Efectele intre adevaratul mostenitor si terti

Efectele intre adevaratul mostenitor si terti

Mostenitorul aparent putea, atata timp cat bunurile succesorale s-au aflat in posesia sa, sa incheie diferite acte juridice cu tertii cu privire la acestea. Se pune atunci problema soartei unor atari acte juridice ca urmare a admiterii actiunii in petitie de ereditate. Solutia este diferita in functie de natura actului juridic.

Astfel se admite ca actele de conservare si administrare a patrimoniului succesoral se mentin, devenind opozabile si adevaratului proprietar intrucat ii profita si acestuia. Se mentin, in temeiul art. 1909 C. civ. actele de instrainare a mobilelor, daca tertul dobanditor a fost de buna-credinta.

In privinta actelor de dispozitie privitoare la imobilele succesorale in practica judiciara , urmata de doctrina s-a adus un remediu principiilor consacrate in materie: nemo plus iuris alium transfere potest si resoluto dantis resolvitur ius accipientis prin aceea ca a construit asa-numita «teorie a mostenitorului aparent», bazata pe regula error comunis facit ius. In lumina acestei teorii actele de dispozitie privitoare la imobilele unei succesiuni sunt considerate valabile daca sunt indeplinite urmatoarele conditiuni:

- actul juridic de instrainare sa fie un act cu titlu particular si nu o cesiune de drepturi succesorale, intrucat acestea din urma au un caracter universal sau cu titlu universal, cesionarul aflandu-se exact in situatia mostenitorului aparent, supus pericolului de a fi evins;

- actul juridic sa aiba caracter oneros. Daca actul de instrainare este cu titlu gratuit este preferat adevaratul mostenitor care incearca sa previna o paguba (certat de damno vitando) in fata tertului dobanditor care ar cauta sa mentina un castig (certat de lucro captando)

- tertul dobanditor sa fie de buna-credinta in momentul cumpararii, adica pe baza unei erori comune si invincibile sa fi crezut ca a contractat cu adevaratul mostenitor ⁴ .

Daca, asadar, actul de instrainare, care indeplineste aceste conditii va fi mentinut, mostenitorul aparent va fi obligat la restituire prin echivalent, in functie de faptul daca a fost de buna sau de rea-credinta, iar daca actul s-ar desfiinta prin aplicarea principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, tertul va fi obligat la restituire fata de adevaratul mostenitor, avand insa actiune pentru evictiune impotriva mostenitorului aparent.

A se vedea: Trib. Suprem, col. civ., decizia nr. 1433/1957, in C.D. 1957, p. 70 si urm.; Trib. Suprem, col. civ., decizia nr. 292/1952, in C.D. 1952-1955, p. 113-115.

A se vedea: M. Eliescu, op. cit., p. 197-200; C. Statescu, op. cit., p. 229; D. Chirica, op. cit., p. 274.

A se vedea M.B. Cantacuzino, op. cit., p. 225.

A se vedea: Camelia Toader, R. Popescu, Consideratii in legatura cu aplicarea principiului aparentei in drept in materia mostenirii, in Dreptul nr. 9/1993, p. 37-38; B. Diamant si V. Luncean, Nota la sentinta civila a Jud. Medias, in Dreptul nr. 3/1993, p. 67-70.