Gilda Mignonette - biografie

Gilda Mignonette

In timpul primilor ani ai secolului, in peninsula italica s-au intensificat plecarile emigrantilor direct in America. In special New-York-ul reprezenta tinta cea mai ravnita de italienii in cautare de lucru. Deja in 1920, mai mult de un milion din compatriotii de origina italiana se ingramadeau in intinsa metropola.

Printre acestia, marea majoritate erau persoane de origine napolitana, care intreprinsera lunga calatorie inghesuiti in vapoare, cu valizele incarcate de nostalgie si de sperante. Noii emigranti New-Yorkezi pentru a amortiza impactul cu noua realitate, au cautat sa se reuneasca in comunitate (Little Italy, Brooklin) unde au continuat sa comunice in propriul dialect, pastrandu-si obiceiurile si traditiile.

In acest climat nostalgic, artistii si literatii au avut un acces usor in inimile emigrantilor, pentru ca adeseori reinviau aspectele cele mai emotionante ale despartirii de solul natal. Dupa marile reusite "exploit" ale lui Enrico Caruso si Lina Cavalieri, a aparut o interpreta napolitana care a inflacarat zona italo-americana, pana la a fi supranumita "regina emigrantilor": Gilda Mignonette. Numele sau adevarat era Griselda Andreatini.

S-a nascut la Napoli la 1 aprilie 1890, intr-un cartier popular aproape de calea ferata. Tatal ei Francesco, era profesor de literatura, pasionat de muzica, iar mama sa, Matilde Ruffo, mostenise din familie titlul de marchiza. Inca de mica, Gilda demonstra o mare pasiune pentru muzica si un temperament puternic si hotarat.

La sase ani sarea pe masa din mijlocul camerei inseiland adevarate si frumoase spectacole, cantand si dansand ca o veritabila "santoza". Spre marea neplacere a tatalui, ea nu prea iubea studiul, insa, visand cu ochii deschisi, petrecea intreaga zi cautand sa reproduca motive populare pe tastele pianului. Familia foarte curand a trebuit sa se resemneze in fata acestei evidente, consimtind ca sa intreprinda studii de canto, cu toate ca reprezenta un important sacrificiu material.

Prima dragoste a Gildei a fost variete-ul , la 18 ani debutand la Teatrul Umberto din Catania ca balerina excentrica, adoptand numele de "Mignonette" care avea o rezonanta foarte asemanatoare cu cel al faimoasei dive franceze de Café-Concert, "Mistinguette".

Timp de cativa ani ea a evoluat pe scenele unor teatre de mana a doua, fara prea mari satisfactii. Intr-o seara, ascultandu-o expertul cantaret Roberto Ciaramella, a ramas uluit de vocea sa, sfatuindu-o sa se dedice mai mult cantului melodic. Cantand vechi canzone napolitane,

Gilda a desteptat imediat un mare interes, incepand sa fie apreciata pentru stilul sau foarte pasional, incisiv si predispus spre dramatism.

Din 1920 pana in 1923 artista a facut parte din compania de proza a lui Raffaele Viviani, invatand astfel sa gestioneze propriile capacitati mimice.

In anul urmator a reusit sa incheie un lung si avantajos contract pentru America de Nord subscris de faimosul impresar Feliciano Acierno. In noua patrie, viata Gildei Mignonette a suferit o radicala schimbare. Cantareata s-a stabilit la New-York unde s-a casatorit cu Frank Acierno fiul impresarului si gestionar al Teatrului omonim. In America ascensiunea sa spre culmile succesului a fost rapida.

In ziua debutului care a avut loc la "Werba's Brooklin Theater" spectatorii au fost entuziasmati ascultandu-o in interpretarea pasionala a canzonetelor napolitane intre care, in special, "'A Carulina 'e Napule" de Pasquale Buongiovanni si Giuseppe de Luca. Aceasta distrugatoare canzona, care focaliza obiectivul pe nostalgia emigrantilor, a devenit "calul de bataie" al Gildei care a imbracat-o intr-o miscatoare veridicitate.

Foarte curand popularitatea cantaretei s-a raspandit vertiginos in intreg Noul Continent si fiecare din aparitiile sale aducea un numeros public de emigranti italieni care umpleau la refuz teatrele americane. In concertele sale canta canzonele care si in Italia obtineau mari succese.

Intre timp Statele Unite ale Americii traiau o perioada deosebit de framantata. Natiunea era torturata de menghina lumii interlope organizate (care se dezlantuia prin traficuri ilicite rentabile) si de cea majoritara (favorizata de puternice tensiuni sociale multirasiale).

Chiar si Gilda Mignonette, inzestrata cu un caracter forte si indraznet care i-au adus unele antipatii, a fost victima unei experiente neplacute. Intr-o zi, in timp ce se plimba cu sotul, a suferit o violenta agresiune din partea unor raufacatori care au ranit-o la cap cu o bara de metal, cu toata interventia oportuna a lui Frank.

Cativa ani mai tarziu, poate din reflex, cantareata a devenit prietena unui personaj foarte respectat in America: Don Vito Genovese. Bossul a frecventat de multe ori casa pe care Mignonette o cumparase in micul golf New-Yorkez denumit "Ocean Park" pana cand, in 1939 a fost constrans sa se intoarca in Italia. Gilda si Frank au continuat sa-l viziteze in timpul sederii lor la Napoli. De fapt, aproape in fiecare an, "regina emigrantilor" simtea nevoia sa se intoarca in orasul ei natal pentru cateva luni, unde aparea si in unele spectacole.Cand debarca de pe vapor, de obicei la sfarsitul lui august, napolitanii asistau la un spectacol ciudat si rar, care uneori suscita si putina invidie.

Superba Gilda, imbracata intr-un mod foarte excentric, aducea cu ea o multime de valize si nedespartitul ei automobil, un Packard american luxos, cum nu se mai vazuse in Napoli. (Unele carti citau in mod eronat un Rolls Royce).

Cantareata a trait in America 29 de ani, presarati cu multe succese dar si cu unele amaraciuni. Cand in 1941, Italia a intrat in razboi impotriva Statelor Unite, Gilda, nationalista convinsa, facea adeseori sa rasune in public melodia "Facetta nera". La Majestic s-a pus in scena revista "Tunisia italiana" a carei prezentare a fost interzisa de politie. In asemenea situatie, pentru a-i multumi totusi pe spectatorii italieni, incapatanata cantareata a inchiriat 30 de autocare cu care a transportat toata lumea intr-un local de la periferia orasului unde a reusit sa cante doar cu acompaniamentul unui pian.

Pentru acest act de nesupunere, Mignonette impreuna cu sotul, a fost acuzata ca a exercitat o activitate ostila Americii, intentandu-i-se si un proces. In plus, i-a fost impusa obligatia de cenzura preventiva a cantonetelor sale si interdictia de a accede la Radio si de a mai imprima alte discuri

In 1953, de-acum obosita de aventura sa americana, Gilda a proiectat sa se intoarca pentru totdeauna la Napoli. Pentru a saluta si a-si lua ramas bun de la caldurosul public de emigranti italieni, care din primii ani au investit-o cu sceptrul de "regina", cantareata a decis sa apara intr-un ultim spectacol la Academia din Brooklin. Gala de adio a fost organizata pentru 22 martie 1953, dar artista, cu putin inainte a cazut si intr-o banala rostogolire si-a fracturat gamba stanga.

La 17 mai a aceluiasi an, Mignonette, asezata intr-un scaun cu rotile si cu lacrimi in ochi, a cantat inca odata pentru publicul italo-american, fluturand faimoasa ilustrata cu Napoli.

Pentru reintoarcerea sa definitiva in patrie a contractat achizitia unui mare apartament in apropiere de S. Martino pe colina Vomero, unde ar fi voit sa locuiasca cu parintii sai napolitani, dar, din nefericire acest lucru nu s-a mai putut infaptui.

La 27 mai, s-a imbarcat pe nava "Homeland" cu plecarea spre Italia. Impreuna cu ea au plecat sotul ei Frank, fratele Oskar (un apreciat comic) cumnata Rosa Coruzzolo (ex copila prodigioasa a varieteului) doi caini si . . 42 de valize. In a treia zi de calatorie, cantareata a avut o neprevazuta hemoragie cauzata de o ciroza hepatica. In a saptea zi, raul

s-a manifestat in toata gravitatea. Ea a refuzat oprirea in Gibraltar pentru a se ingriji, dorinta ei fiind sa revada Napoli cu orice pret inainte de a fi prea tarziu. Dar in 8 iunie 1953, la numai 24 de ore de tinta finala, Gilda Mignonette a inchis ochii pentru totdeauna la varsta de 63 de ani.