Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Meseria se fura, ingineria se invata.Telecomunicatii, comunicatiile la distanta, Retele de, telefonie, VOIP, TV, satelit



Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Frumusete


Index » sanatate » Frumusete
» Istoricul utilizarii plantelor aromatice si medicinale in cosmetica si parfumerie
Trimite pe WhatsApp


Istoricul utilizarii plantelor aromatice si medicinale in cosmetica si parfumerie




ISTORICUL UTILIZARII PLANTELOR AROMATICE SI MEDICINALE IN COSMETICA SI PARFUMERIE



Preocupari in domeniul cosmeticii naturiste au existat inca din zorii civilizatiei umane. Utilizarea plantelor aromatice si colorante a fost consemnata in istoria cosmeticii inca din perioada paleolitica, in care materialul vegetal se amesteca cu vopsele din argila, var, carbune si roci colorate. A urmat apoi perioada utilizarii uleiurilor vegetale (migdale, palmier, mastic, masline) si grasimi animale parfumate cu balsamuri.

Fiecare faza a culturii umane a dat nastere unor conceptii proprii despre frumusetea si sanatatea pielii, care urma sa fie atinsa cu ajutorul mijloacelor cosmetice.




La toate popoarele lumii se gaseste insa aceeasi regula ca .. frumusetea cere in primul rand o curatenie exemplara! De aceea, necesitatea curateniei corporale a aparut instinctiv la omul primitiv care cauta sa-si curate corpul prin folosirea tuturor mijloacelor naturale. Datorita caldurilor mari se spalau mult, iar mai tarziu au inceput sa-si prepare sapunuri.

Din motive de sanatate, pentru a se apara de trahomul endemic, raspandit de catre muste, oamenii isi pictau pleoapele cu o culoare inchisa, menita sa-i protejeze contra acestei boli de ochi.

Alifiile facute cu ulei de palmier, ulei de ricin, untura, unt, cu adaosuri de diferite ierburi si de prafuri metalice aparau pielea corpului de insolatii, de intepaturi de insecte, de frig si de vant (Radulescu D. A. -2002).

La fiecare popor, pe langa influentele din afara, se practicau procedee cosmetice devenite traditionale si mentinute pana in zilele noastre, procedee bazate pe ceea ce natura pune la dispozitia oamenilor. Documentele atesta unele produse naturale si procedee folosite.

Indienii americani preparau, pentru spalarea parului, un fel de sampon din seva unor plante, mai ales din planta “Yucca”.

Daca am fi trait in Egiptul de acum aproape 6000 de ani, ochii nostri ar fi fost inconjurati de verde mineral- o pasta obtinuta in cupru ar fi fost fardul de pleoape. Crema de fata si de maini mirosea destul de urat de la untura de oaie, si doar uleiurile vegetale atenuau un pic “aroma”. Unghiile erau pilite, iar lacul de unghii era din seu amestecat cu pigmenti minerali sau sange, dovada stand unghiile unor mumii aflate la British Museum (Radulescu D. A. -2002).

Tot Egiptului ii datoram folosirea mascaralei si a creioanelor pentru conturul ochilor- innegrirea zonei ochilor era facuta cu dublu profit: respingerea  razelor solare puternice, protejand ochii si efect antibacterian (Daniel C. -1976, Lalouette C. -1987, Larousse Dictionar de civilizatie egipteana).

Regina Nefertiti, mama viitorului faraon Tutankhamon, a devenit o celebra specialista in preparate cosmetice, obtinute din flori placut mirositoare, macerate la cald in uleiuri grase, precum si din rasini, scoarte, radacini si unele fructe. Era cunoscuta in acele timpuri drept creatoare de retete pentru vindecarea strabismului, indepartarea ridurilor, a alunitelor, protejarea ochilor. A elaborat farduri si coloranti de par, integrate in ulei de masline si avocado.

Multiple procedee de infrumusetare a utilizat regina Cleopatra (69 – 30 i.e.n.). Se spune despre Cleopatra ca a fost prima femeie care a scris un manual de ingrijire a frumusetii femeilor “KOSMETICON”. Formularul cosmetic a fost insa distrus in incendiul renumitei biblioteci din Alexandria, dar textul lui a fost in parte reprodus de catre Criton. Cleopatra folosea malul Nilului pentru a-si increti parul. Isi prepara un parfum, cu miros tulburator, “Kiphe” care dupa Plutarh, era un amestec de miere, vin, planta “henné”, smirna, diferite radacini, lemn de trandafir, trestie mirositoare, crocus, macris, boabe de ienupar, etc (Daniel C. -1976, Lalouette C. -1987, Larousse Dictionar de civilizatie egipteana).

Inaintea fiecarei mese, egiptenii isi stropeau mainile cu apa, iar drept sapun foloseau un amestec de nisip, soda si lesie. Amestecul era folosit pentru curatarea si catifelarea pielii.

In anul 100 (e.n.) Criton, medicul imparatului Traian, publica si el un formular de cosmetica, reproducand in parte retetele reginei Cleopatra. Lucrarea lui Criton aminteste despre ingrijirea parului si a pielii, despre bai si parfumuri, eliminarea petelor de roseata datorate caldurii, despre tratarea bolilor ce distrug frumusetea etc. Aceasta lucrare s-a pierdut si ea, dar partile ei principale au fost reproduse de catre medicul grec Galenus, intemeietorul galenicei (= arta si stiinta prepararii medicamentelor).

Din Egipt, cosmeticele au patruns in Grecia prin portul Alexandria. Femeia elena, chiar daca purta de cele mai multe ori o peruca, pentru a ascunde faptul ca nu prea se spala (lucru valabil si pentru barbatii greci), a invatat sa foloseasca praful de creta pentru a da aspect imaculat fetei, a folosit farduri de fata, a incercat un amestec de argila si oxizi de fier pe post de ruj.

Anul 100 e.n. a adus pe buzele lui Platon versul “o femeie fara machiaj este ca mancarea fara sare





In Grecia, femeile isi spalau parul cu must de mere. Foloseau creme pentru albit tenul, farduri, vopsele pentru sprancene si gene. Pleoapele si le umbreau usor cu carbune. Genele erau mai intai vopsite in negru, apoi fixate cu un amestec din albus de ou, amoniac si rasina. Femeile ca de altfel si barbatii se parfumau din belsug. La greci, consumul de parfumuri devenise un viciu. Atenienii bogati isi parfumau vinul cu violete si trandafiri. Inainte de masa isi ungeau parul cu parfumuri, pentru a indeparta betia. In timpul mesei, lasau sa zboare in sufragerii, porumbei care aveau aripile unse cu esente mirositoare. Stropii lasati de pe aripile porumbeilor urmau sa parfumeze hainele comesenilor (Chamoux F. -1985, Fraceliére P. -1976).

Arzand plante aromate isi parfumau si dezinfectau camerele pentru combaterea epidemiilor.

Medicul roman Galenus- cel care a pus bazele stiintei prepararii medicamentelor, de la el venind denumirea de preparate galenice, pe care inca o mai gasim in farmacii- reda cateva formule de preparare a unor parfumuri si creme. “Alifia de struguri” este inventia lui, pastrata la loc de cinste pana in zilele noastre.

Romanii bogati dadeau ospete foarte imbelsugate, si totodata faceau un desfrau costisitor cu parfumurile. La masa, stropeau capetele invitatilor cu apa de trandafiri (Bloch R.et al. -1988, Carcopino J. -1979).

Sotia lui Nero, Popeea, utiliza “masca pentru sot”, pe care o punea dimineata pe fata, ca sa aiba tenul proaspat. Masca era preparata din faina de secara si ulei parfumat si era indepartat prin spalare cu lapte de magarita.

In Roma antica, deoarece abuzul de bai si parfumuri preparate din cenusa si extracte vegetale uscau pielea peste masura, uleiurile si cremele grase nu puteau lipsi din nici o trusa igienica. Romanii foloseau spalatul cu lapte si cu emulsii, isi ungeau pieptul, fata si mainile cu grasime de lana de oaie, care insa continea multe impuritati si avea un miros neplacut. Ulterior, datorita progresului in domeniul chimiei, aceasta unsoare a fost utilizata la prepararea diferitelor produse cosmetice sub denumirea de lanolina.

Sapunurile erau parfumate cu ulei de roze sau alte uleiuri pe care le foloseau la prepararea cosmeticelor ca: pomada pentru fata, uleiurile de par aromatizate cu diferite parfumuri de flori, obtinute prin incalzirea directa a amestecului gras cu petalele florilor sau prin extractia parfumului cu vin si evaporarea pe baie de apa. Pentru par preparau unguente, ale caror formule sunt folosite si in zilele noastre. Femeile romane foloseau diferite farduri pe baza de ceruza. Spre deosebire de femeile egiptene, a caror fata aparea ca o masca, femeile romane utilizau pudra de aur pentru par si obraji si diverse farduri colorate intens pentru ochi si obraji (Bloch R.et al. -1988, Carcopino J. -1979)

Excesele dateaza si ele de pe vremea antichitatii. Caligula si-a sarbatorit calul Incitatus, cheltuind o avere numai pe trandafiri. Imparatul Nero, la inmormantarea sotiei sale, a pus sa se arda mai multa smirna decat producea Arabia timp de 2 ani. Cu apa de trandafiri se stropeau capetele si vesmintele invitatilor la mesele grandioase. Baile calde si masajele cu uleiuri ocupau ca timp, fara exagerare, cel putin o jumatate din viata tinerilor bogati din marea metropola. Tot de atunci dateaza predecesorul deodorantului de astazi: pentru a fi siguri ca mirosul neplacut de transpiratie este complet indepartat, dupa baie romanii puneau la subtiori mici pernite aromate. Caderea Imperiului Roman a fost pentru inceputurile industriei de infrumusetare ca o cadere a unei puternice burse contemporane. Cosmeticele mai erau folosite doar in unele orase ca Venetia, Genova sau Florenta, pastratoare si continuatoare ale artei italiene (Bloch R.et al. -1988, Carcopino J. -1979).

Evul Mediu timpuriu a insemnat pentru Europa o perioada de restrictii impuse de biserica. Folosirea uleiurilor parfumate este permisa doar la oficierea ritualurilor religioase, iar baia si cosmeticele precum rujul de buze si pasta pentru fardarea ochilor au fost declarate diavolesti (Chaunu P. -1986).

Secolul al XIV-lea, in Anglia, insemna din punct de vedere cosmetic conceptia ca produsele de acest gen dauneaza sanatatii pentru ca.opresc circulatia sangelui. Doar parul rosu elisabetan era tolerat si incurajat ca artificiu cosmetic. Desi, pe ascuns, femeile foloseau albusul de ou pentru fata si chiar felii de carne cruda care aparent reduceau ridurile. Acum incepe epoca parfumurilor, Elisabeta I fiind o “consumatoare” de ulei de lavanda si menta englezeasca , picurat in manusi sau sub forma de toalete parfumate puternic, in asa fel incit sa contracareze mirosurile pestilentiale ale Londrei. Vorbim despre o epoca in care curatenia publica si chiar cea personala, nu prea erau la mare cautare (Chaunu P. -1986).



O perioada de timp, tinerii englezi urmand obiceiurile orientale isi stropeau parul si fata cu parfum, purtand cu ei flacoanele respective.

Evul Mediu a insemnat si instaurarea suprematiei Frantei in ceea ce priveste fabricarea parfumurilor. Retetele de preparare si toate materialele de cercetare au fost si sunt pastrate si azi ca niste secrete de stat. Tehnicile laborioase de extractie si amestecare a ingredientelor pretioase erau perfectionate continuu. Dar nu numai pentru industria cosmetica: de exemplu, numeroase “crime perfecte” au avut loc cu ajutorul pudrelor de fata in care se putea “strecura” la cerere o cantitate de arsenic.

Perioada domniei lui Carol al II-lea in Anglia si Ludovic al XV-lea in Franta a fost aceea in care obiceiul machiajului abundent si lipirea de mici alunite negre sub diferite forme a luat o amploare deosebita. Era mai degraba dorinta de a ascunde semnele lasate de variola, dar sa recunoastem ca nu erau urate si ideea a prins. Ce nu trebuie sa uitam este faptul ca majoritatea produselor cosmetice mai aveau in aceasta perioada un rol important: mascau, cit de cit, igiena personala total dezastruoasa, din acea epoca (Chaunu P. -1986).

Renasterea a insemnat apogeul artei dar si al folosirii cosmeticelor si parfumurilor. Incepe sa se dezvolte prepararea lor la nivel industrial, ceea ce a dus in scurt timp la noi descoperiri in domeniul chimiei.

Secolul al XVII-lea a insemnat o tot mai mare dezvoltare a industriei cosmeticelor - numai paturile foarte sarace ale populatiei nu aveau acces la multitudinea de produse care incepusera sa fie comercializate in magazine cu standuri de profil. Franta devine promotorul experimentelor chimice destinate obtinerii unor substante parfumate sintetice care sa inlocuiasca uleiurile esentiale vegetale pretioase. Oxidul de zinc este folosit pe scara larga ca pudra pentru fata, inlocuind combinatiile destul de toxice folosite pana atunci. Alti compusi agresivi si daunatori inca mai persistau in formulele fardurilor de pleoape (oxizi de plumb, sulfit de antimoniu), in rujuri (sulfat de mercur) si nu se renuntase inca la formule de infrumusetat ochii cu extract periculos de belladona. Denumirea acestei plante a derivat chiar din faptul ca efectul ei era de a mari pupilele (prin aplicarea de picaturi direct in ochi), ceea ce se considera ca infrumuseteaza orice femeie – bella dona.

Revolutia Franceza a intrerupt pentru scurt timp moda machiajului puternic, in care ponderea o detinea rujul de buze (sugera sanatate, prosperitate si veselie).

Negustorii din imperiul germanic se aprovizionau cu sulimanuri si parfumuri din Franta.

Femeia franceza era considerata ca tipul ideal al frumusetii feminine.

In Anglia reginei Victoria (secolul al XIX-lea) s-a impus aspectul femeii delicate ca o floare, sugrumata insa de o corset si extrem de palida datorita evitarii aerului curat. Rujul era folosit discret si pe obraji. Ceva efort se depunea pentru ca soarele sa nu atinga pielea si aceasta sa-si pastreze albeata perfecta (Chaunu P. -1986).

In epoca eduardiana, a anilor 1900, artificiile mici, gen buze rosii sau obraji de portelan, trebuiau aplicate delicat, ca si cum ar fi fost naturale. Discretia inca mai era la ordinea zilei. Debutul secolului al-XX-lea a devenit, in scurt timp, adevaratul inceput al industriei moderne de cosmetice, produse de igiena si parfumuri. America anilor `20 inregistreaza fenomenul de mass market, adica vanzarea produselor cosmetice pe scara larga, nu doar in magazine mici cu circulatie si acces restranse. Lavanda era “aroma de lady”, iar primul salon de infrumusetare isi deschide usile in Londra anului 1900, sub “bagheta” Helenei Rubenstein.

Anul 1920 a insemnat lansarea produselor de curatare, hranire si tonifiere a tenului de catre faimoasa Elisabeth Arden. Cam in acelasi timp, Helena Rubenstein creeaza creme care protejeaza fata de razele solare si putin mai tarziu lanseaza rujul de buze si pudra care ii poarta numele. Buzele si unghiile sunt importante, ar putea fi declarata “deviza” anilor 30.  Apare nuantarea rujurilor, in tonuri care se schimba de la an la an. Se aplica mai usor, dar sunt scumpe. Unghiile de la maini devin neaparat rosii, lungi si agresive, iar cele de la picioare sunt de un roz contrastant. Este inventata metoda chimica de permanent pentru par si genele false intra in scena.



Dupa anii celui de-al doilea razboi mondial, caracterizati prin economie de machiaj, dar cu fantezie in ceea ce priveste coafura, urmeaza o explozie a industriei de produse cosmetice, de igiena si machiaj. Substantele sintetice au permis fabricarea in cantitati mult mai mari a produselor deja consacrate, dar deja insuficiente pentru cererea pietei. De aici si pana la folosirea hormonilor sau a altor compusi proprii organismului uman nu a fost decat un pas. Radioul si apoi televiziunea au contribuit mult la dezvoltarea acestei categorii de industrie.

Anii `70 au adus conceptul de natural in compozitia anumitor produse, dar si in tendintele de ingrijire si machiaj. Unele substante au fost retrase din procesele de fabricatie, pentru ca puneau in pericol specii de animale sau plante. Testarea produselor cosmetice pe animale (pentru a fi aprobate spre comercializare) devine un subiect extrem de sensibil.

Din 1980, cuvantul de ordine pentru cosmetice si produse destinate igienei este diversitate”. Inovatiile insa se platesc destul de scump. Enzimele speciale care accelereaza repararea pielii, cum ar fi enzima Q10, sau colagenul si vitamina C activa, sunt compusi carora li se perfectioneaza proprietatile intr-un ritm ametitor, dar cu costuri extrem de mari. Extractul din caviar, lipozomii, mineralele si algele marine, hormonii vegetali, acizii speciali din fructe si apele termale sau din izvoare vulcanice submarine apar in produse cosmetice intr-un fel de competitie acerba (Ghidul cosmeticelor si parfumurilor -2006).

In tara noastra, suleimenitul (de la cuvantul turcesc sülümen), obicei vechi-oriental, a fost introdus dupa anul 1820, odata cu o reforma radicala in imbracamintea femeilor care adoptasera portul European , iar St. Fodor in “ Formularul Cosmetic” aparut in 1858, arata ca “femeia de la tara, se lasa dintr-altele, numai ca sa cumpere mijloace de frumusete; ea vine la oras cu oglinjoara, borcanelul cu alifioara alba si foita rosie in san, si, la marginea orasului isi aranjeaza toaleta, si apoi da buna dimineata in piata”.

L. Saineanu in cartea sa “Influenta orientala asupra limbii si culturii romane” mentiona ca “o doamna pe atunci, nu se credea destul de gratioasa, pana nu-si supunea figura unei adevarate operatiuni chimice”.

La Pasti , fetele isi inroseau obrajii cu coji de oua rosii. Rumenirea fetei se facea si cu “creasta cocosului”, o planta avand un rizom carnos. Tot pentru rumenirea fetei se foloseau frunze rosii de rachita, branduse de primavara, sfecla, bulbul de ceapa ciorii, iar pentru innegrirea sprancenelor si pleoapelor foloseau carbune din tulpina de busuioc (L. Saineanu -1900).

Folosirea acestor produse naturale, in modul aratat, reflecta desigur conditiile social-economice ale oamenilor din perioadele respective. Ele scot in evidenta dorinta nestramutata a oamenilor de a se infrumuseta, de a corecta unele defecte.

Prin mentinerea pielii in perfecta stare de sanatate se asigura o nota distinctiva in modul de infatisare precum si un echilibru fiziologic si psihologic, dand stari de satisfactie, fericire si admiratie.

Utilizarea plantelor medicinale si aromatice in cosmetica si parfumerie are la baza valorificarea principiilor active din diferite organe vegetale, care imprima anumite proprietati terapeutice: emoliente, astringente, cicatrizante, antiseptice si antibacteriene, revulsive si antiinflamatoare, hidratante, tonic nutritive si revigorante.

Extinderea produselor vegetale in industria cosmetica se datoreaza faptului ca principiile active elaborate de celulele plantelor sunt perfect compatibile si usor asimilabile de celula umana, fara a genera acumulari in exces si intoxicari locale, frecvente in cazul utilizarii preparatelor de sinteza chimica.

Prin imbinarea proprietatilor specifice ale diferitelor specii vegetale cu principiile active si componentele odorante de inalta calitate si valoare terapeutica, pot fi satisfacute cele mai rafinate solicitari ale consumatorilor (femei si barbati). O atentie deosebita se acorda componentelor odorante rezultate prin distilarea fractionata a uleiurilor eterice din plantele aromatice care pot fi utilizate cu succes, in combinatii ce dau finetea si diversitatea parfumurilor naturale.





loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate