Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place.ascensiunea īn munti, pe zapada, stānca si gheata, trasee de alpinism




Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Sport


Index » hobby » Sport
» Sistemul De Educatie Fizica Si Sport


Sistemul De Educatie Fizica Si Sport




Sistemul De Educatie Fizica Si Sport

1. Conceptul de sistem: In evolutia sociala problematica sistemelor a preocupat multi cercetatori. La jumatatea secolului XX, Ludvic von Bertalanffi pune bazele "teoriei generale a sistemelor", considerand ca un sistem este acel fenomen a carui componente se intrepatrund reciproc. La ora actuala toate domeniile stiintifice au trecut la o abordare sistemica. Conform teoriei academicianului Mircea Malita, pentru a cunoaste un sistem este nevoie sa se descopere si sa se studieze toate elementele componente precum si interrelatiile dintre ele.

Sistemele sociale sunt constituite din subsisteme de natura economica, aparare si securitate, cultura, invatamant, dar si un sistem de practicare a exercitiilor fizice cunoscut sub denumirea de sistemul de educatie fizica si sport




Pentru a fi mereu adecvate necesitatilor sociale, sistemele se regleaza tinand cont de receptionarea, prelucrarea, transferul de informatii ti transmiterea lor (reglare si autoreglare).

2. Evolutia sistemelor de Educatie Fizica

Pentru a putea analiza cateva aspecte legate de evolutia sistemelor de educatie fizica trebuie sa facem o incursiune in istoria Educatiei Fizice si implicit a exercitiului fizic ca mijloc principal, de baza al educatiei fizice, antrenamentului sportiv si kinetoterapiei.

La popoarele primitive nu putem vorbi de existenta unor sisteme inchegate ci de exercitii fizice folosite ca o necesitate biologica, sociala a omului primitiv impusa de necesitatile vietii. Astfel fiecare zona de pe glob prezinta anumite caracteristici in modul de practicare aexercitiilor fizice.

La vechii americani, alergarea o gasim sub toate variantele ei. Foarte buni alergatori au fost indienii din tribul Seri, mexicanii din tribul Tarahumara.

In Africa, cei mai buni alergatori sunt Hotentotii, indigenii din bazinul inferior al fluviului Congo erau buni inotatori, cei din triburile Vahuma si Batusii erau foarte buni tragatori si saritori in inaltime.

In Oceania, exercitiul caracteristic este sportul nautic - calaria pe valuri cu scandura plutitoare dar se practica si aruncarea sub forme variate si cu diferite obiecte: bumerang, lance, prastie, arcul, sarbacana.

Asiaticii cultiva cu placere jocurile si dansul dar si sariturile si luptele.

Un capitol interesant il reprezinta modul de abordare a exercitiilor fizice la eschimosi, acestea fiind influentate de mediul in care traiesc si se rezuma la: vanatoarea de reni cu arcul, pescuitul folosind kayakul si aruncarea cu harponul.

La popoarele antice incep sa se profileze anumite elemente ce pot fi incorporate in "sisteme" cum ar fi: la egipteni exercitiile fizice erau practicate in scoala intr-o masura moderata, copiii erau pregatiti pentru cariera de scrib dar s-a acordat atentie si dansului, muzicii precum si o pregatire pentru manuirea armelor: arcul, securea, ghioaga, lancea, scutul; iudeii, avand ca izvor documentar Biblia - fac referiri la dans, ca o expresie a credintei; la persi, exercitiile fizice urmareau formarea "stapanirii de sine"; in India , exercitiile fizice se concretizau in inot si gimnastica respiratorie prevazute in Legile lui Manu pe baza carora s-a cristalizat un sistem de educatie fizica numit Pranayama; in China, educatia era cultivata de clasa nobiliara si era o educatie sintetica, a caracterului, a spiritului si a corpului. Medicul Kong-Fu a creat un sistem de exercitii de gimnastica respiratorie in scop preventiv; in Japonia exercitiile fizice erau folosite pentru a pregati tinerii nobili - Samuraii - existau urmatoarele forme: Sumo - lupta de tranta, Kendo - scrima cu bastoane, Jiu-Jitsu - lupta de aparare fara arme.

Un loc aparte il ocupa poporul grec cel care a creat una din cele mai frumoase culturi ale lumii "Miracolul Grec". Ei au dat exercitiilor fizice un rol aparte, au creat o adevarata conceptie despre miscare care a evoluat in trei directii: conceptia igienica, conceptia militara si conceptia armonica.

Conceptia igienica, a fost reprezentata de medici care au scos in evidenta importanta exercitiilor fizice, in mod special a gimnasticii in scopul prevenirii imbolnavirilor si a mentinerii starii de sanatate a poporului. Dintre acesti medi amintim: Chiron, Asclepios, Pythagora, Herodikos, Hipocrate, Galenus, Phylostat, Antylos, Theon.

Adeptii conceptiei militare au fost spartanii. Ei foloseau exercitiile fizice pentru pregatirea tineretului pentru lupta.

Adeptii   conceptiei armonice au fost athenienii. Idealul vechilor greci era sintetizat in formula "kalos kai agatos"- "om frumos si bun".

Fondul educatiei fizice din Grecia antica este constituit din exercitii fizice ce se pot clasifica in trei categorii:

Gimnastica propriu-zisa

prin care se urmarea formarea omului dezvoltandu-i Forta si Indemanare

Orchestrica

prin care se urmarea formarea tinutei si cultivarea sentimentului pentru frumos prin muzica si dans

Agonistica, care se refera la utilizarea jocurilor, intrecerilor pentru intarirea vointei si caracterului

In Roma antica educatia fizica era apanajul cetatenilor liberi, cu o buna situatie materiala.

Conceptia de baza care a stat la realizarea educatiei fizice a fost dezvoltarea superioara a capacitatii de lupta a ostasului roman.

In perioada evului mediu exercitiile fizice au regresat ele limitandu-se la pregatirea cavalerului prin sapte exercitii prin care se dobandea forta si indemanare.

Renasterea aparuta in Italia in secolul al - IVX - lea determina readucerea exercitiilor fizice in educatia tinerei generatii. Reprezentanti ai renasterii care in studiile lor au fost preocupati de rolul exercitiilor fizice: Vittorino da Feltre, Tomasso Campanella, Hieronymus Mercurialis, Francois Rabelais, Erasmus din Rotterdam, Luther Martin, Thomas Morus.

Secolul al XVII-lea a fost marcat de curentul 'realismului' care pe planul educatiei a determinat schimbari substantiale: in locul rationamentului de tip deductiv specific Evului Mediu se impun conceptiile lui Bacon si mai ales 'metoda' lui Descartes: folosirea in procesul de cunoastere si educatie a studiului realitatii, experienta si analiza, trecerea de la particular la general. Dintre pedagogii realisti ai secolului al XVII-lea, Comenius si J.Locke au incercat sa aplice si in domeniul educatiei fizice ideile pedagogiei realiste.

Comenius sau Jan Amos Komenski (1592 - 1670) de origine ceh a fost cel mai insemnat pedagog al sec. al XVII-lea, autorul unei opere literare filosofice si pedagogice de mare valoare. Dintre aceste trebuie amintite'

Didactica magna (Marea didactica) aparuta in anul 1640, in care sunt expuse de la principiile sale pedagogice si metodele pe care le preconiza pentru realizarea procesului de educatie, pana la toate aspectele legate de organizarea unei scoli;

Orbis Sensualium Pictus (Lumea simturilor zugravite in imagini) aparuta in anul anul 1668, constituia un manual practic bazat pe imagini. Sunt prezentate aici si o serie de exercitii fizice pe care autorul le recomanda pentru a fi introduse in scoli: alergari, patinaj, popice, tir, scrima, lupta, inot;

Schola Ludus (Scoala jocului) in care a fost precizata fundamentarea pedagogica a exercitiilor si jocurilor pe care autorul le considera esentiale pentru procesul de educatie al copiilor in viziunea conceptiilor sale despre educatie.

Dupa aparitia lucrarii sale monumentale, ne referim la Didactica Magna, Comenius are ocazia sa aplice in mod practic ideile sale. El a infiintat si a condus la solicitarea si cu ajutorul principelui Rakoczi, intre anii 1650-1654, o scoala in Slovacia, in localitatea Saros-Patak. In programul acestei scoli exercitiile fizice si jocurile ocupau un loc important. Armonizarea aspectelor fizice ale vietii cu cele intelectuale, constituind in conceptia lui Comenius baza naturala a educatiei. (Kiritescu, 1943)

Medicul si filozoful englez John Locke (1632 - 1704), adept a lui Bacon si al formulei 'nihil est in intelectu quod non prius fuerit in sensu' (nimic in ratiune inainte de a fi in simturi), considera ca doar prin exersare se pot dezvolta aptitudinile. Concretizarea conceptiilor sale s-a realizat in lucrarea sa de referinta in domeniul pedagogic "cateva cugetari asupra educatiei copilului" in care sunt abordate educatia fizica, morala si intelectuala. In mod deosebit el a pledat pentru o educatie morala si fizica, prin care sa se formeze oameni sanatosi si cu caractere puternice. Adept al dictonului latin 'Mens sana in corpore sano' Locke atrage atentia si asupra multor aspecte care conditioneaza starea de sanatate: alimentatia, imbracamintea, viata in aer liber, somnul, practicarea exercitiilor fizice. La fel ca si pentru predecesori idealul educational in conceptia sa era formarea 'gentlemenului'.

Secolul al XVIII-lea este dominat de preocuparea tot mai serioasa pentru problemele educatiei. Scoala tinde sa se desprinda de biserica, sub a carui influenta era de la inceputul Evului Mediu, pedagogia devine o stiinta, iar organizarea si functionarea sistemelor de invatamant incepe sa se bucure de atentia celor care conduceau statele europene in plin proces de consolidare. Se produce o apropiere intre oamenii de stiinta, pedagogi si medici, este secolul enciclopedistilor.

Pentru evolutia educatiei fizice, mai ales in privinta locului pe care aceasta disciplina il ocupa in procesul educativ si de formare al copiilor si tinerilor, contributia cea mai consistenta a avut-o Jean Jaques Rousseau (1712 - 1778). Iluminist elvetian-francez, democrat, ideolog al micii burghezii, este recunoscut ca cea mai reprezentativa personalitate pedagogica a sec. al XVIII-lea, avand o contributie deosebita asupra dezvoltarii pedagogiei moderne. Opera sa pedagogica ale carei idei indraznete au avut un mare ecou la vremea respectiva este 'EMILE OU DE L'EDUCATION" (Emil, sau despre educatie) aparuta in anul 1762. Multe dintre ideile prezentate de autor au fost reluate de pedagogia moderna, chiar daca unele au fost inaplicabile.

Lucrarea este formata din cinci parti, care corespund etapelor de dezvoltare a copilului. Principiul fundamental al conceptiei lui Rousseau a fost necesitatea intoarcerii la natura si ocrotirea copilului de influentele nefaste si nesanatoase ale societatii printr-o izolare voita si o educatie care sa-i dezvolte capacitatile intelectuale si fizice intr-o stransa legatura. In acest proces de educatie esalonat pe etape de dezvoltare a copilului, cea rezervata in mod special pentru educatia fizica este a doua, intre 4 si 12 ani, iar exercitiile recomandate sunt inotul, jocurile cu mingea, tragerile cu arcul.

In perioada cuprinsa intre sec. al XV-lea si al XVIII-lea un numar important de filosofi, pedagogi si medici au cautat sa fundamenteze o baza rationala pentru exercitiile fizice si sa arate importanta lor ca factor educativ si si igienic. Nu se poate insa vorbi inca despre o adevarata influenta a acestor idei in practica scolara. Cei mai multi dintre ei concepeau educatia in mod individual, aplicabila fiilor de nobili. Chiar si Rousseau, cu ideile lui care au premers revolutia franceza, se referea la educatia lui Emile, ca un "profesor de curte".

Ideile enciclopedistilor francezi s-au raspandit in intreaga Europa, dar avut un mare rasunet deosebit in Germania, unde limba franceza si obiceiurile de viata ale francezilor s-au bucurat de un prestigiu deosebit. S-a ajuns chiar la dispretul fata de limba germana, care era considerata barbara.

In secolul al XVIII-lea, in Germania s-a produs o puternica miscare de lupta impotriva tiraniei religioase. Biserica catolica germana redevenise o mare putere, care controla spiritual poporul german, cenzurand orice libertate de idei, persecutand autorii care cutezau sa-si exprime pareri care nu erau in concordanta cu conceptiile religioase stricte.

Aceasta epoca de renastere numita in Germania 'aufklarung' (iluminare) este considerata la fel de importanta ca si Renasterea din sec. al XV-XVI-lea. Principiile noului curent erau: restituirea drepturilor individuale ale fiecaruia si emanciparea fata de biserica, iar pe plan politic abolirea monarhiei absolutiste. Cele mai reprezentative figuri ale "aufklarungului" au fost: Leibnitz, Wolf, Kant si Herder.

Daca in Franta ideile enciclopedistilor si rationalistilor au avut mai ales o influenta politica, contribuind la declansarea Revolutiei din 1789, in Germania, efectele iluminismului autohton s-au manifestat mai ales in plan cultural si au avut o influenta puternica asupra a tot ceea ce insemna la timpul respectiv educatia.

Pedagogii germani isi vor indrepta atentia si spre educatie fizica. Dupa ce umanistii au incercat in lucrarile lor sa o readuca in atentia oamenilor, iar pedagogii secolelor urmatoare au ridicat-o la rangul unei conceptii fundamenatale in educatia generala, pedagogii germani de la sfarsitul sec. al XVIII-lea vor reusi sa o introduca in practica vietii scolare. Aceasta reusita va deschide un nou capitol in evolutia istorica a educatiei fizice.

Dupa o lunga perioada de timp si multe obstacole, educatia fizica disparuta din scoala dupa prabusirea lumii antice, se va intoarce din nou la scoala.

Ideile iluminismului german si-au gasit cea mai buna expresie in scoala filantropica, dezvoltata in a doua jumatate a sec. la XVIII-lea, care a reunit si sintetizat toate curentele din lumea intelectuala: rationalismul, utilitarismul, conceptiile lui Locke, cultivarea sentimentelor, etc.

Pedagogii germani de la sfarsitul secolului al XVIII-lea sunt cei care reusesc sa faca marele pas de la conceptiile promovate de umanisti si iluministi inca din secolul al XVI-lea la aplicarea in practica a ideii ca educatia fizica trebuie sa redevina o piatra de temelie a educatiei scolare. Educatia fizica si-a gasit un loc central in preocuparile pedagogilor care apartineau scolii filantropiste. Continuand opera inaintasilor lor, ei nu s-au multumit doar cu exprimarea si sustinerea in scris a ideilor despre aceasta activitate, ci au introdus-o efectiv in programele institutiilor scolare pe care le-au infiintat sau condus.

Educatia fizica cunoaste o noua era odata cu aparitia iluminismului, o miscare spirituala si culturala fara prejudecati in gandire si in viata. In Germania aceasta era a fost numita Aufklarung si a fost creata Scoala filantropista avand ca reprezentanti pe: Johann Basedow, Christian Salzmann. Ideile acestei scoli au deschis drumul spre cristalizarea unor sisteme de educatie fizica a caor precursori au fost: Johan Gutsmuths, Gerhard Vieth si pedagogul Pestalozzi.

Intemeietorul scolii filantropiste a fost Johann Basedow (1732-1790). Originar din Hamburg, a studiat teologia, iar in anii 1750 este profesor la o Academie cavalereasca din Danemarca, unde are ocazia sa cunoasca si sa pretuiasca virtutile exercitiilor cavaleresti. Ideile sale pedagogice progresiste atrag atentia principelui din Anhalt, care ii ofera sansa de infiinta o institutie de educatie in conformitate cu conceptiile sale. Astfel ia nastere in 1774, celebrul institut "Philantropinum" de la Dessau. Aceasta scoala va fi terenul de aplicare si experimentare a pedagogiei filantropiste a lui Basedow, un adevarat laborator de experienta in domeniul educatiei fizice, morale si intelectuale.

Basedow a dorit ca aceata scoala sa fie "intaia scoala normala pentru umanitate", "o scoala a iubirii de oameni si de cunostinte bune pentru invatatori, pentru bogati si saraci" El si-a expus ideile pedagogice intr-un mare numar de lucrari. Lucrarea sa fundamentala este "Tratatul elementar" aparuta in 1774, cuprinzand 4 volume. Pedagogia lui Basedow este inspirata de ideile lui Locke, Comenius si mai ales Rousseau. In conceptia sa educatia trebuie sa fie nationala si independenta de orice biserica, dar cultura sentimentului patriotic trebuie facuta in afara de orice nationalitate. In opinia lui Basedow, munca trebuie inlocuita cu placerea. Ca urmare a acestor doua caractecteristici ale conceptiei pedagogice basedowiene: atractivitatea si utilitarismul, exercitiile fizice au ocupat loc considerabil in planul de educatie al lui Basedow.

La Philantrophinum a fost introdusa o metoda prin care copiii invatau jucandu-se, iar orele de invatatura alternau cu cele de joc. Exercitiul fizice trebuia sa aiba un dublu scop. Pe de o parte sa fie instrumente ale imbunatatarii naturii umane, iar pe de alta parte sa fie mijloc de educatie generala pentru viitorii cetateni. Ele erau imprumutate din vechea gimnastica greceasca si din exercitiile cavaleresti, in asa fel incat sa satisfaca principiul utilitar. La Dessau a fost introdus un pentatlon care cuprindea: alergari, sarituri, catarari, exercitii de balans si de purtat. Acestora li se adaugau dansul, calaria, scrima, exercitii militare. O inovatie a lui Basedow a fost introducerea pe timpul verii a vietii de tabara, in care elevii locuiau in corturi, inotau, pescuiau, faceau canotaj etc.

Cea mai mare parte a ideilor pedagogice ale lui Basedow sunt inspirate de opera pedagogica a lui J.J.Rousseau. Daca acesta poate fi considerat un reformator al procesului de educatie in plan teoretic, cu siguranta, Basedow a fost reformatorul practic. Desi institutia pe care a creat-o nu a avut o viata prea lunga, el fiind nevoit sa o paraseasca in urma unor conflicte cu colaboratorii sai (conflicte datorate temperamentului sau navalnic si unor defecte de caracter) ideile lui au fost preluate de numerosi pedagogi care au creat o adevarata scoala filantropica, iar printre sustinatorii ideilor sale s-a numarat si filosoful Immanuel Kant.

Printre acestia a fost si Christian Salzman ( 1744-1811), pastor protestant, care a lucrat pentru o scurta perioada la Dessau. Nemultumit de atmosfera de aici, a acceptat oferta si sprijinul financiar la familiei domnitoare din Saxa Coburg Gotha si a infiintat o noua institutie Philantropinum, in apropierea localitatii Schnefenthal, intr-un loc aparte, in mijlocul naturii.

Om cu spirit ales, mare iubitor al copiilor, dar si cu o mare capacitate de munca si bun organizator, Salzman s-a devotat acestei institutii si a facut din ea un model de scoala moderna. Ajutat de echipa de profesori cu care a lucrat intr-o deplina armonie a reusit sa imprime institutiei un bun renume care i-a asigurat o foarte lunga functionare.

La fel ca si Rousseau (al carui adept a fost) Salzman si-a sintetizat ideile pedagogice intr-un roman, intitulat dupa numele personajului principal, 'Konrad Kiefer'. Spre deosebire de eroul lui Rousseau, acesta era un copil de tarani, care frecventeaza scoala din satul natal. Scopul educatiei in opinia lui Salzman era "sa formeze oameni sanatosi, si voiosi, inteligenti si buni, pentru ca prin aceasta sa fie fericiti ei insisi si in stare sa colaboreze la prosperitatea generala."(Kiritescu, 1942)

Intre el si Basedow predecesorul ale carui conceptii si le-a insusit, erau mari deosebiri de personalitate: pe cat de plin de temeperament si ciudatenii era acesta, pe atat de ponderat, simplu si modest era Salzman. Punand pe primul plan formarea personalitatii elevilor, Salzman a acordat o atentie speciala personalitatii educatorului: acesta trebuia sa caute in el insusi cauza greselilor elevilor sai. Cunoasterea de sine, conduita exemplara si continua perfectionare a propriei personalitati este dupa Salzman, secretul educatiei.

Desi a fost preot, educatia fizica s-a bucurat de mare atentie in programele de educatie de la Schephenthal. Elevii sai faceau numeroase excursii, practicau exercitiile fizice si jocurile. In opinia lui, profesorul trebuia sa ia parte in mod activ la aceste jocuri: "Cine nu stie sa se joace cu copiii si este destul de nepriceput ca sa creada ca acest amuzament este mai prejos de demnitatea sa, nu trebuie sa se faca educator." Kiritescu, 1942)

In curtea scolii de la Schephenthal erau amenajate spatii speciale si aparate pentru practicarea exercitiilor fizice: barna de echilibru, santuri pentru sarituri, stalpi pentru catarari, leagane pentru balans, etc. Pe langa aceste exercitii fizice in programul elevilor mai erau si dansurile, muzica instrumentala si activitatile manuale.

Marele merit al scolii filantropiste este ca a demonstrat importanta educatiei fizice si a readus-o in programul scolar pe o pozitie egala cu cea a educatiei intelectuale si morale.

Cel care a reusit intr-un mod stralucit sa concretizeze eforturile pedagogilor filantropisti in domeniul educatiei fizice a fost Johan Gutsmuths (1759 - 1839). Cu studii de teologie, filologie, geografie, matematica si fizica la Universitatea din Halle, datorita unui concurs de imprejurari, devine profesor de gimnastica la scoala lui Salzmann. Angajarea lui s-a dovedit foarte inspirata, Gutsmuths dedicandu-se cu mare devotament si seriozitate acestui domeniu de activitate. Dupa opt ani de exercitare a profesiei si foarte mult sudiu al unor predecesori, in anul 1793, publica cartea 'GYMNASTIK FUR DIE JUGEND' (Gimnastica pentru tineret), o lucrare de mare valoare care poate fi considerata prima carte de specialitate din epoca moderna. Prin profunzimea gandirii, bogatia documentarii, justetea observatiilor, claritatea expunerii, aceasta lucrare este nu numai prima carte moderna de Educatie fizica, dar si cea care pune temeliile pedagogice ale educatiei fizice scolare. Cartea a fost publicata in mai multe editii, mereu revizuite si completate si a fost tradusa in mai multe limbi.

Gerhard Vieth (1763-1836) a fost contemporan cu Gutsmuts, desfasurandu-si activitatea practic in acelasi timp. Om de stiinta, cu o pregatire ce atingea eruditia, excelent pedagog, a reusit sa contribuie fundamentarea stiintifica a educatiei fizice, desi nu a predat-o niciodata ca profesor. Dupa studii de foarte serioase de drept, matematica si fizica la Universitatile din Gotingen si Leipzig, din anul 1786 este profesor de matematica, apoi director la scoala filantropista din Dessau. Bogata lui activitate stiintifica a fost surprinzator completata cu o lucrare dintr-un domeniu care aparent nu avea legatura cu preocuparile lui obisnuite: "INCERCARE DE ENCICLOPEDIE A EXERCITIILOR FIZICE", o lucrare fundamentala, una dintre cele mai complete care s-a scris vreodata in educatie fizica.

In prima parte a lucrarii, autorul a descris bazandu-se pe o documentare foarte bogata, exercitiile fizice practicate din cele mai vechi timpuri de toate popoarele lumii, incercand in acelasi timp sa explice si procesul de evolutie al lor. In partea a doua, a sistematizat exercitiile fizice dupa alte criterii decat cele ale lui Gutsmuts. Vieth utilizeaza pentru sistematizare criterii anatomice si fiziologice, fiind primul autor care apeleaza la acestea. El descrie structura corpului omenesc in legatura cu mecanica miscarilor, efectele de parghie ale oaselor, etc. Toate exercitiile sunt tratate din acest punct de vedere, iar descrierile unor pozitii si a unor miscari sunt atat de bine realizate incat au ramas valabile pana in zilele noastre.

Cartea lui Vieth, scrisa pe baza unei documentari exceptionale, fundamentata stiintific a completat in mod fericit opera lui Gutsmuths, cele doua lucrari realizand impreuna fundamentarea stiintifica a activitatii de educatie fizica.

Alaturi de filantropisti germani, au fost si alti pedagogi care prin conceptiile si realizarile lor de ordin teoretic, dar mai ales practic au determinat evolutia pozitiva a procesului de dezvoltare a educatiei fizice, mai ales in mediul scolar, in aceasta perioada. Printre acestia se detaseaza personalitatea elevetianului de origine italiana Pestalozzi (1746 - 1827). Mare admirator si adept al ideilor lui Rousseau, avand studii teologige si juridice, dupa incercari nereusite in domeniul agriculturii, Pestalozzi a infiintat la ferma lui de la Brugg un institut pentru educatia copiilor orfani sau de conditie foarte modesta. Marea forta a acestui om provenea mai ales din exceptionalele sale calitati morale: altruismul, bunatatea si o imensa generozitate.

Opera sa pedagogica, scrisa in stilul unui roman popular LEONARD SI GERTRUDA , a aparut in anul 1781 si s-a bucurat de un succes imens. La fel ca si ultima dintre scolile pe care le-a infiintat si condus, cea de la Yverdon, o localitate de langa Neuchatel. Aceste ultime realizari l-au consacrat ca o personalitate pedagogica de prim rang.

Conceptia pedagogica a lui Pestalozzi, porneste de la ideea Rousseau, conform careia baza oricarei educatii este intuitia. Intuitia nu consta numai in perceptia exterioara a senzatiilor, ci se aplica si in sfera constiintei, a sentimentelor si emotiilor. Cunoscator al filozofiei platoniene, Pestalozzi promoveaza educatia fizica ca factor decisiv in formarea armonioasa a personalitatii umane. In scolile pe care le-a infiintat sau condus, exercitiile fizice numite de pedagog 'naturale sau elementare' se adresau in primul rand articulatiilor. Ele constau in flexii, extensii, rasuciri ale membrelor si trunchiului, se executau liber si erau exersate intr-un mod frontal care angrena intreg colectivul de elevi.

Daca sistemul pedagogic al lui Pestalozzi la modul general s-a bucurat de o apreciere unanima, fiind considerat deschizator de drum in pedagogia moderna, nu acelasi lucru se poate spune despre gimnastica scolara preconizata de el. Crititata pentru artificialitate si caracterul ei mecanic, trebuie totusi apreciata pentru faptul ca in elaborarea sistemului de exercitii fizice Pestalozzi a folosit cunostinte de anatomie si biomecanica, dand un caracter stiintific contributiei sale la dezvoltarea acestui domeniu.

Scriitorii, filosofii, pedagogii secolelor al XVI-lea, XVII-lea si al XVIII-lea au reusit sa readuca educatia fizica in preocuparile oamenilor de cultura si a celor de scoala. Filantropistii au introdus educatia fizica in programul scolar, ca parte esentiala a educatiei generale. La limita secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea, se accentueaza caracterul concret al activitatilor in domeniul educatiei fizice, iar realizarile unor personalitati din Franta, Germania, Suedia sau Anglia se cristalizeaza sub forma unor advarate sisteme nationale de educatie fizica.

Creatorii de sisteme de la sfirsitul secolului al XVIII-lea si inceputul celui urmator, au reusit sa fundamenteze sisteme de educatie fizica complete, bazate pe conceptii pedagogice generale, dar in acelasi timp adaptate la caracteristicile sociale, politice din tarilor lor si subordonate unor scopuri clare. Datorita gradului de dezvoltare la care a ajuns gandirea pedagogica in domeniul educatiei fizice in aceasta perioada si adaptarii ei la conditiile specifice de viata din tara respectiva, sistemele de educatie fizica create in aceasta perioada au avut o larga raspandire, au patruns in viata scolara, au fost durabile si au constituit o caracteristica a educatiei fizice din acest secol. Mai mult chiar, unele dintre ele au fost preluate si de alte tari europene decat cele in care au aparut, influentand dezvoltarea activitatii de educatie fizica pe plan european si chiar mondial, daca ne gandim ca toate sistemele europene au patruns si pe continentul american prin intermediul emigrantilor. Secolul al XIX-lea a fost marcat nu numai de aparitia si extinderea sistemelor de educatie fizica nationale, ci si de lupta dintre ele. Din aceasta rivalitate a avut de castigat in principal activitatea de educatie fizica care pe parcursul acestui secol se poate spune ca intrat definitiv in viata omului modern, mai ales prin intermediul sistemului de educatie scolar si universitar, devenind o componenta esentiala a procesului de dezvoltare normala si armonioasa a omului, de pastrare a bunului cel mai de pret: sanatatea.

Fiecare dintre aceste sisteme nationale se leaga de numele unei personalitati, pedagog de obicei, care si-a dedicat activitatea si energia adesea pe parcursul intregii vietii edificarii unui sistem propriu de educatie fizica.

In Franta secolulului al XVIII-lea invatamantul avea un aspect haotic care se datora lipsei de interes a regalitatii preocupata doar scolile destinate functionarilor si ofiterilor sai. Neglijenta statului fata problemele educatiei a dus la cresterea influentei congregatiilor religioase, in special a iezuitilor care controlau intregul sistem de invatamant. Dupa expulzarea acestora in 1762, in sistemul de invatamant s-a produs un adevarat gol.

Revolutia franceza prin fruntasii sai a incercat punerea invatamantului sub directul control al statului, considerand ca scoala era mijlocul cel mai sigur de a asigura emanciparea poporului. Ideile pedagogilor Revolutiei franceze nu au devenit realitate din cauza modului in care s-au derulat evenimentele in Franta. Preluarea puterii de catre Napoleon Bonaparte care a preluat din ideile generoase ale enciclopedistilor numai pe acelea care-i serveau fundamentarii conceptiei statului militar a redus scopul invatamantului public francez la acela de a creste si educa soldati. In scolile din timpul sau, exercitiile fizice constau doar in marsuri si manuiri ale armelor, elevii erau organizati in companii iar scoala devenise o adevarata cazarma.

In acest context educational isi va desfasura activitatea cel care este considerat creatorul primului sistem de educatie fizica francez colonelul spaniol Don Francesco Amoros y Ondeano (1770-1848) care a reusit sa adauge la spiritul militarist al epocii o conceptie superioara despre educatie.

Amoros s-a nascut la Valencia in Spania si s-a dedicat carierei militare. Bun cunoscator al pedagogiei lui Pestalozzi a redactat un regulament de educatie militara bazat pe ideile acestuia. A avut ocazia sa-si puna in practica ideile progresiste despre educatie la Institutul pestalozzian din Madrid. Acest institut a fost infiintat in 1807 de catre regele Carol al IV-lea al Spaniei pentru formarea inginerilor si ofiterilor, iar Amoros a fost numit la conducerea lui. Pe langa aceasta functie, el s-a ocupat de educatia principelui mostenitorul al tronului Spaniei si a detinut o serie de functii importante in stat: intendent al politiei, ministru de interne, consilier de stat. In timpul campaniei lui Napoleon in Spania, s-a alaturat francezilor, devenind guvernator al provinciei. La prabusirea regimului napoleonian s-a refugiat in Franta, iar in anul 1816 a obtinut naturalizarea ca cetatean francez, dedicandu-si intreaga activitate noii sale patrii.

Activitatea sa principala a constat in raspandirea exercitiilor fizice pentru practicarea carora a creat un sistem propriu. Om charismatic, intreprinzator, de mare inteligenta, bun vorbitor a reusit sa creeze o miscare puternica in favoarea educatiei fizice. Teoretician si practician in acelasi timp, a scris o multime de carti si brosuri care au fixat sistemul si metodele sale, dar a si infiintat si condus o serie de institutii in care se preda gimnastica dupa principiile sale.

In 1817 a infiintat cu ajutorul unei subventii, "Institution Durdan" la Paris. Aspectul caracteristic al acestui gimnaziu era dat de un portic inalt de peste 5 metri, sustinut de trei stalpi verticali. Pe barna orizontala atarnau de sus atarnau prajini, franghii cu noduri, scari de lemn etc. Pe langa portic erau alte instalatii si amenajari: santuri pentru sarit, catarge, bare, scari oblice, etc.

Aparitiile in public, numeroasele conferinte determina oficialitatile sa-i incredinteze misiunea de a infiinta Gimnaziul pentru sapeuri-pompieri si apoi Gimnaziul normal militar, inaugurat in anul 1820. Aici isi desavarseau pregatirea fizica si militara dupa metoda lui Amoros trupe de artilerie, geniu si garda regala. Pe langa acest gimnaziu s-a creat o sectie scolara: "Gimnaziu civil normal" care era frecventat de elevii liceelor si gimnaziilor civile din Paris.

Intre anii 1820-1832 Amoros desfasoara o activitate extraordinara atat ca director al acestor institutii cat si ca propagandist: conferinte, demonstratii, manuale, carti. In 1817 apare "Manual practic de exercitii corporale si jocuri" una dintre lucrarile lui fundamentale, apoi in 1821 "Prospectus", in 1830 " Manual de educatie gimnastica si morala". Printre proiectele sale ramase nerealizate au fost "Marea opera" un volum in care sa adune toate lucrarile sale si un Gimnaziu normal de proportii grandioase pe care dorea sa-l numeasca "Palatul tineretii".

Declinul lui Amoros a inceput dupa anul 1832, succesele sale determinand la inceput invidia, apoi dusmania multora. Atacat, ironizat, i se reprosa autoritarismul, lacomia, risipa fondurilor. In urma a numeroase atacuri Ministerul de razboi ii taie subventiile, iar in 1837 gimnaziul militar este inchis prin ordonanta regala. Moare sarac in anul 1848. Doar fostii sai elevi ii mai pastreaza amintirea scriind la mormantul sau: "Amoros, fondator al gimnasticii in Franta, mort cu regretul de nu fi facut mai mult pentru ea, din cauza obstacolelor care i s-au pus." (Encyclopedie des Sports, 1924)

Conceptiile teoretice sunt cel mai bine prezentate de insusi Amoros, in manualele si lucrarile sale. El defineste gimnastica drept: 'stiinta rationala a miscarilor noastre, a raporturilor lor cu simturile, cu inteligenta, cu sentimentele, cu moravurile noastre si cu dezvoltarea tuturor facultatilor noastre. Gimnastica imbratiseaza practica tuturor exercitiilor ce tind a face pe om mai curajos, mai intreprinzator, mai inteligent, mai dibaci, mai iute, mai mladios, mai sensibil, mai puternic, mai sprinten, si care ne ajuta sa infrangem toate dificultatile si sa triumfam impotriva tuturor primejdiilor si a tuturor piedicilor, de a fi capabili sa servim patria si umanitatea'. Encyclopedie des Sports, 1924

Amoros a pus primul care a intuit ceea ce psihologia moderna numeste "imagini kineztezice", adica senzatiile despre miscarea propriului corp. La baza didacticii amorosiene sta intuitia, care porneste de la asocierea a cat mai multe senzatii: auditive, vizuale, tactile. Asocierea exercitiilor cu muzica este un element important al metodei sale prin asocierea miscarilor cu ritmul pe care il ofera muzica. La valoarea psiho-pedagogica a exercitiilor Amoros adauga necesitatea ca exercitiile fizice sa aiba si un caracter utilitar.



Gimnastica lui Amoros are la baza in ceea ce priveste alegerea, sistematizarea, si executarea exercitiilor sale criterii stiintifice care se fundamenteaza pe cunostinte de anatomia si fiziologie, mecanica miscarilor si examenul fizic si moral ale elevilor. El are marele merit de a fi primul care a individualizat educatia motrica tinand cont de constitutia fizica si de personalitatea elevului, alcatuind un adevarat dosar pentru fiecare pentru fiecare elev, care cuprindea o multime de date si masuratori somatice, precum si de predispozitii pentru anumite exercitii. Amoros alegea si recomanda fiecarui elev exercitiile care le considera potrivite.

Lectiile concepute de Amoros aveau au aspect variat, cautand sa realizeze toate scopurile sistemului sau. La inceputul orei, incolonati, elevii intrau in sala, condusi de profesorul lor. Echipamentul lor era format din pantaloni albi si vesta simpla. Dupa inspectie, elevii executau pe muzica exercitii elementare si marsuri. Partea a doua a lectiei se desfasura in aer liber si consta in alergari si exercitii de lupte. A treia parte era dedicata asimilarii unor cunostinte teoretice. Se desfasura in sala de fiziologie pe ai caror pereti se gaseau o serie de planse, tablouri, statistici, maxime morale. A patra parte se desfasura din nou afara, constand in exercitii de aplicatie. In fine, ultima parte a lectiei era gazduita din nou de sala de fiziologie: aici se analiza lectia si se atribuiau calificativele si recompense morale celor care s-au distins.

Importanta operei lui Amoros este considerabila. El a valorificat la un nivel superior conceptii inaintasilor Locke, Rousseau, Diderot si mai ales Pestalozzi, iar in propriile conceptii au deschis drumul pentru modernizarea si fundamentarea stiintifica a activitatii de educatie fizica. Foarte multe dintre aparatele de gimnastica folosite si astazi au fost inventate de Amoros. Criticile care au fost aduse sistemului sau au vizat mai ales aspecte legate de tehnica execitiilor, reprosandu-i-se atentia exagerata acordata exercitiilor acrobatice, in special cele executate cu partea superioara a corpului.

Elvetia - Fara sa se ridice la inaltimea de spirit a lui Amoros, al carui adept dar si rival a fost, elvetianul Henri Clias (1782-1854) a avut si el o contributie importanta la progresul educatiei fizice din prima jumatate a secolului al XIX-lea. Nascut la Boston, fiu al unui emigrant elevetian, a studiat in Olanda, iar in anul 1810 ajunge in Elvetia unde isi desfasoara activitatea ca maestru de gimnastica la diverse institutii si apoi in cadrul armatei. In anul 1816, publica cartea "Bazele gimnasticii", ulterior tradusa in franceza si italiana. Un an mai tarziu, pleaca in Franta dornic sa se faca cunoscut, dar aici Amoros este in plina ascensiune, asa ca nu are prea mare succes.

In anul 1819 publica o noua lucrare "Tratat de gimnastica elementara". Trece in Anglia si timp de 6 ani se ocupa cu pregatirea fizica a militarilor englezi, ajungand sa aiba in anul 1823 in jur de 1400 de elevi. Pe linga educatia fizica militara, incepe sa fie preocupat de gimnastica pentru femei, publicand si o lucrare in acest domeniu, numita "Calistenia". Se reintoarce in Elvetia, unde preda gimnastica la o serie de institutii scolare si in armata, iar sfera lui de preocupari se extinde si in domeniul gimnasticii pentru copiii de varsta foarte mica (sugari) si gimnastica medicala.

Dupa catva timp pleaca din nou in Franta, reusind de aceasta data sa se faca remarcat si chiar sa-l detroneze pe Amoros, aflat in declin de popularitate, primind o serie din functiile oficiale ale acestuia.

Sistemul lui Clias nu are multe elemente de originalitate, teoria si sistematizarea exercitiilor sale fiind inspirata in mare parte din principiile lui Gutsmuts, iar aparatele si tehnica de executie sunt preluate de la Amoros, pe care desi l-a contestat, l-a copiat in cea mai mare parte. Marele sau merit ramane faptul ca a pus bazele gimnasticii pentru copiii foarte mici si a contribuit la dezvoltarea gimnasticii feminine.

Germania - La sfarsitul secolului al XVIII-lea armatele franceze conduse de Napoleon cuceresc Prusia, iar toate celelalte state germane devin sateliti ai noii puteri. Din dorinta unor personalitati animate de gandul recastigarii independentei si a realizarii unitatii nationale se naste ideea de a intari poporul prin educatie fizica. O educatie fizica care la randul ei sa stea la baza educarii caracterului in asa fel incat sa fie formati soldati puternici, curajosi si devotati. Se poate spune ca in Germania, interesul pentru educatia fizica a populatiei a fost determinata de necesitati de ordin politic si militar.

Cel care a creat sistemul de educatie fizica german a fost Friedrich Ludwig Jahn (1778-1852) cunoscut sub numele de Turnvater Jahn (parintele gimnasticii).

Jahn s-a nascut ca fiu al unui predicator in localitatea Lanz, care se gasea in apropierea a trei state germane: Prusia, Hanovra, Meklenburg. Desi tatal sau dorea pentru el o cariera ecleziastica, Jahn a preferat inca din copilarie si adolescenta viata in aer liber. Personalitate puternica si plina de energie, dar indisciplinat a fost in permanent conflict cu profesorii si colegii sai. Din acest motiv a fost nevoit sa schimbe mai multe scoli. A calatorit mult, ajungand in contact cu o multime de oameni din cele mai diferite clase sociale. A frecventat Universitatile din Halle, Iena si Grunwald, studiind teologia, filosofia si istoria, fara sa reuseasca insa sa finalizeze nici unul dintre cursurile incepute. La 25 de ani calatoreste singur, pe jos colindand orasele si satele din Germania de nord, traind chiar pentru catva timp ca pustnic intr-o pestera aflata la marginea localitatii Salle. Este perioada in care se cristalizeaza vocatia sa consacrata redesteptarii poporului, a intaririi tineretului prin practica exercitiilor fizice. Sentimentele sale patriotice sunt evidente, dar in spatele lor stau cele de ura profunda impotriva francezilor, pe care ii socotea raspunzatori pentru toate relele care macinau natia germana. In anul 1806 se inroleaza in armata prusaca si are nesansa sa participe la finalul dezastruos al luptei de la Iena. Aceasta experienta il va marca pentru intreaga viata.

In anul 1810 se stabileste la Berlin si incepe sa lucreze ca profesor la gimnaziul "Grauen Kloster" si la Institutul "Plamman". Ambele institutii fiind organizate pe principii pestalozziene, exercitiile fizice erau prezente in programul lor educativ. Are ideea de a scoate elevii din cadrul traditional al scolii, ducandu-se cu ei in afara orasului, la camp sau in padure pentru lectiile de gimnastica.

Impreuna cu un grup de ofiteri infiinteaza 'Deutscher Bund' (Liga Germana) si cu ajutorul catorva adepti devotati incepe activitatea de pregatire a tineretului. In anul 1811 organizeaza linga Berlin, primul Turnplatz, un teren de exercitii fizice, cu aparate si instalatii variate, pe care-l foloseau peste 500 de practicanti ai exercitiilor fizice. Un an mai tarziu, un nou 'turnplatz' este amenajat, pentru a face fata numarului mare de amatori.

Scopul sistemului sau se preciza din ce in ce mai bine: intarirea tineretului in vederea razboiului de eliberare. In paralel cu activitatea sa in domeniul educatiei fizice, Jahn ducea si o intensa activitate publicistica care avea acelasi scop.

La izbucnirea razboiului de eliberare, in anul 1813, Jahn se inroleaza impreuna cu "turnerii" sai ca voluntari, formand un batalion. In perioada cat Jahn a fost inrolat, turnplatzurile si-au continuat activitatea, conduse de un discipol al sau: Eiselen. Numarul practicantilor gimnasticii dupa sistemul lui Jahn a continuat sa creasca si in lipsa lui, ajungand la peste 1000 in anul 181

In anul 1816 intors din razboi Jahn publica cartea sa fundamentala: "Die Deutsche Turnkunst", continuandu-si si activitatea de fervent propagandist si organizator. Datorita activitatii sale si a colaboratorilor sai, precum si atmosferei de entuziasm care stapanea Germania dupa succesul din razboiul de eliberare, gimnastica lui devenea din ce in ce mai populara: terenurile de exercitii apareau la marginea a tot mai numeroase orase. Asociatiile studentesti s-au alaturat si ele acestei miscari.

Reactiile adverse la marele succes al sistemului nu au intarziat insa sa apara: acest sistem se baza prea mult pe conceptii politice, astfel ca era normal sa dea nastere la animozitati si riposte. Lupta nationala a avut ca lozinca si realizarea unitatii nationale, dorinta care nu se realizase insa spre marea dezamagire a patriotilor inflacarati, in randul carora erau si adeptii lui Jahn. Intransigenta lor se manifesta insa cu accente extremiste pentru o societate obosita de razboaie si nationalism. Asociatiile de gimnastica incep sa fie considerate nucleul tendintelor politice extremiste, periculoase pentru ordinea in stat.

Sistemul de gimnastica a lui Jahn era un sistem popular care se adresa tuturor categoriilor populatiei, dar care se infiltrase si in sistemul german de invatamant, cu adaptarile de rigoare. Pedagogii timpului s-au impartit in doua grupuri: unul care era de acord cu virtutile educative ale sistemului, altii care-i contestau aceste calitati. In urma unor dispute aprinse in 1819 prin ordin al ministerului instructiei, gimnastica devine disciplina scolara, dar 'turnlatzurile' populare sunt inlocuite cu cele amenajate pe linga scoli.

Un incident politic determina insa luarea unor masuri radicale impotriva adeptilor lui Jahn si a sistemului sau: in anul 1819 la Manheim, un student (cunoscut ca adept al lui Jahn), il ucide pe consulul rus. Ca urmare, prin decret regal activitatea de gimnastica este interzisa, iar Jahn insusi este condamnat pentru tradare si conspiratie. Timp de 20 de ani el va trai sub supravegherea politiei, fiind reabilitat abia in anul 1840 de catre regele Wilhem al IV-lea, proaspat urcat pe tron. Dupa incercari nereusite de a reintra in viata publica, marcate de un ton nationalist exasperant, Jahn moare in anul 1852. Posteritatea i-a consacrat un adevarat cult, fiind socotit unul dintre cei mai mari fii ai Germaniei.

Principiile gimnasticii lui Jahn sunt prezentate in cartea sa "Die deutsche turkunst" aparuta in anul 1819. Cartea a fost primita cu mare entuziasm si este considerata pana astazi, un monument al culturii germane, fiind formata din patru parti: terminologia, exercitiile, jocurile, metodica.

Terminologia lui Jahn este pur germana (el considerand gimnastica o arta germana), toate vechile denumiri care proveneau din limbile clasice (greaca sau latina) fiind inlocuite cu termeni germani sau socotiti de el ca de origine germana. Astfel vechiul "gymnastic" este inlocuit cu "turnkunst" pe care Jahn in considera de origine germanica in mod gresit, el provenind din latinul "tornare" care la randul sau isi are originea in limba greaca si inseamna cerc. (Kiritescu, 1942)

Exercitiile gimnastice ocupa locul cel mai important in cartea lui Jahn: ele sunt ordonate sistematic dupa forma si natura, insotite de descrieri clare si reguli de executare. Materialul este cules din vechile carti ale antichitatii si din lucrarile predecesorilor sai, Gutsmuts si Vieth, dar sunt mult mai numeroase. Partea originala o constituie exercitiile de suspensie si cu sprijinul bratelor, pentru care a creat aparate noi: paralelele. Gimnastica lui Jahn este in mare parte o gimnastica la aparate.

Turnplatzul avea in mijloc un foisor de lemn, o schelarie care servea la exercitiile de agatare si urcare. In jur se gaseau tot felul de aparate si accesorii: calul pentru voltije, grinda oscilanta, paralelele, prajini, franghii, bete sau sulite pentru aruncari. Terenul din jur era amenajat cu santuri, gropi, platforme. Turnplatzurile se amenajau la marginea localitatilor, pe preferinta langa paduri si erau considerate institutii publice. Participantii care proveneau din toate categoriile sociale ale comunitatii: elevi de liceu, studenti, profesori, militari, burghezi, se intruneau odata pe saptamana.

Daca turnplatzul deservea o scoala publica, trebuia sa se gaseasca in imediata ei vecinatate. Echipamentul era simplu si uniform pentru toti participantii tocmai pentru a realiza si in acest mod omogenizarea si egalitatea. Jocurile care se practicau erau alese in asa fel incat sa aiba o influenta benefica asupra sanatatii fizice si spirituale dar sa si contribuie la formarea spiritului de echipa. Jahn acorda o atentie foarte mare personalitatii profesorului si conducatorului de turnplatz: acestia trebuie sa aiba pe langa calitati personale si o deosebita pregatire tehnica, capacitatea de a intelege tinerii.

Cocluzionand, gimnastica lui Jahn a fost o activitate educativ-morala prin care s-a dorit realizarea unei educatii nationale si populare pur germane. A avut un caracter popular, accentul fiind pus nu pe scoala ci pe institutiile populare de gimnastica. Criticile care au fost aduse sistemului se refereau la exagerarile in privinta nationalismului, la respingerea a tot ce nu era german. Francezii l-au criticat pentru ca a subordonat interesul pedagogic, unui scop politic si pentru ca il considerau prea mecanic si rigid. Ceea ce insa a ramas meritul de necontestat al lui Jahn, intelegerea faptului ca exercitiile fizice sunt necesare pentru dezvoltarea copiilor si tinerilor, dar si pentru antrenarea adultilor si ca aceste exercitii sunt mai eficiente daca sunt exersate in aer liber, in diferite conditii climatice. De asemenea Jahn a deschis gustul tinerilor pentru drumetii, fiind considerat precursorul "turismului", activitate atat de draga germanilor.

Crearea unei scoli de educatie fizica in Danemarca este legata de numele lui Franciscus Nachtegall (1777-1847). Acesta, desi a facut studii de teologie, ajunge datorita contactului cu cartea 'Gymanstic fur die Jugend' a filantropistului Gutsmuths, sa aiba revelatia importantei pe care exercitiile fizice o pot avea in viata si dezvoltarea oamenilor.

La catva timp dupa ce a devenit un practicant serios al exercitiilor fizice, in anul 1798, se angajeaza profesor la un institut particular din Copenhaga, iar un an mai tarziu infiinteazeaza o 'Societate gimnastica' care avea ca scop raspandirea si dezvoltarea practicii exercitiilor fizice. Asociatia s-a bucurat de mare succes, fapt care l-a determinat un an mai tarziu, sa infiinteze un institut particular, primul din Europa, care avea ca scop exclusiv promovarea educatiei fizice. si pregatirea unor instructori calificati in acest domeniu. Datorita activitatii sale care a inceput sa se bucure de atentia si respectul cercurilor care conduceau Danemarca, in anul 1802 gimnastica este introdusa in programul Scolii militare. Nachtegall este numit profesor la aceasta scoala, apoi din anul 1804 devine profesor de gimnastica la Universitate. Odata cu infiintarea "Institutului pentru gimnastica militara" este numit director al acestei institutii, careia i se va dedica in continuare.

Chiar daca in planul contributiei teoretice Nachtegall nu a scris lucrari de mare valoare, manualele lui cuprinzand instructiuni si regulamente pentru profesori, elevi si armata au avut importanta lor. A acordat o atentie speciala inotului, caruia i-a dedicat un manual si a infiintat o societate sportiva. In anul 1819, inotul a fost introdus ca exercitiu obligatoriu in armata. ( Kiritescu, 1942)

Mult mai valoroasa a fost insa contributia sa in plan practic, pentru ca datorita eforturilor sale in directia promovarii educatiei fizice in randul populatiei scolare, in anul 1828, prin decret regal, gimnastica este introdusa in toate scolile daneze. Astfel, Danemarca a fost prima tara din Europa in care educatia fizica era prezenta in mod organizat in intreg sistemul de invatamant si in armata. Pentru asigurarea cadrelor specializate care sa asigure instruirea, activitatea lui Nachtegall s-a concretizat in infiintarea unei sectii specializate in acest scop la Institutul militar, punand astfel bazele invatamantului superior de educatie fizica din Europa.

In Suedia, cel care a continuat, la un nivel superior eforturile lui Nachetegall, edificand unul dinte cele mai complete sisteme de educatie fizica a fost elevul sau Per Henring Ling (1776-1839).

Ling s-a nascut in Suedia, la Ljunga in 1776, intr-o familie suedeza traditionala. A avut o copilarie aspra si o tinerete aventuroasa, in care a calatorit mult atat in Suedia, cat si in alte tari europene: Franta, Germania, Danemarca. A inceput o cariera militara, pe care a abandonat-o in favoarea marii lui pasiuni: literatura si in special poezia. Se stie despre el ca a a facut studii universitare la Lund si Upsala, dar nu se stie cu exactitate ce anume a studiat, nici daca a finalizat aceste studii. Perioada dintre anii 1799 si 1804 si-o petrece la Copenhaga, unde dupa ce incepe sa practice scrima si se vindeca astfel de un inceput de paralizie al bratului drept, frecventeaza asiduu institutul lui Nachtegall. Dar, nu s-a multumit cu simpla practicare a exercitiilor fizice preluate din lucrarile lui Gutsmuths si Vieth, ci a inceput sa studieze la modul cel mai serios acest domeniu, in paralel cu studiile de literatura, filozofie si istorie pe care le urma la Universitatea din Copenhaga.

Cei cinci ani petrecuti in capitala Danemarcei au fost esentiali pentru formarea lui ca viitor om de cultura, pentru ambele domenii in care s-a remarcat: literatura si educatia fizica. Sub influenta curentului neeoumanist, care era in voga in acei ani, a devenit adeptul dezvoltarii armonioase a omului dupa idealul conceptiei elene. Acest ideal il va transfera ca scop si gimnasticii suedeze, pe care a creat-o mai tarziu, imbogatindu-l in acelasi timp cu idealurile vechilor popoare scandinave.

Intors in Suedia in anul 1804, si-a inceput activitatea in domeniul educatiei fizice ca profesor de scrima la Universitatea din Lund. Dupa exemplul maestrului sau danez Nachtegall, in paralel cu aceasta activitate a infiintat si cursuri de gimanstica, scrima si limbi moderne pentru studenti. Lectiile cu studentii care-i frecventeaza cursurile ii releva lipsa unei fundamentari stiintificea in predarea exercitiilor fizice. Pentru a compensa aceasta lacuna, Ling incepe sa studieze cu multa seriozitate anatomia, fiziologia si biomecanica.

Cunostintele din acest acest domeniu se adauga la conceptiile sale deja formate sub influenta lucrarilor studiate pana atunci din operele lui Rousseau, Pestalozzi, Gutsmuths, Vieth si lectiile practice efectuate dupa metodele lui Nachtegall. Pe masura ce cunostintele teoretice se acumulau, Ling le aplica in lectiile sale. Astfel, a inceput sa se contureze sistemul sau propriu de educatie fizica, cunoscut ca gimnastica suedeza.

In anul 1811, stimulat de realizarile sale care i-au adus aprecieri si elogii, a incercat infiintarea unui institut model de educatie fizica la Stockholm. Desi proiectul sau nu s-a bucurat de sprijinul autoritatilor, nu se descurajat. Perseverent si ambitios, in anul 1813, Ling ajunge sa fie numit profesor de scrima la Academia regala din Karlsburg. Un an mai tarziu, isi realizeaza visul, fiind autorizat sa infiinteze si sa conduca Institutul Regal de Gimnastica din Stockhlom.

Animat de un patriotism profund, Ling a dorit prin intreaga sa activitate sa contribuie la regenerarea morala si fizica a poporului sau, sa redea suedezilor vigoarea, sanatatea si increderea in sine, iar educatia fizica era in conceptia sa cel mai potrivit mijloc de realizarea a acestor scopuri. In ciuda unei sanatati destul de precare, si-a desfasurat cu multa daruire activitatea pana la sfarsitul vietii. A avut bucuria, ca inainte de a stinge din viata la 63 de ani, munca sa-i fie recunscuta si prin alegerea sa ca membru al Academiei Suedeze.

Desi era bine fundamentat stiintific si a fost experimentat in mod practic pe durata a multi ani, sistemul sau nu a fost publicat in timpul vietii sale, ci la un an dupa moartea sa, in 1840 intr-o lucrare cu titlul 'Principii generale ale gimnasticii'. Forma si continutul definitiv al operei sale a fost realizata dupa citiva ani de catre fiul sau, Hjalmar Ling, care a avut misiunea de a sistematiza gimnastica pedagogica suedeza, reusind sa redea intr-o forma completa intreaga conceptie caracteristica lui P.H.Ling.

Lucrarea poarta denumirea 'Fundamentele generale ale gimnasticii' si este formata din sase parti:

  • prima parte se refera la legile organismului omenesc;
  • a doua parte se ocupa de principiile fundamentale ale Pedagogiei;
  • partile a treia, a patra si a cincea  au ca obiect principiile gimnasticii militare, medicale si estetice;

partea a sasea contine cunostinte despre elementele si mijloacele gimnasticii.

Principiile generale ale sistemului suedez se refereau mai ales la modul in care erau alese exercitiile fizice. Cel mai important era principiul dezvoltarii armonioase, care preciza ca exercitiile trebuie alese in asa fel incat sa dezvolte armonios toate segmentele si grupele musculare ale corpului, iar exersarea sa fie simetrica. Apoi, este necesar ca exercitiile sa foloseasca miscari naturale si sa fie verificate in practica ca avand o contributie reala asupra dezvoltarii normale sau corectarii unor deficiente. Principiul gradarii exercitiilor, semnifica respectarea intrarii progresive in efort, a trecerii treptate de la un exercitiu usor la unul mai greu, de la unul mai simplu la altul complex, evitandu-se accidentele si aparitia prea devreme a oboselii. In fine, principiul preciziei miscarilor se referea la stabilirea modului de desfasurare, de la inceput pina la terminarea exercitiului, toate miscarile din gimnastica suedeza fiind formate din trei parti distincte: pozitia initiala, miscarea propriu-zisa si atitudinea finala.

Principalele subdiviziuni ale gimnasticii suedeze erau:

Gimnastica pedagogica sau educativa, avea ca scop pastrarea sanatatii, dezvoltarea normala a organismului si a unor calitati de morale. Se adresa tuturor persoanelor indiferent de virsta, sex sau ocupatie si se compunea din:

  • exercitii de ordine si mers;
  • exercitii de gimnastica propriu-zise,  impartite la randul lor in trei categorii:

miscari pregatitoare;

miscari fundamentale(pentru muschii dorsali, abdominali si laterali); exercitii de respiratie; exercitii de echilibru; extensia coloanei vertebrale; exercitii de suspensie si sarituri)

miscari de aplicatie, cu si fara arme;

jocurile, apreciate pentru contributia lor la dezvoltarea fizica, intelectuala si morala, contestate pentru ca puteau genera conflicte.

Gimnastica militara se baza pe gimnastica pedagogica cuprinzand pe langa celelalte exercitii practicarea scrimei si a tirului, precum si folosirea unor arme in scopul dezvoltarii capacitatii de lupta si a invingerii adversarului.

Gimnastica medicala si ortopedica bazata tot pe gimanastica pedagogica, avea ca scop combaterea unui mare numar de afectiuni printre care cel musculare, ale articulatiilor, organelor abdominale, circulatorii sau ale aparatului respirator, deviatii ale coloanei vertebrale, etc. Era completatata prin masaj, pentru care se indicau urmatoarele manevre: netezirile, frictiunile, framantatul si tapotamentul.

Gimnastica estetica, era recomandata pentru dezvoltarea proportionala a corpului si formarea unei tinute corecte, fiind completata cu miscari de dans.

In conceptia lui Ling, exercitiile erau sistematizate pe criteriul utilitatii lor. Pentru fiecare miscare se stabilea dinainte nivelul efortului. La inceput se executau exercitii simple si accesibile care sa permita exersarea analitica, urmand apoi ca ele sa fie combinate, gradul de dificultate si complexitate crescand progresiv. Exercitiile fizice din sistemul suedez se adresau fara restrictie si persoanelor de sex feminin.

Ca tehnica, exercitiile puteau fi executate liber sau la aparate si cu diferite obiecte. Dintre acestea erau considerate indispensabile: bancile, scarile fixe, calul de gimnastica si lada, bastoanele, corzile etc.

Sistemul de gimnastica pe care l-a edificat Ling, continuat si dezvoltat de urmasii sai, a starnit multe comentarii si aprecieri la vremea aparitiei sale si in deceniile urmatoare. Fara discutie, acest sistem s-a remarcat prin caracterul sau stiintific si mai ales prin atentia acordata influentarii deliberate a marilor functiuni ale organismului si in special a respiratiei. Gimnastica suedeza a fost conceputa in asa fel incat sa fie accesibila oricarei persoane, indiferent de sex, varsta sau pregatire anterioara, caracteristica care i-a conferit un rol social si caracterul de gimnastica 'universala'.

Criticile care au fost aduse gimnasticii suedeze, mai ales de catre francezi si germani au vizat caracterul ei adesea artificial, creat de folosirea unor exercitii fragmentate, rigide si uneori statice care descurajau orice impuls de creativitate din partea executantilor si la limitau acestora bucuria miscarii libere.

In ciuda numeroaselor critici sistemul suedez a contribuit la fundamentarea stiintifica a domeniului educatiei fizice, iar prin caracteristicile sale a determinat promovarea practicarii motivate si constiente a exercitiului fizic de un numar foarte mare de persoane din Suedia si din alte tari europene care l-au preluat introducandu-l si in sistemul scolar.

Anglia - Secolul al XIX-lea gaseste societatea engleza intr-un stadiu avansat al schimbarilor economice si politice, dar traditionalista si conservatoare in ceea ce priveste sistemul de educatie. Scolile publice, dar mai ales institutiile traditionale ale vechii nobilimi, (Colegiile de la Eton, Harow si Rugby fiind cele mai reprezentative), isi pastrau modul de organizare si principiile pedagogice neschimbate, deja de cateva secole. Idealul educational promovat de Locke, 'gentlemenul perfect (sau complet), perfectionat apoi de Daniel Defoe in 'Robinson Crusoe' prin adaugarea unor trasaturi caracteristice deschizatorului de drumuri, intreprinzator si neinfricat , se putea atinge numai prin integrarea in educatie a practicii constante a exercitiilor fizice. De aceea, in scolile engleze 2-3 dupa amieze pe saptamana erau dedicate acestor activitati. Se practicau exercitii fizice si jocuri traditional englezesti: tenisul, canotajul, crichetul.

Celebra afirmatie a Ducelui de Wellington: 'Batalia de la Waterloo a fost castigata pe cimpurile de joc de la Eton ", subliniaza ca educatia fizica era considerata un factor important in formarea tinerilor englezi.

Dar problemele sistemului englez de educatie din aceasta perioada erau altele: mentinerea disciplinei se realiza prin folosirea unor metode brutale si tocmai din acest motiv, ineficiente. Se practica in scoli acel sistem de sobordonare a copiilor din clasele mai mici de catre elevii din clasele mari: 'faggingul', nivelul de instruire era mediocru, elevii obisnuiau sa bea, sa joace carti, totul denotand a decadere din punct de vedere moral si nu numai a tarditionalului sistem englez de educatie.

Doi oameni de cultura s-au implicat in mod deosebit in stoparea acestui proces: Charles Kigsley si Thomas Arnold, fiecare dintre ei cu mijloacele specifice.

Kingsley, preot si romancier, a scris romane cu caracter moral in care critica viciile timpului si prezenta cititorilor sai eroi plini de calitati doesebite, dintre care nu lipseau cele fizice. De altfel, Kingsley a promovat in lucrarile sale exercitiile fizice pe care le considera cel mai bun remediu impotriva obiceiurilor nesanatoase ale tineretului. Sistemul promovat de el a si fost denumit 'muscular christians' (crestinism muscular). (Kiritescu, 1942)

Thomas Arnold (1795-1842), de formatie preot, cu studii de istorie, geografie, filosofie la Universitatea din Oxford, a fost mai ales un educator prin vocatie. A reusit prin mijloace specifice activitatii didactice sa reformeze sistemul englez de educatie, folosind intr-o maniera personala exercitiile fizice si mai ales activitatile cu caracter sportiv pentru a forma personalitatea tinerilor in spiritul 'fair-play-ului', concept moral relativ nou, cu radacinile in vechiul cod al cavalerismului medieval.

Dupa hirotonisire, in perioada 1818-1829 Arnold isi exerseaza talentul pedagogic, ocupandu-se de educatia unor copii in pensiunea sa deschisa in localitatea Laneham, langa Oxford.

In anul 1929, ocupa prin concurs postul de director (head-master) al faimosului Colegiu din Rugby. A reusit sa adapteze vechile idealuri educationale la noile realitati si sa creeze noul tip al 'gentlemenului crestin'. A realizat acest lucru, nerenuntand la traditiile valoroase ale scolii engleze, adica educatia clasica, pe care a completat-o cu mai multe cunostinte de matematica, literatura engleza si franceza si pastrat practica exercitiilor fizice. A acordat insa o atentie sporita educatiei morale, pe care a incercat sa o realizeze nu numai prin mijloace religioase, ci mai ales prin exemplul sau personal si printr-o apropiere foarte stransa de elevii sai.

Spre deosebire de alti pedagogi creatori sau reformatori, Arnold nu a scris nici o carte de pedagogie sau despre educatie. De fapt, nici nu avea, formal vorbind, pregatirea necesara. Activitatea lui a fost eminamente practica, iar sistemul sau s-a format in timp, pe parcursul anilor petrecuti de el la conducerea Colegiului din Rugby. Originalitatea metodelor sale au constat de fapt in ceea ce statea la baza intregii lui implicari in activitatea fizica pe care o desfasurau elevii sai conform programului scolar, si anume faptul de a fi folosit sportul ca mijloc de educatie. Obisnuinta de a practica jocurile sportive, de a se intrece in competitii, de a se organiza in echipe si de a participa la competitii au fost metodele prin care Arnold isi pregatea elevii pentru viata, ajutandu-i sa se poata conduce pe ei insisi, sa invete ce inseamna solidaritatea, spiritul de echipa, initiativa, dar si ordonea si disciplina. Trecand peste conservatorismul obisnuit si izolarea caracteristica a scolilor englezesti, Arnold a stimulat tineretul studios englez sa se organizeze in asociatii sportive, pe care sa si le administreze singuri, sa organizeze competitii scolare si studentesti.

Disciplinele sportive cele mai raspandite erau cele atletice (alergarea, sariturile), boxul, canotajul, criketul, tenisul si mai ales fotbalul, dar si fratele mai tanar al acestui joc, rugby-ul.

Educatia de tip sportiv s-a raspandit destul de repede in Anglia. Dupa ce la Colegiul din Rugby s-a incetatenit sistemul promovat de Arnold, au urmat celelalte insitutii scolare de mare traditie, care au inceput sa se organizeze din punct de vedre sportiv prin infiintarea unor cluburi si asociatii sportive proprii. De fapt curentul miscarii sportive a cuprins intreaga societate engleza. Cronologic, primul Club Atletic s-a infiintat in anul 1850 la Universitatea din Oxford, urmata al cativa ani de Universiatea din Cambridge. In jurul acestei universitati se realizeaza si prima 'federalizare' prin asocierea a unui numar de 17 colegii. In anul 1855 are loc prima Adunare generala interscolara, iar in anul 1864 prima dintre faimoasele intalniri atletice dintre Oxford si Cambridge, precedate de la fel de cunoscutele intreceri nautice pe Tamisa dintre echipajele celor doua universitati in anul 1861. In anul 1866, la Londra se infiinteaza Clubul Atletic de Amatori, destinat practicarii si organizarii de competitii atletice, care editeaza si un ziar propriu, 'The Athlet'.

In acest fel, pornind de la conceptia lui Arnold, despre importanta si valoarea sportului ca metoda de educatie, in Anglia se dezvolta sportul ca activitate organizata, iar de aici, ideea de sport, competitie, antrenament se raspandeste in Europa, in lumea anglo-saxona (Australia, America etc.) si apoi in intreaga lume.

SISTEMELE EUROPENE DE EDUCATIE FIZICA

Sistemul de Educatie Fizica - tara -



Reprezentantii sistemului

Caracteristicile sistemului, idei, principii

Sistemul francez - Franta

Francesco Amoros

a creat institutii in care se preda gimnastica dupa principiile sale;

in 1817 infiinteaza un gimnaziu unde a construit un portic multifunctional;

metoda sa se baza pe principiul de spontaneitate constienta a copilului, acesta trebuie sa simta cum se misca;

da o definitie pertinenta gimnasticii din care se desprind doua idei de baza: caracterul psihologic al exercitiilor fizice practicate si caracterul utilitar;

considera necesar in pregatire folosirea unor fise fiziologice personale, anticipand metoda individualizarii;

exercitiile de gimnastica sunt impartite in trei categorii: gimnastica civila cu exercitii elementare si de aplicatie, gimnastica militara, gimnastica medicala.

Sistemul elvetian - Elvetia

Henri Clias

rival al lui Amoros,

contributie la lansarea gimnasticii feminine;

practicarea exercitiilor fizice la copiii foarte mici si introducerea exercisiilor in scoala primara din Franta (dupa inlaturarea lui Amoros);

a scris o serie de tratate legate de gimnastica.

Sistemul german - Germania

Ludwig Jahn

numit "parintele gimnasticii", fondatorul sistemului german de educatie fizica;

scopul principal urmarit - pregatirea militara a tineretului in aer liber pe asa numitele Turnplatz, teren amenajat cu aparate;

gimnastica are un caracter popular;

cartea de baza a sistemului lui Jahn - "Die Deutsche Turnkunst" a aparut in 1816;

creator de noi aparate: Reck - bara fixa si Barren - paralelul.

Adolf Spiess

creatorul gimnasticii scolare;

contribuaie in transformarea gimnasticii in disciplina scolara;

carti de referinta: "Die Lehre der Turnkunst" si "Das Turnbuch fur Schuller";

a folosit muzica pentru a imprima cadenta si pentru a lega miscarile dezvoltand simtul pentru frumos.

Sistemul danez - Danemarca

Franciscus Nachtegall

infiinteaza o societate de gimnastica pentru propagarea educatiei fizice;

in 1799 pune bazele unui institut particular de educatie fizica;

gimnastica a fost introdusa in Scoala militara din Copenhaga;

a reusit redactarea unui decret prin care a introdus gimnastica in toate scolile;

a avut preocupari pentru instruirea si pregatirea de specialisti;

exercitiile erau gradate dupa principiul de la usor la greu si de la simplu la complex.

Sistemul suedez - Suedia

Per Henrik Ling

afost adeptul dezvoltarii armonioase a omului dupa conceptia elena;

in 1814 infiinteaza si conduce Institutul Central de gimnastica din Stockholm;

opera lui Ling se concretizeaza in

" Fundamentele generale ale gimnasticii" care cuprinde sase parti;

gimnastica suedeza acorda un rol deosebit respirstiei;

gimnastica suedeza a fost rationala si analitica;

utilizeaza cateva principii in selectia exercitiilor: p. dezvoltarii armonioase, p. selectiei exercitiilor , p. gradarii , p. preciziei miscarilor.

Sistemul englez - Anglia

Thomas Arnold

realizatorul spiritului sportiv in educatie;

considera ca prin jocuri se dezvolta spirizul de solidaritate si de echipa, de ordine si disciplina si respect;

a introdus caracterul sportiv al intrecerii si spiritul de "fair-play".

a urmarit sa formeze un nou tip al gentleman-ului.

ideile luiThomas Arnold au stat la baza aparitiei sportului.

In istoria educatiei fizice s-au remarcat, in secolul al IXX- lea a sistemele nationale de educatie fizica: sistemul francez a lui AMOROS, sistemul suedez a lui P.H. LING, sistemul german a lui F.L. JAHN si cel a lui ARNOLD, sistemul englez, sisteme are au influentat orientarea , continutul si organizarea educatiei fizice si sportului din diferite tari, inclusiv si tara noastra.

3. Evolutia Organizarii Educatiei Fizice Si Sportului In Romania

In a doua jumatate a secolului al - XX - lea pe fondul unor profunde transformari politice, economice si sociale, invatamantul, cultura si arta au inregistrat progrese deosebite.

Putem considera ca ultimele decenii ale secolului trecut reprezinta inceputurile sportului in Romania. Sportul ca fenomen social a fost influentat si de existenta sistemelor de educatie fizica europene aparute la sfarsitul secolului al - XVIII -LEA si inceputul secolului al - XIX -lea sisteme ce au influentat conceptiile autohtone.

In evolutia organizarii educatiei fizice si sportului in Romania se disting mai multe etape:

Aparitia primei societati sportive in 1867 la Bucuresti denumita: "Societatea centrala romana de arme, gimnastica si dare la semn" infiintata la initiativa lui Gh. Moceanu si G. Constantiniu.

Alte societati infiintate:

in 1893 " Societatea profesorilor de gimnastica din Romania;

in 1895 " Societatea de gimnastica Viitorul din Craiova;

in 1897 " Aurora - societate de gimnastica de scrima si de lectura " din Bucuresti,

in 1900 " Societatea de gimnastica a corpului didactic" din Bucuresti;

in 1901 " Societatea de gimnastica si sport Aquila" din Pitesti.



In 1906 toate societatile s-au intrunit in Federatia Societatilor de Gimnastica din Romania (FSGR) cu o revista de specialitate"Gimnasticul Roman".

In 1912 s-a infiintat Federatia Societatilor Sportive din Romania (FSSR) primul for care a coordonat activitatea tuturor ramurilor de sport, conducand12 comisii centrale avand urmatoarele realizari: a introdus afilierile, regulamentele, legitimarile, calendarele competitionale, omologarea rezultatelor.

In 1914 ia fiinta Comitetul Olimpic Roman   (COR) si se afiliaza la CIO. In perioada razboiului activitatea sportiva a fost neglijata iar FSSR -ul total inactiv.

Aceasta etapa reprezinta perioada dintre cele doua razboaie mondiale 1914-1945.

Urmarile razboiului au fost simtite si in sfera activitatilor sportive. Astfel FSSR -ul si-a reluat activitatea abia la sfarsitul anului 1919 , ia fiinta si "Comisiunea Jocurilor Olimpice" fostul COR din 1914, avandu-l ca presedinte pe G. Plagino, membru in CIO.

In perioada 1920-1930 Romania intra in circuitul mondial.

Se afiliaza noi cluburi la FSSR, s-au creat sapte comitete regionale ale FSSR si se evidentiaza noi ramuri sportive: baschet, volei, alpinism, tenis de masa, box, canotaj, handbal si trebuie remarcata aparitia mai pregnanta a sexului feminin in practicarea unor ramuri de sport ca. Inot, handbal, volei, atletism , baschet.

In 1922 apar primele forme de profesionalism

La 17 iunie 1923 apare prima lege care reglementeaza activitatea de educatie fizica.

Pe baza ei se infiinteaza " Oficiul National pentru Educatie Fizica" - ONEF iar in cadrul acestuia va functiona Primul "Institut National de Educatie Fizica" - INEF.

ONEF-ul a impulsionat activitatea sportiva prin construirea de baze sportive, editarea de manuale, carti reviste a promovat sistemul suedez de educatie fizica.

Datorita schimbarilor sociale FSSR-ul si Legea educatiei fizice din 1923 au fost depasite si trebuiau schimbate. A aparut o noua lege, cea din 1929 care in articolul 41 prevedea infiintarea de federatii de specialitate pe ramuri de spot - unice pentru amatori si profesionisti.

In 1930 s-a infiintat Uniunea Federatiilor Sportive din Romania -UFSR.

In 1932 ia fiinta " Societatea Medicala de Educatie Fizica" pentru asigurarea unei baze stiintifice.

In 1934 apare " Oficiul de Educatia Tineretului Roman" - OETR sub controlul acestuia ramanand ONEF-ul si UFSR-ul. Pe baza acestui organism regele Carol al II-lea incearca sa limiteze libertatile democratice si sa controleze educatia tineretului. Prin Legea din 1936 OETR-ul a primit forma si continutul organizatiilor fasciste avand o influenta nefasta asupra sportului romanesc. In 1937 OETR se desfiinteaza. In 1940 ia fiinta Organizatia Sportului Romanesc - OSR pana in 1944 Au fost desfiintate federatiile si s-au infiintat directoratele.

In 1944 ia fiinta Organizatia Sportului Popular - OSP si se reinfiinteaza UFSR

Odata cu infiintarea OSP-ului incepe o noua etapa in evolutia organizarii educatiei fizice. Este perioada infiintarii Scolilor medii tehnice de cultura fizica (SMTCF) - 1948.

In 1949 ia fiinta Comitetul pentru Cultura Fizica si Sport (CCFS) are activeaza pana in 1957, cand se infiinteaza Uniunea pentru Cultura Fizica si Sport (UCFS) pana in 1967.

Din 1967 si pana in 1990 a activat Consiliul National de Educatie Fizica si Sport (CNFS). Activitatea sportiva s-a desfasurat pe baza "Legii cu privire la dezvoltarea activitatii de educatie fizica si sport" din 28 decembrie 1967 care a considerat sportul activitate de interes national.

4. Definirea sistemului de educatie fizica si sport:

" este ansamblul unitatilor organizatorice si a continutului acestor activitati concepute corelativ pe plan national, in scopul perfectionarii dezvoltarii fizice si a capacitatii motrice a tuturor categoriilor de populatie in concordanta cu prioritatile solicitate de comanda sociala" (Gh.Carstea,1997 ).

" este ansamblul de idei, metode si mijloace structurate dupa principii unitare in vederea realizarii unor obiective politice ,sociale si biologice ale educatiei fizice" (Terminologia E.F.S.).

La ora actuala, specialistii in domeniu, considera ca in abordarea stiintifica si sistemica a educatiei fizice si sportului trebuie distinse urmatoarele componente:

componente materiale - numarul de elemente si calitatea acestora;

componente structurale - relatiile dintre ele;

componente functionale - reactia sistemului la solicitarile interne si externe;

De asemenea specialistii considera importante urmatoarele caracteristici ale sistemului de educatie fizica si sport:

q      sistemul are o temeinica fundamentare teoretica si stiintifica;

q      are un caracter national fiind unitar la nivelul intregii tari;

q      are un caracter dinamic si deschis;

q      are o permanenta capacitate de reglare si autoreglare;

q      prezinta particularitati la nivelul diferitelor lui subsisteme;

Aceste caracteristici sunt exprimate pe baza unor cerinte:

precizarea clara a scopurilor, finalitatilor, obiectivelor finale ale sistemului integral si al subsistemelor sale;

stabilirea structurii sistemului de educatie fizica si sport;

precizarea cadrului legislativ de functionare a sistemului: in Romania educatia fizica si sportul s-au bucurat de sprijin din partea statului in scopul realizarii obiectivelor propuse. Mentionam emiterea in 17 iunie 1923 a " Legii de educatie fizica", una din primele legi de acest gen in Europa.

Legea actuala votata in 2000 reglementeaza organizarea si functionarea sistemului national de educatie fizica si sport in Romania. Prin educatie fizica si sport se intelege toate formele de activitate fizica menite, printr-o participare organizata sau independenta, sa exprime sau sa amelioreze conditia fizica si confortul spiritual, sa stabileasca relatii sociale civilizate si sa conduca la obtinerea de rezultate in competitii de orice nivel. E.F.S. sunt activitati de interes national sprijinite de stat.

Sursele de finantare pentru functionarea sistemului, provin de la bugetul de stat;

Specialistii ce actioneaza in cadrul sistemului sunt de tipuri diferite. Profesori, antrenori, medici, psihologi, fizioterapeuti, kinetoterapeuti, cercetatori, instructori; o categorie speciala o reprezinta: conducatorii de cluburi, managerii, directorii sportivi;

Baza materiala, patrimoniul de care dispune sistemul;

Buna organizare si functionare a sistemului nostru de educatie fizica si sport este asigurata prin aplicarea unor principii. Acestea sunt:

v    Organizarea E.F.S. la locul de munca;

v      Asigurarea practicarii continue a exercitiilor fizice , in randul tuturor categoriilor de populatie. Continuitatea se asigura in cadrul sistemului prin cuprinderea in structura sa a subsistemelor educationale( educatie fizica scolara, militara, profesionala si pentru persoane in varsta si cu nevoi speciale);

v      Diferentierea activitatilor de practicare a exercitiilor fizice in functie de preferinte si aptitudinile cetatenilor; Structurile sistemului trebuie sa ofere diferentieri de continuturi si forme de organizare pentru toti cetatenii in functie de preferinte si nivelul de dezvoltarea al aptitudinilor motrice care ii permit practicarea exercitiilor fizice. Acest principiu trebuie sa asigure realizarea prevederilor "Chartei Europene a Sportului pentru toti " care precizeaza ca: " fiecare persoana are dreptul de a practica sportul" Aceasta idee se regaseste si in Legea educatiei fizice si sportului, in Art.2(5).

v      Stimularea cresterii continue a nivelului de pregatire a celor care practica exercitiul fizic pe baza instituirii " Sistemului national de evaluare"

v      Asigurarea unei legaturi optime intre educatia fizica, sportul pentru toti si sportul de performanta, in vederea cresterii eficientei acestor activitati;

v      Concentrarea elementelor talentate in unitati de performanta in vederea valorificarii maxime a potentialului lor sportiv;

v      Principiul unitatii conducerii, raspunderii si competentei profesionale; sistemul de E.F.S. din tara noastra este conceput intr-o structura ierarhica astfel incat fiecare individ cu atributii de conducere sa aiba stabilite clar responsabilitatile si sfera sa de actiune. Pentru fiecare treapta ierarhica trebuie numite persoane competente care pot indeplini cerintele postului respectiv;

5. Structura sistemului de educatie fizica si sport

In structura sistemului nostru sunt cuprinse o serie de elemente: institutii, organizatii, structuri administrative care se interconditioneaza reciproc.

Organizarea actuala a educatiei fizice si sportului conform Legii educatiei fizice si sportului aprobata in anul 2000, este urmatoarea:

Educatia fizica si sportul scolar si universitar, activitati coordonate de M.E.C.; E.F. este disciplina obligatorie, prevazuta in planurile cadru u n anumit numar de ore pentru trunchiul comun; activitatea sportiva din institutiile de invatamant se organizeaza in asociatiile sportive scolare si universitare, coordonate de Federatia sportului scolar si universitar; cei cu aptitudini deosebite pot urma clase, scoli si licee cu program sportiv;; sportul de performanta pentru elevi si studenti se desfasoara in cluburile sportive scolare si universitare;

Educatia fizica militara si profesionala; E.F. este disciplina obligatorie, prevazuta in planurile de instructie si invatamant, activitatile fiind conduse de cadre militare sau civile de specialitate; E.F. profesionala se organizeaza in domeniile de activitate care implica diferite forme de practicare a exercitiilor fizice;

Sportul pentru toti, un complex de activitati bazate pe practicarea libera a exercitiului fizic intr-un mediu curat si sigur, in vederea mentinerii unei stari optime de sanatate, a recrearii si socializarii cetatenilor.

Sportul de performanta, indeplineste o functie reprezentativa pentru Romania in competitiile oficiale cu caracter international. Prin sportul de performanta se urmareste valorificarea aptitudinilor individului intr-un sistem organizat de selectie, pregatire si competitie, avand ca scop ameliorarea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri si obtinerea victoriei. Activitatea sportiva de performanta se desfasoara in unitati de profil sub indrumarea federatiilor sportive nationale pe ramuri de sport iar intreaga activitate este coordonata de A.N.S.

Unitatile sistemului nostru de educatie fizica si sport sunt:

v    Educatia fizica din invatamant;

v    Asociatiile si cluburile sportive;

v    A.N.E.F.S. si Facultatile de educatie fizica din tara;

v    Organele centrale si locale cu atributii in educatie fizica si sport; (GH.Carstea)

Structuri organizatorice

a)     structurile administratiei publice pentru sport: A.N.S.; D.J.T.S; Din 2009 Ministerul sportului

b)       structurile sportive: asociatiile sportive; cluburile sportive; asociatiile judetene si a municipiului Bucuresti; ligile profesioniste; federatiile sportive nationale; C.S.O.R.;

Structurile sportive sunt asociatii de drept privat, formate din persoane fizice sau juridice , constituite in scopul organizarii si administrarii unei activitati sportive avand ca obiective promovarea uneia sau mai multor discipline sportive, practicarea acestora de catre membrii sai participare la competitiile sportive. Indiferent de scop si forma juridica, toate structurile sportive se inscriu in Registrul Sportiv si li se atribuie Certificat de Identitate Sportiva si Numar de Identificare.

Structuri sportive:

Asociatiile sportive - sunt structuri sportive fara personalitate juridica ce se pot constitui ca societati civile particulare, precum si in cadrul institutiilor publice sau private.

Cluburile sportive - sunt structuri sportive cu personalitate juridica. Ele pot fi persoane juridice de drept privat sau de drept public.

Asociatiile judetene si ale municipiului Bucuresti pe ramuri de sport sunt persoane juridice de drept privat, avand drept scop organizarea activitatii in ramura de sport respectiva.

Federatiile sportive nationale - sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publica, autonome, neguvernamentale, apolitice fara scop lucrativ.

Ligile profesioniste - sunt persoane juridice de drept privat, autonome, neguvernamentale, apolitice fara scop lucrativ.

Comitetul Sportiv Olimpic - este persoana juridica de drept privat, de utilitate publica, autonoma, nonprofit, neguvernamentala, apolitica si fara scop lucrativ.

7. Foruri europene in domeniul Educatiei fizice si Sportului

Integrarea Romaniei in structurile Consiliului Europei si a Uniunii Europene presupune asumarea unor obligatii si indeplinirea unor cerinte care cer implementarea in structurile nationale a reglementarilor adoptate de cele doua organisme europene. Astfel, printre reglementari se regaseste si necesitatea practicarii activitatilor de educatie fizica si sport de catre diferite categorii de populatie.

Unul din obiectivele majore ale Consiliului Europei il constituie promovarea sportului si a beneficiilor pe care le ofera societatii, prin intermediul unei politici bazate pe aceleasi principii in intreaga Europa. Astfel, in mai 1992 , la cea de-a a-7-a Conferinta a ministrilor europeni ai sportului , s-a adoptat Charta Europeana a Sportului , pe baza acesteia sportul trebuie sa fie accesibil tuturor, pentru sanatate si siguranta, practicat cu loialitate, toleranta si satisfactie, in respect pentru mediul inconjurator.

Codul Eticii Sportive vine in completarea Chartei , iar fair-play-ul devine elementul constitutiv al sportului. 

Conceptul "Sportul pentru Toti" aparut in 1975, devine expresia fundamentala a filozofie Consiliului Europei despre sport. Pe baza principiilor activitatilor in cadrul sportul pentru toti s-a elaborat "Charta Europeana a Sportului pentru Toti".

Se acorda o atentie deosebita persoanelor cu disabilitati (handicap) a persoanelor in varsta carora li se ofera posibilitati adecvate de a participa la activitati fizice specifice.

Un obiectiv aparte al Consiliului Europei il constituie actiunea impotriva unor fenomene negative ce au aparut in sfera activitatilor sportive si anume: dopingul si violenta.

Aceasta actiune este concretizata in existenta unor instrumente juridice numite conventii: Conventia Europeana Anti-doping (1989) si Conventia Europeana privind violenta si Iesirile necontrolate ale spectatorilor cu ocazia manifestarilor sportive, in special la meciurile de fotbal (1985) si este urmarita permanent de un Comitet permanent.

Cooperarea sportiva din interiorul Consiliului Europei se organizeaza prin parteneriat intre organismele guvernamentale si cele nonguvernamentale, in cadrul Comitetului Director pentru Dezvoltarea Sportului.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate