Versul popular cantat

Versul popular cantat

Cea mai mare parte a poeziei populare romanesti este cantata. In cadrul cantecului popular vocal, muzica si poezia alcatuiesc un tot inseparabil, luand nastere in acelasi timp prin actul spontan al creatiei folclorice. Se intelege, deci, ca in procesul creatiei (sau interpretarii) folclorice are loc o convergenta a principiilor de organizare poetice si muzicale. Mai mult decat atat, bazandu-se pe o adanca traditie, relatiile dintre cele doua elemente ale cantecului popular romanesc au capatat o mare stabilitate. Teoria oralitatii, enuntata de cercetatorii americani Milman Parry si Albert Bates Lord si cunoscuta la noi mai ales in ultimul timp (cu toate ca elementele ei fusesera sesizate si in folcloristica romaneasca, in primul rand de Constantin Brailoiu), sustine existenta unor formule pe care creatorul popular le preia, dintr-un arsenal mostenit, in momentul interpretarii. Deci, preluarea acestor structuri, mai mult sau mai putin stereotipa, asigura prelungirea iri timp, caracterul sui generis al artei folclorice.

Folclorul este un fenomen complet si total, in care textul structureaza melodia, lasandu-se la randul sau structurat de aceasta; preponderenta unui aspect asupra celuilalt se succede in functie de anumite criterii estetice. in cantecul popular romanesc, o mare tenacitate in timp s-a dovedit a avea sistemul de versificatie " care deriva nemijlocit din structura gramaticala si fonetica a limbii '[1].

Pentru intelegerea trasaturilor acestui sistem este necesar sa mentionam cateva din caracteristicile generale ale limbii romane:

. Cuvintele sunt formate din silabe scurte si de durata aproximativ egala. Exceptii de la egalitatea cantitativa a silabelor nu au loc decat in scopuri stilistice. Prin aceasta trasatura limba romana se deosebeste de latina sau elina veche, iar dintre limbile actuale de maghiara si germana, in care diferenta de durata are o valoare fonologica.

. Diferentierea intre silabe este calitativa, ca urmare a accentului pe care il primeste o silaba a cuvantului; acest accent de intensitate sau dinamic, plaseaza, de obicei, silaba respectiva intr-un registru mai acut, fenomen care poate fi observat si in timpul cantarii; bineinteles, in cantare apare si diferentierea cantitativa a silabelor.

Nu exista un loc fix al accentelor in cuvintele cu mai multe silabe, iar particulele monosilabice, de regula, nu poarta accent; acestea din urma se ataseaza cuvintelor invecinate, pentru a forma gruparile metrice ordonate de accente. Cuvintele constituite din mai multe silabe pot avea, in functie de locul accentelor, un caracter descendent (cand accentul este la inceput - iepure), sincopat (cand accentul este la mijloc - padure ), ascendent (cand accentul este plasat la sfarsitul cuvantului - sarac). Rezulta o mare varietate a ritmului in vorbirea noastra curenta, in care se succed liber grupari ritmice binare, ternare cuaternare,

. Nu este posibila succesiunea a mai mult de doua silabe accentuate.

In cuvintele care cuprind cel putin patru silabe, apar si accente secundare: primavara.

. Versul, a carui unitate structurala este determinata de raporturi semantice, dar si de legaturile formale din interiorul si exteriorul lui, poate avea organizari metrice fixe sau libere. Cand ne referim la poezia populara, trebuie sa tinem seama ca un vers este intotdeauna o sintagma deci o unitate semnificativa si " niciodata un element ai sintagmei din versul 1 nu va trece in versul 2, poezia orala necunoscand angajamentul prezent adesea in creatia poetica culta' [2].

Aceasta consecinta a oralitatii se reflecta atat prin scurtimea versului popular, cat si prin unitatea sa structurala determinata, in primul rand, de periodicitatea accentelor. Precizez ca aceasta periodicitate ( prin tipare fixe), la care ma voi referi pe larg in cele ce urmeaza, se produce in procesul contopirii dintre muzica si poezie.

Exista insa si exceptii:

In  tipare metrice fixe se incadreaza si unele versuri recitate sau scandate (strigatura la joc, la nunta, urarea de la colind, versuri din folclorul copiilor) sau cvasi-cantate (unele strigaturi, chiuituri din Nordul Transilvaniei).

Pe de alta parte unele versuri cantate din genuri improvizatorice (bocet cu forma libera, anumite doine), se abat de la tiparele fixe obisnuite, fiind asemanatoare in aceasta privinta, cu versurile din unele poezii necantate.

Versuri recitate apar si in oratiile sau conacariile de la nunta, plugusor, descantece, unele proverbe si zicatori, " multamitele' din obiceiul colindatului.

Caracteristicile lor le apropie de vorbirea curenta - lipsa tiparelor fixe, deci, dimensiunea inegala a versurilor pe parcursul unei creatii:

Cand soarele va fi in deseara  10 silabe

Mare oaste va impresoara  9 silabe

Sa largiti casa  5 silabe

Sa intindeti masa  6 silabe

Sa vie imparatul de indata  11 silabe

Cu oastea lui toata  6 silabe

O suta cincizeci si cinci  7 silabe

Din cei mai voinici  5 silabe

Cu fete alese  6 silabe

Cu minecile sumese  8 silabe

diferentierea numai calitativa (prin accente) a silabelor;

accentele impart versurile in grupe inegale;

apare rima ,cu rolul de a marca finalul de vers si a asigura legaturile exterioare ale versului; daca in poezia cantata rima poate sa lipseasca uneori, in acest tip de poezie ea apare cu necesitate.

Am mentionat care sunt caracteristicile acestor versuri necantate, tocmai pentru a se evidentia cu mai multa claritate fenomenele care intervin in relatia poezie - muzica; de altfel, structurile notate mai sus reprezinta situatii " aberante fata de sistemul obisnuit al poeziei populare'[3] .