Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
PARTICULARITATI PSIHOPATOLOGICE ALE INFRACTIONALITATII - Conduite deviante de simulare


PARTICULARITATI PSIHOPATOLOGICE ALE INFRACTIONALITATII - Conduite deviante de simulare




PARTICULARITATI PSIHOPATOLOGICE ALE INFRACTIONALITATII

In analiza actului infractional specialistii din domeniul judiciar adesea sunt obligati sa recurga la aprecierea starii de sanatate a persoanelor cercetate. Un indiciu al periculozitatii infractorului il constituie patologia acestuia, urmare a slabirii instantelor de control si autocontrol, decizia reducerii responsabilitatii in actele savarsite. Afectand, in grade diferite, adaptarea persoanelor la mediu, bolnavul psihic poate, in anumite circumstante, sa ajunga in conflict cu legea, cu autoritatile, cu ceilalti oameni, savarsind astfel diverse acte infractionale.

In virtutea acestui fapt, instanta judecatoreasca actioneaza potrivit principiului executarii unei expertize psihologice obligatorii ori de cate ori organul de urmarire penala sau instanta de judecata are indoieli asupra starii psihice a invinuitului sau inculpatului. Aceasta se realizeaza in institutii medicale de specialitate si este obligatorie in urmatoarele situatii:




in cazul omorului deosebit de grav;

cand exista indoieli asupra starii psihice a invinuitului sau inculpatului.

1. Conduite deviante de simulare

Simularea unor tulburari psihice sau boli psihiatrice este o conduita frecvent intalnita in practica medicala, medico-legala si judiciara. Aceasta forma de exprimare a deviantei incearca sa evidentieze aspecte ce tin de patologie. Simularea este conditionata de o serie de factori dependenti de personalitatea celui in cauza si situatia contextuala in care se afla si pe care incearca sa o puna in acord cu interesele sale.

Simularea, in plan judiciar, este utilizata, cel mai adesea pentru absolvirea de consecintele penale ale faptei, pentru disculparea sau diminuarea lor. Ponderea, duratul si aspectul simularii sunt proportionale cu scopul social urmarit de subiect, iar in plan judiciar, cu gravitatea si consecintele penale ale faptei.

Literatura de specialitate (Dragomirescu, 1976; Bus, 1997; Mitrofan, 2001) face referire la urmatoarele categorii de simulare:

preventiva, consta in caracterul premeditat si constient de inducere in eroare, care anticipa un act, de cele mai multe ori, cu continut social negativ. Invinuitul sau inculpatul invoca prezenta unor simptome false specifice anumitor infractiuni neuropsihiatrice. Poate sustine ca prezinta dureri, crize convulsive, paraliza, mutism, surditate, tulburari de vedere etc;

suprasimulare, consta in exagerarea si adaugarea, la afectiunile reale existente, si a altor tulburari in scopul de a parea mai bolnav decat este;

contaminativa, este specifica in colectivitati restranse cu regim de detentie sau altor medii restrictive, fiind determinata de situatii cu caracter frustrant si inductiv, sugerat, in care initiativa apartine unor personalitati dizarmonice. Cel mai adesea se recurge la simularea unor intoxicatii, boli infectioase, afectiuni traumatologice, dermatologice, etc;

falsificarea amneziei prin sustinerea existentei unor afectiuni in timpul copilariei invocand traumatisme cranio-cerebrale, crize convulsive, tentative suicidare, etc, si spitalizari numeroasa, fie pentru a-si justifica nevinovatia, fie pentru a obtine un diagnostic de suferinta mintala pentru a fi exploatat ulterior in expertiza medico-legala psihiatrica;

disimularea este conduita devianta, de ascundere a diagnosticului, urmare a motivatiei psihopatologica particulare, la care se adauga, ca o conditie favorizanta, o situatie psihologica sau sociala cum ar fi frustrarea sau limitarea drepturilor omului. Acesti subiecti neaga simptomele pe care le prezinta, devin suspiciosi, reticenti, dau raspunsuri evazive in cadrul interviului, motiv pentru care anchetatorul trebuie sa ia in considerare incongruentele dintre comportamentul verbal si cel nonverbal. Pentru depistarea cauzelor de disimulare se pot aplica teste psihologice (Szondi, M.M.P.J.; Roscharch) in vederea precizarii diagnosticului de disimulare, scurtandu-se astfel perioada de observatie clinica. De asemenea, in scop explicativ al simularii este utila cunoasterea motivatiei in plan psihologic, sociologic, psihiatric si juridic al simularii.

2. Tulburari ale proceselor psihice

2.1 Tulburarile de perceptie

Perceptia, rezultat al sintezei tuturor informatiilor senzoriale, permite omului cunoasterea nemijlocita a realitatii obiective. Aceasta percepere poate fi perturbata de anumite disfunctionalitati in plan perceptiv. In functie de complexitatea lor de disting doua forme de tulburari perceptive: cantitative si calitative.

Tulburari cantitative

Hiperstezia senzoriala, se caracterizeaza prin sensibilitatea crescuta a analizatorilor ceea ce determina o scadere a pragului senzorial si in consecinta are loc sesizarea stimulilor de intensitate mica, subliminala, neperceputi in mod obisnuit. Hiperstezia senzoriala se intalneste in starile de excitatie psihomotorie, in nevroze si in debutul unor boli psihice. Stimulii normali (zgomotul pasilor, trantitul usii, tic-tacul ceasului) fiind perceputi ca supraliminari, dau o stare de iritabilitate crescuta.

Hipoestezia senzoriala, consta in scaderea sensibilitatii la stimuli externi, datorita ridicarii pragului senzorial. Perceptia devine nesigura, neclara. Stimulii, care actioneaza asupra organelor de simt, sunt identificati imperfect sau cu intarziere. Hipoestezia se intalneste in starile depresive, in confuziile mintale, surmenaj accentuat, in convalescenta, in debutul schizofrenic si in unele afectiuni organice care evolueaza cu tulburari psihice.

Tulburari calitative

Iluziile sunt perceptii false, care apar ca urmare a alterarii insusirilor obiectului perceput (forma, culoare, marime, distanta, numar etc.).

Iluzia reprezinta o eroare de intelegere, pe care omul sanatos o recunoaste ca atare si reuseste sa realizeze rapid si prompt corectura de rigoare. Bolnavul psihic nu poate face rectificarea necesara. Astfel, el ajunge sa creada in aceste erori perceptive, pe care, ulterior, poate dezvolta o adevarata tematica deliranta.

In conditii normale, iluziile se corecteaza prin stimularea optimala a analizatorilor si prin experienta. In cazul imbolnavirilor psihice, iluziile pot avea un caracter stagnant, ca o consecinta a perturbarii morfo-functionale cerebrale sau ca o consecinta a sugestibilitatii crescute.

Cel mai frecvent intalnite la bolnavii mintal sunt iluziile cunoscute de 'dj conn' 'dj v'- adica impresia ca o persoana pe care atunci o vede pentru prima data, ii este cunoscuta, confundand-o cu o persoana anterior intalnita si in consecinta se comporta cu ea amical sau injurios, suspicios, rezervat etc. Se intalneste si fenomenul invers: 'jamais v', 'jamais conn'.

Iluziile apar in schizofrenie, epilepsie, psihoze presenile, alcoolism, farmacodependente etc.

Halucinatiile sunt perceptii false despre obiecte, persoane, situatii, fenomene in absenta acestora.

Indiferent de modalitatea senzoriala care le-a generat ele prezinta anumite caracteristici:

T    Senzorialitate, adica pot fi percepute pe cale senzoriala, cu ajutorul organelor de simt;

T    Spatialitatea sau proiectia spatiala; putand fi apropiate, indepartate, proiectate in spatiul extern sau intern al organismului;

T    Convingerea subiectiva a bolnavului despre caracterul obiectiv al falselor sale perceptii. El poate avea convingerea ca sunt produsul tulburarilor sale psihice. (boala ma face sa vad lucruri care nu exista);

T    Rezonanta afectiva este totdeauna prezenta si in general este neplacuta cu caracter amenintator, terifiant.

Halucinatiile auditive (verbale) sunt cele mai frecvente, desi el poate sa si vada obiecte, fenomene, situatii. Aparitia halucinatiilor poate fi continua sau intermitenta. Au un continut favorabil, magulitor alteori negativ, injurios sau imperativ, solicitandu-i-se sa execute anumite actiuni. Se aude strigat sau vorbindu-i-se pe strada. Bolnavul fiind convins de existenta stimulului actioneaza in consecinta: asculta atent, vocifereaza, este vazut pe strada sau in locuri publice vorbind singuri, amenintand, loveste, se apara, fuge ingrozit etc.

Pe langa halucinatiile auditive si vizuale mai pot apare si cele olfactive, (mirosul gazului metan lasat intentionat de cineva pentru el), gustative (gust amar din cauza otravei puse in mancare), tactile (percepute la nivelul tegumentelor sub forma de insecte care merg pe sub piele), interoreceptive (localizeaza obiecte sau fiinte in interiorul organismului, in abdomen), proprioceptive sau chinestezice (acuza ca sunt impinsi, zguduiti, loviti).

Prezenta halucinatiilor presupune o tulburare mintala majora (psihoza) si nu o nevroza sau psihopatie. In caz de halucinatii se intervine de urgenta prin spitalizare si aplicarea tratamentului.





2.2. Tulburari de memorie

Memoria stocheaza informatia care se reactualizeaza selectiv devenind utila adaptarii omului si conferindu-i astfel continuitate si logica vietii acestuia.

Tulburarile de memorie sunt cele mai frecvente fenomene psihopatologice; ele pot fi consecinta directa a unor factori nocivi (traumatici, toxici, infectiosi etc) sau indirecta a modificarilor metabolice survenite (epilepsie, ateroscleroza cerebrala etc).

Cele mai frecvente tulburari cantitative ale memoriei sunt:

T    Hipermnezia, consta intr-o exagerare a evocarii unor fapte, evenimente, situatii fixate de mult timp si care pareau uitate. Hipermnezia apare in starile maniacale (cand bolnavul canta sau recita poezii invatate cu mult timp in urma), in paranoia (cand bolnavul reconstituie usor evenimente, date si situatii menite sa argumenteze si sa-i justifice ideile sale de persecutie: o vorba, un gest, o gluma sau un zambet al colegilor, o discutie, o replica, o altercatie etc);

T    Hipomnezia, consta in scaderea capacitatii de fixare si evocare a unor fapte, situatii, idei, continuturi. Diminuarea, incetinirea functiilor mnezice, are drept urmare o vadita lentoare si inexactitate in vehicularea informatiilor stocate. Hipomnezia apare in starile de convalescenta, nevroze, oboseala, surmenaj, intoxicatii, tumori, traumatisme. Poate fi asociata cu scaderea capacitatii de concentrare a atentiei;

T    Amnezia, consta in pierderea partiala sau totala a memoriei pentru o perioada limitata de timp sau definitiva. Poate fi consecutiva unor traumatisme cranio-cerebrale, intoxicatii cronice (alcoolism), meningo-encefalite cronice, accidente vasculare, procese degenerative.

T    In functie de momentul de interventie a focarului care a produs alterarea, amnezia poate fi anterograda (uita informatiile stocate pana la imbolnavire), retrograda (corespunde unei dificultati de reactualizare a materialului engramat de la imbolnavire si pana in prezent) sau anteroretrograda.

T    Cand procesul de amnezie se refera la timpul de fixare vorbim de amnezie de fixare caracterizata printr-o dezorientare permanenta in prezent, deoarece bolnavul nu retine nimic ('uita de la mana la gura'). Cand uitarea are loc asupra amintirilor recente vorbim de amnezie de evocare.

Dintre tulburarile calitative ale memoriei sau paramnezii, care se refera la evocari si recunoasteri eronate cele mai frecvente sunt:

T    Confabulatiile, consta in elaborarea de catre subiect, a unor date, fapte, intamplari sau istorisiri reale, imaginare la care acesta ar fi participat direct, avand convingerea realitatii acestora, incredintat fiind ca evoca trecutul sau. Se intalneste in alcoolismul cronic. confuzia mintala, oligofrenie, schizofrenie etc;

T    Criptomnezia, consta in asumarea responsabilitatii asupra unor lucrari, opere, realizari ca fiind creatii proprii sau invers in nerecunoasterea propriilor fapte, complotari, amintiri. Se intalneste in schizofrenie, psihoze presenile, oligofrenie, etc;

T    Ecmnezia, consta in retrairea in prezent a unor evenimente trecute. Se intalneste in schizofrenie, psihoze presenile, oligofrenie etc.

In general paramneziile constituie tulburari psihice complexe, fiind antrenate si tulburari ale perceptiei, imaginatiei, gandirii, afectivitatii si constiintei.

2.3. Tulburarile de gandire

Gandirea este trasatura distinctiva, definitorie pentru om ca subiect al cunoasterii logice, rationale. Ea antreneaza toate celelalte disponibilitati psihice (cognitive, afectiv-motivationale si volitive) in realizarea procesului de cunoastere a realitatii.

Mecanismul gandirii presupune o serie de operatii logice mintale: analiza, sinteza, comparatie, abstractizare, generalizare, concretizare si isi exprima produsul in concepte, judecati si rationamente.

Tulburarile de gandire cuprind doua mari categorii si anume unele sunt de dinamica iar altele de continut (Branzei & Sirbu, 1981, Bus, 1997, Mitrofan & colab.,2000).

1. Tulburarile de dinamica constau in exagerarea ritmului normal de gandire, incetinirea acestuia si/sau structurarea anormala a ideilor. Dintre cele mai frecvente tulburari mentionam:

T    Exacerbarea ritmului gandirii. Individul este invadat de idei si asociatii care se succed rapid, tumultos. El vorbeste mult si repede (logoree) expune tot ceea ce ii trece prin minte, este greu de inteles si urmarit datorita faptului ca nu-si structureaza informatiile pentru a le exprima clar, concis, ci este incoerent;

T    Incetinirea ritmului si fluxului ideatiei, bradipsia, este reprezentata o scadere a numarului de idei, a posibilitatilor de asociere, exprimarea ideilor este greoaie, rara, incet, cu intarzieri, frazele pot ramane neterminate sau au loc repetitii monotone. Bradipsia apare ca un simptom evident in stari dementiale, depresii, oligofrenii, schizofrenie, parkinsonism, etc;

T    Fuga de idei reprezinta forma cea mai obisnuita de patologie a gandirii care se caracterizeaza printr-o succesiune rapida a ideilor, logoree, trecerea cu usurinta de la o idee la alta, asociatiile se fac la intamplare; datorita acestor situatii gandirea devine superficiala. Fuga de idei apare in starile maniacale si in primul stadiu al intoxicatiei alcoolice acute;

T    Mentismul se exprima printr-o derulare rapida, incorecta a ideilor. Subiectul nu poate nici dirija, nici opri ideile. Sunt prezente in stare de oboseala, de tensiune psihica negativa, in caz de intoxicatii, in debutul schizofreniei;

T    Barajul ideativ se refera la oprirea ritmului ideativ. Conversatia subiectului se opreste brusc, fara motiv, pentru cateva secunde pentru a-si urma cursul pe aceeasi tema sau alta trecand la alt subiect. Survine in schizofrenia avansata;

T    Stereotipiile de gandire (perseveratia) se exprima printr-o tendinta de repetare a unor idei, fraze la intervale scurte de timp afectand cursul normal al asociatiilor ceea ce ingreuneaza intelegerea continutului. Stereotipiile de gandire pot apare in nevroza obsesivofobica, depresie, schizofrenie, epilepsie, stari dementiale.

2. Tulburarile de continut ale gandirii sunt reprezentate de :

T    Ideile obsesive (obsesiile) presupun existenta unor idei si intrebari parazite, suparatoare (de ce scaunul are patru picioare?, cu ce maneca sa incepi atunci cand imbraci haina? etc), ce invadeaza permanent ideatia persoanei. Constient de inutilitatea lor, este incapabil sa le neutralizeze si cu cat se straduieste mai mult sa le indeparteze cu atat se intensifica mai mult. Treptat obsesiile primesc fie un caracter compulsiv de imbold spre actiuni ridicole, absurde, repetitive, fie un caracter meditativ fara sfarsit (Tallis, 1998). Obsesiile se intalnesc in nevroza obsesivo-fobica;

T    Ideile delirante (delirul) reprezinta convingerea falsa, patologica a persoanei cu privire la realitati inexistente despre care crede cu convingere ca exista. Individul nu este convins de caracterul sau patologic.

Prezenta ideii delirante indica o tulburare grava, o psihoza, nu apare in nevroza sau psihopatie.

Ideea deliranta prezinta grade diferite de sistematizare, argumentare, coerenta si consistenta logica. Delirurile sunt corelate cu halucinatiile, care fie ca preced delirul, fie ca apar concomitent cu acestea.

Tematica delirului depinde de varsta si de sex iar modul de prelucrare a delirului este dependent, in mare masura, de nivelul de instruire si de inteligenta persoanei.



Dupa continutul lor tematic delirurile se clasifica in:

1. expansive care se caracterizeaza prin amplificarea propriei sale personalitati. Din aceasta categorie mentionam ideile de:

megalomanie Individul sustine ca este inteligent, spiritual, atragator, puternic, talentat;

grandomanie, cand se sustine ca este posesorul unor bogatii insemnate, ca ocupa o pozitie sociala inalta si are influente sociale marcante;

inventie, sustine ca a inventat sau lucreaza la o importanta inventie;

filiatie, consta in convingerea subiectului ca este inrudit sau descendent al unor mari personalitati politice, stiintifice, artistice.

Delirul expansiv este intalnit in starile maniacale, in unele psihoze de involutie senila etc.

2. depresiile care au ca expresie generala interiorizarea, tristetea si suferinta. Din aceasta categorie fac parte ideile de:

culpabilitate individul se considera profund vinovat si responsabil pentru faptele reale sau imaginare;

inutilitate se simte inutil social, pentru familie, nu merita sa traiasca, sa manance, sa fie vindecat;

hipocondriac este convins ca sufera de o boala incurabila.

3. paranoide specifice fiind frustrarea, agresionarea, revendicarea. Dupa tema deliranta, gradul de complexitate sau modul de evolutie deosebim idei de:

urmarire, individul are impresia ca ar fi pus sub observatie, urmarire si ascultare nejustificabila de catre persoane coalizate impotriva sa, care ii apar accidental in cale;

persecutie, constau in convingerea persoanei ca este nedreptatit, ca sufera prejudicii morale, materiale sau fizice, ca se comploteaza impotriva lui, ca este frustrat de drepturi si avantaje legitime pozitiei mele sociale, profesionale, familiale. Orice persecutat devine un persecutor, urmarind cu asiduitate sa neutralizeze actiunile presupusilor dusmani, sa obtina dreptate sau, uneori, sa se razbune fata de prejudiciile care considera ca i se aduc;

influenta, sunt legate de credinta subiectului ca asupra sa s-au executat influente negative de radiatii, farmece, inductii hipnotice menite sa-i reduca forta fizica, activitatea intelectuala, sexuala etc.;

relatie, se refera la convingerea subiectului ca anturajul (rudele, prietenii, colegii etc.) si-a schimbat atitudinea fata de el, ii ascund anumite intentii pentru a-i face rau, pentru a-l distruge;

interpretare, chiar daca pleaca de la premise corecte ajunge la concluzii false corespunzator tematicii sale delirante;

otravire, consta in ideea ca dusmanii vor sa-l omoare incercand otravirea sa;

gelozie se refera la falsa convingere in infidelitatea partenerului manifestata printr-o atitudine de suspiciune, de interpretare eronata si chiar de actiuni agresive.

Tipurile de idei delirante apar in schizofrenie, paranoia, stari maniacale.

Delirul este considerat ca o tulburare complexa care angajeaza intreaga personalitate avand un efect puternic asupra tuturor functiilor sale psihice.

In ceea ce priveste debutul bolii, acesta este lent, insidios, progresiv, extinzandu-se pe timp de mai multe luni si chiar ani de zile.

Faza predeliranta se caracterizeaza prin: iritabilitate, susceptibilitate, suspiciune, izolare, preocuparea excesiva pentru semnificatia unor evenimente, cautarea unor explicatii, schimbarea modului de viata obisnuit. Simplele coincidente sau intamplari nesemnificative sunt luate drept presupuneri, banuieli pentru care se cauta probe incercand argumentari pentru convingerile sale false. Este inabordabil in fata unor argumente reale, logice.

2.4. Tulburarile afectivitatii

Trairile afective reprezinta starile subiective care redau atitudinile pe care le avem fata de realitatea obiectiva, fata de propriile noastre activitati si fata de ceilalti oameni. Confruntat, in mod permanent, cu solicitari diverse, omul dezvolta anumite reactii afectiv-emotionale fata de acestea, in functie de semnificatia lor pentru sine; starile afective mobilizandu-l si sustinandu-l energetic.

In general, trairile afective pozitive sau negative, de intensitate maxima au ca efect dezorganizarea conduitei, urmare a agitatiei inutile care adesea se finalizeaza sub forma unor actiunii cu eficacitate redusa. In schimb, starile afective de intensitate medie au, de regula, un efect dinamizant, de reglare cu scop adaptiv. Echilibrul emotional presupune un nivel moderat de activitate cu evitarea excesului sau deficitului de mobilizare energetica iar dezechilibrul emotional perturba conduita persoanei generand indispozitie, iritabilitate, indignare, agresivitate.

Starea de bine, tonusul pozitiv si echilibrul afectiv al individului este cunoscut sub numele de eutimie.

Patologia afectivitatii se manifesta prin hipertimie, dispozitie de fond care depaseste valorile normale, si hipotomie, care poate atinge nivelul atimiei.

Cele mai frecvente tulburari afective sunt:

T apatia, manifestata prin lipsa rezonantei afective. Subiectul prezinta o stare de pasivitate, de indiferenta fata de problematica vietii cotidiene si lipsa unor mobiluri spre actiune;

T indiferenta semnifica atenuarea rezonantei afective la stimuli externi, instalandu-se o stare de neutralitate afectiva, care se exteriorizeaza in mimica si pantomima subiectului, tradand starea de nepasare.

Apatia si indiferenta apar ca simptome in schizofrenie, oligofrenie, dementa etc.

T anxietatea se manifesta prin stari de neliniste, modificari vegetative si teama si ingrijorare nemotivata, in absenta unor cauze care sa le genereze.

Este o 'teama fara obiect', care apare sub forma unei stari de frica, de traire a unui pericol iminent si nedefinit care planeaza pretutindeni, este o stare de tensiune, incordare continua. Subiectul se simte permanent amenintat si este foarte nervos. Adesea nici nu realizeaza ce il sperie atat de tare (Holdevici, 1998).



Anxietatea se poate explica prin reactiile subiectului in conformitate cu situatii neprevazute, traumatizante, socante, cu multiple aspecte si grade de amenintare. Anxietatea patologica, spre deosebire de cea normala, se caracterizeaza prin excesul, durata si intensitatea sa. Individul este nelinistit, nervos instabil, se misca continuu, pot apare cauze digestive, respiratorii, paloare, transpiratie etc.

Anxietatea apare in reactii de intensitate nevrotica, psihotica, neurastenii, stari depresive, psihoze, afectiuni organice (angina pectorala, crize de astm. hipertiroidism, infarct miocardic);

T depresia se caracterizeaza prin scaderea tonusului psihic, insotita de trairi neplacute de tristete si fatigabilitate. Depresia poate sa fie prezenta ca un simptom, un sindrom sau o entitate nosologica. Nu are intotdeauna o semnificatie patologica, poate apare ca o reactie fireasca la situatii dificile de viata sau in urma unei activitati solicitante.

Dupa gradul de intensitate se descrie depresia nevrotica si pshihotica.

Depresia nevrotica este declansata psihogen si se manifesta sub aspectul unor stari de tristete prelungite, lipsa de initiativa, intoleranta la frustrare, scaderea apetitului alimentar, insomnii, iritabilitate, la care se adauga anxietatea. Apare in neurastenie, nevroza depresiva etc.

Depresia psihotica modifica personalitatea si comportamentul in sens pozitiv.

Scaderea performantelor intelectuale ii genereaza depresivului sentimente de autodepreciere si in consecinta apar idei de autoacuzare, inutilitate si tendinte de suicid. Depresia nevrotica se intalneste in stari reactive, psihozele afective, schizofrenia afectiva etc.

T fobia este frica excesiva interna, declansata de un obiect, o activitate sau o situatie fara pericol, cu caracter irational recunoscut ca atare si care nu poate fi controlata voluntar. Cu toate ca subiectul isi da seama si marturiseste inutilitatea acesteia, este in acelasi timp dominat de ea, este o teama persistenta, nerezonabila.

Fobia genereaza o stare de tensiune puternica, insotita de disconfort.

De obicei, la o persoana apar mai multe fobii principale carora li se asociaza altele secundare, de amploare mai redusa.

Pe masura ce oamenii cu fobii se straduiesc sa evite obiectele sau situatiile de care la este frica, teama devine si mai pronuntata. Daca teama nu-i infruntata si nu-i verificata in fata realitatii se amplifica si devine un cerc vicios, fiind prins in capcana propriei frici (Peiffer. V, 1993);

T    euforia se prezinta sub forma unei tonalitati afective pozitive, expansive. Se manifesta sub forma unei stari de multumire, de fericire, de confort, intregul comportament are un tonus optimist, este vesel, exuberant, vorbeste, rade si gesticuleaza abundent. Pentru euforici nu exista nimic imposibil. Sunt comunicativi si sociabili, initiaza multe actiuni dar nu are rabdare pentru a le termina.

3. Tulburari de structura a personalitatii

Codul penal prevede pedepsirea infractorilor daca se dovedeste vinovatia si discernamantul.

Vinovatia survine in doua situatii juridice: daca faptasul a procedat cu intentie sau din culpa. Culpa are doua variante - omul nu a vrut sa faca, a crezut ca actul pe care-l savarseste nu va avea consecinte grave. A doua varianta a culpei este ca subiectul n-a prevazut ce trebuia sa prevada. Deci, vinovatia presupune ca subiectul a lucrat cu discernamant. In justitie se considera ca oamenii sunt normali pentru ca numai din normalitate vine pedepsirea lor (Romila, 1997). Codul penal prevede ca nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca faptuitorul, in momentul savarsiri faptei, nu putea sa-si dea seama de actiunile sale sau infractiunile sale sau nu putea fi stapan pe ele. Articolul 48 din Codul Penal prevede ca nu raspunde in fata legii cel care a infaptuit un act antisocial, o infractiune, persoana care prezinta o boala psihica, care compromite discernamantul. Din categoria acestora cele mai frecvente sunt psihoza, psihopatia cu subcategoriile adiacente.

Psihoza este desemnata printr-un grup de tulburari majore ale comportamentului, constand in alterarea principalelor functii ale constiintei, pierderea contactului cu realitatea, dispozitia temporalitatii, imposibilitatea de a discerne sensul unor acte, incapacitatea de comunicare cu ceilalti, absenta constientizarii bolii, comportamente care pot ajunge sa incalce norma legala. Bolnavul prezinta instabilitate psihomotorie, stari maniacale, dificultati de perceptie, reprezentari halucinatorii, deficit de memorie, incoerenta verbala, suspiciune fata de anturaj, mitomanie, megalomanie, ignorarea propriei identitati.

Dintre factorii care influenteaza sau determina geneza psihozelor sunt: structura personalitatii, ereditatea disfunctiilor endocrine, tulburarile metabolice, psihotraumele emotionale, izolarea, lipsa de comunicare etc.

Cele mai frecvente psihoze sunt:

T    schizofrenia care consta intr-o disociere progresiva a elementelor constitutive ale personalitatii care duce la o ruptura a contactului cu realitatea, apare o indiferenta fata de lume, fata de propria persoana, logica egocentrica, tulburari intelectuale, afective, de conduita, o dezadaptare progresiva la mediu etc.;

T    psihoza maniaco-depresiva caracterizata prin alternanta unor faze maniacale si depresive, prin stari de exaltare si euforie psihica, agitatie si logoree, urmata de stari melancolice, stari de culpabilitate, agresivitate, comportamente bizare;

T    psihozele confuzionale (delirurile), constau in tulburari complexe ale intregii personalitati, iritabilitate, suspiciune, preocupare excesiva fata de semnificatia excesiva a unor evenimente, dezorganizare spatio-temporala, lipsa de luciditate, convingeri imaginare, halucinatii.

Psihopatia reuneste tulburarile de structurare a personalitatii din sfera afectiv-volitiva, cristalizate in adolescenta si care persista in cursul intregii vieti, generand o incapacitate de integrare adecvata la cerintele si regulile vietii sociale, implicit tendintele accentuate antisociale. Denumita si personalitate dizarmonica sau aberanta, personalitatea psihotica debuteaza prin acte de vagabondaj, furt, violenta etc. Desi poseda un nivel intelectual normal si functii cognitive bine dezvoltate, psihopatul, face aprecieri inadecvate ale propriei personalitati si ale lumii exterioare, prezinta tulburari afective si caracteriale axate pe logica prezentului etc. Studiata la limita dintre normal si patologic, psihopatia este interpretata ca efect al unor cauze endogene si exogene cu caracter complex: ereditatea, leziuni sau infectii cerebrale infantile, educatie familiala deficitara.

Persoanele cu afectiuni psihice pot prezenta un discernamant redus, si chiar un potential infractional ridicat, care ii pot aduce in ipostaza de autori sau victime ale unor infractiuni. La acesti bolnavi influenta negativa poate fi facilitata si potentata de structura morbida a personalitatii sau de influente religioase pe fondul unor psihopatii fanatice sau a unei paranoia mistice.

4. Expertiza psihiatrica

Prin expertiza psihiatrica comisia trebuie sa se pronunte asupra starii psihice a persoanei, mai precis asupra discernamantului acestuia in momentul cand a comis fapta. Prin aceasta, justitia va putea stabili existenta sau inexistenta responsabilitatii actului infractional, si valabilitatea marturiilor depuse.

Se apreciaza ca in 90% din cazuri, bolnavii au un nivel de discernamant iar in 60% din cazuri justitia are convingerea ca bolnavii sunt cu discernamant integru (Romila, 1997).

Persoanele normale si anormale pana la limita patologicului sunt responsabile si pedepsibile. Scaderea discernamantului intervine doar la limita patologicului. In fata legii nu raspunde persoana care a faptuit o infractiune daca prezinta o semiologie ce poate fi incadrata in boala mintala care compromite discernamantul. Oamenii cu discernamant sunt pedepsiti. Pentru bolnavii psihici exista tratament psihiatric, nu pedepse; pedepsele sunt inoperante; mai mult decat atat, ei pot fi periculosi pentru detinutii obisnuiti, pentru personal. Societatea ia fata de ei masuri de siguranta pentru actul comis si de internare obligatorie pentru tratament.

Comisiile de expertiza functioneaza in fiecare judet. Activitatea acestora are doua aspecte: de examinare in vederea stabilirii diagnosticului si de formularea concluziilor medico-legale.

Actul de expertiza are urmatoarea structura:

1. un preambul, in care se noteaza adresa prin care s-a constituit comisia, participantii si gradul lor. De obicei este compusa din doi psihiatri si un legist;

2. istoricul in care se noteaza toate datele anterioare - internarile, actele probatoare cu numar si ordine;

3. examenul psihiatric;

4. concluziile. Acestea trebuie sa precizeze:

in prima concluzie daca este un normal sau un bolnav psihic si ce boala este;

daca boala respectiva afecteaza discernamantul si in ce masura, adica il scade mult, putin sau il aboleste;

daca in momentul savarsirii faptei discernamantul a fost modificat si a influentat insasi fapta cuprinsa in dosar;

unele recomandari asupra masurilor care ar trebui luate pentru starea actuala a pacientului si pentru viitor. De obicei acestea sunt masuri de siguranta.

Sunt posibile trei expertize. Dupa aceasta prima expertiza, urmeaza a doua - noua expertiza. Aceasta poate fi ordonata de tribunal daca nu este multumit de prima expertiza si a treia daca mai exista situatii nelamurite sau contradictorii.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate