Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii




Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» DREPT PENAL IN CONTEXTUL INTEGRARII IN UNIUNEA EUROPEANA - PROBLEMATICA IMPLEMENTARII DECIZIEI CADRU NR.584/13.06.2002 IN STATELE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE


DREPT PENAL IN CONTEXTUL INTEGRARII IN UNIUNEA EUROPEANA - PROBLEMATICA IMPLEMENTARII DECIZIEI CADRU NR.584/13.06.2002 IN STATELE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE


DREPT PENAL IN CONTEXTUL INTEGRARII IN UNIUNEA EUROPEANA

 



PROBLEMATICA IMPLEMENTARII DECIZIEI CADRU NR . 584/13 . 06 . 2002 IN STATELE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE

Capitolul 1

Mandatul european de arestare si predare

1 . 1 . Consideratii preliminare privind mandatul european de arestare si predare .

Amploarea fenomenului criminalitatii transnationale, evidentiata prin aparitia unor noi forme complexe de manifestare a acestuia, face ca acquis-ul in domeniul cooperarii judiciare internationale in materie penala sa se afle intr-o continua evolutie, prin adoptarea unor masuri si crearea instrumentelor necesare combaterii prompte si eficiente a acestui flagel .

Avand in vedere perspectiva aderarii, Romania cauta sa-si armonizeze legile in materia extradarii, cu prevederile noilor instrumente ale Uniunii Europene, printre care mentionam: Conventia privind procedurile simplificate de extradare intre statele membre ale Uniunii Europene din 10 . 03 . 1995[1], Conventia de extradare intre statele membre ale Uniunii Europene din 27 . 09 . 1996 , Conventia Uniunii Europene privind asistenta judiciara internationala in materie penala din 29 . 05 . 2000 si Decizia Cadru a Consiliului din 13 Iunie 2002 privind mandatul de arestare european si procedurile de predare intre Statele Membre .

Dintre aceste instrumente enumerate, Decizia Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul de arestare european si procedurile de predare intre Statele Membre reprezinta cea mai prompta masura si cea mai categorica reactie fata de amploarea fenomenului infractional . Prin aceasta decizie s-a materializat hotararea luata in cadrul Consiliului European de la Tampere din 15 si 16 . 10 . 1999 ca, intre statele Uniunii Europene, sa se inlocuiasca procedura formala de extradare cu o procedura simplificata[4] .

Mandatul de arestare european prevazut in aceasta decizie-cadru este prima masura concreta in domeniul dreptului penal, care implementeaza principiul recunoasterii reciproce, la care Consiliul Europei s-a referit ca fiind primordial in cooperarea judiciara . Asa cum se arata in preambulul deciziei-cadru "obiectivul fixat pentru Uniune de a deveni o zona a libertatii, securitatii si justitiei conduce la abolirea extradarii intre Statele Membre si inlocuirea acesteia cu un sistem de cedare intre autoritatile judiciare

Astfel, introducerea unui sistem simplificat de extradare a persoanelor condamnate sau suspecte, in scopul executarii sentintelor penale sau al urmaririi penale, face posibila eliminarea complexitatii si posibilitatii de intarziere inerente in cadrul procedurii existente . In acelasi timp, relatiile traditionale de cooperare care au prevalat pana acum intre Statele Membre vor fi inlocuite cu un sistem de miscare libera a hotararilor judecatoresti in cauzele penale, acoperind atat hotararile pre-condamnare, cat si hotararile ramase definitive . De mentionat ca, mecanismul mandatului de arestare european, care se bazeaza pe un inalt grad de incredere intre Statele Membre, va inlocui toate instrumentele anterioare privind extradarea, inclusiv prevederile Titlului III din Conventia de implementare a Acordului Schengen[5] privitoare la extradare .

Procedura de extradare "clasica" cuprinde o etapa administrativa, care se refera, in esenta, la indeplinirea de catre Ministerul Justitiei, prin compartimentul de specialitate, a o serie de activitati si o etapa judiciara . Prin noul sistem de predare se elimina etapa administrativa, sens in care, cooperarea in materia predarii persoanelor care se sustrag urmaririi penale, judecarii si executarii pedepselor se realizeaza, aproape exclusiv, intre autoritatile judiciare competente din statele membre ale Uniunii Europene, autoritatile centrale putand, eventual, a le asista sau sa aiba rolul de autoritati transmitatoare[6] .

Aceste instrumente juridice europene adoptate in materia extradarii sunt transpuse in legislatia romaneasca prin Legea 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, dar aceste prevederi vor deveni aplicabile din momentul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana . Pornind de la experienta statelor membre ale Uniunii Europene in aplicarea deciziei-cadru privind mandatul european de arestare, prevederile legii anterior mentionate se vor modifica si completa, propunerile fiind deja materializate intr-un proiect[7] de lege ce este supus dezbaterilor . Institutia mandatului european de arestare va fi analizata in cele ce urmeaza avand la baza, in principal, prevederile acestui Proiect de lege .

1 . 2 . Conditii pentru emiterea si executarea unui mandat european de arestare Mandatul european de arestare reprezinta o decizie[8] emisa de autoritatea judiciara competenta a unui stat membru al Uniunii Europene, in vederea arestarii si predarii catre un alt stat membru a unei persoane solicitate in vederea efectuarii urmaririi penale, a judecatii sau in scopul executarii unei pedepse sau a unei masuri privative de libertate .

Luand in considerare dispozitiile[9] deciziei-cadru, competentele autoritatilor romane au fost stabilite astfel:

autoritati judiciare emitente sunt instantele judecatoresti;

autoritatile judiciare romane de executare sunt curtile de apel;

autoritatea centrala romana este Ministerul Justitiei .

Referitor la sfera[10] mandatului european de arestare, conform Proiectului de completare si modificare a Legii 302/2004, mentionam ca, acesta poate fi emis de autoritatile judiciare romane competente in vederea efectuarii urmaririi penale sau a judecatii, daca fapta este pedepsita de legea penala romana cu o pedeapsa privativa de libertate de cel putin 1 an sau in vederea executarii pedepsei, daca pedeapsa aplicata este mai mare de 4 luni .

In ceea ce priveste conditiile privitoare la fapta, noul sistem instituie anumite exceptii de la regula dublei incriminari in cazul unor infractiuni grave, prevazute expres in textul legii[11] . Nu are relevanta denumirea lor in statul emitent, dar pentru a se acorda predarea fara a se verifica existenta dublei incriminari, acestea trebuie sanctionate in statul emitent cu inchisoarea sau cu o masura de siguranta privativa de libertate pe o perioada de minimum 3 ani .

Pentru alte fapte decat cele enumerate in cuprinsul legi, predarea poate fi subordonata conditiei ca faptele care motiveaza emiterea mandatului european sa constituie infractiune potrivit legii romane, independent de elementele constitutive sau de incadrarea juridica a acesteia .

Un mandat european de arestare va contine, in mod obligatoriu, urmatoarele informatii:

a) identitatea si cetatenia persoanei solicitate;

b) denumirea, adresa, numerele de telefon si fax, precum si adresa de e-mail ale autoritatii judiciare emitente;

c) indicarea existentei unei hotarari judecatoresti definitive, a unui mandat de arestare preventiva sau a oricarei alte hotarari judecatoresti executorii care au acelasi efect;

d) natura si incadrarea juridica a infractiunii;

e) o descriere a circumstantelor in care a fost comisa infractiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate;

f) pedeapsa pronuntata, daca hotararea a ramas definitiva, sau pedeapsa prevazuta de legea statului emitent pentru infractiunea savarsita;

g) daca este posibil, alte consecinte ale infractiunii .

Acesta va fi intocmit conform unui model stabilit si daca este transmis autoritatii competente a unui alt stat membru trebuie tradus fie in limba oficiala sau in limbile oficiale ale statului de executare, fie in una ori mai multe alte limbi oficiale ale Institutiilor Comunitatilor Europene, pe care acest stat le accepta, conform declaratiei depuse la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene . In situatia in care mandatul european de arestare este transmis spre executare autoritatilor romane, acesta trebuie tradus in limba romana sau in una din limbile engleza sau franceza .

Referitor la transmiterea[12] unui mandat european de arestare, s-a stabilit faptul ca, daca se cunoaste locul unde se afla persoana solicitata, autoritatea judiciara romana emitenta poate transmite mandatul european de arestare direct autoritatii judiciare de executare . Autoritatea judiciara emitenta poate sa solicite introducerea semnalmentelor persoanei in cauza in Sistemul de Informatii Schengen (SIS), prin intermediul Sistemului Informatic National de Semnalmente[13], semnalare care echivaleaza cu un mandat european de arestare, daca este insotit de informatiile cerute de lege . Cu titlu tranzitoriu, pana la data la care Sistemul Informatic Schengen va avea capacitatea de a transmite toate informatiile, semnalarea va fi echivalenta cu un mandat de arestare european pana la primirea originalului si a formularului corespunzator de catre autoritatea judiciara executoare .

In situatia in care persoana solicitata a fost data in urmarire internationala in vederea extradarii, instanta informeaza neintarziat Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor despre emiterea mandatului european de arestare . Daca locul unde se afla persoana urmarita nu este cunoscut, transmiterea unui mandat european de arestare se poate efectua prin:

Sistemul Informatic Schengen;

intermediul sistemului de telecomunicatii securizat al Retelei Judiciare Europene;

Ministerul Justitiei

Organizatia Internationala a Politiei Criminale (Interpol)

orice alt mijloc care lasa o urma scrisa, in conditii care permit ca autoritatea judiciara de executare sa poata verifica autenticitatea .

Daca autoritatea judiciara emitenta nu cunoaste autoritatea judiciara de executare, se va efectua cercetarea necesara, inclusiv prin punctele de contact ale Retelei Judiciare Europene sau prin directia de specialitate a Ministerului Justitiei, pentru a obtine informatiile necesare de la statul membru de executare . Eventualele dificultati care ar interveni in legatura cu transmiterea sau verificarea autenticitatii unui mandat european de arestare se vor solutiona prin contact direct intre autoritatea judiciara emitenta si autoritatea judiciara de executare si, daca este cazul, cu implicarea Ministerului Justitiei .

Dupa transmitere, autoritatea judiciara romana emitenta poate solicita si comunica orice informatii suplimentare necesare pentru executarea mandatului, iar o copie a mandatului european de arestare o va inmana Ministerului Justitiei .

Conform art . 10 al deciziei-cadru "daca autoritatea care primeste un mandat de arestare european nu este competenta sa actioneze in legatura cu acesta, il va inainta automat la autoritatea competenta din statul sau si va informa in consecinta autoritatea judiciara emitenta" . In acest sens, autoritatea judiciara de executare romana competenta verifica, in prealabil, daca mandatul european de arestare este insotit de traduceri, potrivit legii, iar in cazul in care nu este tradus va comunica acest lucru autoritatii judiciare emitente, cu scopul de a remite traducerea in cel mai scurt timp sau poate dispune efectuarea traducerii, daca este posibil; in atare situatie, procedura se va suspenda pana la primirea traducerii .

De asemenea, autoritatile judiciare de executare romane le revine sarcina de a comunica

Ministerului Justitiei, in cel mai scurt timp, faptul receptarii tuturor mandatelor europene de arestare care le sunt trimise spre executare . In cazuri speciale, statul membru emitent trebuie sa acorde o serie de garantii pentru executarea unui mandat european de arestare . Astfel, executarea mandatului de catre autoritatea judiciara executoare poate fi supusa, conform legii statului membru executor, urmatoarelor conditii prevazute in art . 5 al deciziei-cadru, conditii care au fost transpuse si in legislatia romana:[14]

Situatie:

Daca mandatul de arestare european a fost emis in scopul executarii unei sentinte sau a unei dispozitii de detinere impuse printr-o hotarare pronuntata in lipsa sau daca persoana in cauza nu a fost citata personal sau informata in alt fel cu privire la data si locul audierii care a condus la hotararea pronuntata in lipsa;

Conditie: o cedare poate fi supusa conditiei ca autoritatea judecatoreasca emitenta sa dea o asigurare considerata adecvata, care sa garanteze persoanei, care face obiectul mandatului de arestare european, ca va avea posibilitatea sa faca apel pentru rejudecarea cauzei in statul membru

Situatie:

Daca infractiunea pe baza careia s-a emis mandatul de arestare european este sanctionabila cu pedeapsa privativa de libertate pe viata sau cu dispozitie de detinere pe viata;

Conditie:

O executare a mandatului de arestare respectiv poate fi supusa conditiei ca statul membru emitent sa aiba o prevedere in sistemul sau judiciar pentru revizuirea pedepsei sau masurii impuse, la cerere sau cel mai tarziu la 20 de ani, sau pentru aplicarea masurilor de clementa la care persoana este indreptatita sa apeleze, in conformitate cu legea sau practica statului membru emitent vizand neexecutarea pedepsei sau masurii respective .

Situatie:

Daca persoana care face obiectul unui mandat de arestare european in scopul urmaririi are cetatenia sau este rezidenta in statul membru executor;

Conditie:

O cedare poate fi supusa conditiei ca persoana, dupa ce a fost audiata, sa fie returnata in statul membru executor pentru a executa pedeapsa privativa de libertate sau dispozitia de detinere pronuntata impotriva sa in statul membru emitent .

Dar, executarea mandatului european de arestare va fi obligatoriu refuzata de catre autoritatea judiciara romana de executare in urmatoarele cazuri[15]:

cand, din informatiile de care dispune, reiese ca persoana urmarita a fost judecata definitiv pentru aceleasi fapte de catre un stat membru, altul decat statul emitent, cu conditia ca, in cazul condamnarii, sanctiunea sa fi fost executata ori sa fie in acel moment in curs de executare sau executarea sa fie prescrisa, pedeapsa sa fi fost gratiata ori infractiunea sa fi fost amnistiata sau sa fi intervenit o alta cauza care impiedica executarea, potrivit legii statului de condamnare;

cand infractiunea pe care se bazeaza mandatul european de arestare este acoperita de amnistie in Romania, daca autoritatile romane au, potrivit legii romane, competenta de a urmari acea infractiune;

cand persoana care este supusa mandatului european de arestare nu raspunde penal, datorita varstei sale, pentru faptele pe care se bazeaza mandatul de arestare in conformitate cu legea romana .

Totodata trebuie mentionate si situatiile[16] in care autoritatea judiciara romana de executare poate refuza optional executarea mandatului european de arestare:

-in cazul in care fapta nu constituie infractiune potrivit legii romane;

-in mod exceptional, in materie de taxe si impozite, de vama si de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzata pentru motivul ca legislatia romana nu impune acelasi tip de taxe sau de impozite sau nu contine acelasi tip de reglementari ca si legislatia statului membru emitent;

cand persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusa unei proceduri penale in Romania pentru aceeasi fapta care a motivat mandatul european de arestare;

cand impotriva persoanei care face obiectul mandatului european s-a pronuntat, in alt stat membru al Uniunii Europene, o hotarare definitiva pentru aceleasi fapte;

cand persoana care face obiectul mandatului european a fost judecata definitiv pentru aceleasi fapte intr-un alt stat tert, care nu este membru al Uniunii Europene, cu conditia ca in caz de condamnare sanctiunea sa fi fost executata, sa fie in acel moment in curs de executare sau executarea sa fie prescrisa, ori infractiunea sa fi fost amnistiata sau pedeapsa gratiata potrivit legii statului de condamnare;

cand mandatul european de arestare se refera la infractiuni care, potrivit legii romane, sunt comise pe teritoriul Romaniei;

cand mandatul european cuprinde infractiuni care au fost comise in afara teritoriului statului emitent si legea romana nu permite urmarirea acestor fapte atunci cand s-au comis in afara teritoriului roman;

cand, conform legislatiei romane, raspunderea pentru infractiunea pe care se intemeiaza

mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, daca faptele ar fi

fost de competenta autoritatilor romane;

cand autoritatea judiciara romana competenta a decis fie sa nu urmareasca, fie sa inceteze urmarirea persoanei solicitate pentru infractiunea pe care se bazeaza mandatul de arestare european .

1 . 3 . Aspecte de procedura privind solutionarea unui mandat european de arestare .

La curtea de apel, care este competenta pentru executarea unui mandat european de arestare, dupa ce se primeste un astfel de mandat sau o semnalare in Sistemul Informatic Schengen, presedintele sectiei penale repartizeaza cauza in conditiile legii, unui complet format din doi judecatori, care verifica daca sunt transmise toate informatiile necesare .

In functie de rezultatul verificarilor, instanta va actiona in consecinta:

daca informatiile comunicate de statul membru emitent sunt insuficiente pentru luarea unei hotarari privind predarea, instanta solicita de urgenta autoritatii judiciare emitente informatiile suplimentare necesare si fixeaza un termen limita pentru primirea acestora;

daca mandatul european de arestare contine informatiile necesare si este tradus, instanta solicita procurorului general de pe langa curtea de apel sa ia masurile necesare pentru identificarea persoanei solicitate, retinerea si prezentarea acesteia in fata instantei .

Persoana solicitata este prezentata in termen de cel mult 24 de ore de la retinere instantei competente, care are obligatia de a o informa asupra emiterii unui mandat european de arestare impotriva sa, asupra continutului acestuia, a posibilitatii de a consimti la predarea catre statul membru emitent, precum si cu privire la drepturile sale procesuale[17] . Instanta dispune arestarea persoanei solicitate, comunicand despre acest lucru autoritatii judiciare emitente .

Persoana solicitata va fi audiata de instanta, in termen de cel mult 48 de ore de la arestare, fiind intrebata, mai intai, asupra consimtamantului la predare cunoscand consecintele juridice, in special caracterul irevocabil[18] al acestuia . In acelasi fel procedeaza si in cazul renuntarii la efectele regulii specialitatii[19] .

Astfel, se poate ajunge la una din urmatoarele situatii:

a) persoana arestata consimte voluntar la predare si in deplina cunostinta de cauza - atunci se intocmeste un proces-verbal in care se consemneaza, daca este cazul, si renuntarea la drepturile conferite de regula specialitatii si se semneaza de persoana solicitata, membrii completului de judecata, reprezentantul Ministerului Public si de grefier;

b) persoana arestata nu consimte la predare, opozitia putandu-se baza fie pe existenta unei erori cu privire la identitatea acesteia, fie pe existenta unui motiv de refuz al executarii mandatului european de arestare, situatie in care instanta va proceda la audierea acesteia .

Instanta poate fixa un termen pentru administrarea probelor propuse de persoana arestata sau de procuror, ori pentru transmiterea unor informatii suplimentare de catre autoritatea judiciara emitenta cu privire la cauzele de refuz sau de conditionare a predarii .

Tinand seama de toate imprejurarile cauzei si de necesitatea asigurarii executarii mandatului european de arestare, in cursul procedurii, instanta, ascultand si concluziile procurorului, dispune prin incheiere la fiecare 30 de zile, asupra mentinerii masurii arestarii sau punerii in libertate a persoanei solicitate . In cazul punerii in libertate a persoanei solicitate trebuiesc luate toate masurile necesare pentru a evita fuga acesteia, inclusiv a masurilor preventive prevazute de lege .

Spre deosebire de extradarea "clasica", unde nu este prevazuta o limita de timp pentru o asemenea procedura, in cazul unui mandat european de arestare s-au convenit durate-limite, stabilindu-se ca acesta se va solutiona si se va executa in regim de urgenta, astfel:

- daca persoana urmarita consimte la predare, hotararea se pronunta in termen de 10 zile de la termenul de judecata la care persoana in cauza si-a exprimat consimtamantul la predare; hotararea este definitiva si executorie;

- daca persoana urmarita nu consimte la predare, hotararea se pronunta in termen de 60 de zile de la arestare .

Pentru motive justificate, instanta poate amana pronuntarea pentru 30 de zile, cu obligatia de a comunica autoritatii judiciare emitente aceasta imprejurare, iar atunci cand, din motive exceptionale, nu pot fi respectate aceste termene, autoritatea judiciara de executare romana va informa Eurojust, precizand motivele intarzierii .

In situatia in care persoana urmarita se bucura de imunitate in Romania sau in alt stat, termenele mentionate incep sa curga de la data cand autoritatea judiciara de executare a fost informata despre ridicarea sau retragerea imunitatii . Daca persoana la care se refera mandatul european de arestare a ajuns in Romania, ca urmare a extradarii dintr-un stat tert, iar predarea este limitata la infractiunea pentru care s-a acordat, aceste termene incep sa curga din momentul in care autoritatile statului care a extradat persoana urmarita isi dau acordul ca regula specialitatii sa ramana fara efect, iar persoana poate fi predata statului emitent al mandatului european[20] .

Daca hotararea asupra predarii este definitiva, impotriva incheierilor[21] motivate prin care instanta dispune arestarea persoanei solicitate, precum si impotriva hotararilor[22] privind executarea unui mandat european de arestare se poate declara recurs conform legii[23], situatie in care cauza se transmite de indata Sectiei Penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru solutionare .

Privitor la modul de solutionare a concursului de cereri, legea trateaza atat concursul intre doua mandate europene de arestare, cat si concursul intre un mandat european de arestare si o cerere de extradare:

-in cazul in care doua sau mai multe state membre au emis un mandat european de arestare in legatura cu aceeasi persoana, autoritatea judiciara de executare romana va decide[25] asupra prioritatii de executare, tinand seama de toate circumstantele si, in special, de locul savarsirii si gravitatea infractiunii, de data emiterii mandatelor, precum si de imprejurarea ca mandatul a fost emis in vederea urmaririi penale, a judecatii sau in vederea executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta;

-in cazul concurentei intre un mandat european de arestare si o cerere de extradare prezentata de catre un stat tert, autoritatea judiciara de executare romana va decide luand in considerare toate circumstantele mentionate, precum si prevederile din conventia de extradare aplicabila in relatia cu statul tert .

Daca in urma analizei se decide sa se acorde intaietate cererii de extradare, autoritatea judiciara de executare romana va aduce acest lucru la cunostinta autoritatii emitente a mandatului european de arestare, iar in solutionarea cererii va aplica procedura extradarii obisnuite .

1 . 4 . Aspecte privind modalitatile de predare a persoanei urmarite in baza unui mandat european de arestare si a obiectelor care constituie mijloace materiale de proba .

Predarea se realizeaza in termen de 10 zile de la pronuntarea hotararii judecatoresti de predare, de catre politie, dupa o informare prealabila, venita din partea autoritatilor statului emitent, asupra locului si datei stabilite . Din motive independente de vointa unuia dintre statele emitente sau de executare, este posibil ca predarea sa nu se efectueze termenul mentionat, caz in care autoritatile judiciare implicate vor intra imediat in contact pentru a fixa o noua data de predare . In acest caz, predarea va avea loc in termen de 10 zile de la noua data convenita .

Pentru motive umanitare serioase, cum ar fi existenta unor temeiuri suficiente pentru a se crede ca predarea va periclita, in mod evident, viata sau sanatatea persoanei solicitate, aceasta poate fi amanata temporar, iar executarea mandatului european de arestare va avea loc imediat ce aceste motive inceteaza sa existe . Si in acest caz, autoritatea judiciara executoare va informa de indata autoritatea judiciara emitenta si impreuna vor conveni o noua data de la care, in termen de 10 zile, se va efectua predarea .

In cazul in care sunt depasite termenele maxime pentru predare se va proceda la punerea in libertate a persoanei urmarite, dar acest fapt nu va constitui un motiv de refuz al executarii unui viitor mandat european de arestare bazat pe aceleasi fapte . In momentul predarii, autoritatea judiciara de executare romana va aduce la cunostinta autoritatii judiciare emitente, in toate cazurile, durata privarii de libertate pe care a suferit-o persoana la care se refera mandatul european de arestare, cu scopul de a fi dedusa din pedeapsa sau din masura de siguranta care se va aplica .

De precizat ca, pe parcursul procedurii de solutionare sau dupa executarea unui mandat european de arestare pot interveni o serie de factori, care sa influenteze momentul si conditiile de predare a persoanei solicitate si anume:

a) predarea temporara sau luarea declaratiei persoanei solicitate

In cursul procedurii, daca autoritatea judiciara emitenta o solicita, se poate aproba predarea temporara sau luarea declaratiei persoanei solicitate, in situatia in care mandatul de arestare european a fost emis in scopul efectuarii urmaririi penale sau a judecatii:

- daca s-a acordat predarea temporara, aceasta se va efectueaza in conditiile si pe durata stabilite de comun acord intre autoritatea judiciara emitenta si cea de executare, dar persoana urmarita va trebui sa se intoarca in Romania pentru a participa la desfasurarea procedurii de predare in baza mandatului european de arestare .

- daca nu se acorda predarea temporara sau aceasta nu este solicitata, autoritatea judiciara de executare romana procedeaza la luarea unei declaratii[26] persoanei solicitate, cu participarea persoanei desemnate de autoritatea judiciara emitenta, daca este cazul, in conformitate cu legea statului membru emitent .

b) predarea amanata sau conditionata

Cand persoana solicitata este urmarita penal sau judecata de autoritatile judiciare romane pentru o fapta diferita de cea care motiveaza mandatul european de arestare, autoritatea judiciara de executare romana, chiar daca s-a dispus executarea mandatului, va putea amana predarea pana la terminarea judecatii sau pana la executarea pedepsei .

In aceasta situatie, daca autoritatea judiciara emitenta o solicita, autoritatea judiciara de executare romana poate dispune predarea temporara a persoanei urmarite, in conditiile stabilite printr-un acord incheiat in scris cu autoritatea judiciara emitenta .

c) remiterea de obiecte

In conformitate cu legea romana, autoritatea judiciara de executare romana va dispune, la cererea autoritatii judiciare emitente sau din oficiu, remiterea obiectelor care constituie mijloace materiale de proba sau au fost dobandite de persoana solicitata ca urmare a savarsirii infractiunii care sta la baza emiterii mandatului european de arestare, fara a aduce atingere drepturilor pe care statul roman sau tertii le pot avea asupra acestora; aceste obiecte se vor restitui la terminarea procesului penal, chiar si atunci cand mandatul european de arestare nu se poate executa din cauza decesului sau evadarii persoanei urmarite .

In cazul in care bunurile sunt supuse confiscarii in Romania, autoritatea judiciara de executare va putea:

fie sa refuze remiterea acestora;

fie sa le remita temporar, daca acest lucru este necesar pentru buna desfasurare a procesului penal aflat pe rolul autoritatilor judiciare romane .

d) predarea ulterioara

Consimtamantul la predarea de catre statul roman a unei persoane catre alt stat membru, in baza unui mandat european de arestare emis pentru o infractiune comisa inaintea predarii sale, se presupune ca a fost dat de toate acele state de executare care au informat Secretariatul General asupra dispozitiei favorabile in aceasta privinta, mai putin in cazul special in care autoritatea judiciara de executare declara contrariul in hotararea de predare . Cand Romania nu a formulat aceasta declaratie, consimtamantul statului roman la predarea unei persoane de catre statul emitent unui stat tert, in baza unui mandat european de arestare emis pentru o infractiune anterioara predarii sale de catre statul roman, se exprima pe baza cererii de autorizare formulate de catre statul emitent . Cererea se aproba de catre autoritatea romana de executare in termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia, daca infractiunea care motiveaza cererea constituie motiv de predare .

Acest consimtamant nu este necesar in urmatoarele cazuri:

daca persoana urmarita, avand ocazia sa paraseasca teritoriul statului caruia i-a fost predata, nu a facut acest lucru in termen de 45 de zile de la punerea sa definitiva in libertate sau s-a intors pe acest teritoriu dupa ce l-a parasit;

daca persoana urmarita a consimtit liber si in deplina cunostinta de cauza, in fata autoritatii judiciare competente a statului emitent, sa fie predata in baza unui mandat de arestare european unui stat membru, altul decat statul de executare;

-daca persoana urmarita renunta la regula specialitatii;

e) predarea ulterioara unei extradari

In situatia in care persoana urmarita a fost extradata in Romania dintr-un stat tert de care aceasta a fost protejata prin dispozitiile acordului in baza caruia a fost extradata, referitoare la regula specialitatii, autoritatea judiciara romana de executare va solicita autorizarea statului care a extradat-o pentru a putea fi predata statului emitent . In timp ce solutioneaza cererea de autorizare, autoritatea judiciara romana de executare va continua sa asigure conditiile materiale necesare pentru o predare efectiva .

f) extradarea ulterioara

Extradarea unei persoane care a fost predata in Romania in baza unui mandat european de arestare, solicitata ulterior de catre un stat care nu este membru al Uniunii Europene, nu se poate acorda fara consimtamantul autoritatii judiciare de executare care a aprobat predarea .

In cazul in care autoritatile judiciare romane au acordat predarea unei persoane unui alt stat membru al Uniunii Europene, in baza unui mandat european de arestare, iar autoritatile judiciare emitente solicita consimtamantul de a extrada persoana urmarita catre un tert stat, consimtamantul va fi acordat in conformitate cu instrumentele bilaterale sau multilaterale la care Romania este parte, luandu-se in considerare cererea de extradare .

g) tranzitul

Daca se impune, tranzitul pe teritoriul Romaniei al unei persoane in vederea executarii unui mandat european de arestare, poate fi acordat la cererea statului emitent, care trebuie sa prezinte urmatoarele date[27]:

existenta unui mandat european de arestare;

identitatea si cetatenia persoanei care face obiectul mandatului european;

-incadrarea juridica a faptei;

-descrierea imprejurarilor in care infractiunea a fost savarsita, inclusiv data si locul .

Cererea si informatiile privind tranzitul se transmit Ministerului Justitiei, care le inainteaza, de indata, Curtii de Apel Bucuresti, unde un complet format din 2 judecatori ai Sectiei penale se pronunta in aceeasi zi printr-o incheiere data in camera de consiliu . Aceasta incheiere este definitiva si se comunica imediat Ministerului Justitiei, care informeaza de indata statul emitent . In cazul in care persoana ce face obiectul unui mandat european de arestare are cetatenia romana, tranzitul este acordat cu conditia ca, in cazul in care se va pronunta o pedeapsa privativa de libertate, persoana predata sa fie transferata in Romania pentru executarea pedepsei .

In final, trebuie precizat ca, statele membre pot continua sa aplice acordurile[28] bilaterale sau multilaterale in vigoare, in masura in care acestea permit ca obiectivele Deciziei Cadru sa fie extinse si ajuta la simplificarea sau facilitarea altor proceduri pentru predarea persoanelor ce fac obiectul mandatelor de arestare europene, si anume:

prin fixarea unor limite[29] de timp mai scurte pentru executarea unui mandat european de arestare;

prin extinderea listei[30] de infractiuni pentru care nu se cere a fi indeplinita conditia dublei incriminari;

prin limitarea in continuare a temeiurilor[31] optionale sau obligatorii de refuz privitoare la

executare unui mandat de arestare;

prin scaderea pragului[32] in ceea ce priveste sentintele actelor sanctionabile cu masuri privative de libertate, pentru care se pot emite mandate europene de arestare .

Concluzionand, se remarca incercarea statelor membre de a simplifica actualele proceduri de cooperare, avand la baza experienta practica, scopul final al acestui demers constituindu-l asigurarea unui sens comun al justitiei pentru toti cetatenii Uniunii Europene .

Capitolul 2

Mandatul european de arestare . Problematica implementarii

deciziei cadru nr . 584/13 . 06 . 2002 in statele membre

ale Uniunii Europene

2 . 1 . Preliminarii

Nu este surprinzator faptul ca modificarile de substanta recente ale normelor europene cu incidenta penala coincid cu consecintele evenimentelor din 11 Septembrie si cu reactiile pe care statele si organizatiile internationale le-au avut pentru combaterea terorismului . Tratatul de la Amsterdam stipuleaza ca Uniunea Europeana trebuie sa mentina si sa dezvolte un spatiu de libertate, securitate si de justitie . Realizarea acestor deziderate presupune existenta unui spatiu judiciar comun, in care cetatenii europeni sa poata sa se adreseze justitiei in unul din statele membre ca si in propria tara . In acelasi timp, trebuie eliminata posibilitatea ca infractorii sa exploateze diferentele dintre sistemele juridice ale statelor, de aceea se impune ca hotararile judecatoresti sa fie recunoscute si executate in strainatate fara formalitatile prevazute de conventiile clasice privind asistenta judiciara internationala .

In cadrul Consiliului European de la Tampere 1999 participantii au concluzionat ca recunoasterea reciproca a hotararilor este piatra unghiulara a cooperarii judiciare intre statele membre ale Uniunii Europene . Cooperarea judiciara in materie penala in cadrul Uniunii Europene se desfasoara in baza unor instrumente comunitare adoptate in temeiul Titlului VI din Tratatul Uniunii Europene care, in ultima perioada, in contextul deciziilor luate la Tampere si la Haga, au din ce in ce mai mult la baza principiul recunoasterii reciproce .

Tehnica de adoptare a unor prevederi cu incidenta in materia cooperarii judiciare in materie penala a suferit o adevarata evolutie, initial fiind preferate conventiile, iar mai recent, deciziile-cadru si deciziile Consiliului . Motivul acestei transformari de situatie il reprezinta procedura simplificata de implementare a unei astfel de decizii, nemaifiind necesara ratificarea de catre statele membre . Evident ca si timpul de intrare in vigoare al unei astfel de decizii se reduce considerabil . Utilizarea conventiilor a fost considerata ca nu ar mai corespunde noilor realitati sociale europene care reclama o reactie rapida si prompta la diversi stimuli . Intrarea in vigoarea a conventiilor putea fi prelungita ani de zile, nefiind indeplinita conditia ratificarii de catre state .

Initiativele Uniunii Europene care au fost deja implementate, si alte initiative care au fost propuse sunt demne de luat in considerare din doua considerente; mai intai, aceste initiative sunt noutati in materie si in al doilea rand, ele demonstreaza tendinta crescanda a statelor membre ale Uniunii de a trata aspectele penale ca si entitate, si ca o jurisdictie (penala) lipsita de frontiere[33] . Cel mai semnificativ moment in procesul de dezvoltare a cooperarii juridice intre Statele Uniunii Europene il constituie adoptarea Deciziei cadru nr . 584/13 . 06 . 2002 privind mandatul european de arestare . Efectul acestei Decizii Cadru este acela ca procedurile privind extradarea derulate pana la acel moment intre statele membre guvernate de obisnuitele prevederi din tratate au fost total eliminate . Procedura greoaie a extradarii a fost substituita printr-o procedura rapida, asemanatoare procedurii de arestare efectuate de autoritatile juridice locale . Acest lucru este surprinzator in opinia unei autoare, deoarece spune ea, "acum doua minute, unele State Membre ale UE nu erau obligate nici macar sa extradeze pe nationalii lor unii altora, iar acum in virtutea mandatului european de arestare, au eliminat extradarea si actioneaza ca o singura entitate, fara granite, recurgand la procedurile interne pentru returnarea infractorilor . "

2 . 2 . Obiectia Nationalitatii in Legea Europeana a Extradarii[35]

De secole, a fost acceptat ca statele sa aiba dreptul suveran de a refuza extradarea cetatenilor lor . Acest drept este bazat pe normele constitutionale nationale care prevad ca cetateanul are dreptul de a ramane pe teritoriul statului, neputand fi extradat sau expulzat . Cu alte cuvinte, autoritatea suverana este singura care are puterea de a-si controla cetatenii . Aceasta asertiune are la baza trei premise:

a)statul le datoreaza cetatenilor sai protectie prin lege;

b) este imposibil a avea incredere completa in justitia dintr-un stat strain;

c) este dezavantajos sa fii judecat intr-o tara straina, despartit de prieteni, resurse si martori[36] .

In general judecatorii pot sa considere obiectia nationalitatii ca fiind relevanta pentru asigurarea protectiei sociale a individului, cel putin in contextul in care un stat strain formuleaza o cerere de extradare fata de un cetatean al statului solicitat . Este avut in vedere din aceasta perspectiva situatia in care tribunalele nationale au in paralel sectii specializate In plus, in sistemul common law legea nu este elaborata pentru a fi aplicabila actelor si faptelor savarsite in strainatate ci doar pentru a facilita extradarea cetatenilor, deoarece principiul primar al aplicarii legii este cel teritorial . Din acest punct de vedere nu putem sa transam problema impotriva sau in favoarea obiectiei nationalitatii . [37]

Dupa o lunga perioada in care statele europene au pus bazele unei cooperari judiciare reciproce si au depus eforturi in vederea dezvoltarii formelor de cooperare judiciara, iata ca a sosit momentul considerat de multi inevitabil: renuntarea la dreptul lor suveran de a invoca nationalitatea acuzatului sau a persoanei condamnate ca o motiv de refuz al cererii prin adoptarea Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare si procedura predarii intre statele membre . De acum, se afirma ca obiectia nationalitatii va juca un rol foarte limitat in problemele extradarii[38] . Insa, aplicarea nationala a Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare arata ca situatia nu este asa de simpla si ca unele state trebuie sa-si revizuiasca legile constitutionale pentru a se conforma acestei exceptii a limitarii suveranitatii lor .

Principiul obiectiei nationalitatii a cunoscut o evolutie treptata . Astfel, incepand cu Conventia Europeana privind extradarea adoptata in anul 1957, era confirmat dreptul partilor contractante de a refuza extradarea propriilor cetateni[39] . Statelor semnatare ale conventiei le era data libertatea de a atasa o declaratie in cuprinsul careia sa defineasca termenul de "cetatean" pentru aplicarea prevederilor conventiei . Pentru a compensa efectele negative ale obiectiei nationalitatii, o prevedere ulterioara permitea partilor aplicarea principiului aut dedere aut judicare .

Tratatul de la Benelux cu privire la extradare si asistenta comuna in materie penala, semnat in 1962 se opune de asemenea extradarii . Conform art . 5(1),"Statele parti semnatare nu isi vor extrada cetatenii" .

Astfel, acest tratat este mai categoric si formuleaza expres obligatia statelor de a nu-si extrada proprii cetateni . Este de asemenea impusa cerinta dublei incriminari . Prevederile Conventiei de la Schenghen din 1990[42] nu se refera explicit la non-extradarea cetatenilor . Totusi art . 66 al acestei conventii prevede ca "Daca extradarea unei anumite persoane nu este expres interzisa in legile partilor semnatare, atunci partile contractante pot autoriza extradarea fara formalitatile de intentare a unei proceduri () .

Conventia de extradare dintre statele membre ale Uniunii Europene din 1966[43] incearca sa reduca puterea regimului traditional in ceea ce priveste obiectia nationalitatii . Art . 7 al acestei Conventii prevede:

1) Extradarea nu poate fi refuzata pe motiv ca persoana reclamanta este cetatean al statelor membre in intelesul art . 6 al Conventiei Europene privind extradarea .

2) Avand in vedere notificarea referitoare la art . 18(2), orice stat membru poate declara ca nu va recunoaste procedura extradarii sau o va autoriza numai in conditii speciale . ()

Conventia Uniunii Europene a incercat sa transforme obiectia nationalitatii intr-o exceptie si nu intr-o regula general acceptata de cele mai multe tari europene . Oricum, luand in considerare numarul mare al rezervelor dupa adoptarea ei si de asemenea intentia slaba a statelor de a-si modifica normele proprii privind interzicerea extradarii propriilor cetateni ca efect al ratificarii acestei conventii in concordanta cu art . 7, se poate concluziona ca incercarea anularii obiectiei nationalitatii nu a izbutit . [44] Cinci ani mai tarziu, dupa concluzia din Conventia de extradare dintre statele membre ale U . E . , in 2001, Decizia-cadru privind mandatul european de arestare a fost proiectata intr-un mod original . Trei evenimente majore au contribuit dupa anul 1996 la producerea unei schimbari in atitudinea fata de regimul extradarii in Europa:

a)Statutul de la Roma al Curtii Penale Internationale a fost adoptat in iulie 1998 . Art . 102 din acest Statut face diferenta intre conceptele[45] "predare" si "extradare" si a determinat ample dezbateri cu privire la modificarea clauzelor constitutionale ce reglementeaza dreptul cetatenilor de a nu fi extradati .

b)Al doilea mare eveniment a avut loc in anul 1999, la intalnirea Consiliului European de la Tampere . Rezultatele[46] discutiei in acest sens au contribuit definitiv la adoptarea Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare si de asemenea la limitarea expulzarii .

c)Ultimul moment s-a consumat la 11 septembrie 2001, cand atacurile asupra SUA au facut ca cei mai multi sefi de state europeni sa admita importanta cooperarii in contextul international sa faca un compromis cu unele reguli traditionale, cum ar fi obiectia nationalitatii si principiul dublei incriminari .

Decizia-cadru privind mandatul european de arestare a contribuit decisiv la declinul principiului nationalitatii . Art . 3 si 4 din decizia-cadru privind mandatul european de arestare fac referire la motivele obligatorii si motivele optionale refuz al executarii mandatului european de arestare . Astfel, obiectia nationalitatii este inca considerata ca un motiv facultativ de refuz de executare a mandatului, dar acest motiv poate fi invocat numai in anumite conditii .

Art . 5(3) prevede ca, daca solicitarea de predare a unui cetatean este facuta in scopul acuzarii, statul solicitat poate conditiona executarea mandatului cerand statului solicitant garantii cu privire la faptul ca cetateanul condamnat va fi readus pe teritoriul sau sa-si ispaseasca sentinta . Ideea din spatele acestui subparagraf desi se fundamenteaza pe principiul suveranitatii statale, are ca scop protectia sociala, sa faca posibila pentru persoanele in cauza executarea pedepsei intr-un regim familiar (limba, familie, prieteni, munca) in vederea facilitarii reintegrarii lor in societate dupa ispasirea pedepsei . Aplicarea Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare a creat o serie de conflicte cu legile nationale in unele state in special in ceea ce priveste obiectia nationalitatii .

Decizia Instantei Constitutionale poloneze[47] . La 27 aprilie 2005, Curtea Constitutionala poloneza a fost solicitata sa se pronunte asupra concordantei unor prevederi din Codul de procedura penala polonez care implementeaza mandatul european de arestare cu unele prevederi din Constitutia poloneza . Aceste prevederi par sa incalce, in opinia instantei constitutionale poloneze prevederile art . 55 . 1 din Constitutia poloneza, care interzice extradarea propriilor cetateni . Tribunalul nu a fost convins de argumentele formulate in favoarea distinctiei intre conceptele de «predare» si «extradare» . In absenta unei prevederi constitutionale care sa defineasca predarea, Curtea a concluzionat ca predarea trebuie asimilata extradarii, de vreme ce ambele proceduri implica transferul unei persoane catre o alta tara in vederea efectuarii urmaririi penale ori a executarii unei sentinte . Curtea a respins argumentul ca dreptul de a nu fi extradat ar putea fi limitat daca "esenta dreptului" (si anume este vorba de dreptul la un proces echitabil) , nu ar fi afectata de extradare . In consecinta Curtea a decis sa anuleze prevederile relevante ale Codului de procedura penala polonez (hotararea producand efecte dupa 18 luni) .

Decizia Instantei constitutionale germane[48] . La 18 iulie Instanta constitutionala germana - BverG (Bundesverfassungsgericht) - a declarat ca nula si neavenita legea nationala germana de implementare a mandatului european de arestare pe motiv ca violeaza articolele 16(2) si 19(4) ale legii fundamentale germane . Articolul 16(2) prevede: "Nici un cetatean german nu poate fi extradat catre un alt stat . Se poate adopta o legislatie secundara cu privire la extradarile in interiorul UE sau catre o curte internationala, in masura in care se garanteaza respectarea principiilor statului de drept" . Curtea constitutionala germana este de parere ca legiuitorul german nu a acordat suficienta atentie dreptului constitutional al cetatenilor germani de a nu fi extradati . Acest lucru ar fi putut fi insa realizat prin implementarea articolului 4 (7) (a) al Directivei privind mandatul european de arestare (asa numita exceptie de teritorialitate) care creeaza posibilitatea unei urmariri penale in tara de origine in cazul cetatenilor acuzati de savarsirea unor infractiuni comise partial sau in totalitate pe teritoriul german, ca alternativa la predare . Articolul 19(4) stipuleaza: "Daca drepturile unei persoane sunt violate de o autoritate publica, aceasta are dreptul de a se adresa unei instante" . In implementarea mandatului european de arestare, legiuitorul german a pastrat o etapa judiciara in procedura de admisibilitate a predarii (Zulässigkeit) precum si o etapa administrativa in procesul de aprobare a predarii (Bewilligung) . Organizarea etapei administrative in procesul de implementare a MEA, solicita autoritatii competente sa aprobe predarea, sa puna in balanta si interesul cetatenilor sai de a fi cercetati penal in tara de origine . Conform deciziei Curtii Constitutionale, aceasta a modificat natura procedurii de aprobare astfel incat sa faca necesar "apelul la justitie" .

In 28 noiembrie 2005, procurorul din ministerul german Brigitte Zypries a trimis proiectul de imbunatatire a legii mandatului european de arestare care sa stabileasca guvernele si grupurile de interese relevante pentru comentariile lor . In enuntul facut la ministrul justitiei in 24 noiembrie, D-l Zypries a spus: "cu acest proiect de lege noi transpunem Decizia-cadru a U . E . privind mandatul european de arestare in legea nationala conform cu cerintele Curtii Constitutionale si asiguram ca Germania va profita din plin de avantajele unei proceduri simplificate si accelerate de extradare in Uniunea Europeana . Proiectul amendamentului este in conformitate cu obiectiile Curtii Constitutionale[49] .

Decizia Curtii Constitutionale Belgiene[50] . La data de 22 iunie 2004, o organizatie non-guvernamentala locala denumita Advocaten voor de werwld a sesizat Curtea Constitutionala belgiana cu o actiune in anulare a prevederilor din legislatia belgiana referitoare la mandatul european de arestare . Potrivit reclamantilor, chestiunea cooperarii internationale in materie penala ar fi trebuit sa fie reglementata printr-o conventie, iar nu printr-o decizie cadru . In plus, derogarea partiala de la principiul dublei incriminari pentru un numar de 32 de infractiuni contravine in opinia reclamantilor principiilor nediscriminarii si egalitatii . Mai mult, s-a mai argumentat faptul ca aceasta exceptie de la principiul dublei incriminari ar fi contrara principiului legalitatii in materie penala . Conform Curtii constitutionale belgiene, criticile la adresa legislatiei belgiene sunt directionate de fapt la adresa a insasi Decizia-cadru privind MEA . Diferendele de interpretare intre autoritatile judiciare din cadrul UE cu privire la validitatea unei decizii-cadru ar compromite ordinea de drept a comunitatii si ar aduce atingere principiului general al certitudinii si sigurantei juridice . Pentru aceste motive Curtea belgiana a hotarat sa sesizeze Curtea Europeana de Justitie in chestiunea in cauza .

Chestiunea a fost considerata cu atat mai grava cu cat pune in discutie modalitatea de impunere a Mandatului european de arestare prin intermediul unei decizii-cadru a Consiliului in loc de cuprinderea acestuia intr-o Conventie . [51]

Marul discordiei: predarea sau extradarea cetatenilor? Decizia-cadru privind mandatul european de arestare foloseste de regula termenul de "predare" si il evita pe cel de "extradare" . Nu este clar daca aceasta Decizie-cadru inlocuieste sau nu procedurile traditionale privind extradarea cu un fel de concept nou, revolutionar al predarii . Potrivit art . 1 paragraful 1 al Deciziei-cadru "mandatul european de arestare este o decizie judiciara prevazuta in vederea arestarii si predarii de catre un alt stat membru a unei persoane solicitate in scopul desfasurarii procesului penal sau al executarii unei pedepse cu inchisoarea sau a unei hotarari judecatoresti de condamnare . " Art . 1 paragraful 2 prevede ca statele membre "vor executa orice mandat de arestare" . Prin urmare prin executarea unui mandat de arestare intelegem deci, arest si predare, iar prin predare intelegem transferul fizic al unei persoane dintr-un loc in altul . In contextul acestei Deciziei-cadru, predarea are intelesul de transfer fizic al unei persoane dintr-un stat membru UE in altul .

In primul paragraf al preambulului, Decizia-cadru puncteaza faptul ca "procedura formala de extradare ar trebui abolita intre statele membre" . Asadar, se pare ca schimbarea majora aici nu are o natura substantiala sau conceptuala, ci una procedurala . In cel de-al treilea paragraf al preambulului, se subliniaza faptul ca "toate sau unele state membre sunt parti la un numar de conventii in domeniul extradarii", incluzand, intre altele, Conventia Europeana privind extradarea din 13 decembrie 1957 .

In cel de-al patrulea paragraf al preambulului, Decizia-cadru evidentiaza faptul ca trei alte conventii privind in tot sau in parte extradarea au fost adoptate intre statele membre si fac parte din acquis-ul Uniunii: Acordul Schengen, Conventia din 1995 privind extradarea simplificata si Conventia UE din 1996 privind extradarea . Aceasta terminologie ar putea indica o continua dezvoltare si nu o reala ruptura cu trecutul . Totusi, probabil cea mai importanta chestiune apare in cel de-al cincilea paragraf al preambulului: "Obiectivul stabilit pentru Uniune de a deveni un spatiu al libertatii, securitatii si justitiei duce la abolirea extradarii intre statele membre si la inlocuirea ei cu un sistem de predare intre autoritatile judiciare . Mai mult, introducerea unui nou sistem simplificat de predare a persoanelor condamnate sau suspectate in vederea judecarii sau executarii sentintelor penale face posibila inlaturarea complexitatii si a tergiversarilor inerente in prezenta procedurii de extradare" . Al saptelea paragraf al preambulului foloseste de asemenea termenul de inlocuire: "scopul de a inlocui sistemul extradarii multilaterale bazata pe Conventia Europeana privind extradarea din 13 decembrie 1957" .

In plus, paragraful 11 al preambulului prevede faptul ca " mandatul european de arestare ar trebui sa inlocuiasca documentele anterioare privind extradarea, inclusiv prevederile Titlului III al Conventiei de implementare a Acordului Schengen care priveste extradarea" . Daca am tinde pana acum sa ne cream o impresie, aceasta va fi rasturnata de paragraful al treisprezecelea al preambulului care subliniaza faptul ca "nici o persoana nu va fi stramutata, expulzata sau extradata intr-un stat in care exista risc major ca aceasta sa fie supusa pedepsei capitale, torturii sau unui alt tratament sau pedepse inumane sau degradante" . Acest paragraf are menirea de a impiedica toate formele de stramutare fizica a unei persoane dintr-un teritoriu dat si predarea acesteia pe un alt teritoriu .

Transpunerea mandatului european de arestare in dreptul francez . Transpunerea in dreptul francez a deciziei-cadru despre mandatul european de arestare si procedura predarii intre statele membre a avut loc dupa ampla lege de reformare nr . 204/2004 din 9 martie, pentru corelarea dreptului la evolutia fenomenului criminalitatii, care contine in total 224 de articole modificatoare . Articolul 17 al acestei legi a creat in titlul 4, cartea 4, cod de procedura penala, un capitol dedicat mandatului european de arestare, asa ca, dupa intrarea in vigoare a legii, in 12 martie 2004, articolele 695-11 pana la 695-51, cod procedura penala, reglementeaza mandatul european de arestare in Franta .

Intreaga procedura este in prezent doar de natura judiciara, asa ca nu se mai foloseste nici un decret de extradare si este exclusa orice actiune in fata Curtii Supreme Franceze . Predarea persoanelor in cauza se face, potrivit articolului 695-12, paragraf 1, cod de procedura penala francez, in conformitate cu decizia cadru, cu conditia ca pedeapsa iminenta sa fie de cel putin 1 an (predare pentru urmarire) sau sa fie vorba despre o pedeapsa cu inchisoare de cel putin 4 luni (pedeapsa pentru executare) . Pentru infractiunile prevazute in art . 695-23 cod de procedura penala, care, conform dreptului statului solicitant, trebuie sa fie pedepsite cu cel putin 3 ani inchisoare, nu exista cerinte de verificare din partea celor doua state, in ceea ce priveste gradul de culpabilitate . Articolul 695-23 cod procedura penala depaseste, partial, continutul articolului 2, paragraful 2 al mandatului european de arestare, prin faptul ca prevede contraventii care revin competentei Curtii Penale Internationale, desi legea de reglementare a mandatului european de arestare vorbeste in acest context numai despre infractiuni .

Trecand peste aceasta, cetatenia franceza si prescriptia nu mai constituie, de principiu, motive de refuz . La predarea cetatenilor proprii spre urmarirea penala trebuie luata in seama conditia ca acestia sa se reintoarca pentru executarea pedepsei; spre deosebire de alte state membre ale Comunitatii Europene, acest lucru nu e valabil in Franta pentru rezidenti . Predarea unui cetatean propriu pentru executarea unei pedepse, dimpotriva, poate fi refuzata, in prezent, daca Franta se ocupa personal de aceasta chestiune, conform art . 695-24 paragraf 2, cod procedura penala .

Trecand peste aceasta, Franta, in contradictoriu cu Germania, s-a folosit de noile prevederi pentru a exclude starea de fapt din trecut . Astfel, au fost excluse din domeniul de folosire a mandatului european de arestare, infractiunile comise inainte de intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht din 1 noiembrie 1993 si sunt in continuare de competenta dreptului de extradare traditional . [52] Pentru apararea drepturilor inculpatilor Franta a transformat cateva motive de refuz facultative in motive de refuz obligatorii . Astfel ca predarea trebuie sa fie refuzata daca autoritatile franceze au avut posibilitatea sa urmareasca personal si sa condamne, insa a intervenit prescriptia de urmarire si de executare, in conformitate cu art . 695-22, paragraf 4, CPP . Alte motive obligatorii de refuz al predarii sunt urmatoarele: daca autoritatile franceze au avut posibilitatea sa urmareasca si a intervenit o lege de amnistie, art . 695-22 paragraf 1, CPP, cand exista o hotarare definitiva in aceeasi cauza, art . 695-22, paragraf 2, CPP, daca persoana a fost mai mica de 13 ani in momentul comiterii faptei, art . 695-22, paragraf 3, CPP, daca mandatul european de arestare a fost emis din motive de discriminare, art . 695-22, paragraf 5, CPP, sau daca infractiunea nu se include in catalogul art . 2, paragraf 2 al legii mandatului de arestare si, dupa dreptul francez nu e pedepsibila, art . 695-23, paragraf 1-2, CPP . Acest ultim motiv de refuz este intr-atat de natura protectionista, in cazul in care legea asupra implementarii mandatului european de arestare lasa la aprecierea statelor membre, si astfel va fi privat de acest motiv .

Referitor la art . 695-22, paragraf 5, CPP, este de apreciat ca, in antiteza cu argumentarea partiala in Germania, faptul ca legea de implementare a mandatului european de arestare aminteste despre clauza de anti-discriminare in articolul 1 III al legii de implementare a mandatului european de arestare, ca urmare nu este considerat un motiv de refuz concret, legea franceza de transpunere nu s-a impotrivit introducerii unui motiv de refuz . Mai mult, se argumenteaza ca clauza de anti-discriminare este de o asemenea importanta, incat este enuntata chiar la inceput . [53]

Potrivit art . 695-24, paragraf 1, sunt considerate motive de refuz facultativ: existenta unei urmariri penale in curs de derulare sau neinceperea unei astfel de urmariri, respectiv modul de conceptie a procesului . Acelasi lucru este valabil pentru necesitatea executarii pedepsei sau masurilor privative de libertate, pentru a caror executare a fost emis mandatul de arestare in Franta impotriva unui cetatean propriu, conform art . 695-24, paragraf 2, CPP . Trecand peste acestea, comiterea unei infractiuni, in intregime sau partial, pe teritoriul francez, sau in afara teritoriului statului solicitat, atat cat dreptul penal francez nu permite urmarirea in afara teritoriului francez, sunt motive de refuz facultative . Caracterul politic al faptei penale nu mai duce la un refuz, cum prevede in continuare dreptul de extradare traditional (art . 696-4, paragraf 2, CPP ) .

Cea mai importanta modificare pentru Franta o constituie posibilitate a extradarii propriilor cetateni . Chiar daca mandatul european de arestare inca nu inlocuieste un mandat de arestare intern, eforturile Frantei au fost apreciate pozitiv in crearea unei circulatii de mandate intr-un spatiu de drept european fara control judiciar . si Comisia Uniunii Europene certifica legiuitorului francez o transpunere de succes, astfel incat observam ca Franta a transpus pretextele Bruxelles-ului referitoare la mandatul european de arestare mai potrivit decat Germania, unde nu exista nici la ora actuala o lege de transpunere . [54]

Transpunerea mandatului european de arestare in dreptul italian . Spre deosebire de alte state membre ale Uniunii Europene, Italia nu a facut exces de zel in ceea ce priveste punerea in aplicare, in dreptul intern a mandatului european de arestare, legea de transpunere[55] neintervenind decat la 22 aprilie 2005, in urma unei serii de amanari ale termenului maxim de punere in aplicare a Deciziei-Cadru . Ca urmare a unui aviz emis in 2002, la cererea Primului Ministru de catre doi juristi eminenti, fosti presedinti la Curtea Constitutionala, dezbaterile din jurul mandatului european de arestare s-au dezvoltat iar criticile s-au intensificat . Principalele indoieli asupra constitutionalitatii au aparut in legatura cu articolul 25, alineat 2 din Constitutia italiana, potrivit caruia "nimeni nu poate fi pedepsit pentru o fapta care, in momentul in care a fost comisa nu constituia infractiune in raporturile legii penale" . O parte din doctrina a constatat, intr-adevar, ca principiul legalitatii era amenintat in esenta sa prin abandonarea dublei incriminari . Mai mult, categoriile listei pozitive de la articolul 2, alineatul 2 din Decizia-Cadru apar ca fiind extrem de vagi . La fel, neretroactivitatea legii penale era pusa in pericol de posibilitatea aplicarii noilor dispozitii infractiunilor comise anterior si de facultatea de a largi a posteriori lista pozitiva .

Criticilor asupra legalitatii li s-au adaugat rezervele emise cu privire la principiul vinovatiei . Articolul 27, alineatul 2 din Constitutie, in termenii caruia raspunderea penala este personala, coroborat cu alineatul 3 din aceeasi dispozitie, care consacra principiul reeducarii condamnatului, ducand la considerentul ca individul nu va fi judecat ca fiind responsabil din punct de vedere penal daca ignora, fara intentie, continutul legii penale . De asemenea, principiul va fi in mod evident amenintat de indata ce raspunderea se fundamenteaza pe o lege straina si pe faptul ca aceasta nu constituie infractiune in termenii legii italiene .

In privinta procedurii, s-a constatat ca mandatul european de arestare aducea atingere articolului 13 din Constitutia italiana privind libertatea personala si dubla "asteptare" (de lege si jurisdictie) . La fel, s-au subliniat punctele de conflict din noul dispozitiv, cu articolul 112 si 24, respectiv cu privire la principiul legalitatii urmaririlor penale si cu privire la drepturile apararii . In termeni mai generali, amenintarile impotriva principiului egalitatii au parut evidente .

Un ultim aspect ce a ridicat puternice reactii viza neconcordanta prevederilor deciziei cadru cu dispozitiile Constitutiei italiene care prevedeau interdictia extradarii cetatenilor si drept de azil pentru straini (respectiv articolele 26 si 10 din Constitutia italiana) . Aproape "obsedat" de ideea garantiilor, legiuitorul italian a inceput solutionarea problemelor ridicate in legatura cu aplicarea mandatului European de arestare si si-a aratat, chiar de la primele articole din lege, neincrederea vis-à-vis de noul act . Punerea in aplicare a Deciziei-Cadru in dreptul intern italian nu putea fi admisa decat in masura in care dispozitiile in cauza "nu sunt incompatibile cu principiile supreme din ordinea Constitutionala in ceea ce priveste drepturile si libertatile fundamentale . In acelasi sens, articolul 2 din legea de transpunere impune tuturor autoritatilor chemate sa aplice mandatul, sa respecte drepturile fundamentale, asa cum sunt ele consacrate prin Conventia europeana de aparare a drepturilor omului si prin Constitutia republicii .

Privitor la principiul dublei incriminari, legiuitorul italian a mentinut o atitudine calificata de doctrina ca fiind de prea mare prudenta . Astfel, referitor la articolul 7 privitor la dubla pedepsire, se afirma ca o asemenea regula imbraca o conduita generala : "Italia nu va pune in executare mandatul european de arestare decat daca fapta este prevazuta in calitate de infractiune de catre legea nationala" . Ceea ce era prevazut ca o simpla facultate in articolul 2, alineatul 4 din Decizia-Cadru, devine astfel o obligatie .

Articolul 8 din Legea de implementare contine norme aplicabile derogarilor de la principiul dublei incriminari care apareau in lista pozitiva : aici distanta fata de prevederile Deciziei - Cadru este semnificativa de vreme ce, in fond, legea italiana impune intotdeauna o verificare a pedepsirii bilaterale . Decat sa reia pe scurt cele 32 de macro-infractiuni prevazute de actul european, legiuitorul italian a optat pentru o solutie diferita care vizeaza sa defineasca mai bine ipotezele permitand derogarea de la dubla incriminare . Formulele de "umplere" din articolul 8 sunt de regrupat in trei categorii . Intr-o prima serie de ipoteze, protocolul Deciziei-Cadru este pur si simplu reluat in dreptul intern : de exemplu, este cazul falsificarii mijloacelor de plata (articolul 8, alineat 1 litera cc) . In cel de-al doilea caz de fata, legiuitorul a precizat definitia europeana adaugand elemente care au ca efect restrangerea semnificatiei : astfel, de exemplu, scopul profitului este adaugat definitiei pentru a o ajuta la intrarea si sederea neregulate (articol 8, alineat 1, litera o) . In schimb, in majoritatea cazurilor, care intra in cea de-a treia categorie, integrarea legislatiei europene a avut loc in cadrul unei definitii apropiindu-se de norma de incriminare corespondenta din legislatia interna: astfel, in locul unei simple mentiuni de coruptie, articolul 8 admite derogarea de la dubla incriminare din moment ce comportamentul facand obiectul mandatului european de arestare consta "in fapta de a primi, a accepta promisiunea, a da sau a promite bani sau alt beneficiu pentru comiterea sau necomiterea unui act relativ la o functie publica" (articol 8, alineat 1, litera g) .

Rezultatul urmarit de legiuitor este clar : era vorba, intr-adevar, de a raspunde indoielilor asupra constitutionalitatii principiului legalitatii, de unde alegerea de a umple categoriile goale din Decizia-Cadru cu o referire, mai mult sau mai putin precisa, asupra normelor de incriminare interne . Ramane totusi ca, din punct de vedere al cooperarii judiciare, solutia italiana prezinta inconveniente, caci, in fond, ea tradeaza spiritul recunoasterii mutuale si reintroduce, pe ascuns, conditii predarii care se apropie semnificativ de dubla incriminare .

O serie de dispozitii inconjoara cu garantii suplimentare predarea retinutului sau condamnatului cautat in strainatate si confirma atasamentul legiuitorului italian fata de principiul dublei incriminari . In cautarea unui punct de echilibru intre exigentele de garantie a individului avand un fundament constitutional si necesitatea de a pune in executare normele imperative de sursa europeana, legiuitorul italian pare sa le privilegieze in mod net pe primele .

Transpunerea mandatului european de arestare in dreptul britanic . Desi Marea Britanie a parut foarte deschisa la toate demersurile comunitare privind intarirea relatiilor de cooperare judiciara intre statele membre, Proiectul Corpus Juris nu a fost bine primit, presa britanica eurosceptica caracterizandu-l ca un complot secret al Bruxelless-ului pentru a determina desfiintarea commomlaw-ului si inlocuirea lui cu o inventie-fantoma numita "sistemul napoleonic" .

Desi nu impartaseste aceste idei, Guvernul britanic s-a opus aproape la fel de mult ideii unui procuror european ca si presa nationalista . Totusi a fost destul de realist pentru a accepta faptul ca infractiunile transfrontaliere in Europa reprezinta o problema veritabila astfel ca trebuia gasita neaparat o alta solutie . Prin urmare Guvernul britanic a inaintat o alta propunere, a asa numitei "recunoasteri mutuale sau reciproce" conform careia tribunalele statelor membre sa recunoasca imediat si sa puna in executare deciziile, in mod reciproc .

In martie 1999, Guvernul britanic a transmis aceasta propunere Consiliului de Ministri de la Bruxelles . Ideea a fost primita cu entuziasm de Consiliul European la Tampere 1999, care a consemnat "recunoasterea mutuala" drept una dintre concluziile sale . Dupa momentul 11 septembrie, necesitatea celeritatii operatiunilor de cooperare judiciara a devenit evidenta, declansand o accelerare fara precedent a cooperarii europene impotriva infractiunilor transnationale .

Acesta este contextul nasterii Deciziei cadru nr . 584/13 . 06 . 2002 . Contribuind la inventarea mandatului european de arestare, guvernul britanic a fost pus in fata problemei de a gasi o modalitate pentru a face Decizia-cadru o parte a legislatiei nationale . Convingerea Parlamentului britanic sa adopte legea nu a fost o sarcina usoara, deoarece mandatul european de arestare a atras atat pozitia euroscepticilor de dreapta cat si a liberalilor de stanga . Insa proiectul de lege a supravietuit aproape intact si Legea extradarii din 2003 a primit consimtamantul regal in noiembrie 2003 . Incadrandu-se in termenul limita prevazut de decizia cadru, a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2004 .

In spiritul Deciziei-cadru, transferul suspectilor si persoanelor condamnate intre Anglia si restul Europei a fost "depoliticizat" . Cand Curtea admite, transferul urmeaza imediat si acordul ministrului de interne nu mai este necesar . Lista infractiunilor pentru care se aplica mandatul european de arestare corespunde celei prevazute in Decizia-cadru . Prevederile legii britanice a extradarii se abat semnificativ de la cele din Decizia-cadru in ceea ce priveste motivele de refuz de predare . Acesta este un caz in care Parlamentul britanic a trebuit sa faca unele concesii in favoarea opozantilor mandatului european de arestare pentru ca legea sa fie adoptata . In consecinta, legea cuprinde o lista mai lunga de piedici decat Decizia-cadru .

Cea mai mare critica adusa deciziei-cadru o reprezinta eliminarea cerintei "dublei incriminari" in ceea ce priveste infractiunile cuprinse in art2 (2) din Decizia-cadru . In general, s-au facut opozitii la faptul ca un cetatean britanic ar putea fi extradat, pentru a fi judecat intr-un alt stat pentru un comportament care ar fi legal in Anglia . Au existat preocupari pentru faptul ca o categorie de infractiuni din lista priveste rasismul si xenofobia . Acest din urma aspect a dat nastere unei uimitoare povesti eurofobice: ziaristii britanici au spus ca mandatul european de arestare e o cale de mijloc prin care europenii sunt arestati pe baza unor mandate emise de autoritatile straine, tarati peste Canal pentru a fi inchisi in inchisori europene . S-a spus chiar si faptul ca mandatul european de arestare ar fi folosit pentru a impiedica ziarele britanice curajoase in a spune adevarul despre Europa; conform unui eurosceptic, mandatul european de arestare "ar da UE puteri depline pentru a face fata criticilor . "[58]

Guvernul a evidentiat faptul ca legea extradarii nu are acest efect, desi Decizia-cadru nu mai prevede conditia "dublei incriminari", aratand ca nu va permite extradarea persoanelor pentru infractiuni prevazute de Decizie, daca o parte dintre faptele penale au fost savarsite pe teritoriul britanic . Alte critici au fost directionate catre problema asa zisei "justitii de proasta calitate din Europa continentala" afirmandu-se ca sistemele continentale, care sunt inchizitoriale nu respecta prezumtia de nevinovatie . Aceste argumente ideologice s-au bazat pe erori grave privind cunoasterea naturii procedurii penale din Europa continentala dar si pe neintelegeri ale procedurii penale din Anglia .

Lasand la o parte astfel de probleme ideologice, mandatul european de arestare a fost criticat si de cei carora le era teama ca ar conduce la extradari care in realitate sunt opresive sau injuste . Extinderea Uniunii Europene, pentru a include tari care pana acum 10 ani au facut parte din blocul sovietic, reprezinta un potential pericol in opinia britanicilor . Unul dintre cele mai rasunatoare cazuri a fost cazul Rachid Ramda . Ramda, de origine algeriana, era cautat in Franta pentru participarea sa intr-o serie de atacuri teroriste in 1995 . Dupa ce tribunalul britanic a admis extradarea sa , el a facut apel la ministrul de interne pentru a exercita dreptul sau de a bloca extradarea, sustinand ca in Franta drepturile sale nu vor fi respectate .

Printre altele, el a mai sustinut ca politia franceza, care l-a implicat si pe Ramda, a smuls o marturisire de la coinculpatul sau, iar daca va fi judecat in Franta, marturisirea sa va fi folosita impotriva lui . Apelul a fost respins . Inculpatul a facut recurs pe care tribunalul l-a respins pentru motive netemeinice: ministrul ar fi trebuit sa cerceteze motivele lui Ramda, ceea ce nu a facut .

Cazul nu a fost inteles de opinia publica de pe ambele parti ale Canalului . In Franta, un judecator britanic a fost acuzat ca a insultat justitia franceza prin acceptarea calomniilor lui Ramda ca adevar . Pentru britanici, un judecator englez a salvat un nevinovat de la o eroare judiciara, prin expunerea deficientelor justitiei continentale, dovedind ca ar trebui sa ne gandim, nu de doua ori, ci de mai multe ori inainte de introducerea mandatului european de arestare . [59]

In consecinta, prima parte din legea extradarii prevede anumite conditii pentru executarea mandatului european de arestare care nu sunt usor de conciliat cu spiritul si litera deciziei-cadru . Lista finala cuprinzand motivele pentru care se refuza executarea mandatului european de arestare prevazuta in prima parte a legii extradarii din 2003 este urmatoarea:

1 . Regula non bis in idem . Potrivit acesteia, o persoana poate fi extradata atunci cand, daca faptele au fost savarsite in Anglia, tribunalul britanic a refuzat sa judece cazul datorita unei condamnari anterioare sau achitari .

2 . Mandatul cuprinde elemente de extraneitate, dar de fapt a fost emis pentru urmarirea persoanei pe considerente de rasa, religie, nationalitate, sex, orientare sexuala sau opinii politice .

3 . Extradarea ar fi injusta sau opresiva din cauza trecerii timpului .

4 . Persoana nu este responsabila din punct de vedere penal in Anglia .

5 . Persoana este cautata pentru o infractiune prevazuta de Conventia internationala impotriva luarii de ostatici din 1979, cazul ar putea fi judecat in Anglia si daca persoana ar fi extradata ar putea fi prejudiciata din cauza neputintei de a comunica cu autoritatile consulare .

6 . Nu exista intelegeri intre Anglia si statul emitent pentru a limita judecata persoanei extradate pentru infractiunea care a determinat extradarea .

7 . Persoana in cauza se afla in Anglia pentru ca fusese extradata din alta tara .

8 . Persoana e cautata pentru o infractiune care in statul solicitant e pedepsita cu moartea .

9 . Persoana e cautata pentru a executa o pedeapsa pronuntata in lipsa sa, si daca va fi extradata in statul solicitant, acesta nu ofera garantiile judecarii lui intr-un nou proces unde are dreptul la un avocat si dreptul de a prezenta martori in favoarea sa .

10 . Extradarea ar fi injusta sau opresiva pentru conditia fizica sau psihica a persoanei .

11 . Extradarea ar incalca drepturile omului prevazute in CEDO .

Trei dintre aceste conditii nu au corespondent in Decizia-cadru (nr . 5 -luarea de ostatici, nr . 10 - conditia fizica sau mentala si nr . 12 - predarea nu respecta drepturile omului prevazute in CEDO) . [60]

Transpunerea mandatului european de arestare in dreptul romanesc . Decizia-cadru privind mandatul de arestare european si procedurile de predare intre statele membre ale Uniunii Europene a fost transpusa integral in Titlul III al Legii 302/2004[61] privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, modificata si completata prin Legea nr . 224/2006 .

Definitia mandatului european de arestare este transpusa in legislatia interna prin dispozitiile art . 77 din Legea nr . 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, modificata si completata prin Legea nr . 224/2006 . Spre deosebire de procedura "clasica" a extradarii, mandatul european de arestare implica o procedura pur judiciara, fara a mai exista o etapa administrativa, implicarea autoritatilor executive, fiind in general limitata la asistarea autoritatilor judiciare . Autoritatile romane competente sa execute mandatele de arestare europeana emise de autoritatile judiciare ale altor state membre sunt curtile de apel .

In spiritul Deciziei-cadru, Sistemul de informare Schengen ar trebui sa constituie, modalitatea principala de transmitere a mandatelor europene de arestare, atunci cand ansamblul informatiilor cu acest titlu vor putea fi transmise prin acest sistem . Totusi, cu titlu tranzitoriu, articolul 9 al deciziei-cadru prevede ca o "semnalare in Sistemul de informare Schengen echivaleaza cu un mandat european de arestare in asteptarea primirii originalului in forma buna i potrivita de catre autoritatea judiciara de executare . "

Controlul exercitat de catre instanta romana nu mai presupune verificarea indeplinirii conditiei dublei incriminari, decat in putine cazuri . In situatia in care autoritatea judiciara straina a retinut o incadrare juridica care e legata de una din cele 32 de categorii de infractiuni prevazute de articolul 85 si actiunile considerate sunt, in temeiul legii statului membru de emitere, pedepsite printr-o pedeapsa privativa de libertate cu o durata egala sau mai mare de trei ani de inchisoare sau printr-o masura de siguranta privativa de libertate cu o durata similara, instanta romana nu este competenta sa aprecieze aceasta incadrare, nici de a controla dubla incriminare . Pentru alte fapte insa, decat cele prevazute la art . 2 alin . (2) din decizia-cadru (art . 85 alin . 1 din lege), prin dispozitiile art . 85 alin . (2) din Legea nr . 302/2004, legiuitorul roman a ales sa lase la aprecierea judecatorului daca executa mandatul european de arestare atunci cand nu este indeplinita conditia dublei incriminari . A fost optiunea legiuitorului roman, permisa de decizia-cadru, de a transpune in acest mod art . 2 din decizia-cadru .

Prescriptia in dreptul roman nu mai este un motiv de refuz al predarii decat in cazuri de exceptie . Predarea persoanei solicitate nu va putea fi refuzata pe motiv de prescriptie a raspunderii penale sau a executarii pedepsei in Romania, exceptand cazul in care faptele pentru care mandatul european de arestare a fost emis vor putea fi urmarite si judecate de catre autoritatile judiciare romane . In ceea ce priveste "marul discordiei" - cetatenia, potrivit Legii nr . 302/2004 cetatenia romana a persoanei solicitate nu mai constituie un motiv obligatoriu de refuz al predarii . Atunci cand mandatul european de arestare a fost emis in scopul urmaririi penale, instanta poate subordona predarea conditiei ca persoana solicitata sa fie trimisa in Romania pentru a executa pedeapsa pronuntata eventual impotriva sa . Atunci cand mandatul european de arestare a fost emis in scopul executarii pedepsei de catre un cetatean roman, legiuitorul roman si-a adus intr-un fel aminte de obiectia nationalitatii: daca pedeapsa pronuntata este compatibila cu legislatia romana si autoritatile romane competente se angajeaza sa dispuna executarea acestei pedepse, instanta poate atunci sa refuze predarea .

Executarea pedepsei va putea fi efectuata in conditiile stabilite de articolele de 115 si urmatoarele din Legea nr . 302/2004 cu acordul statului de emitere . Legiuitorul roman a transpus in lege motivele de refuz obligatoriu de predare a unei persoane in baza mandatului european de arestare (art . 88 alin . 1 din Legea nr . 302/2004):

a) cand, din informatiile de care dispune, reiese ca persoana urmarita a fost judecata definitiv pentru aceleasi fapte de catre un stat membru, altul decat statul emitent, cu conditia ca, in cazul condamnarii, sanctiunea sa fi fost executata ori sa fie in acel moment in curs de executare sau executarea sa fie prescrisa, pedeapsa sa fi fost gratiata ori infractiunea sa fi fost amnistiata sau sa fi intervenit o alta cauza care impiedica executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) cand infractiunea pe care se bazeaza mandatul european de arestare este acoperita de amnistie in Romania, daca autoritatile romane au, potrivit legii romane, competenta de a urmari acea infractiune;

c) cand persoana care este supusa mandatului european de arestare nu raspunde penal, datorita varstei sale, pentru faptele pe care se bazeaza mandatul de arestare in conformitate cu legea romana .

Transpunerea motivelor optionale de refuz in legea romana s-a realizat cu usoare modificari fata de prevederile deciziei-cadru (art . 88 al . 2 din Legea nr . 302/2004):

a) in mod exceptional, in materie de taxe si impozite, de vama si de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzata pentru motivul ca legislatia romana nu impune acelasi tip de taxe sau de impozite sau nu contine acelasi tip de reglementari in materie de taxe si impozite, de vama si de schimb valutar ca legislatia statului membru emitent;

b) cand persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusa unei proceduri penale in Romania pentru aceeasi fapta care a motivat mandatul european de arestare;

c) cand impotriva persoanei care face obiectul mandatului european s-a pronuntat in alt stat membru al Uniunii Europene o hotarare definitiva pentru aceleasi fapte;

c¹) cand mandatul european de arestare a fost emis in scopul executarii unei pedepse, daca persoana solicitata este cetatean roman si instanta romana competenta dispune executarea pedepsei in Romania, potrivit legii romane .

d) cand persoana care face obiectul mandatului european a fost judecata definitiv pentru aceleasi fapte intr-un alt stat tert care nu este membru al Uniunii Europene, cu conditia ca, in caz de condamnare, sanctiunea sa fi fost executata sau sa fie in acel moment in curs de executare sau executarea sa fie prescrisa, ori infractiunea sa fi fost amnistiata sau pedeapsa sa fi fost gratiata potrivit legii statului de condamnare;

e) cand mandatul european de arestare se refera la infractiuni care, potrivit legii romane, sunt comise pe teritoriul Romaniei;

f) cand mandatul european cuprinde infractiuni care au fost comise in afara teritoriului statului emitent si legea romana nu permite urmarirea acestor fapte atunci cand s-au comis in afara teritoriului roman;

g) cand, conform legislatiei romane, raspunderea pentru infractiunea pe care se intemeiaza mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, daca faptele ar fi fost de competenta autoritatilor romane;

h) cand autoritatea judiciara romana competenta a decis fie sa nu urmareasca, fie sa inceteze urmarirea persoanei solicitate pentru infractiunea pe care se bazeaza mandatul de arestare european .

Aceste modificari nu au survenit imediat, deoarece Legea nr . 302/2004 , cel putin in ceea ce priveste procedura mandatului european de arestare nu a excelat decat cel mult prin traducerea deficitara a dispozitiilor deciziei-cadru . Litera c) 1 din Lege a fost introdusa prin Legea de modificare nr . 224/2006 . Revenind la problema extradarii cetatenilor romani, observam ca legiuitorul roman a adus o serie de modificari, dar nu cu prilejul implementarii initiale a deciziei cadru, ci mai tarziu, prin Legea nr . 224/2006 . Procesul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana a impus o revizuire a opiniilor traditionaliste, si implicit revizuirea Constitutiei pentru a permite extradarea din Romania a cetatenilor romani, interzisa de legea fundamentala adoptata in anul 1991 .

Potrivit prevederilor art . 19 din Constitutia revizuita, cetateanul roman nu poate fi extradat sau expulzat din Romania . Prin derogare de la aceasta prevedere, cetatenii romani pot fi extradati in baza conventiilor internationale la care Romania este parte, in conditiile legii si pe baza de reciprocitate . Prin art . 24 din Legea nr . 302/2004, in aplicarea art . 19 alin . 2 din Constitutie, au fost stabilite conditiile, limitative, in care cetatenii romani pot fi extradati din Romania . Astfel, cetatenii romani pot fi extradati din Romania in baza conventiilor internationale la care aceasta este parte si pe baza de reciprocitate, numai daca este indeplinita cel putin una din urmatoarele conditii:

a) in vederea efectuarii urmaririi penale si a judecatii, daca statul solicitant da asigurari considerate ca suficiente ca, in cazul condamnarii la o pedeapsa privativa de libertate printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, persoana extradata va fi transferata in vederea executarii pedepsei in Romania;

b) persoana extradabila domiciliaza pe teritoriul statului solicitant la data formularii cererii de extradare;

c) persoana extradabila are si cetatenia statului solicitant;

d) persoana extradabila a comis fapta pe teritoriul sau impotriva unui cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene, daca statul solicitant este membru al Uniunii Europene .

Modificarile aduse art . 24 prin Legea nr . 224/2006, vizeaza doua aspecte: pe de o parte redactarea initiala a art . 24 nu corespundea scopului reglementarii si vointei reale a legiuitorului . In realitate, conditia transferarii in Romania a cetateanului roman a carui extradare a fost acordata in vederea urmaririi penale, trebuie impusa si in cazurile mentionate la literele b) si d) din art . 24 in forma initiala, iar nu alternativ la una din celelalte conditii, asa cum reiesea din redactarea deficitara a textului initial . Un argument suplimentar il constituie coerenta reglementarii, avand in vedere ca in cazul predarii in baza unui mandat european de arestare se regaseste aceeasi conditie, unanim acceptata, a transferarii ulterioare in Romania in vederea executarii pedepsei . Trebuie observat ca in cazul in care nu se remedia eroarea strecurata in art . 24 din Legea nr . 302/2004, se putea ajunge la situatia in care cetatenii romani puteau fi extradati catre state terte in conditii mai favorabile decat cele stabilite pentru predarea catre statele membre UE, in baza unui mandat european de arestare, ceea ce, desigur, nu corespundea vointei legiuitorului .

Prin noul alineat 3 al art . 24 se face o distinctie necesara intre conditiile in care poate fi acordata extradarea cetatenilor romani in baza conventiilor multilaterale si conditiile in care se poate acorda extradarea in cazul tratatelor bilaterale, care pot fi mai favorabile sau mai grele, in functie de vointa partilor la tratatul bilateral . Alte completari ulterioare realizate de legiuitorul roman la Legea nr . 302/2004 se refera expres la drepturile si garantiile procedurale de care se bucura persoana care face obiectul unui mandat european de arestare (art . 89-91, art . 941, art . 94 2) .

Curtea Constitutionala din Romania a fost sesizata in cateva randuri cu privire la constitutionalitatea unor prevederi ale Legii nr . 302/2004 modificata in ceea ce priveste aspect privind procedura mandatului european de arestare si asigurarea unor drepturi si garantii procesuale ale persoanei ce urmeaza a fi predata in baza unor asemenea mandate . Interesant este faptul ca toate sesizarile privind controlul de constitutionalitate dateaza din anul 2007, probabil pe fondul intetirii discutiilor referitoare la problemele implementarii deciziei cadru in statele membre UE . si mai interesant este faptul ca instanta constitutionala romana a respins toate aceste exceptii de neconstitutionalitate, dand astfel un vot favorabil eforturilor legiuitorului roman care a sesizat problemele existente in varianta initiala a Legii nr . 302/2004 si le-a remediat in anul 2006 .

Vom exemplifica pozitia instantei constitutionale vis a vis de constitutionalitatea unor prevederi din Legea nr . 302/2004 referitoare la procedura mandatului european de arestare . Astfel Curtea a fost sesizata cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art . 79 alin . (1) lit . c), art . 881si art . 89 alin . (2) si (3) din Legea nr . 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala . In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin ca art . 79 alin . (1) lit . c) din lege nu permite cunoasterea temeiurilor avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive de catre autoritatea judiciara emitenta si nu prevede ca mandatul de arestare sa fi fost dispus de un judecator . Persoana supusa unui asemenea mandat nu este ascultata, nu are calitatea de invinuit si nu cunoaste motivarea cererii de arestare .

In ceea ce priveste dispozitiile art . 881 din lege, se apreciaza ca acestea incalca art . 15 alin . (1) din Constitutie, avand in vedere ca dispozitiile titlului III din lege se aplica pentru fapte savarsite sine die . Se mai arata ca art . 89 alin . (2) din lege este neconstitutional, intrucat persoana solicitata nu poate lua la cunostinta motivele retinerii si invinuirii decat in momentul prezentarii in fata instantei . Totodata, in conditiile existentei mandatului european de arestare, dar in lipsa posibilitatii instantei de judecata de a verifica daca exista probe sau indicii temeinice ca invinuitul sau inculpatul a savarsit o fapta penala, se incalca dreptul la aparare si prezumtia de nevinovatie a persoanei, aplicarea acestor garantii procedurale ramanand la liberul arbitru al statului care solicita predarea in stare de arest .

Dispozitiile legale criticate au urmatorul cuprins:

Art . 79 alin . (1) lit . c): "(1) Mandatul european de arestare va contine urmatoarele informatii:[] c) indicarea existentei unei hotarari judecatoresti definitive, a unui mandat de arestare preventiva sau a oricarei alte hotarari judecatoresti executorii avand acelasi efect, care se incadreaza in dispozitiile art . 81 si art . 85 din prezenta lege; []" .

Art . 81 si 85 din lege se refera la obiectul si conditiile emiterii mandatului european de arestare, respectiv la faptele care dau loc la predare .

Art . 881:

"(1) De indata ce curtea de apel primeste un mandat european de arestare sau o semnalare in Sistemul Informatic Schengen, presedintele sectiei penale repartizeaza cauza, in conditiile prevazute de lege, unui complet format din doi judecatori .

(2) Instanta verifica daca mandatul european de arestare contine informatiile prevazute la art . 79 alin . (1) .

(3) Daca informatiile comunicate de statul membru emitent sunt insuficiente pentru luarea unei hotarari privind predarea, instanta solicita de urgenta autoritatii judiciare emitente informatiile suplimentare necesare si fixeaza un termen limita pentru primirea acestora, tinand cont de termenele maxime prevazute la art . 95 .

(4) Autoritatea judiciara emitenta poate oricand, din proprie initiativa, sa transmita orice informatie pe care o considera utila .

(5) Daca mandatul european de arestare contine informatiile necesare si este tradus potrivit dispozitiilor art . 79 alin . (4), instanta solicita procurorului general de pe langa curtea de apel sa ia masurile necesare pentru identificarea persoanei solicitate, retinerea si prezentarea acesteia in fata instantei . ";

Art . 89 alin . (2)si (3):

"(2) Instanta informeaza persoana solicitata asupra existentei unui mandat european de arestare impotriva sa, asupra continutului acestuia, asupra posibilitatii de a consimti la predarea catre statul membru emitent, precum si cu privire la drepturile sale procesuale .

(3) Instanta dispune arestarea persoanei solicitate prin incheiere motivata . "

Textele constitutionale invocate in sustinerea exceptiei sunt cele ale art . 15 alin . (1) privind universalitatea, art . 20 alin . (2) referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului, art . 23 alin . (2), (8), (11) privind cazurile si procedura perchezitionarii, arestarii sau retinerii, aducerea la cunostinta a motivelor retinerii sau arestarii, respectiv prezumtia de nevinovatie, art . 24 privind dreptul la aparare, art . 53 privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati . Totodata, se apreciaza ca sunt incalcate atat prevederile Deciziei-cadru nr . 2002/584/JAI, cat si unele dispozitiii ale Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, si anume art . 5 paragrafele 1 si 4 privind dreptul la libertate si siguranta, precum si art . 13 privind dreptul la un recurs efectiv .

Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea a retinut ca autorii exceptiei pornesc de la o premisa gresita, si anume faptul ca instanta de executare trebuie sa se pronunte cu privire la temeinicia masurii dispuse de autoritatea judiciara straina . Mandatul european de arestare este o masura concreta care implementeaza principiul recunoasterii reciproce a hotararilor judecatoresti in domeniul dreptului penal . In logica Deciziei-cadru a Consiliului nr . 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre, care este implementata la nivel national prin Legea nr . 302/2004, autoritatea judecatoreasca a statului membru in care persoana a fost arestata poate hotari predarea acesteia, deci nu sa se pronunte cu privire la temeinicia masurii preventive sau a hotararii judecatoresti pronuntate in statul solicitant .

Curtea a mai retinut ca art . 79 alin . (1) lit . c) din lege prevede anumite elemente de continut ale mandatului european de arestare, respectiv indicarea existentei unei hotarari judecatoresti definitive, a unui mandat de arestare preventiva sau a oricarei alte hotarari judecatoresti executorii avand acelasi efect . Totodata, acelasi text prevede ca se emite mandat european de arestare in conditiile art . 81 si anume, in cazul urmaririi penale sau judecatii, sanctionarea faptei respective de legea romana cu o pedeapsa privativa de libertate de cel putin un an, iar in cazul executarii pedepsei, daca pedeapsa aplicata este mai mare de 4 luni -si art . 85 din lege, fapte care dau loc la predare . Aceste dispozitii legale nu cuprind nici-o incalcare a textelor constitutionale invocate, permitand cunoasterea efectiva de catre persoanele solicitate a hotararii judecatoresti care a stat la baza mandatului european . Contestarea temeiniciei acesteia, deci a hotararii judecatoresti pronuntate intr-un stat membru al Uniunii Europene, se va face in statul in care s-a emis hotararea respectiva, unde persoana solicitata va beneficia de toate garantiile procesuale existente . Totodata, Curtea, prin Decizia nr . 400 din 24 aprilie 2007*), a stabilit ca judecatorul roman va hotari asupra arestarii persoanei solicitate dupa ce, in prealabil, a verificat respectarea conditiilor necesare referitoare la emiterea mandatului european de arestare .

In ceea ce priveste invocarea dispozitiilor art . 15 alin . (1) din Constitutie in sustinerea criticii de neconstitutionalitate a art . 881 din lege, Curtea a opinat ca acestea nu au nici o incidenta cu privire la textul legal mentionat, avand in vedere ca textul legal criticat se refera strict la activitatea instantei de judecata si masurile pe care aceasta le poate dispune, si nu la drepturile si libertatile consacrate prin Constitutie si prin alte legi sau la obligatiile prevazute de acestea . De asemenea, Curtea a retinut ca nici dispozitiile art . 89 alin . (2) si (3) din lege nu contravin prevederilor constitutionale invocate . Astfel, persoana solicitata, la momentul retinerii, ia cunostinta de motivele care stau la baza acestei masuri, urmand ca instanta sa o informeze asupra existentei unui mandat european de arestare impotriva sa, asupra continutului acestuia, asupra posibilitatii de a consimti la predarea catre statul membru emitent, precum si cu privire la drepturile sale procesuale . In masura in care se constata existenta mandatului, instanta va dispune arestarea persoanei solicitate si va judeca cererea de predare in statul solicitant .

Astfel, retinerea si arestarea se fac in conformitate cu art . 23 alin . (2) din Constitutie, potrivit procedurii prevazute de Legea nr . 302/2004, derogatorie de la dreptul comun in materie . Prezumtia de nevinovatie subzista pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare . Deci nu se poate retine in nici-un caz incalcarea prevederilor constitutionale invocate . Totodata, Curtea, prin Decizia nr . 400 din 24 aprilie 2007, a stabilit ca nu poate fi pus semnul egalitatii intre privarea de libertate dispusa ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare si cea dispusa ca urmare a emiterii unui mandat de arestare preventiva emis de judecatorul roman in conditiile Codului de procedura penala . Prin aceeasi decizie, Curtea a statuat ca masura arestarii provizorii dispusa in vederea executarii unui mandat european de arestare indeplineste toate exigentele unui proces echitabil, persoana supusa masurii de predare avand la indemana toate garantiile procesuale specifice unui proces echitabil .

Curtea a retinut ca dispozitiile art . 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu au incidenta in cauza, iar prevederile art . 5 din Conventie sunt intru totul respectate . In acest sens, art . 941 din lege prevede ca incheierea prin care se ia masura arestarii preventive este supusa caii de atac a recursului . Totodata, sub aspectele criticate de autorii exceptiei, legiuitorul roman a implementat in mod exact prevederile Deciziei-cadru a Consiliului nr . 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, preluand principiile si liniile directoare care stau la baza acesteia .

Concluzii . Mandatul european de arestare a inlocuit procedurile referitoare la extradare incepand cu data de 1 Ianuarie 2004 pentru toate statele membre ale UE . Impulsul declansator al initierii unei astfel de proceduri simplificate - mandatul european de arestare - a fost determinat de atacurile teroriste din Statele Unite ale Americii din 11 septembrie 2001 . Atacurile teroriste nu numai ca au intarit importanta unor masuri in securitatea interna a UE, dar au creat presiune in justitia Uniunii Europene, dand nastere intr-un timp foarte scurt la actiuni legislative substantiale . Intre aceste initiative de cooperare, mandatul european de arestare este de departe cea mai ancorat in actualitate, raspunzand nevoii resimtite de statele membre de a reactiona rapid si prompt la stimulii infractionali intru realizarea scopurilor Uniunii Europene .

BIBLIOGRAFIE

Elaine Krivel Q . C . - IAP Newsletter, 20 . 02 . 2003

Zuzsanna Deen-Racsmany, judecatorul Rob Blekstoon, »Declinul obiec iei nationalita ii in extradarea Europeana?, in Jurnalul European al Crimei, Legea penala i Justi ia penala v . 13,nr . 3(2005)

. S . A . Wiliams,"Nationalitatea ,Dubla primejdie ,Prescrierea si Sentinta condamnarii la moarte

Jose Antonio F . Lopes de Lima - Brazilia i mandatul european de arestare: problema extradarii ceta enilor, article on www . eurowarrant . net

Conventia Europeana privind extradarea ,1957

1990 Conven ia privind Acordul Schengen din 14 iunie 1985 intre guvernul statelor Uniunii Economice din Benelux, Republica Federala Germana i Republica Franceza cu privire la desfiin area grani elor comune

Consiliul din 27 septembrie1996 - Conventia privind extradare dintre statele membre ale UE , OJC 313, 23 octombrie 1996 . Astfel la 1ianuarie 2004 Decizia-cadru privind mandatul european de arestare inlocuieste Conventia din 1996 in concordanta cu art . 31(1) (d)din Decizia-cadru .

M . Alachta:" European arrest warrant Revolutia in extradare ?", Legea penala si dreptate criminala, 2/2003

Consiliul European de la Tempere, Presidency Conclusions

Peggy Pfutzner - Mandatul european de arestare i transpunerea sa in dreptul francez, Rev . Eurcrim nr . 1-2/2006

Stefano Mancroda - Notes sur le loi italienne portant mise oeuvre du mandat d'ret europeen (loi du 22 avril 2005, no . 69), Rev . Eurcrim nr . 1-2/2006

Legea 302/2004 privind cooperarea judiciara interna ionala in materie penala, modificata i completata prin Legea nr . 224/2006 .

Legea nr . 69/22 . 04 . 2005 privind transpunerea in legisla ia italiana a deciziei-cadru privitoare la mandatul european de arestare

https://www . eurowarrant . net/documents

www . brill . nl/eccl



A se vedea Council Act of 10 March 1995 drawing up Convention on simplified extradition procedure between the Member States of the European Union, OJ C 078 30 martie 1995, pag . 1 .

A se vedea Council Act of 27 September1996 drawing up Convention relatin to extradition procedure between the Member States of the European Union, OJ C 313 23 octombrie 1996, pag . 11 .

2002/465/ Council framework decision of 13 June 2002 on joint investigation teams .

Punctul 1 din preambulul Deciziei Cadru a Consiliului din 13 Iunie 2002 privind mandatul de arestare european si procedurile de predare tre Statele Membre . (2002/584/JHA) - procedura formala de extradare va fi abolita tre Statele Membre cu privire la persoanele care fug de justitie dupa ce au fost condamnate prin hotar e ramasa definitiva, iar cu privire la persoanele suspectate ca au comis o infractiune procedura de extradare va fi accelerata

Conventia de Aplicare a Acordului de la Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea graduala a controalelor la frontierele comune, semnata la Schengen la data de19 iunie 1990 .

Revista DREPTUL anul XV, . Seria a III a, nr . 11/2004, pag 64 .

Proiectul a fost trimis de Guvern la Senatul Romaniei la data de 02 . 02 . 2006 si a fost discutat in Comisia juridica la data de 07 . 03 . 2006 .

Art . 1 Decizia cadru nr . 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre foloseste expresia de " hotarare judecatoreasca" .

Art . 6 Decizia cadru nr . 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre .

Art . 81 din Proiectului de completare si modificare a Legii 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala;

Art . 85, alin . 1 din Legea 320/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala .

Art . 82 si art . 83 din Proiectul de completare si modificare a Legii 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala .

Art . 95 al Conventiei din 19 iunie 1990 de aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind abolirea graduala a controalelor la frontierele comune .

Art . 87 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala: emitent si sa fie prezenta la judecata;

Art . 88 alin . 1 Legea 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala

Art . 88 alin . 2 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala .

Art . 91 din Proiectul de completare si modificare a Legii 302/2004 privind cooperarea judiciara in materie penala .

Decizia-cadru la art 13 alin 4 stabileste ca in principiu, consimtamantul nu poate fi revocat, dar lasa la latitudinea fiecarui Stat Membru posibilitatea de a prevedea ca, consimtamantul, si, daca este cazul, renuntarea sa poata fi revocate, in conformitate cu legile interne, avand obligatia de a informa Secretariatul General al Consiliului la adoptarea Deciziei Cadru cu privire la procedura prin care va fi posibila revocarea consimtamantului si orice modificare a acesteia .

Art . 100 din Proiectul de completare si modificare a Legii 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala .

Art . 105 din Proiectul de completare si modificare a Legii 302/2004 privind cooperarea judiciara in materie penala .

Art . 90 alin . 9 din Proiectul de completare si modificare a Legii 302/2004 privind cooperarea judiciara in materie penala .

Art . 94 alin 1 din Proiectul de completare si modificare a Legii 302/2004 privind cooperarea judiciara in materie penala .

Art . 94 din Proiectul de completare si modificare a Legii 302/2004 privind cooperarea judiciara in materie penala

Art . 94 din Proiectul de completare si modificare a Legii 302/2004 privind cooperarea judiciara in materie penala .

Autoritatea judiciara de executare romana va putea solicita, daca este cazul, avizul Eurojust cu privire la aceasta hotarare .

Audierea persoanei solicitate se face potrivit prevederilor Codului de procedura penala roman si in conditiile stabilite, potrivit intelegerii dintre autoritatile judiciare implicate; in toate cazurile se vor respecta drepturile procesuale ale persoanei urmarite .

Aceste date, ca si in cazul extradarii clasice nu trebuie prezentate in cazul tranzitului aerian fara escala, cu exceptia cazului in care s-ar produce o aterizare fortata .

Acordurile sau aranjamentele se vor comunica Consiliului si Comisiei de catre statele membre, in termen de trei luni de la semnare .

Art . 17 din Decizia Cadru a Consiliului din 13 Iunie 2002 privind mandatul de arestare european si procedurile de predare intre Statele Membre;

Art . 2(2) din Decizia Cadru a Consiliului din 13 Iunie 2002 privind mandatul de arestare european si procedurile de predare intre Statele Membre;

Art . 3 si 4 din Decizia Cadru a Consiliului din 13 Iunie 2002 privind mandatul de arestare european si procedurile de predare intre Statele Membre;

Art . 2(1) din Decizia Cadru a Consiliului din 13 Iunie 2002 privind mandatul de arestare european si procedurile de predare intre Statele Membre .

Elaine Krivel Q . C . - IAP Newsletter, 20 . 02 . 2003

Elaine Krivel, op . cit .

O analiza profunda a acestei probleme poate fi gasita in lucrarea lui Zuzsanna Deen-Racsmany si a judecatorului Rob Blekstoon, »Declinul obiectiei nationalitatii in extradarea Europeana ?,in Jurnalul European al Crimei ,Legea penala si Justitia penala v . 13,nr . 3(2005),pp . 317-363

S . A . Wiliams,"Nationalitatea ,Dubla primejdie ,Prescrierea si Sentinta condamnarii la moarte ca fundamente pt . refuzarea extradare,62 Revizuirea (reinoirea)internationala a Legii Penale pp259-261

Jose Antonio F . Lopes de Lima - Brazilia și mandatul european de arestare: problema extradarii cetațenilor, article on www . eurowarrant . net

Jose Antonio F . Lopes de Lima, Idem .

Art . 6(1) (a) ,Conventia Europeana privind extradarea ,1957

Ibid . ,Art . 6(1)(c)

Ibid Art . 6(2)

1990 Conventia privind Acordul Schengen din 14 iunie 1985 intre guvernul statelor Uniunii Economice din Benelux, Republica Federala Germana si Republica Franceza cu privire la desfiintarea granitelor comune

Consiliul din 27 septembrie1996 - Conventia privind extradare dintre statele membre ale UE , OJC 313, 23 octombrie 1996 . Astfel la 1ianuarie 2004 Decizia-cadru privind mandatul european de arestare inlocuieste Conventia din 1996 in concordanta cu art . 31(1) (d)din Decizia-cadru .

Jose Antonio F . Lopes de Lima, Op . cit . .

Vezi M . Alachta:" European arrest warrant Revolutia in extradare ?", in jurnalul european al crimei, Legea penala si dreptate criminala, 2/2003 pag . 178-194 .

Consiliul European de la Tempere, Presidency Conclusions, paragraful 33 si 35

Vezi Bundesregierung: aplicarea Mandatului europeande arestare conform cu cerintele constitutionale, Berlin-Germania, 24 nov . 2005, disponibile pe site-ul www . eurowarrant . net .

Arrêt de la Cour d'arbitrage de Belgique, Numéro du rôle 3027, Arrêt No . 124/2005 du 13 juillet 2005, Marie-Hèléne Descamps & Anne Weyembergh: Decision of the Belgian Constitutional Court, Summary of the case n° 124/2005 Of July 13, 2005, available at www . eurowarrant . net .

Mark Mackarel - The European Arrest Warant -The Early Years: Implementing and Using the Warant, Koninklijke Brill V, Leiden 2007, disponibil pe www . brill . nl/eccl

Peggy Pfutzner - Mandatul european de arestare i transpunerea sa in dreptul francez, Rev . Eurcrim nr . 1-2/2006

Peggy Pfutzner - Op . cit .

Peggy Pfutzner -Op . cit .

Legea nr . 69/22 . 04 . 2005 privind transpunerea in legislatia italiana a deciziei-cadru privitoare la mandatul european de arestare

Stefano Mancroda - Notes sur le loi italienne portant mise oeuvre du mandat d'ret europeen (loi du 22 avril 2005, no . 69), Rev . Eurcrim nr . 1-2/2006

J . R . Spencer -European Arest Warrant, www . eurowarrant . net

J . R . Spencer, Op . cit .

J . R . Spencer, Op . cit .

J . R . Spencer, Op . cit

Publicata in M . Of . nr . 594/1 . 07 . 2004

Publicata in M . Of . nr . 534/21 . 06 . 2006





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate