Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Abuzul de incredere


Abuzul de incredere




Abuzul de incredere

131. Notiune si caracterizare. Abuzul de incredere este fapta persoanei care, detinand, cu orice titlu, un bun mobil al altuia, si-l insuseste sau dispune de el pe nedrept, ori refuza sa-l restituie.[1] Este o fapta periculoasa fiindca loveste in increderea si probitatea necesare desfasurarii normale a raporturilor patrimoniale. Specific abuzului de incredere este imprejurarea ca faptuitorul interverteste fara drept calitatea sa de simplu detentor al unui bun mobil, in aceea de proprietar al acestuia.

132. Obiectul infractiunii. Obiectul juridic specific al infractiunii de abuz de incredere il constituie relatiile sociale patrimoniale a caror normala desfasurare depinde de apararea increderii intre subiectii raporturilor respective. Obiectul material il constituie bunul mobil detinut cu orice titlu de faptuitor.




133. Subiectii abuzului de incredere. Autor al abuzului de incredere nu poate fi decat persoana care detine, pe baza unui raport juridic, un bun mobil al altuia. Participatia este posibila. Subiect pasiv direct este persoana de la care faptuitorul primise bunul. In cazul in care bunul apartinea altei persoane, aceasta va fi subiect pasiv indirect (secundar).

134. Situatia premisa in cazul abuzului de incredere. Consta intr-un titlu in baza caruia faptuitorul detine bunul. Acest titlu deriva dintr-un raport juridic de drept civil in baza caruia bunul este incredintat agentului in gaj, pentru transport, in depozit etc. Situatia premisa este deci o relatie juridica de ordin patrimonial, care confera celui care primeste bunul pozitia juridica a detentorului precar.

Expresia „cu orice titlu“ indica sursa titlului, adica se arata ca titlul poate proveni dintr-un contract, dintr-un act al unei autoritati sau din orice situatie de fapt in baza careia se transmite detentia bunului cu obligatia restituirii sau a unei anume folosiri.[2] Contractul este cel mai adesea intalnit in aceasta materie. Dar el nu este translativ de proprietate, caci, in acest caz, nu se mai pune problema existentei abuzului de incredere. Ulterior dobandirii proprietatii, subiectul acesteia nu mai are cum sa insele buna-credinta a fostului proprietar. Situatia premisa exista si in cazul conventiei care confera unei persoane un drept de uzufruct asupra unui bun mobil corporal. Dreptul de uzufruct este un drept temporar care conserva pentru titularul sau inclusiv obligatii a caror nerespectare ar putea atrage incidenta art. 213 C. pen. (spre exemplu, obligatia de predare a bunului la termen este incalcata prin refuzul uzufructuarului de a restitui mobilul).

Revine organului judiciar obligatia de a cerceta daca intre faptuitor si subiectul pasiv a existat sau nu un raport juridic al carui continut sa se refere la bunul mobil asupra caruia poarta actiunea sau inactiunea infractionala.[3]

Nu prezinta trasaturile unei situatii premisa a abuzului de incredere acea incredintare a bunului care nu inseamna un „transfer — in sens juridic— al detentiei“. Jurisprudenta este in acest sens.[4]

Practic, ca situatie premisa poate sta orice contract care se refera la transmiterea detentiei bunului mobil intre parti.

Remiterea materiala a mobilului este efectiva, aceasta insemnand ca la momentul savarsirii faptei bunul se afla la faptuitor. Acesta are cu bunul un contact obiectiv care concretizeaza obligatiile si drepturile ce i s-au conferit prin conventie.

135. Continutul constitutiv al infractiunii de abuz de incredere. Latura obiectiva. Elementul material al faptei este prevazut de lege in trei ipostaze: insusirea, dispunerea pe nedrept si refuzul de restituire. Aceasta enumerare are un caracter limitativ si in acelasi timp alternativ (fapta se poate savarsi in oricare din aceste modalitati normative).

Actiunea sau inactiunea faptuitorului se raporteaza totdeauna la continutul conventiei din care a rezultat translatia detentiei. Faptuitorul are anumite obligatii pe care si le-a asumat in legatura cu bunul si, in conexiune cu acestea, are si drepturi. Astfel, bunul se poate incredinta detentorului pentru a-l folosi, situatie in care nu putem vorbi de o dispunere pe nedrept daca detentorul isi limiteaza actele la simpla folosinta ingaduita de proprietar.

Ceea ce este comun tuturor ipostazelor elementului material al faptei consta in intervertirea frauduloasa a titlului cu care agentul poseda bunul. Detentorul precar incepe sa se comporte fata de bun ca un adevarat proprietar.

„Insusirea“ reprezinta luarea in stapanire a bunului mobil de catre cel care, de drept, nu avea decat detentia acestuia. Pe langa corpus, faptuitorul isi aroga in mod fraudulos si animus, comportandu-se cu bunul ca un adevarat proprietar. El intelege deci sa-l excluda de la posesia bunului pe proprietar, caruia, de fapt, i se anuleaza aceasta calitate.

Sunt abuzuri de incredere, savarsite in aceasta modalitate a elementului material al faptei: sustragerea unui bun mobil incredintat faptuitorului pentru transport,[5] ori a unor sume de bani pe care detinatorul lor avea obligatia sa le depuna la C.E.C. pe numele proprietarului lor, ori insusirea sumelor de bani inmanati agentului pentru a procura platitorilor anumite servicii (excursii, vizionarea unor spectacole etc.).

„Insusirea“ reprezinta luarea in stapanire a bunului mobil de catre cel care, de drept, nu avea decat detentia acestuia.Spre exemplu, faptuitorului ii sunt incredintate in depozit anumite piese de autovehicul, pe care el le imprumuta unui tert.

Dar daca, avand dreptul de a dispune in anumite modalitati de bunul incredintat, detentorul provoaca o paguba celui care i-a incredintat bunul (spre exemplu, aduce bunul in stare de neintrebuintare), fapta va avea consecinte civile si nu penale.





Refuzul de restituire inseamna impotrivirea manifesta a detentorului de a inapoia bunul mobil celui care i l-a incredintat.

Simpla abtinere de a restitui bunul la epuizarea termenului pana la care subzista detentia nu reprezinta un „refuz de restituire“. Aceasta modalitate normativa a faptei corespunde unei atitudini neechivoce a agentului care se opune la restituire. De aceea, pentru a se evidentia tocmai aceasta neechivocitate a conduitei detentorului este necesar ca refuzul sa constituie un raspuns la o cerere ferma, indubitabila a celui care a transferat detentia, in sensul ca doreste sa i se restituie bunul.

Refuzul se adreseaza nu oricarei persoane (chiar daca aceasta are un drept asupra bunului), ci celui care a incredintat bunul in detentie, mandatarului acestuia ori proprietarului bunului.[8]

In cazul unui imprumut, abuzul de incredere nu poate fi savarsit decat in situatia unui contract de comodat (imprumut de folosinta). In cazul unui contract de imprumut de consumatie (mutuum), care se refera la bunuri consumptibile, odata cu acestea se transmite si dreptul de proprietate asupra lor, ceea ce determina, in cazul refuzului restituirii la scadenta a imprumutului (spre exemplu, o suma de bani), nasterea unui litigiu civil si nu incidenta art. 213 C. pen.

Atunci cand detentorul are fata de proprietar o obligatie alternativa, el nu savarseste un abuz de incredere prin aceea ca a ales pentru a-si achita obligatia una dintre caile pe care le avea la dispozitie.[9] Desigur ca o asemenea solutie este posibila numai atunci cand alegerea prestatiei apartine celui obligat (debitorului).

Urmarea imediata si raportul de cauzalitate nu prezinta caracteristici deosebite fata de cele expuse in paragraful 1 din acest capitol.

Latura subiectiva. Fapta se savarseste cu intentie directa sau indirecta.

Aceasta forma a vinovatiei semnifica incercarea efectiva a agentului de a diminua in mod fraudulos patrimoniul celui care i-a incredintat mobilul. De aceea, nu va fi infractiune refuzul de restituire care este determinat de existenta intre parti a unor neintelegeri a caror rezolvare ar tine de dreptul civil. Practica judiciara are solutii in acest sens.[10] In cazul refuzului de restituire va trebui sa se dovedeasca existenta intentiei frauduloase cu care se face intervertirea titlului in conformitate cu care se detinea bunul, caci nerestituirea s-ar putea datora si altor cauze decat intentiei agentului de a trece bunul in stapanirea sa. In acest din urma caz, se poate initia un proces civil, dar nu unul pentru abuz de incredere.

136. Forme, sanctiuni si aspecte procesuale. Consumarea infractiunii de abuz de incredere are loc in momentul insusirii, al dispunerii pe nedrept ori al refuzului. Aceasta consumare este instantanee. Fapta poate avea caracterul unei infractiuni continuate. Tentativa nu este incriminata.

Pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea de la 3 luni la 4 ani sau amenda.

Pentru infractiunea de abuz de incredere, actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Prin Legea nr. 140/1996 pentru modificarea Codului penal, dispozitiile art. 213 alin. 2 C. pen. au fost modificate, prevazandu-se ca daca bunul este proprietate privata, cu exceptia cazului cand acesta este in intregime sau in parte al statului, actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si ca impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 177 din 15 decembrie 1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, ParteaI, nr. 77 din 24 februarie 1999, s-a constatat ca dispozitia „cu exceptia cazului cand (bunul, n.n.) este in intregime sau in parte al statului“ este neconstitutionala, fiind contrara prevederilor art. 41 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Ca urmare, in prezent, in cazul infractiunii de abuz de incredere actiunea penala se pune in miscare, in toate cazurile, deci chiar daca bunul ar apartine statului, numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Termenul pentru introducerea plangerii prealabile se calculeaza din momentul in care persoana vatamata a luat cunostinta de materializarea intentiei detentorului dea nu mai restitui, conform conventiei, bunul.[11]



Art. 213. — Insusirea unui bun mobil al altuia, detinut cu orice titlu sau dispunerea de acest bun pe nedrept, ori refuzul de a-l restitui, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 4 ani sau cu amenda.

Daca bunul este proprietate privata, actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala.




Tr. Pop, op. cit., p. 475.

Trib.Supr., s. pen., dec. nr. 3054/1973, in: V. Papadopol, M. Popovici, op. cit., p. 16; Trib. municip. Bucuresti, s. a II-a pen., dec. nr. 2167/1984, R.R.D. nr. 3/1986, p. 77; C.S.J., s. pen., dec. nr. 20/2002, Dreptul nr. 6/2003, p. 250.

Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 1371/1973, in: V. Papadopol, M. Popovici, op. cit., p. 17 (insusirea bunului incredintat ocazional si temporar pentru a fi pazit o perioada scurta de timp nu este abuz de incredere); Trib. Supr., col. pen., dec. nr. 1048/1968, C.D./1968, p. 320.

Trib. Supr., col. pen., dec. nr. 185/1961, C.D./1961, p. 508.

Trib. reg. Hunedoara, dec. pen. nr. 338/1967, J.N. nr. 9/1967, p. 145; Trib. reg. Suceava, col. pen., dec. nr. 2330/1967, J.N. nr. 2/1968, p. 142.

Trib. Supr., col. pen., dec. nr. 1146/1966, C.D./1966, p. 397.

Trib. jud. Bistrita-Nasaud, dec. pen. nr. 525/1970, R.R.D. nr. 3/1971, p. 145.

Trib. Supr., s. pen., dec. nr. 469/1979, p. 423.

In acelasi sens: Trib. Supr., col. pen., dec. nr. 1435/1956, L.p. nr. 1/1959.

Plenul Trib. Supr., dec. de indrumare nr. 9/1961, C.D./1961, p. 64.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate