Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale. producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor
Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Agricultura


Index » business » Agricultura
BOLILE, DAUNATORII GRAULUI SI COMBATEREA LOR


BOLILE, DAUNATORII GRAULUI SI COMBATEREA LOR


BOLILE, DAUNATORII GRAULUI SI COMBATEREA LOR

1. BOLILE GRAULUI SI COMBATEREA LOR

Productia plantelor agricole, inclusiv a graului, inregistreaza pagube datorita diferitelor boli infectioase si neinfectioase.



Bolile infectioase sunt produse de agenti patogeni, indeosebi de ciuperci. Bolile neinfectioase (neparazitare, fiziologice) sunt produse de factorii nefavorabili ai mediului ambiant (factori climatici, pedologiei, de nutritie, agenti poluanti etc.).

Agentii patogeni ai bolilor infectioase ale graului sunt virusurile, microplasmele, bacteriile si ciupercile.

Cele mai mari pagube sunt produse de ciuperci, dupa care urmeaza cele cauzate de virusuri, bacterii si micoplasme.

1.1. BOLI PRODUSE DE VIRUSURI

Se cunosc pana in prezent peste 30 de viroze la grau. Acestea se deosebesc intre ele prin insusirile morfologice, biochimice si serologice ale virusurilor, prin vectorii care transmit virusurile, prin specificitatea gazdei, prin simptomele bolii de planta-gazda.

Transmiterea bolii de la plantele bolnave la cele sanatoase se face de regula prin insecte (indeosebi afide), care sunt principalii vectori ai virusurilor care ataca graul. Virozele pot fi, de asemenea transmise prin lastari, seva, seminte si polen.

Metoda cea mai economica si mai eficace de combatere a virozelor graului este cultivarea soiurilor rezistente.

Principalele viroze specifice graului sunt:

Piticirea graului (Wheat dworf)

Prezinta o mare asemanare cu mozaicul graului de toamna.

Simptomele bolii. Caracteristica principala a plantelor atacate este talia pitica provocata de actiunea fitotoxica a virusului si de actiunea de suctiune a sevei de catre vectori.

Atacul este mai pronuntat cand se produce la plantele tinere si mai putin accentuat cand are loc in faze de vegetatie mai avansate. In primul caz plantele nu inspica, in al doilea caz pot inspica, dar boabele sunt nedezvoltate si sistave. Pe frunzele plantelor atacate apar pete de culoare verde deschis, care mai tarziu devin galben-brune. Cu timpul petele se unesc, determinand ingalbenirea si necrozarea frunzelor.

Combaterea bolii se efectueaza prin cultivarea soiurilor rezistente.

Mozaicul striat al graului (Wheart streak mosaic, yellow mosaic)

Simptomele bolii. Plantele atacate raman mici, iar pe frunzele acestora apar striatii discontinui, de culoare verde-galbuie, dispuse paralel cu nervurile frunzei. Atacul este mai intens primavara, cand temperatura creste, determinand piticirea si ingalbenirea plantelor. Frunzele devin de culoare galbena, necrotice si se rasucesc, spicele raman sterile.

Prevenirea si combaterea bolii. Cultivarea soiurilor de grau rezistente la atacul virusului constituie metoda cea mai sigura. Prin utilizarea liniilor de substitutie cromozomiale si de translocatie intercromozomiala cu speciile de Agropyron si Aegilops, se vor putea crea soiuri rezistente.

Mozaicul patat al graului (Wheat spot mosaic, Wheat spot, Wheat spot chlorosis)

Simptomele bolii. Sunt vizibile incepand din faza de plantula, cand pe frunze apar pete mici de culoare verde deschis.

Pe masura ce plantele inainteaza in vegetatie plantele se inmultesc, devin necrotice , se maresc si se unesc intre ele si imprima frunzelor o culoare galbena aurie, de unde si denumirea de cloroza patata. In afara acestui fenomen poate apare si fenomenul de piticire , determinand chiar moartea plantelor, mai ales cand mozaicul este asociat cu mozaicul striat al graului.

Prevenirea si combaterea bolii. Se efectueaza prin aceleasi metode ca si in cazul mozaicului striat al graului.

1.2. BOLI PRODUSE DE BACTERII

Putrezirea bazala a glumelor

Simptomele bolii. Boala debuteaza prin aparitia culorii inchise sau a unor striatii de culoare inchisa pe jumatatea inferioara a glumelor. Tesuturile din dreptul zonelor colorate incep sa se inmoaie, proces care se extinde si asupra rahisului si bazei boabelor. Concomitent, la baza glumelor apare exudatul bacterian.

Boabele raman mici, nedezvoltate, avand baza embrionului usor colorata in brun sau negru. Boala se manifesta rar pe frunze.

Agentul patogen este bacteria Pseudomonas atrofaciens (Mc Cull).

Prevenirea si combaterea bolii. Desi nu s-a stabilit daca bacterioza se transmite prin seminte, tratarea acestora cu substante bactericide este necesara.

Innegrirea glumelor. Este o boala foarte raspandita.

Simptomele bolii. Constau in aparitia unor pete si striatii longitudinale de culoare bruna sau neagra pe glume, frunze si ariste. Boabele, in caz ca se formeaza, au partea bazala nedezvoltata si-si pierd capacitatea germinativa.

Agentul patogen este Xanthomonas translucens.

Prevenirea si combaterea bolii. Deoarece bacteriile persista 6 luni este necesara dezinfectia semintelor. Aplicarea unei rotatii in care graul sa revina mai rar pe aceeasi sola si distrugerea ierburilor-gazda dau rezultate bune. Metoda cea mai indicata este utilizarea soiurilor rezistente la boala.

Arsura spicului.

Simptomele bolii. Se manifesta prin aparitia pe spic a unor exudate de culoare galbena. De cele mai multe ori spicele afectate de boala se deformeaza si devin cleioase.

Agentul patogen. Este bacteria Corynebacterium tritici (Hutch) Burk. Vectorul acestei boli este Anquina tritici.

Prevenirea si combaterea bolii. Metodele folosite pentru combaterea nematodului Anquina tritici sunt valabile si pentru combaterea arsurii spicului. Trebuie evitata cultivarea graului pe solurile umede, deoarece daunele produse de boala se micsoreaza.

1. BOLI PRODUSE DE CIUPERCI

Majoritatea bolilor graului sunt produse de ciuperci. Ciupercile, ca si insectele, poseda cea mai mare capacitate de inmultire si de adaptare la conditiile de mediu.

Datorita mecanismelor lor multiple de a forma noi rase fiziologice, ele prezinta un permanent pericol pentru grau chiar si atunci cand dispunem de soiuri rezistente.

Fainarea graului (Erysiphe graminis).

Fainarea este una dintre cele mai importante boli ale graului.

Simptomele graului. Fainarea apare pe toate organele aeriene ale plantei, cel mai frecvent pe frunze si pentru care este considerata o boala foliara. Boala apare in special pe partea superioara a frunzelor din etajele inferioare ale plantei, in orice faza de vegetatie a graului.

Atacul se caracterizeaza prin aparitia unor pete de culoare alba cenusie la suprafata organelor plantei, care reprezinta miceliul ciupercii.

Agentul patogen. Este ciuperca Erysiphe graminis f. sp. tritici March.



Prevenirea si combaterea bolii. Metoda cea mai indicata este combaterea pe cale chimica a bolii cu fungicide sistemice selective.

O alta metoda este cultivarea soiurilor rezistente la fainare.

Pentru diminuarea pagubelor produse de fainare un rol important il detin masurile agrofitotehnice: utilizarea unei rotatii corespunzatoare a culturilor, distrugerea samulastrei si a resturilor vegetale ramase dupa recoltare, respectarea epocii optime de semanat, a densitatii normale, aplicarea corecta a ingrasamintelor cu azot, fosfor si potasiu.

Rugina galbena a graului (Puccinia striiformis).

Cele mai pagubitoare epitifii sunt cele care apar inainte sau in timpul infloritului. Ca si fainarea, atacul de rugina galbena intensifica procesele de transpiratie si respiratie si diminueaza fotosinteza, stanjenind astfel functiile de nutritie.

Astfel, sunt afectate negativ dezvoltarea si vigoarea plantelor si umplerea boabelor, facand sa scada productia.

Simptomele bolii. Acestea sunt forma liniara a pustulelor cu uredospori de pe frunzele plantelor adulte de grau si culoarea galbena stralucitoare a uredosporilor, de unde si numele de 'rugina striata' sau 'rugina galbena'. Striurile se afla intre nervurile frunzei care limiteaza raspandirea lor laterala. Cand sunt conditii favorabile pentru dezvoltarea ciupercii, striurile conflueaza si pot sa acopere intreaga suprafata a frunzei.

Agentul patogen. Acesta este ciuperca Puccinia striiformis West f. sp. tritici Erikss.

Prevenirea si combaterea bolii. Cel mai eficace mijloc de combatere a ruginii galbene a graului este cultivarea de soiuri rezistente. Metoda cea mai eficace este combaterea chimica prin folosirea fungicidelor sistemice cu actiune curativa si eradicativa. Ca si la fainare se recomanda si aplicarea masurilor culturale.

Rugina bruna a graului (Puccinia recondita Rob)

Se mai numeste si rugina frunzei si este cea mai raspandita dintre cele trei rugini.

Simptomele bolii. Atacul se manifesta in special pe limbul frunzelor si mai rar pe teci si tulpini. Cand atacul este puternic, frunza se acopera in intregime de pustule, care nu se unesc insa.

Pustulele sunt acoperite de epiderma, care mai tarziu se exfoliaza punand in libertate uredosporii.

Agentul patogen este ciuperca Puccinia recondita Rob.

Prevenirea si combaterea bolii. Cultivarea de soiuri rezistente constituie cel mai eficient mijloc de prevenire a bolii. Celelalte metode sunt asemanatoare cu cele mentionate la rugina galbena.

Rugina neagra a graului (Puccinia graminis Pers.)

Este denumita si rugina tulpinii. La noi, rugina neagra a graului constituie o problema numai pentru soiurile de grau de toamna tardive.

Simptomele bolii. Denumirea de rugina neagra provine de la culoarea bruna inchis a uredosporilor si a teleutosporilor. Se manifesta pe toate organele plantei: tulpina, frunze (teci si limb), glume si ariste prin aparitia de pustule.

Datorita vatamarii epidermei pe suprafete intinse, procesul de transpiratie al plantei se mareste foarte mult, ceea ce are drept consecinta o sistavire accentuata a boabelor de grau.

Agentul patogen este ciuperca Puccinia graminis Pers.).

Prevenirea si combaterea bolii. Cea mai buna si sigura metoda de evitare a bolii este cultivarea soiurilor rezistente si a soiurilor precoce care scapa de atac. Dintre masurile agrofitotehnice este indicata rotatia corespunzatoare a culturilor, precum si celelalte masuri prevazute la celelalte doua rugini.

Fusarioza spicelor de grau (Fusarium spp.)

Boala mai este cunoscuta sub denumirea de arsura spicelor, inrosirea spicelor sau albirea spicelor de grau.

Pierderile de recolta se reflecta in sterilitatea florilor si slaba umplere a boabelor. Toxinele secretate de agentii patogeni care produc boala si care se acumuleaza in boabe sunt toxice atat pentru animale cat si pentru om.

Simptomele bolii. Partile afectate sunt spicele si portiunea de tulpina imediat sub spic. Spicele infectate devin moi si isi pierd clorofila, se albesc treptat si se usuca. Ele raman mici si erecte comparativ cu cele neinfectate. Atacul poate cuprinde cateva spiculete, jumatate sau chiar spicul intreg.

Daca atacul se produce inainte de inflorire, spicele raman seci, daca se produce dupa inflorire are loc sistavirea boabelor. La baza spiculetelor, pe rahis, apar miceliul si conidiile ciupercii sub forma unor pernite, de culoare roz-portocaliu.

Agentul patogen. Principalii agenti patogeni sunt: Fusarium graminearum, Fusarium avenaceum, Fusarium culmorum si Fusarium nivale.

Prevenirea si combaterea bolii. Metodele cele mai importante sunt: aplicarea fungicidelor in timpul perioadei de vegetatie, in fazele de inspicare si inflorire, folosirea soiurilor rezistente, aplicarea unei rotatii corespunzatoare si ingroparea resturilor de plante infectate.

 

Fusarioza radacinilor, coletului si plantulelor de grau (Fusarium sp.)

Speciile de Fusarium care produc fusarioza spicelor de grau ataca si celelalte organe ale plantei.

Pagubele produse de aceasta boala se reflecta in numarul scazut de plante si de frati la m2, precum si in numarul, marimea si greutatea mai mica a boabelor.

Simptomele bolii se manifesta prin brunificarea radacinilor si a coletului si prin putrezirea plantulelor.

Agentul patogen. Speciile de Fusarium care produc fusarioza spicelor de grau sunt si agenti patogeni ai acestei boli.

Prevenirea si combaterea bolii. Putrezirea plantulelor de grau poate fi combatuta prin folosirea de samanta sanatoasa sau prin dezinfectarea semintei cu produse fungicide. Semanatul mai tarziu micsoreaza perioada de expunere a plantulelor in sol la temperatura optima de dezvoltare a speciilor de Fusarium. Se recomanda o fertilizare adecvata care sa contribuie la dezvoltarea unor radacini si tulpini viguroase.

Trebuie evitata ingrasarea excesiva cu azot, care indirect, prin cresterea abundenta a aparatului foliar duce la pierderi mari de apa din sol, favorizand evolutia bolii.

Mucegaiul de zapada (Fusarium nivale).

Pagubele produse de aceasta boala constau in distrugerea frunzelor care uneori poate fi totala.

Simptomele bolii. Caracteristica cea mai importanta este aparitia unei pasle miceliene si a sporodochiilor de culoare roz pe frunzele plantelor de grau de toamna, dupa topirea stratului de zapada. Frunzele pot fi partial sau total atacate. Acestea se brunifica si apoi se usuca.




Agentul patogen este Fusarium nivale.

Prevenirea si combaterea bolii. Nu sunt cunoscute soiuri de grau rezistente. Se recomanda tratarea semintelor cu fungicide pentru a proteja plantele de infectiile din sol. Dintre masurile agrofitotehnice, rotatia corespunzatoare a culturilor si semanatul graului mai tarziu toamna, la sfarsitul epocii, dau rezultate bune.

Septorioza graului (Septoria sp.)

Boala apare in zonele cu clima mai rece si umeda.

Sunt afectate mai mult boabele, care raman sistave si se pierd cu pleava, la recoltare. Pagubele sunt mai mari cand vremea este umeda timp mai indelungat in perioada cuprinsa intre inspicare si coacerea in lapte (Nelson, 1980).

Simptomele bolii. Boala se manifesta pe toate organele plantei si in tot cursul perioadei de vegetatie. La inceput apar pete clorotice, care cu timpul se necrozeaza, pe frunzele de la baza, apoi pe cele din etajele mijlocii si in cele din urma pe frunzele superioare, pe teci si pe spic.

Agentul patogen este Septoria tritici cu forma perfecta Mycosphaerella graminicola.

Prevenirea si combaterea bolii. Metoda cea mai eficace este

utilizarea soiurilor de grau rezistente. O importanta deosebita in combatere o au masurile agrofitotehnice. Tratarea semintei cu Criptodin reduce cantitatea de inocul prevenind ofilirea plantulelor.

Malura comuna a graului (Tilletia sp.)

Este una dintre cele mai raspandite si mai pagubitoare boli ale graului, diminuand atat productia de boabe cat si calitatea acestora.

Datorita tratamentelor facute cu substante chimice, boala se mai semnaleaza decat cu totul izolat unde tratamentul facut la samanta este necorespunzator.

Simptomele bolii. Plantele atacate sunt de obicei mai scunde, iar sistemul radicular al plantelor este slab dezvoltat.

Simptomele caracteristice apar odata cu inspicarea, cand culoarea spicelor si frunzelor devine verde-albastruie. Spicele atacate sunt mai subtiri, glumele mai rasfirate. Boabele infectate sunt mai scurte, mai groase si au o culoare bruna-cenusie.

In urma strivirii, boabele elibereaza o pulbere fina de culoare neagra cu miros de peste alterat. La treierat, boabele malurate sunt distruse, contaminand astfel boabele sanatoase.

Agentul patogen. Principalele specii care produc malura comuna sunt Tilletia caries si Tilletia foetida.

Prevenirea si combaterea bolii. Cultivarea soiurilor rezistente si folosirea unei seminte lipsite de germeni constituie mijloacele cele mai eficace. Dintre masurile agrofitotehnice se recomanda semanatul la epoca optima.

 

Malura pitica (Tilletia controversa)

Simptomele bolii sunt asemanatoare cu cele produse de malura comuna, deosebindu-se prin faptul ca plantele atacate prezinta o piticire accentuata, nu depasesc 1/3 din inaltimea plantelor sanatoase. Plantele atacate infratesc mai puternic, iar fratii au o rigiditate mai caracteristica.

Spicele au aspect foarte rasfirat. Boabele sunt mai mici si rotunde decat cele sanatoase, sunt tari, iar continutul lor este constituit dintr-o masa compacta, negricioasa si cu acelasi miros caracteristic de peste alterat, ca la malura comuna.

Agentul patogen este ciuperca Tilletia controversa.

Prevenirea si combaterea bolii se face prin cultivarea unor soiuri rezistente si respectarea masurilor agrofitotehnice.

Taciunele zburator al graului (Ustilago tritici)

Simptomele bolii. Taciunele zburator devine vizibil odata cu inspicarea plantelor de grau. Spicele atacate inspica mai devreme decat cele sanatoase si se observa de la distanta, avand o culoare neagra, contrastand cu spicele sanatoase care au culoarea verde.

Spicele infectate sunt transformate in intregime intr-o masa pulverulenta uscata de culoare neagra, care reprezinta fructificatiile ciupercii.

Agentul patogen este ciuperca Ustilago tritici.

Prevenirea si combaterea bolii se bazeaza pe cultivarea de soiuri rezistente, tratarea semintei cu fungicide sistemice de tipul Carboxinei, masuri culturale si certificarea semintei.

Helmintosporioza graului (Helminthosporium tritici)

Pagubele produse de aceasta boala variaza in functie de faza de vegetatie a plantelor si de conditiile climatice.

Simptomele bolii. Primavara apar primele simptome ale bolii, pe frunzele de la baza, sub forma de pete ovale, eliptice, fusiforme, de culoare galben-bruna, conturate marginal de o dunga bruna-cenusiu. Centrul petelor se coloreaza in brun inchis datorita fructificatiilor ciupercii.

Boala devine evidenta in cursul lunii mai cand petele conflueaza, ocupand suprafete mari din frunze care se usuca de la varf spre baza. Dupa inspicat, boala evolueaza pe frunzele etajului superior, determinand ,datorita evolutiei rapide, uscarea prematura si sfasierea frunzelor.

Deoarece frunzele se usuca prematur, umplerea si maturarea boabelor sunt stanjenite, asa incat raman sistave si productia scade.

Agentul patogen. Forma perfecta este ciuperca Pyrenophora trichostoma, cu stadiu imperfect Helminthosporium tritici repentis.

Prevenirea si combaterea bolii. Cel mai economic mijloc de combatere este cultivarea se soiuri rezistente. Alte masuri sunt: folosirea de samanta libera de parazit, distrugerea miristii si samulastrei infestate, precum si combaterea chimica.

2. DAUNATORII GRAULUI

Diferitele specii de daunatori pot produce pagube atat din punct de vedere cantitativ, cat si calitativ, graului aflat in orice faza de vegetatie. Sunt specii de daunatori al caror ciclu de dezvoltare se desfasoara in intregime in culturile de cereale paioase, ca: nematodul graului, gandacul ghebos, mustele cerealelor, unele specii de afide, viermele rosu al paiului, tripsii cerealelor, viespea graului, carabuseii cerealelor.

Graul reprezinta gazda si implicit hrana preferata pentru cele mai multe specii de daunatori specifici cerealelor paioase. Evolutia daunatorilor graului este influentata de conditiile ecologice din lanurile de grau. Vom prezenta daunatorii graului care se intalnesc mai frecvent si care determina pagube mai mari.

Tripsul graului (Haplothrips tritici).

Plante atacate si daune. Plantele gazda pe care a fost semnalat tripsul graului apartin la 10 familii, predominand insa speciile din familia graminee: grau, orz, ovaz, secara, orez, golomat, pir, obsiga (Banita si colab., 1982). In urma atacului adultilor pe rahis si spiculet, se produce atrofierea organelor florale si deci, sterilitatea partiala sau totala a spicului, aparand astfel simptomul caracteristic de 'albeata spicului'. In locurile intepate apar puncte brune, necrotice, iar spicele sunt deformate, cu aristele rasucite, indoite si zbarcite.



Larvele ataca indeosebi boabele in formare pana la faza de coacere in ceara. Boabele atacate in faza de lapte nu se mai dezvolta si devin sistave. Pe boabe apar portiuni decolorate, tegumentul este putin incretit, iar santul ventral se adanceste si se largeste.

Tripsii, pe langa faptul ca determina scaderea productiei pana la 10 % , provoaca deprecierea calitatii glutenului si a insusirilor biologice ale semintelor (Banita, 1976).

Din boabele atacate rasar plante cu o slaba capacitate de vegetatie.

Prevenire si combatere. Pentru prevenirea aparitiei atacului de tripsi se recomanda masuri agrofitotehnice ca: rotatia culturilor la 3-4 ani, arderea miristei, discuitul miristei, aratura de toamna si semanatul la epoca optima si folosirea soiurilor precoce.

Paduchele verde al cerealelor (Schizaphis graminum)

Paduchele verde al cerealelor, ca insecta migratoare, se dezvolta numai pe cereale si ierburi spontane. Cele mai atacate sunt: graul, orzul si sorgul. Insecta poate ataca graul atat toamna in primele faze de vegetatie cat si primavara si vara, mai ales in ultimele faze de vegetatie.

Atacurile puternice toamna determina uscarea plantelor, iar in perioada formarii boabelor determina reducerea productiei, atat cantitativ cat si calitativ. In afara de sugerea sevei, caracteristica tuturor afidelor, aceasta specie injecteaza un lichid salivar care este foarte daunator, distrugand clorofila si vatamand structura celulara a plantei.

Prevenire si combatere. Populatiile de afide pot fi mentinute la densitati numerice coborate prin semanatul graului la epoca optima, precum si prin distrugerea samulastrei care constituie principalul rezervor de populare a culturilor cu afide.

Se foloseste si combaterea chimica, fiind recomandate tratamentele cu Sinoratox R35 sau Carbetox 37 in doza de 1,5 l/ha.

Plosnitele cerealelor (Eurygaster sp.)

Plante atacate si daune. Plosnitele cerealelor ataca cerealele paioase, indeosebi graul, precum si diferite graminee spontane. Adultii, pentru a se hrani, ca si larvele inteapa toate organele aeriene ale plantei (frunze, tulpini, spice, boabe).

Vatamate, tesuturile plantei din zona atacata se distrug. Din cauza atacului, planta intreaga poate pieri sau infrati abundent. Atacul pe tulpina, cand spicul este in burduf produce avortarea spicului.

Ovarele intepate inainte sau la scurt timp dupa fecundare se usuca, iar boabele nu se mai formeaza, Boabele intepate in faza avansata de coacere prezinta un punct mic negru in centru unei pete de decolorare.

Atacul plosnitelor hibernante, desi se manifesta pe toate organele aeriene ale plantei, predomina totusi pe frunze si tulpini. Atacul larvelor si adultilor noii generatii are loc aproape in exclusivitate pe boabe, care determina pierderi cantitative cat si calitative.

Degradarea boabelor de catre plosnite are ca urmare reducerea greutatii hectolitrice si a celei absolute, a energiei si a facultatii germinative, precum si a calitatii de panificatie.

Prevenire si combatere. Metoda cea mai eficienta si cea mai utilizata este combaterea chimica . Prognoza atacului si planul de combatere se elaboreaza pe baza cunoasterii rezervei biologice a populatiei de plosnite in locurile de diapauza, rezerva stabilita prin efectuarea de sondaje toamna si primavara inainte de emigrarea din paduri.

In vederea avertizarii aplicarii tratamentelor chimice, atat impotriva adultilor hibernanti cat si a populatiei noii generatii, este necesara determinarea densitatii plosnitelor hibernante care au emigrat in culturile de grau, precum si a densitatii de larve care alcatuiesc noua generatie de plosnite.

Cercetarile efectuate au dus la stabilirea momentelor optime de aplicare a tratamentelor si a pragurilor economice de la care trebuie aplicate tratamentele (Popov si colab., 1982, 1983).

Pentru o cultura de grau cu o vegetatie si densitate normala , tratamentul chimic impotriva adultilor hibernanti se aplica numai in cazul in care densitatea de plosnite este de minimum 5 exemplare/m2 si numai dupa ce, cel putin 80 % din populatia de plosnite a parasit padurea.

Referitor la populatia noii generatii se considera justificata economic aplicarea tratamentului chimic atunci cand se inregistreaza o densitate de peste 3 exemplare/m2, iar majoritatea dintre acestea au trecut de varsta a 2-a. In solele in care dupa aplicarea tratamentului se gasesc densitati mai mari de 3 larve/m2 se efectueaza un nou tratament. Alaturi de tratamentele chimice se recomanda si masuri agrofitotehnice.

 

Gandacul ghebos (Zabrus tenebrioides)

Larvele gandacului ghebos sunt oligofage, hranindu-se cu diferite graminee cultivate si spontane. Hrana adultilor o constituie boabele de grau, secara, iar pagubele produse de ei sunt mai mici decat cele produse de larve.

Larvele gandacului ghebos se hranesc numai cu partile aeriene ale plantelor si niciodata cu radacini. Ele trag frunzele in galerii, consuma parenchimul, ramanand doar nervurile care uscandu-se iau aspectul unor ghemotoace fibroase.

Plantele atacate sunt distruse treptat in intregime. Atacul se poate prezenta sub forma de vetre sau generalizat. In conditiile unei monoculturi pronuntate, a unui regim de precipitatii favorabil speciei si in lipsa tratamentelor chimice s-au semnalat pana la 90 % plante distruse.

Prevenire si combatere. Dupa cercetari efectuate s-a elaborat un sistem de prevenire a atacului, bazat pe tratamentul semintei cu insecticide. Tratamentele chimice se pot imbina cu rotatia culturilor.

Viermi sarma (Agriotes sp.)

Plante atacate si daune. Larvele sunt extrem de vatamatoare. Culturile de grau sunt atacate, mai ales in toamnele calde si cu umiditate suficienta in sol. Frunzele planuitelor atacate manifesta o tendinta de ofilire si ingalbenire de la varf spre baza si de cele mai multe ori se usuca.

La planuitele infratite atacul poate determina uneori o infratire suplimentara, care duce insa la o diminuare a productiei. Culturile de grau raman rarite, iar plantele care nu pier dau o productie scazuta.

Prevenire si combatere. Pentru prevenirea atacului si combaterea viermilor sarma, o mare insemnatate o au masurile profilactice si tratamentele semintei cu substante chimice.

Viespea graului (Cephus pygmaeus)

Plante atacate si daune. Viespea are o preferinta pentru grau. Larva se hraneste in interiorul tulpinii cu tesutul parenchimatic, rozand galerii neregulate, care se umplu cu rumegus si excrementele sale.

Ca urmare a atacului, greutatea absoluta a boabelor scade. Se poate produce ruperea paiului si caderea spicului la pamant.

Prevenire si combatere. Tratamentele foliare nu sunt eficace. Dintre masurile agrofitotehnice, dezmiristirea, aratura adanca si rotatia culturilor pot avea un anumit rol in prevenirea inmultirii in masa a daunatorului. Metoda cea mai eficace o reprezinta folosirea soiurilor rezistente.

Nematodul boabelor de grau (Anguina tritici)

Plante atacate si daune. Este un parazit monofag, cresterea si dezvoltarea sa fiind asigurata numai pe plantele de grau.

Nematodul provoaca la plantele de grau modificari morfologice importante si perturbari profunde ale principalelor procese fiziologice si biochimice.

Tulpinile plantelor infestate au internoduri scurte, talia plantelor micsorandu-se de 2-3 ori comparativ cu plantele neinfestate. Spicele sunt deformate, laxe, de doua ori mai scurte decat spicele sanatoase , iar pe anumite portiuni sunt stirbe din cauza florilor avortate si a lipsei boabelor.

Boabele sunt transformate in gale si se diferentiaza de boabele sanatoase atat prin culoare cat si forma, confundandu-se ca aspect exterior cu boabele malurate.

Prevenire si combatere. Samanta din lanurile infestate sa nu se foloseasca la semanat. Se recomanda distrugerea gozurilor, iar pe terenul respectiv sa nu se semene grau timp de 2 ani.



loading...



Politica de confidentialitate


Copyright © 2018 - Toate drepturile rezervate

Agricultura


Macelarie
Pomicultura
Silvicultura
Viticultura


Tehnologia de cultivare a familiei SALIX
BOLILE, DAUNATORII GRAULUI SI COMBATEREA LOR












loading...