Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Dreptul persoanei la informatie


Dreptul persoanei la informatie




Dreptul persoanei la informatie

Dreptul la informatie este un drept esential al fiintei umane, fara de care omul nu poate exista ca fiinta sociala, drept care se realizeaza prin comunicare.

Acest drept a fost consacrat in conventiile internationale,in constitutiile statelor si in legile date in baza acestora.

În art.10 pct.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, referitor la dreptul la informatie se arata ca: „Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde si libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere”.




În art.8 al Rezolutiei nr.1003 (1993) cu privire la etica ziaristica a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei se arata ca: „informatia (ns. Dreptul la informatie) este un drept fundamental, evidentiat de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in legatura cu art.10 al Conventiei Europeana a Drepturilor Omului si recunoscut ca atare si in art.9 al Conventiei Europene privind canalele de televiziune transnationale, precum si in constitutiile democratice. Este un drept al cetateanului, care are prin urmare si dreptul de a cere ca informatia furnizata de ziaristi sa fie transmisa cu respectarea adevarului, in cazul stirilor, si in mod onest, in cazul opiniilor, fara nici o interventie exterioara, fie din partea autoritatilor publice, fie din partea sectorului privat”.

Constitutia Romaniei da o reglementare moderna dreptului la informatie. Astfel, potrivit art. 31 pct.1 „ Dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit. Autoritatile publice, potrivit competentelor, ce la revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetateanului asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal. Dreptul la informatie nu trebuie sa prejudicieze masurile de protectie a tinerilor sau siguranta nationala. Mijloacele de informare in masa, publice sau private, sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice”.

Dreptul la informatie in sens larg nu trebuie confundat cu dreptul la informatie reglementat in art.31 din Constitutia Romaniei, respectiv, dreptul la informatia de interes public.

Dreptul la informatie in sens larg se realizeaza prin mai multe drepturi consacrate de Constitutia Romaniei si anume prin: dreptul la invatatura, dreptul la aparare, libertatea constiintei, libertatea de exprimare, dreptul la vot, dreptul de petitionare, dreptul la informatie de interes public si altele.

Reglementarile art.31 din Constitutia Romaniei se refera doar la „dreptul unei persoane de a avea acces la orice informatie de interes public”, nefiind mentionate si informatiile de interes privat. În opinia noastra, dreptul comunicarii cuprinde, in anumite limite, si dreptul la informatia de interes privat detinuta de o alta persoana decat o autoritate publica.

În alin.2 al art.31 din Constitutie se vorbeste de obligatia autoritatilor publice care detin informatii de interes privat, nu si de alte organizatii sau institutii private.

Se poate observa faptul ca acest articol reglementeaza atat dreptul la informatie, cat si obligatiile corelative acestuia.

De asemenea, limitarea exercitarii acestui drept nu este lasata la libera apreciere si reglementare a Parlamentului, ci este precizata in art.49 din Constitutia Romaniei. Astfel, exercitarea dreptului la informatie poate fi restransa numai in situatia indeplinirii, in mod cumulativ, a urmatoarelor conditii:

numai prin lege;

numai daca este necesar, adica se impune prin forta situatiei si nu exista alta cale legala;

in vreunul din cazurile de aparare a sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice; a drepturilor si libertatilor cetatenesti; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav;

restrangerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii.

În concluzie, dreptul la informatie este un drept fundamental al persoanei, de a avea acces neingradit la orice informatie de interes public si de interes personal, garantat de Constitutie.

Subiectii dreptului la informatie pot fi:

a.      orice persoana fizica, indiferent daca are sau nu cetatenia statului respectiv;

b.      orice persoana juridica, indiferent daca este sau nu o autoritate publica, inclusiv agentul media;

c.      publicul si societatea, in general.

În privinta obligatiei corelative acestui drept, respectiv a obligatiei de a informa, subiectii activi sunt:

  1. autoritatile publice, pentru informatiile de interes public si pentru cele de interes personal;
  2. mijloacele de informare in masa, publice sau private, si agentul media, pentru informatiile de interes public;
  3. orice persoana detinatoare a unei informatii de interes public.

În literatura de specialitate se mentioneaza faptul ca in continutul dreptului la informatie putem include urmatoarele drepturi:

a.       dreptul de a fi informat;

b.       dreptul de a verifica informatia primita;





c.       dreptul la raspuns si la replica;

d.       dreptul la informatie veridica;

e.       dreptul la respectul convingerilor si a credintelor;

f.        dreptul de a informa;

g.       dreptul la rectificare;

h.       dreptul la apararea surselor de informare (secretul profesional).

Pe de alta parte, dreptul la informatie este facilitat de coexistenta cu alte drepturi si libertati fundamentale cum sunt: libertatea de constiinta, libertatea de exprimare, dreptul la invatatura; libertatea intrunirilor; dreptul de asociere; dreptul de petitionare; dreptul persoanei vatamate intr-un drept al sau de o autoritate publica etc.

De asemenea, dreptul la informatie este limitat de coexistenta cu alte drepturi cum sunt: dreptul la propria imagine, libertatea individuala; dreptul la integritatea psihica; dreptul la aparare; libera circulatie; dreptul la viata intima, familiala si privata; dreptul la inviolabilitatea domiciliului; libertatea constiintei; libertatea de exprimare; dreptul la ocrotirea sanatatii; dreptul de a fi ales; dreptul de asociere; libertatea intrunirilor; protectia proprietatii private; protectia copiilor, tinerilor, persoanelor handicapate; dreptul persoanei vatamate intr-un drept al sau de o autoritate publica.

Dreptul de a fi informat este un drept care izvoraste din dreptul la viata sociala, din dreptul natural, fiind a componenta a dreptului la informatie. Acest drept reprezinta posibilitatea subiectilor activi de a primi informatiile de interes public sau personal, garantata de lege, de la detinatorii acestora: autoritati publice, agenti media si alte persoane.

Subiect activ este orice persoana fizica, titular de drepturi si libertati fundamentale, precum si orice persoana juridica de drept public sau privat, ca reprezentant al persoanei fizice consumatoare de informatie .

Informatiile de interes public sunt acele informatii care satisfac o necesitate de interes general. Însa, nu toate informatiile de interes public sunt destinate publicitatii. Astfel, nu pot fi facute publice informatiile de interes public care, daca ar fi facute publice, oricand si oricum, nu ar mai satisface interesul public, ci l-ar leza, putand fi folosite chiar contra interesului general al societatii. De exemplu, informatiile secrete militare sau unele secrete ale cercetarii stiintifice.

În privinta obligatiei corelative a autoritatilor publice de a asigura informarea cetatenilor si asupra problemelor de interes personal, trebuie precizat faptul ca este vorba de o obligatie cu caracter special care presupune obligatia autoritatilor publice de a informa exclusiv persoana in cauza si nu in mod public, intrucat avem de-a face cu probleme de interes personal.

Legat de dreptul de a fi informat este si dreptul la informatie veridica, drept care presupune ca informatia sa fie obiectiva, corecta si reala, in cazul realizarii dreptului la informatie. În acest sens, subiectii obligatiei corelative a dreptului la informatie sunt obligati „sa asigure informarea corecta”.

Potrivit art. 31 pct.2 din Constitutie, autoritatile publice au obligatia de a asigura informarea corecta a cetatenilor, iar potrivit art. 31 pct. 4, mijloacele de informare in masa, publice sau private, trebuie sa asigure informarea corecta a opiniei publice.

Corectitudinea unei informatii depinde de mai multi factori si anume:

de producatorul, sursa informatiei;

de calitatea mijloacelor si metodelor de obtinere si transmitere a informatiilor;

de calitatea si pregatirea receptorului agentului media;

de echidistanta, obiectivitatea si independenta agentului media;

de profesionalismul agentului media care trebuie sa verifice informatia inainte de difuzare;

de modul de prezentare a informatiei, a stirii, a opiniei.

Dreptul de a verifica informatia primita este un atribut al dreptului la informatie. În virtutea acestui drept, autoritatile publice au obligatia de a furniza informatiile si datele necesare verificarii informatiei, in limitele prevazute de lege. De asemenea, si mijloacele mass-media, pe langa faptul ca au obligatia de informa corect, au si dreptul de a verifica informatiile primite, pentru a-si indeplini aceasta obligatie. Verificarea informatiei primite se face prin mijloacele legale care le stau la dispozitie celor care le efectueaza, respectiv prin folosirea surselor oficiale si neoficiale, prin ascultarea partilor etc.



Dreptul de acces la sursele de informare este esential pentru realizarea dreptului la informatie.

Sursele de informare sunt de doua feluri:

surse oficiale: Arhivele Nationale; evidentele oficiale spre exemplu Registrul Comertului, Registrul Auto Roman, Comisia Nationala de Statistica; Serviciul de Evidenta a populatiei, comunicatele oficiale; documentele oficiale emise de autoritati; precum si sursele autorizate cum sunt agentiile de presa sau alte institutii specializate in vanzarea de informatii si materiale de interes jurnalistic: agentii de presa, agentii de detectivi, societati de consultanta, institutii private de sondare a opiniei publice;

surse neoficiale: sursele confidentiale, martorii, victimele, faptuitorii, membrii familiilor acestora, Internetul etc.

Accesul la sursele de informare trebuie sa se realizeze in mod egal pentru toti subiectii dreptului comunicarii sociale.

Astfel, spre exemplu, agentul media are obligatia de a consulta si partea adversa, inainte de a difuza o informatie ce poate fi tendentioasa, partiala, calomnioasa etc.

Dreptul la raspuns si la replica este un alt atribut al dreptului la informatie prin intermediul caruia se realizeaza in primul rand informarea corecta a publicului, care poate sa ia act si de cele prezentate de partea adversa, iar in al doilea rand, poate constitui o satisfactie pentru cel lezat de agentul media, prin repararea dreptului la propria imagine.

Din punct de vedere juridic, orice persoana privata sau publica, care se simte lezata in bunul sau renume prin difuzarea unor informatii incorecte, partiale, trunchiate sau chiar false, ori considera ca acele informatii nu sunt de interes public are dreptul sa recurga la replica. Din punct de vedere moral, dreptul la replica poate fi privit ca derivand din principiul echidistantei, incalcat atunci cand, din diferite motive, informatiile culese, interpretate sau difuzate de o publicatie nu au fost confruntate si cu persoanele la care fac referire, direct sau indirect.

Respectarea dreptului la replica este o obligatie a carei nerespectare are consecinte juridice.

Dreptul la replica este dreptul pe care il are orice persoana lezata prin afirmatii facute in media, de a cere editurii, organizatorului media, de a publica sau difuza un raspuns, sub forma de replica, rectificare ori declaratie.

Publicarea replicii se face in aceleasi conditii ca si articolul, stirea, opinia, prin care autorul dreptului la replica se simte lezat, spre exemplu, in acelasi ziar, pe aceeasi pagina, cu aceleasi caractere ale literelor, la acelasi tiraj.

Refuzul publicarii dreptului la replica se comunica in termen de 15 zile autorului dreptului la replica. Acesta poate cere Judecatoriei competente sa oblige editura, redactia la publicarea dreptului la replica in termen de 15 zile, cu mentiunea expresa in ziar ca publica fiind obligat prin hotarare judecatoreasca.

Dreptul la replica poate fi refuzat atunci cand acesta este contrar bunelor moravuri ori contine expresii injurioase impotriva vreuneia din persoanele care fac parte din redactia, directia sau administrarea mijlocului media.

Dreptul la raspuns difera de dreptul la replica prin faptul ca vizeaza un raspuns la o alta persoana decat agentul media care i-a lezat dreptul la propria imagine prin presa, prin intrebari retorice sau prin afirmatii despre subiect.

Dreptul la replica apare in raportul dintre orice persoana si agentul media, care i-a lezat dreptul la propria imagine, spre deosebire de dreptul la raspuns care apare intre doua persoane diferite de agentul media, dar care au intrat in litigiu prin intermediul media.

Dreptul la rectificare este dreptul persoanei de a cere agentului media de a rectifica in aceleasi conditii, informatia, stirea eronata prin care a fost lezat dreptul la propria imagine.

Dreptul la respectul convingerilor si credintelor este posibilitatea de a avea si exprima nestingherit propriile convingeri si credinte conform legii si obligatia celorlalti de a le respecta, excluzand manipularea, imixtiunea, obstructionarea. Aceasta presupune ca nimeni nu poate fi acuzat din cauza credintei sau convingerilor sale. Pe de alta parte, nimeni nu poate fi obligat sau manipulat sa renunte la convingeri si la credinta sa.

Dreptul la protectia surselor este un drept al sursei agentului media care poate cere acestuia sa nu-i divulge identitatea. Este vorba de un drept, dar si de o obligatie a agentului media de a nu divulga sursa care l-a informat.

Potrivit art.91 din Legea nr.8/1996, „editorul sau producatorul, la cererea autorului, este obligat sa pastreze secretul surselor de informatii folosite in opere si sa nu publice documente referitoare la acestea. Dezvaluirea secretului este permisa cu consimtamantul persoanei care l-a incredintat sau in baza unei hotarari judecatoresti, definitive si irevocabile”.

De la principiul protectiei sursei agentului media, exista unele exceptii expres prevazute de lege, cum sunt:

a.      sursa este un evadat sau urmarit pentru executarea unei pedepse legale;

b.     sursa determina cu intentie pe agentul media ca acesta, din culpa, sa savarseasca o infractiune, spre exemplu, divulgarea secretului de stat;

c.      atunci cand protectia sursei ar echivala cu savarsirea unor infractiuni de favorizare a infractorului pentru o infractiune grava, nedenuntarea unor infractiuni; omisiunea sesizarii organelor judiciare etc.




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate