Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place.ascensiunea īn munti, pe zapada, stānca si gheata, trasee de alpinism




Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Sport


Index » hobby » Sport
» Stresul competitional si anxietatea


Stresul competitional si anxietatea




Stresul competitional si anxietatea

Esenta incontestabila a sportului este intrecerea, concursul. Intreaga activitate sociala si pedagogica pusa in slujba sportului are drept obiectiv major momentul de ,,confirmare a eficientei" in competitie. Toata lumea stie ca in cele mai multe situatii intrecerea are darul de a-i ambitiona pe competitori. Fenomenul este de natura psihosociala si poarta amprenta relatiilor intre oameni.

Factorii de stres

Atat cerintele de ordin exterior, obiectiv, cat si autoexigentele (aspiratiile, dorinta de a excela, de a realiza o performanta deosebita, de a castiga) formeaza un complex de factori stresanti, care pun intregul sistem psihocomportamental in stare de tensiune, mobilizarea resurselor energetice si apararea. Activitatea sportiva de performanta, mai ales aceea de inalta performanta, este stresanta in totalitatea ei: antrenamentele - prin durata si intensitatea lor, prin suma de sacrificii pe care le impune sportivului; concursurile - prin nivelul emotional ridicat si angajarea motivationala, individuala si sociala, la care se adauga relatiile sociale - pe care sportul le genereaza.




Toate acestea produc, incordare, tensiune psihica, pretinzand eforturi fizice si psihice de adaptare si echilibrare. Spre deosebire de antrenament, concursul are foarte o mare incarcatura emotionala care duce sistemul psihocomportamental in stare de limita. Din multimea de factori stresanti care determina aceasta stare putem sa amintim pe cei mai importanti, cum ar fi:

solicitarile externe: frig, cald, diferente de fus orar;

solicitari interne: eforturi musculare motrice mari;

solicitari psihice intelectual- afective- volitive: decizii in conditii de incertitudine si criza de timp, reactii la esec sau succes, efort voluntar maximal;

solicitari psihosociale: critica factorilor de conducere si a presei, opinia familiei si a celor apropiati, aprecierea spectatorilor;

restrictiile regulamentare.

Toti acesti factori se reflecta in sistemul psihic al sportivului, fie la nivelul deplinei constientizari, fie in plan subconstient, determinand reactiile adaptive si de aparare pe care o buna pregatire stiintifica le organizeaza concentrat pentru o eficienta conduita competitionala. Situatiile solicitante proprii concursului pot fi intense sau mai putin intense si in raport cu capacitatea psihica a sportivului, cu experienta sa competitionala si cu nivelul de aspiratie. Oricum, ele sunt generatoare de tensiuni psihice, exprimate mai ales in domeniul emotional, dar cu ecou asupra intregului sistem psihic .

Oboseala are si ea un rol important in determinarea capacitatii de efort a adolescentilor. Cercetarile au aratat ca starea de oboseala a sportivilor se manifesta prin: senzatie de oboseala ; este semnalata reducerea capacitatii de intelegere a problemelor mai abstracte, restrangerea posibilitatilor de generalizare, comparare, de efectuare a unor operatii de insumare, asociere, memorare; tulburari de atentie.

Aparitia acestor dificultati produce un dezechilibru intre dificultatea sarcinii de indeplinit si efortul voluntar necesar pentru aceasta, ceea ce duce la supraincordarea functiilor interesate si impune cu necesitate restructurarea mecanismelor de adaptare la efort. Aceasta restructurare are drept consecinte o serie de fenomene psihofizice subiective si obiective: sentiment de insuficienta personala, depresii, iritabilitate, neliniste, apatie, modificarea comportamentului scolar, somn nelinistit.

In conditii de oboseala se produce si reducerea capacitatii functionale a analizatorilor vizual, auditiv, kinestezic-motor si cutanat, ceea ce face ca reactiile la stimulii care intereseaza acesti analizatori sa aiba o perioada de latenta mai lunga.

Cauzele cele mai importante ale oboselii sunt :

intensitatea si durata prea mare a efortului ;

recreatii de odihna reduse ;

activitate extrascolara prelungita ;

reducerea orelor de somn ;

stare de sanatate deficitara ;

conditii de lucru si de viata in familie necorespunzatoare ;

suprainvatarea.

