Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place.ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism



Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Diverse


Index » hobby » Diverse
» INTELIGENTA MATERIEI


INTELIGENTA MATERIEI




INTELIGENTA MATERIEI

ESENTA VIETII

Intreruperea tacerii minerale Intrebarea intrebarilor pe care si-o pun astazi oamenii de stiinta este aceea a esentei vietii, a acelui 'ceva' care apare in momentul trecerii materiei nevii la materia vie. Ce factor a permis primei celule vii sa se desprinda din tacerea minerala si sa anime dintr-o data Universul? Prin ce miracol o structura vie, formata .din acelasi 'lut', din aceiasi atomi ce compun intregul Univers este capabila de o activitate inteligenta, adica sa posede o functionalitate bine orientata spre indeplinirea unei finalitati?




Gandirea stiintifica, in permanent dialog cu datele oferite de campul de cercetare, considera ca viata isi are esenta in modul de organizare a materiei vii. Ar fi deci, dupa datele actuale ale stiintei, dependenta de materie si nu transcendenta ei.

Intr-o anumita conceptie, apreciata ca reductionista, viata a fost legata de structura macromoleculara a proteinelor care compun materia vie. Dar viata nu poate fi redusa la substratul sau substantial, ci rezulta din integralitatea sistemului in care se manifesta, a conexiunilor complexe ce se stabilesc intre partile componente si probabil a inca 'ceva' ce defineste viul.

E. Macovski (1979) contesta reducerea proceselor biologice la procese fizico-chimice si postuleaza ipoteza existentei unei structuri specifice, dispusa ierarhic in mai multe planuri, la care s-ar fi ajuns prin evolutia materiei in timp.

Consideram ca in discutia asupra esentei vietii trebuie plecat de la ideea de sistem deschis pe care le formeaza orice structura vie - celula, organism.

Esenta viului - comunicare, inteligenta O analiza a particularitatilor vietii la diferite niveluri de organizare ne-a condus la concluzia ca elementul cel mai frapant, prezent in intreaga lume vie, indiferent de treapta de evolutie pe care se afla, este capacitatea de a comunica, de a realiza un contact 'inteligent', de-a stabili relatii de tip informational, gratie posibilitatii de a prelucra informatie.

Cand spunem viata, spunem in mod implicit comunicare. Este o permanenta circulatie a informatiei - atat in interiorul sistemului viu, cit si in afara sa. Comunica in permanenta fiecare parte componenta a unei celule cu alta, comunica in permanenta celulele unui organism intre ele, comunica intregul ansamblu viu cu mediul. Emite in permanenta intrebari mediului si culege raspunsuri. Fara aceasta activitate neincetata de prospectare si de integrare in mediu, viata nu ar putea exista. Cand o celula sau un organism moare se rup mai intai firele nevazute care il legau cu sine si cu mediul. Intr-un cuvant, dispare capacitatea sistemului de a stabili legaturi informationale biunivoce sau, mai exact, dispare inteligenta corespunzatoare nivelului sau biologic.

Existenta tuturor fiintelor vii este dependenta de capacitatea acestora de a intreprinde actiuni coordonate, cu un demers ce are o finalitate logica - autoconservarea. Caracterul logic sau inteligent al functionalitatii viului, prezent de la protozoare si plante pana la om, este realizat printr-o complexitate de conexiuni inverse ce se stabilesc in organizarea si functionalitatea celulelor si a organismelor vii. in virtutea lor, efectul exercita un permanent control asupra cauzei care l-a generat, in asa fel incat rezultatul final poarta amprenta unei inteligente prin caracterul sau adecvat, orientat.

Putem spune asadar ca esenta vietii consta in inteligenta sa, exprimata prin capacitatea de a discerne, de a prelucra informatie. Prin inteligenta nu trebuie sa intelegem neaparat un psihism de complexitatea cunoscuta la om. Privit astfel, termenul poate sa deruteze. Prin termenul de inteligenta noi nu am avea in vedere decat acte sau conduite adecvate, indispensabile vietii. Totusi, daca exista o integralitate a sistemului-organism, trebuie sa existe o integralitate si a sistemului-celula, de vreme ce aceasta poate exista si independent, cum este cazul protozoarelor. Desi definitia sistemului ne obliga sa nu consideram integralitatea ca suma a elementelor componente, nu se poate spune ca celulele nu-si au o viata a lor, uneori chiar cand sunt desprinse de legaturile structurale ale organismului si pastreaza numai legaturi functionale, asa cum se intampla cu leucocitele si celelalte celule sanguine.

In toate procesele biologice nu observam decat fenomene ce par a fi 'gandite', opera unui creator inteligent.

Inteligenta materiei Daca abordam frontal realitatea si facem o analiza a impresiei de armonie a Universului, nu putem sa nu remarcam ca intregul ansamblu cosmic este un tot coerent, cu relatii de rezonanta, de stricta dependenta intre elementele sale componente. Exista o evolutie a tuturor astrelor, circumscrisa in timp, prin legi pe care abia incepem sa le cunoastem, exista o permanenta desfasurare de procese care intretin un echilibru energetic in Univers si dau noi forme materiei.

Nici nu se poate concepe cum ar fi putut sa existe un Univers haotic, fara nici o lege in organizarea sa. Existenta acestor legi manifestate in miscarea materiei sugereaza prezenta unei inteligente care-i dicteaza sensul evolutiei. De aici aparenta de ordine si armonie, de aici impresia de intelepciune care ar marca resorturile noastre ascunse. Coerenta ce transpare din organizarea Universului apare ca o consecinta a procesului evolutiv al materiei. Promovand conceptia unui astfel de Univers avem in acelasi timp convingerea ca nu sunt cunoscute toate posibilitatile de manifestare ale materiei. Discutam aici doar pe aceea de a fi modelata generand informatie, viata.

Definitiile inteligentei Evocarea conceptului de inteligenta atribuit intr-o acceptie comuna doar omului poate deruta si de aceea este nevoie de o clarificare de termeni.

Deoarece exista mai multe tipuri de inteligenta vor exista in mod corespunzator mai multe definitii. intelegem in primul rand prin inteligenta capacitatea de a intelege, de a sesiza raporturile, legatura dintre elementele unei situatii. Claparede considera inteligenta ca fiind capacitatea de a se adapta rapid la situatii noi. Am observa totusi ca o multime de oameni inteligenti se adapteaza greu mediului social in care traiesc. Istoria culturii ne aduce asa de multe exemple ca mai degraba ne apare ca fiind regula decat exceptia.

In acceptia comuna inteligenta se confunda frecvent cu capacitatea intelectuala a omului, care presupune gandire abstracta, elaborare de concepte si activitate creativa adusa in primul plan al atentiei noastre de utilizarea simbolurilor verbale. Aceasta confuzie este sursa refuzului naiv de a extinde atributul inteligentei dincolo de fiinta umana. Dar registrul extins al intelectului uman nu poate limita fenomenul inteligentei doar la sine de vreme ce elemente specifice acesteia apar si in afara sa.

Am retine ca fiind importanta pentru discutia noastra definitia prin care inteligenta este asimilata capacitatii de a sesiza relatia sau legatura intre elementele unei situatii (interlegere) si de a gasi solutia adecvata sau corelata acestor raporturi. Presupune, deci, o discriminare, o sesizare de raporturi in primul rand si apoi elaborarea unei solutii adecvate. Cu alte cuvinte presupune mai intai o intelegere a problemei si apoi o rezolvare a sa.

In fata intregii lumi se afla problema de a exista. Pentru a fi, trebuie sa rezolvi problema de a fi. Aceasta capacitate a unui sistem de a rezolva problemele ridicate de existenta sa este sensul pe care il acordam in primul rand conceptului de inteligenta in aceasta lucrare.

Pe intreaga scara a lumii vii constatam ca fiecare fiinta vine pe lume cu acele structuri apte sa-i per-mita rezolvarea propriilor probleme. Uneori aceste structuri sunt mult mai complexe si mai perfectionate decat la om (organe cu functii de sonar, radar, pila electrica etc.), ceea ce, dupa cum spuneam, contrazice ideea de evolutie a formelor sub care ne apare viata pe Terra, cel putin in sensul ei clasic. Este mai degraba o evolutie a ariei de probleme rezolvate de catre speciile nou aparute, omul dispunand in acest sens de posibilitatile cele mai extinse.

Din definitia citata observam ca am avut in atentie doar partea care se refera la 'rezolvarea' si nu si la 'intelegerea' problemei. De ce am omis-o? Pentru ca in natura se constata existenta a doua modalitati de 'rezolvare' a problemelor ridicate de existenta unui sistem: una prin 'intelegere', deci prin participarea constienta la act - atribuita omului, si alta - instinctiva, deci fara implicarea deliberarii constiente - considerata a fi specifica lumii fara limbaj articulat. Vom discuta mai tarziu in ce masura un act instinctiv nu implica si unul deliberat. Aici insa am dori sa relevam un alt aspect al temei supusa discutiei. Si emiterea unei intrebari si rezolvarea sa sunt atribute ale unei inteligente. Si peste tot in natura unde exista o structura cu functionalitate coerenta, apare amprenta unei inteligente, manifestata direct prin cenzura constienta sau indirect in aceea a conduitelor automate sau instinctive.

Nivelurile inteligentei  In opinia noastra, asemanator diferentierilor valabile pentru energie se disting si pentru inteligenta mai multe niveluri de organizare in natura.

Primul nivel il constituie cel al inteligentei cristalizate in materie. Este inteligenta de la nivelul atomului, exprimata prin valenta, prin legitatile sale de organizare si gratie careia materia isi rezolva problemele, isi asigura functionalitatea la nivelul sau cel mai elementar. Poate ca atomul nu 'intelege', dar sigur 'stie' sa functioneze in asa fel incat sa rezolve toate problemele ridicate de existenta sa. Altfel spus, modul sau de organizare si functionare reprezinta o inteligenta. Observatia este valabila si pentru celelalte niveluri de integrare - molecule si macromolecule.

Al doilea nivel este cel al inteligentei prezente in structurile vii. Exista, fara indoiala, in sensul definitiei de mai sus, o inteligenta individuala a celulei vii si o inteligenta integratoare a comunitatii celulare, in care intervine functia de comunicare intercelulara necesara pentru implinirea functionalitatii intregului ansamblu. Consideram acest tip de inteligenta ca fiind bazala, primara. Aceasta este exprimata prin instincte si conduite deliberate. Cu acest tip de inteligenta bazala opereaza intreaga lume vie pana la om. Este o inteligenta neverbalizata. Inteligenta de la nivelul inconstientului uman face parte din aceeasi categorie. Ea se exprima prin patern-uri mostenite sau elaborate prin experienta proprie.

Inteligenta de tip uman este o inteligenta verbalizata. Aici este implicata constienta umana in care extensia si vointa, liberul arbitru isi pun o evidenta amprenta.

Suntem indreptatiti desigur - prin ceea ce am realizat in cultura si civilizatie, prin marea noastra mobilitate intelectuala - sa ne consideram ca fiintele cele mai inteligente de pe Terra. Vom vedea insa ca nu avem nici fiabilitatea si nici randamentul inteligentei bazale. Dar sa ramanem inca in spatiul organizarii pe niveluri a inteligentei si sa-1 comentam pe cel mai cunoscut si totodata cel mai contestat, cel al inteligentei cosmice. Daca Universul este organizat pe sisteme ierarhizate pana la cel cosmic valabil pentru substanta, energie si informatie, atunci trebuie sa existe o astfel de structurare si pentru inteligenta. Este inteligenta integratoare la nivel cosmic, suportul legitatilor de manifestare a Universului; este, dupa cum am mai spus, cauza impresiei de coerenta si de armonie a acestuia.

Constatam deci, ca efect al unei cauze care nu poate fi definita stiintific, existenta unei inteligente in sensul coerentei structurale si functionale, al unei actiuni motivate si al unei finalitati programate.

Aceasta inteligenta constituie instrumentul de organizare a materiei la toate nivelurile sale. Este deci o inteligenta organizatoare si coordonatoare de Univers. La triada ontologica - energie, substanta, informatie - noi am adauga si pe aceea de inteligenta implicata in organizarea materiei.

Aceasta este ceea ce numim INTELIGENTA MATERIEI.

Inteligenta umana si inteligenta bazala Inteligenta umana atinge fara indoiala parametrii cei mai inalti de dezvoltare la fiintele cunoscute pe Terra. Gratie acesteia, omul si-a schimbat conditiile rudimentare de existenta, si-a prelungit viata, desi fara sa atinga inca limita superioara, si-a creat o cultura si o civilizatie realmente admirabile. A gasit mijloacele de a infrange frigul, intunericul si foamea, a inventat mijloace de comunicare, a gasit solutii ingenioase pentru a-si creste viteza de deplasare condensand timpul, a creat o cultura spirituala menita sa-i hraneasca sufletul si sa-l inalte dincolo de conditia materiala a vietii. Dar toate acestea n-au fost facute fara truda, fara inclestari dramatice, fara indoieli, disperare, erori; ele au necesitat un timp intins pe mii de ani de visuri si de cautari, au cerut o evolutie a cunoasterii insasi. Cautarea, eroarea si succesul - acesta este drumul inteligentei umane. Erorile mintii umane sunt evidente nu numai in ceea ce priveste destinul multora dintre noi, dar mai ales in domeniul conceptiei organizarii si convietuirii sociale. Randamentul si fiabilitatea organizarii noastre sociale sunt departe de a atinge performantele celor realizate de o societate de termite sau albine, in ciuda inteligentei pe care ne-o atribuim.

Care sunt caracteristicile inteligentei la alte niveluri de existenta? Sa le analizam succint.

Certitudine si eroare La nivelul atomului nu sunt nici idei si deci nici cautari, dar nici erori sau succese. Atomul isi desfasoara existenta circumscrisa legitatilor care il guverneaza. Vom evita, prudenti, sa ne referim la universul subatomic, unde guverneaza principiul incertitudinii, care sugereaza mai degraba o lume a deliberarii, a 'vointei libere', decat un tipar precis de conduita.

Poate ca in aceasta 'vointa' se afla ascuns marele mister al existentei Observam ca numai manifestarea vointei libere este capabila de creatie si nu doar de reproducere! Dar sa revenim la atom. Legitatile sale de functionare ii confera precizie si randament optim in functionare. Totdeauna unirea a doi atomi de hidrogen cu un atom de oxigen va conduce la o molecula de apa. Si gratie acestei precizii din natura a putut apare si exista lumea. Ezitarile si erorile inteligentei umane ii sunt straine, din fericire pentru noi, deoarece, dupa cum vedem, este un rost, un sens adanc in aceasta incifrare de inteligenta a materiei.

La nivelul fiintelor monocelulare, inteligenta bazala este dezvoltata atat cit sa serveasca complet necesitatilor acestora. Nu poate fi considerata nici superioara, nici inferioara. Un infuzor executa, dupa cum am vazut, actiuni foarte exact coordonate; 'stie' sa-si caute hrana in mediul exterior, sa evite pericolele, sa respire fara plamani, sa se hraneasca fara stomac, sa-si improvizeze la nevoie organe si mijloace de deplasare din propriul sau corp. Inteligenta noastra verbalizata nu poate atinge astfel de performante in afara cadrului stiintific specializat, iar cand sunt atinse, rezultatul este cel al unei opere artificiale. Asadar nu trebuie sa facem comparatie intre cele doua tipuri de inteligenta, bazala si umana, fiecare avand rostul sau diferit si, ca atare, si arie de extensie diferita. Sesizam insa ca unei fiinte monocelulare ii este suficienta inteligenta sa pentru ceea ce are de facut. Am insista asupra acestei expresii - fiecare fiinta pare sa-si ajunga siesi, pentru ca poseda tot ceea ce ii este necesar pentru indeplinirea propriei sale finalitati. Nu este mai proasta decat noi si nici nu are nevoie sa fie mai desteapta; dar cand trebuie, este chiar mai desteapta. Realizeaza cu mijloace absolut naturale, performante inaccesibile noua in conditii similare.

Fiecare atom, fiecare molecula, fiecare celula 'stie' sa execute numai ceea ce are in program. Fiecare nivel de existenta isi rezolva propriile sale probleme, indiferent cit de simple sau de sofisticate ar fi acestea.

In functie de locul si de rolul pe care il ocupa in organism, fiecare celula isi desfasoara cu precizie si performante de computer programul sau. Pentru ca noi sa fim in stare de functionare normala este nevoie ca mii de reactii biochimice sa se petreaca in fiecare secunda din existenta noastra la nivelul celulelor noastre. Si miliardele de celule din corpul nostru, cu miile de reactii biochimice pe secunda, trebuie sa functioneze perfect coordonat pentru a fi eficiente. Se mai poate spune atunci ca nu este performant computerul inventat de natura ?

Este un avantaj si un dezavantaj in posibilitatea de a iesi din tiparele fixe de comportament. Libertatea spiritului de a se manifesta l-a condus pe om la civilizatie, dar si la asumarea responsabilitatii pentru toate actele sale contrare intentiilor naturii, adica vietii si evolutiei.

Inteligenta intrinseca si extrinseca Din inscrierea unui program inteligent in functionarea celulelor deducem existenta unei inteligente intrinseci la acest nivel. Reactiile biochimice, codul genetic, structurile nervoase si endocrine, sistemul imunitar, schimburile ionice, sunt instrumentele sale de lucru. Este inteligenta care se opune entropiei.

La interfata individ-lume va actiona un alt tip de inteligenta, si anume cea extrinseca. Prin aceasta sunt depasite limitele functiilor unui organism si sunt coordonate programele continute in inteligenta intrinseca. Corelarea functiilor si structurilor a doua organisme diferite in vederea implinirii unui scop unic impune ideea existentei acestei inteligente extrinseci, care transcede structura noastra.

Camp informational universal. Situam acest ultim tip de inteligenta in ceea ce am numi camp informational universal in acest camp ar putea fi inscrisa toata informatia devenirii noastre si extinzand, a intregului Univers. Aici am situa si modelele informationale morfogenetice ale lumii obiective. La acest sistem ar putea fi cuplate toate fiintele, explicand astfel coordonarea conduitei lor dincolo de limbajul articulat sau alte forme de comunicare.

Instinctele, ca si inconstientul uman, si-ar putea avea in campul informational universal sursa de informatie si 'coordonatorul din umbra''.

Creierul invizibil Am putea asimila acest camp cu un 'creier invizibil' de proportie cosmica.

Ideile lui Platon, arhetipurile lui Jung, pe care le vedem ca patern-uri sau modele informationale ale lumii, pot deci, fi situate in acest creier invizibil. Spre deosebire de Platon care concepea aceste tipare transcendente ca fiind statice, imuabile, noi credem ca nu sunt fixe, ci se afla intr-o continua schimbare, ca si lumea pe care o prefigureaza. Probabil ca trecerea prin substanta are rolul de a imbogati informatia, care la sfarsit ar reveni in campul informational de origine.

Informata viului ar putea efectua deci, un circuit: camp informational universal --» lume vie --» camp informational universal.

Cuplarea intregii lumi vii la informatia si forta de actiune a acestui camp universal ar fi inca o explicatie a functionarii coerente a intregului Univers, a aparentei de armonie, a rezonantei, a interdependentei tuturor sistemelor.

Vom intelege astfel de ce o actiune pozitiva sau negativa a uneia din componentele acestui vast sistem poate avea repercusiuni asupra intregului. Este posibil sa se intample la fel ca in paradoxul Einstein-Podolski-Rosen: actiunea exercitata asupra unei particule se transmite instantaneu si asupra altei particule cu care se afla in relatie, indiferent de distanta ce le separa. Vom detalia mai tarziu si alte argumente aduse de fizica moderna in sprijinul acestei idei.

Informatie inteligenta Orice inteligenta are nevoie de un suport energetic pentru a se exprima. Pentru ca o informatie din campul informational exterior sa se materializeze in structura sau functionalitatea unui organism, trebuie sa existe in mod obligatoriu si un camp energetic modulat in semnale purtatoare de informatie. Orice camp informational presupune ca urmare si un camp energetic. De aici rezulta forta sa de actiune concreta exercitata asupra unui substrat. Nici o informatie din Univers nu este lipsita de un suport material sau energetic. Chiar gandurile, ideile noastre, dupa cum am discutat, sunt reale forte de actiune, campuri energetice care se propaga in spatiu spre alte creiere, emise odata cu simbolurile lor semantice.

Ca o concluzie la aceasta discutie, am preciza necesitatea ca la triada ontologica ce defineste materia sa adaugam si notiunea de inteligenta sau, poate si mai exact, de informatie inteligenta organizatoare si coordonatoare de univers.

Prin aceasta notiune obtinem explicatia modului de evolutie si de functionare ale structurilor Universului, cu toate ca sursa lor nu poate fi definita in termeni de Cauzalitate, Spatiu si Timp.

Tema adusa in discutie aici nu este noua. A preocupat dintotdeauna omenirea.

Pentru o informare cit mai completa vom prezenta si alte surse, unele venite de pe terenul stiintei, altele din spatiul plin de mituri al Egiptului antic, care ne vor convinge ca, asa cum scrie in 'Cartea Cartilor', intr-adevar nimic nu-i nou sub Soare.

Conceptia lui Jung si Pauli Pentru a oferi un raspuns intrebarilor ridicate de existenta unor fenomene care nu-si pot gasi o explicatie satisfacatoare prin stiintele moderne, motiv pentru care acestea sunt numite acauzale, C. G. Jung, impreuna cu W. Pauli, formuleaza teoria sincronicitatii (1952). Conceptul ne trimite la o lume acauzala - Unus Mundus - situata in alta ordine a Realitatii, dincolo de Cauza, Spatiu, Timp.

La acest nivel se situeaza engramele arhetipurilor reflectate in inconstientul colectiv care, spune Pauli, ar putea fi conceput ca un 'continuum omniprezent'. Psihicul ar putea fi perceput ca o intensitate fara intinderi si ca un transformator al energiei din lumea arhetipala, eterna, atemporala, aspatiala si acauzala, in frecvente perceptibile spatio-temporal.

Unus Mundus poseda acel savoir absolu sau universal mind, sursa a conexiunii evenimentelor acauzale cu cele cauzale. Universul este conceput de asemenea, in plan acauzal, fiind totdeauna si peste tot «prezent in sine insusi 'nedeterminat', cu o 'nedeterminare' care creeaza determinism». Natura acestei nedeterminari nu ar putea fi explicata de stiinte, deoarece acestea nu sunt decat instrumente ale mintii noastre incapabile sa sesizeze natura fundamentala a Universului.

Gnoza de la Princeton. Este o replica data de un conclav de oameni de stiinta (1969) de la Universitatea Princeton, vechii Gnoze din secolul 1 (e.n.) care urmarea gasirea unor solutii de salvare a omului prin cunoastere. Noua Gnoza de la Princeton si-a propus ca printr-o abordare stiintifica sa ajunga la intelegerea 'Spiritului Cosmic' in scopul de a gasi solutia optima a unei vieti reusite (Raymond Ruyer, 1974).

Teza fundamentala a Noii Gnoze precizeaza ca lumea este creata de Spirit, care este Constiinta Cosmica. In aceasta constiinta se afla informatia lumii, 'matricea' tuturor lucrurilor.

Orice constiinta presupune inteligenta si ca urmare intregul Univers este inteligent. Toate fiintele sunt la fel de inteligente pentru ca isi pot rezolva propriile lor probleme. O molecula este la fel de inteligenta ca si un caine de vanatoare, ni se spune; fiecare 'stie' exact ce are de facut. Este evident vorba de prezenta inteligentei si nu de calitatea sa.

Redam, ca amuzament, dupa Raymond Ruyer, un paradox al acestei gandiri. Se poate afirma ca fizicianul este creatia atomului care a vrut sa-si cunoasca propria structura. Dar afirmatia este falsa pentru ca atomul o cunostea mai bine decat Niels Bohr. Watson si Crick n-ar fi existat nici ei daca ADN-ul lor n-ar fi 'voit' ca creeze constelatia de gene corespunzatoare.

Iata ce spune despre Gnoza de la Princeton autoritatea cea mai competenta in materie de istorie a religiilor, Mircea Eliade: 'Este surprinzator sa vezi cum cei mai mari matematicieni si astronomi de astazi, care au crescut intr-o societate in intregime desacralizata, ajung la niste concluzii stiintifice, chiar filozofice foarte apropiate de anumite filozofii religioase. Este surprinzator sa vezi fizicieni, mai ales astrofizicieni si specialisti ai fizicii teoretice, reconstruind un univers in care Dumnezeu isi are rolul sau ' (L'Epreuve du Labyrinthe, 1978).

Initiere sau stiinta ?  Vom relata 'Legenda lui Hermes' pentru a avea o idee despre ceea ce se invata in templele din Egiptul antic si mai ales pentru a face o comparatie intre ce stiau ei pe atunci si ce stim noi astazi

'Hermes cere raspunsuri lui Osiris prin intermediul preotului unui templu egiptean care-l primise ca adept in vederea initierii in mistere.

Hermes adoarme. Deodata cineva il striga pe nume.

- Cine esti tu? intreaba Hermes.

- Sunt Osiris, Inteligenta Suprema care este in stare sa-ti dezvaluie orice lucru. Ce doresti tu?

- As vrea sa cunosc originea lucrurilor.

- Vei fi satisfacut.

Deodata un intuneric de nepatruns cobori asupra lui Hermes, care se vazu scufundat intr-un haos umed, plin de fum si in care se auzea un muget lugubru. O voce se ridica din prapastie:

'Acesta este strigatul Luminii' grai Osiris. Un foc subtil izbucni din adancurile umede si atinse inaltimile eterate. Hermes se ridica in acelasi timp si se regasi in sferele superioare; coruri de astre se auzeau deasupra capului, iar Valea Luminii umplea Infinitul.

- Ai inteles ce ai vazut? intreaba Osiris pe Hermes.

- Nu, raspunse acesta.

- Ei bine, tu ai vazut ceea ce exista de cand e lumea. Lumina pe care ai vazut-o la inceput e Inteligenta Divina in care isi au originea toate lucrurile si care contine modelele tuturor fiintelor. Intunericul in care ai fost cufundat dupa aceea e lumea materiala in care traiesc oamenii pe Pamant. Focul pe care l-ai vazut izbucnind din adancuri e Cuvantul Divin. Dumnezeu e Tatal, Cuvantul e Fiul, Unirea lor e viata

- Ce simt miraculos s-a deschis in mine! Nu mai vad cu ochii corpului ci cu cei ai spiritului. Cum se face asta?

- Cuvantul e in tine. Ceea ce se vede, aude, creeaza in tine e chiar Cuvantul Creator, Focul Sacru.

Aceste lucruri i-au fost spuse noului adept de catre hierophant, preotul templului egiptean referitor la viziunea lui Hermes. Si apoi continua: 'Adu-ti aminte insa ca legea misterului acopera Marele Adevar. Cunoasterea totala nu poate fi dezvaluita decat fratilor nostri care au trecut prin aceleasi incercari ca si noi. Trebuie sa masori Adevarul dupa inteligenta fiecaruia, acoperindu-l pentru cei slabi, pe care i-ar face sa innebuneasca, ascunzandu-l de cei rai care nu pot prinde decat fragmente din care ar face arme de distrugere. Inchide-l in inima ta si fa-l sa vorbeasca prin faptele tale. Stiinta va fi forta ta, credinta spada ta, iar tacerea armura care nu poate fi sfaramata' (dupa Edouard Schuré, Les grands initiés, 1889).

Iti revii cu greu dupa astfel de revelatii Dar sa revenim totusi si sa abordam in continuare pluralitatea ipostazelor concrete in care se manifesta inteligenta, de la conduita instinctiva a lumii fara limbaj articulat pana la aceea a ratiunii.

INTELIGENTA NATURII

Instincte si acte deliberate. Literatura stiintifica acorda spatii largi descrierii conduitei lumii animale, care prin finalitatea sa adaptativa poarta amprenta inteligentei.

Intelegerea unor astfel de conduite are in primul rand rolul de a ne oferi o cheie pentru propria noastra intelegere, sugerand etapele care au precedat gandirea umana.

Inteligenta la nivelul animalelor lipsite de limbaj articulat este definita prin capacitatea acestora de a-si adapta comportamentul la situatia existenta (Barnett, 1973). Dupa cum am mai subliniat, distingem doua modalitati de conduite adaptative: una instinctiva si automata - exprimata prin programe ce includ experienta speciei, transmisa genetic - alta deliberata, in care intervine intentionalitatea.

Un act deliberat cu eficienta adaptativa presupune o experienta insusita prin invatare si memorare, o anticipare si o elaborare adecvata. In instincte apare doar o experienta trecuta si memorata in engramele codului genetic. Transmiterea lor la descendenti constituie prin sine insasi o anticipare a conditiilor de mediu si a experientelor la care va fi supus purtatorul lor. Cand experientele individuale si conditiile de mediu nu corespund cu acelea memorate de specie in aceste instincte, individul este obligat sa recurga la acte deliberate sau sa piara prin lipsa capacitatii de adaptare. Cum viata este plina de neprevazut, suntem de parere ca la toate nivelurile de existenta ale vietii trebuie sa intalnim elaborari deliberate mai mult sau mai putin complexe, mai mult sau mai putin instinctive.





Viata nu poate fi niciodata programata in totalitate, oricat de complexa ar fi experienta anterioara luata ca model.

In realitate exista o imbinare a celor doua posibilitati de actiune. O 'libertate a vointei', ale carei limite se extind concomitent cu dezvoltarea filo-genetica a sistemului nervos. Intr-o lume in continua schimbare si evolutie nici un instinct nu poate fi suficient pentru a anticipa toate conditiile in care va trai purtatorul sau. De aceea trebuie sa fie dotat si cu posibilitati de actiune intreprinsa ad-hoc. Cand acestea sunt depasite, individul dispare. Asa ne-am putea explica disparitia speciilor despre existenta carora nu avem decat dovezi paleontologice.

Instinctele = programe inteligente.  Cercetatorii au renuntat in prezent sa mai faca o separatie neta intre instincte si acte deliberate, orice conduita implicand ambele instante. Nici chiar la om nu se poate stabili totdeauna unde incepe liberul arbitru si unde se termina instinctele. Ne putem hrani constient uzand de mijloacele igienice prescrise dupa norme stiintifice moderne, dar nu o facem, decat la declansarea senzatiei de foame, impusa de instinctul de conservare.

Cu amendamentele mentionate, vom face cateva referiri la instincte. Instinctele sunt garantii pe care specia si le ia pentru ca perpetuarea sa sa nu se intrerupa. De aceea le intalnim in lumea vie si acesta este motivul pentru care manifestarea lor se petrece sub imperiul unei tensiuni la care animalul nu se poate opune fara sa-si atraga suferinta, iar satisfacerea lor este rasplatita prin placere.

In esenta lor, conduitele instinctive constituie acte inteligente avand finalitati adaptative. Ele sunt o expresie a inteligentei materiei vii. Sa urmarim cateva exemple care atesta indubitabil prezenta unor acte inteligente in natura.

Conduite inteligente. Se considera ca in lumea lipsita de limbaj articulat si aflata pe o treapta inferioara de evolutie, culmea dezvoltarii, sub raportul unor conduite ce atesta o adaptare eficienta la mediu, o constituie insectele sociale - albine, furnici, termite.

Este greu sa explicam o organizare atat de complexa prin simpla trimitere la instincte, ca si la capacitatea de elaborare a sistemului nervos, daca avem in vedere ca albina are un creier ce nu cantareste decat 2,5 mg, in timp ce animale cu o viata mult mai rudimentar adaptata poseda un creier de ordinul sutelor de grame. Dar ceea ce vrem noi sa subliniem nu este distinctia intre elaborare deliberata si instinct, inca dificil de facut dupa cum am vazut; dorim doar sa ne limitam la descrierea unor comportamente ce includ in sine imprimata o inteligenta, indiferent daca aceasta apartine speciei (instincte) sau individului (elaborare deliberata).

O colonie de insecte sociale este organizata dupa principii asemanatoare societatii umane, privita in dezvoltarea sa istorica. Fiecare individ are un rol bine determinat si o morfologie adaptata functiei sale, desi toti provin din aceeasi sursa - ouale depuse de o singura matca. Diferentierea aceasta genetica nu are nici astazi o explicatie satisfacatoare. Se disting astfel soldati de aparare, lucratoare, matca, individ sexuat, larve, doici (vezi fig.2). Se intreprind in colectiv masuri de aparare, culegerea hranei, saparea galeriilor, construirea cuibului si curatirea acestuia, mentinerea unei temperaturi constante in furnicar sau in stup, ingrijirea larvelor.

Nu este in intentia noastra sa descriem detaliat viata acestor insecte, redata de altfel in multe lucrari, ci sa exemplificam conduite a caror elaborare lasa inca semne de intrebare sau cel putin de mirare.

Sclavia la insecte. O astfel de conduita o constituie sclavajul. O colonie organizeaza incursiuni in alta colonie de unde aduce oua si larve care vor deveni adulti sclavi. E. A. Pora ne spune ca a urmarit pe viu o societate de furnici care traia pe principii 'sclavagiste'. Uneori colonia nu traieste decat de pe urma 'invaziilor' care le procura sclavi ce indeplinesc toate celelalte munci. Sclavii isi poarta chiar si stapanii in spate in cautarea de noi sedii pentru colonie.

S-a vorbit mult de faptul ca furnicile 'stiu' sa intretina 'vaci cu lapte', sa 'cultive' ciuperci si legume.

Se presupune ca unele furnici nu-si pot fabrica singure glucoza si de aceea au recurs la ajutorul unor pureci de plante (afide) care o extrag din radacinile si tulpinele plantelor si secreta zaharuri cu care se hranesc furnicile. Ingrijirea afidelor revine lucratoarelor sclave. Ele le duc la 'pascut' pe radacini si tulpini, le apara de dusmani, le protejeaza de frig, aducandu-le pe vreme calda la suprafata, iar in noptile racoroase adapostindu-le in cuib. Relativ recent, un grup de cercetatori de la Universitatea Cornell (S.U.A.) a descoperit un alt amator de afide: larva insectei Chrysope slossonae. Sub ochii furnicii care-si pazeste turma de pureci de plante, larva se deghizeaza tesand deasupra sa un acoperamant ce imita coloniile de pureci de pe frunza: in acest fel reuseste sa ramana neobservata.

Cultivatorii de ciuperci. Se spune ca furnicile sunt capabile sa-si cultive chiar ciuperci in intunericul din galerii, insamantandu-le in pamant pregatit special din frunzele pe care le aduc de la suprafata si din gunoiul lor. Hifele cultivate au la varf un fel de maciulii care sunt pascute de furnici.

Ciupercaria este ingrijita de furnici, care le curata de mucegaiuri. S-ar putea crede ca aceste ciuperci se dezvolta spontan in conditiile oferite de cuib. Observatiile arata insa ca, la injghebarea unei noi colonii, furnica reproducatoare ia cu sine din vechea colonie drept sursa pentru ciuperci un fragment cu spori de ciuperca, de care se ingrijeste in permanenta pana apare o noua recolta.

Desigur, este ciudat sa constatam ca furnicile 'cunosteau' biologia ciupercilor inaintea omului.

Cultivarea lor constituie in sine un act inteligent pe care omul 1-a invatat tarziu, dar pe care ele il reproduc printr-un stereotip genetic. Este greu sa explicam un act asa de elaborat prin simpla selectie naturala sau hazard, daca nu admitem si posibila capacitate a furnicilor de a invata.

Unele furnici servesc ca rezerve de hrana, fiind 'imbuibate', indopate, de celelalte in genul cum face omul cu unele pasari domestice. Sunt hranite cu lichide zaharoase pana se umfla ca niste baloane suspendate de plafon.

Un alt mod de a face rezerve de hrana il constituie adunarea de seminte, pe care le depoziteaza apoi in cuib. Cand se umezesc le scot la uscat, iar daca germineaza, le rup coltul! Se afirma ca ar fi in stare sa semene apoi semintele si sa culeaga noua recolta, dar S. A. Barnett considera ca aceasta germinare nu poate fi decat un accident.

Confort citadin Nu mai putin uimitoare sunt coloniile de termite. Un termitier are o orientare exacta pe axa nord-sud, ca si cand s-ar fi folosit o busola la construirea sa. In interior se pastreaza o temperatura in jurul a 30 oC si o umiditate constanta. Temperatura se mentine gratie unui sistem de canale care comunica intre ele intr-o maniera extrem de ingenioasa, permitand o circulatie a aerului reglata prin inchideri si deschideri ale canalelor si prin ingustari sau largiri ale lor in functie de temperatura din interior. Pentru a avea o umiditate constanta se sapa galerii sub cuib pana la panza de apa freatica. De aici apa este adusa si depusa in locuri speciale, permitand astfel mentinerea umiditatii in interior.

Ca si la furnici, si la termite intalnim tot o societate bazata pe 'exploatare', compusa din caste. Hrana o produc numai lucratoarele; restul coloniei primeste hrana direct de la acestea.

Asemenea multor vietati, si termitele au multa 'grija' pentru igiena lor. 'Lucratoarele, ne spune E. A. Pora, se curata unele pe altele foarte amanuntit, curata regina, regele, soldatii, larvele'.

Comunicarea prin dans. Albinele sunt cel mai bine cunoscute de om nu numai pentru mierea pe care o produc, ci si pentru perfectiunea cu care isi construiesc fagurii. La fel ca la termite si furnici, intreaga colonie desfasoara o activitate coordonata, ca si cum ar fi un singur organism ale carui parti componente sunt formate din indivizii coloniei. Complexitatea unei astfel de coordonari intre mii de indivizi necesita posibilitati de comunicare deosebite. Este cunoscuta epocala descoperire pe care o face Karl von Frisch privitoare la comunicarea albinelor prin limbajul dansului.

Distanta si directia pentru sursa de hrana sunt indicate in functie de unghiul pe care il face pozitia soarelui cu axul longitudinal al dansului albinei orientat spre sursa. Cum soarele nu are o pozitie fixa in spatiu, albina va indica de fiecare data unghiul corespunzator noii pozitii solare. Aceasta inseamna ca ea nu poate executa o miscare stereotipa, transmisa genetic, ci trebuie sa 'calculeze' in functie de situatia ivita. Experimente cu surse asezate in diferite pozitii au evidentiat miscari de dans corespunzatoare momentului creat artificial. Cand soarele este acoperit de nori, albina se orienteaza dupa lumina polarizata, fenomen reprodus experimental tot de catre Karl von Frisch. S-a remarcat insa de catre D.I. Johnson si A.M. Wenner ca albinele dispun si de alte mijloace de comunicare, inca neintelese, in afara marcarii prin miros (feromoni) si dans.

O temperatura constanta. Asemenea termitelor, si albinele au nevoie de o temperatura constanta in stup, intocmai ca un organism homeoterm. S-a constatat ca in centrul stupului temperatura se situeaza totdeauna in jurul a 35 oC, inclusiv in timpul iernii. Daca temperatura in stup creste peste aceasta limita sunt aduse picaturi de apa pe faguri de catre o parte a albinelor, in timp ce altele bat din aripi generand un curent de aer care, prin evaporarea apei, va avea ca efect scaderea temperaturii. Cand in stup se raceste, toate albinele bat din aripi pentru a produce caldura. Larvele din alveole sunt incalzite iarna cu propriul corp al albinelor asezate in mai multe straturi deasupra lor.

S-a observat ca in afara acului cu care se apara, albinele sunt in stare sa fabrice substante toxice. In acest scop culeg nectar de la plante otravitoare pe care il introduc in doze toxice pentru intrusi si inofensive pentru albine. Ceea ce nu inseamna ca nu pot cadea victime sau nu sunt furate niciodata. Pot fi victime ale altor invazii de albine care vor sa-si insuseasca in mod samavolnic mierea sau sunt pacalite de fluturele numit 'cap de mort'. Acesta imita zumzetul matcii tinere, care exercita un efect 'magic' asupra albinelor, infruptandu-se in voie din miere.

Un comportament nu mai putin ciudat prin ingeniozitatea sa, expresie a inteligentei la care a ajuns materia prin evolutie, il au si unele vietuitoare care dovedesc o 'pricepere' de adevarati neurochirurgi.

Viespile chirurgi Viespile din familia Sphegidae, studiate de W.H. Thorpe si G.P. Baerends, isi depun ouale in vizuini sapate in pamant. Pentru ca viitoarea larva sa aiba o hrana in permanenta proaspata, viespea realizeaza ceea ce noi am invatat sa facem tarziu in laboratoarele de biologie, prin spinalizarea broastelor care trebuie sa ramana vii si nemiscate in timpul diverselor experimente: paralizeaza victimele. Omizi, muste, paianjeni, albine sunt intepate de viespe in centrii nervosi. Acestea raman vii, dar paralizate. in aceasta stare sunt transportate de viespe in cuib, unde sunt depuse unul sau mai multe oua peste corpul lor. Cand larva se dezvolta va incepe sa se alimenteze mai intai (!) cu partile care nu provoaca moartea victimei. In acest fel, progenitura viespii va avea asigurata in permanenta o hrana proaspata. Omul n-a reusit inca sa inventeze o asemenea 'conserva vie', cum o numeste Sergheev (1976).

O maiestrie 'stiintifica' si mai inalta dovedeste viespea atunci cand ataca paianjeni otravitori. Pentru a-1 face inofensiv, un astfel de paianjen este mai intai rasturnat pe spate si intepat in ganglionul nervos prin care sunt comandati palpii cu otrava. Apoi o noua intepatura va provoca paralizia generala a victimei. O astfel de abilitate demonstreaza si cartita, care-si face depozite de rame vii obligate sa nu fuga prin paralizia pe care le-o provoaca, distrugandu-le inelele 3-4 in care sunt situati ganglionii cerebroizi.

In fata unor astfel de performante nu se poate vorbi desigur de inalta inteligenta a viespii sau a cartitei. Noi credem ca ele nu stiu de fapt ce fac. Dar nu se poate nega ca actul contine in sine tezaurizat un elocvent exemplu de inalta inteligenta a naturii.

Rabdarea cercetatorilor a mers si mai departe. S-au facut diverse experimentari pentru a vedea si modalitatea de orientare a viespilor la cuib. O viespe isi sapa mai multe cuiburi, pe care la plecare le astupa cu pamant sau nisip. S-au confectionat chiar cuiburi artificiale pe care viespea le-a acceptat. Desi are mai multe, viespea nu uita nici un cuib neaprovizionat si asta chiar dupa mai multe zile. Intoarcerea la cuib se face fara ezitari, cand configuratia terenului din jur ramane nemodificata. S-a constatat ca la plecare viespea isi fixeaza mai multe repere din teren. Este greu sa mai implicam simplist si aici instinctele, pentru a ne salva propria ignoranta. I. Akimuskin a facut observatii asupra viespii numita 'lupul albinelor' din familia Philanthidae. La plecarea la vanatoare de albine, viespea si-a lasat cuibul in interiorul unui cerc de conuri de pin aflate intamplator sub aceasta forma. Cercetatorul muta in absenta insectei cercul de conuri in asa fel incat cuibul sa ramana situat in afara cercului. Viespea vine cu prada, sigura de sine, direct in interiorul cercului. Ea memorase deci aceasta configuratie. Mutand mereu cercul, viespea va continua sa vina tot in interiorul sau dupa cuib. Daca se inlocuiesc conurile cu bucati de lemn, viespea va veni in noul dispozitiv de forma arculara demonstrand ca ea a memorat nu obiectele, ci dispozitia lor.

Natura nu face risipa de inteligenta.  Naivitatea dovedita in fata curselor intinse de cercetatori contrasteaza flagrant cu abilitatea de a detecta cu exactitate centrii nervosi ai victimelor sale. Dar situatia este creata artificial. Daca si in natura s-ar fi intamplat la fel, suntem siguri ca ar fi avut capacitatea sa depaseasca si acest handicap. Spre deosebire de om, natura nu pare sa faca risipa de inteligenta. La nivelurile inferioare de existenta, natura a inzestrat fiintele cu tot ceea ce le este necesar pentru viata lor. Cum am mai spus, fiecare fiinta pare sa isi ajunga siesi. Daca pentru viata unei albine ar fi fost nevoie de capacitatea de a face, spre exemplu, calcule integrale, atunci, cu siguranta ar fi avut-o !

Marea lectie a naturii. Aceasta este, dupa opinia noastra, marea lectie pe care ne-o da observarea naturii. Este ca si cum, odata ajuns la actuala forma si functie a creierului, omului i s-ar fi spus 'ajuta-te singur', in timp ce restul lumii vii este, prin structura sa, ajutata. Dar daca aici stau limitele omului, tot aici gasim si superioritatea sa. Este singura fiinta capabila sa se ajute pe sine, sa se perfecteze dincolo de fixitatea tiparelor naturii. Cum vom mai aborda aceste laturi ale cunoasterii, sa revenim la subiectul in discutie.

Rudimente de gandire. Alte experiente au aratat ca viespea isi ia doua zone de reper; dispozitia obiectelor din jurul cuibului si arborii mai inalti, de la. inaltimea carora va inspecta terenul atunci cand nu-si mai gaseste cuibul. Cand cara o prada mai mare, viespea o taraste in linie dreapta la cuib, desi a plecat in zbor la vanat. Cand are ezitari se urca intr-un copac pentru a culege informatii.

Fara indoiala ca aici ne intalnim cu rudimente de gandire si nu cu o simpla insiruire de miscari stereotipe. La dimensiunile sistemului lor nervos, astfel de performante ridica intr-adevar un semn de intrebare.

Experiente in laborator au relevat si la alte animale conduite ce depasesc limitele impuse de insecte. Bernadette Muckensturm a studiat comportamentul ghidrinului. In jurul cuibului sau a infipt mai intai bucatele de lemn. Acesta le-a smuls. A acoperit apoi cuibul cu o panza de nailon si a fixat-o cu pietre. Daca ar fi actionat simplul instinct ar fi fost de asteptat ca pestele sa se repeada orbeste la panza de nailon, dar el a procedat mult mai 'cuminte': a dat mai intai pietrele la o parte si apoi nailonul (!).

Inteligenta anticipativa Se spune ca, spre deosebire de om, celelalte animale traiesc numai in prezent, fiind lipsite de capacitatea de anticipare, unul din elementele cheie ale invatarii si ale inteligentei. Facem abstractie ca o serie de conduite instinctive au ca obiect implinirea unor scopuri viitoare (construirea cuibului pentru reproducere, spre exemplu). Citam dupa Sergheev cateva masuri de 'prevedere', intalnite la unele animale.

Veverita infige in ramuri de brad ciuperci la uscat, de care va avea nevoie iarna. in 'camara' sa sunt de asemenea adunate conuri si nuci. Un animal rozator, Lagomys, in fiecare toamna se apuca de 'cosit' fanul. Alege dupa gust anumite ierburi, le usuca in strat subtire, intocmai ca un gospodar priceput, si le asaza apoi intr-o anumita ordine in mici stoguri de fan, care vor servi ca viitoare hrana pentru iarna.

Si alte rozatoare isi umplu camarile cu seminte de cereale pentru iarna si tocmai in aceasta constau si pagubele pe care le aduc agriculturii. Fara indoiala ca astfel de conduite sunt declansate auto-mat si nu deliberat. Daca se tin veveritele in laborator, ele vor incepe toamna sa 'sape' in podea pentru a-si ingropa conurile, desi gestul in acest caz e pur simbolic. Oricum, nu stim ce sa apreciem mai mult aici, instinctele inteligente sau inteligenta instinctelor.

Pentru o intelegere cit mai clara intr-un sector inca prea putin clarificat, sa citam un alt exemplu. Se introduce un crab intr-un vas de sticla ce se astupa cu un dop. Vasul este oferit unei caracatite. Intre caracatita si crab nu se interpun acum decat peretii transparenti ai sticlei. Caracatita inconjoara vasul cu bratele incercand sa ajunga la crab. Dupa mai multe tatonari ajunge la dop, il misca si pana la urma il scoate si prin gatul deschis isi introduce un brat, cuprinde crabul, il scoate la exterior, il sfarma si-1 inghite. La o noua experienta, caracatita scoate imediat dopul si prinde crabul din interior. «Fara doar si poate, spune E.A. Pora, aici este vorba de un act de 'inteligenta', de un act care a avut un gand, o actiune gandita si reusita». Il vom considera si un exemplu de act deliberat la care se ajunge prin incercare si eroare si care include in sine o prelucrare de informatie si o memorare, deci un act de invatare relativ complex, realizat de un substrat neuroanatomic simplu. La o noua aparitie a stimulului, caracatita a anticipat scopul si si-a pus in actiune mijloacele invatate din experienta pentru realizarea lui.

Corabii vii In ciuda simplitatii in organizarea sistemului nervos la celenterate, o meduza este capabila sa 'presimta' furtunile, coborand in adancuri inainte ca valurile agitate s-o zdrobeasca de stanci. Acelasi procedeu il adopta si coloniile de Physalia, care se scufunda in apa cu cateva ore inainte de furtuna. Dupa cum s-a remarcat, Physalia constituie si un exemplu natural de 'navigatie cu panze' in lumea vie. O vezicula pe care o umple cu gaze, numita pneumatofor, este propulsata de vant intocmai ca o panza. Mersul sau este insa orientat dupa sursele de hrana ale coloniei si nu dupa directia vantului. Prin manevrarea pneumatoforului sau poate inainta chiar in sens contrar vantului. Daca avem in vedere ca nu suntem decat in prezenta unui celenterat, aceasta performanta de navigatie este realmente surprinzatoare.

Colacul de salvare pare sa fie cunoscut cu mult inaintea omului de catre vidra, care doarme pe apa invaluita in alge. Se serveste chiar si de unelte! Cu doua membre tine o piatra, iar cu celelalte loveste scoicile pana reuseste sa le sparga pentru a se hrani.

Multi cercetatori au fost uimiti de ceea ce E. A. Pora numeste 'tribunalul pasarilor flamingo'. Nu se stie pentru ce vina, un individ din colonie este uneori ucis prin lovituri cu ciocul de catre semenii sai sau, alteori, este parasit, exilat de grup. Oricum, pare o actiune intreprinsa de intreaga comunitate impotriva unui individ, intocmai ca o judecata.

O partida de vanatoare. Un exemplu ciudat gasim si in asocierea dintre doua animale din specii diferite in scopul unui beneficiu comun. In Africa traieste o pasare, Indicator indicator, care se asociaza cu un mamifer, Mellivora capensis, pentru a porni impreuna la pradat. Pasarea se orienteaza dupa zumzetul albinelor salbatice, care isi planteaza fagurii in arbori. Neputand prin forta sa sa ajunga la mierea albinelor, pasarea recurge la serviciile acestui mamifer, care dispune de mijloacele adecvate. Pasarea se opreste din loc in loc si isi asteapta asociatul, care inainteaza, se intelege, mai incet. Cand ajunge la sursa de miere se opreste pe o creanga a arborelui respectiv, iar partenerul ei scoate mierea din scorbura copacului. Desigur, pasarea isi are si ea partea sa din ospat.

Populatiile locale, remarcand aceasta asociere, au recurs la un siretlic pentru a ajunge si ele la sursa de miere: imita sunetele animalului cu care vaneaza pasarea. S-a vazut de altfel ca pasarea isi ofera serviciile si babuinilor care o urmeaza. Cercetatorii sustin ca intre cele doua animale ar parea sa aiba loc o 'conversatie' in timpul vanatorii, ambele emitand sunete ca intr-un dialog. Fiind un act realmente inteligent, nu avem motive sa-1 consideram totusi ca o deliberare din partea celor doua animale, ci mai degraba ca o conduita imprimata ereditar. Zumzetul albinelor poate fi un semnal pentru pasare, iar chemarea pasarii, un semnal pentru asociatii sai. Prin exemplele de pana acum noi nu dorim sa antropomorfizam lumea animalelor inferioare omului, ci sa evidentiem doar actiuni inteligente, prezente si la acest nivel, fiind indiferent, din punctul nostru de vedere, daca acestea sunt scheme ereditare fixe sau acte deliberate.

O lume a castelor. Observatiile a numerosi cercetatori efectuate asupra societatilor de primate au relevat o serie de comportamente foarte apropiate de cele ale oamenilor.

Grupul este organizat pe ranguri, pe caste, iar in frunte se afla un mascul dominant care conduce atata vreme cit dispune de vigoare fizica. Masculul dominant pune ordine in grup, prevenind incaierarile dintre membri. Asupra femelelor are drept de 'feudal' - intai el si apoi ceilalti. Ca la toate maimutele, pieptanatul reciproc face parte din toaleta zilnica. Cei mai favorizati la o astfel de placere sunt sefii.

S. A. Bartholomew a descris felul in care si-a petrecut doua luni 'ca membru de rang inferior' al unui grup de macaci. El a ramas cu impresia ca fiecare maimuta o recunostea pe oricare dintre celelalte si a facut urmatoarea remarca: 'ori de cate ori se intampla ceva, fiecare stia ce anume s-a intamplat, cu exceptia mea'.

Intr-un grup de 20 de gorile conducerea o aveau masculii batrani. Ei aveau dreptul sa circule in exclusivitate pe anumite 'alei' si sa dispuna de locul de odihna al celorlalti. Femelele erau galagioase si se certau adesea. La apropierea sefului, spiritele se linisteau brusc. Nu exista organizare familiala si toti masculii dispun liber de toate femelele. Jocul erotic pregatitor este prestat aici de femele, iar actul fizic in sine este similar cu al omului.

Dispozitia psihica pare sa fie la gorile asemanatoare si ea cu a omului. Se vorbeste chiar de existenta unor indivizi 'schizoizi' care traiesc solitari.

Puii, ca la toate mamiferele, sunt jucausi si folosesc pantele drept tobogan. La cimpanzei s-a observat cum mamele isi invata puii sa mearga, ducandu-i de mana sau invitandu-i dupa ele. Sunt de asemenea invatati sa se catere. Ajunsi undeva sus de unde nu mai pot cobori singuri incep sa tipe, solicitand ajutorul celor mari.

La rigoare, mamele nu ezita sa administreze puilor chiar si bataie. Atunci cand le este foame cer mancare prin intinderea mainii ca un copil nu tocmai 'bine crescut'.

La intalnirea a doi cimpanzei ar avea loc acelasi ceremonial de salut ca la oameni cand se imbratisaza.

Spre deosebire de gorile, cimpanzeii pot folosi unelte in activitatea de hranire. Aleg anumite plante pentru a-si face betisoare pe care le infig in musuroaiele de furnici sau de termite si inghit apoi insectele ce s-au prins pe ele. Meniul lor se pare a fi si el 'umanizat'; odata cu carnea folosesc si diferite genuri de fructe ca salata; au de asemenea nevoie de sare, pe care o cauta si o aduc de la distanta, in bulgari, 'acasa'.

Studiile efectuate in mai multe laboratoare asupra primatelor au evidentiat capacitatea acestora de a-si insusi un anumit 'vocabular', prin intermediul caruia s-a incercat o comunicare om-maimuta.

S-au folosit fie ideograme, reprezentate prin jetoane colorate - fiecare dintre ele reprezentand o notiune - fie ordinatoare cu lexigrame sau ordinatoare la care, prin utilizarea unei claviaturi, maimuta poate sintetiza cuvinte. Cu un astfel de sintetizator s-a obtinut o adevarata conversatie cu o gorila care a reusit sa invete cateva sute de cuvinte. Din 'discutiile' realizate pe aceste cai s-a constatat ca gorilele si cimpanzeii mint, 'privilegiu' care pana acum ii era atribuit numai omului. Exceptam de la aceasta acuzatie mimetismul, adoptarea formei de sfera inerta pe care o intalnim la unele insecte, fuga potarnichilor in alta directie decat puii pentru a indeparta vanatorul pe urmele lor si chiar sacrificiul lor pentru salvarea puilor etc., pe care le consideram solutii de adaptare in scopul supravietuirii.

Comunicarea fara limbaj articulat Spuneam ca, dincolo de experiment, existenta comunicarii la intreaga lume vie, indiferent de treapta evolutiva pe care se afla, decurge din insasi definirea termodinamica a vietii. Daca toate fiintele vii sunt sisteme deschise permitand, intre altele, si un schimb de informatie cu mediul, atunci trebuie sa vorbim de existenta unui limbaj, a unei forme de comunicare la nivelul intregii lumi vii. Vom face o succinta trecere in revista a diferitelor forme de limbaj nearticulat, expresie si acestea a inteligentei materiei vii.

Pentru toate vietatile limbajul, ca posibilitate de comunicare cu semenii si cu mediul, are o importanta vitala. Etologii sunt de parere ca animalele 'converseaza' intre ele mai mult decat credem noi. Sunetele emise de ele intra insa intr-o alta gama de perceptie decat aceea pentru care este formata urechea umana si de aceea nu le auzim in toate cazurile. Expresia 'tacut ca pestele' era valabila cand nu se stia ca pestii sunt in realitate foarte galagiosi. Gasirea hranei, evitarea pericolelor (de care natura nu este lipsita), conduita de imperechere, cresterea puilor, comportamentul social prezent la multe animale nu ar fi fost posibile fara prezenta unui cod de comunicare.

Sa luam un exemplu mult discutat de cercetatori, coloniile de Volvox. Sunt formate din celule flagelate care pot trai ca atare in colonie, dar si izolate. Morfologia si functionalitatea lor vor fi diferite, dupa cum exista sub o forma sau alta. In colonie toti indivizii formeaza un organism unitar pluricelular. Ca urmare, indivizii biflagelati aflati la exteriorul coloniei vor fi cei care o deplaseaza incontinuu in apa. Hranirea coloniei va fi asigurata prin difuziune, de aceleasi celule exterioare, deoarece acestea sunt singurele care isi pastreaza cloroplastul. Se intelege ca o astfel de 'diviziune a muncii' reclama posibilitatea celulelor de a comunica intre ele, adica existenta unui limbaj, a unui sistem de comunicare prin intermediul caruia activitatea si chiar structura indivizilor sa fie dirijate. Este indiscutabil ca o ingramadire de corpuri inerte, spre exemplu de pietre, nu va putea niciodata sa modifice in mod activ soarta vreuneia dintre ele. Intrebarile raman aceleasi si pentru coloniile de insecte carora, chiar daca stim multe despre limbajul lor, nu le putem explica usor diferentierea genetica dirijata a indivizilor proveniti din aceeasi zestre ereditara daca acceptam teoriile moderne ale mutatiilor aleatorii.

Cercetarile actuale au stabilit pana in prezent mai multe forme de limbaj in lumea organismelor pluricelulare.

Limbajul chimic Este in directa relatie cu simtul olfactiv si cel gustativ, mult mai bine dezvoltate la alte specii decat la om. Comunicarea se face prin mesageri chimici secretati de animale, numiti feromoni.

Primul feromon a fost izolat si descris la fluture de Butenandl si Karlson. Sunt prezenti la majoritatea speciilor, dar li se atribuie un rol aparte in comunicarea animalelor sociale.

Marcarea teritoriului de catre multe mamifere, marcarea drumurilor de la cuib spre sursele de hrana si invers de catre albine si furnici, recunoasterea partenerilor intre ei (ceea ce presupune existenta unui miros specific nu numai al speciei, ci si al indivizilor), declansarea alarmei in caz de pericol, declansarea conduitelor de imperechere si chiar a unor modificari structurale in vederea reproducerii sunt numai cateva din actiunile mediate de feromoni.

Luscher sustine ideea ca ambii parteneri reproducatori intr-o colonie de termite emit feromoni inhibatori pentru maturatia sexuala a celorlalti. Mai simplu spus, pentru ca intr-o colonie de termite (si probabil ca si la albine si furnici sa existe aceiasi mecanism de reglare) sa ramana cu functie de reproducere numai matca si un mascul pentru fecundare, acestia vor opri dezvoltarea sexuala a celorlalti indivizi, pe care ii transforma in simpli slujitori (lucratori, soldati, doici), secretand un feromon inhibator. Cand unul din parteneri dispare, celalalt va obtine la comanda inlocuitor, emitand de asta data un feromon activator.



Prin asa-zisul efect Whitten (observat la soareci), masculul determina o stare propice fecundarii la femela prin feromonii din urina sa, dupa cum prin efect Bruce determina avortarea embrionului datorat altui partener.

S-au efectuat multe experiente care atesta orientarea dupa urmele chimice lasate de catre furnici. Sunt insa si experiente care sugereaza existenta si a altor modalitati de comunicare in afara feromonilor. Daca se ingroapa o furnica in nisip, sau, si mai concludent, daca se inchide in recipiente de sticla ori metalice, in scurt timp la locul de 'detentie' va sosi o armata de furnici 'eliberatoare'. Cum s-a facut comunicarea in acest caz de vreme ce actiunea feromonilor este blocata? Sa existe si o posibilitate de comunicare prin campuri energetice purtatoare de informatie, dupa cum am mai discutat?

Comunicarea prin sunete. Constientizand lumea numai in limitele in care ne-o releva simturile noastre, suntem adeseori inclinati s-o reducem numai la aceasta intindere. Oamenii de stiinta au descris insa realitati existente dincolo de portile simturilor noastre, dar accesibile simturilor celorlalte animale. Urechea omeneasca este capabila sa perceapa numai sunetele a caror frecventa se situeaza intre 16 si 20000 Hz. Sub aceasta scara se situeaza infrasunetele, iar deasupra sa, ultrasunetele. Nici unele, nici altele nu sunt auzite de om. Alte animale se folosesc tocmai de aceste sunete pentru comunicarea intre ele. Liliacul emite ultrasunete care ating frecvente de 150.000 Hz. Prin intermediul lor liliacul detecteaza mediul in care zboara, inclusiv prada sa, formata din fluturi de noapte si alte insecte.

Ultrasunetele Despre sonarul liliecilor s-a scris mult si nu aceasta abilitate a sa avem s-o relevam, ci jocul 'inteligent'' inventat de natura intre liliac si victimele sale. O parte din fluturii de noapte vanati de liliac sunt prevazuti cu mijloace antisonar. Corpul lor s-a acoperit cu peri mici si desi care absorb sunetul in loc sa-1 reflecte. Liliacul se orienteaza dupa sunetul reflectat de obiectele spre care a fost trimis. Nemaifiind reflectat, liliacul nu va mai obtine informatii despre prada. Alti fluturi bruiaza undele sonore emise de liliac, folosind un truc, pentru a lasa impresia ca este atat de mare incat liliacul sa renunte la un astfel de vanat, mareste suprafata de reflexie a undelor batand rapid din aripa. Prin posibilitatea de a percepe ultrasunetele, alte insecte sunt avizate de prezenta inamicului lor si incearca sa fuga din raza sa de actiune.

Delfinii se inteleg emitand sunete pe frecvente situate intre 150.000 si 155.000 Hz. Sunt de o asemenea sensibilitate incat percep prezenta in apa a unor obiecte extrem de mici. Se spune despre delfini ca sunt foarte 'palavragii', vorbesc tot timpul. cit priveste inteligenta lor, consideram de prisos sa insistam, fiind unanim recunoscuta.

Comunicarea prin ultrasunete face ca lumea adancurilor sa nu mai fie considerata o 'lume a tacerii'; ea nu este numai apanajul delfinilor, ci se intalneste si la pesti, balene etc.

Asemenea unor copii intr-o clasa fara profesor, in abisul lor acvatic pestii fac tot felul de zgomote: sondeaza adancurile asteptand ecoul strigatelor emise, scrasnesc din dinti si chiar bat toba cu aripioarele. Bineinteles, zice Barnett, toata aceasta zarva ar fi de-a dreptul inutila daca n-ar exista urechi care s-o auda. Iar acestea nu sunt altele decat propriile lor urechi adaptate unor astfel de sunete.

Infrasunetele Alte vietati (fluturii si insectele) folosesc registrul infrasunetelor. Este usor de imaginat dimensiunea vacarmului sonor daca urechea noastra ar fi fost bombardata si cu sunetele din cele doua extreme, de care 'gratia' naturii ne-a protejat.

Posibilitatea omului de a detecta frecventele sonore pe care le percep diferitele animale au neasteptate aplicatii practice pentru sine. Un aparat minuscul care imita sunetul de alarma al tintarului asigura o perfecta protectie impotriva acestora, nu numai sacaitori, dar si periculosi vectori pentru multe boli.

O experienta deosebit de interesanta a realizat Peter Belton. Recolta de mei este periclitata de larva unei molii cu care se hraneste liliacul. Belton a aplicat pe un lot experimental de mei sunete din gama celor emise de liliac si a constatat ca larvele moliei daunatoare s-au redus cu 60%, permitand recolte sporite de mei.

Sunetele Dar si in gama sunetelor, accesibile urechii noastre, au loc 'discutii' de care noi nu luam cunostinta.

Se spune ca pasarile nu canta nici pentru placerea lor si nici pentru a noastra. Canta pentru a-si declara teritoriul.

Orice fiinta nou-nascuta vine pe lume cu o serie de predispozitii comportamentale strict necesare pentru viata (matematicienii contesta denumirea lor ca programe, pastrand-o numai pentru schemele de lucru date calculatoarelor; in sens metaforic insa se foloseste frecvent termenul de program si pentru conduitele innascute ale lumii vii). Toti puii mamiferelor stiu sa suga, iar ai pasarilor sa deschida ciocul pentru a primi hrana. Cantatul, zborul, inotul, reactia de ascundere in fata unui pericol sunt conduite innascute ca si multe altele. Dar pentru ca aceste programe sa functioneze eficient toata viata, este nevoie ca intr-o anumita perioada bine determinata din viata animalului sa apara un semnal declansator specific. Sub acest aspect creierul sau devine un sensibil receptor de semnale.

Imprinting Prima voce pe care o aude puiul este vocea mamei sale. Este suficient pentru a nu o mai uita vreodata. In campul plin de mogaldete reprezentand pui de pinguin, in ciuda vacarmului de strigate, parintii si puii se recunosc imediat dupa voce.

Gestul de a-si urma mama se invata de asemenea in primele zile de viata. Neavand nici o putere de discernamant, puiul urmeaza orbeste orice forma in miscare, ramanand apoi multa vreme atasat primei sale experiente. Acest fenomen, denumit imprinting sau imprimare, a fost amplu studiat de catre Konrad Lorenz, cunoscutul etolog austriac, ale carui cercetari si-au primit recunoasterea internationala odata cu cele ale concetateanului sau Karl von Frisch, nu mai putin celebru pentru descifrarea limbajului prin dans la albine.

Bobocul de rata invata sa-si urmeze mama intre ora a 13-a si a 17-a. In acest interval de timp el se ataseaza de prima forma pe care o vede in miscare. Lorenz a imitat strigatele mamei si mersul ei leganat. Bobocii l-au urmat fara ezitare. Dincolo de acest interval bobocii nu se mai pot atasa de cineva si raman stingheri, asa cum se intampla cu orice pui sau copil lipsit de caldura mamei in prima copilarie. Pentru acest motiv mama ramane personajul cel mai important din viata; ea este si primul invatator si tiparul dupa care se va modela viata afectiva a viitorului adult.

Oricat ar parea de curios, exista si o scoala de canto a pasarilor, fara de care acestea nu-si pot executa aria fara greseli. Tocmai pentru ca tinerii invata de la adultii pe care-i intalnesc in jurul lor apar diferente de la o zona la alta, dialecte diferite ale cantecului de la o valcea la alta, cum se exprima sugestiv Barnett. Pe langa cantecul specific pentru specia respectiva, exista si particularitati individuale care servesc la recunoasterea partenerilor si a puilor. Inregistrarile facute de cercetatori lasa impresia unui adevarat dialog intre pasari.

*) Studii ulterioare au aratat ca exista totusi o variabilitate si o larghete in 'fixitatea' acestui interval de la specie la specie (n.a.).

Sunt cunoscute multe pasari pentru talentele lor de imitatie. S-au inregistrat duete repartizate intre soti cu partituri invatate in casa unor muzicieni. Ca si la oameni, exersarea in timp a evidentiat o perfectiune in executie. Mai mult, cand unul din parteneri a murit, celalalt si-a insusit partitura in intregime. Cercetatorii presupun ca reluarea in intregime a cantecului de catre partenerul ramas ar reprezenta o chemare a celui plecat.

Prin descrierea modului de a invata sa cante al pasarilor nu intentionam sa subliniem virtuozitatile lor artistice (desi exista marturii ca ele nu imita niciodata exemple nereusite), ci doar faptul ca si in lumea lor este valabila constatarea ca 'nimeni nu se naste invatat', avand si ele nevoie de ucenicie.

Cantec si comunicare. Cantecul pasarilor reprezinta o modalitate de comunicare cu grupul, multe din semnificatiile sale fund descifrate - anuntarea unui teritoriu ocupat, chemarea unei partenere; este posibil sa aiba chiar valente afective de vreme ce avem certitudine asupra unor comportamente care au ca finalitate seducerea partenerului prin expunerea penajului colorat dupa un impresionant ceremonial de parada. Se subliniaza adesea ca pasarile nu canta din placere, dar nu se poate nega ca si in lumea animalelor intalnim conduite ludice, jocuri intre tineri, mangaieri tandre intre parinti si pui, 'plictisirea' parintilor de catre pui, care sunt pusi la punct uneori exact in maniera in care procedeaza omul.

Galaxiile vietii Cercetarile moderne au relevat ca toate tesuturile vii emit radiatii luminoase, fenomen care a fost numit bioluminiscenta. Daca noi nu o sesizam in mod obisnuit, aceasta se explica prin fondul de emisie luminoasa scazut sub pragul de perceptie optica. Exista insa oameni care dispun de o astfel de capacitate si descrierile lor confirma datele obtinute prin inregistrarile instrumentale. Cantitatea de lumina emisa este direct proportionala cu activitatea metabolica a tesuturilor si cu starea de sanatate a organismelor. Imaginile fotografice inregistrate in culori au frapat prin frumusetea si bogatia lor pe cercetatori, creand impresia unor adevarate 'galaxii ale vietii', cum le numeste Stanley Krippner.

O serie de organisme emit insa radiatii luminoase vizibile. Cele mai multe dintre ele traiesc in mari si oceane, iar capacitatea lor de a genera lumina apare ca o necesitate in conditiile vietii traite in bezna adancurilor.

Adeseori apa marilor ofera un spectacol feeric prin jocul de lumini comparat cu un foc de artificii, gratie unor organisme mici flagelate, numite peridinee. Acestea se pot atasa la aripile pasarilor, care in noapte par flacari zburatoare, sau pot lumina sub talpile oamenilor cand sunt aruncate de valuri pe plaja, prilej pentru multe legende. In acest sens, B. Sergheev povesteste cu mult umor o intamplare petrecuta cu mai bine de un secol in urma.

Pasarea de foc La 9 septembrie 1864, Feodor, diacon la manastirea Sf. Gheorghe din Staroladojsk, lacas bisericesc cocotat pe malul abrupt al maretului Volhovo, se intorcea acasa de la un botez. Era o seara calda, cerul se invaluise de nori grei care pluteau amenintator jos de tot deasupra pamantului. Cadea o ploaie marunta de toamna. Diaconul era cam cherchelit si batranele-i picioare, care de mult nu prea il mai ascultau, refuzau sa mai mearga. incurcandu-se in poalele anteriului ud, impiedicandu-se si alunecand pe pamantul ce mustea de baltoace, Feodor isi gasea cu greu cararea.

Rapaitul slab al ploii inabusea toate celelalte zgomote; doar undeva jos langa apa se auzea clinchetul clopotelului unui cal impiedicat si, din timp in timp, tacerea era tulburata de suieratul aripilor cardurilor de rate zburand dinspre Volhovo. Ratele il speriara pe Fe-odor. El tresarea, isi facea cruce cu o mana nesigura si orbecaia mai departe, cautand in intuneric inspre malul rapos din apropiere. Deodata in intampinarea lui, ca o stea cazatoare, se atinti un punct luminos. intr-o clipa punctul se prefacu intr-o pata scanteietoare, se auzi un zgomot de batai de aripi si apoi totul disparu. Ridicandu-se din iarba uda, in care se pravalise uluit, diaconul mai ameninta inca multa vreme cu pumnul in urma pasarii ce isi luase zborul. A doua zi dimineata toti enoriasii aflara ca diavolul, prefacandu-se intr-o pasare de roc, a incercat sa-i azvarle pe Feodor de pe malul abrupt, dar a fost nevoit sa se retraga, izgonit si rusinat.

Staretul manastirii, care nu aproba veselele petreceri ale lui Feodor, pentru a-1 feri pe diacon de naluciri potrivnice lui Dumnezeu, i-a dat drept canon 50 de matanii pe zi in fata icoanei Nascatoarei de Dumnezeu. Mataniile n-au ajutat insa. Prin sat au inceput sa se auda zvonuri cum ca prin tinut ar fi aparut din nou pasarea de foc. In fiecare seara o zarea cate cineva. Indata ce se lasa intunericul noptii si incepea zborul ratelor aparea si rata luminoasa. A fost intalnita pana la sfarsitul lui septembrie si intotdeauna singura. Apoi a disparut, probabil zburase spre sud'.

Bioluminiscenta La unii pesti, structurile generatoare de lumina se aseamana izbitor cu cele construite de om. Pentru concentrarea fluxului luminos se folosesc de o formatie gelatinoasa ce joaca rol de lentila.

Se spune ca multe animale ar folosi aceasta posibilitate pentru a-si lumina calea in adancuri. Alte animale, dar nu chiar toate, o folosesc in scop de aparare revarsand brusc un nor luminos si cromatic in fata dusmanului. Animalul se pierde apoi dupa aceasta perdea luminoasa. Nu este exclus nici efectul de 'orbire' temporara, bine cunoscut si de om cand i se proiecteaza neasteptat o lumina puternica in ochii obisnuiti cu intunericul.

Sergheev citeaza o observatie interesanta facuta de V.Beebe, care ne poate oferi iarasi o imagine a ceea ce poate insemna inteligenta naturii. Scufundat la mare adancime, Beebe a vazut cum un vierme a fost rupt in doua de un alt animal. Brusc, segmentul posterior a inceput sa lumineze, oferindu-se prada urmaritorului, in timp ce segmentul anterior s-a pierdut in intuneric.

Bioluminiscenta este uneori folosita pentru a captura hrana. Exista un peste care are deasupra gurii o prelungire proiectata inapoi intocmai ca o undita. La capatul sau, pe post de momeala, se afla o mica dilatatie luminiscenta viu colorata. Cand animalul neinspirat o inghite, devine rapid victima.

Bioluminiscenta este utilizata si ca semnal de recunoastere. Fenomenul este prezent atat in lumea marina, cit si in cea a insectelor. Exista mai multe specii de licurici care semnalizeaza pe un cod propriu in scop de recunoastere. Masculul emite in noapte chemari luminoase ritmice. Femela ii va raspunde dupa un interval de timp bine determinat si specific pentru fiecare specie. Spre exemplu, masculul speciei Photinns pymlis emite semnale luminoase la 5-8 secunde interval. Femela sa raspunde emitand aceleasi semnale, dar cu 2 secunde mai tarziu. Este ca si cum doi oameni s-ar recunoaste in noapte dupa semnalele pe care si le fac cu lanterna sau felinare, fiecare cunoscand dinainte modul de semnalizare al celuilalt. Sa ne amintim ca vreme indelungata, inainte de aparitia mijloacelor moderne de comunicare, oamenii anuntau primejdia de invazie semnalizand cu focuri aprinse succesiv de la hotare spre interior.

O semnalizare luminoasa si mai curioasa o intalnim la unii licurici asiatici. Masculii se aduna in grup si emit sincron semnale luminoase la care vor raspunde propriile lor femele.

Radarul viu Necesitatea de a descoperi inamicul de la o distanta suficient de mare pentru a putea intreprinde masuri de securitate a condus la inventia radarului, care apare abia in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Natura a brevetat insa inventia cu mult timp inainte, asa cum a utilizat si forta curentului electric, cunoscuta tarziu de om. In definitiv si detectia dusmanului si a prazii, ca si folosirea ca arma impotriva lor constituie utilizari de catre natura a aceleiasi surse - energia electrica.

Pestii electrici sunt cunoscuti inca din antichitate, fiind uneori folositi in scop terapeutic. Somnul electric si tiparul electric pot genera o tensiune electrica ce atinge pana la 600 volti, iar torpila electrica dezvolta un curent de 60 amperi. Organele lor electrice sunt formate din placi musculare dispuse pe coloane legate intre ele dupa cea mai simpla regula electrotehnica. Orice elev de liceu stie ca montarea in serie a bateriilor intr-un circuit conduce la obtinerea de tensiuni mari, iar montarea lor in paralel dezvolta un curent mare. Acelasi lucru se intampla si in natura: la pestii care dezvolta tensiuni mari coloanele organelor for electrice sunt dispuse in serie, iar la cei la care tensiunea este mica dar curentul este mare, coloanele sunt unite in paralel. Dupa cum constatam, natura nu are nevoie de instruire; pestele 'stie' sa produca electricitate, asa cum albinele 'stiu' sa aplice masuratori geometrice in indicarea surselor de polen sau sa dirijeze operatiuni de inginerie genetica pentru a obtine un numar echilibrat de membri in stup.

Dar sa revenim la radarul natural. Se cunosc peste 300 de specii de pesti care genereaza in jurul lor un camp electric uniform. Cu ajutorul acestui camp electric mormiridele din Nil, petromizonidele, pestele Gyinnarchus detecteaza prada, ca si inamicii, si se orienteaza in mediu folosind undele de energie electrica, intocmai cum o fac liliecii cu undele sonore.

Pisica de mare este inzestrata cu mijloace si mai specializate de detectie a hranei vii. Dispune de receptori de camp electric asa de fini incat poate descoperi prada chiar ingropata in nisip. Sunt detectate de la distanta victimele prin receptori extrem de sensibili.

Comunicare prin limbaj. Am amintit ca diversi cercetatori au reusit sa obtina prin inlocuirea cuvintelor, sub diverse forme, adevarate conversatii cu gorile si cimpanzei, ceea ce denota ca in mediul lor natural este foarte posibil ca aceste animale sa se serveasca de o anumita forma de limbaj.

Limbajul animalelor, spre deosebire de al omului, este sarac, strict limitat la situatia ce o semnaleaza. Numai omul are un limbaj de lux, nuantat .cu omonime si sinonime, figuri de stil etc., elemente datorate inteligentei si culturii sale. Numai oamenii pot reda notiuni abstracte si pot ascunde adevarul in fraze abile.

Sunt animalele fiinte agresive ?  Intilnirea multor animale din aceeasi specie se face printr-un schimb de 'amabilitati', interpretat de biologi ca fiind un ceremonial de salut. Cainii si pi-sicile se adulmeca reciproc, iar maimutele se imbratiseaza. Dar aceasta armonie nu este o lege, mai ales atunci cand animalele gregare intalnesc congeneri din alt clan.

S-ar parea ca agresivitatea animalelor tine in primul rand de posesia unui teritoriu. Instinctul de proprietar este asa de pregnant, ca in incaierarea dintre un posesor de teritoriu si un intrus invinge, in majoritatea situatiilor, cel de partea caruia este dreptatea, adica animalul care se afla la el 'acasa'. In 'deplasare' curajul lor sufera. Cand sunt urmarite in zbor, pasarile se intorc inapoi deasupra capului celui ce le urmareste imediat ce au ajuns in zona de granita a teritoriului lor.

Toate femelele devin agresive cand isi apara puii, agresivitate care credem ca ar putea avea ca semnal insasi prezenta puilor, de vreme ce o pasare poate fi usor indepartata de pe cuib cand cloceste, dar nu si cand au aparut puii.

Vae victis ! Cercetatorii care au studiat direct si vreme mai indelungata comportamentul animalelor sustin ca din incaierarile lor rezulta numai arareori raniti grav sau victime, deoarece, spre deosebire de om, animalele au generozitatea de a darui viata aceluia ce se recunoaste invins. Sa ne amintim de cate ori femeile romane refuzau sa daruiasca viata gladiatorului invins numai pentru placerea cruda de a vedea cum viata se stinge brutal o data cu raul de sange care tasnea din pieptul sfasiat de tridentul invingatorului. Amenintatorul Vae victis, atribuit regelui gal, a marcat adeseori viata oamenilor in framantata lor istorie. De aceea nu poate fi motivata pretentia unor sociologi contemporani de a justifica agresivitatea umana prin pretinsa agresivitate a animalelor ce ne-au precedat pe firul evolutiei.

La unele animale agresivitatea nu constituie decat un preludiu al imperecherilor. in perioada de reprodu-cere, pestii din familia Cichlidae, care pana atunci traiau in comun, incep sa se manifeste ca 'proprietari' de teren. Si femelele si masculii se bat pentru teritoriul lor. in cele din urma femelele se lasa invinse si perechea sfarseste prin a implini destinul tuturor fiintelor - acela de a se reproduce.

In ciuda oricarei aparente, comportamentul animalelor aflate pe o treapta de evolutie premergatoare omului nu se desfasoara la intamplare, ci are legi bine statuate.

Este un limbaj al semnalelor intelese nu numai de indivizii aceleiasi specii, dar unele, cum ar fi cele ce anunta un pericol sau hrana, sunt adeseori decriptate si de catre indivizii altor specii care vor reactiona in consecinta. La tipetele alarmante ale unei cotofene care umplu vazduhul cu stridenta lor se constata ca sunt alertate si o serie de mamifere, nu numai pasarile din jur.

Iata, in descrierea lui Barnett, cum pune stapanire pe un teritoriu pasarea numita macaleandru european. Cand a gasit un teritoriu nedisputat de nimeni cauta mai intai sa se asigure de disponibilitatea sa, cantand 'sfios' si prudent, asezat aproape de sol. Daca nimeni nu-i contesta intentia de 'improprietarire' se urca mai sus, expus la vedere, iar in cantecul sau apare curajul de stapan. Daca se iveste un alt pretendent, incepe sa cante si mai curajos. Daca noul venit nu renunta, i se arata agresiv gusa sa rosie, semnal menit probabil sa infricoseze pe adversar intocmai cum intr-o cearta de copii evidentierea bicepsilor ar impune pacea. Cand ostilitatile nu sunt stinse cu aceste mijloace, pe care le-am numi pasnice, atunci intre combatanti are loc un razboi in care intervin ca arme ciocul si ghearele. Cateva pene pe campul de bataie reprezinta cel mai adesea singurele urmari ale luptei.

La pasarile care traiesc in grup, ca de altfel si la mamifere, conflictele se nasc numai cand nu este respectata ierarhia individului in colectivitate. Este interesant de observat ca uneori dominatia unui mascul confera drepturi de 'mare doamna' si partenerei sale, iar daca acesta isi exprima preferinta fata de mai multe femele apare atunci o supunere ierarhica a acestora. in general, dupa legi numai lor cunoscute sau dupa o confruntare, in grup apare o stratificare ierarhica a fiecarui individ de la primul pana la ultimul. in timp, prin aparitia tinerilor, au loc noi confruntari si rangul se schimba, crescand pentru unii si scazand pentru altii.

In grupurile de gorile se ivesc adesea certuri intre femele, care ajung chiar la molestari fizice, dar inceteaza imediat ce conducatorul cetei intervine. Toata lumea il cunoaste de sef si prezenta sa este suficienta pentru a introna ordinea, nefiind nevoie sa recurga la violenta.

Descrierile de conduita in lumea animalelor fara limbaj articulat abunda la ora actuala, gratie dezvoltarii pe care a luat-o etologia, importanta sa depasind cu mult nivelul unei simple curiozitati, prin consecintele de ordin teoretic si practic pe care le-a impus in cunoasterea noastra insasi si in raporturile dintre om si celelalte animale. Descoperirile lui Lorenz si Frisch, ca si observatiile multor altor cercetatori ai domeniului ne-au relevat o lume in care - desi nu exista nici un cod moral, nici o teama de supranatural, nici o universitate care sa instruiasca spiritele - nu intalnim in aceeasi masura racilele prezente la om: minciuna, suicidul si crima.

Nu suntem singurele fiinte inteligente. Inteligenta lumii animale inferioare omului constituie un subiect de meditatie cu multe necunoscute, de unde si insistenta noastra asupra sa. Eticheta simplista de 'instinct' pe care o punem ori de cate ori in ungherele mintii noastre nu zarim nici o lumina spre care sa ne indreptam nu poate reprezenta o explicatie completa atata vreme cit notiunea ramane inca vaga si cu limite care astazi nu mai pot fi tratate cu certitudinea de ieri. Probam si prin aceasta paradoxala afirmatie ca suntem cu atat mai siguri cu cit stim mai putin! Delimitarea inteligenta-instinct, prin care orgoliosi subliniem distanta om-animal, nu mai este usor acceptabila. Norbert Sdlamy, in dictionarul sau de psihologie, subliniaza ca aceasta credinta nu mai este astazi admisa. Citeaza, intre altele, pe un cercetator care a filmat o vulpe in timp ce simula ca este moarta pentru a atrage in capcana un corb din care si-a oferit apoi un pranz copios.

Am urmarit noi insine scene de vanatoare din viata animalelor, filmate pe viu. Din inaltimile stancilor pe care isi avea cuibul, un vultur zareste o capra neagra mergand pe nisa ingusta a muntelui. intr-o parte era peretele vertical al muntelui, in cealalta se afla prapastia cu o adancime de mai multe sute de metri. Fiind foarte ingusta, nisa nu permitea decat deplasarea inainte a caprei. E bine, toate aceste elemente au fost observate si 'intelese' de catre vultur, pentru ca din inaltimea la care era n-a facut decat sa plonjeze brusc pe verticala, paralel cu muntele, pe langa ochii caprei, fara sa o atinga. Capra era mai voluminoasa si probabil mai puternica decat vulturul intr-un atac direct. A fost insa suficienta actiunea vulturului pentru scopul urmarit. Capra se sperie, nu are larghete de miscare si in tentativa de a evita pericolul sarind din calea vulturului cade in haul de sub picioarele sale. Ce urmeaza este extraordinar de vazut. Paralel cu capra care se prabuseste vulturul aluneca usor spre fundul prapastiei unde victima 'cade' fara nici o lupta.

Jocul inteligentei vulturului filmat aici nu are nimic comun cu instinctele evocate de biologi. Este un act perfect deliberat si calculat. O investitie indubitabila de inteligenta.

O alta scena filmata prezinta vanarea unei antilope de catre un grup de lei. Un leu ataca antilopa la gat, prinzandu-i zona arterei carotide in clestele maxilarelor. Altii doi o lovesc cu membrele anterioare si-i preseaza trenul posterior incercand s-o doboare. Antilopa rezista, nu cade. Cei doi lei isi schimba pozitiile facand noi tentative de doborare. Numai leul care i-a atacat zona cea mai vulnerabila, cea a carotidei, nu se misca din loc. O singura slabire din menghina gurii sale si antilopa ar fi putut fugi. De unde 'stie' leul importanta vitala a acestei zone anatomice? Si daca este doar instinct, ce altceva este instinctul decat un program inteligent?

Fara indoiala ca inteligenta celorlalte animale nu este, dupa cum am mai spus, o inteligenta de lux, cum este a omului. Ea corespunde cerintelor vitale ale posesorului, dar este incontestabil inteligenta.

Crima de a ucide din placere. Din discutiile de pana acum sesizam ca viata, indiferent de nivelul la care este prezenta, este un dar al Universului, al legitatilor sale de organizare, pe care abia ne chinuim sa le intelegem si nicidecum sa le dirijam. Sesizam de asemenea ca orice fiinta este o inteligenta care include in sine sansa de a fi si rostul cert in 'socotelile' Universului, chiar daca mintea noastra crede naiv si eronat ca nu sunt si ale ei. Rezulta de aici un comandament moral major: intrucat nu vom fi niciodata in stare sa cream viata, nu avem dreptul s-o ucidem gratuit si din distractie, indiferent ca aceasta se cheama frunza, fir de iarba, vultur sau om.

Originea vietii este conectata cu originea Universului si ca urmare nu este in posibilitatea mintii omenesti nici de a o discerne, nici de a o crea. Teoriile noastre stiintifice despre originea vietii sunt doar imaginatie. Efortul de a face stiinta este absolut necesar si meritoriu. Sa ne recunoastem doar limitele gandirii cand abordam necunoscutul.

Facem precizarea ca aici nu vrem sa pledam pentru hranire strict vegetala, nefiind in intentia acestei lucrari. Dar una este sacrificarea animalelor din necesitate si alta este sa le ucizi din placere. Vanatoarea nu mai este astazi decat o distractie; originile sale se pierd in vremurile cand pentru omul primitiv constituia singura sursa de existenta.

Sa-ti strigi bucuria victoriei cand iei viata unor fiinte nevinovate, mai slabe decat tine, indiferent la drama pe care o provoci cand ucizi mama unui pui ramas fara protectie, ridica dubii asupra inteligentei unora dintre semeni si asupra denumirii de 'fiare' date animalelor. Dintre om si victima sa ucisa din placere, care este 'fiara'? 'Moartea caprioarei' nu este numai imaginatie de poet. Sunt numeroase relatarile in care puiul caprioarei ucise alerga in jurul trupului inert, il impingea cu botul, scancea neajutorat privind in ochii vanatorului, cersind parca viata mamei sale sau o justitie pe care nimeni n-avea sa i le mai dea vreodata.

Am ascultat personal marturiile unor vanatori care, asistand la o astfel de scena, au renuntat pentru totdeauna sa mai vaneze.

Oameni si animale Animalele dispun de sentimente, memorie, sensibilitate, dorinta, afectiune si aversiune la fel ca noi, inclusiv posibilitatea de a rationa, care uneori se dovedesc surprinzatoare. isi pot gasi stapanul pierdut, chiar si de la distante de mii de kilometri, cum s-a intamplat cu cainii si pisicile, depasind ape, accidente de teren, orase, agresati, infometati. Fiecare dintre noi cunoaste cel putin o poveste de acest gen pentru a nu mai da aici exemple.

S-au vazut manifestari de sentimente materne si fata de puii altor specii, inclusiv cea umana, cum a fost cazul 'copiilor-lupi'.

Observati animalele de pe langa casa. Veti vedea manifestarea bucuriei de a va fi intors acasa, dezamagirea din ochii lor cand n-aveti timp de ele, furia cand le provocati durere, fericirea cand le iubiti, tristetea cand le parasiti. Sesizati incapatanarea lor cand nu le permiteti ceva. Este aceeasi cu a copiilor nostri cand nu-i lasam sa se joace.

Am observat o pisica siameza. Cand dorea sa se joace pandea ascunsa pe cineva din casa, il lovea pe neasteptate cu labuta cu cel mai omenesc gest posibil, apoi fugea si se ascundea in alta parte si continua asa pana gasea o alta modalitate de a se juca. Este jocul 'de-a v-ati ascunselea' inventat de copiii nostri, dar prezent (cum?) si la copiii altor specii.

Jocul puilor de animale este jocul tuturor copiilor lumii. Avem inca o marturie a unor 'programe' comune in organizarea vietii pe Terra. Si viata altor fiinte trebuie s-o respectam, fie si numai pentru inrudirea dintre noi si ele. Cand le ucidem gratuit pe ele, pe fratii nostri ii ucidem, ne spune seful de trib indian citat in prologul acestei lucrari.



EROS SI THANATOS

Eros si Thanatos, sexualitatea si moartea. Iata doi termeni aproape antinomici. Primele celule purtatoare de viata se inmulteau, cum fac si astazi multe, pe o cale asexuata, prin diviziune. 0 celula se imparte in doi descendenti, care la randul lor, ajunsi la talia normala a celulei-mama, reproduc fenomenul. Era o inmultire in care nimeni nu murea. Noii veniti erau identici cu sursa.

Vazuta astfel, lumea fara moarte era o lume cenusie, uniforma, monotona si anodina. O lume in care cu adevarat nu se petrecea aproape nimic. Un singur eveniment memorabil marca viata unei celule ajunsa la maturitate - impartirea in doua jumatati. Acestea cresteau si repetau la infinit 'eterna reintoarcere'. Poate de aceea s-a si spus ca 'visul oricarei celule este sa devina doua celule'.

La un moment dat monotonia se sparge. Apare 'pacatul'. Survine un factor nou in viata celulelor. Foarte probabil, conditiile de mediu cereau pentru supravietuire indivizi mai adaptati, capabili de raspunsuri noi in fata vietii. Astfel de indivizi nu puteau sa apara decat din doua surse ereditare diferite. Si atunci a aparut sexualitatea si, o data cu ea, moartea. Doua celule se unesc pentru a o naste pe a treia, dotata cu zestre ereditara noua. Cei doi genitori vor disparea. Moartea a fost pretul platit pentru sexualitate.

lata de ce, simbolic vorbind, Eros si Thanatos au fost creati odata, de ce placerea nu poate exclude durerea, de ce spectacolul lumii la care asistam astazi nu ar fi fost posibil fara ca primele celule, simbolizate in Biblie prin Adam si Eva, sa paraseasca paradisul nemuririi.

Doi indivizi diferiti ca zestre genetica vor genera pe un al treilea, care nu va mai fi identic cu parintii sai. implinindu-si 'visul', trec in nefiinta. De acum lumea, cu diversitatea de forme care ii confera maretia, ineditul si atractia, isi va lua zborul. Omul insusi, ca una din formele acestei lumi, isi datoreaza existenta acestui 'pacat originar', ca sa folosim expresia atat de mult comentata de doua mii de ani incoace.

Inversand datele problemei, putem sa rationam si altfel. Daca prin moarte s-a ajuns la evolutie si prin ea la om, atunci se poate spune ca la baza vietii noastre ca Fiinte evoluate, la baza civilizatiei, culturii si gandirii sta fenomenul mortii. 'La vie, c'est la mort', spune Claude Bernard.

Nasterea si moartea devin cei doi poli intre care penduleaza intreaga noastra biologie. Ambii poli devin sursa de creatie. in afirmatia si negatia lor este incrustata toata existenta lumii vii.

Sexualitatea Cu exceptia gandirii umane care incoroneaza opera evolutiei pe Terra, sexualitatea ne apare ca fenomenul cel mai frapant din universul viu. Daca gasim ca este normal ca in acelasi organism doua functii diferite sa fie coordonate in vederea implinirii unui singur scop, in sexualitate ne apar doua organisme separate care trebuie sa coopereze in vederea unui scop unic. Ce mister le cheama? Oricat ni s-ar parea de suficienta explicatia instinctelor, trebuie sa recunoastem subtilitatea intelepciunii pusa de natura in ele. Nici un instinct nu dezlantuie atatea forte, nu se foloseste de o recuzita asa de bogata in manifestari si nu ramane atat de orb in fata ratiunii

O incursiune sumara in istoria sexualitatii lasa impresia ca natura a facut risipa de materie creand o asa de mare diversitate de vehicule pentru organele de reproducere, cand, fiziologic vorbind, nu era nevoie decat de un testicul si un ovar, asa cum constatam la unele crustacee. Aceste doua organe contin in sine toata magia lumii, atrasa fara incetare de misterul actului erotic. Nici un altul nu exercita atata forta de fascinatie incat sa persiste a fi mister, sa 'hipnotizeze' si dupa devorarea sa. Ele sunt expresia polaritatii sublimate prin plusul si minusul care definesc materia in univers.

De la particula elementara din adancul materiei si pana la organismele vii, pe caile neumblate ale galaxiilor sau in corola diafana a florilor, pretutindeni plusul isi cauta minusul intretinand miscarea, existenta, viata. Pentru acest motiv, sexualitatea contine adunate in sine toate contrarietatile lumii: mister si amagire, maretie si slabiciune, pasivitate si pasiune, atractie si repulsie, placere si durere, facere si desfacere - intr-un cuvant intreaga trama a creatiei. De aceea, sexualitatea ramane functia in care biologia a investit cel mai mare capital si a creat cele mai neasteptate forme de manifestare.

Satisfacerea instinctelor ofera omului o gratificatie, dar nici unul nu angajeaza o traire psihica de o asemenea complexitate si profunzime.

Sublimare Omul este singura fiinta care depaseste rolul pur biologic al sexualitatii, pentru ca el este singura fiinta capabila sa creeze in afara esteticii naturale o estetica a sa, proprie. Isi transfigureaza in poezie, in muzica, in imagine, tot ceea ce inseamna arta, bucuria dragostei, care pentru om devine o emanatie spiritualizata, innobilata, a actului procreativ si nu o simpla functie de reproducere. Valentele sale fizice sunt transformate in valente afective cu adanci implicatii psihologice. Erosul devine pentru om implinire, sete de unitate, de desavarsire, de infinit, de sens, de suprema exaltare. De aceea prin dragoste sunt puse in actiune toate resorturile omenesti, de aceea o astfel de traire ne angajeaza atat de mult fiinta, transmitand fiorii sai pana in ultima noastra celula. Pentru omul indragostit obiectul iubirii nu are pete, este degrevat de toate limitele terne ale carnii, iar Universul incepe si se termina o data cu fericirea sa. De aici impasul fiintei care se arunca in neant in fata neimplinirii, de aici drama iubirii neimpartasite sau a despartirii silite.

Nu intamplator cele mai multe dintre creatiile spiritului uman care au strabatut secole pana la noi au fost acelea in care spiritul a exultat in cele mai acute note ale emotiei rascolite de sentimentul dragostei.

Nu vom identifica desigur vibratia afectiva traita pe plan psihologic si transfigurat in arta cu sexualitatea in sine. Exista si emotii pure, sentimente ce nu au cunoscut patima carnii si lestul regretelor urmate placerii. Suntem de acord ca Laura si Beatrice au existat aievea, ca exista iubiri ce inalta si adolescente aureolate de candoarea iubirilor nevinovate, ca toate acestea nu sunt o rara avis in Terris. Dar fundamentul fiziologic, substratul material al tuturor acestor candide trairi, nu sta decat in jocul hormonilor creati de natura pentru a realiza indispensabilul act al perpetuarii.

Daca omul este beneficiar al unor trairi mult mai inalte, mai eterne, cu implicatii mult mai complexe in viata sa decat restul lumii vii, obligata probabil doar la rolul de simplu consumator al actului fizic de imperechere, aceasta o datoreaza psihologiei si culturii, care i-au permis sa inalte pe culmile sublimului ceea ce ar fi putut sa fie doar un imperios impuls.

Trebuie sa observam insa ca intelegerea noastra pentru 'sentimentele' incercate de celelalte animale in perioada de imperechere este destul de aproximativa. Unele pasari executa un fel de dans, oferind spectacolul unor adevarate parade de nunta; utilizeaza un ceremonial complex de curtare a partenerei; altele isi 'pun' chiar 'haine de nunta' prin penajul specific numai acestui moment, emit parfumuri, dau concerte. in vederea unui astfel de eveniment, o specie de pasari isi impodobeste mai intai 'iatacul' si intrarea spre el cu tot felul de obiecte si cioburi de sticla colorate gasite sau chiar furate de la turisti si numai dupa aceea isi invita partenera pentru imperechere.

'Dansuri, cantece, parfumuri, ofrande, frumusete', cum spune Rossion, o intreaga recuzita a fost creata de natura pentru a asigura perpetuarea vietii. Omul n-a inventat decat facultatea de a le combina, de a le diversifica si de a face din fiecare intalnire o istorie unica, proprie numai lui. Cantata de poeti, dramatizata, intrata in fondul cultural al omenirii ca unicate ale unei experiente pe care fiecare dintre noi o traieste cel putin o data, chiar daca nu-i poate da o expresie nemuritoare asemenea lui Homer sau Shakespeare, atractia dintre sexe a constituit unul dintre mobilurile care au marcat istoria omului si unicul instrument prin care cea mai mare parte a lumii vii isi mentine existenta.

Sexualitatea, ca problematica vazuta sub o multitudine de aspecte, indeosebi acela al modalitatii de desfasurare, a fost pe larg abordata in literatura. Ceea ce dorim noi sa subliniem este inteligenta in-vestita de natura pentru a transforma intalnirea a doi indivizi separati intr-un eveniment biologic - procreatia.

Ca orice act fiziologic, si actul erotic se desfasoara in baza unui program, a carui declansare necesita o serie de semnale. Aici natura n-a facut economie nici de mijloace, nici de inteligenta.

La unele specii atributul 'frumos' apartine masculului. Paunul, cocosul etc. stralucesc prin penaj si forma, in timp ce femelele lor se pierd intr-o banalitate morfologica. Masculilor unor specii de pasari 'haina de nunta' le este imprumutata doar pe un termen scurt, si anume atat cit dureaza imperecherea. Apoi masculul isi pierde podoaba exterioara intrand din nou in anonimatul din care a venit, ca si cum niciodata n-ar fi fost altfel.

Subtilitatea inteligentei investite de natura in 'seducerea' partenerilor unui cuplu erotic este intens reliefata, dupa cum spuneam, in semnalele folosite pentru declansarea programului erotic. Sa analizam succint cateva dintre acestea la om.

Aria stimulilor erotici la om este mult mai extinsa decat la alte animale, pentru ca in erotismul uman este adanc implicata sfera sa afectiv-volitionala. Aici rolul de a atrage il are femeia. De aceea ea este mult mai inzestrata cu 'semnale erotice' decat barbatul. S-ar putea spune ca masculul uman este 'colturos', musculos, tonic, in timp ce femeia este contrariul sau - dotata cu forme armoni-oase si estetic cizelate. Exista, fireste, o gama larga de nuantari, de la barbatul cel mai 'Marte' pana la femeia cea mai 'Venus', care, in ciuda faptului ca se cauta, numai arareori se gasesc in limitele idealului hranit in adancurile subconstientului.

S-ar parea ca fiecare individ poarta mental imaginea unui anumit tip de partener preferat. S-a sustinut ca acesta ar reprezenta o sinteza a mai multor imagini imprimate pana la o anumita varsta. Sinteza lor ar structura un tip ideal, numai rareori intalnit in realitate. Obisnuite sunt abaterile mai mari sau mai mici de la modelul ideal. Dupa conceptia imprinting-ului, acest model ar trebui sa re-prezinte trasaturile primului partener care a aprins in noi scanteia iubirii, cu alte cuvinte, primul semnal care a declansat in noi programul erotic. De aceea poate prima dragoste nu se uita. in realitate, exista intotdeauna o predilectie pentru un anumit model, dificil de motivat. Este totusi ciudat sa observi cum partenerii unui cuplu se aseamana uneori izbitor de mult intre ei, cum se gasesc intr-o multime diversa poate numai in baza a ceea ce Goethe numea 'afinitati elective'.

Primul si cel mai frapant dintre semnale este aspectul fizionomic - expresie la randul sau a unor detalii morfofiziologice. Culoarea parului, luciul, parfumul vag degajat sunt elemente cu valoare erotica indiscutabila, ca si forma si culoarea ochilor si indeosebi temperamentul exprimat prin forta privirii.

Exista priviri inocente, ingenue, care atrag toc-mai prin necunoscutul pe care il ascund, prin misterul ce n-a fost devorat. Exista priviri care cheama, implora si in fata carora orice duritate se topeste; exista priviri promitatoare, rascolitoare, care pot trezi pasiuni devastatoare. Exista, in fine, priviri reci, dure sau priviri banale lipsite de culoare si functie erotica. Se pot intalni priviri invaluitoare care prind ca intr-o plasa de paianjen victime inocente, dupa cum pot fi priviri generoase in care inteligenta si ratiunea citite in ele te indeamna de la primul lor impact la prietenie si respect mutual, dar nu la erotism.

Gestul de semetie, exprimat printr-un tremur abia perceput al narilor, distanteaza, in timp ce forma buzelor, caldura, catifelarea sau o inefabila miscare a lor ne pot robi spontan.

Culoarea pielii, preferata de la individ la individ, intr-o gama asa de diversa, senzatia pe care o determina o investeste cu o functie in care sunt implicate ascunsele rosturi ale speciei.

Se spune ca fiecare partener isi are punctul sau critic, drumul care duce spre 'inima sa'. Cuplului nu-i ramane decat sa descopere aceasta incifrare inteligenta a naturii.

Cu aceasta nu s-au epuizat toate trucurile folosite de natura in seducerea lui Adonis. in sanctuarul Afroditei sunt inca multe taine. Mirosul natural al pielii, accentuarea sa in timpul jocului erotic completat cu parfumuri create de om sau nascocite de natura pot atrage cu o forta irezistibila, facand concesie altor detalii mai putin cizelate sau, dimpotriva, poate indeparta, in ciuda altor insusiri semnificative pentru partener.

Dorinta, trairea momentului, citite in ochii unui partener, in atitudine si actiune, abandonarea luciditatii critice prin acea impresie de 'uitare de sine' pot incuraja, dupa cum umbra unei nemultumiri poate dezarma. Nu rareori este suficienta o singura privire pentru a inflama doua 'inimi' - cum se intampla in ceea ce a fost numit coup de foudre.

Tinuta vestimentara, transparenta, fosnetul, senzatia lasata la atingere, nuditatea sugerata prin moda, eleganta gestului, senzualitatea miscarii, impresia de ansamblu - ce nu poate fi redata in cuvinte, ci doar traita ca impresie -, timbrul vocii, unghiul unui pliu, o gropita, o tresarire, freneticul lor ecou afectiv, infiorarea si voluptatea oferite de toate acestea partenerilor - incomparabile cu nici o alta traire - sunt numai cateva din elementele abil folosite de natura pentru a-si atinge scopurile.

Consideram adesea cochetaria feminina - machiajul, coafura, parfumul, culorile vestimentare, reliefarea formelor prin tinuta - ca expresii ale frivolitatii impuse, artificii de seductie. Nimic mai putin adevarat. Femeia nu face decat sa imite natura. Nu-si imbraca ea creaturile in culorile cele mai atragatore, nu le 'stropeste cu esente imbatatore', nu le incarca de frumuseti care fac din natura spectacolul atat de maret si de incantator pentru sufletul si privirea noastra ?

Amagirea ne apare ca o inventie a naturii. Din lutul tern creste cea mai invoalta floare, iar efemera frumusete a naturii nu este facuta pentru incantarea noastra, ci pentru implinirea actului de procreare.

Frumusetea si parfumul florilor au o singura destinatie: sa seduca insectele, care in cautarea de nectar, vor contribui in mod indirect la polenizarea lor. Este frecvent citat exemplul orhideei Trichoceros parviflonts, a carei floare imita forma femelei unei insecte in scopul de a atrage masculul sau. Luand floarea drept propria sa femela, acesta va incerca s-o acupleze si in acest mod contribuie la fecundarea orhideei.

Dar nu sunt singurele trucuri folosite de natura.

Excitatia erotica este capabila sa faca 'din orice piatra un diamant', din orice defect o calitate, din banal unicate. Ceea ce in stare de luciditate ne lasa indiferenti sau chiar ne provoaca repulsie, in timpul incitatiei erotice ne atrage sau ne determina sa le neglijam. Uitam toate avatarurile unei fiziologii impartasite de orice specie si ne regasim lucizi si infinit mai putin concesivi dupa ultima pulsiune genezica.

Este ca si cum odata implinite scopurile naturii, forta mobilizatoare ne paraseste. Un impuls orb, uneori mai tare decat vointa lucida, ne trimite spre placere, pentru a ne arata dupa aceea, marit la proportii dezolante, 'pacatul Evei si goliciunea lui Adam'.

Este un joc al amagirii nu numai in actul erotic, ci in intreaga noastra biologie.

S-ar parea ca tot sensul vietii noastre este concentrat in perioada varstei de la adolescenta la menopauza si andropauza, natura investind in aceasta perioada interesul sau maxim in dotarea sexelor. 'Procrearea si nimic altceva' pare sa fie ordinul cu care venim pe lume. Est modus in rebus, este un sens adanc aici, oricat de dureros ar fi pentru noi adevarul.

Redundanta si esec.  Prezenta cel putin a unuia dintre factorii cu functie de semnal erotic discutati este suficienta in mod normal ca sa declanseze automat secventele initiale necesare unui act erotic. Dar uneori automatismul nu functioneaza. Una din cauze poate fi o repetare a aceluiasi semnal care devine redundant, neinteresant pentru programul imprimat in subconstientul nostru. De aceea girul unei optime functionalitati sexuale il ofera prezenta unor semnale erotice cit mai variate. Cu alti termeni, partenerii trebuie sa evite banalizarea, conditionarea negativa prin obisnuinta, dezinteresul pentru propriul aspect, abandonarea intr-un fiziologism excesiv in numele ideii de sinceritate biologica. Gesturi sau cuvinte care pot incita in stare de tensiune erotica, in stare normala pot avea efecte contrarii. Rezulta de aici necesitatea ca intre parteneri, oricat de vechi ar fi cuplul, sa se pastreze o anumita decenta si discretie, sa se faca efortul de a se mentine intotdeauna o curiozitate nestinsa, inepuizabila, ca element-semnal declansator al programului erotic.

Din prezentarea succinta a solutiilor la care a recurs natura pentru a asigura continuitatea vietii, putem vedea inca o data ca sub o multitudine de forme nu se ascunde decat esenta incifrata a inteligentei sale.

Obiectivele unei adevarate educatii sexuale. Deoarece se scrie multa literatura asupra acestui etern subiect, care a centrat atentia de la culturile si traditiile arhaice pana la cele moderne, ne vom exprima cateva opinii.

In gandirea antica hindusa si chineza sexualitatea este conceputa ca fructul, samanta sacra aflata la originile lumii. Era pentru acest motiv inclusa in zona sacrului, in timp ce pentru moderni a devenit un teren ultraspeculat al profanului adesea grosier. Anticii i-au dedicat temple, ritualuri, au integrat-o psihic in ordinea naturala a lucrurilor, ridicand interdictiile dar pastrand ceea ce este esential pentru existenta sa, misterul.

Acest viziune nu se implica numai in reflectarea sexualitatii pe plan moral si psihologic, ci in primul rand, am spune, in aceea fundamental-existentiala, cu multiple consecinte, supuse aici

discutiei.

Pierderea excesiva si inutila a acestei energii nu intereseaza doar morala publica pana la urma si aceasta relativa, fiind dependenta de traditii si cultura - ci diminueaza, scade, ruineaza potentialul germinativ sau procreativ, vital si intelectual, al fiintei umane si deci al unei natii. Caderea unor civilizatii antice a fost atribuita, intre alte cauze, si pierderii vitalitatii poporului prin cunoscutele orgii.

Potentialul vital al fiintei este strict dependent de aceasta energie, care este un capital fix, programat din nastere, cu care si din care traieste pana la epuizarea sa. Mai repede sau mai incet, intempestiv sau moderat, inutil sau cu folos. Suntem liberi sa alegem. Si pentru asta trebuie mai intai sa stim, sa ne spuna cineva, sa fim 'initiati'.

Indienii au fixat centrul de reprezentare a energiei sexuale la baza corpului in Kundalini si 1-au imaginat ca fiind legat de energia psihica si mentala prin canale situate de-a lungul maduvei spinale. in conceptia lor, sublimarea acestei energii prin ascensiune la nivel cranian, procese de superiorizare sau convertire in energie mentala, ar avea ca rezultat augmentarea posibilitatilor de cunoastere in suprasensibil. Pentru a realiza acest deziderat au realizat tehnicile tantrice, prin care se invata nu medul de obtinere a placerii facand uz excesiv, ci amplificarea acesteia pana la inaltimi extatice cu efecte benefice in plan psihomental si fizic. Tehnica presupune o evitare a descarcarii cu prelungirea timp de ore a actului fizic. Este o tehnica rituala menita sa inscrie functia sexuala intr-o alta fiziologie si cu efecte necunoscute in civilizatiile europene.

O educatie sexuala benefica ar trebui sa prezinte semnificatia, consecintele si modalitatea corecta de implinire a functiei sexuale si nu descrierea anatomica a organelor sexuale care mai mult starneste decat educa. Scopul educatiei sexuale trebuie sa fie in ultima instanta pregatirea partenerilor pentru implinirea cu succes a acestei functii. Dificultatile in realizarea acestui act implica mari drame individuale si sociale din motivele expuse mai sus. Unde este defectul ?

Ce este inhibitia psihica pe seama careia se pun 99 la suta din dificultatile sexuale ale lumii moderne? De ce la un nivel mai scazut de cultura aceste esecuri sunt foarte rare? De ce, coborand mai jos, in lumea animalelor acestea nu apar ?

Explicatia isi are radacini mult mai adanci. Energia exercitata in functia sexuala tine de lumea aperceptiva, de origini, de arhetip si nu de gandirea discursiva, analitica, rationala, deci de luciditatea insului. Imixtiunea luciditatii, a ratiunii, a analizei, a intrebarilor si indoielilor inhibitive nu au ce sa caute in aceasta lume in care numai inconstientul trebuie sa fie rege. Aici cel mai util sfat ar fi ca insul sa se abandoneze emotiei, senzatiilor, fiintei din adancuri, sa descopere instinctiv toata gama de mijloace pe care a imaginat-o natura si a pus-o in noi pentru seductia si desavarsirea acestui act sacru. Impulsul pur, de dincolo de lumea ratiunii trebuie sa fie singurul ghid. Lasati la usa ratiunea rece si eul social daca vreti sa-l gasiti pe cel autentic. In sanctuarul creatiei trebuie sa existe numai chemarea instinctelor, eul primordial, setea ancestrala de contopire care cheama la refacerea unitatii initiale a fiintei complete. Acesta este mobilul care pune in joc irezistibila forta a instinctelor, chemarea plina de mister care motiveaza intregul Univers.

Din aceste motive actul erotic se inscrie in ordinea sacrului, are o valoare simbolica arhetipala, pentru ca asemenea Creatorului, noi insine ne implicam in actul de creatie. Ca urmare, debutul vietii sexuale ar trebui sa aiba un caracter initiatic, sacerdotal. De acest debut depinde modul de desfasurare ulterioara a vietii sexuale care va aduce - dincolo de fructul dragostei - sentimente de implinire sau de frustrare, de fericire sau de blazare, de optimism sau de tristete; pentru ca la om erosul nu inseamna numai procreare ci si echilibru psihic, fizic si afectiv, inseamna in ultima instanta nevoia de identitate, de gasire prin exprimare a eului autentic, ascuns sub numele propriu.

Memento mori Acceptam ca pe o axioma ideea ca Nasterea si Moartea se inscriu in ordinea naturala a lucrurilor. Si totusi de ce Moartea? De ce intr-o lume care este infinita ca intindere tot ceea ce exista are o durata finita ?

Daca a fost posibil sa apara stele cu materie la temperaturi de milioane de grade Celsius, imensele galaxii si minunea de a gandi la toate acestea, de ce n-ar fi fost in puterea 'Creatiei' si o existenta infinita a lucrurilor in timp? Ar fi insemnat sa existe un univers inghetat, fara evolutie, fara miscare - se va spune. De acord, dar lumea nu este doar rezultatul miscarii, ci si al unor legitati care conduc la finalitati precise. Sa luam exemplul lumii vii. Fie-care specie are o durata diferita de viata, dar totdeauna circumscrisa anumitor limite. Daca numai simpla miscare a aranjamentelor atomice ar fi cauza lor, atunci ce i-ar determina pe acesti atomi sa se organizeze si sa se dezorganizeze in limite de timp asa de diferite? Sigur, programul genetic este cel care determina limitele vietii unei specii. Dar pe acesta cine il impune? De ce, spre exemplu, o broasca testoasa este programata sa traiasca mai mult decat un om ?

Alte nedumeriri Pentru ca unui fenomen sa i se fixeze un algoritm de viata - un inceput, o dezvoltare pana isi atinge optimul sau functional, sau apogeul, urmat de involutie si sfarsit - este de presupus ca 'programatorul' stia dinainte care este limita acestui apogeu, singurul ce pare sa-l intereseze. Judecat dupa aparenta, lumea exista doar ca sa ajunga aici. E un sens in asta? Ceea ce persista este doar ideea de lume, formele sale dispar. Cui serveste aceasta eterna reluare? Evident, aici stiinta tace. 'Pentru a imbogati informatia din planul spiritual sau campul universal de informatie', suna ca un raspuns cu rezonante ezoterice, exprimat in limbaj modern. Pascal spunea ca spiritul are nevoie de carne si de timp pentru a se perfecta pe sine.

Perfectarea Acumularea de energie pozitiva, care se poate obtine numai printr-o conduita de viata orientata spre acte pozitive inseamna perfectare.

Viata ar reprezenta singura stare de existenta a materiei apta sa traverseze toate nivelurile de ordonare ale Universului. Reluarea sa ar fi dictata de timpul necesar acumularii energiei capabile de pro-pulsarea in regiunile inalte ale universului spiritual simbolizat prin lumina.

Chiar daca am admite acest punct de vedere venit din alte orizonturi spirituale, raman inca intrebari fara raspuns. De vreme ce rezultatul experientei este deja cunoscut intr-un alt plan, ce rost are atunci experienta? Sa fie cumva intocmai ca pregatirea elevilor pentru un examen al carui scop il constituie doar instruirea, spiritualizarea? Ar putea fi un raspuns.

Moartea - o renastere Orice Nastere cheama o Moarte si orice Moarte cheama o Nastere, ne spune Edgar Morin (L'Homme et la Mort, Ed. du Seuil, 1970). Murim pentru a ne naste intr-o alta stare, ne spun religiile, murim pentru a lasa loc urmasilor nostri, ne spune stiinta.

Traim in permanenta cu sentimentul Mortii in noi, ca o amenintare fara termen. Este aici o prevedere inteligenta, o adanca intelepciune. Cati dintre muritori ar avea puterea sa suporte neperturbati cunoasterea prealabila a clipei cand nu vor mai fi? Sigur, sunt si exceptii. Exista oameni care cunosc acest moment pe diverse cai. Si raman totusi egali cu sine.

Dar la modul general vorbind, stapaneste angoasa mortii. De aceea nu este recomandata recurgerea la diverse mijloace oracolare. Daca aceasta trebuia s-o stim, cu siguranta am fi stiut-o.

Angoasa de moarte, ne spune Mircea Eliade, este prezenta mai mult in cultura europeana, pentru ca prin desacralizarea adusa de stiinte s-a impus sentimentul de stingere a vietii in Neant. Este deci angoasa in fata Neantului. In culturile extraeuropene, incepand cu cele arhaice si ajungand la cele asiatice actuale, unde sentimentele religioase sunt mult mai implicate in viata oamenilor, nu exista aceasta teama, deoarece Moartea constituie doar o trecere spre un alt mod de existenta. De aici si semnificatia simbolica de initiere si de renastere ce se acorda Mortii. De aici, impunerea de asemenea a ritualurilor de inmormantare. 'Moartea este marea Initiere', subliniaza Mircea Eliade.

Se disting in acest sens doua tipuri de initiere - una a trecerii de la copil la adultul pastrator de traditii si cult pentru stramosi, specifica unor societati si culturi arhaice, si alta a mortii propriu-zise.

Prima initiere in lumile arhaice este aceea a tinerilor care pentru a deveni adulti sunt supusi la foarte grele incercari. 'Nasterea' lor in alt om presupune probe de rezistenta psihica si fizica specifice Infernului, in care monstrii inspaimantatori terifiaza si chinuie fiinta ce trebuie purificata si renascuta. Este o moarte simbolica a celui care a fost si o renastere simbolica a celui ce trebuie sa fie.

O.E. Briem ne vorbeste despre utilizarea in acest scop de ierburi cu efecte halucinogene, despre imitarea de catre adulti a unor monstri ce apar din intunericul junglei, unde adolescentii sunt lasati singuri in timpul ritualului de initiere. E. Morin vorbeste despre utilizarea de tuneluri intunecoase in care apar masti inspaimantatoare, iar mai tarziu societatile antice de mistere initiatice au folosit incaperi sub forma de labirint. Abia dupa ce au fost trecute aceste probe dure, tinerii devin adevarati membri ai tribului, capabili sa impartaseasca in totalitate viata acestuia.

Sa ne oprim putin asupra semnificatiei simbolice a ritualului discutat mai sus.

Pentru a fi un alt om trebuie sa omori in tine pe cel vechi. Trecerea la o alta viata, la o stare noua superioara, cere un pret, un sacrificiu, o plata. Nimeni nu poate obtine ceva in plus fara sa plateasca. Si acest adevar credem ca este valabil pentru intreaga noastra existenta, dimensiunile sacrificiului fiind adeseori nu doar simbolice. Mortii propriu-zise ii urmeaza acelasi prag pazit de monstri. Este Infernul in care Fiinta trebuie sa se purifice de energiile negative acumulate pe Pamant pentru a putea ajunge prin renastere la existenta sa autentica.

Carpe diem Poate fi oare sentimentul mortii doar generator de angoasa? Nu putem extrage si un efect benefic? Credem ca da. Fiecare dintre noi vine pe lume dotat cu o vocatie, cu o disponibilitate pentru ceva. Parintii si educatorii sunt primii chemati sa descopere aceste disponibilitati si in consecinta sa ne orienteze drumul in viata. Numai alegandu-ne un drum adecvat posibilitatilor noastre ne vom putea implini sensul existentei. Chemarea, vointa, pasiunea, priceperea, sentimentul de utilitate, randamentul nu pot veni daca ratacim pe drumuri straine de noi. Fiecare dintre noi este chemat sa lase o urma prin lumea in care trece. Si aceasta nu este posibil daca nu-si gaseste 'calea cu inima', cum se exprima Castaneda.

Nu exista profesii privilegiate in ceea ce priveste implinirea vietii noastre. Sa luam exemplul unui olar care prin truda, pasiunea si mintea sa va oferi semenilor nu numai obiecte utile, ci va transmite si ceva din frumusetea sufletului sau. El si-a implinit, cu alte cuvinte, rostul sau.

Murim prin fizic. Traim prin ceea ce ramane. De aceea ar trebui sa condensam in fiecare clipa intregul sens al vietii noastre, ca si cum aceasta ar fi ultima. Sa avem in permanenta in minte si in suflet, ca un reper al tuturor actelor si dorintelor, sentimentul efemerului si al nemuririi; Timpul si Eternitatea; Istoria si Devenirea. Vom avea astfel in permanenta in spirit acel memento mori, care, departe de a ne impune sentimentul zadarniciei tuturor lucrurilor, ne va trezi constiinta 'urmei' ce o lasam in toate actele in care ne implicam.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate