticidelor in zonele populate cu pasari insectivore. In present un lucru e cert : uciderea pasarilor duce la proliferarea insectelor daunatoare.

        crearea de soiuri si hibrizi rezistenti genetic la boli si daunatori si de forme de plante modificate genetic (OMG) cu aceeasi insusire. In acest scop ameliorarea si selectia s-au perfectionat, practicand metode ultramoderne care sa diversifice la maximum structura genetica a populatiei vegetale utile, iar pe aceasta cale sa impiedice actiunea agresiva a organismelor daunatoare si adaptarea lor la noile rezistente olano la plante.

        lucrarile agrotehnice , cum ar fi rotatia culturilor, aratura, semanatul executate la tmpul optim.

        igiena fitosanitara constituie de asemenea o masura importanta de prevenire sau reducere a atacului parazitilor vegetali. In acest sens trebuie avute in vedere: utilizarea semintelor libere de boli, resturile vegetale se colecteaza imediat dupa recoltare si se composteaza, dar fara sa fie infectate sau infestate; arderea resturilor vegetale contaminate.

5.3.2.Combaterea curativa are un caracter relativ agresiv asupra plantelor si solului si de distrugere a organismelor daunatoare. In acest caz se folosesc metode si mijloace de lupta fizice, biologice si chimice, acestea din urma fiind preponderente.

  • mijloace fizice precum tratarea semintelor la o temperatura medie ridicata, sterilizarea solului, dezinfectia masinilor, utilajelor si uneltelor in cazul unor micoorganisme care raspund la aceste tratamente.
  • mijloace biologice, introduse in practica apicola in ultimii 20 de ani si de mare perspectiva, apeland la metode biologice clasice (zoofagi, acarifagi, feromoni, biopreparate) si moderne (exohormonii, endohormonii, manipularea genetica a caracterelor insectelor, fungicide biologice, fitoncidele, micropesticidele).
  • mijloace chimice prin utilizarea diferitelor substante fitofarmaceutice tinind sema de urmatoarele criterii:

-         in ce masura se justifica actiunea de combatere prin tratamente chimice;

-         alegerea celui mai corespunzator si eficace tratament in functie de daunator si cultura apicola;

-         stabilirea obligatorie a pragului economic de daunare (PED);

-         alegerea pesticidului cu cea mai mare eficacitate, cel mai redus consum, care nu produce dezechilibru in ecosistem ;




-         calculul raportului cost - ebenficiu in executarea tratamentelor.

Tratamentele se aplica cu pesticide sub forma de :

-         fumigante,

-         aerosoli,

-         stropiri,

-         prafuiri,

-         granule in sol,

-         momeli,

-         tratamentul la saminta,

folosind masini terestre, avionul si elicopterul.

5.3.3.Combaterea integrala este un nou concept si o noua metoda in prevenirea si combaterea bolilor si daunatorilor. Se imbina toate mijloacele de lupta punand accentual pe aplicarea masurilor agrotehnice si a metodelor biologice. Din acest punct de vedere ea are un caracter ecologic, de conservare si aparare a mediului apicol in special si a celui inconjurator in general. Prin combaterea ecologica se limiteaza intr-o oarecare masura efectele negative ale tratamentelor chimice si reduce cantitatea de pesticide si se diminueaza poluarea culturilor, solului, oamenilor.

6. Buruienile si combaterea lor

6.1.Notiuni

Buruienile reprezinta plantele salbatice din lanurile cultivate care provoaca pagube plantelor cultivate ducand la scaderea recoltelor si deprecierea calitatii acestora.Gh.Ionescu-Sisesti,(1955), Ir.Staicu, (1967), C.Pintilie (1980) defineste buruienile ca "plante care se intalnesc in lanurile cultivate, fiind straine de specia, soiul sau hibridul cultivat"

Dupa provenienta, buruienile pot fi propriu-zise, cele care provin din flora spontana si conditionate care sunt plante de cultura sau salbatice care au valoare economica, dar devin buruieni cand apar in culturi, de exemplu: orzul in grau, floarea-soarelui in grau, etc. Pirul tarator, este cotat ca una dintre cele mai periculoase buruieni in culturi ; prezent insa in pajistile naturale, acolo este considerat ca planta furajera.

Diminuarea productiei agricole datorita factorilor biologici se apreciaza la 35% din valoarea recoltei potentiale. Pagubele produse de agentii biotici, conform datelor lui N.Kramer, se repartizeaza astfel : 13,8 % pierderi provocate de daunatori animali (insecte si rozatoare), 11,6% pierderi cauzate de boli (ciuperci,viroze ) si 9,5% diminuari datorate buruienilor.

Cecetarile din tara noastra (N. Sarpe) arata ca pagubele provocate de buruieni sunt urmatoarele: la grau 10 -70 %, la porumb 30 -95 %, la floarea soarelui 15 - 55 %, la sfecla de zahar 53 - 96 %, la cartof 42 - 72%, in sensul diminuarii recoltei intr-un singur sezon agricol pe terenurile neplivite si neprasite.

Cum reusesc buruienile asemenea performante, se explica prin urmatoarele caracteristici :

-         buruienile consuma cantitati mari de apa (de 2-4 ori mai multa decat plantele de cultura) si substante nutritive ( in medie de doua ori mai multe );

-         buruienile au un ritm rapid de crestere contribuind astfel la umbrirea plantelor sau chiar "inabusirea" lor;

-         buruienile consuma o mare parte din cantitatea de dioxid de carbon si o parte din caldura producand inrautatirea regimului termic din sol si din partea supraterestra imediata, respectiv scaderea temperaturii cu 2-40C.Ca urmare se inrautatesc conditiile pentru activitatea bacteriilor si pentru absorbtia elementelor nutritive;

-         unele buruieni (cuscuta, lupoaia) paraziteaza plantele de cultura, reusind prin intermediul haustorilor sa extraga hrana elaborata de planta, producand astfel daune apreciabile sau chiar pieirea plantelor;

-         unele buruieni (pirul) elibereaza in sol substante toxice (agropiren) care inhiba cresterea plantelor de cultura (graul).Chiar plantele sau semintele buruienilor pot fi toxice pentru om si animale (neghina,brandusa de toamna);

-         buruienile constituie focare de inmultire a bolilor si daunatorilor, ele fiind considerate "plante gazda" pentru numerosi daunatori si agenti patogeni ai plantelor de cultura;

-         prezenta buruienilor mareste costul produselor datorita scaderii recoltelor cat si ca urmare a numarului sporit de lucrari necesare pe terenurile imburuienate.

6.2. Particularitati biologice ale buruienilor

Buruienile prezinta o serie de particularitati biologice .

Cunoasterea lor permite stabilirea masurilor de prevenire si combatere a imburuienarii culturilor.

a). Buruienile au o mare capacitate de inmultire : aceasta se realizeaza fie pe cale seminala, deci printr-un numar foarte mare de seminte pe care le produc (stirul -500.000seminte/planta, loboda 100.000, palamida 22.000 ) fie pe cale vegetativa prin organe specializate ca: muguri radiculari (palamida), stoloni, bulbi ,s.a, fie prin ambele cai;

b).Unii autori (S.A.Kott l947) estimeaza rezerva de seminte de buruieni pe un hectar, intre 540 milioane si 3 miliarde ,ceea ce de fapt asigura supravietuirea buruienilor in conditii de mediu diferite si chiar nefavorabile;

c).Germinarea semintelor de buruieni se face esalonat, acoperind prin rezerva de seminte existenta in sol o perioada indelungata de timp. Germinarea esalonata este pusa pe seama mentinerii un timp indelungat, uneori chiar zeci de ani, a capacitatii de germinare a semintelor;

d).Vitalitatea mare a semintelor si plantelor. Buruienile rezista foarte bine la temperaturi scazute iarna, la temperaturi ridicate vara, la anaerobioza, la excesul de umiditate. Capacitatea lor de germinare ramane nealterata in conditii nefavorabile, fiind cunoscute cazuri cand dupa 60 sau chiar dupa 90 de ani semintele au germinat;

e). Plasticitatea ecologica a buruienilor (capacitatea acestora de a creste in conditii foarte variate de mediu ) si adaptabilitatea (capacitatea de a convietui cu anumite plante de cultura) reprezinta particularitati care stau la baza alegerii metodelor de combatere.

6.3.Sursele de imburuienare sunt:

-         Solul : datorita scuturarii an de an a semintelor de buruieni pe sol si apoi incorporarea acestora cu ocazia diferitelor lucrari, determina existenta unei imense rezerve de seminte, care se reface mereu pe seama buruienilor nedistruse si care reusesc sa fructifice.

-         Terenurile necultivate : haturi, margini de tarlale, goluri din semanaturi, pajisti neingrijite, reprezinta surse de imburuienare atunci cand buruienile nu sunt distruse inainte de fructificare.

-         Gunoiul de grajd : unele seminte de buruieni trecand prin tubul digestiv al animalelor isi pastreaza nealterata capacitatea de germinare. Imprastiat pe teren, acest gunoi , contribuie la raspandirea buruienilor

-         Samanta folosita la semanat daca nu este conditionata, odata cu ea se introduc in sol si seminte de buruieni .

6.4 Metode combatere a buruienilor

Numarul foarte mare de buruieni cu o biologie atat de diferita, a impus elaborarea unei game largi de metode combatere.

Acestea pot sa fie:

-         Metode preventive de combatere a buruienilor,cand se urmareste preintampinarea infestarii solului si a culturii agricole si constau in: curatirea materialului de semanat, folosirea gunoiului de grajd bine descompus, distrugerea focarelor de infestare cu buruieni, organizarea serviciului de carantina.

-         Metode de combatere (curative): agrotehnice, chimice, biologice.

In actiunile de combatere trebuie pornit de la pragul economic de daunare (PED), adica gradul de imburuienare al unui teren si a unei culturi de la care duce la diminuarea cantitativa si calitativa a productiei si de la care se justifica economic aplicarea masurilor corespunzatoare de combatere a buruienilor. Din studiile facute, acest prag difera, de exemplu de la 10-18 buruieni anuale si 2-3 perene la mp. Pentru cerealele de toamna, la 5 - 10 buruieni anuale si 1- 3 perene la mp. La cartoful de toamna. Berca M.(1999) intr-un studiu se refera la managementul integrat al buruienilor (MIB), in care trebuie sa se integreze actiunea de combatere. Autorul caracterizeaza managementul buruienilor ca un sistem de dirijare si control, care reduce influenta buruienilor pana la pragul economic de daunare, protejeaza mediul, conserva biodiversitatea si armonizeaza ecosistemul agricol cu cel natural, desigur prin mijloace ecologice.

6.1.Combaterea pe cale agrotehnica

Metodele agrotehnice constau in :

        lucrari adanci si superficiale ale solului,

        aplicarea unei rotatii rationale a culturilor,

        semanatul cu respectarea densitatii optime a plantelor,



        plivitul si prasitul buruienilor, mulcirea, etc.

Aceasta metoda de combatere desi este in mare masura eficienta, totusi ridica cheltuielile de productie, cere mult timp pentru lichidarea focarelor de buruieni, mobilizeaza masini, utilaje si oameni in numar mare pe o perioada indelungata.

6.2Combaterea pe cale chimica sau ierbicidarea este foarte eficienta, simpla, economica, permitand distrugerea buruienilor intr-o perioada scurta de timp.

Metodele chimice se bazeaza pe utilizarea erbicidelor (preemergent sau postemergent ) si reprezinta metodele cu impactul negativ cel mai puternic asupra indicilor calitativi ai produselor agroalimentare si asupra mediului ambiant.

Erbicidarea aplicata rational, in complex cu masurile agrotehnice, contribuie la ridicarea productiei si inlatura efectuarea unor lucrari manuale care absorb foarte multa forta de munca. Astfel, daca pentru executarea a trei prasile manuale pe randul plantei de porumb sunt necesare 125,1 de zile-om, iar pentru executarea a doua lucrari de plivit la grau, 57,0 de zile-om la suprafata de 100 ha, prin combaterea chimica a buruienilor de pe aceeasi suprafata se consuma numai 22 de zile-om.

Specialistii sustin ca erbicidarea este cea mai pretentioasa lucrare din intreg complexul de lucrari pentru protectia plantelor. De aceea, pentru executarea ei in conditii optime se impun urmatoarele masuri:

        alegerea masinilor corespunzatoare ca performanta, productivitate, consum de combustibil;

        alegerea erbicidelor in functie de gradul de infestare, de starea terenului, de efectul asupra buruienilor si de costul lor;

        respectarea cu strictete a regulilor de protectia muncii;

        uniformitatea tratamentului pe suprafata tratata, cu respectarea dozei de erbicid;

        respectarea epocii de administrare numai la suprafata solului cu incorporarea imediata la 5 cm cu ajutorul grapei cu discuri,

Stabilirea dozelor omologate pentru fiecare erbicid, tip de sol si cultura agricola trebuie sa fie in atentia deosebita a utilizatorului. Orice greseala in dozare poate duce la distrugerea culturii pe teren si la poluarea solului.

6.3. Combaterea biologica

Combaterea biologica a buruienilor prin intermediul unor dusmani naturali constituie o metoda des utilizata in ecotehnologie datorita avantajelor pe care le prezinta: este ieftina, este continua si nepoluanta pentru mediul ambiant.

Prin metodele folosite de biologia clasica si de biotehnologie pe Terra s-ar putea renunta cu timpul la imensul consum de pesticide. Noile biotehnologii fac sa se intrevada o lume in care nu s-ar mai pierde o treime din recolta si in care cresterea plantelor ar fi accelerata, iar costul alimentatiei s-ar reduce. Metodele de combatere biologica sunt complexe, ele facand parte din arsenalul clasic si modern constituit de-a lungul unor ani de cercetare , fabricatie si promovare in productia agricola.

6. Combaterea integrala presupune folosirea tuturor metodelor agrotehnice, chimice si biologice, separat sau in acelasi timp. Ea are un caracter preventiv si curativ, cu tendinta spre ecologizarea mijloacelor de lupta contra buruienilor, cu scopul de a le distruge si de a reduce doza de ierbicid si consumul de combustibil.

7.Recoltarea, depozitarea si pastrarea produselor vegetale

7.1. Recoltarea

Recoltarea este operatiunea finala din complexul de lucrari al culturii plantelor, prin care se strang de pe teren produsele obtinute in procesul de productie agricola. Acestea trebuie stranse la timp, fara pierderi si cu cheltuieli minime.

Recoltarea difera de la o planta la alta . Astfel, cerelalele se recolteaza in faza de coacere in parga, cartoful cand tuberculii sunt complet formati si coaja nu se exfoliaza, tutunul cand frunzele incep sa se ingalbeneasca, plantele furajere pentru fan cand sunt inflorite etc.

Recoltarea majoritatii plantelor se face la maturitatea fiziologica (la coacere). Unele plante se recolteaza la maturitatea tehnica, in special culturile destinate industrializarii ( sfecla pentru zahar, tutunul, plantele medicinale etc).

Recoltarea se face mecanizat, semimecanizat si manual, cu mijloacele adecvate.

In vederea executarii recoltatului in cele mai bune conditii, se executa o serie de lucrari pregatitoare. In acest scop:

  • se verifica si se repara masinile de recoltat,
  • se face aprovizionarea cu carburanti si piese de schimb,
  • se asigura spatiile necesare, corespunzatoare pentru depozitarea si pastrarea recoltei stabilita pe baza evaluarilor.

Evaluarea recoltei consta in determinarea cantitatii de produse vegetale ce se poate obtine la unitatea de suprafata. Pentru o evaluare cat mai precisa se efectueaza mai multe determinari dupa care se stabileste o medie. Evaluarea recoltei se face diferentiat pentru fiecare specie in parte, in functie de o serie de indicatori.

7.2. Depozitarea produselor vegetale

Dupa recoltare, produsele vegetale sunt depozitate . Spatiile pentru depozitare difera in functie de sortimentul de produse care trebuie pastrat pentru o perioada mai scurta sau mai lunga de timp. Astfel pastrarea produselor boabe (cereale, leguminoase, oleaginoase) care au un continut scazut de apa, se face in magazii de diferite tipuri sau in silozuri. Produsele radacinoase, tuberculifere si alte organe de plante, cu un continut ridicat in apa, se pastreaza in pivnite sau bordeie, in silozuri sau transee .

Cele mai importante tipuri de constructii destinate depozitarii produselor agricole sunt urmatoarele :

  • Platforme , sunt cele mai simple constructii, descoperite, realizate din pamant batatorit, beton sau asfalt,amplasate pe un teren ridicat, cu apa freatica la adancime. Ele servesc pentru depozitarea provizorie a porumbului stiuleti sau pentru expunerea la soare a produselor cu umiditate excesiva.
  • Soproane , sunt platforme acoperite, fara pereti permanenti, care se folosesc intocmai ca si platformele, ele permitand protejarea produselor de ploaie.
  • Patule sunt constructii din lemn, prefabricate de beton armat sau din metal, de forma prismatica, cu acoperis in doua pante, sau cilindrica cu acoperis conic, destinate pentru depozitarea stiuletilor de porumb. Peretii patulelor (sipci, sarma impletita) asigura o intensa ventilatie naturala ceea ce contribuie la uscarea stiuletilor.
  • Magaziile sunt constructii speciale, cu caracter permanent, pentru depozitarea si pastrarea produselor. Ele trebuie sa fie constructii rezistente (din material lemnos, caramida sau beton) prevazute cu un numar corespunzator de usi si ferestre pentru a asigura efectuarea operatiilor de depozitare si scoatere a produselor , precum si o buna aerisire . Gradul lor de utilare poate fi diferit.
  • Silozurile sunt constructii moderne pentru depozitarea si pastrarea produselor agricole. Acestea sunt alcatuite din elemente verticale numite celule (cu inaltimea de 30-50 m si diametrul de 6,3-16 m),in care se pot pastra cantitati mari de produse (4-52 mii tone), timp indelungat. Ele beneficiaza de un inalt grad de mecanizare si automatizare.

Inainte de depozitare , toate spatiile se pregatesc in mod corespunzator : se repara, se curata, se dezinfecteaza .

7.3. Pastrarea produselor agricole

Semintele de cereale, leguminoase si alte plante, fiind organisme vii, isi continua activitatea vitala si dupa recoltare. Astfel, sub influenta unor factori ai mediului inconjurator, in masa de boabe se petrec o serie de procese fiziologice si fizico-chimice care isi pun amprenta pe calitatea pastrarii si insusirile acestora.

Principalele procese fiziologice care prezinta importanta la pastrarea semintelor depozitate sunt : postmaturatia, respiratia, incingerea, incoltirea s.a.

  • Postmaturatia sau maturizarea fiziologica reprezinta continuarea proceselor fiziologice dupa recoltare, pana la desavarsirea tuturor insusirilor biologice. Semintele se recolteaza la maturitatea tehnica, adica la coacerea in parga. In aceasta faza, capacitatea germinativa este redusa si numai dupa un interval de timp, dupa perioada "repausului seminal", la maturitatea fiziologica, ea devine normala. In timpul maturizarii fiziologice in seminte se petrec procese biochimice complexe: se incheie sinteza compusilor proteici macromoleculari, se maresc moleculele hidratilor de carbon, scade activitatea enzimelor si respiratia semintelor, se reduce continutul de apa, se imbunatateste calitatea tehnologica a semintelor. Cunoasterea proceselor de maturizare fiziologica a semintelor implica aplicarea unor masuri adecvate pentru pastrarea lor.
  • Respiratia semintelor este influentata de umiditate, temperatura, aerisire si de capacitatea higroscopica. Cu cat umiditatea semintelor este mai ridicata, cu atat respiratia este mai intensa, si pierderile sunt mari.
  • Incingerea semintelor . Ca urmare a intensificarii proceselor fiziologice din masa boabelor, precum si a activitatii microorganismelor, se degaja o cantitate insemnata de apa si caldura. Cand umiditatea si caldura din masa de boabe depasesc o anumita limita apare fenomenul de incingere, de obicei in vetre. Incingerea produce schimbari chimice datorita intensificarii activitatii enzimatice, provocand deprecierea calitatii semintelor.Ca urmare, in timpul pastrarii semintelor trebuie luate toate masurile de evitare a incingerii. In acest sens, in spatiile de depozitare pregatite din timp se depoziteaza numai seminte conditionate si se asigura conditiile optime de temperatura si umiditate.
  • Incoltirea semintelor reprezinta un fenomen cu urmari foarte grave, deoarece au loc pierderi mari de substanta organica si o accentuata degradare a calitatii produselor. Cunoscand factorii care pot provoca incoltirea (aer, caldura, umiditate), trebuie luate toate masurile de prevenire a acestui fenomen.

Pentru pastrarea semintelor in cele mai bune conditii se folosesc diferite metode, si anume:

        pastrarea prin uscare,

        pastrarea prin racire,

        pastrarea prin aerare activa,

        pastrarea cu ajutorul unor substante chimice, etc

Indiferent de metoda de pastrare, produsele depozitate trebuie supraveghiate si controlate periodic, astfel sa se poata preveni si combate fenomenele nefavoravile.

In timpul pastrarii, chiar in conditiile cele mai favorabile de pastrare, masa semintelor scade datorita reducerii continutului de apa prin respiratie, dar si datorita operatiunilor de curatire, manipulare si transport. Toate aceste pierderi naturale poarta denumirea de scazaminte admisibile (perisabilitati).






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Agricultura


Macelarie
Pomicultura
Silvicultura
Viticultura


Lucrari de ingrijire a culturilor
Gospodaria orasului Ticleni
METODE MODERNE DE AMELIORAREA PLANTELOR
PRODUCTIVITATEA SI CALCULUL BIOMASEI
RECOMANDARI - Tehnologia de cultivare a sfeclei de zahar
Lucrarile solului
BOLILE, DAUNATORII GRAULUI SI COMBATEREA LOR
TEHNOLOGIA CULTURII BURETILOR DE FAG (PLEUROTUS OSTREATUS) - Pentru capacitatea de productie la nivelul unei familii
Tehnologia de cultivare a familiei SALIX
OBSERVATII SI NOTARI IN CAMPUL DE AMELIORARE