Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place.ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism




Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Sport


Index » hobby » Sport
» ACORDUL PRIVIND PRACTICILE ANTIDUMPING


ACORDUL PRIVIND PRACTICILE ANTIDUMPING




ACORDUL PRIVIND PRACTICILE ANTIDUMPING

REZUMATUL PRINCIPALELOR REGULI

Acordul privind practicile anti-dumping (PAD) reia, detaliaza si intareste prevederile acordului plurilateral similar realizat in Runda Tokyo, in 1979. El stabileste criterii stricte pentru a stabili cand "un produs urmeaza a fi considerat ca fiind vandut la pret de dumping". In general, un produs se afla in aceasta situatie daca:

Pretul de export este mai mic decat pretul practicat pentru produsul similar pe piata tarii exportatoare;




Pretul de vanzare la export este mai mic decat costul de productie.

Se considera ca, in astfel de situatii, se majoreaza artificial competitivitatea de pret a produselor, fiind vorba de concurenta neloiala.

In consecinta, acordul privind Practicile Anti-Dumping (PAD) permite tarilor sa perceapa taxe antidumping asupra produselor care sunt comercializate in conditii de concurenta neloiala (aceste taxe fiind menite sa compenseze diferenta considerata artificiala, de competitivitate de pret). Cu toate acestea, o tara importatoare poate percepe taxe anti-dumping asupra importurilor cu pret de dumping numai daca se stabileste, pe baza investigatiilor desfasurate de acea tara, ca importurile respective provoaca sau ameninta sa provoace un "prejudiciu material" unei ramuri industriale nationale. De obicei, investigatiile sunt declansate in urma unor cereri inaintate de catre sau in numele ramurii industriale care considera ca importurile provoaca prejudicii.

I. OBSERVATII GENERALE

In general, un produs este considerat a fi vandut la pret de dumping cand pretul de export este mai mic decat pretul solicitat pentru un produs similar vandut pe piata tarii exportatoare. De obicei, o intreprindere producatoare isi poate vinde produsele la preturi mai mari pe piata interna cand, ca urmare a nivelului inalt de protectie, concurenta externa este slaba sau inexistenta. Chiar daca pretul de export nu este mai mic decat cel solicitat pe piata interna a tarii exportatoare, un produs este considerat a fi vandut la pret de dumping daca pretul de vanzare este mai mic decat costul de productie.

Regulile Acordului privind PAD nu condamna, prin ele insele, aceste practici, ci recunosc faptul ca de preturile mai scazute ale bunurilor importate, care se datoresc dumpingului, pot beneficia utilizatorii industriali si consumatorii din tarile importatoare. Prin urmare, Acordul stabileste un principiu important: taxele anti-dumping nu pot fi percepute numai pe motivul ca produsul a fost vandut la pret de dumping, ci doar daca se stabileste, dupa investigatie, ca importurile provoaca sau ameninta sa porvoace un prejudiciu material ramurii industriale respective si ca exista o legatura de cauzalitate intre ele.

CONCEPTUL DE DUMPING CONFORM REGULILOR GATT 1994

Acordul privind PAD stabileste criterii stricte pentru a decide daca un produs important trebuie sa fie tratat ca si cand ar fi fost vandut la pret de dumping si anume, "un produs este considerat ca fiind vandut la pret de dumping" daca pretul sau de export este mai mic decat pretul la care un produs similar este vandut pe piata tarii exportatoare. Cu alte cuvinte, daca pe baza comparatiei dintre pretul de export si pretul de pe piata interna a tarii importatoare se constata ca acesta din urma este mai mare, produsul poate fi tratat ca fiind vandut la pret de dumping.

Acordul recunoaste ca exista si situatii cand determinarea dumpingului pe aceasta baza nu este corecta, si anume:

a)      cand vanzarile pe piata interna a tarii exportatoare nu sunt efectuate in conditii comerciale normale (de exemplu, vanzari la pret mai mic decat costul de productie)

b)      cand volumul vanzarilor pe piata interna este scazut.

In aceste cazuri, Acordul permite ca dumpingul sa fie stabilit prin compararea pretului de export cu:

un pret comparabil solicitat pentru produsul similar cand acesta este exportat intr-o tara terta;

o valoare construita, calculata pe baza costurilor de productie ale produsului importat, plus cheltuielile generale, de vanzare si administrative si profitul.

Totusi, pentru a se asigura, in cea mai mare masura posibil, ca dumpingul este stabilit pe baza unei comparatii a pretului de export cu pretul de pe piata interna a tarii exportatoare, Acordul introduce asa numitul test reprezentativ al celor 5 procente. Autoritatile care desfasoara investigatia trebuie sa foloseasca, in scopul comparatiei de pret, preturi solocitate pe pietele unor tari terte sau sa utilizeze valorile construite, calculate pe baza costurilor de productie, in cazul in care vanzarile pe piata interna a tarii exportatoare reprezinta 5% sau mai mult din vanzarile produsului catre tara importatoare.

Atunci cand o taxa anti-dumping este instituita pentru orice produs, aceasta va fi perceputa fara discriminare asupra importurilor produsului in cauza, din orice surse ar proveni, pentru care s-a constatat ca face obiectul unui dumping si ca produce un prejudiciu.

In acest caz o importanta semnificativa o capata declararea marfurilor in vama.

Evaluarea marfurilor in vama

La calcularea taxelor vamale pe o baza ad-valorem (procentuala), incidenta acestora depinde de modul in care autoritatea vamala a determinat valoarea marfurilor de vamuit. Regula instituita prin acordul privind evaluarea in vama este aceea ca autoritatile vamale sa determine valoarea marfurilor pe baza pretului de tranzactie platit sau de platit de catre importator. Ca urmare a Deciziei adoptate in cadrul Rundei Uruguay, autoritatile vamale pot sa se abata de la acest principiu atunci cand au dubii serioase cu privire la corectitudinea sau acuratetea valorii declarate de importator sau a documentelor prezentate de acesta. In vederea protejatrii intereselor importatorilor, autoritatile vamale trebuie sa le ofere posibilitatea sa poata demonstra corectitudinea declaratiilor lor. Daca autoritatile vamale nu sunt multumite cu justificarile prezentate, ele au obligatia sa informeze importatorii cu privire la motivele ce au stat la baza neacceptarii dovezilor importatorilor.

Acordul limiteaza aria de actiune a autoritatilor vamale in determinarea valorii in vama, atunci cand valoarea declarata nu este acceptata, prevazand cinci metode de stabilire, dupa caz, a acesteia, precum si obligatia autoritatilor vamale de a lua in considerare punctele de vedere ale importatorilor.

In momentul de fata mai exista un numar de tari in curs de dezvoltare care realizeaza evaluarea in vama in conformitate cu Definirea Valorii de la Bruxelles, preluata si modificata de OMC. Pentru aceste tari in curs de dezvoltare s-a stabilit o perioada de tranzitie de 5 ani (pana la 01.01.2000) pentru trecerea de la acest sistem la cel convenit prin Acordul privind evaluarea in vama.

Tipurile de taxe vamale

Taxele vamale fie se percep pe o baza ad-valorem (procente din valoarea marfurilor), fie sunt specifice (in unitati monetare pe unitati de masura a marfii, de ex. 5 dolari/kg). Intre aceste doua forme de percepere a taxelor vamale pot exista combinatii, astfel incat unele produse sunt supuse atat la taxe vamale ad-valorem, cat si la taxe specifice (taxe mixte).

Cu unele exceptii, tarile lumii percep taxe vamale ad-valorem. Exista trei motive principale care au determinat autoritatile sa prefere acest sistem:

- sunt mai usor de determinat taxele taxele de incasat pe criteriul unui procent asupra valorii decat prin taxe specifice aplicate la diverse unitati de masura;



- taxele vamale ad-valorem sunt mai echitabile deoarece ele sunt mai mici cand valoarea marfurilor este mica si cresc odata cu cresterea valorii marfurilor;

- in cadrul negocierilor comerciale multilaterale vizand reducerea taxelor vamale este mai usor de comparat nivelul concesiilor atunci cand se foloseste o baza ad-valorem.

Totusi incidenta taxelor vamale ad-valorem depinde in mare masura de metoda utilizata pentru determinarea valorii in vama. Astfel, daca autoritatea vamala determina o valoare de 1000 de dolari pentru o marfa la care aplica o taxa vamala de 10%, va avea de incasat 100 de dolari, dar daca valoarea marfii va fi determinata la 1200 dedolari, taxa vamala va fi de 120 de dolari, pentru aceeasi marfa. Avantajele in favoarea comertului, produse de consolidarea taxelor vamale pot fi serios erodate prin folosirea de catre autoritatile vamale a altei baze decat cea a preturilor cuprinse in facturi. Acesta este motivul pentru care regulile aplicate la evaluarea marfurilor in vama sunt de o importanta deosebita in oferirea sigurantei ca taxele vamale percepute importatorului nu sunt mai mari decat cele nominale prevazute in listele de angajamente ale tarii respective.

2. Principalele reguli cuprinse in Acordul privind Evaluarea in Vama

Totalitatea regulilor ce guverneaza evaluarea marfurilor in vama este cuprinsa in Acordul privind evaluarea in vama, a carui denumire completa este: Acordul privind Aplicarea Articolului VII al GATT 1994. Sistemul de evaluare din

Acord se bazeaza pe un principiu simplu si echitabil care ia in considerare practica comerciala. Cerand tuturor tarilor membre OMC sa-si armonizeze legislatia in conformitate cu regululile sale, Acordul cauta sa asigure uniformitatea aplicarii unor reguli, astfel incat importatorii sa poata evalua din timp cuantumul taxelor vamale ce vor fi de platit.

2.1. Principalul criteriu: valoarea de tranzactie

Principala regula a Acordului este ca valoarea in vama sa se bazeze pe pretul real platit sau de platit pentru marfa de export destinata tarii importatoare (de ex. pretul din factura), ajustata atunci cand este nevoie cu pretul platit pentru ambalaj, container, redevente sau taxe de licenta. Regulile exclud luarea in considerare a comisionului de cumparare si a rabaturilor speciale acordate unor importatori sau distribuitori unici. Acordul din Runda Tokyo a limitat strict sfera de actiune a autoritatilor vamale in respingerea valorii de tranzactie, valoare care putea sa fie ignorata numai in urmatoarele cazuri: daca nu este cazul unei vanzari relae; daca exista anumite cerinte speciale cerute de cumparator; daca exista vreo conditionare a pretului de import de cel al unor marfuri exportate; daca este vorba de revanzari intre aceiasi parteneri si daca cumparatorul si vanzatorul sunt legati iar pretul este influentat de acst lucru. Prevederile Acordului din Runda Tokyo au constituit o preocupare serioasa pentru tarile in curs de dezvoltare. Ei au considerat ca acel Acord era dificil de aplicat de catre autoritatile lor vamale, confruntate aproape tot timpul cu practica importatorilor de a subevalua marfurile supuse vamuirii. Din acest motiv, multe tari in curs de dezvoltare nu au devenit parti la Acordul din Runda Tokyo si au privit cu destula suspiciune negocierile din acest domeniu al Rundei Uruguay. Decizia cu privire la cazurile in care autoritatile vamale au motive pentru a pune la indoiala acuratetea sau justetea valorii declarate, cunoscuta si sub numele de Decizia privind Translatarea Prezentarii Dovezilor, adoptata ca urmare a initiativei tarilor in curs de dezvoltare in cadrul Rundei Uruguay, a corectat aceasta lacuna. Acordul din Runda Tokyo plasa datoria de a prezenta dovezi in sarcina autoritatilor vamale, pentru cazurile in care acestea nu acceptau valorile cuprinse in facturile comerciale. Decizia din Runda Uruguay muta aceasta obligatie in sarcina importatorilor, atunci cand autoritatile vamale, pe baza informatiilor de preturi pe care le au sau a altor date, "au motive intemeiate de dubiu asupra corectitudinii si acuratetii valorii declarate sau a documentelor prezentate in acest scop" de catre importatori.

Pentru a se asigura ca respingerea valorii detranzactie de catre autoritatile vamale este facuta neabuziv si din motive intemeiate, Acordul cere ca legislatia nationala a membrilor OMC sa prevada anumite drepturi pentru importatori. In primul rand, in cazul in care autoritatile vamale isi exprima dubiul asupra corectitudinii celor declarate in vama cu privire la valoare, importatorii trebuie sa aiba dreptul d a prezenta explicatii, inclusiv documente care sa ateste veridicitatea celor declarate de ei. In al doilea rand, daca autoritatile vamale nu se declara multumite de explicatiile primite, importatorii trebuie sa aiba dreptul de a acere autoritatilor vamale explicatii scrise cu privire la motivele care au determinat decizia autoritatilor vamale. In baza acestei cerinte de legislatie, importatorii vor putea avea dreptul de a se adresa la instante superioare de deliberare si decizie fie din cadrul administratiei vamale, fie la alte autoritati (tribunal, de exemplu).

Regula utilizarii valorii tranzactiei pentru evaluarea taxelor vamale se aplica nu numai tranzactilor normale, ci si celor legate (sau intre parti avand legatura intre ele). In acest ultim caz, care se refera de obicei la operatiuni comerciale incheiat intre firme transnationale si subsidiarele lor, preturile sunt facturate pe baza principiului pretului de transfer care nu reflecta intotdeauna corect valoarea reala a marfurilor importate. Chiar si in asemenea situatii, Acordul solicita autoritatilor vamale sa intre in consultari cu importatorul pentru a avea certitudinea felului tranzactiei, a conditiilor excate in care aceasta se realizeaza si daca legatura existenta intre cumparator si vanzator influenteaza pretul tranzactiei. In cazul in care autoritatile vamale constata ca nu exista o influenta asupra pretului de tranzactie, acesta va fi folosit c abaza pentru perceperea taxelor vamale. In plus, prin Acord importatorii au dreptul sa ceara aceptarea valorii declarate cu conditia demonstrarii ca valoarea este aproximativ egala cu valoarea test la care s-a ajuns pe baza :

valorii vamale determinate pentru importuri anterioare realizate intre firme nelegate, aproximativ in aceeasi perioada de timp, pentru marfuri identice sau similare ;

valori deduse sau construite pentru marfuri identice sau similare.

2.2. Cele cinci criterii pe care autoritatile vamale le pot folosi

Se pune intrebarea : Cum trebuie autoritatile vamale sa determine valoarea in vama pentru cazurile in care respinge valoarea declarata de importator ?

In scopul protejarii intereselor importatorilor si pentru a exista siguranta ca valoarea va fi determinata in asemenea cazuri pe o baza corecta si neutra, Acordul limiteaza campul de actiune al autoritatilor vamale la cinci posibilitati. Acordul subliniaza obligativitatea ca aceste cinci posibilitati sa fie utilizate in ordinea in care apar in textul Acordului, doar daca autoritatile vamale observa ca prima posibilitate nu poate fi utilizata putandu-se trece la urmatoarea.

Cele cinci posibilitati, in ordinea lor secventiala, sunt prezentate in continuare.

2.2.1. Valoiarea de tranzactie a marfurilor identice

Ori de cate ori valoarea in vama nu poate fi determinate pe baza valorii de tranzactie, ea va fi stabilita folosind valoarea deja determinate pentru marfuri identice.

Valoarea de tranzactie pentru marfuri similare

Daca valoarea in vama nu poate fi determinata pe baza criteriului 2.2.1., se va proceda la determinarea valorii pe baza valorii deja determinate pentru produse similare.

Este de mentionat faptul ca pentru aceste prime doua posibilitati de determinare a valorii este absolut necesar sa fie luate in considerare marfuri provenind din importuri realizate aproximativ in aceeasi perioada ca si cele ale caror valoare se evalueaza.

In spiritul Acordului, se considera marfuri identice acelea care sunt identice, sub toate aspectele, cu marfurile in cauza, atat din punct de vedere al caracteristiiclor lor fizice, calitative, cat si al renumelui. In acelasi spirit, prin marfuri similare se inteleg acele marfuri care, din punct de vedere al componentelor, al materialelor si al caracteristicilor pot realiza aceleasi functiuni ca si marfa in cauza. In plus, pentru a fi tratate ca marfuri identice sau similare, acestea trebuie sa fi fost produse in aceeasi tara si de acelasi producator ca si marfurile supuse evaluarii in vama. Daca totusi nu pot fi identificate operatiuni comerciale cu marfuri produse de un anumit producator, se pot lua in considerare marfurile produse de un alt producator, din aceeasi tara.



Valoarea dedusa

Valoarea dedusa este determinata pe baza pretului de vanzare unitar de pe piata interna a marfurilor importate sau a celor ce pot fi considerate identice sau similare, dupa decucerea din aceste preturi a : profitului, taxelor vamale si altor taxe, cheltuielilor de transport si asigurare si a altor taxe percepute in tara de import.

Valoarea calculata

Valoarea calculata se determina adaugand la costul de productie « osuma pentru profit si cheltuieli generale egala cu cea existenta in pretul de vanzare a marfurilor de aceeasi clasa sau categorie, marfuri produse in tara de export pentru a fi exportate in tara de import ».

Valoarea construita

In cazul in care nici un adintre cele patruposibilitati prezentate anterior nu au dat rezultate, se poate face o determinare a valorii in vama prin utilizarea flexibila a oricareia dntre metodele anterioare, cu conditia respectarii Articolului VII al GATT 1994. Valoarea astefl determinata nu se va baza totusi pe vreunul din criteriile urmatoare :

pretul de export al marfurilor destinate unei terte tari ;

valori minime in vama ;

valori arbitrare sau fictive.

Ca regula generala, Acordul prevede ca ori de cate ori valoarea de tranzactie nu poate fi utilizata, sa se determine o valoare care sa se bazeze pe informatii existente in tara de import. Totusi el recunoaste necesitatea ca pentru valoarea construita sa fie examinate costurile de productie precum si alte informatii care vor proveni din alte tari decat tara importatoare. Astfel, Acordul sugereaza ca pentru a nu incarca in mod suplimentar cheltuielile importatorului cu obtinerea de informatii, valoarea calculata sa fie folosita numai pentru cazurile cand exista o legatura intre exportator si importator si cand producatorul este de acord sa prezinte autoritatilor vamale din tara de import datele necesare realizarii verificarilor.

3. PRINCIPALELE CRITERII PENTRU PERCEPEREA TAXELOR ANTI-DUMPING

Regula de baza stabilita de Acordul privind PAD este aceea ca taxele anti-dumping trebuie percepute numai daca s-a stabilit, pe baza investigatiei, ca:

a avut loc o crestere semnificativa a importurilor, ca urmare a practicarii pretului de dumping, fie in cifre absolute, fie comparativ cu productia sau cu consumul;

preturile unor astfel de importuri au dus la scaderea pretului produsului intern sau a produsului similar, ori au impiedicat cresterea pretului acestuia;

exista o legatura de cauzalitate intre importurile la pret de dumping si prejudiciul adus indistriei nationale;

ca urmare, este provocat un prejudiciu industriei nationale sau exista o amenintare ca va fi provocat un prejudiciu industriei nationale a tarii importatoare.

Acordul privind PAD precizeaza ca atunci cand se analizeaza daca importurile la pret de dumping provoaca un prejudiciu industriei nationale, trebuie luati in considerare "factori economici relevantti, cu influenta asupra tarii industriei". Printre acestia se numara:

scaderea reala sau potentiala a productiei, vanzarilor, ponderii pe piata, profiturilor, productivitatii, veniturilor din investitii sau a gradului de utilizare a capacitatii de productie;

efectele asupra preturilor interne;

efectele reale sau potentiale asupra fluxurilor monetare, stocurilor, locurilor de munca, salariilor, cresterii economice, capacitatii de atragere a capitalurilor si a investitiilor.

Aceasta lista de factori economici este exemplificativa si nu exhaustiva, iar "unul sau mai multi dintre acesti factori trebuie neaparat avuti in vedere".

Acordul privind PAD stipuleaza, de asemenea, ca autoritatile care desfasoara investigatia trebuie sa analizeze daca prejudiciul asupra industriei nationale este provocat de alti factori in afara de importurile la pret de dumping. Taxele anti-dumping nu trebuie percepute daca principalii factori raspunzatori pentru dificultatile industriei nationale sunt de alta natura. Asemenea factori pot fi:

scaderea cererii sau schimbari in modelele de consum;

practicile comerciale restrictive ale producatorilor externi sau interni si concurenta dintre acestia;

evolutia tehnologiei si performantelor la export;

productivitatea industriei nationale.

Totodata, taxele anti-dumping nu trebuie percepute cand importurile sporite afecteaza negativ numai cativa dintre producatori "a caror productie colectiva reprezinta o proportie insemnata din productia nationala totala" a respectivei ramuri industriale.



4. IMPLICATII ASUPRA INTREPRINDERILOR

Pentru oamenii de afaceri, cunoasterea regulilor complexe privind perceperea taxelor anti-dumping este esentiala daca se ia in considerare poziia lor de esportatori si producatori ale caror interese pot fi afectate negative de practicile de pret incorecte ale producatorilor din alte tari.

In ultimii ani s-a manifestat o crestere permanenta a numarului cererilor pentru  initierea de actiuni anti-dumping provenind atat din tari dezvoltate, cat si din tari in curs de dezvoltare. Intreprinderile din multe tari in curs de dezvoltare descopera ca pe masura ce  exporturile lor de produse manufacturate cresc, apar presiuni tot mai mari din partea ramurilor industriale din tarile importatoare pentru perceperea acestor taxe, pe motiv ca marfurile sunt vandute la prêt de dumping.

In aceasta situatie, cunoasterea regulilor aprocabile in materia a devenit esentiala pentru intreprinderi. O intelegere a regulilor ar putea, de exemplu, da posibilitatea unei intreprinderi exportatoare sa ia masuri pentru evitarea actiunilor anti-dumping pe pietele straine, unde se manifesta presiuni crescande din partea cercurilor industriale in vederea initierii unor asemenea actiuni. Ar fi in interesul intreprinderii exportatoare sa nu permita cresterea exporturilor sale pe o piata unde exista posibilitatea aparietiei de cereri pentru actiuni anti-dumping si, daca este posibil, sa-si indrepte exporturile spre alte piete.

Cand incep investigatiile, Acordul sa dreptul intreprinderilor exportatoare (si asociatiilor comerciale sau de afaceri din care faca parte) sa-si apere interesele. Acordul privind PAD le obliga sa furnizeze informatii privind costul de productie/si alte elemente pe baza unui chestionar pus la dispozitie de catre autoritatile care desfasoara investigatia. Este esential ca exportatorii sa coopereze cu autoritatile si sa le prezinte informatiile solicitate, deoarece in cazurile anti-dumping taxa de platit este stabilita separat pentru fiecare intreprindere exportatoare pe baza diferenti dintre pretul intern si pretul de export.

Acordul obliga, de asemenea, autoritatile care desfasoara investigatia sa anunte guvernele tarilor exportatoare decizia lor de a aincepe investigatiile. Guvernele au dreptul sa prezinte dovezi importiva cererii si sa apere interesele exportatorilor lor. Deoarece cheltuielile de participare la investigare sunt substantiale si depasesc adesea resursele intreprinderilor mici si mijlocii, de multe ori este necesar ca ele sa se bizuie pe guvernele lor pentru a le sprijini in apararea intereselor lor.

Acordul vizeaza, totodata, apararea intereselor intreprinderilor care sunt prejudiciate sau lezate datorita practicilor de prêt neloiale ale furnizorilor externi. Intreprinderile afectate au dreptul sa solicite autoritatilor lor sa perceapa taxe anti-dumping. Cu toate acestea, Acordul stabileste conditii stricte pentru invocarea acestui drept, in special aceea ca la cererea pentru perceperea taxelor sa fie depusa numai daca producatorii respectivi detin cel putin 25% din totalul productiei interne a produsului in cauza, iar cererea trebuie sa furnizeze informatii din care sa reiasa legatura de cauzalitate dintre importurile sporite la prêt de dumping si prejudiciul adus producatorilor, manifestat sub forma pierderilor din productie, din vanzarile pe piata interna sau a reducerii locurilor de munca.

Exportatorii pot evita instituirea de taxe anti-dumping marind preturile de export, prin convenirea unor angajamente de prêt. Pentru ca exportatorilor sa nu li se solicite de catre importatori asemenea angajamente chiar atunci cand exporturile lor nu provoaca prejudicii industriei nationale a tarii importatoare, Acordul privind PAD permite angajamentele de prêt numai dupa ce autoritatile care desfasoara investigatia au stabilit existenta prejudiciului, a dumpingului si a legaturii de cauzalitate. Acordul stipuleaza, de asemenea, ca decizia de a propune un angajament de pret trebuie lasata la latitudinea exportatorului si ca «nici un exportator nu va fi obligat sa faca acest lucru».

Ttodata, este posibil ca autoritatile din tara importatoare sa considere angajamentele drept nepractice, in cazurile in care « numarul exportatorilor reali sau potentiali este prea mare ».

Plangerile fata de importurile la prêt de dumping sunt in crestere in tarile in curs de dezvoltare care au adoptat masuri de liberalizare a comertului. In timp ce multe dintre cererile lor se datoresc incapacitatii ramurilor industriale nationale, obisnuite de mult itmp cu niveluri inmalte de protectie, sa se adapteze situatiei concurentiale diferite, rezultata din eliminarea barierelor tarifare si de alta naura, alte plangeri privind practicile de prêt neloiale ale furnizorilor straini sunt, fara indoiala, autentice. O mai buna intelegere a Acordului va da posibilitatea intreprinderilor producatoare afectate sa faca uz de dreptul de a cere pentru ca autoritatile sa initieze actiuni anti-dumping.

OBLIGATII DE NOTIFICARE

a) Conform Articolului 16.4, Membrii OMC trebuie sa notifice semestrial, la Comitetul pentru Practicile Anti-Dumping, actiunile anti-dumping pe care le-au initiat.

Romania a notificat, la termenele stabilite, faptul ca nu a initiat asemenea actiuni.

b) In baza Articolului 16.5, fiecare Membru OMC trebuie sa notifice Comitetul pentru PAD :

ce autoritati din tara sa sunt competente pentru initierea si desfasurarea investigatiilor anti-dumping ;

care sunt reglementarile interne care guverneaza initerea si desfasurarea investigatiilor.

Romania a notificat separat :

autoritatile competente (in luna iunie 1996) ;

reglementarile interne, odata cu prezentarea legislatiei in materie (in luna martie 1995).

c)   Conform Articolului 18.5, fiecare Membru OMC a trebuit sa notifice Comitetul pentru PAD, pana la 15 martie 1995, legile si reglementarile existente, impreuna cu textul acestora tradus intr-o limba de lucru acceptata de OMC.

Romania a notificat la termentul stabilit legislatia sa in amterie si a precizat ca aceasta se afla in curs de revizuire.

d)   Conform Articolului 18.5, fiecare Membru OMC trebuie, de asemenea, sa notifice ad-hoc Comitetului pentru PAD, modificarile aduse legilor si reglementarilor deja notificate sau modificarile privind modul de administrare a acestora.

Romania va notifica noua reglementare privind practicile anti-dumping in momentul cand va fi adoptata.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate