Protozoare transmise de capuse

Protozoare transmise de capuse

Piroplasmele sunt un grup de protozoare transmise de capuse. Cele doua genuri importante de piroplasma sunt: Babesia si Theileria. Babesia se replica in eritrocitele vertebratelor, in timp ce Theileria are un ciclu exoeritrocitar. Dovezi ultrastructurale (Rudzinska et al. 1979) si genetice (Morzaria et al. 1992) au aratat ca piroplasmele se replica si in tubul digestiv al capuselor.

Babesiozele

Prima specie de Babesia a fost descoperita de Victor Babes pe frotiuri de sange recoltat de la bovine bolnave, cu hemoglobinurie. Babes a numit parazitul Haematococcus bovis (astazi Babesia bovis). In 1892, acelasi cercetator a descoperit Babesia ovis. La animale, infestarea este intalnita in toata lumea. La om, cele mai multe cazuri sunt cunoscute din America de Nord. In Europa, cazurile de babesioza umana s-au semnalat in fosta Iugoslavie, Franta, Marea Britanie, Spania, Suedia, Elvetia, Belgia, Polonia, Turcia si Romania. Parazitii pot avea diferite forme: neregulata, inelara, ovulara, piriforma sau punctiforma.

Prima dovada a faptului ca un agent patogen poate fi transmis de un artropod a fost adusa de Theobald Smith si F. L. Kilbourne (1893) si a fost aceea ca Babesia bigemina (agentul febrei bovine de Texas) este transmisa de Boophilus annulatus.

Primul caz de boala la om a fost depistat in 1957 la Zagreb, in Croatia.

Omul (gazda intermediara accidentala) este infestat prin intepatura unei capuse (gazda definitiva) care inoculeaza sporozoitii. Acestia se multiplica in eritrocite prin diviziuni binare succesive sau prin inmugurire (pseudo-schizogonie).

In gazdele vertebrate Babesia microti se gaseste sub forma de merozoiti (ce se divid prin inmugurire) sau de gametociti care nu se divid in gazda vertebrata (Rudzinska et al. 1979). Unele forme inelare nu se mai divid, devin circulare si sunt considerate gametociti.

Pana nu demult se credea ca babesioza umana apare la indivizi splenec­tomizati expusi capuselor infectate cu babesii bovine. Totusi, in anii 1970 au inceput sa fie infectati cu Babesia microti si indivizi cu splina intacta (Spielman et al. 1985). Vectorul babesiozei umane s-a dovedit a fi acelasi care transmite si Borrelia burgdorferi in Statele Unite si anume Ixodes scapularis. Larvele de Ixodes scapularis preiau piroplasmele de la rozatoarele infectate si le transmit ulterior in stadiul de nimfa altor rozatoare sau oamenilor. Desi, au fost infectate si persoane mai tinere cu B. microti, indivizii mai in varsta sunt expusi unui risc mai mare in zonele endemice. Infestarile subclinice sunt mai frecvente decat boala aparenta clinic.

In evolutia bolii se disting doua faze: acuta si cronica. In faza acuta se poate constata: hipertermie, inapetenta, apatie, polipnee, tahicardie, hepatomegalie cu icter, splenomegalie, congestie pulmonara si nefrita acuta. Tabloul sangvin evidentiaza anemie, leucopenie sau leucocitoza, trombocitopenie, modificari ale formei hematiilor.

Actiunea parazitilor este mecanica (produc ruperea hematiilor la patrunderea si iesirea din acestea si induc o citoaderenta a hematiilor care se aglomereaza si se ataseaza la endoteliul capilar), spoliatoare (prin consumul hemoglobinei si producerea unor factori ce duc la ruperea hematiilor) si toxica (prin catabolitii parazitari).

Faza latenta se manifesta cu anemie, oboseala, parazitemie scazuta.

Babesioza produsa de Borrelia microti are un debut treptat, cu febra, frisoane, anorexie, oboseala, apatie, transpiratie si mialgii generalizate. Ulterior se constata hepato-spleno-megalie, anemie hemolitica, icter si hemoglobinurie. Faza acuta dureaza cateva saptamani, dar oboseala si indispozitia se mentin mai multe luni. Decesul survine rar.

Babesioza produsa de Borrelia divergens si Borrelia bovis are un debut brutal, cu frisoane, febra crescuta, anemie, insuficienta hepatica, icter si hemoglobinurie. Ulterior anemia devine severa, cu reticulocitoza, leucocitoza, hemoglobinuria se accentueaza si se instaleaza o insuficienta renala acuta. Decesul este frecvent.

Tratamentul este nesigur. S-a incercat administrarea de chinina sulfurica in asociatie cu clindamicina sau pentamidina.

Rezervorul il constituie bovinele, cervidele (pentru Borrelia divergens si Borrelia bovis) si unele rozatoare (pentru Borrelia microti) (Teodorescu & Toma 1999).