Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place.ascensiunea īn munti, pe zapada, stānca si gheata, trasee de alpinism




Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Sport


Index » hobby » Sport
» Canotajul - pregatirea sportiva


Canotajul - pregatirea sportiva




PLANUL LUCRARII

1.Introducere. Aparitia canotajului.

1.1. Motivarea alegerii temei.

1.2. Ipoteza lucrarii.

1.3. Sarcinile lucrarii.

1.4. Scopul lucrarii.

2. Fundamentarea teoretica si stiintifica a lucrarii.

2.1. Particularitati privind tehnica de vaslit.

2.2. Particularitati biologice.

2.3. Caracterizarea canotajului din punct de vedere al calitatilor motrice solicitate.




2.4. Periodizarea antrenamentului.

2.4.1. Metode si mijloace de antrenament folosite in pregatirea pe uscat.

2.4.2. Metode si mijloace de antrenament folosite in pregatirea pe apa.

2.4.3 Obtinerea formei sportive.

2.5. Importanta individualizarii in pregatirea sportiva.

3. Organizarea si desfasurarea cercetarii.

3.1. Locul, subiectii si etapele cercetarii.

3.2. Metode de cercetare utilizate in elaborarea lucrarii.

4. Rezultatele obtinute si interpretarea lor.

5. Concluzii si propuneri.

6. Bibliografie.

INTRODUCERE

Vaslitul a fost practicat inca din cele mai indepartate timpuri. Desigur ca scopul era in primul rand utilitar, totusi intrecerea, care este proprie firii omenesti, a inceput sa-si faca loc inca de la primele inceputuri. Astfel, cand porneau cu barcile in cautarea noilor terenuri de vanatoare sau de pasuni, cei ce vasleau mai repede ajungeau primii, aveau posibilitatea sa-si aleaga locuri mai bune decat vecinii ramasi in urma.

Locuitorii de pe malurile raurilor Europei, Africii, Asiei, Americii, iscusitii navigatori de pe insulele din Oceanul Pacific care traiau in apropierea raurilor si lacurilor foloseau diferite barci cu rame.

Monumentele si obiectele de arta ale antichitatii se afla adesea reproduse barci si chiar intreceri. Cele mai vechi au fost gasite pe coloanele templelor egiptene.

Vechii greci organizau in fiecare an intreceri intre ambarcatiuni cu rame, cu prilejul sarbatoririi zeului Dionisos, iar poetul roman Vergilius povesteste, in Eneida, despre intrecerile la care vasleau locuitorii Troiei.

Abia la inceputul secolului al XV - lea sunt semnalate la Venetia intreceri de canotaj. Concurentii vasleau stand in picioare, folosind o rama cu maner lung. Intrecerile au fost mai intai numai pentru barbati, apoi si pentru femei.

Treptat vaslitul, care este un sport de rezistenta in regim de forta, a fost indragit de cei cuprinsi cu munca, iar pe masura dezvoltarii mestesugului marinaresc, canotajul ocupa un prim loc in pregatirea marinarilor.

La inceputul secolului al XVIII - lea se organizeaza in Anglia, putere maritima si coloniala pe acea vreme, primele concursuri de canotaj.

Tot atunci Petru I intemeiaza primul Iaht - Club din Rusia Nevski Flot.

La noi in tara canotajul este cunoscut din secolul al XIX - lea prin intermediul catorva tineri din ' protipendada ' burgheziei intorsi de la studii din strainatate si dornici sa imite obiceiurile din aceste tari. Astfel, ia nastere la Timisoara societatea de ' luntrisoare ', apoi la Arad se infiinteaza o sectie de canotaj. Aceste cluburi erau numai ale burgheziei si aveau strict caracter de casa.

Totusi canotajul incepe sa atraga oameni simpli, muncitori, care patrund in aceste cluburi se dovedesc plini de aptitudini pentru intrecerile de schifuri. Astfel iau fiinta cluburi in Bucuresti, la Herastrau, Baneasa si Floreasa.

Concursurile de canotaj isi castiga un loc insemnat in activitatea sportiva. Se infiinteaza bacuri de iarna la Arad, Bucuresti, Timisoara.

Datorita bazei de masa si a conditiilor noi create sportul cu vasle a progresat continuu, ajungand ca astazi canotajul sa fie cunoscut in toata lumea.

Prin traditie, canotajul a fost si continua sa fie socotit un sport barbatesc. Literatura de specialitate de pe toate meridianele si paralele mai veche sau mai noua pune problema sub o forma sau alta plecand de la aceasta idee, transmisa din generatie in generatie pana in zilele noastre.

In ultimii ani prin dezvoltarea si raspandirea canotajului practicat de 'sexul slab' - ca urmare a includerii lui in programul Jocurilor Olimpice si, de aici, cresterea interesului pentru aceasta specializare - s-a acumulat o bogatie de informatii cuantificate, care in mod normal ar fi trebuit sa duca la revederea conceptului de sport barbatesc. Daca aceasta problema s-ar limita doar la o schimbare de eticheta, adaugand o noua victorie in lupta dusa de femei pentru drepturi egale, ea nu s-ar justifica abordata in aceasta lucrare, care are alta menire.

Activitatea sportiva de performanta a capatat in ultimii ani o dezvoltare deosebit de mare, un numar de tineri si tinere dedicandu-si o mare parte din timpul tineretii lor pregatirii pentru atingerea percultivarea spiritului de 'fair play' la toate manifestarile de canotaj.

PARTEA VIII - AUTORITATEA DISCIPLINARA.

Articolul 67 de doua treimi din membrii afiliati.

Articolul 69 - Active

Daca propunerea de dizolvare este aprobata, Comitetul Executiv va a vreun activ al F.R.Canotaj.

PARTEA IX - PREVEDERI FINALE

Articolul 71 - Prevederi finale.

Stabilirea unui raport optim intre volumul pregatirii efectuat in ambarcatiuni mici si ambarcatiuni mari are in aceste conditii o importanta deosebita in obtinerea unei performante inalte.

Eu insumi m-am preocupat in mod special de aceasta problema urmarind direct atat variatiile raportului dintre pregatirea in ambarcatiuni mici si ambarcatiune mare, de-a lungul intregului an de pregatire cat si rezultatele obtinute de echipele noastre reprezentative atat in pregatire cat si in competitii.

Aceste preocupari au fost generate de interesul pe care l-am acordat atat pregatirii mele ca sportiva a clubului Universitatea Timisoara, cat si pregatirii mele profesionale.

IPOTEZA LUCRARII

Daca pregatirea vaslasilor se efectueaza in ambarcatiuni mici ( 1x ), efectuarea antrenamentului va creste, iar sportivele vor realiza un salt valoric mai mare decat cele care s-au pregatit in ambarcatiune mare ( 4x ).

SARCINILE LUCRARII

Pornind de la ipoteza, cuantumul de obligatii ce urmeaza a fi indeplinit in prezenta lucrare pentru atingerea obiectivelor, se rezuma la urmatoarele sarcini:

- respectarea cu strictete a metodologiei intocmirii unor lucrari stiintifice.

- studierea tratarii temei in literatura de specialitate.

- stabilirea esantionului pentru cercetare.

- organizarea si desfasurarea experimentului.

- analiza si aprecierea rezultatelor.

- formularea concuziilor si propunerilor.

SCOPUL LUCRARII

In canotaj pregatirea sportiva se poate realiza atat in ambarcatiuni mici (1x) cat si in ambarcatiuni mari ( 4x, 4- , 4+, 8+).

Scopul lucrarii de fata este de a scoate in evidenta importanta pregatirii sportivelor in ambarcatiuni mici.

2. FUNDAMENTAREA TEORETICA SI STIINTIFICA A LUCRARII

Caracterizarea efortului din punct de vedere fiziologic.

Canotajul face parte din grupa eforturilor ciclice de rezistenta in regim de forta. Este un sport individual dar si pe echipe care se practica pe 2000 m (viteza) si 6000 m (cursa de fond). Cursele de fond se desfasoara numai pe plan national.

Canotajul se practica pe schifuri, ambarcatii prevazute cu scaunele rulante si cu furchetii montati pe portanti.

Canotajul feminin cuprinde 6 probe: s1x, s2v, s2r, 4+1r, 8+1, s4x.

In conditii de concurs canotajul reprezinta o deprindere nenaturala, necesitand modificari functionale corespunzatoare. Se angreneaza in activitate toata musculatura corpului, cu deosebire muschii bratelor, centurii scapulare, toracelui, abdomenului si picioarelor.

Caracteristicile efortului difera intr-o oarecare masura si dupa tipul ambarcatiunilor.

Vaslasele cheltuiesc o parte insemnata a energiei lor pentru invingerea rezistentei apei, care apare ca o consecinta a frecarii invelisului barcii cu apa. Adaptarea la conditiile schmbatoare ale apei devine posibila prin stapanirea temeinica a tehnicii, prin pregatirea vaslaselor in conditii cat mai variate. Cel mai mic consum de energie al vaslasului va fi atunci cand variatiile intre viteza maxima si cea minima in cadrul unei curse vor fi cat mai reduse.

Regimul de lucru este relativ uniform, tempoul find intre 32 - 44 lovituri pe minut, efectuandu-se aproximativ 240 de lovituri pe 2000 m, tempou care depinde de tipul de ambarcatie si particularitatile individuale ale sportivelor.

Rezistenta care o opune apa in pala la fiecare lovitura este in jur de 30 - 35 kgF.

Intensitatea unei lovituri este cuprinsa intre 50 - 80 % din posibilitatile maxime.

Durata probelor feminine fiind intre 6'20'' - 8' se incadreaza in grupa eforturilor medii.

Interesul pentru aceasta problema s-a materializat in numeroase studii cu preponderenta asupra efortului competitional m ).

Factorul decisiv in realizarea unor performante inalte in canotaj pe seama metabolismului energetic este nivelul VO2 ( ml/min) care poate fi atins fara formarea lactatului.

Pentru diferitele distante competitionale sunt activate toate resursele energetice, si anume:

energia anaeroba alactocida

energia anaeroba lactocida ( glicolitica )

energia aeroba ( oxidativa ).

Energia anaeroba alactacida - la sustinerea efortului competitional din canotaj este de circa 6 %.

Energia anaeroba lactacida - la sustinerea efortului competitional din canotaj este de circa 12 %.

3 Energia aeroba - marimea consumului de O2 posibil de atins in efortul competitional reprezinta criteriul care determina disponibilitatile de furnizare a energiei de tip aerob, la sustinerea efortului competitional din canotaj este de circa 82 %.

Pentru a fi competitivi pe plan mondial metabolismul energetic total trebuie ridicat prin antrenament la un nivel la care sa poata produce o putere medie de aproximativ 2600 Kgfm/min ( circa 425 W ) la canotori si de aproximativ 2150 Kgfm/min ( circa 350 W ) la canotoare.

Durata mare a efortului si aportul redus de oxigen fac ca sa ramana in organism o cantitate mare de substante ale descompunerii. Acest lucru influenteaza echilibrul boric al sangelui, facand sa creasca aciditatea acestuia.

Se intarzie aparitia inhibitiei supraliminare.

Creste temperatura corpului.

Efortul in canotaj este un efort mixt.

In canotaj o functie a organismului deosebit de solicitate este respiratia.

Miscarile respiratorii sunt conditionate de ritmul tractiunilor la rame si vasle, astfel ca frecventa respiratorie nu depaseste frecventa cadentei de vaslit, deci 28 - 42 /min. In schimb amplitudinea si forma respiratiilor sufera modificari , prezentand variatii individuale mari.

Inspiratia se face cand trunchiul se ridica si apoi se inclina spre inapoi. Tractiunea asupra vaslelor se face cu toracele blocat si cu glota deschisa favorizeaza producerea de variatii intrapulmonare legate de ritmul vaslitului. Expiratia se efectueaza in timpul aplecarii trunchiului inainte si dureaza pana la scoaterea vaslelor din apa. Influentele de antrenament se manifesta prin brodipnee, cresterea amplitudinii respiratorii.

Cheltuielile energetice si consumul de oxigen sunt in functie de intensitatea lucrului efectuat. In cursul antrenamentelor s-au constatat valori ale consumului de oxigen intre 500 - 2300 ml/min, in raport cu viteza de inaintare a barcii. Intensitatea proceselor de oxidare nu creste insa numai sub influenta intensificarii activitatii musculare a sportivului, ci si prin mecanisme reflex- conditionate determinate de ambianta concursului.

Modificarile circulatiei: efortul specific are influente asupra circulatiei sangelui.

Frecventa cardiaca si tensiunea arteriala cresc in raport cu intensitatea efortului. Pulsul ajunge in general la 140 - 150 /min. Nu rareori se pot observa cifrele apropiate de 200, iar in mod exceptional ele pot trece si peste frecventa ajungand la 230 - 240 batai/minut. Tensiunea arteriala sistolica creste pana la 180 - 220 mmHg, iar la canotorii bine antrenati se constata o tensiune diastolica relativ scazuta ceea ce are ca urmare o crestere a tensiunii diferentiale. Revenirea la normal dureaza 45 - 60 minute.

Cresterea debitului cardiac in timpul efortului, din exercitiile repetate in antrenament duc la hipertrofia functionala a inimii canotorilor.

Modificarile excretiei. Atat dupa exercitiile din timpul antrenamentelor cat mai ales dupa concursuri canotorii transpira abundent. In acelasi timp urina scade, devenind mai concentrata si mai acida. In raport cu marimea lucrului mecanic al muschilor, in urina si in transpiratie creste eliminarea diferitelor substante de uzura, in special a acidului lactic.



Trebuie semnalata si aparitia de proteine in urina la aproximativ 40% dintre canotori dupa antrenamente si la un numar mai mare de sportivi in concursuri. Cantitatea de proteine in aceste cazuri pot fi 6 - 9 gr/l.

Datorita intensitatii eliminarii de apa din organism prin transpiratie si reducerii ei prin urina, se schimba si raportul dintre elctrolitii din sange, urina si transpiratie.

Mai pronuntat este la neantrenati.

Scaderea greutatii este si ea din aceste motive, mai mare la incepatori. Dupa concursuri pe distante mici - 2 km) canotorii scad in greutate 400 - 500 gr, iar dupa parcurgerea distantelor mari ( 25 km ) in medie cu 1800 gr.

Iar in ceea ce priveste tehnica se folosesc miscari ciclice, executate in mod ritmic de intregul echipaj al ambarcatiei. Aceasta constituie o caracteristica importanta, dar si o greutate pe care canotorii trebuie sa o invinga prin exercitii indelungate. Cu timpul se ajunge la sincronizarea miscarilor de vaslire a tuturor membrilor echipajului, la dezvoltarea omogena a calitatilor importante ale activitatilor motoare de care canotorii au nevoie, adica rezistenta, forta, viteza, precum si a celor psihice ca: vointa, darzenie.

Pe baza acestora si a dezvoltarii fizice se poate realiza unitatea dinamica a echipajului.

2.1 PARTICULARITATI PRIVIND TEHNICA DE VASLIT

Actul motric al canotorului nu poate fi descris decat in linii generale, prioritar fiind scopul si nu forma miscarilor. Impunerea anumitor pozitii limiteaza coordonarea individuala fireasca a miscarilor si modifica scopul actiunii vaslitului: cea mai rapida avansare a ambarcatiei.

Tehnica vaslitului de concurs prezinta unele deosebiri fata de tehnica vaslitului in alura lenta, specifica procesului de invatare.

Pentru realizarea unor inalte performante canotorul trebuie sa dispuna de posibilitatea valorificarii capacitatii sale motrice, astfel ca, printr-o tehnica adecvata, sa influenteze viteza de deplasare a intregului sistem: canotor, ambarcatie, rama sau vasle. Sub acest aspect tehnica vaslitului reprezinta ansamblul miscarilor executate de canotor in ambarcatie pentru a asigura propulsia acestuia. Un sportiv slab pregatit din punct de vedere tehnic, oricat ar fi de inteligent nu poate spera intr-o victorie in intreceri.

Descrierea actului motric.

Faza principala a miscarii de vaslit o constituie ' trecerea prin apa ' moment care corespunde propulsiei sistemului spre inainte; faza intermediara este repreentata de trei actiuni ce se succed: 'degajare', 'revenire' si 'atac' in care inaintarea sistemului continua sub actiunea fortelor de inertie, dupa care se ajunge din nou in faza principala.

Variatia vitezei de deplasare pe durata unui ciclu complet depinde de felul in care se realizeaza trecerea de la o faza a miscarii la cealalta, de la o actiune la alta, aceasta constituie un element tehnic de cea mai mare importanta pe planul eficientei.

2.1.1 Priza pe manere

Prin apucarea manerelor ramelor sau vaslelor se asigura de fapt legatura si apoi transmiterea capacitatilor canotorului in vederea realizarii propulsiei ambarcatiei.

La vasle, mainile apuca de capatul extrem al manerului, asigurand controlul contactului permanent al inelului vaslei cu furchetul. La trecerea palei prin apa, cand aceasta se afla in pozitie verticala, priza pe maner trebuie sa fie aplicata astfel incat pumnul sa se regaseasca in prelungirea antebratului.

La intersectarea manerelor - atat la trecere cat si la revenire - in practica vaslitului la noi in tara este generalizata de plasarea maini stangi peste cea dreapta.

La rame, cea mai larga raspandire o are priza cu un interval de circa 10 - 12 cm intre maini. Degetul cel mare al mainii exterioare poate sa incercuiasca manerul ramei pe dedesupt, fie sa se lipeasca de degetul aratator.

2.2.2 Atacul apei

Aceasta actiune reprezinta momentul din faza intermediara a ciclului loviturii prin care actiunea canotorului asupra manerului ramei sau vaslei determina introducerea palei in apa in vederea propulsiei ambarcatiei. Momentul atacului apei este situat intre terminarea revenirii si inceputul trecerii prin apa.

In momentul atacului, actiunea grupelor musculare participante la efectuarea revenirii este inlocuita de cea a grupelor antagoniste. Flexarea mainilor asigura asezarea palei in pozitie verticala.

Extensorii membrelor inferioare si ai trunchiului prin contractia lor moderata, opresc inaintarea canotorului spre coada barcii. Viteza de executare a miscarii de atac este hotaratoare si foarte rapida. Aceasta trebuie realizata nu numai pe traiectoria semicirculara, dar si in directia orizontala spre coada barcii, care urmeaza imediat dupa scufundarea palei in apa. Atacul trebuie executat fara ca miscarea caruciorului sa fie intrerupta.

2.2.3 Trecere prin apa

Reprezinta faza principala a ciclului loviturii, in care ambarcatia inainteaza sub actiunea vaslitului. Considerand furchetul ca punct de sprijin fix, in raport cu apa, rama descrie in aceasta faza un semicerc in plan orizontal.

Trecerea prin apa necesita o actiune musculara motrica de tractiune si de inalta intensitate. Trenul superior participa la realizarea trecerii prin contractiile musculare statice de fixare ale falangelor doi si trei prin actiunea musculaturii: de flexare a antebratelor pe brate, de extensia bratelor si de aducerea umerilor dinainte inapoi.

Randamentul tehnic poate creste prin executarea completa a trecerii, degetele mari ating rebordul costal, prin evitarea lasarii exagerate pe spate.

2.1.4 Degajarea

Elementul care face legatura in trecerea prin apa si revenire, degajarea se produce in momentul in care viteza palei este aproape egala cu viteza de inaintare a barcii, avand presiunea pe pala devine cvasiinexistenta. Scoaterea palelor din apa se face numai prin miscarea membrelor superioare, mai precis de antebrate si maini, angrenand in principal articulatiile pumnului si cotului.

Pentru a putea scoate corect palele din apa trebuie asigurata stabilitatea corpului, si in special al trunchiului, intr-o pozitie de usoara lasare pe spate. Traiectoria imprimata de brate manerului este semicirculara, cu directia de sus spre inapoi, apoi in jos.

Momentul scoaterii palelor din apa este urmat imediat de rasucirea palelor si ducerea manerelor spre pupa pana la depasirea genunchilor, actiune asigurata de aducerea triunchiului dinspre spate in pozitia usor aplecat in fata.

2.1.5 Revenirea

Aceasta faza a miscarii de vaslit asigura legatura dintre degajare si un nou atac, prin readucerea palelor din pozitia extrema dinspre pupa in pozitia lor extrema spre prora.

Revenirea incepe imediat dupa scoaterea palelor din apa debutand cu rasucirea palelor. Momentul rasucirii este urmat de ducerea manerelor spre pupa pana cand acestea depasesc genunchii; concomitent trunchiul se ridica din pozitia usor inclinat pe spate in usor aplecat inainte, apropiata de cea pe care o va avea in momentul atacului. Dupa ce manerele depasesc genunchii incepe revenirea caruciorului prin flexarea genunchilor si 'tractiunea ' din palonier care trebuie sa fie numai atat de mare incat sa creeze senzatia ca ambarcatia se deplaseaza inainte sub carucior.

Pe toata durata revenirii, palele, rasucite, se deplaseaza relativ aproape de suprafata apei, fara a o atinge.

2.2 PARTICULARITATI BIOLOGICE

Participarea femeii in toate domeniile de activitate a crescut deosebit de mult in ultimele decenii. In aceeasi masura a crescut participarea femeii si in activitatea sportiva de performanta.

Date fiind importantele diferente de morfologie si fiziologie dintre barbat si femeie se impune cunoasterea posibilitatilor reale ale acesteia.

Pentru practicarea canotajului antrenorii trebuie sa se orienteze in selectia pe care o fac dupa mai multe criterii.

Canotajul fiind un sport de rezistenta in regim de forta, antrenorii trebuie sa puna baza pe tipul somatic care este mai putin perfectibil la varsta senioratului. Antrenorii prefera fetele inalte cu picioare lungi, brate lungi. Lucrul picioarelor estedeosebit de important in canotaj.

Pe langa faptul ca femeile sunt mai rezistente de obicei decat barbatii, fara forta nu pot realiza performante inalte. Deci, antrenorii trebuie sa imbine antrenamentele de rezistenta cu cele forta.

Deasemenea, trebuie sa remarc ca majoritatea canotoarelor au facut alt sport inaintea canotajului, avand o baza de pregatire fizica de la care au inceput antrenamente specifice in canotaj.

Canotajul fiind un sport ciclic, de rezistenta in regim de forta, care solicita foarte mult organismul femeii antrenorul trebuie sa tina seama de particularitatile biologice ale femeii. In comparatie cu barbatul, femeia cheltuieste, pentru efectuarea aceluiasi lucru o cantitate mai mare de energie.

In consecinta, efortul in general trebuie sa fie mai redus ca intensitate si ca durata.

In plus trebuie sa se tina seama de situatiile biologice speciale ale femeii, perioada fluxului menstrual si a sarcinii.

In perioada menstruala se produc in organismul feminin urmatoarele modificari:

? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ???????????tate.

2.4. Periodizarea antrenamentului.

2.4.1. Metode si mijloace de antrenament folosite in pregatirea pe uscat.

2.4.2. Met ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ??? A??^Ż??ul feminin are cele mai reduse posibilitati in perioada menstruala ( 2 zile inainte de flux ) si prima zi a fluxului menstrual, si cele mai ridicate in cea postmenstruala. Acest lucru se poate explica prin influenta hormonilor sexuali, al caror nivel scade inainte de menstruatie, incepand sa revina in timpul zilei a doua si se gasesc la maximum o saptamana dupa ciclul menstrual.

La unele sportive fruntase nu apar modificari importante si ele obtin uneori performante deosebite in perioada fluxului menstrual, dar in probele de scurta durata. De aceea, pozitia cea mai corecta in aceasta problema este aceea de a se face o stricta individualizare in aceasta perioada, privind efortul ce poate fi depus de sportive. In aceasta privinta medicul trebuie sa-si dea avizul.

O sportiva de performanta insarcinata poate sa faca exercitii fizice fara socuri si intoarceri bruste. Dupa nastere cam dupa 4 luni, poate incepe antrenamentele mai intens, iar dupa intarcarea copilului poate sa practice sportul de performanta, de obicei cu rezultate mai bune ca inainte.

Mai ales la canotaj, unde se lucreaza pe orice vreme, foarte mult pe apa, in ploaie, vant si canotoarele stau foarte mult in frig, in umezeala antrenorul trebuie sa cunoasca cele mai elementare particularitati biologice ale femeii.

2.3 CARACTERIZAREA CANOTAJULUI DIN PUNCT DE VEDERE AL SOLICITARILOR MOTRICE SOLICITATE

Din cele cunoscute de noi se stie ca efortul la care este supus organismul intr-o cursa de canotaj m ) este foarte mare. Efortul acesta pe durata: 6'00' - 8'00' desfasurat intr-un regim de rezistenta si forta in conditii in care este solicitata indemanarea capacitatea si tehnica, creeaza uneori discutii in aprecierea faptului ca, canotajul feminin ar fi un sport foarte pretentios si ca uneori ar depasi posibilitatile de efort ale organismului feminin. O pregatire judicios efectuata insa duce sportiva la realizarea cu destula usurinta a unei curse de 2000 m. Mai mult, s-a constatat ca organismul feminin se adapteaza mult mai usor eforturilor de anduranta decat organismul barbatilor.

La distanta de 2000 m sunt efectuate un numar mare de lovituri aproximativ 240, care trebuiesc efectuate cu un anumit tempou destul de ridicat, cu o forta cat mai mare de la inceput pana la sfarsit pentru fiecare lovitura si cat mai impreuna de catre toti coechipierii.

De aici reiese ca avem nevoie de:

- rezistenta - generala

- specifica

- forta pentru taria loviturilor - pura

- specifica

- viteza - pentru mentinerea unui tempou ridicat pe tot parcursul celor 2000 m, si mai ales la start si finis.

- indemanare tehnica - capacitatea de a realiza corect miscarea de vaslit in conditii variate, felul in care sportiva stie sa se integreze in echipaj si sa faca corp comun cu celelalte coechipiere.

Rezistenta este aptitudinea psiho-motrica a omului prin care poate efectua un lucru mecanic de o anumita intensitate o perioada de timp cat mai indelungata fara scaderea eficientei activitatii depuse.

In educatia fizica si mai ales in sport de cele mai multe ori ne lovim de oboseala globala. In exercitii ca: alergare, inot, canotaj participa aproape toti muschii corpului.

Rezistenta este determinata de multe cauze si in special de insusirile si activitatea sistemului nervos central. Este necesara determinarea indicilor de dezvoltare a rezistentei generale si a rezistentei speciale in aceeasi masura.

Caracterul dominant al rezistentei in canotaj impune orientarea in educarea cu precadere a acestei calitati motrice, care va avea in antrenamentul vaslasilor ponderea cea mai ridicata.

Educarea celei de a doua calitati - forta - se rezolva intr-o mare masura prin antrenamentul pentru educarea rezistentei datorita transferului pozitiv cauzat de vaslitul cu accent pe forta loviturii efectuat pe portiuni lungi si prin folosirea exercitiilor cu haltere in tot timpul pregatirii.

Viteza - se exprima prin frecventa maxima a miscarilor si depinde de viteza trecerii centrilor nervosi motrici din starea de excitatie in starea de inhibitie si invers, adica de mobilitatea proceselor nervoase.

Din punct de vedere biochimic calitatea vitezei depinde de continutul ATP din muschi, de viteza disocierii sub influenta impulsului nervos, precum si de viteza resintezei de ATP. Ea este una dintre calitatile care se pregateste in stransa legatura cu forta si ca atare trebuie sa se acorde o importanta corespunzatoare.

2.4 Periodizarea antrenamentului

Prin periodizarea antrenamentului sportiv se intelege impartirea anului competitional in intervale mai scurte ( mici cicluri ) strans legate intre ele, fiecare urmarind influentarea stiintifica a cresterii gradului de pregatire a sportivilor, potrivit cerintei obtinerii si mentinerii formei sportive in concordanta cu obiectivele de instruire in diferite etape.

In stransa legatura cu periodizarea apare totodata si organizarea componentelor antrenamentului.

Periodizarea antrenamentului in canotaj este in legatura cu unul din principiile ce-i sunt specifice si anume caracterul sau ciclic.

Potrivit acestui principiu este necesara modificarea periodica a continutului si structurii antrenamentului in cadrul unui ciclu.

Dupa un interval de timp determinat, ciclul de antrenament se reia, insa la un nivel superior de cel precedent.

Evolutia gradului de antrenament cunoaste trei faze:

- faza dobandirii formei sportive



- faza stabilizarii formei sportive

- faza pierderii temporare a formei sportive.

Acestor faze le corespund cele trei perioade:

- perioada pregatitoare

- perioada competitionala

- perioada de tranzitie.

Durata fiecarei perioade depinde de numerosi factori. Cei mai importanti sunt:

- calendarul competitional sportiv

- conditiile climaterice

- particularitatile grupului de sportivi.

In fiecare perioada continutul antrenamentului ( pregatirea fizica, tehnica, tactica, psihologica) vor avea particularitati proprii.

Tinand cont de conditiile climaterice din tara noastra, calendarul competitional si de experienta practica, se recomanda urmatoarea repartizare a perioadelor:

- perioada pregatitoare - 1 octombrie - 30 aprilie

- perioada competitionala - 1 mai - 15 septembrie

- perioada de tranzitie - 16 septembrie - 30 septembrie

Este prevazut ca loturile olimpice sa lucreze 11 luni din 12, si de asemenea, lucrul pe apa sa se inceapa din martie daca e posibil si sa se continue cat mai mult, chiar si dupa terminarea concursurilor.

Perioada pregatitoare

Este impartita datorita conditiilor specifice de clima din tara, in doua perioade care au insa si aceeasi sarcina:

- etapa de pregatire pe uscat;

- etapa de pregatire pe apa.

In prima etapa latura determinanta o constituie pregatirea fizica generala, sarcina etapei consta in asigurarea cresterii nivelului de dezvoltare a tuturor calitatilor motrice si in special al rezistentei si fortei, prin utilizarea unor mijloace cat mai variate. Se pot folosi lectii separate, dintr-o singura ramura sportiva, de exemplu schi fond, crosurile, inotul sau lectii sportive alcatuite din mijloace specifice diferitelor ramuri sportive cum ar fi complexe de atletism si baschet sau gimnastica.

In aceasta perioada nu vor lipsi nici lectiile cu caracter teoretic.

Dinamica efortului in lectiile de antrenament din etapa se carcaterizeaza printr-o crestere treptata a volumului cat si a intensitatii efortului.

Principalul obiectiv al celei de a doua etape a perioadei pregatitoare este aducerea treptata a vaslasilor in forma sportiva precum si formarea rezistentei specifice; bineinteles ca se va urmari si dezvoltarea in continuare a celorlalte calitati motrice necesare.

Tot in aceasta etapa trebuie sa se realizeze perfectionarea tehnicii si treptat definitivarea echipelor pentru concurs. Pe masura ce avansam in aceasta etapa, locul exercitiilor nespecifice, va fi luat progresiv de vaslit.

Centrul de greutate al activitatii se muta de pe uscat pe apa, iar catre sfarsitul etapei apar exercitiile care reproduc in toate detaliile vaslitul in concurs.

Pregatirea in aceasta etapa trebuie sa se adreseze si educarii rezistentei in conditii nefavorabile de mediu, mai ales ca, cu aceste conditii vaslasii se vor intalni in concursuri. Dinamica efortului in aceasta etapa se caracterizeaza prin cresterea intensitatii efortului.

Perioada competitionala

Reprezinta faza stabilizarii relative a formei sportive in scopul realizarii celor mai bune performante in concursurile planificate si incepe odata cu intrarea in primele concursuri de verificare de mai mica importanta, pana la ultimul concurs al anului.

Principalul mijloc de pregatire in aceasta perioada il constituie chiar concursurile. Problema numarului optim de competitii in canotaj este mult discutata de catre antrenori. Exista argumente pro si contra unui numar mic sau mai mare de concursuri.

In orice caz, in planificarea de concursuri trebuie sa se plece de la posibilitatile manifestarii maximale ale capacitatii vaslasilor, respectiv la cele mai importante concursuri ale sezonului. Din aceasta cauza o mare importanta o au intervalele dintre diferitele concursuri premergatoare competitiei celei mai importante a anului. Stabilirea intervalului optim este conditionat de maiestria si experienta antrenorului care va trebui sa tina seama de foarte multi factori si in primul rand de particularitatile individuale ale vaslaselor, de conditiile de viata, de starea psihica, de desfasurarea proceselor de refacere, etc. Ca regula un interval de doua saptamani intre concursuri poate fi socotit ca minimal.

Particularitatile pregatirii fizice specifice in aceasta perioada constau in faptul ca, pe de o parte complexul de exercitii folosite este mai variat decat in ultima parte a perioadei pregatitoare, iar pe de alta parte eforturile maximale sunt utilizate exclusiv in antrenamentele specifice pe apa.

Problema duratei perioadei competitionale exprimata in stransa legatura cu posibilitatea mentinerii formei sportive a vaslasului, nu este pe deplin elucidata.

Din punct de vedere teoretic se poate afirma ca mentinerea formei sportive un timp mai indelungat este conditionata intr-o mare masura de continutul perioadei pregatitoare, de respectarea cu strictete a particularitatilor metodice ale perioadei competitionale si a principiului individualizarii. In orice caz, planificarea mijloacelor folosite in decursul acestei perioadei trebuie sa asigure mentinerea formei sportive pe durata competitiei.

Dinamica efortului in aceasta perioada se caracterizeaza prin cresterea la maximum a intensitatii efortului specific concomitent cu o scadere corespunzatoare a volumului.

Perioada de tranzitie

Incheie un ciclu anual de pregatire si face in acelasi timp legatura cu ciclul anual urmator.

In aceasta perioada se produce pierderea dirijata a formei sportive, cu pastrarea unui anumit grad de antrenament, care sa permita reinceperea ciclului anual viitor la un nivel superior, in comparatie cu cel precedent.

Incheindu-se participarea la competitii curba efortului din lectiile de antrenament inregistreaza o scadere accentuata, iar numarul lectiilor in cadrul unui ciclu se reduce in mod simtitor. Dintre exercitiile fizice folosite cele mai indicate sunt: turismul, jocurile sportive, inotul si alte mijloace ale pregatirii fizice generale. Dupa cum am mai spus, dinamica efortului in aceasta perioada se caracterizeaza prin scaderea vertiginoasa a curbei intensitatii insotita de scaderea volumului, intr-o mai mica masura.

2.4.1. Metode si mijloace de antrenament folosite in pregatirea pe uscat

Pregatirea pe uscat incepe cu pregatirea fizica generala, realizata cu mijloace nespecifice. Prin folosirea acestor mijloace nespecifice se urmareste cresterea indicilor tuturor calitatilor motrice in special ai rezistentei prin folosirea alergarilor de durata 30' - 60', schiul fond, inot, baschet. Pentru dezvoltarea fortei se utilizeaza exercitii cu ingreunare: haltere, mingi medicale, corzi elastice.

Pregatirea tehnica se face de obicei la bacuri, daca exista, pentru corectarea unor greseli si invatarea vaslitului la incepatori.

Acum printre mijloacele de antrenament pe uscat au aparut diferite trenajoare care insa datorita costului foarte ridicat sunt inaccesibile clubului nostru.

Deasemenea in pregatirea pe uscat se foloseste mult metoda antrenamentului in circuit in vederea dezvoltarii rezistentei, a rezistentei in regim de forta si a fortei generale utilizind mijloace nespecifice.

Avantajele acestei metode constau in faptul ca se poate face o individualizare foarte precisa si ca sportivul poate urmari singur procesul de pregatire. Aceasta metoda presupune alegerea de catre antrenor a unui numar de 6 - 12 statii care sa se adreseze diferitelor grupe musculare pentru dezvoltarea fortei sau a rezistentei in regim de forta, etc. Alegerea exercitiilor se face in functie de ceea ce urmareste antrenorul.

Dinamica efortului in aceasta perioada se caracterizeaza prin cresterea treptata a volumului si in oarecare masura si a intensitatii efortului.

2.4.2. Metode si mijloace de antrenament folosite in pregatirea pe apa

Metodele de antrenament folosite pe apa:

1. antrenamentul de durata

2. antrenamentul cu intervale

3. antrenamentul cu repetari

4. antrenamentul de control.

Vaslitul in afara de concurs.

Pentru a educa calitatile fizice specifice, sportivul trebuie neaparat sa vasleasca, iar pentru a realiza o performanta pe o anumita distanta va fi necesar fara indoiala sa vasleasca in primul rand in alura de concurs, ceruta de performanta respectiva. Astfel se poate spune ca vaslitul in alura de concurs este cel mai specific mijloc de antrenament al canotajului.

In prezent teoria si metodica educatiei fizice a precizat posibilitatea transferului pozitiv de la eforturile de rezistenta efectuate cu intreruperi, la rezistenta pe eforturi continue.

Metoda antrenamentului pe intervale

In prezent se recunoaste ca antrenamentul pe intervale este o metoda eficace in realizarea performantelor la sporturile care se bazeaza pe dezvoltarea cu precadere a rezistentei.

Intervalul este de fapt pauza dintre portiunile de vaslit si se caracterizeaza printr-o delimitare precisa. Pauza poate fi total pasiva sau de odihna activa (vaslit usor). Se foloseste in pregatirea canotorilor de categorie superioara in etapele de pregatire si cele competitionale, in vederea obtinerii si pastrarii unei forme sportive corespunzatoare.

Influenta asupra organismului este mare, mai cu seama in ceea ce priveste adaptarea la eforturi mari a aparatului cardiovascular.

Aceasta metoda: - cere un volum de munca mare

- poate fi folosita si iarna si primavara pe uscat sub forma de alergari sau la antrenamentele pentru dezvoltarea fortei in regim de forta

- are un caracter foarte individualizat, iar intervalul optim este cel prin care se asigura o recuperare incompleta si este considerat ca nu poate depasi 90'

Metoda antrenamentului cu repetari

Consta in vaslit cu cadenta ceva mai sustinuta decat cea de parcurgerea pistei in concurs, pe portiuni ce variaza intre 250 - 500 m, cu pauze bine precizate. Durata pauzei trebuie sa fie de 2 - 4 ori mai mare decat timpul de parcurgere al portiunii propuse in antrenament. Atat timpii realizati, cat si cadenta trebuie sa fie cat mai uniform, 1 - 2' plus sau minus fata de prima repetare. Lungimea parcursului se alege in functia de sarcina antrenamentului. O varianta a acestei metode este denumit antrenamentul 'crescand - descrescand' si consta in parcurgerea diferitelor distante in crestere si apoi descrescand.

Exemplu: 250 - 500 - 750 - 500 - 250 m.

Antrenamentul uniform sau de durata

Se caracterizeaza prin parcurgerea uniforma a unei distante de 10 - 20 Km, in scopul imbunatatirii unitatii dinamice, perfectionarii tehnicii in conditii de oboseala sau chiar a imbunatatirii rezistentei cu cadenta mai scazuta %) sau cadenta mai ridicata ( 60-70%) in functie de scopul urmarit.

Antrenamentul de control

Consta in parcurgerea distantei de concurs in conditii de cursa. Este foarte important pentru ca:

- da posibilitatea aprecierii obiective a valorii unui echipaj la o anumita data;

- da posibilitatea de a inregistra timpi intermediari si a construi apoi grafice;

- ofera posibilitati de aplicare in conditii de concurs unor anumite scheme tactice;

- obisnuieste pe sportivi sa-si dozeze eforturile pe distanta de concurs, in functie de pregatirea pe care o are.

Aceasta metoda se foloseste si iarna si are ca scop verificarea pregatirii sportivilor privind nivelul de dezvoltare a calitatilor motrice de baza prin sustinerea unor probe de control si a anumitor norme de control.

2.4.3.Obtinerea formei sportive

Planul anual al fiecarei sportive prevede o perioada in care, ca urmare a pegatirii metodice desfasurate, sportivul trebuie sa obtina cele mai bune rezultate.

Forma sportiva reprezinta o stare superioara de adaptare concretizata in cele mai bune performante realizate in concursurile principale ('de varf').

Aceasta perioada este fixata astfel incat sa coincida cu competitiile cele mai importante ale anului si in functie de ele se alcatuieste planul de antrenament al intregului an. Este denumita perioada de forma sportiva, iar starea in care se gaseste sportiva - starea de forma sportiva.

Forma sportiva reprezinta o stare fiziologica care se dobandeste prin antrenament. In aceasta stare sportivul obtine cele mai bune rezultate. Pentru a ajunge la starea de forma sportiva trebuie ca antrenorii sa acorde atentie tuturor factorilor antrenamentului, bineinteles, sa tina cont si de conditiile de viata si sa respecte si un regim alimentar corespunzator.

Studiile facute de Kreatonikov, Vasilieva au aratat importanta activitatii sistemului nervos central. Mecanismele nervoase de coordonare se perfectioneaza neintrerupt in timpul antrenamentelor.

Baza fiziologica a performantelor superioare realizate in timpul starii de forma sportiva o constituie cresterea capacitatii functionale a fiecarui aparat si sistem al corpului si desavarsirea mecanismelor de coordonare. Cresterea capacitatii functionale, a tuturor aparatelor si sistemelor, necesita un timp indelungat.

Metodica moderna de antrenament preconizeaza o alungire a timpului afectat perioadei pregatitoare, tocmai pentru a putea avea conditii necesare indeplinirii sarcinii principale a acestei perioade, aceea a dobandirii formei sportive.

Marea majoritate a specialistilor considera ca reeditarea performantelor de mare valoare impune o perioada pregatitoare intre 4 - 6 luni. Durata perioadei pregatitoare se stabileste in functie de caracteristicile ramurii de sport, de particularitatile individuale ale sportivilor.

O importanta deosebita pentru obtinerea formei sportive o are raportul dintre volumul si intensitatea efortului. Se recomanda pentru obtinerea formei sportive in perioada pregatitoare sa-se lucreze volume mari, dar cu intensitate mica, si apoi, pe masura ce se apropie perioada planificata pentru intrarea in forma, sa se scada volumul , dar cu intensitate foarte mare.

O deosebita importanta trebuie data si concursurilor. Sunt cazuri frecvente, atat in canotaj cat si in alte sporturi, cand sportivii obtin rezultate mult mai bune la antrenamente decat in concursuri. Una din cauze o reprezinta neobisnuinta cu conditiile de concurs.

Pregatirea pentru concurs, prin concurs, isi atinge scopul numai in cazul cand importanta lor creste treptat si ajunge foarte aproape de cea a competitiilor, care constituie obiectivele principale ale pregatirii.

Daca se neglijeaza unul din cele doua aspecte:

1 pedagogice

2 biologice

aprecierea formei sportive va fi gresita.

Aprecierea pedagogica se bazeaza in primul rand pe rezultate tehnice obtinute de sportivi, completate cu probe de control. O singura performanta inalta nu inseamna ca sportivul a obtinut forma sportiva. Sportivul va fi considerat in forma daca timp de 2 - 3 saptamani obtine performante bune.

Miranov preconizeaza un 'etalon de forma' reprezentat printr-o performanta cu 2% mai slaba decat cel mai bun rezultat al anului precedent.

Factorul biologic este foarte complex si se poate determina numai in urma unui examen medical amanuntit, in urma examenenlor periodice medico-sportive. In forma sportiva starea de sanatate a sportivului este buna. Se simte bine, are pofta de lucru si de mancare, doreste sa participe la concursuri, somnul este suficient si odihnitor, rezultatele obtinute sunt superioare celor obtinute in antrenamente. Organismul se acomodeaza rapid si eficace la efort. Incalzirea este mai scurta, modificarile functionale sunt in concordanta cu efortul.

Aparitia mai rapida sau in mai mare cantitate a transpiratiei, precum si survenirea unor tulburari in timpul incalzirii reprezinta semne negative.

Numarul de respiratii pe minut atinge cifrele cele mai joase pentru sportivul respectiv, osciland intre 11 - 13. Capacitatea vitala are valori maxime. Punct mort sau faza critica nu mai survine deloc sau are simptome mult atenuate.

Cunoasterea perioadei in care sportivul poate fi mentinut in stare de forma sportiva este de o deosebita importanta pentru planificarea pregatirii si a participarii la concursuri.

Literatura de specialitate ofera opinii diferite asupra duratei formei sportive. Unele dintre ele considera ca forma sportiva dureaza doar cateva ore sau zile, aceste opinii sunt depasite, iar cei care considera ca forma sportiva tine 4 - 6 luni trebuiesc reconsiderate. Majoritatea specialistilor sunt de parere ca forma sportiva dureaza in jurul a doua luni. Conditiile speciale in care se gaseste sportivul nu pot fi mentinute vreme mai indelungata si sportivul iese in mod spontan din forma. Primul care cedeaza este sistemul nervos central.

Tinand seama de durata relativ scurta a formei sportive, planul de pregatire trebuie astfel alcatuit incat intrarea in forma sa fie cu 3 - 4 saptamani inaintea celui mai important concurs al anului.

Numerosi specialisti recomanda ca planul de pregatire anual sa contina o singura perioada de forma sportiva. Concursurile care preced competitia cea mai importanta sunt considerate drept concursuri de verificare.

In canotaj care este un sport de sezon exista o singura perioada de forma sportiva maxima si anume Mondialele sau Jocurile Olimpice care se desfasoara in luna august. Celelalte concursuri, regate internationale sunt concursuri de verificare.

Forma sportiva fiind de scurta durata -40 de zile) se pierde spontan. Se poate pierde insa si mai devreme. Cauzele care pot duce la iesirea din forma sportiva sunt:



- alterarile starii de sanatate;

- schimbarea brusca a conditiilor de mediu;

- nerespectarea regimului de viata- excese;

- greselile in metodica de pregatire;

- excesul de lucru specific;

- lipsa alternarii judicioase a efortului cu odihna.

In canotaj iesirea din forma se face in mod treptat, dupa nationalele de viteza prin mentinerea antrenamentelor usoare, introducerea unor jocuri sportive, efortul avand intensitatea si volumul mic; sau continuarea antrenamentelor pe apa pentru perfectionarea tehnicii. Urmeaza o perioada de refacere si 2 - 3 saptamani de pauza fara antrenament, dupa care se incepe din nou pregatirea.

Colaborarea permanenta dintre antrenor, medic si sportiv constituie conditia principala a pregatirii stiintifice, singura care da siguranta dobandirii si dirijarii unui fenomen atat de complex, de labil si de important, cum este forma sportiva.

2.5 Importanta individualizarii in pregatirea sportiva

Individualizarea antrenamentului sportiv constituie teza fundamentala a pregatirii sportivilor din toate ramurile de sport indiferent de caracterul participarii acestora in concurs, pe echipe sau individual. Respectand acest principiu , antrenorii stabilesc planuri de pregatire in perspectiva si curente individualizate, potrivit particularitatilor psihice ale sportivilor, a indicilor dezvoltarii caliatilor motrice, a capacitatii lor tehnice, tactice, etc.

In cadrul acestor planuri obiectivele sunt precizate pentru fiecare sportiv, corespunzator posibilitatilor de dezvoltare neincetata a indicilor pregatirii fizice, tehnice, tactice, etc.

Contradictia dintre capacitatea de efort si solicitare actioneaza ca un factor stimulator si impune angrenarea intregii personalitati a sportivului.

Canotajul fiind un sport de echipa, care solicita foarte mult organismul, un sport de rezistenta in regim de forta, principiul individualizarii are un rol deosebit. Antrenorii de canotaj trebuie sa tina seama de anumiti factori in planificarea antrenamentelor. Unul dintre acesti factori ar fi varsta biologica si stagiul in canotaj. Regimul de pregatire nu va fi acelasi la unii sportivi tineri, de perspectiva, cu regimul sportivilor care au multi ani de canotaj. Acestia au un bagaj de cunostinte ridicat, o tehnica aproape perfecta, forta, rezistenta, de asemenea au un grad inalt de dezvoltare fizica. La acesti sportivi consacrati antrenorii trebuie sa alcatuiasca un program care sa reuseasca sa mentina toate calitatile, sa evite accidentarile, imbolnavirile.

Spre deosebire de acesti sportivi consacrati, cei de perspectiva au o tehnica mai deficitara, cu calitatile specifice canotajului mai putin dezvoltate. Ei vor avea un program de antrenament mai intins, un volum de lucru mai mare.

Daca sportivii tineri reusesc sa intre intr-un echipaj cu sportivi care au vechime mai mare in pregatire, trebuie sa aiba un program special. Acest program special trebuie sa ajute sportivul sa se apropie cat mai mult de valoarea coechipierilor, necesitand deci un lucru in plus pentru dezvoltarea calitatilor fizice si tehnice deficitare.

Chiar la sportivii de aceeasi categorie, cu acelasi numar de ani de pregatire, gradul de dezvoltare a fortei musculare, a rezistentei, a vitezei sau a tehnicii difera de la o persoana la alta. Si la acesti sportivi se recomanda antrenamentul individualizat.

Neaparat antrenorul trebuie sa se foloseasca de principiul individualizarii la sportivii care au fost bolnavi timp mai indelungat sau au suferit vreun accident.

Capacitatea de efort a sportivilor determina limita superioara individuala de solicitare. La dozarea antrenamentului trebuie sa se tina cont si de acei factori care il solicita pe sportiv in afara antrenamentului: scoala, facultatea, serviciu, etc si ii influenteaza ritmul de refacere dupa antrenament. Mai ales in perioada de examene, la studente ca sa nu intervina un grad prea mare de oboseala, antrenorul trebuie sa individualizeze programul de antrenament.

In clubul sportiv 'Universitatea Timisoara' sunt studente la Facultatea de Educatie fizica si sport acest lucru venind in ajutorul pregatirii sportive.

Compararea permanenta intre efort si performanta permite cunoasterea capacitatii individuale de efort si randamentul in pregatire si vechimea in sport.

Canotajul fiind un sport de echipa din cele sase probe feminine una singura e in simplu. Antrenamentele in simplu permit individualizarea pregatirii ajutand foarte mult la ridicarea valorii individuale.

3. ORGANIZAREA SI DESFASURAREA CERCETARII

3.1 Locul, subiectii si etapele cercetarii

Cercetarea a fost efectuata pe baza nautica a Clubului Sportiv 'Universitatea Timisoara' care a pus la dispozitie materialele necesare desfasurarii experimentului:

8 ambarcatiuni de o persoana ( 1x)

1 ambarcatiune de patru vasle ( 4x)

Pregatirea sportivelor s-a efectuat pe canalul Bega, deasemenea testarile au fost efectuate tot pe acelasi canal, pe distanta de 2000 m care s-a desfasurat contra apei.

Experimentul a fost efectuat pe un numar de 8 sportive componente a sectiei de canotaj a Clubului Sportiv 'Universitatea Timisoara'. Sportivele participante la test au fost urmatoarele:

Nr.crt.Nume prenumeVarstaCategoria de clasificare1Acatrinei Daniela24I2Covaci Eugenia24I3Gaita Dana23I4Giurgiu Adriana21I5Girbo Mihaela22I6Marton Gabriela24I7Salomia Maria23I8Taut Nicoleta22I

Experimentul a fost facut in doua etape:

etapa I: 6 . X - 14. XII . 1997

etapa II: 2 . II - IV . 1998

3.2 Metodele de cercetare utilizate in elaborarea lucrarii

In vederea elaborarii lucrarii am utilizat urmatoarele metode de cercetare:

1 Documentarea

2 Observatia

3 Experimentul

4 Metoda statistico-matematica.

Pentru realizarea experimentului am utilizat teste initiale si finale.

Pregatirea sportivelor a inceput pe data de 6.X.1997. Dupa doua saptamani de pregatire in ambarcatiuni mici ( S 1x), sportivele am efectuat un test pe distanta de 2000 m.

Testul I a fost sustinut in data de 18.X.1997.

Rezultatele au fost urmatoarele:

Nr.crt.Nume prenumeTimpLoc1Acatrinei Daniela8,46I2Salomia Maria8,48II3Giurgiu Adriana8,5III4Taut Nicoleta8,5IV5Girbo Mihaela8,58V6Covaci Eugenia9,02VI7Marton Gabriela9,03VII8Gaita Dana9,05VIII

In urma acestui test au fost stabilite doua grupe de cate patru sportive dupa cum urmeaza:

Grupa I: locurile II, IV, VI, VIII - ele au format grupa de pregatire in ambarcatiuni mici.

Grupa II: locurile I, III, V, VII - ele au format grupa de pregatire in ambarcatiune mare.

Ponderea pregatirii sportivelor din cele doua grupe raportata la tipul de ambarcatie utilizat a fost urmatoarea a fost urmatoarea:

Grupa I: - 100% pregatire in ambarcatiuni mici ( S1x)

Grupa II: - 16 % pregatire in ambarcatiuni mici ( S1x)

- 83 % pregatire in ambarcatiune mare ( 4x)

Sportivele ambelor grupe au efectuat acelasi program de pregatire, atat pe apa cat si pe uscat.

In urma acestei modalitati de pregatire in care sportivele grupei I au efectuat antrenamente in simplu, iar sportivele grupei II au efectuat antrenamente in ambarcatiune mare ( 4x), la testul urmator, efectuat in data de 13.XII.1997, in ambarcatiuni mici (S1x) de catre toate sportivele, rezultatele au fost urmatoarele:

Nr.crt.Nume prenumeTimpLoc1Taut Nicoleta8,28I2Salomia Maria8,29II3Covaci Eugenia8,32III4Gaita Dana8,38IV5Acatrinei Daniela8,4V6Giurgiu Adriana8,45VI7Girbo Mihaela8,46VII8Marton Gabriela8,48VIII

In perioada 13.XII.1997 - 1.II.1998 toate sportivele au efectuat o pregatire nespecifica ce a constat din alergari si exercitii cu ingreunare.

Pregatirea specifica pe apa a fost reluata in data de 2.II.1998.

Testul numarul 1 pe anul 1998 a fost sustinut dupa doua saptamani de pregatire in ambarcatiuni mici ( S1x), in data de 14.II.1998 si s-au obtinut urmatoarele rezultate:

Nr.crt.Nume prenumeTimpLoc1Acatrinei Daniela8,4I2Salomia Maria8,42II3Giurgiu Adriana8,44III4Taut Nicoleta8,46IV5Girbo Mihaela8,5V6Covaci Eugenia8,56VI7Marton Gabriela8,58VII8Gaita Dana9,02VIII

A continuat pregatirea pe cele doua grupe in ambarcatiuni mici si ambarcatiune mare, dupa care a urmat un nou test in simplu pe data de 11.IV.1998. Rezultatele testului numarul 2 pe anul 1998 au fost urmatoarele:

Nr.crt.Nume prenumeTimpLoc1Salomia Maria8,12I2Taut Nicoleta8,13II3Covaci Eugenia8,16III4Gaita Dana8,2IV5Acatrinei Daniela8,25V6Giurgiu Adriana8,27VI7Girbo Mihaela8,32VII8Marton Gabriela8,35VIII

4.REZULTATELE OBTINUTE SI INTERPRETAREA LOR

Dinamica rezultatelor obtinute la testele efectuate in anul 1997:

Nr.crt.TESTUL NR.1TESTUL NR.218.X.199713.XII.1997Nume prenumeAmb.TimpLocAmbpregTimpLocDiferenta1Acatrinei Daniela1x8,46I4x8,4V-6'2Salomie Maria1x8,48II1x8,29II-19'3Giurgiu Adriana1x8,5III4x8,45VI-5'4Taut Nicoleta1x8,5IV1x8,28I-12'5Girbo Mihaela1x8,58V4x8,46VII-12'6Covaci Eugenia1x9VI1x8,32III-28'7Marton Gabriela1x9,03VII4x8,48VIII-15'8Gaita Daniela1x9,05VIII1x8,38IV-17'

In urma realizarii pregatirii in cele doua tipuri de ambarcatiuni ( S1X) si (4x) se constata urmatoarele:

- cele patru sportive care au efectuat pregatire in ambarcatiuni mici ( S1x) au realizat un progres la nivelul grupei de 66' ce reprezinta un progres mediu de 15,5 sec. pentru fiecare sportiva.

- cele patru sportive care au efectuat pregatire in ambarcatiune mare (4x) au realizat un progres de 38' ceea ce reprezinta un progres mediu de 9,5 sec. pentru fiecare sportiva.

In grupa simplistelor cel mai mic progres a fost de 12', iar cel mai mare de 28'. In grupa sportivelor care au efectuat pregatire in ambarcatiune mare, cel mai mic progres a fost de 5', iar cel mai mare a fost de 15'.

Dinamica rezultatelor obtinute la testele efectuate pe anul 1998:

Nr.crt.TESTUL NR.1TESTUL NR.214.II.199811.IV.1998Nume prenumeAmb.TimpLocAmbpregTimpLocDiferenta1Acatrinei Daniela1x8,4I4x8,25V-15'2Salomie Maria1x8,42II1x8,12I-30'3Giurgiu Adriana1x8,44III4x8,27VI-17'4Taut Nicoleta1x8,46IV1x8,13II-33'5Girbo Mihaela1x8,5V4x8,32VII-18'6Covaci Eugenia1x8,56VI1x8,16III-40'7Marton Gabriela1x8,58VII4x8,35VIII-23'8Gaita Daniela1x9,02VIII1x8,2IV-42'

In urma realizarii pregatirii in cele doua tipuri de ambarcatie ( S1x) si (4x) se constata urmatoarele:

- cele patru sportive care au efectuat pregatire in ambarcatiuni mici ( S1x) au realizat un progres la nivelul grupei de 146' ce reprezinta un progres mediu de 35,15 sec. pentru fiecare sportiva.

- cele patru sportive care au efectuat pregatire in ambarcatiune mare (4x) au realizat un progres de 74' ceea ce reprezinta un progres mediu de 18,5 sec. pentru fiecare sportiva.

In grupa simplistelor cel mai mic progres a fost de 30', iar cel mai mare de 42'. In grupa sportivelor care au efectuat pregatire in ambarcatiune mare, cel mai mic progres a fost de 15', iar cel mai mare a fost de 23'.

5. CONCLUZII SI PROPUNERI

In pregatirea vaslaselor pentru indiferent ce proba, apare ca necesara folosirea ambarcatiunilor mici (1x) din urmatoarele motive:

1 Pregatirea in ambarcatiuni mici asigura o eficacitate crescuta a antrenamentului, concretizata printr-o crestere mai mare a valorii individuale a sportivelor decat in cazul efectuarii pregatirii in ambarcatiuni mari, confirmandu-se astfel ipoteza.

2 Pregatirea in ambarcatiuni mici asigura o perfectionare mai rapida a tehnicii decat pregatirea in ambarcatiuni mari.

3 Efectuarea antrenamentului in ambarcatiuni mici permite o individualizare stricta a pregatirii.

4 Desfasurarea antrenamentului in ambarcatiuni mici permit ierarhizarea valorica a sportivelor.

Propuneri:

1 Pentru sportivele care concureaza in simplu pregatirea atat in perioada de pregatitoare cat si cea competitionala trebuie sa se desfasoare in ambarcatiuni de simplu.

2 Pentru sportivele care concureaza in ambarcatiuni mari se recomanda ca in primele 2 treimi ale perioadei pregatitoare antrenamentele sa se efectueze in ambarcatiuni mici, urmand ca in ultima treime sa inceapa pregatirea in ambarcatiune de concurs in vederea realizarii unitatii dinamice.

Odata inceputa pregatirea in ambarcatiuni mari, nu se va renunta la pregatirea in ambarcatiuni mici, stabilindu-se un raport corespunzator de lucru pe diferitele tipuri de ambarcatiuni.

6. BIBLIOGRAFIE

Ciosici Doru Teoria antrenamentului sportiv, Timisoara, 1996

Leo Herczeg Teoria Educatiei fizice si sportului, Timisoara, 1995

Florescu Cornel Canotaj, Editura Sport Turism, Bucuresti, 1983

Victor Mociani

Norme si cerinte metodice privind activitatea de pregatire la canotaj, F.R.C.,Bucuresti,1987

page * arabeError! Unknown switch argument.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate