Aspecte psihosociale ale mediului de penitenciar

ASPECTE PSIHOSOCIALE ALE MEDIULUI DE PENITENCIAR

Socul incarcerarii, contactul cu subcultura de penitenciar are o influenta deosebita asupra vietii si comportamentului detinutului, afectand grav sentimentul de siguranta al acestuia.

Subcultura de penitenciar este formata dintr-un sistem de norme si reguli creat si aplicat de catre detinuti pentru a-si asigura conditii de viata cat mai acceptabile din punctul lor de vedere. Printre regulile generale ale acestui sistem se numara: fiecare cu problemele sale, duritate fata de cei slabi, in orice situatie sa se depuna un minimum de efort, convingerea ca nu sunt crezuti de nimeni, idei de persecutie, obsesia denuntarii de catre alti detinuti etc. (Dumitrescu, 1991). Se considera ca normele specifice subculturii de penitenciar au o functionalitate negativa fata de actiunile reeducative exercitate asupra detinutilor. Ele au ca efect solidarizarea detinutilor, crearea unei coeziuni a grupului de detentie si constituie o bariera puternica in calea influentelor de natura educativa. Desigur, nu toti detinutii adera la acest sistem de norme, dar acestia sunt dispretuiti, dezaprobati si tinuti la periferia grupului. Unii detinuti se subordoneaza acestor reguli fara a avea un real sentiment de solidaritate, pastrand secretul acestei insubordonari, stiind ca altfel nu au o viata "linistita" in locul de detentie.

In penitenciar detinutii au o structura ierarhica autoritara, rigida iar pozitia fiecarui detinut in cadrul sistemului depinde de experienta si specialitatea sa infractionala, de durata condamnarii si de structura personalitatii sale.

Subcultura de penitenciar, in scurta vreme il face pe detinut sa-si formeze, nu neaparat in mod explicit, o noua viziune asupra propriei persoane si sa elaboreze o "strategie de supravietuire". El ajunge sa adopte si sa impartaseasca conceptia incarceratilor despre viata din penitenciar si despre societate in general.

Prizonizarea incumba adoptarea unei atitudini ostile (fatisa sau ascunsa) fata de personalul inchisorii, fata de lumea "din afara" si, concomitent, dezvoltarea unei loialitati fata de ceilalti detinuti. In aceasta situatie detinutul va incerca sa se integreze in grupul informal de detinuti si se va supune neconditionat liderului informal, chiar daca risca sa nu fie vazut bine de cadrele penitenciarului.

Stanton Wheeler subliniaza ca fenomenul de prizonizare, de integrare in grupul detinutilor, de identificare cu subcultura carcerala este doar o prima faza in evolutia detinutului, deoarece in cea de-a doua faza a perioadei de detentie se poate observa fenomenul de desprizonizare. Cu alte cuvinte, cu cat detinutul se apropie de momentul eliberarii, el tinde sa adopte un rol tot mai apropiat de ceea ce este dezirabil din punct de vedere social.

Sub aspect psihosocial, in colectivitatea detinutilor dintr-un penitenciar apar, ca si in cadrul oricarui grup uman, relatii interpersonale cu o puternica incarcatura socio-afectiva. Desi penitenciarul are o structura relativ inchisa, nu inlatura posibilitatea de relationare socio-umana care la detinuti se amplifica si ca urmare a unui proces de compensare fata de relatiile specifice vietii din afara penitenciarului.

In grupul detinutilor intalnim relatii de simpatie, antipatie si indiferenta, precum si diverse statusuri informale: lideri populari, izolati, solidari, respinsi. O caracteristica specifica structurii informale din grupurile de detinuti o reprezinta numarul mare de respingeri. O pondere insemnata in cadrul respingerilor o au detinutii condamnati pentru omor si talharie.

Grupul detinutilor se supune unor norme care nu sunt similare cu cele dorite de conducerea penitenciarului, de asemenea exista unele "traditii" transmise de la o generatie de detinuti la alta. Exista un limbaj specific folosit intre detinuti pentru a-si ascunde actiunile, intentiile etc. Fenomenele socio-afective apar uneori cu deosebita virulenta; atat prieteniile, cat si ostilitatile sunt "pe viata si pe moarte", fapt care poate afecta climatul organizational si starea de disciplina a detinutilor.

Un loc aparte il ocupa solitarii care, de fapt, nu participa la viata socio-afectiva a grupului si de cele mai multe ori constientizeaza acest lucru. In scopul evitarii marginalizarii acestora, factorii educationali trebuie sa le acorde o atentie deosebita. Un alt element care poate facilita individualizarea actiunilor reeducative este legat de modul cum detinutii isi percep propriul status sociometric. De pilda, marea majoritate a izolatilor se considera mult mai preferati decat sunt in realitate, iar popularii, dimpotriva, se considera mult mai putin agreati. In urma unor cercetari desfasurate in anul 1972 S.Harbordt a identificat in randul detinutilor mai multe tipuri si anume: tipul prosocial, pseudosocial, antisocial si asocial. Pe baza apartenentei la un tip sau altul se pot proiecta demersurile reeducative, cei mai usor reeducabili (cu tact pedagogic corespunzator) fiind detinutii din tipul prosocial si pseudosocial (Bogdan & colab., 1983).