Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
Natura drepturilor


Natura drepturilor




Natura drepturilor*

Joseph Raz

Drepturile: trasaturi principale

Unul din pericolele pe care le prezinta actul prefatarii unei discutii privitoare la importanta drepturilor cu o definitie a conceptului in cauza consta in aceea ca totul s-ar putea termina cu o definitie din care sa rezulte ca drepturile nu sunt importante, definitie care nu ar fi insa acceptabila din punctul de vedere al celor ce sustin ca sunt. Un pericol contrar e acela de a demonstra importanta lor numind drept orice e valoros. Ambele pericole rezulta din faptul ca definitia filosofica a lui "drept", ca si acelea ale coercitiei, autoritatii si ale multor altor termeni, nu e o explicatie a intelesului uzual al termenului. Ea urmeaza habitudinile lingvistice ale autorilor de literatura juridica, teorie politica si morala, care utilizeaza in mod tipic acest termen pentru a se referi la o subclasa a tuturor acelor cazuri la care el poate fi aplicat in sens propriu.




Definitiile filosofice ale drepturilor[1] urmaresc sa capteze felul in care e utilizat termenul in lucrarile si discursurile de drept, in cele politice si morale. Ele

explica traditia existenta a controverselor morale si politice si totodata expliciteaza intentia autorului de a purta controversa in cadrul granitelor acelei traditii. In acelasi timp, ele incurajeaza aceasta dezbatere identificand anumite trasaturi ale drepturilor, intelese traditional, pentru a fi supuse unei examinari speciale, pe temeiul ca ele sunt trasaturile care explica cel mai bine rolul drepturilor in discursul moral, politic si juridic. Rezulta ca in vreme ce o definitie filosofica poate fi bazata foarte bine pe o teorie morala sau politica particulara (teoria dicteaza ce anume trasaturi ale drepturilor, intelese traditional, explica cel mai bine rolul lor in discursul politic, juridic si moral), ea nu trebuie sa faca din acea teorie singura care recunoaste drepturile[2]. A proceda in acest fel inseamna a incerca sa iesi invingator prin decret verbal. O definitie filosofica izbutita a drepturilor ilumineaza o traditie politica si morala in care teorii diferite ofera viziuni incompatibile cu privire la ce sunt drepturile de ce sunt ele asa. Definitia poate promova una din aceste teorii, dar daca e reusita, ea le explica si le lumineaza pe toate. In acest spirit, voi propune mai intai o definitie a drepturilor, voi explica apoi diferitele trasaturi ale definitiei si voi critica unele definitii alternative.

Definitie: "X are un drept" daca si numai daca X poate avea drepturi si, celelalte conditii fiind egale, daca un aspect al bunastarii lui X (interesul sau) e un

temei suficient pentru a considera o alta persoana (sau alte persoane) ca fiind supuse unei datorii[3].

Capacitatea de a avea drepturi: Un individ e capabil sa aiba drepturi daca si numai daca fie bunastarea sa e de fundamentala importanta, fie el e o "persoana artificiala" (e.g. o corporatie).

De notat ca deoarece "drept" e un termen foarte general, se afirma rareori ca cineva are un drept fara a se specifica totodata felul dreptului pe care il are, tot asa cum nu se spune in mod normal ca o persoana e subiectul unei datorii fara a adauga mai multe despre ce anume datorie e vorba. Uneori se poate afirma despre cineva ca are drepturi tocmai pentru a indica faptul ca e genul de creatura care e capabila sa aiba drepturi. De exemplu, se poate spune ca sclavii au drepturi juridice (sau morale) sau ca asociatiile economice au drepturi sau ca fetusii au drepturi. (Similar, se poate spune ca monarhii au datorii, etc.). Faptul ca asertiunile privitoare la drepturi tout court sunt rare nu invalideaza definitia, nici nu-i micsoreaza meritul de a fi cheia explicarii tuturor drepturilor. E adevarat ca multe lucruri privitoare la enunturile despre drepturi nu pot fi intelese. Trebuie sa distingem intre dreptul de a executa un act si dreptul asupra unui obiect; iar pe acesta sa-l deosebim de dreptul la un obiect si pe acesta de dreptul la un serviciu sau facilitate si pe acesta, mai

departe, de "dreptul la.", unde punctele de suspensie stau pentru un substantiv abstract. Dreptul de a utiliza autostrada, de exemplu, e un drept la libertatea (liberty right) de a utiliza autostrada sau un drept de a avea acea libertate. Un drept asupra unei masini poate fi un drept de proprietate asupra unei masini sau un alt fel de drept asupra ei. Explicatiile de detaliu asupra drepturilor sunt in parte explicatii lingvistice (un drept asupra unei masini difera de un drept la o masina), dar pe de alta parte, ele sunt dependente de argumente politice, juridice sau morale (include oare dreptul la libertatea cuvantului accesul la mass media sau la viata privata?). Definitia propusa este menita sa fie neutra relativ la toate aceste probleme de detaliu. In acelasi timp, ea urmareste sa cuprinda nucleul comun al tuturor drepturilor si astfel sa ajute la explicarea rolului lor special in gandirea practica.

Definitia este a drepturilor simpliciter. Unele discutii cu privire la drepturi le abordeaza din punctul de vedere al unui anumit sistem de gandire, ca atunci cand se compara drepturile in sens kantian cu drepturile in sens utilitarist. Aceasta indexare a "drepturilor" e o cale de a indica faptul ca vorbitorul nu accepta necesarmente existenta dreptului ci doar ia in considerare implicatiile unui sistem de gandire. (Cu alte prilejuri, asemenea calificative identifica insusi continutul drepturilor, e.g. drepturi economice; sau sursa lor, e.g. drepturile de a face promisiuni; sau ambele).

Drepturile sunt temeiuri pentru datoriile altora. Datoriile intemeiate intr-un drept pot fi conditionate[4]. Sa luam in considerare datoria unui angajat de a se supune instructiunilor patronului sau privind ducerea la indeplinire a sarcinilor locului sau de munca. Ea e intemeiata pe dreptul patronului de a da dispozitii angajatilor. Dar ea e o datorie conditionata, i.e. datoria (legata de chestiuni de serviciu) de a face o actiune daca ai primit o dispozitie de la patron sa o faci. Atunci cand conditia care activeaza datoria e actiunea unei persoane si cand datoria e conditionata de ea deoarece e in interesul posesorului dreptului sa faca acea persoana apta de a activa datoria dupa dorinta, atunci dreptul confera o putere asupra persoanei de al carei comportament depinde datoria . Astfel, dreptul patronului asupra angajatilor e un temei al puterii sale de a le da instructiuni. Aceasta putere e un aspect sau o consecinta a dreptului sau. Dar acelasi drept il inzestreaza si cu puterea de a-si delega autoritatea altora. Acest drept poate deveni, daca el alege sa-si delege autoritatea, o sursa de putere in unul din subordonatii sai. In acest caz, angajatul va avea datoria sa se supuna persoanei careia i-au fost transferate puterile iar aceasta datorie, ca si puterea autoritatii delegate, sunt intemeiate in dreptul patronului. Pentru a simplifica expunerea, nu ma voi opri aici

in mod special la drepturi ca temei al puterii.

Drepturi esentiale si drepturi derivate

Unele drepturi deriva din altele. Tot asa cum drepturile sunt temei pentru datorii si pentru putere, ele pot fi temei si pentru alte drepturi. Voi numi un drept care e intemeiat pe un alt drept, drept derivat. Drepturile nederivate sunt drepturi esentiale (core rights). Relatia dintre un drept derivat si un drept esential (sau orice alt drept) din care deriva e una de justificare. Enuntul ca dreptul derivat exista trebuie sa fie concluzia unui argument valid care sa includa (in mod neredundant) un enunt ce antreneaza logic (entails) existenta dreptului esential. Dar nu orice drept astfel antrenat logic e un drept derivat. Premisele trebuie sa ofere de asemenea o justificare pentru existenta dreptului derivat (si nu doar o evidenta sau chiar o demonstratie a existentei sale). Pentru a face asta, adevarul lor trebuie sa poata fi stabilit fara sprijinul adevarului concluziei. Un exemplu ar putea clarifica aceasta chestiune.

Sa presupunem ca sunt proprietarul unei intregi strazi pentru ca au cumparat (in tranzactii separate) toate casele de pe ea. Dreptul meu de proprietate asupra unei case de pe strada respectiva nu deriva din dreptul de proprietate asupra intregii strazi, chiar daca enuntul ca sunt proprietarul unei case de pe strada e antrenat logic de enuntul ca sunt proprietarul strazii. Caci, incercand sa ofer o justificare normativa a drepturilor mele, eu trebuie sa ma refer la tranzactiile individuale prin care am achizitionat casele. Prin urmare, dreptul meu asupra strazii deriva din
drepturile mele asupra caselor si nu invers. Daca as fi mostenit intreaga strada de la bunicul meu, situatia ar fi fost inversata.

Fara a intelege relatia dintre drepturile esentiale si cele derivate exista pericolul de a cadea in confuzie. Dreptul meu de a merge in maini nu e bazat in mod direct pe un interes servit nici de faptul ca eu fac acest gest, nici de faptul ca altii au datoria sa nu ma opreasca. El e bazat pe interesul meu de a fi liber sa fac ceea ce vreau, pe care e direct bazat dreptul meu general la libertate personala. Dreptul de a merge in maini e o instanta particulara a dreptului general la libertate personala. Dreptul la libertate personala e dreptul esential din care deriva celalalt. In mod similar, dreptul meu de a face enuntul anterior e unul derivat din dreptul esential la libertatea cuvantului, iar dreptul de a distruge tigara pe care o tin in mana in acest moment deriva din dreptul de proprietate asupra ei, si asa mai departe. Adesea posesorii de drepturi au un interes direct in legatura cu acele lucruri la care au un drept derivat. Dar acestea un sunt intotdeauna un temei pentru drepturile lor. Un drept e bazat pe un interes care figureaza esentialmente in justificarea enuntului ca dreptul exista. Interesul se leaga direct de dreptul esential si indirect de derivatele sale. Relatia dintre drepturile esentiale si cele derivate nu e una de antrenare logica, ci una privind ordinea justificarii. Faptul ca un enunt care spune ca fiecare are dreptul la libertatea expresiei pare sa antreneze logic enuntul ca fiecare are dreptul la expresia politica libera nu dovedeste ca primul e dreptul esential iar al doilea derivatul sau. Se prea poate ca libertatea de opinie politica sa
fie justificata cu ajutorul unor considerente care nu se aplica la alte tipuri de opinie. Daca se intampla de asemenea ca, deoarece considerente separate independente justifica libertatea opiniei exprimate in reclame iar altele libertatea expresiei artistice, a comunicarilor stiintifice si academice etc., sa nu existe considerente generale care sa se aplice tuturor ariilor protejate ale discursului, atunci dreptul general la libertatea expresiei va fi un drept derivat. El e o simpla generalizare din existenta mai multor drepturi esentiale independente.

Mai mult, enuntul unui drept general nu antreneaza logic acele enunturi ale unor drepturi particulare care sunt instante particulare ale lui. In materie de calomnie, dreptul la exprimarea libera poate fi complet anulat de interesele oamenilor in ce priveste reputatia lor. Voi reveni mai tarziu la acest aspect.

Corelativitatea drepturilor si datoriilor

Se argumenteaza uneori ca fiecarei datorii ii corespunde un anume drept. Este evident din definitia propusa ca nu exista ratiuni conceptuale pentru a sustine un asemenea punct de vedere. Unele teorii morale pot avansa o asemenea teza a corelativitatii ca rezultat al principiilor lor morale, dar aceasta posibilitate nu poate fi explorata aici[6]. O teza mai populara sustine ca pentru fiecare drept exista o datorie corelativa. Deoarece un drept e un temei pentru datorii, exista suficient adevar in aceasta teza a corelativitatii. Totusi, cele mai multe dintre formularile ei sunt foarte inselatoare. Definitia lui R. Brandt poate servi ca exemplu: "X are
dreptul absolut de a stapani, de a avea sau de a fi protejat cu privire la Z" inseamna acelasi lucru cu " E obligatia obiectiva generala a cuiva de a-l proteja pe X cu privire la Z sau de a-i asigura posesiunea sau stapanirea lui Y, daca X vrea acest lucru"
.Brandt procedeaza prin definirea unor drepturi prima facie in termeni de obligatii prima facie. In primul rand, sa notam ca Brandt sugereaza inselator ca fiecarui drept ii corespunde o datorie, ca acea datorie e de a garanta stapanirea sau posedarea obiectului dreptului si ca ea e conditionata de dorinta posesorului dreptului. Toate aceste trei puncte sunt gresite. Un drept la educatie intemeiaza o datorie de a oferi sanse educationale fiecarui individ, fie ca acesta vrea, fie ca nu. Multe drepturi intemeiaza datorii care esueaza in protejarea obiectului lor, si ele pot intemeia multe datorii, nu una. Dreptul la protectie personala nu cere altora sa protejeze o persoana de orice accident sau lezare. Dreptul e, totusi, fundamentul mai multor datorii, cum sunt datoria de a nu ataca, viola sau incarcera pe posesorul dreptului.





In al doilea rand si inca mai important, Brandt nu observa ca dreptul e temeiul datoriei. E gresit sa traduci enunturi despre drepturi in enunturi despre datoriile "corespunzatoare". Dreptul unei persoane nu e datoria alteia. El e temeiul unei datorii, temei care, daca nu e contracarat de consideratii opuse, justifica sustinerea ca acea alta persoana are o datorie.

In al treilea rand, nu exista o lista inchisa de datorii care sa corespunda dreptului in cauza. Existenta unui drept duce adesea la a sustine ca cineva are o datorie gratie existentei unor fapte specifice partilor implicate sau valabile in general pentru societatea in care acele persoane traiesc. O schimbare de circumstante poate duce la crearea de noi datorii bazate pe vechiul drept. Dreptul de participare politica nu e nou, dar numai in statele moderne, cu enormele lor birocratii, justifica acest drept datoria guvernului de a-si face publice planurile si propunerile inainte de a ajunge sa ia o decizie asupra lor, ca si datoria de a publica ratiunile sale pentru o anumita decizie deja luata (cu exceptia unor categorii speciale de cazuri cum sunt acelea implicand secrete de aparare). Acest aspect dinamic al drepturilor, capacitatea lorde a crea noi datorii, e fundamental pentru orice intelegere a naturii si functiei lor in gandirea practica. Din nefericire, cele mai multe, daca nu chiar toate, formularile tezei corelativitatii neglijeaza aspectul dinamic al drepturilor. Toate presupun ca un drept poate fi stabilit exhaustiv  stabilind acele datorii pe care el le-a consacrat deja . Aceasta obiectie ridicata impotriva reducerii drepturilor la datorii nu elimina posibilitatea ca "A are dreptul la X" sa fie reductibila la "Exista datoria de a-l proteja pe A in privinta X". Dar dat fiind ca aceasta datorie poate fi bazata pe alte temeiuri decat interesul lui A, cel doua enunturi nu sunt echivalente. (.)

Capacitatea de a avea drepturi

Definitia drepturilor nu rezolva prin sine problema cine e capabil sa aiba drepturi in afara faptului de a impune exigenta ca posesorii de drepturi sa fie fiinte care au interese. Ce anume alte trasaturi califica o fiinta spre a fi o potentiala posesoare de drepturi - iata o chestiune impletita strans cu probleme morale concrete. Ea nu poate fi dezbatuta in intregime aici. Dar rolul special jucat in gandirea practica de enunturile care formuleaza drepturi nu poate fi clarificat si semnificatia definitiei nu poate fi evaluata fara o scurta explicare a conditiilor ce trebuie intrunite de capacitatea de a avea drepturi.

Nu e nevoie sa spunem aici prea multe despre capacitatea corporatiilor si a altor persoane "artificiale" de a avea drepturi. Tot ceea ce explica si da seama de existenta unor asemenea persoane, care pot actiona, pot fi subiect al datoriilor etc., da totodata seama si de capacitatea lor de a avea drepturi. Daca anumite grupuri, cum ar fi familiile si natiunile, sunt persoane artificiale sau naturale, aceasta e important pentru determinarea conditiilor in care ele pot avea drepturi. Dar nu e cazul sa transam asemenea probleme aici.

Exista o conceptie, pe care o voi numi teza reciprocitatii, dupa care numai membrii "aceleiasi comunitati morale" pot avea drepturi. Aceasta e interpretata intr-un sens ingust atunci cand aceasta comunitate morala e privita ca o comunitate de indivizi care interactioneaza, ale caror obligatii reciproce sunt considerate ca derivand dintr-un contract social sau ca reprezentand rezultatul unei intelegeri
echitabile sau, daca moralitatea e conceputa in alt fel, ca un sistem al avantajului reciproc al tuturor membrilor comunitatii. Conceptiile largi asupra comunitatii morale o extind la toti agentii morali si privesc pe oricine este subiect al datoriei ca fiind capabil de a avea drepturi.

Principiul capacitatii de a avea drepturi formulat la inceputul capitolului nu e dependent in mod obligatoriu de teza reciprocitatii, dar e consistent cu ea. Deoarece drepturile nu sunt, prin definitie, altceva decat temeiuri ale datoriilor, daca datoriile respecta o conditie de reciprocitate si pot fi avute numai fata de membrii (aceleiasi) comunitati morale, atunci acelasi lucru e adevarat si despre drepturi. Alternativ, teza reciprocitatii se obtine chiar daca avem datorii fata de non-membrii (aceleiasi) comunitati morale cu conditia ca acestea sa nu fie intemeiate pe interesele beneficiarilor acelor datorii. De exemplu, daca datoriile mele fata de animalele (non-umane) sunt bazate pe consideratii privind propriul meu caracter (eu as putea fi o persoana care nu poate tolera cauzarea durerii etc.) si nu pe interesele animalelor, atunci animalele nu au drepturi, in ciuda faptului ca eu am datorii fata de ele.

Nu voi examina aici meritele tezei reciprocitatii. Problema vizata de principiul capacitatii de a avea drepturi e diferita. Adesea noi trebuie sa actionam sau chiar avem datoria de a actiona in beneficiul anumitor lucruri si adesea noi trebuie sa actionam astfel din cauza foloaselor pe care le aduce acelor lucruri actiunea noastra. De exemplu, am datoria sa ud niste plante deoarece am promis
stapanilor lor sa am grija de ele in timp ce ei sunt plecati in vacanta. Gradinarul meu are datoria de a avea grija de gradina deoarece asa sta scris in contractul sau de angajare. Unii oameni de stiinta au datoria de a proteja anumite specii rare de plante deoarece ele sunt singura sursa de medicatie pentru o boala rara si fatala. In toate aceste cazuri, oamenii care au aceste diferite datorii de a actiona in anumite moduri le au pentru ca ele sunt folositoare plantelor. Totusi, in nici unul din cazuri nu e adevarat ca plantele au dreptul la aceste foloase. Motivul e ca in toate aceste cazuri folosul e conferit unui lucru a carui existenta si a carui prosperitate nu au o valoare fundamentala, ultima.

A avea o valoare fundamentala, i.e. non-derivata[9], inseamna a fi intrinsec valoros, i.e. a fi valoros independent de valoarea sa instrumentala. Ceva e instrumental valoros in masura in care isi deriva valoarea din valoarea consecintelor sale sau din valoarea consecintelor pe care e probabil sa le aiba sau din valoarea consecintelor la producerea carora poate fi utilizat. A avea valoare intrinseca inseamna a fi valoros chiar si independent de valoarea instrumentala a ceva. Dar nu tot ceea ce e intrinsec valoros are in acelasi timp o valoare ultima.

Sa ne gandim la un om care are un profund atasament pentru cainele sau. Impartasesc sentimentul multor oameni ca aceasta relatie e valoroasa si ca viata omului e mai bogata si mai buna datorita ei. Multi simt ca aceasta relatie e intrinsec

valoroasa. Valoarea ei nu sta in aceea ca ea e cauza sentimentului de siguranta si confort pe care-l gusta omul. Asemenea sentimente pot fi produse prin tranchilizante. Relatia amintita nu e valorizata chiar ca un tranchilizant. Valoarea sa sta in aceea ca ea e parte constitutiva a unei forme de viata valoroase. Cei ce impartasesc asemenea vederi cred ca existenta unui caine e intrinsec valoroasa. Aceasta e o conditie logic necesara a relatiei si una care contribuie la valoarea ei (ea e cu atat mai valoroasa cu cat e o relatie cu un caine viu, mai degraba decat cu unul mort). Dar asa cum rezulta din aceasta istorie, valoarea intrinseca a cainelui nu e ultima deoarece ea deriva din contributia cainelui la bunastarea stapanului. Bunastarea stapanului e considerata aici ca valoarea fundamentala, ultima. Cainele contribuie non-instrumental la ea. Prin urmare, existenta sa are o valoare intrinseca, dar derivata.

Unii sunt gata sa mearga mai departe si sa sustina ca valoarea relatiei dintre om si caine deriva in aceeasi masura din contributia ei la bunastarea cainelui si ca bunastarea cainelui nu e importanta doar intr-un sens derivat, adica datorita contributiei sale la bunastarea omului. Ei sustin ca ea e fundamental valoroasa. Ei privesc relatia dintre om si caine in acelasi fel in care, ei si multi altii, privesc relatia dintre doua persoane.

Principiul capacitatii de a avea drepturi pe care le-am propus antreneaza logic faptul ca aceia care privesc existenta si bunastarea  unor caini ca fiind valoroase doar intr-un sens derivat (chiar daca le considera intrinsec valoroase) sunt
sustinatorii punctului de vedere ca acesti caini nu pot avea nici un fel de drepturi, cu toate ca noi putem avea datorii in ce priveste protectia si asigurarea bunastarii lor. Pentru acesti oameni, cainii au acelasi statut moral cu cel pe care multi il atribuie operelor de arta. Existenta lor e intrinsec valoroasa in aceeasi masura in care pretuirea artei e intrinsec valoroasa. Dar valoarea lor e derivata, nu ultima. Ea deriva din contributia pe care o au la bunastarea persoanelor.

Pare plauzibil sa presupunem ca, asa cum numai aceia pot avea drepturi a caror bunastare are o valoare fundamentala, ultima, tot astfel numai interesele care sunt considerate a avea o valoare fundamentala pot fi o baza pentru drepturi. Dar exista nenumarate contraexemple care demonstreaza ca anumite drepturi protejeaza interese care sunt considerate a avea doar o valoare instrumentala. Toate drepturile corporatiilor sunt justificate prin nevoia de a proteja interesele respectivelor corporatii, dar ele au doar o valoare instrumentala. Drepturile ziaristilor (in orice fel ar fi ele precizate) de a-si proteja sursele de informatie sunt in mod normal justificate prin interesul ziaristilor de a putea culege informatii. Dar acest interes e considerat a fi demn de protectie deoarece serveste publicul. Adica, interesul ziaristilor e valorizat din cauza utilitatii sale publice in sens larg. Drepturile preotilor, medicilor si avocatilor de a pastra confidentialitatea contactelor lor profesionale sunt justificate asemanator, in ultima instanta prin valoarea lor pentru membrii comunitatii in sens larg.

Mai mult, unii oameni, si aceasta pare a fi conceptia generala a dreptului cutumiar englez, privesc ca instrumental valoroase interesele pe care se bazeaza un drept atat de fundamental cum e libertatea cuvantului. Scanlon[10] distinge intre trei tipuri de interes pe care se bazeaza dreptul la libertatea cuvantului: (1) interesul vorbitorului, (2) interesul auditoriului si (3) interesul tertilor. Numai primul e interesul posesorului dreptului, anume interesul unei persoane de a putea sa comunice cu altii. Al doilea (interesul persoanelor ca altii sa fie liberi ca comunice cu ele) si al treilea (interesul oamenilor sa traiasca intr-o societate in care comunicarea e libera - chiar daca ei personal nu vor sa comunice cu altii) sunt interese diferite de acela al posesorului dreptului.




In legea cutumiara libertatea expresiei e aparata de regula, atunci cand e aparata, pe temeiuri de interes public, deci in interesul unui tert. Interesul posesorului dreptului ca atare, conceput separat de contributia lui la interesul public, e considerat insuficient pentru a justifica plasarea altora sub ansamblul datoriilor si constrangerilor ce deriva de regula din dreptul la libertatea cuvantului[11].

Putem conchide ca (exceptand persoanele artificiale) numai ce a caror bunastare e intrinsec valoroasa pot avea drepturi; dar drepturile pot fi bazate pe valoarea instrumentala a intereselor unor asemenea oameni. (.)

Importanta drepturilor

Sa recapitulam. Drepturile sunt temeiul datoriilor. A spune acest lucru nu inseamna a sustine teza ca toate datoriile deriva din drepturi sau ca moralitatea e bazata pe drepturi. A spune acest lucru inseamna doar a lumina faptul ca drepturile preced anumite datorii precum si aspectul dinamic al drepturilor, capacitatea lor de a genera noi datorii odata cu schimbarea circumstantelor. De notat ca deoarece datoriile pot fi bazate pe alte considerente decat drepturile cuiva, enuntul (1) "Copiii au dreptul la educatie" nu inseamna acelasi lucru cu enuntul (2) "E o datorie sa asiguri educatia copiilor"; (1) antreneaza logic (2) dar nu si invers. (1) ne informeaza ca datoria formulata de (2) e bazata pe interesele copilului. Aceasta informatie nu e inclusa in (2) insusi.

Legatura dintre drepturi si datorii arata ca drepturile sunt un gen de consideratii deosebite deoarece si datoriile sunt asa. Dar la fel cum exista datorii triviale, exista si drepturi triviale. Si nu e cazul numai al drepturilor derivate: drepturile esentiale pot fi, de asemenea, de mica importanta. Motivul e cel evidentiat deja in prima sectiune a acestui capitol. Datoriile sunt deosebite (special) in rolul pe care si-l asuma in rationarea practica. Rolul lor nu poate fi captat de metafora uzuala a greutatii (weight) care se aplica la evaluarea temeiurilor (reasons) obisnuite. Ele au o forta preemptiva. Ideea poate fi sesizata cu claritate atunci cand luam in considerare, din nou, datoria de a ne supune unei autoritati
legitime[12]. Aceasta datorie e deosebita deoarece, fiind preemptiva, ea inlocuieste mai degraba decat intra in competitie cu (unele dintre) celelalte temeiuri care se aplica in circumstantele date. Dar autoritatea poate avea putere asupra unei chestiuni triviale si importanta directivelor ei relative la alte considerente, cele pe care ele nu le inlocuiesc, nu trebuie sa fie prea mare. Faptul ca drepturile au o mare greutate sau importanta nu face parte din chiar notiunea de drept. Unele drepturi pot fi absolute, altele pot avea o importanta redusa.

Sunt drepturile "atuuri" - expresia careia Dworkin[13] i-a dat o atat de larga circulatie? Totul depinde de ce intelegem prin "atu". Dat fiind ca drepturile sunt intemeiate pe interesele oamenilor, nu se poate spune ca ele sunt atuuri in sensul de a surclasa alte considerente bazate pe interese individuale. Mai mult, in discutia cu privire la drepturile colective din capitolul urmator, vom vedea ca drepturile colective sau de grup reprezinta interesele cumulative ale multor indivizi care sunt membri ai grupului in cauza. Rezulta ca nu exista nimic esentialmente opus agregarii in cazul drepturilor. Ele nu sunt, cu necesitate, nici considerente relative la agenti. Unele drepturi si unele datorii sunt sau pot fi relative la agent, dar nu exista temeiuri sa credem ca toate trebuie sa fie asa si nici nu stiu pe cineva care sa fie argumentat acest lucru. Unii privesc drepturile ca pe componenta non-utilitarista a moralitatii. Dar trebuie sa fii cel putin un utilitarist partial pentru a accepta asta.
Mai mult decat atat, daca esti macar in parte utilitarist, poti foarte bine voi sa argumentezi ca unele drepturi sunt bazate pe considerente utilitariste
.

Unii au sugerat ca drepturile sunt distincte prin aceea ca, fiind bazate pe interese individuale, ele capata o mai mare greutate decat cea conferita  intereselor respective . Dar daca li se da drepturilor o greutate mai mare decat cea garantata de interesul pe care-l protejeaza privit in sine, aceasta se datoreaza, dupa cate s-ar putea presupune, unor considerente care nu deriva din preocuparea pentru bunastarea posesorului dreptului. Asemenea considerente exista realmente. Eu pot avea un temei moral pentru a ma opune omorarii unei persoane care merita sa moara sau care vrea ca eu s-o omor si a carei suferinta i-ar transforma moartea intr-o binecuvantare. Dar asemenea temeiuri depind de bunastarea mea sau de aceea a altora. As putea fi omul nepotrivit pentru a face o asemenea treaba; sau as putea refuza sa-mi manjesc mainile cu sangele acelei fiinte; sau as putea fi o persoana a carei viata e dedicata cautarii unor cai de a intra in legatura cu ceilalti care sunt incompatibili cu omorul, chiar cu un omor justificat; sau s-ar putea ca altii sa-mi interpreteze gresit actiunea, data fiind pozitia mea in viata, identificand-o cu o
suma de consecinte indezirabile.

Multe alte considerente, inca mai subtile, pot fi produse in asemenea cazuri. Ele arata ca avem temeiuri sa actionam in moduri care aduc foloase altora si temeiuri care depind de faptul ca actiunea (sau inactiunea) noastra va aduce un folos celuilalt, dar ca preocuparea fundamentala prezenta in aceste temeiuri nu e vizata bunastarea acelei alte persoane. Bunastarea sa e numai instrumental invocata. Definitia mea a drepturilor permite existenta unor asemenea cazuri, cu conditia ca aceste drepturi sa se ridice la nivelul datoriilor, nu sa ramana la nivelul unor temeiuri obisnuite ale actiunii. Dar ar fi gresit sa le ridicam la nivelul unei reguli universale si sa sustinem ca drepturile exista numai cand se aplica asemenea considerente. Mai mult, accentuarea  importantei acestor factori, in general marginali, mascheaza rolul fundamental al drepturilor in cadrul ratiunii prectice, anume acela de a reprezenta o preocupare pentru interesele posesorului dreptului suficienta pentru a face dintr-o alta persoana, subiectul unei datorii.

Unii vor argumenta ca distinctia dintre interesele (prezumtivului) posesor al drepturilor si cele ale altora omite un aspect care e central in conceptia cu privire drepturi ca atuuri. Datoriile pe care le are cineva fata de posesorul unor drepturi deriva din sau exprima respectul pentru el ca persoana. Se poate spune ca drepturile nu sunt bazate nici pe interesele purtatorului drepturilor, nici pe ale altora. Mai degraba ele exprima statutul purtator de drepturi ca persoane si respectul datorat lor ca recunoastere a acestui fapt.

Acesta poate fi un dezacord verbal. Caci el poate fi dizolvat raspunzand ca o persoana poate avea interesul sa fie respectata ca persoana. Aceasta arata ca drepturile intemeiate pe respect se bazeaza pe interese. Fie ca acest raspuns dizolva dezacordul, fie ca nu, mi se pare ca oamenii au un asemenea interes. Din punct de vedere logic, el e un tip special de interes. El nu e pur si simplu un interes printre altele. A respecta o persoana inseamna a conferi greutatea cuvenita interesului sau. Interesul de a fi respectat e doar un element al interesului pe care-l are o persoana cu privire la interesul sau. Daca a respecta oamenii inseamna a conferi greutatea cuvenita intereselor lor, atunci e clar ca noi respectam oamenii respectandu-le drepturile. Dar aceasta se intampla asa tocmai pentru ca drepturile lor sunt bazate pe propriile interese, a caror influenta asupra noastra e suficienta pentru a ne supune datoriei de a le respecta[16]. Deoarece noi ii respectam pe altii conferind greutatea pe care o merita intereselor lor, nici datoria de a respecta, nici interesul de a fi respectati nu pot arata ca drepturile lor merita sa le fie conferita o greutate mai mare decat a intereselor pe care se bazeaza.

Totusi, nu e oare o chestiune controversata aceea ca in timp ce respectul pentru o persoana consta din a da greutatea cuvenita interesului sau, motivele respectarii ei nu e nevoie sa serveasca interesul sau? Cineva poate avea datoria sa respecte o persoana pur si simplu pentru ca e ea insasi o persoana. O asemenea datorie poate sfida o interpretare consecintionista. In aceasta interpretare, problema nu e atat aceea ca drepturile au o forta mai mare decat cea justificata de interesul pe care-l servesc. La baza, forta lor e independenta de acel interes. Faptul ca actiunea lui John va servi interesului lui Judy arata ca e vorba aici de o actiune care respecta pe Judy. Dar John e obligat sa o execute nu pentru a promova sau apara interesul lui Judy. El poate avea un temei separat, independent de a face acest lucru. Singurul temei pe care e bazat dreptul lui Judy este acela ca John, ca persoana, datoreaza respect tuturor celorlalte persoane.

Consideratii de acest fel exista in literatura si ele vor fi discutate in capitolul urmator, ca si in partea a patra. E vorba de ceea ce se cheama cu un cuvant traditional consideratii deontologice. Ele au fost privite intotdeauna de cei ce cred in validitatea lor ca demonstrand existenta datoriilor, mai degraba decat a drepturilor. Aceasta atitudine e captata si reflectata in explicatia drepturilor avansata aici. Conform acesteia, drepturile trebuie bazate pe faptul ca interesul posesorului dreptului e o ratiune suficienta pentru a sustine ca un altul e subiect al unei datorii. Conceptia deontologica schitata mai sus nu priveste interesul presupusului posesor al dreptului ca temei al datoriei. Prin urmare, el e, in cel mai bun caz, un argument in favoarea existentei unei datorii fara nici un drept corespunzator. (.)

S-ar putea spune ca definind drepturile pe baza bunastarii indivizilor am eliminat punctul de vedere ca moralitatea e intemeiata pe drepturi. Prin definitie, drepturile nu sunt fundamentale, ci deriva din interese. Daca e asa, aceasta e o critica gresita. Asa cum am aratat in prima sectiune, explicatia drepturilor urmareste sa dea un sens, iar nu sa reduca la nonsens, teoriile rivale cu privire la rolul drepturilor in moralitate. Conceptia ca drepturile sunt fundamentale poate fi explicata, totusi, in termenii definitiei propuse.

Toate drepturile sunt bazate pe interese. Unele drepturi pot fi bazate chiar pe interesul de a avea acele drepturi[17]. In afirmatia ca X are un anumit drept deoarece e in interesul lui sa-l aiba nu se ascunde nici un cerc vicios. Ea nu e mai circulara decat enuntul ca Jack o iubeste pe Jill deoarece ea are nevoie de dragostea lui. In multe cazuri, interesul unui individ cu privire la un drept nu justifica pretentia lui de a-l avea daca acest drept nu serveste un alt interes valoros al acestuia (sau al altora). Interesul fiului meu in dreptul la educatie justifica pretentia de a-l avea numai datorita faptului ca dreptul ii va servi interesul cu privire la educatie.

Daca locurile in scoli ar fi de vanzare, as avea interesul sa am dreptul la educatie chiar daca educatia continua nu ar fi in interesul meu. Un asemenea drept mi-ar servi interesul cu privire la propria bunastare economica, deoarece el ar spori investitiile mele. Un asemenea interes nu va justifica, desigur, pretentia mea de a avea respectivul drept.



Un drept e un drept moral fundamental daca e justificat pe temeiul ca el serveste interesului celui ce-l poseda de a avea acel drept, in masura in care acel interes e considerat a avea o valoare ultima, i.e. in masura in care valoarea acelui interes nu deriva dintr-un alt interes al posesorului dreptului sau al altor persoane.

Astfel, explicatia pe care am propus-o drepturilor permite existenta unor drepturi morale fundamentale. Trebuie sa admitem aceasta, desi e improbabil ca moralitatea ca fie intemeiata pe drepturi. E, in cele din urma, foarte improbabil ca toate consideratiile morale sa derive din interesul oamenilor de a avea drepturi. Nu sunt oare la fel de relevante moral interesele lor de a evita foametea, de a fi corespunzator educati si altele de acest fel? Conform abordarii noastre, trasaturile specifice drepturilor sunt: originarea lor in interesul individual si forta lor decisiva, exprimata in faptul ca ele sunt suficiente pentru a face din oameni subiectii unor datorii. In felul acesta, drepturile au un rol distinct si important in morala.
Dar el e totodata un rol specializat, nu unul atotcuprinzator. Ele intra in joc in ipostaza unui tip distinct de considerent moral si nu ca fundament al tuturor considerentelor morale.



J.Raz, The morality of Freedom, Clarendon Press, Oxford, 1986, 1990, III, 7.

Ma refer, desigur, la ceea ce filosofii fac cel mai des, fie ca o stiu fie ca nu. Nu vreau sa neg ca unii din ei isi inteleg propria intreprindere in alt fel.

Cu toate ca o luare in considerare a unor notiuni precum "castitate", "onoare", "cavalerism" arata ca nu toate teoriile politice sau morale gasesc loc pentru toate conceptele normative. Se poate ca unele teorii sa nu recunoasca drepturile.

Definitia se inspira din mai multe elemente de analiza a drepturilor care provin din teoria beneficiilor a lui Bentham. Ea are unele trasaturi comune cu explicatia oferita de R.M. Dworkin in Taking Rights Seriously. London 1977, p.100 (dar nu cu mai cunoscuta sa teorie a "atuului") si are multe in comun cu conceptia lui D.N. Mac Cormick din "Rights in Legislation", in P.M.S. Hacker and J. Raz (eds). Law, Morality and Society, Oxford 1977. Cel mai mult am fost influentat de ideile lui Campbell din "The concept of Rights", 1979 - o teza de doctorat sustinuta la Oxford.

Nu fac nicaieri aici distinctia dintre datorii si obligatii. Nici nu voi indica felul in care s-ar putea distinge intre o datorie viitoare ce va exista daca va fi satisfacuta o anumita conditie (Daca. atunci ai datoria sa.) si o datorie conditionata actuala (Ai datoria sa. daca.). Voi presupune ca numai datoriile conditionate pot fi conditionate de exercitiul puterii de a le impune.

Pentru clarificarea notiunii de putere normativa, vezi lucrarea mea Practical Reasons and Norms, London, 1975, sectiunea 3.2. Extinzand acelasi rationament, drepturile pot fi privite ca fundament al imunitatilor si libertatilor: ele sunt ratiuni pentru a nu subordona indivizii datoriilor sau puterii altora.

Ea va fi respinsa in capitolul urmator. Vezi si cap.10.

Richard Brandt, Ethical Theory, Englewod Cliffs, N.Y.1959, p.438.

Nu mai trebuie sa spunem ca drepturile esentiale pot duce si la noi drepturi derivate.

A spune ca ceva are o valoare fundamentala (sau ultima) nu inseamna a sustine ca enuntul care afirma ca acel lucru e valoros nu poate fi justificat. Inseamna doar a indica faptul ca valoarea sa nu deriva din contributia pe care o are acel lucru la producerea altui lucru.

Vezi T.M. Scanlon, Jr. "Freedom o Expression and Categories of Freedom", University of Pittsburgh Law Review, (1979), 519.

Cele doua cazuri englezesti tipice sunt A.-G. v. "Jonathan Cape Ltd. (1976) Q.B. 752; Home Office v. Harman (1982) 1 All E.R. 532.

Acest aspect e dezvoltat in lucrarea mea "Promises and Obligations"

Dworkin, Taking Rights Seriously, London 1977, cap.4. Am criticat abordarea lui Dworkin in "Prof. Dworkin's Theory of Rights", Political Studies, 26 (1987) 123.

Vezi argumentarea mea in aceasta directie din "Hart on Moral Rights and Legal Duties", Oxford Journal of Legal Studies, 4 (1984), 123. S-a discutat adesea despre aceasta problema. Vezi un alt exemplu: J.Gray "Indirect Utility and Fundamental Human Rights" in E.F. Paul, F.D. Miller, Jr., J. Paul (eds), Human Rights, Oxford 1984. Pentru unele argumente puternice, desi pana la urma esuate, dupa care utilitarismul e incompatibil cu drepturile, vezi H.L.A. Hart, Essays on Bentham, cap.4, Oxford 1983; si D. Lyons, "Utility and Rights" in J. Waldron (ed.) Theories of Rights, Oxford, 1985.

Aceasta conceptie e considerata de D. Regan, "Glosses on Dworkin: Rights, Principles and Policies" in M. Cohen (ed.), Dworkin and Contemporary Jurisprudence, London 1984, ca fiind cea mai buna interpretare a pozitiei lui Dworkin. Acesta pare a fi si puncutul de vedere al lui A.Sen. Vezi studiul sau "Rights and Agency", Philosophy & Public Affairs, 11(1985), 3.

Argumentul de mai sus desconsidera posibilitatea ca autonomia personala sa nu fie socotita printre interesele oamenilor. Sunt totusi de acord ca nu oricine are un interes in autonomia personala. Aceasta e o valoare culturala, i.e. ea are valoare doar pentru oamenii ce traiesc in anumite societati. Acest fapt neaga egalitatea dintre respectul pentru oameni si respectul pentru autonomia personala.

S-ar putea crede ca dreptul cuiva la X deriva intotdeauna din interesul aceluia in X. Daca ar fi asa, atunci interesul cuiva de a avea dreptul la X ar da nastere, in cel mai bun caz, dreptului la X. Aceasta obiectie e bazata pe o neintelegere. In timp ce drepturile sunt bazate pe interesele posesorului dreptului, acestea nu trebuie sa fie interese cu privire la obiectul dreptului. Ele pot fi orice fel de interese ce pot fi servite de posedarea acelui drept. Deoarece interesul de a avea un drept poate fi servit de chiar faptul de a-l avea, interesul poate fi fundamentul unui asemenea drept.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate