Fondul de comert

Fondul de comert

Toate bunurile destinate realizarii activitatii comerciale, formeaza "fondul de comert".

In Codul comercial roman, exista o singura dispozitie (art. 861), care face trimitere la aceasta notiune, in legatura cu interdictia de a se "instraina fondul de comert si nici constitui in gaj" de catre creditorii sai.

Legea nr. 26/1990 (art. 21), prevede ca: "in registrul comertului se vor inregistra mentiuni privind donatia, vanzarea, locatiunea sau gajul fondului de comert".

Fondul de comert reprezinta un ansamblu de bunuri mobile si imobile, corporale si incorporale pe care un comerciant le afecteaza desfasurarii unei activitati comerciale in scopul atragerii clientelei si, implicit, obtinerii de profit

Spre deosebire de notiunea de "patrimoniu", care reprezinta "totalitatea drepturilor si obligatiilor cu caracter patrimonial ale comerciantului", "fondul de comert" este un "ansamblu de bunuri mobile si imobile, corporale si incorporale, pe care comerciantul le afecteaza (le da destinatie) desfasurarii unei activitati comerciale" .

Notiunea de patrimoniu comercial are o acceptiune "pur economica", ea referindu-se numai la bunurile afectate desfasurarii unei activitati comerciale.

Dar, chiar si in cazul societatilor comerciale, care, ca persoane juridice, sunt subiecte de drept, avand si un patrimoniu distinct de patrimoniile asociatilor, fondul de comert al acestora nu se confunda cu patrimoniul asociatilor.

1. Elementele fondului de comert

Fondul de comert cuprinde acele bunuri pe care le reclama desfasurarea activitatii comerciale avuta in vedere de comerciant. Deci, fondul de comert nu are o compozitie unitara, ci una variabila, in functie de specificul activitatii comerciantului. Totodata, compozitia fondului de comert nu este fixa, ci variabila, elementele sale putandu-se modifica in functie de nevoile comertului. Oricare ar fi obiectul activitatii comerciale, fondul de comert cuprinde, in general, doua categorii de bunuri: corporale si incorporale, fiecare cu propriul regim juridic[3].

A. Elementele corporale ale fondului de comert

Din categoria elementelor corporale sau materiale fac parte bunurile imobile si bunurile mobile.

Bunurile imobile. Activitatile comerciale se desfasoara, adesea, in anumite bunuri imobile (cladiri in care sunt amenajate spatii de productie, birouri, depozite, precum si asa-numitele "imobile prin destinatie" (de exemplu, instalatiile, utilajele sau masinile destinate unei anumite activitati comerciale[4]).

In ceea ce priveste actele de vanzare-cumparare a bunurilor imobile, acestea sunt acte civile si nu comerciale.

Atunci cand insa, bunurile imobile constituie elemente ale fondului de comert, majoritatea autorilor considera ca actele de vanzare-cumparare sunt acte de comert, deoarece aceste bunuri fac parte din "universalitatea de fapt" in care toate elementele componente au acelasi regim juridic.

Bunurile mobile corporale. In aceasta categorie de bunuri intra: materiile prime, materialele etc., destinate proceselor de productie, precum si produsele (marfurile) realizate din activitatea comerciala.

Cat priveste marfurile realizate prin activitatea de productie a comerciantului si achizitionate in vederea revanzarii, trebuie precizat ca ele, in afara de stipulatie contrara, fac parte din fondul de comert, deoarece, in comertul de interpunere, marfurile reprezinta un element principal in exercitarea comertului.

B. Elementele incorporale

In aceasta categorie a elementelor fondului de comert intra drepturile referitoare la: firma, emblema, clientela, vadul comercial, brevetele de inventii, marcile de fabrica, de comert si de serviciu, dreptul de autor etc.

Aceste drepturi, denumite si "drepturi privative", confera comerciantului "dreptul exclusiv" de a le exploata in folosul sau, in conditiile stabilite lege.

Firma Firma reprezinta un element de identificare a comerciantului. Ea consta in numele comerciantului sau, dupa caz, denumirea sub care acesta semneaza actele juridice (art. 27 din Legea nr. 26/1990).

Fiind un element de identificare a oricarui comerciant, firma trebuie sa se deosebeasca, la data inmatricularii ei, de toate cele existente pe raza de activitate a registrului comertului, la care se face operatiunea de inmatriculare (art. 35 din Legea nr. 26/1990). Intr-un judet nu pot exista doi comercianti cu aceeasi firma.

Inainte de inregistrarea in registrul comertului solicitantii trebuie sa depuna o cerere la registrul comertului pentru rezervare de firma.

Spre deosebire de numele civil, firma comerciala reprezinta o valoare patrimoniala, fiind suportul atragerii clientelei. De aici, decurg anumite efecte juridice:

Firma poate fi instrainata, odata cu intregul fond de comert. Cel care primeste fondul de comert, poate utiliza, in continuare, firma numai daca a fost autorizat pentru aceasta si avand obligatia de a mentiona ca este succesorul vechii firme.

Firma fiind obiect al dreptului de proprietate este ocrotita in mod legal prin "actiunea in concurenta neloiala" introdusa in instanta atunci cand un alt comerciant exercita comertul sau sub firma altuia, cu scopul de a crea confuzie privind identitatea respectivei firme.

Folosirea unei firme care ar avea drept consecinta producerea unei confuzii cu firma folosita legitim de un alt comerciant, constituie infractiunea de concurenta neloiala si se sanctioneaza in conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 11/1991.

Emblema, ca si firma, este semnul exterior figurativ prin care un comerciant se deosebeste de altul de acelasi gen. Emblema poate reprezenta o denumire in legatura cu obiectul comertului, o reprezentare grafica, un semn, o anumita figura etc. Nefiind legata de numele comerciantului, emblema prezinta mai multa stabilitate si durata in timp. Un exemplu elocvent, in acest sens, il constituie emblema Coca Cola care este cunoscuta si se mentine inca din anul 1889, cand a fost inscrisa de creatorul acestei firme.

Emblema se dobandeste prin inregistrare si poate fi cedata separat de fondul de comert[5]. Reprezinta un element ce urmareste sa apere firma de concurenta, ea este ocrotita de lege, ca si firma, cu conditia sa cuprinda un element de noutate, devenind un atribut de identificare in activitatea comerciala.

Spre deosebire de firma, emblema este facultativa. Apararea ei in justitie se face prin "actiunea in concurenta neloiala", daca un alt comerciant foloseste, in mod abuziv, emblema altui comerciant, putandu-se cere despagubiri de cel prejudiciat, iar instanta poate pronunta si sanctiuni penale impotriva celui ce se face vinovat de asemenea fapta.

In legislatia tarii noastre, emblema este reglementata de art. 27 din Legea nr. 26.1990 privind registrul comertului. Emblema trebuie sa se deosebeasca de celelalte inscrise in registrul comertului, putand fi folosita pe panouri de reclama, facturi, tarife, prospecte, publicatii, fiind insotita in mod vizibil de firma comerciantului.

Clientela si vadul comercial. Clientela este un alt element component al fondului de comert, care face parte din elementele incorporale. Clientela indeplineste un important rol in activitatea comerciala si determina, in buna masura, succesul in ceea ce priveste obtinerea profitului.

Prin numarul, frecventa si calitatea clientelei sunt influentate in mod hotarator rezultatele activitatii comerciale.

Clientela reprezinta totalitatea persoanelor fizice si juridice care apeleaza in mod obisnuit la acelasi comerciant, la fondul de comert al acestuia, pentru procurarea marfurilor si serviciilor necesare satisfacerii nevoilor lor.

Desi este o masa de persoane, neorganizata si variabila, clientela reprezinta "o valoare economica", valoare ce rezulta din relatiile ce se stabilesc intre titularul fondului de comert si persoanele care isi procura marfurile sau apeleaza la serviciile comerciantului respectiv.

Vadul comercial reprezinta un alt element incorporal al fondului de comert si se gaseste intr-o stransa legatura cu clientela.

Vadul comercial reprezinta o aptitudine a fondului de comert de a atrage clientela, prin actiunea conjugata a unor factori, precum: locul unde se afla amplasat localul, calitatea marfurilor si a serviciilor oferite, preturile practicate de comerciant, comportarea personalului comerciantului in raporturile cu clientii, abilitatea in realizarea reclamei comerciale, influenta modei, metodele de servire practicate, etc.

Prin natura sa, vadul comercial nu este un element distinct al fondului de comert, ci numai impreuna cu clientei.

In conceptia traditionala, clientela si vadul comercial sunt elemente distincte, aflate intr-o stransa interdependenta. Clientela este o consecinta a vadului comercial, ea reprezentand o manifestare a potentialitatii vadului comercial[6].

Drepturile de proprietate industriala

In fondul de comert pot fi cuprinse si anumite drepturi de proprietate industriala.

Proprietatea industriala, conform doctrinei, presupune doua categorii de drepturi:

drepturi privind creatii noi, in care intra: inventiile, know-how-ul, desenele si modelele industriale;

drepturile privind semne noi, in care se includ: marcile de fabrica, marcile de comert si de servicii, denumirile de origine si indicatiile de provenienta.

Drepturile de proprietate industriala beneficiaza de un regim juridic de recunoastere si de ocrotire. In vederea asigurarii protectiei prevazuta de lege, comerciantii, titulari ai unor asemenea drepturi, au obligatia sa ceara inscrierea in registrul comertului a mentiunilor privind brevetele de inventie, marcile de fabrica, de comert si de serviciu, denumirile de origine si indicatiile de provenienta[7].

Drepturile de autor. Un alt element incorporal care poate sa intre in componenta fondului de comert il reprezinta si drepturile de autor rezultate din creatia stiintifica, literara si artistica.

In calitate de autor sau dobanditor al drepturilor patrimoniale de autor, titularul fondului de comert are dreptul de reproducere si difuzare, de reprezentare sau folosire, in alt mod a operei si, in consecinta, dreptul la foloasele patrimoniale corespunzatoare[8].

2. Regimul creantelor si datoriilor comerciantului

Creantele si datoriile comerciantului, nu fac parte din fondul de comert. Concluzia se bazeaza pe faptul ca fondul de comert, desi cuprinde un ansamblu de elemente corporale si incorporale, totusi el constituie o universalitate juridica, adica un patrimoniu in sensul juridic al notiunii.

Deoarece, creantele si datoriile comerciantului nu sunt incluse in fondul de comert, ele nu se transmit dobanditorului, atunci cand se face instrainarea fondului de comert respectiv. Totusi, se admite ca anumite drepturi si obligatii, izvorate din contractele de munca, contracte de asigurare a fondului de comert, precum si contractele de furnitura (apa, gaz, electricitate, telefon etc.) se transmit dobanditorului, daca aceste contracte nu au fost reziliate.