Anxietatea

Se considera ca in general concursul intrerupe echilibrul emotional al sportivului. Anxietatea, definita de dictionare ca teama fara obiect, este in sport o stare emotionala cu cauze bine determinate si se exprima ca o reactie de tip adaptiv la situatiile care pot constitui amenintari pentru echilibrul eului sportivului. Sportivul constientizeaza faptul ca afirmarea de sine poate fi impiedicata din cauze foarte diferite, previzibile sau imprevizibile. Criticile posibile, eventuala pierdere a prestigiului, situatiile de incertitudine si multi alti factori inventariati partial sunt generatori de tensiune psihica.

Fara sa vrea, sportivul isi imagineaza intrecerea, starile conflictuale, succesul sau esecul, etc. Anxietatea precompetitionala este generatoare de insomnii, astenie, nervozitate, confuzie mentala, tulburari digestive si inca alte manifestari psiho- fiziologice asupra carora nu este cazul.

Amintim descrierea starilor precompetitionale facute de A. T. Puni (1949) :

dispozitia gata de lupta;

febra de start;

apatia de start.



Intr- o terminologie modernizata sunt numite de H. Perie (1978):

o       manifestari hiperstenice;

o       manifestari hipostenice.

Anxietatea poate avea insa un caracter patologic, fie prin durata sa fie prin incapacitatea de a favoriza asteptarile, sau dimpotriva, prin capacitatea de a le stanjeni, fie prin faptul ca nu depinde de evenimentele exterioare devenind astfel un fenomen inutil. Anxietatea poate deveni simptomatica la orice varsta cand previne sau limiteaza comportamentul adaptativ.

Termenul de anxietate a fost introdus in psihologie cand Freud a descris nevroza anxioasa ca un sindrom distinct de neurastenie, dar acceptarea sa in psihologie s-a facut la mai mult de 40 de ani dupa aceea. In prezent, constructul de anxietate se refera la numeroase lucruri in opinia multor psihologi.

Absenta unui punct de vedere comun asupra anxietatii se datoreaza, pe de o parte diverselor orientari si pe de alta parte, complexitatii fenomenului. Ca atare, a da o definitie exacta a anxietatii implica o dificultate imensa, principalul motiv fiind ca, in calitate de construct ipotetic, anxietatea a fost definita operational la foarte multe nivele si dupa diverse criterii.

O prima caracteristica este aceea potrivit careia anxietatea apare ca o experienta emotionala, implicand sentimente de o natura generalizata.

In al doilea rand, aceasta experienta emotionala este neplacuta, anxietatea intensa fiind unul dintre cele mai chinuitoare afecte, pacientul traieste o stare de alarma, panica, groaza, teroare care implica chiar dezastrul personal, colapsul sau moartea.

In al treilea rand anxietatea este indreptata spre viitor. Exista o serie de manifestari cognitive care ilustreaza credinta ca ceva teribil se va produce curand in viitor.

A patra caracteristica a anxietatii se refera la faptul ca nu exista o amenintare recunoscuta sau rezonabila. Reactia emotionala de proportii se produce astfel la orice stimul care poate aparea, anxietatea neavand un obiect bine precizat. Anxietatea este astfel libera, plutind in aer (free-floating ) fara o tinta clara.

In al cincilea rand, anxietatea este acompaniata de un disconfort subiectiv care se exprima in stari de neliniste si tensiune. Persoana este incapabila de a se relaxa sau de a se linisti fara a simti neastampar si nervozitate.

O a sasea caracteristica a anxietatii este cea potrivit careia aceasta este insotita de modificari la nivel fiziologic datorate dezechilibrului sistemului nervos vegetativ cu predominanta simpaticului.

La nivel corporal, in mod manifest, creste ritmul cardiac, creste frecventa respiratiei, tensiunea arteriala, apare senzatia de gura uscata de rau si voma, pot aparea: diaree, mictiuni frecvente.

Anxietatea, definita de dictionare ca teama fara obiect, este, in sport o stare emotionala cu, cauze bine determinate si se exprima ca o reactie de tip adaptiv la situatiile care pot constitui amenintari pentru echilibrul eului sportivului.

Anxietatea este tendinta de a trai o stare de teama nejustificata, fara obiect bine precizat. Cand nivelul anxietatii depaseste o anumita limita, mai ales in conditii de stres, performantele pot sa scada in mod semnificativ.

Anxietatea este o stare care apare atat la sportivi, cat si la nesportivi, problema care se pune fiind intensitatea ei. Anxietatea se prezinta sub doua aspecte :

  • ca trasatura, fiecare individ avand prin structura lui genetica un nivel mai ridicat sau mai scazut al ei;
  • ca stare, raspuns a carui intensitate este dependenta de nivelul anxietatii constitutionale , dar in relatie cu insemnatate subiectiva a factorilor stresanti.

Complexitatea fiintei umane se intalneste astfel cu situatii de o mare varietate, ceea ce va oferi un evantai foarte larg de manifestari psihocomportamentale, unele favorabile, iar altele mai putin favorabile performantei. Literatura de specialitate evidentieaza doua forme fundamentale de anxietate precompetitionala:

-teama de esec- cea mai frecventa

-teama de succes, mai putin frecventa si cu mecanisme mai subtile.

Principala problema a antrenorilor si sportivilor este de a controla nivelul anxietatii pentru a putea evita efectele nedorite de hipo sau hiper ale manifestarii acesteia. Tehnicile de reglare si autoreglare a starilor psihice (relaxare, desensibilizare, antrenament psihoton, antrenament mental), cunoscute si utilizate in practica , reusesc sa rezolve chestiunile intr- o maniera satisfacatoare.

Toleranta la stres depinde in mare masura de unele particularitati ale sistemului nervos (forta, echilibrul si mobilitatea proceselor corticale), si de particularitatile temperamentale. Ei sunt de parere ca rezistenta la stres depinde de un anumit complex de factori psihofiziologici. Horn (1992) afirma ca o combinatie a anxietatii, impulsivitatii si reactivitatii emotionale crescute poate conduce cu o mare probabilitate la reactii de tip distres. Alte studii au pus in evidenta faptul ca intensitatea stresului emotional in situatiile de prestart este corelata cu nevoia de succes sau tendinta de evitare a esecului.

Mobilizarea in ultimul moment, cand nu mai e nimic de pierdut, a tuturor resurselor fizice, tehnice si psihologice incununeaza nu de putine ori eforturile sportivului sau echipei cu un succes neasteptat.

Sportivilor la care predomina motivatia de obtinere a succesului le sunt specifice reactiile de mobilizare activa, reactii asemanatoare cu cele de furie. In cazul celor dominati de motivatia de evitare a esecului sunt mai pregnante reactiile de tip anxios (Ciucurel, 2006).

Aceasta fiind o alta caracteristica ce pare sa diferentieze sportivii de persoanele care nu practica nici un fel de sport, este stabilitatea emotionala. Numai atunci cand are o mobilitate ridicata a conduitei si o capacitate de adaptare la conditiile mereu schimbatoare, atunci sportivul suporta mai usor stresul competitional.

Dar paradoxul consta in aceea ca mobilitatea si flexibilitatea comportamentului sunt corelate de regula cu o hiperactivitate emotionala, chiar si la stimuli minori (apud Holdevici, 1993). Unii sportivi nu sunt atat de echilibrati pe cat ar vrea ei sa para, dar multi din ei au o serie de particularitati care compenseaza insuficienta stabilitate emotionala (de exemplu, forta caracterului, nevoia de performanta etc.), care le asigura starea psihica optima pentru competitie.

Dupa Cattell, un individ cu mare forta a ego-ului se caracterizeaza prin maturitate afectiva fermitate, perseverenta, calm, simtul realitatii in rezolvarea problemelor si un nivel scazut de oboseala nevrotica. Un individ mai putin stabil emotional manifesta nevrotism, instabilitate si incapacitate de a rezista frustrarilor. El evita sa ia decizii si actioneaza, de regula, sub imperiul momentului. Acest tip de subiect simte oboseala si astenie chiar in absenta unor incarcaturi fizice si psihice prea mari( apud Minulescu, 1996). In ceea ce priveste forta caracterului, aceasta este trasatura cea mai frecvent mentionata atunci cand se vorbeste despre indivizi de exceptie, despre sportivii de varf (apud Holdevici ,1993).

Cattell considera ca indivizii cu un caracter tare sunt maturi din punct de vedere emotional, independenti in gandire si actiuni, fermi, critici in aprecierea propriei persoane si a mediului inconjurator, capabili sa-si controleze emotiile in diverse situatii. La celalalt capat sunt cei cu caracter moale, imaturi emotionali, nerabdatori, sentimentali, sensibili, care-si exprima frecvent si deschis anxietatea (apud Minulescu,1996).

Persoanele cu dominanta mare au si un grad ridicat de dependenta (nevoie de supunere). Cu alte cuvinte, multi dintre cei care doresc sa-i domine pe ceilalti manifesta nevoia de a se exercita un control autoritar asupra lor (Ciucurel, 2002). Din acest motiv, sportivii cu dominanta mare nu vor crea probleme antrenorilor ei acceptand cu usurinta indicatiile sarcinile trasate de antrenor. Pe de alta parte indivizii cu dominanta redusa vor accepta mai greu impuneri de la altii, mai ales daca e vorba de ingradirea independentei lor.



Comparand sportivii cu nesportivii, din punctul de vedere al dominantei, se constata ca aceasta caracteristica a personalitatii nu pare a fi influentata de practicarea unui sport, dar influenteaza motivatia de alegere si practicare a sportului (Martens 1987). Se considera firesc ca sportivii sa aiba mai multa incredere in sine decat nesportivii.

Daca activitatea unui sportiv nu se bucura de succes, atunci este foarte probabil ca el sa dispuna de o redusa incredere in sine. S-a demonstrat ca sportivii din discipline cu contact fizic direct suporta mult mai usor durerea fizica in comparatie cu nesportivii. Ei sunt invatati de mici sa reziste la durere prin diferite exercitii cu scopul de a mari rezistenta la frustrare.

Clinicienii au pus in evidenta existenta tipului de sportiv inclinat spre accidente, ele fiind drept cauza a unor conflicte nerezolvate, de natura inconstienta. Tendintele nevrotice manifestate si sportivii ce somatizeaza sau au o tulburare hipocondriaca. Nu trebuie insa uitata nici acea categorie de sportivi care au tendinta de a simula boala sau accidentul sau de a -si exagera simptomatologia pentru a-si justifica esecurile. De fapt acesti sportivi fug de anxietate, ceea ce impune problema diferentelor referitoare la anxietate dintre sportivi si nesportivi (Ciucurel, 2004).

Anxietatea este tendinta de a trai o stare de teama nejustificata, fara obiect bine precizat.

Cand nivelul anxietatii depaseste o anumita limita, mai ales in conditii de stres, performantele pot sa scada in mod semnificativ.

Cratty B.J. arata ca desi toti oamenii sunt anxiosi, la unii anxietatea are valori atat de mari incat impiedica actiunea.

In situatiile stresante generate de activitatea sportiva si competitionala, se intampla frecvent sa vedem sportivi cuprinsi de un nivel atat de ridicat de anxietate incat fie nu pot actiona, fie actioneaza ineficient, si anume se observa miscari rigide, intr-un context nefavorabil, mobilizarea sportivului este foarte redusa, tempou energetic scazut apar ganduri de genul nu am sa pot face acest lucru, si nu sunt in stare, ceea ce duce la un esec sigur.

Cand se intampla acest lucru, randamentul sportivului scade semnificativ si anume se observa o rigiditate a miscarilor si viteza de executie scazuta, etc. Cattell RB. diferentiaza si el anxietatea manifestata de anxietate voalata si propune o serie de indicatori calitativi ai anxietatii:

-slabiciunea Eu-lui,

-sentimente de culpabilitate si de neincredere in sine,

-iritabilitate (Epuran, Holdevici, Tonita,2001).

Martens (1982) a studiat anxietatea sportivilor si a propus testul anxietatii competitional in sport (Sport Competition Anxiety Test- SCAT). Autorul considera ca anxietatea este legata de conceptul de activare ('arousal'), care vizeaza intensitatea comportamentului pe un continuum, de la somn la excitatie intensa (Martens, 1982).

Daca un nivel de anxietate crescut impiedica realizarea unor performante inalte, unul scazut este tot atat de nefavorabil datorita lipsei de angajare emotionala in competitii.

Pentru sportivii cu nivel ridicat de anxietate trebuie luate masuri deosebite in ceea ce priveste pregatirea psihologica. Astfel, trebuie lucrate foarte bine deprinderile motrice pentru ca, in conditiile stresante ale competitiei, ei sa poata obtine totusi rezultate bune (Ciucurel, 2004).

De asemenea, in unele situatii este chiar indicat ca sportivii foarte anxiosi sa fie supusi unor actiuni de psihoterapie. In cazul unui sportiv cu potential performantial mare el va beneficia de aceste masuri de terapie. In cazul unui nesportiv, daca acesta nu investeste singur in propria persoana cautand un ajutor specializat, atunci nivelul de anxietate al nesportivului va fi mai mare decat al sportivului. S-au facut diverse studii asupra nivelului de agresivitate. Exista doua forme de agresivitate:

- nativa

- instrumentala

Se considera ca practicarea unui sport pare sa ofere un control mai bun al agresivitatii native doar in cazul sportivilor cu tendinte agresive reduse si moderate. La sportivii cu puternice tendinte agresive ridicate probababilitatea ca acestea sa scada datorita practicarii unui sport este mai mica decat la sportivii cu tendinte agresive scazute sau moderate. Sentimentele de culpabilitate generate de manifestarea deschisa a agresivitatii il pot impiedica pe sportiv in functie de experientele educative avute in copilaria timpurie sa adopte nivelul de agresivitate instrumentala cerut de mediul sportiv.

Starea de oboseala fizica si anticiparea sanctiunilor comportamentului agresiv determina o scadere a agresivitatii instrumentale (Ciucurel, 2003).

S-a ajuns la concluzia ca sportivii au o mai buna capacitate de autoapreciere decat nesportivii.

Capacitatea de autoapreciere obiectiva este caracterizata de o atitudine realista, critica fata de sine, printr-o corecta raportare a cerintelor la posibilitati, o analiza corecta a situatiei, si prin stabilirea unor scopuri dificile, dar posibil de atins. Acest rezultat este explicat de faptul ca sportivul este familiarizat de timpuriu cu autoanaliza, autocontrolul si independenta comportamentala (Holdevici, 1993).

"Specialistii in domeniul psihologiei sunt de parere ca, in cazul sportivilor de inalta performanta, este de dorit sa se formeze o imagine de sine putin mai ridicata decat cea obiectiva deoarece o astfel de imagine atrage dupa sine performanta" (Epuran, Holdevici, Tonita, 2001, apud Ciucurel, 2006).

Asadar sportivul trebuie sa dea dovada de autocontrol si sa aiba capacitatea de a trece peste anxietate si stres, elemente care sunt prezente in sportul de performanta. Dincolo de anxietatea ca trasatura, precompetitionala si competitionala se inregistreaza o anxietate ca stare care este cu atat mai intensa cu cat nivelul de dezvoltare a inteligentei emotionale a scazut (Ciucurel, 2003).

Sportivii anxiosi pot invata sa exploateze anxietatea precompetitionala (anxietate anticipatorie) pentru a se motiva. O anxietate de mica amplitudine sau dimpotriva de foarte mare amplitudine nu va determina obtinerea unei performante, ci ea va functiona ca distres. Transformarea distresului in eustres se poate face prin cresterea inteligentei emotionale a sportivului si anume:

Cultivarea unei gandiri pozitive, a unei viziuni mai largi asupra propriei vieti si performante.

Evocarea doar a experientelor pozitive, eliberarea de ceea ce Bandler numea 'Defect de programare mentala', (Ciucurel 2004).

Fixarea unui nivel de aspiratie realist, dinamic, cu putin peste posibilitatile de moment ale sportivului, etc. (Ciucurel, 2004).

Inteligenta emotionala este o abilitate ce implica o relationare creativa cu starile de teama, durere si dorinta. Rezulta si alte concepte asemanatoare cum ar fi inteligenta sociala ce apartine lui Thornodike, capacitatea de a intelege si de a actiona eficient in relatiile interumane;

Inteligenta interpersonala considerata a fi abilitatea de a-i intelege pe ceilalti de-ai cunoaste pe oameni .

Inteligenta interpersonala abilitatea de a se intoarce spre sine, de o structura de un model pentru a actiona adecvat in viata Mayer si Salovey (1990, 1993) evidentiaza corelatiile dintre emotie si gandire si afirma ca inteligenta emotionala implica trei abilitati:

1. De a percepe cat mai corect emotiile si de a le exprima .

2. De a genera sentimente atunci cand se faciliteaza gandirea .

3. De a cunoaste si intelege emotiile de a le regulariza pentru a promova dezvoltarea emotionala si intelectuala .

Bar-On (1992) grupeaza componentele inteligentei emotionale in cinci dimensiuni :

aspectul intrapersonal (constientizarea propriilor emotii, asertivitatea, autostima, autorealizarea, independenta).



aspectul interpersonal (empatia, abilitatea de a stabilii relatii mterpersonale, responsabilitate sociala).

adaptabilitatea (rezolvarea de probleme, testarea realitatii, flexibilitatea).

controlul stresului (toleranta la stres, controlul impulsurilor).

dispozitia generala ( optimismul si abilitatea de a se bucura de viata).

Putem spune ca in acest context pregatirea psihologica este esentiala si este un factor reglator. Aceasta este efectuata de psiholog si urmareste sa ofere fiecarui sportiv ceea ce i se potriveste: motivatia performantei ; atenuarea starilor negative de start, cum ar fi febra de start sau apatia de start, nikefobia (teama de succes) ; combaterea unor stari de stres, folosind fie excitantul verbal (convorbiri individuale), fie unele tehnici specifice domeniului ; in acelasi timp se va urmari imprimarea unei "agresivitati controlate", in limite rezonabile, favorabile unui randament sportiv superior, in conditiile respectului fata de coechipieri, adversar, arbitri, public etc.

AUTOREGLAREA CONDUITEI EMOTIONALE LA SPORTIVI

Performantele sportive superioare sunt facilitate de o serie de trasaturi pozitive ale personalitatii.

Prin antrenamente psihologice speciale cu sportivii s-a realizat dezvoltarea trasaturilor de personalitate care contribuie la obtinerea unor performante sportive superioare: stabilitatea emotionala, constiinciozitatea simtul datoriei, increderea in sine, nivelul scazut de anxietate, nivel superior al capacitatii de autocontrol emotional, nivel superior al motivatiei pentru performante inalte.

Problema psihoreglarii in sport este una din cele mai actuale probleme, tinand cont de importanta deosebita a factorului psihologic in activitatea sportiva. Psihoreglarea a fost studiata de numerosi psihologi sportivi (M. Epuran,1990; I. Holdevici si I.P. Vasilescu, 1988; V. Balisevici, 2000; O. Cernicova, Daschievici, 1972; Rodionov,1983; L. Ghisen, 1983, L. Maharant, 1999; s.a.). in cea mai mare parte a lucrarilor, psihoreglarea este tratata ca mijloc de reglare a starilor emotionale inainte de startul competitional la sportivi. Sunt mai putine lucrari care propun recomandari referitoare la utilizarea metodelor psihoreglatorii pentru anumite genuri de sport.

Psihoreglarea este tratata de noi sub doua aspecte: 1) ca insusire speciala de personalitate ce permite sportivului sa-si dirijeze gandurile, emotiile, actiunile; 2) ca activitate intreprinsa de sportiv in vederea utilizarii mijloacelor psihoreglatorii, atat in antrenamente, cat si in concursuri, care ii permite acestuia sa-si realizeze optimal posibilitatile fizice si psihice.

Actualitatea si oportunitatea temei este deterninata de obiectivele valorificarii potentialului adaptativ al sportivilor in concursurile de anvergura.

Sportul de performanta la nivel international presupune exigente ridicate vizand calitatile psihice si solicitarea psihica a acelora care practica diferite ramuri sportive. in conditiile exigentelor de astazi, tuturor sportivilor, pe langa o pregatire .

Autoreglarea conduitei emotionale la sportivi 

Conform cercetarilor efectuate de V. Balandin, P. Bundzen, 1985, S. Kripper, S. Lear, A. Brozic, 1999) cu cat este mai dezvoltata capacitatea de autoreglare psihica cu atat este mai inalta performanta sportivilor obtinuta in competitii.

Conduita si caracterul starilor tensionale inainte de start sunt determinate de nivelul capacitatii autoreglatorii ale sportivilor.

Cunoasterea si autocunoasterea personalitatii sportivului pot avea efecte esentiale in realizarea cu succes a activitatii sportive, in adaptarea competitionala si asigurarea stabilitatii emotionale.

Schimbarile in plan comportamental vor fi urmate de schimbari in plan emotional si intelectual. Nu se pune problema performantei cu orice pret, oricum si oriunde, ci se impune o canalizare a aspiratiilor, optiunilor, deciziilor si energiilor persoanei spre genurile sportive in care sportivul se poate realiza plenar in functie de posibilitatile de care dispune.

Aplicabilitatea tehnicilor psihoterapeutice in activitatea sportivilor de performanta Demersul teoretic din fragmentele anterioare releva importanta sportului in viata omului modern, aplicabilitatea acestuia in diverse domenii ale activitatii umane (dezvoltarea atitudinii si valorii morale de sportivitate si corectitudine, rolul terapeutic al exercitiilor fizice in profilaxia si terapia medicala etc.) .

Ca exemplu putem oferii un segment din activitatea sportivului de performanta in perioada precompetitionala . In saptamana premergatoare comptitiei antrenamentele cresc ca frecventa si intensitate, simuland atmosfera competitionala. Spatiul de lupta , durata meciului simulativ, executarea tehnicilor in regim de lupta, toate acestea sunt executate ca intr+o competitie reala . Alaturi de aceste elemente intervine presiune psihica, din partea antrenorului . In functie de sportiv antrenorul incearca motivarea practicantilor de judo in vederea obtinerii performantei, prin responsabilizarea acestora si adaptarea stilului de lupta al fiecaruia in cadrul competitiei .

In aceste conditii, prin motivarea intrinseca- dorinta sportivului de a obtine titlul sportiv si prin motivarea extrinseca- din partea antrenorului si a presiunii grupului, adesea sportivii inregistreaza nivelul crescut al anxietatii .

Psihologul sportiv vine in intimpinarea acestor trairi anxioase prin forme de investigare a anxietatii precompetitionale- cea mai folosita metoda fiind observarea directa a comportamentului sportivului si prin tehnici specifice de inlaturare a trairii negative .

Terapia cognitiv comportamentala (John B Watson, Joseph Wolpe , Gerald Patterson ) ofera cele mai adecvate tehnici de detensionare :

Tehnici de relaxare Schultz

Intelegerea mecanismelor fiziologice si psihologice ce stau la baza declansarii si fixarii reactiilor emotionale anxioase .

Expunerea in plan mental a subiectului in situatia anxiogena cu scopul desensibilizarii la stimulul declansator pentru anxietate .

O forma moderna in plina dezvoltare a psihoterapiei poate avea o mare aplicativitate in situatia precompetitionala . Terapia focalizata pe solutie (Steve de Shazer, Insoo Kim Berg) functioneaza dupa principii extrem de simple: se presupune ca oamenii sunt capabili sa se comporte eficient, dar eficienta lor a fost blocata de o atitudine fixa negativa (teama de competitie ) . Practic este vorba de amintirea situatiilor in care subiectul s-a confruntat cu situatia anxiogena dar a obtinut rezultat pozitiv. Astfel succesul din sitautia anterioara serveste ca resursa pentru situatii similare, in cazul de fata o alta competitie .

Psihoterapia sportului foloseste cel mai adesea o abordare holistica a metodelor pentru a veni in intampinarea problematicii variate a diferitelor situatii specifice anxietatii precompetitionale .








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate