Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii




Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Contabilitate


Index » legal » Contabilitate
» Situatii financiare si tratamente anglo-saxone


Situatii financiare si tratamente anglo-saxone




Situatii financiare si tratamente anglo-saxone

Continutul minim al situatiilor financiare (Basic Financial Statements) a fost definit de profesia contabila astfel (cu prezentarea informatiilor comparative pentru doi ani):

bilant (Balance Sheet);

contul de rezultate (Income Statement);

tabloul balantei de trezorerie (Statement of Cash Flows);




situatia miscarilor din conturile de rezerve si rezultate (Statement of Stockholders Equity);

anexe (Notes to Financial Statement);

conturi de grup si conturi consolidate (Group Accounts);

raportul comisarilor de conturi (Report of auditors).

In continuare ne vom referi, pe scurt la principalele situatii financiare care se intocmesc.

Bilantul

Bilantul, conform definitiei date de manualul „Financial & Managerial Accounting”, publicat in S.U.A. in 1994 (Warren, Reeve, Fess, 1994), reprezinta o situatie financiara ce cuprinde activul, datoriile si capitalurile proprii ale unei unitati economice la un moment dat. Bilantul cuprinde trei componente principale:

Activ (Assets);

Datorii (Liabilities);

Capitaluri proprii, unde terminologia variaza in functie de forma juridica:

- Owners Equity (Capital) pentru intreprinderi individuale (Proprietorship);

- Parteners Equity la societati de persoane (Partnership);

- Stockholders Equity la societatile pe actiuni (Corporation).

Ecuatia de baza a bilantului este :

ACTIV=DATORII + CAPITALURI PROPRII

Posturile de activ sunt clasificate in ordinea descrescatoare a lichiditatii, iar cele din pasiv in ordinea inversa a exigibilitatii. Datoriile sunt grupate in functie de scadenta.

Intreprinderile nu sunt obligate sa intocmeasca bilantul conform unei prezentari standardizate dar trebuie sa cuprinda si sa descrie corect toate activele, pasivele si conturile de capitaluri proprii, dupa principiile general admise.

FASB releva in SFAS 5 ca: „Bilantul trebuie sa informeze utilizatorul asupra activului, pasivului si capitalurilor proprii, cat si asupra relatiilor intre aceste elemente, la un moment dat, astfel incat sa prezinte, pe de o parte, structura resurselor intreprinderii si pe de alta parte, sursele de finantare.”

Prezentarea separata a activului si pasivului curent trebuie sa permita determinarea fondului de rulment (working capital) ca un criteriu fiabil de masurare a solvabilitatii, cu conditia ca el sa fie determinat in acord cu GAAP.

Contul de profit si pierdere

Presupune o prezentare mai condesata in SUA decat in Europa Continentala. El este intocmit sub forma de lista. Prin structura lui sunt distinse operatiile continue de activitatile abandonate sau necontinue. Cheltuielile de exploatare sunt analizate dupa functia lor.

Functia de cumparare conduce la regruparea in aceeasi rubrica a costului marfurilor, produselor sau serviciilor vandute sau prestate. Acest cost dedus din veniturile nete generate de vanzari permite sa se releve, in mod explicit marja bruta.

Functia comerciala regrupeaza costurile generate de vanzarea si promovarea produselor: salarii si alte cheltuieli de personal, cheltuieli de publicitate, marketing, cheltuieli de distribuire.

Functia administrativa include cheltuielile generale: cheltuieli de personal, anumite impozite si taxe, anumite onorarii.

Amortizarile pot fi analizate pe functiile de mai sus sau prezentate intr-o linie specifica a cheltuielilor operationale.

Rezultatele financiare sunt mentionate, in general, in mod distinct: venituri si cheltuieli financiare, dividende incasate, rezultatele societatilor puse in echivalenta. In mod separat este prezentat si impozitul asupra rezultatului din activitati curente astfel incat sa se puna in evidenta rezultatul net al operatiilor curente.

Distinctia intre rezultatele operatiilor curente si cele ale activitatilor abandonate are rolul de a separa activitatile pentru care principiul continuitatii nu mai opereaza, de celelalte activitati. In cadrul rezultatului activitatilor abandonate sau necontinuate trebuie sa se distinga partea ce provine din incetarea exploatarii de cea care este legata de cesiune.

Notiunea de rezultat al elementelor extraordinare trebuie inteleasa de o maniera restrictiva: elementul extraordinar trebuie sa fie neobisnuit prin natura sa, adica anormal in raport cu activitatile curente si nefrecvent in raport cu aparitia sa. Asa se face ca plusurile sau minusurile de valoare din cesiunea de element de activ nu sunt calificate in general ca fiind elemente extraordinare deoarece probabilitatea lor de efectuare este extrem de mica. Aici intra profiturile legate de restructurarile de datorii, majoritatea pierderilor si profiturile ce provin din stingerea de datorii si majoritatea exproprierilor de active.

In Marea Britanie si Irlanda de Nord elementele extraordinare se refera la operatii in afara activitatii ordinare, pentru care nu se asteapta repetabilitate. De exemplu, cesiunea unui sector semnificativ de activitate. In schimb, elementele exceptionale sunt consecinta unor operatii anormale, din punct de vedere al marimii sau al incidentei pe care le presupun. De exemplu, cheltuielile anormale privind clientii care par dubiosi si pentru crearea de provizioane relative la stocuri. Elementele <exceptionale> pot sa fie mentionate, separat, in contul de profit si pierdere sau in anexa, iar elementele <extraordinare> trebuie sa fie mentionate in contul de profit si pierdere.

Directiva a IV-a a CEE nu retine notiunea de rezultat curent, ci pe cea de „rezultat care provine din activitati ordinare”, notiune care „a fost transpusa in mare graba (si eronat) in dreptul contabil francez, prin traducerea <résultat courant> (rezultat curent). Cele doua notiuni nu se suprapun in totalitate. Notiunea de activitate ordinara are un continut mai extensiv decat cea de exploatare curenta. Cu alte cuvinte, anumite elemente calificate drept exceptionale, in planul contabil general francez, vor putea figura in rezultatul activitatilor ordinare.

In sistemul contabil francez, rezultatul exceptional este rezultatul operatiilor exceptionale efectuate de intreprindere, a caror realizare nu este legata de exploatarea normala, in opozitie cu rezultatul curent. Este sensul pe care il retine si regulamentul contabil romanesc.” (Feleaga, 1996, p.109)

Trebuie prezentat si rezultatul pe actiune, respectiv rezultatul pe actiune diluat (IAS 33): este vorba de rezultatul pe actiune ordinara, dupa ce se scad dividendele aferente actiunilor preferentiale.

In SUA formarea rezultatului net a facut obiectul unor abordari conceptuale diferite: abordarea extensiva si abordarea bazata pe performanta operationala curenta.

Conform abordarii extensive rezultatul net trebuie sa cuprinda toate elementele care au contribuit la variatia neta a capitalurilor proprii cu exceptia dividendelor varsate si a operatiilor ce afecteaza capitalul.



In abordarea bazata pe performanta operationala curenta rezultatul net trebuie sa includa toate elementele de cheltuieli si de venituri, de castiguri si pierderi ale perioadei, cu exceptia ajustarilor asupra exercitiilor anterioare, dividendele si operatiile ce afecteaza capitalul, adica: cheltuielile si veniturile ce provin din tranzactii asupra capitalului propriu al intreprinderii; transferurile la rezerve si miscarile intre rezerve, ajustarile ce rezulta din reorganizare (de exemplu prime de fuziune).

Dupa cum se poate observa, in a doua abordare sunt luate in calcul si dividendele si operatiile ce afecteaza capitalul propriu.

Tabloul fluxurilor de trezorerie

In SUA intreprinderile sunt obligate sa furnizeze un tablou al fluxurilor de trezorerie si se solicita ca informatiile specifice referitoare la operatiile de finantare si de investitii, altele decat cele de simpla trezorerie, cat si alte evenimente sa faca obiectul unor publicari separate.

Modelul de plecare in reglementarea internationala a tabloul fluxurilor de trezorerie l-a constituit standardul american FAS 95 (1987) si situatia propusa, prin aceasta norma, de FASB. Si IASC a emis si pus in aplicare norma 7 (IAS 7) in 1979, norma ce a fost revizuita in 1992. De la 1 ianuarie 1994 marile intreprinderi din tarile dezvoltate trebuie sa publice un tablou de finantare axat pe analiza variatiei de trezorerie.

Tabloul fluxurilor de trezorerie este o situatie a variatiilor de lichiditati intervenite in cursul perioadei. Tabloul trebuie sa utilizeze termeni precum lichiditati sau cvasilichiditati (bonurile de tezaur, hartiile comerciale). Cvasilichiditatile corespund investitiilor pe termen scurt, foarte lichide, care sunt in acelasi timp:

imediat convertibile in sume banesti perfect determinate;

cu o data a exigibilitatii lor atat de apropiata incat ele sunt confruntate cu un risc semnificativ de schimbare a valorii, datorat unei schimbari a ratelor dobanzii. Investitiile de cel mult trei luni corespund acestei definitii.

„Menirea de baza a tabloului fluxurilor de trezorerie este sa furnizeze informatii relevante privind incasarile si platile unei intreprinderi, in cursul unui exercitiu, pentru a ajuta utilizatorii de situatii financiare, in special investitorii, in evaluarea solvabilitatii acesteia”. (Feleaga, Ionascu, 1998, p.220)

Tabloul capitalurilor proprii

Tabloul capitalurilor proprii analizeaza, dupa natura lor, urmatoarele posturi:

Elementele ce compun capitalurile proprii

capitaluri: actiuni ordinare;

prime de emisiune;

rezerve;

alte elemente.

Miscarile (variatiile) din cursul perioadei

cresterea de capital;

alte emisiuni de actiuni (emisiunile in favoarea personalului);

Rezultatul perioadei

Dividendele distribuite

Acest tablou este astfel conceput incat sa se faca legatura intre capitalurile proprii de la inceputul exercitiului si cele de la inchiderea exercitiului. El apare prezentat, de obicei, sub forma unei anexe.

Situatia rezultatului global

Elementele ce nu tranziteaza prin contul de profit si pierdere si care afecteaza in mod direct fondurile proprii trebuie sa fie detaliate intr-o situatie financiara de aceeasi importanta ca si celelalte situatii financiare, iar soldul cumulat al acestor elemente trebuie sa figureze intr-o linie distincta a fondurilor proprii prezentate in bilant in scopul ameliorarii informarii financiare.

Rezultatul global este definit, in cadrul conceptual american, ca variatie a fondurilor proprii (activului net) al unei intreprinderi comerciale, pe parcursul unei perioade ca urmare a operatiilor si a altor evenimente si circumstante ce nu provin de la proprietari.

Imobilizari necorporale

Potrivit doctrinei (APB 17 in SUA, SSAP 13 si SSAP 22 in Marea Britanie) imobilizarile necorporale cuprind:

v    cheltuieli identificabile: brevete (patents), drepturi de autor (copyrights), licente (licences), marci comerciale (trade marks);

v    cheltuieli neidentificabile: fond de comert (good will);

v    cheltuieli de cercetare-dezvoltare.



Contabilitatea activelor necorporale identificabile se face la pret de achizitie si amortizarea are o durata de maxim 40 de ani in SUA. Proprietatea brevetelor poate fi exercitata cel mult 17 ani in SUA; ca atare, de fapt, sunt amortizate in timpul duratei de viata utile. Metodele de evaluare cele mai folosite sunt: valoarea patrimoniala si valoarea de randament.

Imobilizari corporale

Normele contabile britanice permit sa figureze printre imobilizari corporale si cele care nu apartin intreprinderii. In ceea ce priveste terenurile si constructiile, in Regatul Unit se disting freehold property (intreprinderea este proprietara terenului) si leasehold property (intreprinderea este proprietara constructiilor si locatara terenului). Un contract de locatie de lunga durata poate sa fie cedat.

Ca regula generala, imobilizarile corporale sunt contabilizate la costul istoric, dar societatile britanice le pot contabiliza la valoarea lor reala.

Amortizarea

In SUA intreprinderile nu contabilizeaza amortizarile in functie de reguli fiscale, rezultand adesea diferente intre amortizarile contabile si amortizarile fiscale care genereaza impozite amanate.

„Principiul prudentei ne obliga la contabilizarea amortizarii, chiar daca intreprinderea este in pierdere. Amortizarea devine, insa, un <instrument> de realizare a unor interese, de cele mai multe ori divergente”. (Feleaga, 1996b, p.394)

Sunt cunoscute urmatoarele metode de amortizare:

amortizare liniara sau constanta;

amortizare degresiva cu rata fixa;

amortizare accelerata prin dublarea ratei de amortizare;

amortizare degresiva cu rata descrescatoare aplicata la o valoare constanta-metoda sumei numerelor anilor;

amortizare functie de productia realizata;

amortizare functie de numarul orelor de utilizare;

amortizare progresiva - metoda fondurilor de amortizare.

Metoda cea mai utilizata este amortizarea liniara deoarece este „considerata a fi cea mai apropiata de deprecierea reala a imobilizarilor si, prin urmare, cea mai justificata economic.” (Pop, 2000, p.241) Aceasta metoda permite o repartizare uniforma a cheltuielilor cu amortizarea asupra duratei de folosire a unei imobilizari.

In Marea Britanie este la latitudinea intreprinderii sa aplice metoda considerata de ea ca fiind cea mai adecvata. Metodele cele mai utilizate sunt:

metoda liniara;

metoda degresiva cu rata fixa;

metoda degresiva prin numere;

metoda unitatii de productie.

Vom reveni mai pe larg in cadrul tezei pentru a explica aceste metode de amortizare, care sunt utilizate, de altfel, si la noi in tara.

In Marea Britanie nu exista nici o legatura intre amortismentul fiscal si cel contabil deoarece sistemul contabil este independent de cel fiscal (caracteristica intalnita si in contabilitatea americana). Baza impozabila este obtinuta reintegrand totalitatea amortismentelor contabile si deducand extracontabil deducerile fiscale pentru amortizarile determinate pe baza ratelor si metodelor de calcul prevazute de legea fiscala. Aceasta metoda permite evitarea contabilizarii amortismentelor derogatorii.

Este, astfel, posibil sa se procedeze la o reevaluare contabila a imobilizarilor, fara sa se plateasca impozite. Cu alte cuvinte, cheltuiala fiscala este generata de plusul de valoare rezultat din vanzarea activelor fixe si nu din operatia de reevaluare a acestora in bilant.

„Spre deosebire de un specialist continental, care, pentru a stapani contabilitatea, are nevoie de un complex de cunostinte fiscale, in Regatul Unit, intelegerea contabilitatii nu impune cunoasterea fiscalitatii”. (Feleaga, 1995, p.113)

Plasamente

Titlurile sunt contabilizate la costul de achizitie, compus din pretul de achizitie la care se adauga cheltuielile accesorii de cumparare. Evaluarea la data inchiderii bilantului se realizeaza la valoarea minima dintre pretul de achizitie si valoarea de piata.

In Marea Britanie titlurile de plasament, daca sunt cotate, sunt contabilizate in active, la valoarea bursiera, la inchiderea exercitiului, in caz contrar, la valoarea estimata de manageri. In caz de scadere a valorii titlului societatea constituie un provizion pentru depreciere.

Impozitul pe profit

Regulile de determinare a beneficiului contabil si a beneficiului fiscal sunt definite astfel incat pentru a pune in coerenta recunoasterea cheltuielilor privind impozitul pe profit cu rezultatul contabil este necesara efectuarea unei ajustari numita impozit amanat.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate