Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Delapidarea


Delapidarea




Delapidarea

152. Notiune. Delapidarea inseamna sustragerea, efectuata de un gestionar sau administrator, a unui bun mobil din avutul a carui raspundere materiala acesta o are.[1]

153. Obiectul infractiunii. Delapidarea are ca obiect juridic special relatiile sociale de natura patrimoniala care reclama, pentru existenta si dezvoltarea lor, din partea gestionarilor sau administratorilor unui patrimoniu apartinand unei persoane juridice, sa nu sustraga bunurile care formeaza obiectul gestiunii sau administrarii respective. In subsidiar, legea acorda, prin aceasta incriminare, protectia bunei desfasurari a relatiilor de serviciu din unitatile publice sau a relatiilor sociale specifice scopului existentei oricaror alte persoane juridice care functioneaza potrivit legii. Aceasta deoarece integritatea patrimoniului unei unitati dintre cele prevazute in art. 145 C. pen., precum si in art. 147 alin. 2 este o conditie sine qua non pentru existenta insasi a ei.




Delapidarea are ca obiect material numai bunurile mobile aflate in gestiunea sau administrarea unui functionar. Legea enunta obiectul material al faptei prin expresia: „bani, valori sau alte bunuri“. Prin „bani“ se inteleg biletele de banca si monedele romanesti sau straine care au putere circulatorie.

Prin „valori“ se inteleg inscrisurile care incorporeaza un drept de creanta realizabil in bani (cecuri, obligatiuni ale C.E.C., titluri de credit s.a.).

Prin „alte bunuri“ se inteleg bunurile mobile corporale altele decat banii sau valorile asimilate acestora, care au o valoare economica si fac parte din sfera de gestionare sau administrare a subiectului activ.

Bunul ajuns din eroare in gestiunea sau administrarea unitatii poate fi obiect material al delapidarii.[2]

Bunul mobil sustras trebuie sa fi intrat efectiv in sfera de gestionare sau administrare, ca un rezultat al unui act de serviciu.

Momentul intrarii bunurilor in patrimoniu, din punctul de vedere al materiei delapidarii, este dat de o situatie de fapt care nu trebuie sa aiba, neaparat, si o reflectare in evidentele gestiunii. Asadar, daca gestionarul, preluand bunurile, sustrage din ele mai inainte de a intocmi formele de primire, savarseste infractiunea de delapidare. Practica a validat un asemenea punct de vedere.[3]

Fapta se poate comite numai in legatura cu bunuri care exista realmente in gestiune.[4] Insa, nu are importanta locul unde ele se afla din moment ce agentul putea sa efectueze asupra lor acte de gestionare sau administrare.

Nu vor putea constitui obiect material al delapidarii bunurile in legatura cu care nu este in nici un mod angajata raspunderea civila a unitatii. Din aceasta categorie fac parte, spre exemplu, bunurile proprietatea unor persoane care sunt introduse de gestionar, din diverse motive, in gestiunea sa (spre exemplu, bunurile tainuite de gestionar in depozitul sau sau bunuri care sunt proprietatea gestionarului etc.).

Vor constitui obiect material al delapidarii bunurile asupra carora exista drept de creanta al unei persoane cata vreme insa bunul nu a iesit efectiv din patrimoniul administrat sau gestionat. Spre exemplu, sumele de bani datorate de unitate unor persoane fizice sau juridice nu vor fi considerate iesite din patrimoniu decat in momentul efectivei achitari a obligatiei banesti respective. In acest sens, va savarsi o delapidare si nu o alta infractiune, functionarul insarcinat cu plata unor sume de bani catre anumite persoane care isi insuseste integral sau partial acesti bani mai inainte de a-i fi predat, in fapt, creditorilor.[5]

Plusurile in gestiune, intelese ca fiind adaosuri rezultate din natura bunurilor ori din activitatea de serviciu a gestionarului sau administratorului, apartin unitatii chiar daca provenirea lor are un caracter fraudulos. Deci, aceste plusuri pot constitui obiect al infractiunii de delapidare.[6] In asemenea situatii, poate aparea frecvent concursul de infractiuni, intre delapidare si crearea de plusuri in gestiune prin mijloace frauduloase, iar cand mijlocul fraudulos a constituit prin el insusi o infractiune, se va adauga si aceasta din urma fapta penala. Gestionarul sau administratorul sunt prepusi ai unitati ai carei angajati sunt, unitatea raspunzand din punct de vedere civil in calitate de comitent, pentru paguba creata de ei, altor persoane, in exercitarea atribuitiilor de serviciu. De aceea, plusurile in gestiune create prin fraudarea altor persoane sunt la dispozitia unitatii care raspunde cu patrimoniul sau fata de cei pagubiti.

Garantiile in numerar constituite de gestionar, in baza art. 10 alin. 1 din Legea nr. 22/1969, in favoarea unitatii pot constitui obiect material al delapidarii.[7]

In sfarsit, in gestiunea sau administrarea unei unitati, prevazute in art. 145 C. pen., se pot afla bunuri apartinand unor persoane fizice. Sustragerea acestora in conditiile art. 2151 C. pen., constituie delapidare.[8] Fapta nu va exista daca bunul nu a fost predat unitatii pentru ca astfel sa fie angajata raspunderea sa civila.

Mijloacele de plata straine pot si ele constitui obiectul material al delapidarii.[9]

154. Subiectii. Subiectul activ al delapidarii este circumstantiat de lege. El este un functionar care gestioneaza sau administreaza bunuri mobile corporale apartinand unei persoane juridice sau interesand acest patrimoniu.

Prin „functionar“ intelegem ceea ce defineste art. 147 C. pen. Neindeplinirea acestei cerinte impiedica incidenta art. 2151 C. pen.

„Gestionar“ este angajatul unei unitati dintre cele prevazute de art. 145C. pen. care are ca atributii principale de serviciu primirea, pastrarea si eliberarea de bani, valori sau alte bunuri aflate in patrimoniul unitatii respective. In sensul dispozitiilor legale care reglementeaza aceasta materie (in principal Legea nr. 22/1969, modificata prin Legea nr. 54 din 8 iulie 1994, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 181 din 15 iulie 1994), functia de gestionare deriva nemijlocit din principalele atributii de serviciu ale functionarului. Ea este dobandita, deci, in cadrul raportului juridic de munca si confera titularului ei drepturi si obligatii pe care acesta le exercita in contactul nemijlocit si material pe care il are cu bunurile. Acest complex de drepturi si obligatii converg in directia numai a trei genuri de activitati de serviciu pe care subiectul le poate efectua. Acestea sunt: primirea, pastrarea si eliberarea bunurilor din avutul persoanei juridice respective. Este gestionar numai acela care, in exercitarea principalelor atributii ale serviciului sau, este indrituit sa efectueze integral aceasta triada de operatii. In fapt, insa, infractiunea poate exista chiar daca gestionarul a comis sustragerea la primirea gestiunii faraaa mai realiza si actele de pastrare si eliberare.

Gestionarul nu poate efectua asupra bunurilor acte de dispozitie (instrainare, constituirea unui drept real, consumarea sau distrugerea bunului). El este un intermediar intre cel care preda bunul si cel care urmeaza a-l primi ca atare, neavand vreun drept de a-l folosi.

Practica judiciara a identificat corect existenta atributiilor de gestionar in activitatea unor angajati, ca: taxatorii de pe autovehiculele destinate transportului in comun,[10] responsabilul unei sectii dintr-o cooperativa ce presteaza servicii catre populatie, remizierii, in raport cu marfurile incredintate spre vanzare, imputernicitul C.A.R-ului care primeste bani de la angajati in aceasta calitate.

In doctrina, precum si in practica, desigur, s-a consacrat notiunea de gestionar de fapt. Acesta este functionarul care, desi nu are ca atributii principale de serviciu gestiunea, totusi exercita, in fapt, actele specifice acestei functii. Gestionarul de fapt poate fi subiect activ al delapidarii.

Practica judiciara are numeroase solutii prin care il retine ca gestionar de fapt pe salariatul care exercita realmente aceasta calitate.[14] De altfel, chiar Legea nr. 22/1969 in art. 31 extinde raspunderea specifica gestionarilor de drept asupra „angajatului (s.n., A.F.) care primeste, pastreaza si elibereaza bunuri fara a avea calitatea de gestionar…“

Relativ frecvent apare in practica problema calificarii faptei soferului care sustrage fie din carburantii sau lubrifiantii incredintati de unitate pentru functionarea autovehiculului, fie din marfurile pe care le transporta. In legatura cu prima ipoteza observam ca delapidarea este exclusa, deoarece nu exista o gestiune sau administrare a obiectului material.

In ceea ce priveste a doua ipoteza vom identifica delapidarea numai daca soferul are, el insusi, atributiile de a primi, pastra si elibera bunurile pe care le transporta. Existenta unui insotitor care are aceste insarcinari anuleaza orice posibilitate de considerare a soferului ca subiect activ al delapidarii. Practica judiciara a prezentat diferite solutii in aceasta problema.[15]

„Administratorul“ este functionarul public sau functionarul care are ca atributii de serviciu efectuarea de acte de dispozitie referitoare la starea si circulatia bunurilor din patrimoniul unei unitati dintre cele prevazute in art. 145 C. pen. Administrarea este o activitate tipica de conducere, implicand realizarea unor acte de planificare, repartizare, aprovizionare, livrare etc. privind patrimoniul unitatii.

Administratorul are un contract material indirect cu bunurile (prin intermediul gestionarului).

Uneori, administratorul poate aparea in postura de gestionar de fapt atunci cand in virtutea unei insarcinari de serviciu sau din proprie initiativa, dar cu stiinta conducerii unitatii, efectueaza acte specifice gestiunii.

Administrator este contabilul sef al unitatii, care poate savarsi o delapidare, spre exemplu, prin intermediul unor acte de serviciu necorespunzatoare, in baza carora scoate bunuri dintr-o gestiune pentru a le transfera in alta dar, in realitate, el isi insuseste bunurile respective.[16] Aceeasi fapta o savarseste contabilul care sustrage unele sume din banii reprezentand garantii depuse de gestionari, pe care ii detine in vederea consemnarii la C.E.C. Este administrator in sensul art. 2151 C. pen. si presedintele asociatiei de locatari.

155. Participatia. Coautoratul este posibil la infractiunea de delapidare numai atunci cand autorii au calitatea ceruta de lege pentru subiectul activ, in raport cu aceleasi bunuri care au constituit obiectul sustragerii. Spre exemplu, faptuitorii sunt doi gestionari ai aceluiasi depozit de marfuri sau sunt un gestionar si un administrator la acelasi magazin.[19] Pentru a exista coautoratul, colaborarea infractionala trebuie sa fie atat obiectiva cat si subiectiva.





Atributiile de gestionar sau administrator nu se cer in mod obligatoriu si pentru instigatori sau complici. Acestia pot fi chiar din afara unitatii careia ii apartin bunurile.

Este complice, spre exemplu, contabilul care accepta sa introduca in state numele unor persoane fictive pentru a-l ajuta pe casierul platitor al unitatii sa sustraga sumele ce s-ar fi cuvenit acestor persoane, sau revizorul contabil care, gasind, cu ocazia inventarierii, un plus in gestiune nu-l inregistreaza, acceptand sa fie insusit de gestionar. Actele specifice elementului material al faptei savarsite, insa, de o persoana care nu indeplineste conditiile pentru subiectul activ al infractiunii, dar impreuna cu acesta, sunt acte de complicitate si nu de coautorat.

156. Continutul constitutiv al infractiunii de delapidare. Latura obiectiva. Fapta se savarseste in modalitati prin care legea le prevede restrictiv. Acestea sunt: insusirea, folosirea, traficarea.

Prin „insusire“ intelegem ceea ce in materia furtului am definit drept „luare a bunului“. Faptuitorul scoate bunul definitiv din posesia unitatii, al carei patrimoniu, prin urmare, este diminuat, trecandu-l in sfera sa de stapanire. Teoria apropriatiunii este deplin valabila si aici, pastrand, desigur, proportiile determinate de specificul actelor de gestionare sau administrare.

Actionarea materiala asupra bunului este obiectiv necesara pentru existenta insusirii. In cazul in care intentia sustragerii este materializata numai in scriptele unitatii — prin falsificarea acestora, de exemplu — dar bunul nu a fost trecut de faptuitor efectiv in stapanirea sa, nu poate fi vorba de delapidare.[22]

Nu este necesar, pentru existenta insusirii, ca faptuitorul sa fi indeplinit, in legatura cu bunul, acte de dispozitie, este suficient ca si-a creat prin actiunea sa frauduloass posibilitatea de a efectua astfel de acte. Caracterul sustragerii efectuate poate fi ascuns prin introducerea in gestiune de bunuri proprietate personala ori sustrase din alte gestiuni. Fapta ramane insa o delapidare prin insusire.[23]

Exista delapidare prin insusire si atunci cand bunurile mobile sunt scoase definitiv din gestiune ca o compensatie hotarata de gestionar sau administrator ce i s-ar fi cuvenit pentru unele datorii pe care unitatea le avea fata de el.[24] Fapta este infractiune nu pentru ca agentul si-a facut dreptate singur, ci pentru ca aceasta modalitate de a-si face dreptate singur este incriminata de lege, astfel facandu-se deplina aplicabilitatea principiului nullum crimen sine lege.

Nu sunt incidente dispozitiile art. 2151 atunci cand se constata o lipsa in gestiune a carei cauza nu s-a dovedit ca a fost insusirea, folosirea sau traficarea valorilor respective de catre gestionar sau administrator.[25] Solutia isi mentine valabilitatea, confirmand principiul legalitatii in dreptul penal, si pentru apararea faptei subiectului care avand o lipsa in gestiune se dovedeste ca o parte importanta din aceasta a fost delapidata. Partea pentru care nu se poate face dovada insusirii (folosirii sau traficarii) nu poate fi considerata delapidata numai pentru faptul ca s-a probat sustragerea unei parti din valorile ce lipsesc din gestiune. Daca am proceda altfel ar insemna sa contravenim principiului conform caruia vinovatia in penal nu se prezuma, ea se dovedeste intotdeauna.

Crearea de plusuri in gestiune poate constitui un act premergator dar nu este prin ea insasi suficienta pentru a se retine delapidarea.[27] De asemenea, nu se poate retine delapidarea ca urmare a unor intarzieri in efectuarea unor acte specifice gestiunii sau administrarii (spre exemplu, casierul retine banii incasati pentru a-i depune mai tarziu).

„Folosirea“ semnifica luarea temporara a bunului din patrimoniul unitatii pentru a fi intrebuintat in mod fraudulos. Caracteristic acestei modalitati este readucerea bunului in gestiune. Si in privinta bunurilor consumptibile este posibila folosirea, cu conditia ca ele sa fie bunuri cu caracter fungibil. Aceste bunuri, fiind determinate generic (res genera), pot face obiectul delapidarii prin folosire intrucat exista intr-adevar posibilitatea ca autorul sa fi avut intentia de a readuce in gestiune bunuri de aceeasi natura, valoare etc. (spre exemplu, combustibil, bani s.a.).

„Traficarea“ constituie cea de-a treia modalitate normativa a delapidarii. Ea este o folosire a bunului (asa cum am definit-o anterior) in urma careia subiectul activ al delapidarii obtine un folos material. Folosul material este insa altul decat acela care consta in chiar valoarea de intrebuintarea bunului. Spre exemplu, gestionarul imprumuta un aparat TV din gestiunea sa unei persoane pentru o perioada determinata, primind pentru aceasta o suma de bani. Este delapidare prin traficare fapta gestionarului care cumpara cu banii luati din gestiune bunuri din comertul de stat pentru a le vinde prin unitatea sa (in care pretul bunurilor este superior celui din comertul de stat), insusindu-si diferenta care se obtinea.[29]

Insusirea, folosirea sau traficarea pot fi facute in interesul autorului sau al unei alte persoane.

Urmarea infractiunii consta in atingerea (sau posibilitatea acesteia, ca in cazul tentativei) ce se aduce patrimoniului unitatii prin aceea ca bunul este sustras (definitiv sau temporar) de catre gestionar sau administrator.

Caracteristic urmarii imediate a delapidarii este un efort obiectivat, o paguba care se produce realmente. Aceasta paguba coincide cu valoarea bunului in cazul insusirii sau cu valoarea uzurii lui in situatia traficarii sau folosirii.[30]

In doctrina, ca si in practica judiciara, se discuta problema calificarii faptei in cazul in care ca urmare a folosirii (sau traficarii) nu se poate calcula vreo uzura a bunului sustras in aceasta modalitate.

In unele opinii s-a considerat ca delapidarea fiind o infractiune de paguba ,aceasta urmare trebuie sa se fi produs, altfel fapta nu este delapidare, ci un abuz in serviciu.[31]

Conform altor opinii fapta este delapidare deoarece s-au tras foloase de pe urma patrimoniului respectiv, creandu-se chiar pericolul ca bunul sa fie avariat, insusit sau „chiar ca autorul sa converteasca folosirea in insusire“.[32]

Credem ca fapta constituie, in conceptia legiuitorului, o delapidare, dar nu pentru ca fapta ar avea un caracter de pericol in sensul ca ar fi posibila transformarea folosirii in insusire (inacceptabila prezumtie de vinovatie), ci pentru ca folosirea nu este altceva decat o sustragere frauduloasa originala care face ca bunul sa lipseasca efectiv o anumita perioada de timp din gestiune. Acesta este un aspect esential care l-a determinat pe legiuitor sa incrimineze fapta. Situatia ca din folosire nu a rezultat (cel putin aparent) o uzura, aceasta nu inseamna ca fapta nu a avut o urmare. Urmarea consta tocmai in lipsa bunului din gestiune coroborata cu faptul ca bunul a fost folosit in mod ilicit.

Prejudiciul (aspect esential al laturii civile a cauzei) nu se confunda cu „urmarea“ ca element component al laturii obiective a infractiunii. In literatura juridica, precum si in jurisprudenta s-au adoptat solutii in acest sens.[33]

Raportul de cauzalitate apare la infractiunea de delapidare numai daca suntem in prezenta unei insusiri, folosiri sau traficari astfel cum le-am definit in cadrul analizei elementului material al faptei. Dupa cum am mai aratat, simpla lipsa din gestiune a unor bunuri sau valori, neconstituind prin ea insasi o dovada a vreunei sustrageri frauduloase (definitive sau temporare), nu poate fi considerata nici ca element indispensabil raportul de cauzalitate al delapidarii.

Latura subiectiva. Fapta se savarseste numai cu intentie (directa sau eventuala). Existenta vinovatiei presupune cunoasterea exacta de catre gestionar sau administrator a apartenentei bunurilor respective la patrimoniul obstesc.

Scopul faptei este cuprins in insesi notiunile de „insusire“, „folosire“,„traficare“, ca atare dovedirea elementului material al faptei ilustreaza de indata existenta intentiei.

Mobilul faptei nu are relevanta din moment ce faptuitorul a inteles sa-si realizeze avantaje materiale pe seama patrimoniului unitatii, dar el poate sluji la dimensionarea mai buna a pericolului social al faptei.[34]

Nerealizarea scopului special urmarit de faptuitor (de ex. bunul sustras urma sa fie instrainat) nu are relevanta pentru existenta laturii subiective.[35]

157. Formele infractiunii. Actele preparatorii, neincriminate, pot uneori constitui infractiuni de-sine-statatoare (spre exemplu, falsificare aunor documente contabile in vederea insusirii unor bunuri).

Tentativa este pedepsita. Ea poate exista la toate cele trei forme ale elementului material. In ceea ce priveste insusirea, tentativa exista atunci cand a inceput activitatea de deposedare a unitatii de bunul respectiv, dar nu s-a ajuns la trecerea efectiva a bunului in posesia faptuitorului, pentru ca acesta sa realizeze o insusire.



In situatia folosirii sau traficarii, exista tentativa si atunci cand bunul a fost scos din patrimoniul unitatii in vederea acestor activitati ilicite, dar autorul nu a reusit sa le infaptuiasca.[36]

Consumarea faptei se produce, raportat la cele trei ipostaze ale elementului material, atunci cand a avut loc insusirea (apreciata dupa teoria apropriatiunii), sau efectiva folosire ori traficare. In situatia in care faptuitorul nu poate face dovada ca a intentionat sa foloseasca sau sa trafice bunul, fapta va fi considerata consumata la momentul dovedirii insusirii, care in orice caz s-a realizat fie si numai ca o activitate obiectiv premergatoare folosirii sau traficarii. Sarcina probei incumba celui acuzat deoarece, insusirea fiind oricum (in aceasta ipoteza) dovedita, scopul ei este o particularitate de ordin subiectiv pe care numai autorul o cunoaste si o poate invoca. Atunci cand instanta are suficiente elemente pentru a proba scopul insusirii, este obligata, in virtutea rolului ei activ, sa le foloseasca si pentru justa incadrare a faptei. Nu se confunda momentul consumarii faptei cu acela al descoperirii ei. Spre exemplu, sustragand bunuri din gestiunea sa, aflata in incinta unei intreprinderi, faptuitorul este prins cu ele la poarta unitatii pe cand incerca sa le treaca in mod fraudulos.[37]

Delapidarea poate avea forma continuata. Instanta suprema retine forma continuata a delapidarii (deci infractiune unica) si in situatia in care autorul, casier la doua gestiuni separate, dar in cadrul aceleiasi unitati, a sustras in mod repetat valori din ambele gestiuni.[38]

158. Variante si sanctiuni. Delapidarea este incriminata, in urma modificarii Codului penal prin Legea nr. 140/1996, in art. 2151 C. pen., intr-o varianta simpla, in alin. 1, si o varianta agravata, in alin. 2 al aceluiasi articol. Varianta agravata se realizeaza atunci cand delapidarea a avut consecinte deosebit de grave, adica atunci cand a produs o paguba materiala de peste 200 000 RON sau o perturbare deosebit de grava a activitatii unei autoritati publice sau uneia dintre unitatile la care se refera art. 145 C. pen., sau unei alte persoane juridice sau fizice. In varianta simpla, delapidarea se sanctioneaza cu inchisoare de la unu la 15 ani, iar in varianta agravata, cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.



Art. 2151 — Insusirea, folosirea sau traficarea, de catre un functionar, in interesul sau ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestioneaza sau administreaza, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 15 ani.

In cazul in care delapidarea a avut consecinte deosebit de grave, pedeapsa este inchisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 941/1969, R.R.D. nr. 10/1969, p. 158.

Trib. reg. Crisana, dec. pen. nr. 115/1965, J.N. nr. 7/1965, p. 168.

Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 1031/1963, C.D./1963, p. 309.

In acest sens: S. Petrovici, in V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, Infractiuni contra avutului obstesc, Editura Academiei, Bucuresti, 1963, pp. 124–125, precum si: Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 1612/1981, nepublicata.

I. Oancea, in: V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stanoiu, V. Rosca, Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol. III, Editura Academiei, Bucuresti, 1971, p. 597; Trib. jud. Constanta, dec. nr. 263/1972, R.R.D.nr. 7/1973, p. 174; Plenul Trib. Supr., dec. de indrumare nr. 12/1962, J.N. nr. 4/1962, p. 120; Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 1303/1972, C.D./1972, p. 343; Trib. Supr., s. pen., dec.nr. 63/1980, R.R.D. nr. 3/1981, p. 62.

Plenul Trib. Supr., dec. de indrumare nr. 2/1961, C.D./1961, p. 56.

Trib. jud. Constanta, dec. pen. nr. 1918/1973, cu nota de D. Clocotici, R.R.D. nr. 5/1975, p. 54.

Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 2727/1974, R.R.D. nr. 8/1975, p. 70.

Trib. Supr., col. pen., dec. nr. 1871/1968, p. 288.

Trib. Supr., col. pen., dec. nr. 378/1967, C.D./1967, p. 360.

Trib. Supr., col. pen., dec. nr. 1398/1957, p. 412.

Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 4579/1972, in: V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu alfabetic de practica judiciara in materie penala pe anii 1969–1975, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977, p. 119.

Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 2771/1969, C.D./1969, p. 336; Trib. jud. Brasov, dec. pen. nr. 951/1971, R.R.D. nr. 4/1972, p. 165; Trib. Supr., s.pen., comp. milit. dec. nr. 159/1973, in: V. Papadopol, M. Popovici, op. cit., p. 119; Trib. jud. Brasov, dec.pen. nr. 719/1974, R.R.D. nr. 5/1975, p. 69; Trib. Supr., s. pen. nr. 46/1977, C.D./1977, p. 278; Jud. Buftea, sent. pen. nr. 762/1970, R.R.D. nr. 3/1971, p. 146; Plenul Trib. Supr., dec. de indrumare nr. 21/1962, in: G. Antoniu, V. Papadopol, B. Stefanescu, Indrumarile date de plenul Trib. Supr. si noua legislatie penala, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1971, p. 118.

In sensul solutiilor pentru care am optat a se vedea: Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 3836/1971, C.D./1971, p. 330, precum si: Plenul Trib. Supr., dec. de indrumare nr. 1/1972, C.D./1972, p. 20. In sens contrar (instrainarea de catre sofer a unei cantitati de benzina incredintata acestuia pentru functionarea autovehiculului este delapidare); Trib. jud. Caras-Severin, dec. pen. nr. 375/1980, R.R.D. nr. 9/1981, p. 69.

Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 2699/1969, C.D./1969, p. 359.

Trib. jud. Timis, dec. pen. nr. 667/1971, R.R.D. nr. 3/1972, p. 163.



Trib. municip. Bucuresti, s. a II-a pen., dec. nr. 436/1976, R.R.D. nr. 7/1977, p. 71; Trib.jud. Bihor, dec. pen. nr. 424/1980, R.R.D. nr. 10/1981, p. 61.

Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 1207/1959, L.P. nr. 12/1959, p. 72.

Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 6311/1970, C.C./1970, p. 361.

Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 3082/1972, R.R.D. nr. 1/1973, p. 166, Referitor la complicitate a se vedea si: Trib., Supr. s. pen., dec. nr. 294/1981, R.R.D. nr. 10/1981, p. 72.

In acest sens, C. Barbu, op. cit., p. 80, precum si Trib. jud. Bistrita-Nasaud, dec. pen. nr. 140/1972, R.R.D. nr. 7/1973, p. 174; Trib. jud. Timis, dec. pen. nr. 615/1986, R.R.D. nr. 11/1986, p. 71; Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 2912/1986, „R.R.D. nr. 8/1987, p. 75.

Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 4820/1970, C.D./1970, p. 356.

Trib. jud. Timis, s. pen., dec. nr. 45/1969, R.R.D. nr. 12/1969, p. 179; Trib. jud. Bihor, dec. pen. nr. 461/1980, R.R.D., nr. 4/1981, p. 115.

Planul Trib.Supr., dec. de indrumare nr. VIII/1953, in: G. Antoniu, V. Papadopol, M. Popovici, B. Stefanescu, op. cit., pp. 292–295. In comentariul favorabil deciziei, autorii arata: „… simpla lipsa a valorilor apartinand acestui avut nu constituie o proba suficienta pentru existenta infractiunii si vinovatiei inculpatului“ (p. 297); precum si: Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 3523/1972, R.R.D. nr. 3/1973, p. 161.

In acest sens: A. Filipas, op. cit., p. 98, precum si: Trib. Supr., s. civ., dec.nr. 987/1965, nepublicata.

In sens contrar: „Cand din materialul probator al dosarului rezulta ca o parte importanta din suma gasita lipsa in gestiune a fost insusita de gestionar, exista prezumtia judiciara ca inculpatul si-a insusit si restul, el avand insa dreptul de a face probe pentru inlaturarea prezumtiei“, v. trib. Supr., dec. pen. nr. 2240/1970, C.D./1970, p. 352.

Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 2555/1971, C.D./1971, p. 327; Trib. jud. Bistrita-Nasaud, dec, pen. nr. 140/1972, R.R.D. nr. 7/1973, p. 174.

Trib. jud. Bistrita-Nasaud, dec. pen. nr. 814/1972, R.R.D. nr. 7/1973, p. 174.

Trib. Sur., s. pen., dec. nr. 4493/1970, p. 355.

Trib. Supr., col. pen., dec. nr. 1095/1964, p. 341; Trib. jud. Olt, dec. pen. nr. 128/1986, R.R.D. nr. 10/1987, p. 58.

S. Petrovici, op. cit., p. 134 (opinie esential determinata de faptul ca art. 236 C. pen. anterior stabilea pedeapsa in functie de valoarea pagubei produse prin delapidare); C. Barbu, op. cit., pp. 88–89.

Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 23/1973, in: V. Papadopol, M. Popovici, op. cit., p. 119.

Trib. jud. Suceava, dec. pen. nr. 171/1971, R.R.D. nr. 11/1977, pp. 52–53 (cu note, in sensul ca subzista infractiunea de delapidare, semnate de I — G. Vizitiu, II — D. Pavel. Un argument interesant aduce D. Pavel in sprijinul tezei existentei delapidarii, aratand ca „intotdeauna, folosirea produce o paguba materiala“, chiar daca nu se poate calcula, dar care cu timpul se regaseste „intr-o uzura finala“ usor de apreciat valoric — p. 54. Argumentul este inteligent si corect.

Trib. Supr., col. pen., dec. nr. 3184/1967, C.D./1967, p. 354.

Trib. jud. Timis, dec. pen. nr. 667/1971, R.R.D. nr. 3/1972, p. 163.

In acest sens (cu privire la „folosire“) v. S. Petrovici, op. cit., p. 134. Opinii contrare (fapta se consuma la momentul crearii posibilitatii efective de dispunere asupra bunului, de intrebuintare sau speculare a lui): S. Petrovici, op. cit., p. 140; V. Ramureanu, op. cit.,

p. 371.

Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 627/1982, nepublicata.

Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 561/1975, C.D./1975, p. 286. Pentru alte forme continuate a se vedea: Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 1564/1979, R.R.D. nr. 6/1980, p. 61: Trib. Supr., s.pen., dec. nr. 63/1980, C.D./1980, p. 303; Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 501/1988, R.R.D. nr. 11/1988, pp. 77–78.




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate