Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
Optimismul - cadru conceptual - FUNDAMENTARE TEORETICA


Optimismul - cadru conceptual - FUNDAMENTARE TEORETICA


FUNDAMENTARE TEORETICA

1.1. Optimismul - cadru conceptual

1.1.1. Ce este optimismul? - definitii

Optimismul este o stare de spirit in care individul vede partea pozitiva a oricarei situatii, partea plina a paharului, stare de sprit care nu-i permite individului sa faca tragedie de situatia in care se afla si nu-l lasa sa exagereze in mod negativ consecintele unor evenimente.



Sigur ca numerosi autori au incercat sa defineasca optimismul, cat mai complet posibil, astfel incat s-au nascut urmatoarele teorii:

Martin Seligman (2004) spune despre optimism ca este trasatura psihica a acelor oameni care, cu toate ca se confrunta cu greutati in viata, la fel ca si semenii lor, "se gandesc la necazurile lor intr-o maniera opusa. Isi inchipuie ca infrangerea este numai un pas inapoi temporar, iar cauzele se limiteaza la situatia respectiva. Optimistii cred ca infrangerea nu e din vina lor: circumstantele, ghinionul sau alte persoane au generat-o. Pe astfel de oameni esecul nu-i demonteaza. Pusi intr-o situatie proasta, o percep ca pe o provocare si isi dau si mai mult silinta."

Alt autor, W. Huit (1996), spune despre optimism ca este "tendinta de a anticipa cele mai bune rezultate ale unor actiuni si evenimente."

Optimismul reprezinta o conceptie conform careia realitatea este capabila sa ne orienteze catre o continua perfectionare si fericire, lumea si omul progresand continuu din punct de vedere spiritual si indreptandu-se astfel spre un viitor mereu mai bun.

Filosofii considera ca optimismul ontologic concepe intregul Univers ca pe o alcatuire desavarsita, sau ca pe o realitate ce tinde in mod natural spre desavarsirea morala si spirituala.

Optimismul reprezinta o conceptie despre viata, bine, fericire, armonie, Dumnezeu, care afirma posibilitatea desavarsirii spirituale a omului, atingerea fericirii, imbunatatirea continua a conditiilor sale de viata, progresul launtric psihic, mental si spiritual.

Se mai considera ca optimismul este si o trasatura de caracter individual, constand in rezonanta predominanta cu energiile subtile, binefacatoare, sublime, din Macrocosmos si din predispozitia de a intelege lumea pe latura ei buna, de a prevedea si a astepta numai binele, fericirea, sanatatea, iubirea, armonia.

O gandire optimista implica simtul umorului si o atitudine preponderent pozitiva. Ea se bazeaza foarte mult pe speranta, incredere sau credinta. A avea permanent incredere in reusita unei actiuni sau a alteia, fara a pierde bunul simt, a gasi solutii acolo unde altii s-au resemnat, a avea curajul sa strabati neprevazutul si sa provoci la lupta misterul inseamna ca manifesti o gandire pozitiva. A vedea binele in orice lucru, a te opune raului din om, dar nu omului, a sti sa transformi o infrangere in victorie, a sti sa pierzi cand esti infrant, toate acestea fac parte dintr-o gandire pozitiva. A nu te lamenta atunci cand ai probleme dificile, a nu te resemna nicicand, a nu renunta la lupta, a cauta continuu sa fii in slujba binelui universal, a evalua tot ceea ce e in jurul tau ca fiind pozitiv, a avea intotdeauna o perspectiva de rezolvare eficienta a oricarei situatii, acestea toate, exprima optimismul.

Robert E. Thayer (1996), considera optimismul ca fiind relationat cu un pattern energetic ridicat si cu unul tensionat scazut, factori ce interactioneaza, in functie de situatie, cu ganduri relevante care-l determina pe un individ sa interpreteze realitatea intr-un anumit fel. Se da aceasta explicatie in conditiile in care optimismul se considera o stare de spirit si se postuleaza faptul ca starile de spirit au doua dimensiuni pe care psihologii le-au numit:

- afect pozitiv

- afect negativ

Sigur ca fiecare din aceasta dimensiune este asociata cu anumite stari:

-afectul pozitiv este asociat cu o stare energica de buna dispozitie, entuziasm, forta si activitate.

-afectul negativ este asociat cu o stare de distres, frica, ostilitate, instabilitate, nervozitate.

Optimismul mai poate fi definit si ca o stare in care indivizii au expectante pozitive pentru viitorul si viata lor. Teoria optimismului / pesimismului se bazeaza pe rezultatele asteptate, adica pe faptul ca un rezultat va fi pozitiv chiar daca depinde doar de efortul personal sau de o actiune exterioara.

Max More (1998) defineste optimismul ca fiind o atitudine rationala si energizanta, in ceea ce priveste resursele si posibilitatile individuale si colective. Intr-un sens metaforic il numeste si "combustibilul eroului, energia disperatului, creatorul viitorului". Dupa parerea lui, optimismul formeaza partea centrala a dezvoltarii vietii emotionale. El ne face sa trecem dincolo de detinerea anumitor credinte despre viitor si ne face sa manifestam actiune in acest sens. Optimismul si pesimismul nu implica aprecieri detasate in legatura cu probabilitatea desfasurarii unor evenimente bune sau rele in viitor, ci aderarea individului la anumite modele de gandire si comportament.

1.1.2. De unde provine optimismul?

Prin sintagma lansata de Martin E. P. Seligman (2004), "Optimismul se invata", se poate da un raspuns scurt si concis la aceasta intrebare. Insa, pentru a putea da o explicatie complexa la aceasta problema, va trebui sa vorbim si despre pesimism in aceeasi masura si sa raspundem si la intrebarea: "De unde vine optimismul si pesimismul? "

Omul nu se naste pesimist sau optimist. Din acest punct de vedere el se naste "tabula rasa". Toate experientele care urmeaza dupa nasterea sa si care il solicita, il vor determina, in functie de reactiile pe care le va avea in fata acestor experiente, sa devina optimist sau pesimist.

Seligman si colaboratorii sai sustin ca la baza acestei trasaturi optimism / pesimism sta sentimentul neajutorarii invatate. In putine cuvinte, neajutorarea invatata se traduce prin sentimentul unei persoane ca orice ar incerca sa faca, nu va reusi sa schimbe o situatie data si ca orice actiune e sortita esecului.

Neajutorarea invatata survine atunci cand persoana cedeaza in fata unor circumstante, se resemneaza la gandul ca e "prea mica" pentru a reusi sa schimbe ceva. Este o experienta traumatizanta, care repetata de nenumarate ori pe parcursul vietii unei persoane poate duce la neajutorare invatata.

Pentru a dovedi acest efect, Seligman si o serie de colaboratori de-ai sai, au pus bazele mai multor experimente de laborator, realizate pe caini:

Experimentul 1: Seligman l-a realizat cu colegul sau de laborator Steven Maier. Experimentul lor includea 3 grupuri de caini. Primului grup de caini i se aplica socuri electrice de care putea scapa prin impingerea cu botul a unui carton. Deci, primul grup avea controlul situatiei si printr-un act voluntar putea sa scape de socuri.

Al II-lea grup de caini primea aceleasi socuri, dar orice ar fi facut nu putea opri socurile administrate. Aparatul acestui grup era cuplat cu aparatul primului grup, astfel incat cainii din al II-lea grup primeau socuri electrice pana cand cainele din primul grup impingea cartonul cu botul.

Al III- lea grup era lotul de control si acesti caini nu primeau nici un fel de socuri.

Dupa desfasurarea acestui experiment, toti cainii erau asezati, pe rand, in functie de grupul din care faceau parte, intr-o naveta in care primeau din nou socuri electrice, de care puteau scapa daca sareau peste o mica bariera ce despartea doua compartimente ale navetei.

Primul caine al primului grup care detinuse controlul situatiei lui, a invatat in cateva secunde ca poate scapa de socuri sarind peste mica bariera.

Cainele din al III- lea grup care nu primise deloc socuri electrice, a descoperit, si el, ca poate scapa de ele, destul de repede.

Cainele din al II- lea grup, care invatase ca orice face nu poate opri socurile, nu a depus nici un efort sa scape, desi putea si el usor sa o faca. Reactia sa a fost de a se intinde pe jos, desi primea in mod repetat socuri.

Cei doi cercetatori au repetat experimentul cu opt triade. Rezultatul a fost ca sase din cei opt caini neajutorati, caini din grupul II, au renuntat la efortul de a scapa, iar din grupul I, cei care invatasera ca pot avea control, nu renuntase nici un caine.

Dupa acest experiment ei au postulat faptul ca animalele pot invata ca actiunile lor sunt inutile, iar atunci cand invata asta nu mai au nici o initiativa, devin pasive. Prin aceasta teorie, prima premisa a teoriei invatarii - invatarea se produce numai atunci cand un raspuns conduce la o rasplata sau la o pedeapsa - era contrazisa.

Dupa ce au explicat principiul neajutorarii invatate, Seligman si Maier au incercat sa vada daca exista si un remediu al acestui fenomen. Adica daca neajutorarea invatata are si un dezvat. Ei si-au concentrat eforturile asupra grupului de caini carora le indusesera neajutorarea si au incercat sa ii determine sa sara peste mica bariera, si astfel sa observe ca aceea era modalitatea de a scapa de socuri. Au tot insistat pana cand animalele au inceput sa se miste din proprie initiativa si sa-si dea seama ca propriile actiuni dau rezultate.Apoi au observat ca daca animalele invatau de mici faptul ca reactia lor are valoare si da un rezultat, deveneau imune pentru toata viata in fata neajutorarii.

Extrapolind acest lucru la oameni, se poate spune ca lucrurile se desfasoara la fel. Persoanele care din diverse motive nu pot reactiona in nici un fel atunci cand o problema se iveste - li se face o nedreptate si nu pot face nimic - incep sa creada ca orice ar face nu pot schimba nimic din viata lor. Daca o astfel de experienta se repeta, in acelasi domeniu sau in altul, tind sa traga concluzia ca aceasta ii urmareste peste tot, ca nu pot face nimic semnificativ impotriva ei si ca singura solutie ar fi sa se resemneze in fata situatiei. In acest moment, neajutorarea este deja invatata.

Experimentul 2: Principiul acesta a fost verificat si de psihologul japonez Donald Hiroto. A folosit un grup de voluntari pe care l-a impartit in trei loturi.

Primul lot de subiecti a fost dus intr-o camera in care s-a dat volumul muzicii foarte tare si subiectii aveau sarcina sa gaseasca modul de oprire a muzicii, pe care nu l-au gasit si de aceea, zgomotul nu a incetat.

Al II- lea lot a fost supus aceleiasi sarcini, dar lor li s-a acordat posibilitatea de a opri muzica apasand pe anumite butoane, pe care ei le-au identificat repede si, in consecinta, zgomotul s-a oprit.

Al III- lea lot, lotul de control, nu a fost supus la nici un zgomot.

Dupa acest test, grupurile au fost duse intr-o camera unde era o naveta. Daca atingeau o parte a navetei izbucnea un zgomot. Daca atingeau cealalta parte a navetei zgomotul se oprea.

La sfarsit s-au obtinut niste rezultate promitatoare. Persoanele din primul grup, cele carora li se pusese muzica, si care nu puteau sa faca nimic s-o opreasca, au reactionat pasiv, nu au facut nimic in naveta, iar celelalte persoane, din grupul I si III, au gasit destul de usor modalitatea de a opri zgomotul.

Alte rezultate obtinute de Hiroto sunt, de asemenea, interesante. Printre oamenii pe care a incercat sa-i faca neajutorati, in scop experimental, desigur, unul din trei nu a devenit neajutorat. La fel, din zece oameni nesupusi la zgomot, in medie unul a fost pasiv in testul cu naveta.

Sigur ca acum se punea intrebarea: de ce nu au devenit toti neajutorati? De ce unii dintre cei care au devenit neajutorati au revenit la normal dupa experiment, altii nu? De ce unii s-au aratat neajutorati doar in situatia respectiva, iar altii au fost la fel si in situatii noi?

1.1.2.1.Teoria atribuirii

Ca si raspuns la aceste intrebari trebuie detaliata "teoria atribuirii". Ea se refera la faptul ca, in cazul oamenilor, comportamentul este controlat, in afara intaririlor - pozitive sau negative din mediu-, de o stare mentala interna, de explicatiile pe care oamenii si le dau pentru a intelege de ce mediul exterior le da acele intariri. Aceasta teorie studiaza influentele cauzale sau felul cum e perceput motivul pentru care s-a intamplat un eveniment. Astfel, specialistii din domeniu, teoreticienii atributionisti, incearca sa explice felul in care isi raspund persoanele la milioanele de intrebari care incep aproape intotdeauna cu: "De ce?", "De ce am fost respins?", "De ce a strigat la mine?", "De ce nu ma ajuta?", "De ce am intarziat?" etc.

Cel care a elaborat prima data aceasta teorie a fost Fritz Heider, care a fost sprijinit si de colaborarile lui Edward Jones si Harold Kelly, care activau in domeniul psihologiei sociale. Ei s-au ocupat mai mult de efectele pe care le provoaca asupra persoanelor raspunsurile de tipul "Sunt prost", la intrebari precum "De ce nu am avut succes?". Un astfel de raspuns poate afecta stima de sine, dar in acelasi timp, nivelul stimei de sine influenteaza raspunsul la aceasta intrebare.

Inainte de a detalia aceasta teorie, trebuie mentionata distinctia facuta de Kelley si Michela (apud.Bernard Weiner, 1990) unde relatia dintre antecedente si influente cauzale, relatia stimul-organism (S-O) a fost numita "procesul de atribuire", iar relatia dintre inferentele cauzale si reactia organismului la aceste constructe (O-R) au numit-o "procesul atributional". Detaliind aceste concepte, "procesul atributional" se refera la modul in care ajunge individul la inferentele cauzale, adica se ocupa de epistemologia acestora. Pe de alta parte, "procesul atributional" se ocupa de efectele pe care le au acele inferente cauzale asupra gandurilor si actiunilor viitoare ale individului. Deci, el se refera la functionare.

Teoria atribuirii include ambele procese si astfel ea reflecta un functionalism cognitiv.

Analiza amanuntita a acestei teorii incepe prin a raspunde la intrebarea "Care sunt efectele implicarii sinelui asupra inferentelor cauzale?". Intervine aici conceptul de "biasare hedonica", care mai e numit si "autoapararea sinelui". Acest concept se refera la faptul ca avem tendinta sa atribuim succesul si / sau esecul unor factori externi, ca in cazul unui raspuns de felul: "Am luat nota mare la matematica pentru ca m-am straduit, dar am luat nota mica la fizica pentru ca profesorul are ceva cu mine". Deci, conform acestui principiu, avem tendinta de a maximiza satisfactia adusa de succes si de a reduce insatisfactia adusa de esec. Alti patterni indusi de aceasta biasare hedonica se mai pot referi la faptul ca atribuim succesul unor factori permanenti, iar esecul unor factori temporari.

Dupa ce s-a dovedit existenta acestei biasari hedonice, specialistii s-au preocupat sa afle cand apare ea, care sunt conditiile in care aceasta are tendinte de maximizare.

Bradley (apud.B. Weiner, 1990) a facut urmatoarele afirmatii:

1. Biasarea apare atunci cand comportamentul persoanei este vazut si de alte persoane;

2. Mai apare atunci cand persoanei i s-a oferit de la inceput sansa sa-si aleaga modul de actiune si se simte responsabila pentru rezultate;

3. O alta circumstanta e atunci cand exista o mare implicare a eului persoanei;

4. In conditiile prezentei unei constiente de sine ridicata si obiectiva.

De-a lungul timpului au fost propuse trei mecanisme prin care se poate explica biasarea hedonica.

Primul se refera la principiul placere-durere. S-a constatat ca biasarea serveste acestui principiu prin accentuarea placerii si diminuarea durerii. A-ti aroga succesul, duce la intarirea Eului, mai mult decat a-l atribui unui factor extern. Iar prin atribuirea esecului unei cauze externe, iti protejezi sinele mai mult decat daca ti-l atribui tie. Daca se da o interpretare motivationala acestui mecanism se poate concluziona, asa cum spune Weiner (1990), ca atribuirea influenteaza emotiile. Adica o atribuire interna a succesului intareste stima de sine, iar o atribuire externa a esecului duce la relationarea autoeficacitatii cu factorii interni. Deci, in aceasta acceptiune, atribuirea joaca rolul unui mecanism defensiv, care se interpune intre afectele negative si sine.

Al II- lea mecanism se bazeaza pe principiul producerii inferentelor rationale si a fost evidentiat de catre Miller si Ross (apud. Weiner 1990). Se precizeaza ca persoanele care au avut succes in viata se asteapta tot la succes si in continuare. Daca succesul este asteptat, atribuirea lui se va internaliza, cu toate ca modul de comportare e acelasi ca si in trecut. Pe de alta parte, esecul este incompatibil cu rezultatele anterioare, de aceea este atribuit unui factor extern (este externalizat).

Cel de-al III- lea mecanism poate fi cel care se supune dorintei individului de a-si crea o imagine buna. Din aceasta cauza atribuirea este folosita cu scopul de a crea o imagine favorabila in ochii celorlalti. O implicatie in acest fapt este ca daca o persoana care-si atribuie vina unui esec este apreciata de altii, atunci acest pattern de atribuire ar trebui apreciat public. S-a constatat faptul ca profesorii care manifesta un grad mic de biasare hedonica accepta mai usor vina pentru rezultatele slabe ale elevilor, decat sa-si insuseasca cauza succesului lor. La aceste concluzii au ajuns cercetatorii Ross, Bierbrauer si Polly care au facut un studiu pe profesorii de colegiu in 1974 (apud Weiner,1990)

Implicatiile si efectele acestei biasari hedonice asupra personalitatii se materializeaza mai intai, in faptul ca indeplineste functia de pastrare a unei dispozitii pozitive a unui individ. Este bine cunoscut faptul ca o stare de spirit pozitiva si o imagine pozitiva despre sine sunt factori necesari unei bune adaptari la viata si mentinerii unei atitudini consecvente in vederea atingerii scopurilor propuse.

Exista posibilitatea, ca si in cazul altor mecanisme defensive, ca aceasta biasare sa fie utilizata intr-un mod maladaptiv. Jones si Berglas (apud.Weiner,1990) au dovedit existenta unei strategii care functioneaza intr-un mod in care altereaza sinele si este disfunctionala. Ei dau exemplul unui student, care in seara dinaintea unui examen merge la o petrecere. In momentul in care sufera un esec la acel examen, el atribuie acel esec unor factori externi.

1.1.2.1.1Perspectiva actor - observator:

Diferenta de perspectiva a actorului in comparatie cu cea a observatorului unui eveniment, este redata concis intr-o observatie facuta de Heider (apud. Weiner 1990). El spunea: "Persoana are tendinta de a-si atribui reactiile unor factori obiectivi din mediu, iar reactiile altora unor caracteristici personale ale acestora". In cazul aceluiasi subiect, Jones si Nisbett (apud.Weiner, 1990) spuneau: "Exista o tendinta persistenta a actorilor de a-si atribui cauzele actiunilor lor unor cerinte externe, in timp ce observatorii atribuie acele actiuni unor trasaturi si predispozitii stabile."

Aceasta diferenta se poate observa usor in urmatorul exemplu: doi indivizi se contrazic. Unul dintre ei ii aduce injurii celuilalt. Explicatia lui pentru aceasta reactie este: "Am facut-o pentru ca am fost provocat". Perspectiva unui observator ar fi insa alta: "A facut-o fiindca e agresiv".

Sigur ca opiniile asupra acestei disparitati dintre cele doua perspective pot fi diferite. In consecinta, Manson si Snydes, (apud.Weiner,1990) au afirmat ca intr-o multitudine de circumstante actorii isi atribuie lor consecintele actiunilor proprii, mai mult decat o fac observatorii.

Multi psihologi au incercat sa-si explice originea acestor diferente in atribuire. Exista si cateva explicatii:

-se subliniaza ca actorii stiu mai multe lucruri despre ei insisi si despre trecutul lor decat observatorii si ca s-au monitorizat de-a lungul vietii in mai multe situatii, cunoscandu-si reactiile si, de aceea au tendinta sa faca referire la situatii si nu la persoana. In acelasi timp, observatorii primesc putine informatii pentru ca iau contact cu persoana intr-o situatie limitata, nu-i cunosc trecutul sau antecedentele si de aceea au tendinta de a atribui trasaturilor ei cauzele unei actiuni;

-o alta explicatie pentru aceasta ipoteza, a diferentei dintre perceptia actorului si cea a observatorului, a fost data de Heider (apud.Weiner,1990). El se axeaza pe modul de concentrare a atentiei, pentru ca e unanim consimtit ca orice comportament e atribuit unor dovezi care se vad, care ies in evidenta. Pentru actor, centrul atentiei sale e comportamentul, dar pentru observator, centrul atentiei e actorul.

Sigur ca si aceasta diferenta dovedita are o anumita implicatie asupra personalitatii: in primul rand atunci cand actorul isi atribuie cauzele comportamentului sau unor cauze externe, se asteapta ca si ceilalti sa reactioneze in acea situatie asemeni lui. De exemplu Ross, Greene si Houre intr-un studiu realizat in 1977 (apud.Weiner, 1990), au spus faptul ca studentii care isi apreciau raspunsurile ca fiind foarte asemanatoare cu ale colegilor lor, isi percepeau comportamentul ca fiind tipic pentru ceea ce faceau si gandeau altii.

Pe de alta parte, atunci cand observatorul considera comportamentul determinat de particularitati individuale, atunci factorii provocatori din mediu sunt trecuti cu vederea. Aceasta tendinta de supraatribuire a unui comportament unei persoane se mai numeste si "eroare fundamentala de atribuire".

1.1.2.1.2.Locus of control

Acest concept a fost introdus de Rotter in 1966 si se refera la diferentele individuale in ceea ce priveste increderea in internalizarea sau externalizarea controlului asupra realizarilor sau esecurilor unei persoane. Locus of control isi are originea in teoria invatarii si intaririi sociale si defineste modul in care o persoana isi explica succesul sau esecul prin cauzele de tip intern sau extern.

Persoanele care cred intr-un control externalizat asupra succeselor sau esecurilor lor, au un locus of control (LOC) extern, si se percep pe sine ca fiind agenti pasivi, considerand ca evenimentele ce se succed in viata lor sunt tributare unor forte externe, necontrolabile. De asemenea cred ca tot ce vor sa obtina tine doar de noroc, sansa, sau de alte persoane si institutii influente din mediul lor apropiat. Nu au incredere in puterea lor de control asupra vietii si actiunilor proprii. De asemenea considera ca nu pot schimba nimic din ceea ce nu le place prin forta si vointa lor.

In opozitie cu acestia, persoanele care cred intr-un control internalizat, au LOC intern, se percepe sine ca fiind agenti activi, se simt stapani pe credintele si pe capacitatea lor de a influenta mediul din care fac parte. Ei considera, de asemenea, ca sunt capabili sa controleze evenimentele din viata lor prin eforturi proprii. Rotter mai spune ca atitudinile si convingerile privind relatia cauzala dintre comportament si efect se concretizeaza printr-o caracteristica globala a personalitatii, care tinde sa fie stabila.

Externalitatea poate fi defensiva atunci cand persoana atribuie esecurile celor din jur, cautand sa-si protejeze sinele de consecintele psihice ale esecului. Ea mai poate fi pasiva, cand exprima lipsa totala a controlului, cu consecintele sale negative. In cazul aparitiei unei probleme, Lefcourt (1982), spune despre indivizii care au LOC extern ca, datorita faptului ca se considera incapabili sa schimbe lucrurile, pornesc cu sentimentul de neajutorare, sentiment care-i face sa manifeste dependenta de ceilalti si astfel sa devina cooperatori pasivi.

Internalitatea poate fi responsabila prin asumarea controlului personal in ceea ce priveste succesul sau esecul. Ea mai poate fi culpabilizanta pentru esecurile personale, ignorand succesele anterioare. In cazul unei situatii problematice, acelasi Lefcourt (1982), afirma ca individul care crede in controlul intern si personal asupra evenimentelor, va cauta in mod activ sa controleze 'regulile jocului' astfel incat sa determine in mediul sau reactia scontata ( apud. Boone si colab., 1998 ). In acelasi timp, acesti indivizi sunt pregatiti sa preia controlul asupra faptelor si chiar adopta tactici mai agresive de rezolvare a problemelor.

Dupa anii 1990 a fost dat publicitatii un studiu facut pe adolescenti de catre mai multi cercetatori si centrat pe ideea de internalitate sau externalitate a atribuirilor. Cu aceasta ocazie, Kliewer si Sandler (1992), spun ca in ceea ce priveste relatia dintre LOC generalizat si particularitatile de adaptare a adolescentilor la mediul din care fac parte, s-a constatat ca LOC externalizat se asociaza in mod constant cu reactii maladaptive, in care se include si o anxietate si depresie crescuta (apud. Gomez, 1997).

In ceea ce-i priveste pe adolescentii cu LOC internalizat, Lazarus si Folkman, (1984), spun ca acestia folosesc cu precadere strategii de coping menite sa rezolve direct problema cu care se confrunta, deci folosesc strategii de coping centrate pe problema (apud. Gomez, 1997). Din toate acestea, Gomez, (1997), a concluzionat ca indivizii cu LOC extern folosesc metode de coping evitant (AVC), atunci cand se confrunta cu o problema, deoarece considera ca nu pot schimba nimic din cursul evenimentelor si atunci incearca sa evite problema.

Nu toti psihologii au aderat la teoria conform careia, LOC intern aduce doar beneficii. Unii dintre ei au postulat ca atribuirile interne care caracterizeaza LOC intern, sunt maladaptative. Explicatia lor este urmatoarea: dupa cum se stie, cei care au LOC extern si in consecinta sunt pesimisti, considera ca evenimentele pozitive sunt generate de o cauza externa, instabila si specifica, si-si asuma evenimentele negative ca fiind cauzate de un factor intern, stabil si general. In acelasi timp persoanele cu LOC intern, optimistii, considera ca evenimentele pozitive sunt cauzate de factori interni, stabili si globali, in timp ce evenimentele negative se datoreaza unor factori externi, instabili si specifici absolvindu-l pe individ de responsabilitatea acestor rezultate. In consecinta, Kamen si Seligman (1987), spun ca putem vorbi despre beneficiile LOC-ului intern doar in cazul explicarii evenimentelor pozitive, explicatie ce-l face pe individ sa-si intareasca stima de sine si increderea si nu in cazul explicarii evenimentelor negative, explicatie care, asa cum am mentionat, il scuteste pe individ de asumarea responsabilitatii, privandu-l astfel de posibilitatea de a invata din propriile lui greseli.

1.1.2.1.3.Stilul atributional (explicativ)

Exprima tendintele, obiceiurile noastre explicative. S-a constatat ca exista niste patternuri generale care se regasesc in explicatiile noastre cauzale, indiferent de situatie. Un alt aspect al acestui stil e faptul ca e caracteristic fiecarui individ si, fiecare dintre noi incercam sa impunem si celor din jurul nostru aceasta deprindere.

Stilul explicativ nu se rezuma doar la niste fraze pe care individul le spune atunci cand esueaza. Acest stil reprezinta o tendinta de a gandi, o deprindere care se formeaza in copilarie si adolescenta. Seligman considera ca stilul explicativ are la baza opinia individului despre sine, modul in care se vede pe sine, si anume, valoros sau fara valoare, folositor sau inutil, cu un viitor stralucit sau fara perspective.

Stilul explicativ este modul spontan, natural si obisnuit in care cineva explica motivele sau cauzele unor evenimente. Este explicatia care-i vine in minte atunci cand nu se gandeste prea mult si nu sta sa caute cuvintele potrivite.

Stilul explicativ are trei componente in functie de combinarea carora depinde stilul atributional caracteristic fiecarei persoane:

1. permanent - temporar

2. internalizare - externalizare

3. generalizare - particularizare.

1. Permanent - temporar se refera la faptul ca anumiti oameni percep motivele evenimentelor ce li se intampla ca fiind permanente. Acest tip de oameni renunta foarte usor la lupta, cedeaza in fata oricaror greutati. Opusii lor sunt persoanele care vad motivele cauzatoare de evenimente neplacute ca fiind trecatoare, temporare. Acesti oameni nu se supun esecului si neajutorarii.

E important de stiut ca un stil explicativ permanent este unul pesimist, iar un stil explicativ temporar este unul optimist:

Cum gandeste o persoana Cum gandeste o persoana

cu stil explicativ permanent cu stil explicativ temporar

(Pesimist) (Optimist)

"Sunt terminat!" "Sunt extrem de obosit!"

Niciodata nu ma intelegi!" "Uneori nu ma intelegi!"

"Viata mea e ratata!" "Trec printr-o perioada grea.

"Seful meu ma uraste!" "Seful are o zi proasta!"

Sintagmele care includ notiuni permanente, extremiste si care nu lasa cale de intoarcere sunt specifice unui stil explicativ pesimist.

Explicatiile date sub forma unor notiuni temporare ce exprima cauze trecatoare sunt caracteristice unui stil explicativ optimist.

2. Internalizarea - externalizarea se refera la tendinta oamenilor, atunci cand se intampla lucruri neplacute, sa atribuie cauzele acestor lucruri altor oameni, ceea ce inseamna externalizare, sau sa se autoinvinovateasca, ceea ce inseamna internalizare. Persoanele care apeleaza la internalizare atunci cand li se intampla lucruri neplacute au un nivel al stimei de sine foarte scazut. Considera despre sine ca sunt lipsiti de valoare, fara insemnatate si fara calitati.

La polul celalalt se afla persoanele care apeleaza la externalizare pentru a explica anumite evenimente neplacute. Acestia au o stima de sine ridicata si nu si-o pierd nici atunci cand li se intampla ceva rau. In general, ei se pretuiesc pe sine mai mult decat persoanele care autoblameaza.

Cum gandesc persoanele Cum gandesc persoanele

care apeleaza la -internalizare care apeleaza la externalizare

(stima de sine scazuta) (stima de sine crescuta)

"S-a intamplat din cauza mea!" "S-a intamplat din cauza lui!"

"Sunt prost!" "El e prost!"

"Nu sunt talentat!" "Am avut ghinion!"

"Nu am invatat destul!" "Profesorul are ceva cu mine!"

3. Generalizarea - particularizarea se refera la tendinta oamenilor de a da explicatii generale sau specifice (particulare) pentru ceea ce li se intampla. Unii oameni considera ca neplacerile li se vor produce in toate domeniile vietii lor si renunta sa mai faca ceva in acest sens. Altii insa, isi izoleaza problemele intr-un anumit domeniu si isi continua viata intr-un mod nealterat in celelalte domenii.

Cum gandesc persoanele Cum gandesc persoanele

care apeleaza la generalizare care apeleaza la particularizare

(pesimist) (stilul optimist)

"Sa faci o facultate e nefolositor!" "Sa faci o anumita facultate e nefolositor!"

"Toti barbatii sunt ticalosi!" "Unii barbati sunt ticalosi!"

"Toate femeile sunt cicalitoare!" "Unele femei sunt cicalitoare!"

"Toti functionarii publici "Unii functionari publici

sunt corupti!" sunt corupti!"

Stilul explicativ (atributional) poate fi folosit pentru a explica diferentele individuale care se regasesc in raspunsul indivizilor la evenimente necontrolabile.

Aceste explicatii au la baza cele trei dimensiuni descrise anterior, oamenii folosind in atribuirea cauzala cele trei trasaturi dihotomice, pe baza carora abordeaza evenimentele pozitive sau negative care li se intampla in viata.

Analizand explicatiile oferite de diferiti indivizi, Seligman(2004), a afirmat ca cei care dau explicatii caracterizate prin internalizare, stabilitate (permanenta) si generalitate unui eveniment negativ, sunt susceptibili de a avea un stil explicativ pesimist, in timp ce alti indivizi care dau acelorasi evenimente negative explicatii caracterizate prin externalizare, instabilitate (temporabilitate) si specificitate, au un stil explicativ optimist.

Adica optimistii cred ca infrangerea e temporara iar cauza si vina acestei infrangeri nu le apartine. Pesimistii insa, considera ca evenimentul negativ va dura la nesfarsit, va afecta o mare parte din domeniile vietii lui si ca vina acestor evenimente le apartine.

Aceste pareri si conceptii diferite, care-i diferentiaza pe optimisti de pesimisti determina si tendinta lor de actiune, in vederea schimbarii situatiei date. Datorita faptului ca pesimistii considera ca evenimentul negativ este insurmontabil si permanent, ei nu vor incerca sa faca nimic pentru a-l inlatura. Ei vor avea o atitudine pasiva. In opozitie cu ei, optimistii vor lua initiativa, nu se vor da batuti si vor actiona pentru inlaturarea acestor evenimente, pentru ca ei le considera trecatoare si izolate.

Combinatiile dintre cele trei trasaturi definitorii ale stilului explicativ, dau o multitudine de stiluri explicative, dintre care unul il vom detalia aici, fiind cel mai deficitar si care-l face pe individul care-l detine sa aiba probleme colaterale.

Acest stil explicativ problematic este cel depresiv. El induce o stare de depresie pentru ca este corelat cu sentimentul ca evenimentul negativ este incontrolabil si ca nu mai este nimic de facut. Indivizii care prezinta acest tip de stil explicativ, prezinta deci si o neajutorare invatata, care-l determina pe individ sa creada ca este imposibil sa aiba rezultate pozitive intr-o anumita situatie, sau cel putin, ca e imposibil sa eviti consecintele negative.

Stilul explicativ depresiv clasic se caracterizeaza prin internalizare: "Din cauza mea s-a intamplat!", stabilitate: "Asa va fi mereu!" si globalitate: "Mi se intampla in orice domeniu al vietii mele!".

Deci, ca o concluzie la aceasta problematica, "De unde vine optimismul?", putem raspunde in putine cuvinte ca el este determinat de stilul atributional pe care-l are un individ. Modul in care el isi explica evenimentele pozitive sau negative determina stilul sau explicativ, care poate fi un stil explicativ optimist sau unul pesimist. Stilul explicativ se formeaza in copilarie si adolescenta, in functie de tipul de situatie cu care se confrunta individul in aceasta perioada si modul sau de a reactiona la ea. In acest caz nu e de neglijat nici exemplul pe care-l primeste copilul sau adolescentul de la cei din jurul sau. Daca individul, care are inca un stil explicativ neformat, se confrunta cu o situatie in care orice ar face nu poate sa modifice consecintele, si mai are si in anturajul sau pe cineva care spune: "Esti prea mic sa poti schimba ceva!" invata ca puterea de a-si imbunatati viata nu-i apartine. Daca o astfel de situatie se repeta si nimeni nu-i arata o solutie sau o modalitate prin care sa se "salveze" singur, se va contura deja un stil atributional pesimist sau negativ.

Vorbind despre stilul explicativ, Seligman (2004) enumera si detaliaza trei ipoteze existente referitoare la originea stilului explicativ sau la originea optimismului si pesimismului:

1. Prima ipoteza face referire la stilul explicativ al mamei, pentru ca intotdeauna copiii sunt foarte atenti la modul in care parintii lor, mai ales mama lor, vorbeste despre cauzele unor evenimente, care au o implicatie emotionala. Tocmai de aceea ei sunt foarte curiosi si vesnic intreaba: "De ce?". Obtinerea de explicatii din lumea inconjuratoare este un fapt care ii preocupa foarte mult si care le ocupa intreaga atentie.

Daca parintii nu mai au rabdare, nu le mai raspund la intrebari, ii repezesc sau ii ignora, copiii isi iau informatiile din alta parte. Atunci cand, totusi, ei primesc informatii sunt foarte atenti, sorb cuvintele adultilor si ii intereseaza toate detaliile: "De ce s-a intamplat?", "Cine e de vina?", "Cand se termina?".

Seligman a aplicat chestionare privind stilul explicativ unui lot de 100 de copii si parinti. In urma analizei rezultatelor, el a constatat ca nivelul de optimism al mamei si al copilului erau sensibil apropiate, atat la baieti, cat si la fetite. A constatat de asemenea ca stilul explicativ comun mamei si copilului nu coincidea cu cel al tatalui. Acest fapt se explica prin faptul ca parintele care-l ingrijeste mai mult are mai multa influenta asupra copilului mic si de la acest parinte isi insuseste stilul explicativ. Deci, daca mama e optimista, si copilul va fi la fel. Daca mama e pesimista, din pacate, si copilul va fi la fel. Dupa aceste descoperiri Seligman s-a intrebat daca stilul explicativ se mosteneste. Dupa ce a facut teste pe gemeni univitelini, crescuti in medii diferite, a constatat, in opozitie cu faptul ca acestia aveau IQ si convingeri asemanatoare, ca stilul explicativ era diferit. Deci, se poate rasunde cu convingere ca stilul explicativ nu este ereditar.

2. Cea de-a doua teorie se refera la critica adultilor: dupa cum se mentioneaza anterior, copiii sunt atenti la toate detaliile atunci cand primesc o explicatie ce ii intereseaza: cum li se spune si ce li se spune. Atunci cand cineva, parinti, profesori, ii critica, isi insusesc reprosurile si le considera justificate. Astfel, aceste reprosuri devin parte integranta a stilului explicativ.

Carol Dweck (apud. Seligman, 2004) a facut multe cercetari cu privire la copilarie si la ce li se intampla fetelor in aceasta perioada pentru ca ajung la maturitate mai repede decat baietii.

Cercetatoarea spune ca baietilor care sunt mai agitati si neatenti li se spune de catre profesor, in cazul in care nu au avut performanta scontata: "Nu ai fost atent!", "Nu te-ai straduit suficient!", "Atunci cand eu am explicat aceasta problema tu vorbeai cu colegul!". Prin aceste explicatii baietilor li se sugereaza cauze specifice si temporare pentru insuccesul lor.

In schimb, s-a constatat ca fetele se confrunta cu alt tip de explicatii si acuzatii. Pentru ca ele sunt potolite, atente la ore si nu fac nazbatii, lor li se explica altfel. Li se spune ca "nu esti prea grozava la matematica", "Lucrarile tale sunt intotdeauna neglijente!". Deci, fetele primesc mai multe explicatii generalizatoare, lucru care le face mai apoi sa-si explice la randul lor insuccesul ca avand o cauza generala si permanenta.

3. Cea de-a treia ipoteza se refera la crizele existentiale ale copiilor. Aceasta ipoteza sustine ca toate crizele reale prin care trecem in copilarie ne modeleaza optimismul, stabilizandu-l sau diminuandu-l, dupa caz.

Glen Elder (apud. Seligman, 2004) a lucrat intreaga sa viata la un studiu care a urmarit pe parcursul intregii vieti doua loturi de copii din California. El a dorit sa evidentieze care categorie de oameni a reusit sa iasa neafectata psihic si fizic din perioada Marii Depresiuni, si care categorie a ramas marcata din cauza aceluiasi eveniment.

El a concluzionat ca fetele care porneau din clasa de mijloc si a caror familii isi pierdusera toata averea, si-au revenit psihologic in jurul varstei de 35-40 de ani si erau intr-o stare fizica si psihica buna, chiar si la varste inaintate.

Fetele din clasa de jos, care nu aveau prea multa avere, dar o pierdusera si pe aceasta nu si-au revenit niciodata si traiau o batranete tragica atat fizic cat si psihic. Ca o interpretare a acestor rezultate, am putea spune ca fetele care si-au revenit invatasera optimismul de la varste fragede. Criza prin care au trecut si deznodamantul ei le influentase stilul explicativ pentru evenimentele negative, iar acest fapt se dovedise util chiar si la batranete.

Un alt cercetator care s-a ocupat de aceasta problematica a fost George Brown (apud. Seligman, 2004), care in preocuparile sale a reusit sa izoleze trei factori protectori care le faceau invulnerabile pe anumite femei, din cele care se aflau la periferia Londrei si care traiau intr-o saracie extrema. Deci, exista cel putin trei factori care imunizeaza persoana de aparitia depresiei, iar prezenta a cel putin unul dintre ei face ca depresia sa nu apara nici chiar in cazul unor pierderi si privatiuni importante. Primul factor protector este o relatie intima reusita cu un sot sau un iubit. Al doilea factor este detinerea unui loc de munca, iar ultimul factor este a nu avea in grija mai mult de doi copii sub 14 ani.

Pe langa acesti factori de invulnerabilitate au fost izolati si doi factori majori de risc de depresie: disparitia recenta a unui sot sau fiu si mai ales moartea propriei mame inainte de intrarea in adolescenta a femeii. Moartea mamei unei fete este o pierdere permanenta si generala. Evolutia unei fete depinde enorm de mama sa, mai ales inainte de pubertate, adica inainte ca fetele sa gaseasca inlocuitori partiali ai parintilor intre cei de aceeasi varsta cu ele.

1.1.3. De cate tipuri este optimismul?

Dupa parerea lui Max More(1996), optimismul este dinamic(activ) sau pasiv.

Optimismul dinamic sau optimismul efectiv este trasatura de caracter care determina individul sa treaca dincolo de afirmatiile de genul: "Totul va fi bine!", care suna foarte optimist, dar lasate la nivelul de afirmatii nu vor da nici un rezultat. Deci, a fi un optimist activ inseamna sa preiei fraiele vietii tale si atunci cand se iveste o situatie dificila sa cauti solutii active, nu sa astepti sa se indure Divinitatea de tine si sa-ti rezolve problema.

Optimistul activ traieste la capacitatile sale maxime si trece dincolo de credintele pe care le are despre viitor, manifestand atitudini active, de schimbare a existentei sale. El manifesta o atitudine activa, constructiva si energizanta care creaza conditii pentru succes prin concentrarea si actionarea in conformitate cu posibilitatile si oportunitatile ivite.

Optimismul activ, este compus, in viziunea lui More, din doua parti esentiale:

A. Interpretarea pozitiva a experientei

B. Influentarea pozitiva a rezultatelor.

Cele doua laturi ale optimismului dinamic converg si interactioneaza, in sensul ca interpretarea pozitiva duce la actiuni pozitive, prin schimbarea directiei atentiei si energiei investite, si apoi actiunile pozitive pot sa intareasca stilul atributional pozitiv.

Fiecare dintre aceste doua laturi are la randul ei anumite componente, dupa cum urmeaza:

A. Interpretarea pozitiva a experientei are ca si componente:

1. Concentrarea selectiva;

2. Abtinerea de la exprimarea nemultumirilor;

3. Fortarea limitelor;

4. Simtul abundentei;

5. Umorul.

B. Influenta pozitiva a rezultatelor:

1. Rationalizarea;

2. Autoperfectionarea;

3. Experimentarea;

4. Increderea in sine;

5. Valorizarea sinelui (autoeficacitatea);

6. Responsabilizarea personala;

7. Selectarea mediului ambiant.

Sigur ca toate aceste componente vor fi detaliate, dupa cum urmeaza:

A. Interpretarea pozitiva a experientei:

1. Concentrarea selectiva:

Viata unui om e atat de complexa incat nu poate fi perceputa in intregime intr-un singur moment. Ea contine atat de multe elemente, evenimente, cauze, perspective, posibilitati, situatii, consecinte, impliniri, neimpliniri, incat o persoana nu-si poate concentra atentia pe fiecare aspect, in fiecare moment.

Optimistii dinamici isi aleg din multitudinea si varietatea vietii lor sa se concentreze pe adevaruri, fapte care le produc bucurie, incurajare, placere si activitate constructiva. Ei privesc aceiasi lume ca si pesimistii, dar vad lucruri diferite, sau vad lucrurile din alte perspective.

De exemplu optimistul (O) si pesimistul (P) merg cu acelasi autobus. Autobusul se strica si ambii sunt obligati sa parcurga distanta ramasa pe jos. Domnul O se gandeste ca ii prind chiar bine 10 minute de mers pe jos pentru a-si imbunatati conditia fizica; domnul P nu se gandeste decat ca-si va prafui pantofii si poate, va obosi.

Optimistul isi petrece cel mai mult timp acordand atentie oportunitatilor, intalnindu-se cu oameni care il inveselesc, il energizeaza, si de pe urma carora are beneficii (nu neaparat materiale).

Nu inseamna ca daca optimistii activi au atentia selectiva, ei vor neglija semnalele de alarma sau vor nega evenimentele, persoanele, gandurile, trairile neplacute. Nu, in nici un caz, fiindca ei pretuiesc foarte mult rationalitatea si acorda atentie doar durerilor, neplacerilor, dificultatilor sau frustrarilor constructive. Ei percep toate aspectele negative ale vietii dar nu se fixeaza asupra lor, ci mai de graba plaseaza evenimentele neplacute intr-un context de invatare. Tot ei isi preocupa mintea cu ganduri incurajatoare, dadatoare de energie si nu mai au timp pentru a se concentra pe partea neagra a realitatii.

Optimistul poate vedea un eveniment frustrant, il accepta in totalitate, il percepe corect, dar alege sa-l interpreteze intr-un mod pozitiv, care sa duca la actiune si dezvoltare.

De exemplu daca sotul devine plictisit si lipsit de initiativa in cuplu, daca sotia este optimista, va interpreta acest aspect ca o sugestie pentru ea de a-si imbunatati felul de comunicare cu sotul ei sau de a face lucruri noi si interesante impreuna cu acesta, ca el sa-si recapete interesul pentru viata de cuplu.

Optimistul pastreaza proportiile corecte ale evenimentelor, se bucura de viata lui si cauta solutii atunci cand o provocare apare, pe cand pesimistul se concentreaza asupra frustrarii pe care o resimte, fapt pe care de obicei il exagereaza si-l face lipsit de sens.



Atunci cand optimistului ii merge bine el vede acest fapt ca fiind permanent si durabil, si se considera capabil sa mentina aceasta stare a situatiei in toate aspectele vietii sale.

Atunci cand nu-i merge foarte bine, optimistul interpreteaza experienta ca fiind una educativa si se concentreaza pentru a fi mai bun in viitor.

Pesimistul e descris comform unei anecdote, ca fiind persoana care "se simte rau cand se simte bine, de teama ca se va simti rau cand se va simti bine". El se fixeaza pe absolut orice ar putea sa-i strice dispozitia si parca in disperare cauta orice care ar putea sa arate ca viata lui e grea, deprimanta si plina de probleme. El isi face griji in mod neconstructiv, considerand ca orice e bun nu dureaza mult si traind dupa dictonul "Este prea frumos sa fie adevarat" sau, mai bine spus, durabil.

Daca ceva merge rau, sunt convinsi ca va fi si mai rau, dupa principiul "Un rau nu vine niciodata singur". Pesimistii vad orice oportunitate ce li se ofera ca fiind plina de capcane ce-i pandesc pe ei, tradari, pierderi sau chiar ruinare totala.

Si optimistii recunosc capcanele dar, au o viziune diferita, orientata spre solutii si posibilitati, iar prin concentrarea asupra lucrurilor constructive, ei identifica solutiile la problemele lor si se simt mai motivati sa depaseasca obstacolele intalnite.

Am ales pentru a sublinia diferentele dintre cele doua tipuri de indivizi- optimistii si pesimistii-

2. Abtinerea de la exprimarea nemultumirilor:

Langa un optimist e o placere sa stai pentru ca intotdeauna vede mai mult bine decat rau, lauda mai mult decat acuza, vede mai multe carari deschise decat drumuri inchise. Chiar si atunci cand el se gandeste la un eveniment negativ, pastreaza pentru sine toate supozitiile si le spune doar in cazul in care acestea ar ajuta pe cineva sa gaseasca noi solutii.

Cu cat cineva se plange mai mult altor oameni, cu atat identifica mai mult fenomene deranjante si frustrante. Pe langa aceasta, cu cat cineva se plange mai mult, cu atat plictiseste pe cei din jurul sau. Cu cat ne plangem mai putin, cu atat lasam loc in mintea noastra pentru lucruri constructive, placute si creative.

Un pattern comun intalnit la cei cu stil de gandire pesimist ar suna cam asa: "Viata nu este dreapta!", "Nu merit asa ceva!", "De ce mi se intampla tocmai mie?". Cand ceva rau ni se intampla e posibil sa nu fi meritat sau poate ca lumea nu e dreapta. Dar sa planga cineva din aceste motive e irational. Da! O fi lumea nedreapta, dar trebuie sa stim ca ea nu a fost construita in beneficiul nostru. Ceilalti oameni nu exista pentru a ne servi pe noi si pentru a ne face fericiti.

Cand un pesimist se plange de nedreptate, el scoate la iveala credinta irationala ca viata trebuie sa fie dreapta.

A trai cu adevarat inseamna sa accepti ca lumea va exista in continuare, dar nu va fi intotdeauna dreapta. Nu ne duce nicaieri daca stam nefericiti si plangem pentru asta. Astfel de tanguiri, lipsite de sens si irationale pot doar sa genereze resentimente. Resentimentele duc la ura, ostilitate si invidie.

Optimistii nu se asteapta neaparat la echitate. Ei cauta oameni, evenimente si circumstante care sa le fie utile de-a lungul vietii. Daca se intampla sa "innoate" impotriva valului accepta acest lucru cu calm si umor, cautand solutii viabile care sa-i scoata din criza in care se afla.

3. Fortarea limitelor:

Fiecare om are limitele lui. Fiecare situatie si fenomen are o limita ce nu poate fi depasita. Exemplu: nu poti alerga mai repede ca lumina.Acest gen de limite nu tin cont de ceea ce ne-am propus noi sa realizam in viata.

Multe din lucrurile pe care ni le-am putea propune in viata: sa castigam milioane de dolari, sa facem descoperiri memorabile intr-un anumit domeniu, sa avem un corp ideal, sa devenim faimosi, sunt dificil de realizat, dar exista persoane care au atins aceste teluri.

Optimistul isi cultiva un scepticism constructiv care forteaza barierele credintelor limitate ale lui, ale prietenilor sau ale societatii. El manifesta deschidere spre posibilitati, deschidere care devine molipsitoare. El incearca sa forteze credintele traditionale, necontestate, despre diferite limite, in domeniile in care nimeni nu a demonstrat ca nu e posibil ceva. Increderea optimistului in el insusi si-n calitatile sale nu poate fi zdruncinata usor.

Un optimist rational nu va incerca permanent imposibilul. De altfel, in viata reala nu te confrunti zilnic cu fortarea limitelor sau depasirea imposibilului.

Chiar daca se dovedeste ca un scop e imposibil de atins, optimistul nu trage de aici concluzii frustrante sau care-l afecteaza, fara folos. Multe din limite se dovedesc a fi de netrecut doar in unele contexte de viata. Putem schimba contextul si prin acesta se schimba limitele imposibilului. Poate nu poti sa-ti gasesti norocul intr-un orasel mic, dar acelasi scop poti sa ti-l indeplinesti intr-un oras mare.

Optimistii dinamici devin in mod special suspiciosi cand e vorba despre niste limite propuse pe care altii le numesc "sacre" sau inerente in "ordinea divina". Cei care inteleg intr-un fel dezvoltarea tehnologiei actuale, vad ca fiecare dintre aceste limitari umane traditionale se dovedesc a nu fi invincibile, cum pareau initial.

Optimistii dinamici privesc limitarile personale si sociale prin prisma motivelor care le-a declansat, le analizeaza si gandesc creativ pe baza lor.

Pesimistii accepta aceste limitari fara sa le puna la indoiala, simtindu-se confortabil si lasandu-i pe altii sa ii conduca spre obtinerea unor solutii.

Optimistii incearca presupusele limitari (limite), ramanand in acelasi timp deschisi spre cai alternative si creative.

4. Simtul abundentei:

Pesimistii vad lumea ca fiind plina de obstacole si aproape secata de oportunitati. Simt succesul cuiva ca pe un esec propriu. Ei vad viata ca aducand un profit zero. Castigul cuiva inseamna pierderea altcuiva, deci rezultat zero. Aceste credinte, adeseori inconstiente, despre recompense limitate, succese limitate si optiuni limitate duc pana la urma la invidie si resentiment. In contrast, un optimist adevarat stie ca fiecare persoana poate sa-si imbunatateasca situatia. El admira succesul altuia pentru ca acest succes, nu numai ca nu il afecteaza, dar poate sa-l ajute pentru ca intruchipeaza un model din care poate sa invete si care-i arata ca succesul e posibil. Daca un prieten scrie o carte de succes, eu de ce sa nu pot daca incerc?

Optimistii dinamici se simt liberi sa faca ce vor. Ei se autoconduc dupa valori pozitive si nu dupa frica sau invidie, si experimenteaza lumea intesata de posibilitati din care ei pot sa aleaga.

In mod tipic, ei nu simt nici o obligatie fata de oameni sau de circumstante de a face ceva special. Tot ceea ce fac se conduce dupa dorinta lor si nu dupa presiuni exterioare. Lucreaza la ce le place, nu pentru ca a fost profesia parintilor sau pentru ca e o meserie "respectabila". Ei traiesc cu pasiune, si-si concentreaza atentia asupra ceea ce doresc sa realizeze si asupra modului in care pot face asta. Apreciaza ceea ce au si iubesc lumea pentru tot ce ofera ea. Decat sa se planga ca trebuie sa-si castige existenta, ei isi exprima simtul abundentei apreciind toata gama de posibilitati ce se deschide spre ei. Daca nu detin toate deprinderile necesare ocupatiei dorite le invata.

Crucial pentru a cultiva simtul abundentei este de a fi pentru lucruri si nu impotriva lor. Este bine sa fii impotriva unor aspecte din viata: crime, razboaie, obezitate, lipsa banilor, intoleranta, imbatranire.

Optimistii reformuleaza si exprima faptul ca se opun unui fapt, in termeni pozitivi. In loc sa fie impotriva guvernului ei pledeaza pentru libertate si responsabilitate. In loc sa spuna "NU" drogurilor, spun "DA" placerilor sanatoase.

Energia noastra merge acolo unde ne concentram atentia. Atunci cand esti impotriva unui lucru, iti vei petrece timpul atacand acel lucru, formuland plangeri impotriva lui si avand reactii negative la adresa lui. Cand ai in vedere o alternativa te concentrezi pentru a schimba lucrul care nu-ti place, pentru a crea alternative, provocandu-i si pe cei din jur spre noi optiuni, simtindu-te productiv si creativ vei deveni astfel proactiv si nu reactiv.

Daca esti in favoarea lucrurilor si ai un simt puternic al abundentei iti creezi energia personala. Un simt optimist al abundentei incurajeaza generozitatea si activitatea.

Cand esti intr-o stare puternic optimista doresti sa ataci anumite sarcini pentru ca te astepti sa te simti bine: desfasurand acea activitate te astepti sa inregistrezi progrese in acel domeniu. Aceste comportamente creaza un ciclu de reintarire a sinelui. Optimismul duce la cresterea entuziasmului; entuziasmul genereaza eforturi si progrese care valideaza optimismul si duce la cresterea lui. Virtuosul ciclu al optimismului inlocuieste ciclul vicios al pesimismului.

5. Umorul:

Umorul se constitue atat ca o cauza cat si o consecinta a optimismului dinamic. Optimistii fiind tipuri vesele vor avea tendinta de a vedea mult umor in fiecare eveniment, in comparatie cu mohoratul pesimist.

Pesimistii, cand glumesc, apeleaza la o forma cinica si suparatoare de umor. Pentru ei umorul se constitue intr-o cale de a-i infuria pe ceilalti, de a lua in deradere realizarile si caracterul altora.

Datorita faptului ca optimismul presupune o atitudine deschisa spre noi posibilitati, el duce si la tendinta de a rade si de gandirea dogmatica, atat a noastra cat si a celorlalti. Umorul ne va fi de folos mai ales atunci cand suntem rigizi sau irationali. Cu ajutorul lui ne vom putea privi rezultatele muncii cu amuzament sau vom putea aborda lucrurile si situatiile vechi din unghiuri de vedere neasteptate. Toate acestea explica puterea umorului de a genera transformari ale sinelui. Ni se va parea mai usor sa ne schimbam pe noi insine daca vom putea utiliza umorul pentru a privi obiectiv cine suntem si cine putem deveni. Putem rade de propriile puncte slabe, cu consecinte pozitive pentru ca umorul ne permite sa ne separam nucleul fiintei noastre de prostioarele pe care le facem zilnic.

B. Influentarea pozitiva a rezultatelor:

1. Rationalizarea:

Fiind rational inseamna a ne stradui sa vedem realitatea asa cum este si nu cum am vrea noi sa fie. A fi rational implica adaptarea propriilor credinte la dovezile realitatii, adica abtinerea de la a ne ralia parerea la credintele care nu au suport in realitate, chiar daca ne dorim mult sau credem in ele. Sa nu credem cu certitudine in idei incerte, sa fim intotdeauna dispusi sa ne revizuim ideile pe masura ce apar noi dovezi si argumente.

Optimistul dinamic dezvolta motive pentru a gasi cai prin care sa-si atinga scopurile si nu ceea ce vrea el sa fie adevarat cu ceea ce e adevarat.

Optimistul rational este optimistul care se confrunta cu realitatea, nu se opune ei, isi separa impulsurile rationale de gandirea lui. El judeca in mod critic si logic lumea din jurul sau.

Optimismul rational inseamna utilizarea ratiunii pentru a descoperi ceea ce functioneaza din realitate. Ratiunea implica invatarea modului in care sa se evalueze dovezile ce stau la baza unor cereri, a felului in care trebuie analizate argumentele sau evaluate motivatiile, descoperirea cui sau a ceea ce trebuie sa crezi si pana unde sa o faci.

Este bine pentru sanatatea mea sa iau suplimentar vitamina E? Ar trebui sa cred in teoriile homeopatiei? Ar trebui sa ma iau intotdeauna dupa intuitia mea?

Ratiunea implica de asemenea asigurarea ca scopurile pe care le urmaresti sunt tangibile, consistente si coerente impreuna.

2. Autoperfectionarea:

Optimistii dinamici se vad pe sine in continua transformare - ei vad sinele ca un proces si nu o entitate statica. Ei admit faptul ca sinele poate sa se dezvolte continuu, sa se corecteze si sa se imbunatateasca.

Niciodata nu-si vad personalitatea sau profilul psihologic ca fiin unul finalizat. Mai degraba percep toate acestea ca fiind o tranzitie spre o faza superioara, spre ceva mai bun.

Daca vrem sa ne depasim limitele, sa ne imbogatim viata si sa fim fericiti, trebuie sa ne detasam de ceea ce suntem azi. Mai mult, chiar trebuie sa ne percepem pe noi insine ca fiind supusi unui continuu proces de evolutie, imbunatatire si dezvoltare. Personaliatea noastra curenta sa nu fie mai mult decat o veriga din lantul existentei noastre. Asa cum spunea Henri Beryson: "A exista inseamna a te schimba; a te schimba inseamna a te maturiza; a te maturiza inseamna a te recrea pe tine insuti la nesfarsit."

Impulsul puternic de a te dezvolta si de a-ti depasi granitele si limitele sinelui, la optimisti, nu e generat de frica sau de dezgustul fata de sine. Nu! Acesta vine din imaginea de sine, care e o sursa de inspiratie. Optimistii isi formeaza o imagine a ceea ce doresc sa devina si se folosesc de ea ca de un ghid care-i conduce in actiunile pe care le intreprind. Ei se indreapta cu pasi repezi spre idealurile lor si nu fug de ceea ce sunt acum. Ei cauta sa devina frumosi si nu sa-si acopere uratenia.

Optimistii au la baza un simt al fericirii, dar e o fericire fara satisfactia de sine. Impulsul de transformare a sinelui nu vine dintr-o reactie de respingere a sinelui, ci dintr-o identificare cu procesul de continua intarire si maturizare a sinelui.

Optimistii si-au insusit legea naturala: "Dezvoltare sau disparitie".

A ramane la fel conduce la stagnare si regresie, mai ales in lumea moderna, unde ritmul schimbarilor este unul frenetic si accelerat. Optimistii dinamici nu cauta sa fie stapanii momentului ci stapanii transformarilor.

Optimistii dinamici actioneaza dupa principiul ca o continua depasire a propriilor limite alimenteaza succesul, fericirea si realizarea personala.

3. Experimentarea:

Optimistii dinamici vor fi primii care vor adopta o practica mai eficienta. Optimismul dinamic presupune mai mult decat convingerea ca lucrurile se vor inbunatati. El presupune o cautare activa a unei solutii creative. Cu certitudine, optimistii invata cu inversunare din intaririle culturale, care sunt felurile de organizare a unei afaceri, principiile unei casnicii sau metodele de a ajunge la performante atletice. Cu toate acestea ei nu-si vor pune o credinta de necontestat in aceste idei, doar pentru ca ele sunt vechi si unanim acceptate. Mai degraba vor evalua fiecare idee, fiecare metoda cu beneficiile ei, fiind gata sa incerce abordari noi, acolo unde ele par a oferi mai multe avantaje.

Personalitatea optimista cauta neincetat cai noi de rezolvare a lucrurilor, se abate de la caile traditionale, atunci cand e vorba de intrebari dogmatice si traditii fara suport logic.

Optimistii activi demonstreaza o deschidere fundamentala spre solutii noi si eficiente. O atitudine optimista incurajeaza acceptarea unor surse noi de informatii si a unor metode de imbunatatire a vietii. Atunci cand face parte din personalitatea ta, un optimism activ iti programeaza creierul pentru a intelege posibilitatile si oportunitatile care ti se ofera.

Aceasta atitudine deschisa spre experimentare va duce la descoperirea unor noi abordari si va predispune persoana spre a la incerca. Prin aplicarea acestei certitudini experimentaliste, optimistul dinamic devine foarte creativ.

Dorinta de experimentare implica o toleranta in ceea ce priveste asumarea riscurilor. Bineinteles ca se refera la o asumare a riscurilor in mod rational, riscuri calculate, pentru beneficii anticipate.

Optimistii isi vad sinele ca pe un proces, nu ca pe o entitate statica. Aceasta ii determina sa isi imbunatateasca ideile, metodele si practicile. Ei se asteapta la succes sau, cel putin, se asteapta sa invete din experientele lor si nu vor fi paralizati sau opriti de frica de esec. Isi pastreaza atentia concentrata pe scop, comparativ cu pesimistii care se sperie de experientele incerte pentru ca ei intretin toate rezultatele nedorite, prin faptul ca simt ca daca ar gresi ar insemna ca au esuat si ca sunt prosti.

4. Increderea in sine:

Fiecare se simte sigur pe sine intr-un anumit domeniu al vietii. Poti fi sigur pe tine cand joci tenis sau cand inchei o intelegere. In acelasi timp sunt domenii in care nu ai foarte multa incredere. Poate nu stii schimba un scutec sau sa repari hardul computerului tau. Si optimistii dinamici au laturi slabe dar acest lucru nu ii impiedica sa ramana increzatori in sine.

Increderea in sine nu inseamna increderea in anumite domenii, ci inseamna o convingere fundamentala ca esti competent in viata. Probabil ca mie imi lipsesc o serie de competente pentru a desfasura o anumita meserie dar am incredere ca pot sa dobandesc acele competente. Sunt sigur ca voi gasi solutii sau voi gasi pe cineva care sa-mi dea sfaturi de nadejde. Daca unei persoane ii lipseste acest simt al increderii in sine, simt de baza, drumul spre pesimism este greu de evitat. Sa ajungi la sentimentul de incredere in sine cere un efort, si daca cineva iti promite ca poate sa ti-l obtina usor, minte. Increderea in sine se poate construi numai prin exercitii repetate de recunoastere si celebrarea a tuturor achizitiilor noastre.

Optimistul dinamic crede ca el va schimba in bine ceea ce vrea. Nu-si lasa viitorul pe seama unor sperante si dorinte false, ci preia controlul actiunii. Daca doreste o slujba mai satisfacatoare nu sta sa astepte o oferta, ci merge singur sa caute, fiind increzator ca are abilitatile necesare sau ca poate sa le invete.

Optimismul efectiv implica credinta ca esti capabil sa-ti creezi viitorul pe care-l doresti. Increderea in sine ne da persistenta, determinandu-ne sa insistam in ciuda tuturor piedicilor. Cu ajutorul increderii in sine vom continua sa facem eforturi pana cand vom depasi toate obstacolele.

Pesimistii nu insista pentru ca ei vad multe scopuri imposibil de atins. Prin faptul ca renunta usor si esueaza ei isi reintaresc sentimentul ineficacitatii personale.

Pesimismul general, la o persoana, merge mana-n mana cu o imagine de sine caracterizata de esecuri inabilitate si resemnare. Drumul spre imbunatatirea sinelui si spre experimentarea corecta a realitatii nu poate fi parcurs fara incredere in sine.

5. Valorizarea sinelui (autoeficacitatea):

Incredera in sine combinata cu autoeficacitatea duce la stima de sine.In timp ce increderea in sine inseamna un sentiment fundamental, ca sunt capabil sa muncesc, autoeficacitatea inseamna sentimentul ca merit sa traiesc. Uneori, un individ nefericit care are autoeficacitate in deficit este tributar unor parinti distructivi, care in mod continuu l-au subminat in timpul copilariei, sau este tributar unor doctrine religioase care proclama ca avem o mostenire genetica rea, corupta si lipsita de valoare.

Optimismul dinamic se poate practica si fara un simt al propriei valori, crezand ca suntem valorosi si ca avem dreptul la succes si fericire facem optimismul sa perpetueze. Cat de motivata e o persoana care nu crede ca merita sa exulte de fericire, atunci cand trebuie sa-si creeze conditii pentru succes? Cat de mult isi va dori fericirea daca el considera ca merita sa fie pedepsit? Poate insa sa existe o motivatie: persoana poate sa doreasca sa dobandeasca ceva pentru a putea servi cuiva sau sa poata oferi acel ceva unui Dumnezeu. Aceasta motivatie extrinseca risca sa creeze resentiment. Valorizarea sinelui in legatura cu increderea in sine formeaza o stima de sine puternica. Cand stima de sine nu inunda personalitatea putem aborda orice noua provocare cu multa siguranta.

6. Responsabilizarea personala:

Aici se cere intelegerea corecta a rolului pe care fiecare il joaca pentru a ajunge la rezultatul pe care-l doreste. Optimistul activ stie ca obiectivele pot fi atinse numai prin efort personal. Asumarea responsabilitatii pentru noi insine presupune un simt puternic al scopului. Fara o viziune clara a destinatiei noastre ni se va parea greu sa ajungem undeva. Pentru a fi responsabili trebuie sa fim autodisciplinati: trebuie sa ne pastram valorile si scopurile in minte, sa ne concentram si sa ramanem rezistenti in fata tentatiilor si distragerilor. Mai mult decat atat, mai inseamna sa persistam in munca indiferent ce se intampla cu noi. Persistenta si perseverenta sunt virtuti care se gasesc in caracterele tuturor oamenilor de succes.

Responsabilizarea personala presupune o combinatie intre caracteristicile psihologice si valorile etice.A fi responsabil implica mai mult decat efort personal, concentrare si persistenta. Mai implica si integritate: sa traiesti conform valorilor proprii. O personalitate integrata si-a dezvoltat un set de valori consistent si rational, care-l conduce spre o existenta de succes. Daca iti propovaduiesti valorile dar traiesti dupa capriciile si premisele sociale te vei trezi tras in partea opusa.

Lipsa de integritate ne slabeste vointa prin faptul ca ne ingroapa valorile. Ca o masina care incearca sa porneasca cu frana trasa, ne vom lupta sa ne creem viata pe care o dorim si nu vom reusi, pentru ca ne vom dispersa energiile in diferite directii, neputand urma o traiectorie stabila. Asumarea responsabilitatii, pastrarea cuvantului dat si pastrarea consistentei actiunilor si valorilor inseamna a ne exersa autonomia, abilitatea de a face propriile alegeri chiar daca exista presiuni exterioare. A deveni responsabili pentru noi insine poate fi o provocare mare, atata timp cat ne inconjoara programe guvernamentale care au grija de noi si autoritatile doresc sa ne conduca viata. Acestia ne seduc prin faptul ca ne ofera securitate cu conditia sa renuntam la controlul personal si sa-i lasam pe ei sa decida. Dar odata ce renuntam la autonomia si responsabilitatea noastra, renuntam si la controlul viitorului nostru.

7. Selectarea mediului ambiant:

Putem sa ne mentinem o atitudine optimista, creativa si indreptata spre solutii in orice context. Abilitatea de a alege ce simtim si ce sa facem e un aspect de autonomie umana. Chiar si in lagarele naziste unii ramaneau in viata prin faptul ca se concentrau pe gandurile lor, pe sperantele lor si pe aspectele pe care ei puteau sa le controleze.

Unii dintre noi sunt destul de de ghinionisti sa traiasca si sa munceasca cu persoane care in mod continuu ne spun de ce vom avea esec, de ce eforturile noastre sunt menite esecului si ne semnaleaza toate obstacolele si greutatile pe care le-am putea avea. Atunci cand suntem blocati intr-un astfel de mediu trebuie sa ne mentinem gandirea foarte vigilenta. Daca ne aflam sufocati de aceasta miasma ar trebui sa depunem efort sa schimbam circumstantele. Asta ar putea insemna schimbarea slujbei, a biroului sau eliminarea colegilor sau cunostintelor negativiste.

Optimistii dinamici se vor simti atrasi de persoane si de ambiente care sa-i inspire, sa-i sustina, nu sa-i descurajeze, submineze sau sa-i distraga. Aceasta selectie a mediului si a persoanelor nu trebuie inteleasa ca pe o izolare, ci ca pe o caracteristica a optimismului dinamic. Trebuie sa ne plasam printre persoanele care nu intotdeauna sunt de acord cu noi pentru ca se stie ca pentru a avea succes trebuie sa avem o viziune clara asupra realitatii asa cum e ea si nu asa cum am vrea sa fie. Daca in jurul nostru am auzi doar aprobari de la cei care gandesc asemanator cu noi am vedea lumea intr-un mod eronat. Credintele noastre, valorile si scopurile trebuie sa ne fie testate, provocate si puse la indoiala. Numai prin rezistenta la criticile altora, autocritica, sau prin transpunerea in forme noi vor putea credintele sau scopurile noastre sa-si dovedeasca credibilitatea si validitatea. Asadar, optimistul isi va selecta mediul astfel incat sa se inconjoare nu numai cu cei care sunt de acord cu el, ci si cu cei care, chiar daca ii critica metodele sau scopurile, o fac intr-un mod constructiv, rezonabil si folositor. Criticile ostile si distructive pot fi si ele folositoare, dar este greu sa inveti ceva din ele si pot sa-ti submineze motivatia. Optimistul dinamic isi selecteaza cu grija mediul, pentru a-l aduce pe acesta in forma unei balante intre sustinere si dezacord constructiv.

Optimistul pasiv

In comparatie cu optimistul activ, optimistul pasiv in fata unei situatii problematice spune: "Va fi bine!" sau vorba romaneasca: "Nu a fost niciodata sa nu fie cumva!". Pentru inceput e bine, e promitator, dar daca cineva se rezuma la atat, dupa care lasa lucrurile in voia lor, atunci da dovada de un optimism pasiv, de o mica speranta pe care insa nu doreste s-o puna in aplicare. El gandeste bine, insa nu actioneaza, ceea ce inseamna schimbare zero.El se ascunde in spatele sintagmei "Va fi bine!". Isi ascunde neincrederea si lipsa de initiativa in spatele acestor afirmatii pozitive.

Daca analizam amanuntit trasaturile acestui tip de optimism apare in primul rand deficienta pe care o au astfel de persoane in ceea ce priveste imbunatatirea sinelui. Din cauza ca optimistii pasivi nu doresc sa faca nimic si se asteapta ca altcineva sa le schimbe viitorul, intr-o situatie problema in care solutia ar putea fi imbunatatirea sinelui, ei nu vor face fata. De exemplu, daca luam vechiul exemplu cu un cuplu care nu se mai intelege si se cearta din cauza unor lucruri neinsemnate, partenerul care e optimist pasiv nu va cauta problema neintelegerii lor si nici nu va incerca sa-si imbunatateasca modul de comunicare sau sa-i acorde partenerului mai multa intelegere sau atentie. Nu! El va constata ca sunt neintelegeri dupa care va gandi: "Lasa ca se rezolva si asta. Poate gaseste el o solutie sau poate ne ajuta Dumnezeu. Oricum, ce va trebui sa se intample se va intampla, indiferent ce voi face eu!"

Din punct de vedere al transformarii sinelui, optimistul pasiv da dovada de rigiditate si de plafonare, neexistand la el dorinta de perseverare, schimbare si evolutie.

In ceea ce priveste lucrurile noi si dorinta de experimentare a lor, din nou optimistii pasivi sunt deficitari, pentru ca atat ei, cat si pesimistii raman credinciosi lucrurilor cunoscute, familiare, obisnuite si aprobate de altii. Daca se confrunta in viata cu reguli si lucruri impuse, ei se supun fara cartire, nu le discuta si nu pun intrebari. Nu-i deranjeaza ca lucrurile date poate nu le folosesc la nimic, poate situatia nu-i avantajeaza. Cred orbeste, nu se indoiesc si nu trec prin filtrul gandirii lor nici unul din lucrurile asa numite "sacre", le accepta, se impaca cu ele si le urmeaza pentru ca sunt invataminte "de-a gata", pentru care nu trebuie sa depuna mult efort pentru a le extrage.

Optimistii pasivi nu sunt interesati de lucrurile si de situatiile noi si inedite. Nu-i preocupa sa exploreze realitati noi si nici sa le determine desfasurarea. Se complac in existenta lor monotona si nu prezinta nici un interes sa si-o schimbe.

In ceea ce priveste autocunoasterea, din nou sunt deficitari pentru ca nu prezinta interes pentru abilitatile lor, evita sa se cunoasca, sa-si testeze posibilitatile sau sa-si depaseasca limitele. Daca ar incerca sa se autocunoasca poate ar descoperi aptitudini, abilitati sau tendinte pe care nici nu le banuiau si pe care apoi le-ar putea utiliza eficient pentru a-si imbunatati existenta. Necunoasterea de sine determina si lipsa de incredere in sine. Este un circuit: daca incerci lucruri noi si iti reusesc sau ai succes, descoperi ca ai abilitati de a realiza ceva nou, iti testezi capacitatile si iti depasesti limitele. Din toate acestea deriva un sentiment de incredere in sine si o usoara mandrie, desigur in sensul pozitiv al acestui termen. Increderea astfel capatata iti da imbold pentru a merge mai departe, a savarsi alte lucruri noi, care sa-ti aduca alta doza de incredere. Acesta poate fi circuitul anterior mentionat.

Cum optimistului pasiv ii lipseste veriga cea mai importanta si cea care este declansatoarea intregului circuit, veriga in care sa incerce lucruri noi, nici urmatoarele verigi care vin dupa ea nu se vor putea forma. El, in consecinta, nu va putea sa-si testeze capacitatile, nu va obtine rezultate cu care sa se poata mandri si, astfel, nici increderea in sine nu va avea ocazia sa se intareasca.

In consecinta, optimistul pasiv nu se poate lauda cu o incredere in sine prea puternica si functionala.

Tot din acest "circuit al increderii in sine" mai porneste o trasatura deficitara. Este vorba de valorizarea sinelui. Asa cum se precizeaza anterior, optimistul pasiv nu se cunoaste pe sine. Nu-si cunoaste posibilitatile, dorintele, capacitatile sau limitele. Pentru ca nu si le cunoaste, nu poate nici sa le pretuiasca si nu poate nici sa-si valorizeze .

.Ce efecte are optimismul asupra calitatii vietii oamenilor?

Sigur ca, la fel ca si alte trasaturi psihice, optimismul si pesimismul ne influenteaza viata, rezistenta organismului, comportamentul, performantele si chiar insanatosirea rapida sau stagnarea si reaparitia unor boli.

Pentru a se dovedi toate aceste beneficii aduse de optimism s-au facut foarte multe studii in care s-au corelat diferite aspecte ale vietii umane cu optimismul, din dorinta de a afla in ce mod reuseste optimismul / pesimismul sa le influenteze.

Pentru inceput putem pomeni de un studiu facut de Chris Peterson (apud Adam Khan) si aplicat pe studentii de la Virginia Tech, unde el era profesor. Le-a aplicat studentilor sai Chestionarul pentru stilul atributional, ASQ, si un set de intrebari despre starea lor generala de sanatate si despre cat de des merg la doctor. Dupa aceste teste, timp de un an, Peterson a monitorizat starea de sanatate a studentilor sai si a descoperit faptul ca pesimistii au suferit de doua ori mai multe boli infectioase si au fost nevoiti sa mearga la doctor de doua ori mai des decat optimistii.

Un alt studiu in acelasi sens l-a facut Martin Seligman si colaboratorii (apud Adam Khan) unde au folosit metoda interviului si teste de sange. In urma corelatiilor facute au constatat ca optimistii au o activitate imunitara mai buna decat pesimistii. O astfel de concluzie se poate explica prin faptul ca atunci cand o persoana este pesimista si deprimata anumiti hormoni secretati de creier devin inactivi, fara consistenta creand astfel un circuit de reactii biochimice care duc la incetinirea activitatii sistemului imunitar. Doua componente foarte importante ale sistemului nostru de aparare sunt celulele "T" si celulele "NK". Celulele "T" detecteaza organismele invadatoare precum virusii si-si activeaza capacitatea de a le neutraliza pe acestea. La pesimisti celulele "T" nu se multiplica atat de repede ca la optimisti, permitand astfel virusilor sa afecteze organismul. Celulele "NK" sunt componente ale sangelui si au rolul sa neutralizeze orice microorganism considerat strain fata de organism, cum ar fi celulele cancerigene. La pesimisti celulele "NK" pot sa afecteze entitatile straine, insa nu le pot distruge suficient de repede si complet.

Erik J. Giltay si colaboratorii (2004) au realizat un studiu pe pacienti cu varste intre 65 si 85 de ani. Acestia au fost pusi sa raspunda la un chestionar care cuprindea 30 de itemi despre sanatatea lor, respectul de sine, morala, optimism si relatii sociale.

La sfarsit, comparandu-se raspunsurile celor optimisti cu cei pesimisti s-a identificat la primii un risc cu 55 de procente mai mic decat la cei din urma, de a muri din orice cauza, si un risc de a muri de o boala cardiovasculara cu 23 de procente mai mic decat la pacientii pesimisti.

Optimismul il ajuta pe individ:

- prin faptul ca se inlocuieste sentimentul de neajutorare cu un sentiment de control, optimismul sprijina sistemul imunitar. Aceasta s-a demonstrat in experimentul cu sobolani de catre Maclelon Vis Intrainer. Sobolanii care experimentau neajutorarea si resemnarea erau mai vulnerabili la tumori decat cei care reuseau sa opreasca socurile electrice.

- optimistul va cauta un ajutor medical si se va integra in programe de sanatate si tratament mai mult decat pesimistul. Pesimistul isi va spune "Nici nu mai conteaza ce fac" si va renunta sa ceara sfatul si ajutorul medicului.

Un studiu facut pe o suta de studenti de la Harvard a aratat ca optimistii renunta la tigari mai repede decat pesimistii.

- cu cat o persoana intalneste mai multe evenimente negative in viata, cu atat creste probabilitatea de a suferi de mai multe boli. Daca intr-o luna iti pierzi slujba, te desparti de partener si iti moare un prieten, posibilitatea de a te imbolnavi creste foarte mult. Pesimistii experimenteaza mai multe astfel de evenimente pentru ca nu fac nimic pentru a le preintampina, iar cand se intampla isi fac mai mult rau gandindu-se la ele in mod persistent, negativ si lipsit de ajutor.

- multe studii au aratat o clara corelatie intre rezistenta la boala si gradul de suport social. Oamenii singuratici care nu au prieteni apropiati, sau care se retrag nefericiti din societate, prezinta un risc mare de boala si cand sunt bolnavi devin tot mai grav bolnavi.

Pesimistul nu prea actioneaza pentru a gasi sprijin.

Optimistul lasa la o parte pasivitatea si cauta ajutorul oamenilor. Compania altora reduce stresul, ceea ce duce la sprijinirea sistemului imunitar. Ajutorul celorlalti ne face sa avem grija de noi, ne incurajeaza sa ne luam medicamente sau sa mergem la medic.

Un studiu britanic a analizat situatia a 69 de paciente cu cancer la san timp de 5 ani. S-a concluzionat ca cele care luptau cu optimism impotriva cancerului aveau un numar mic de recidive si traiau mai mult decat cele care s-au raportat la diagnosticul lor in mod fatalist si pasiv. Femeile care au supravietuit dupa recidive au fost cele cu un stil de gandire optimist. Deci, e incontestabil faptul ca felul in care gandim ne influenteaza starea de sanatate.

In ceea ce priveste efectele stresului asupra organismului unui individ, s-a constatat experimental ca, daca un individ este optimist va invata sa fie detasat fata de stres, va fi predispus sa-si gaseasca metode de coping pozitiv si activ, cum ar fi sportul, practicarea hobiurilor sau relaxarea. Aceasta concluzie a fost formulata de Jonathan C. Smith (1993).

Un alt aspect pe care-l previne optimismul este frica. Datorita faptului ca un optimist are de obicei expectante pozitive de la viata, de la oameni si de la situatii, fie chiar si o situatie in care el a gresit, nu traieste sentimntul de frica si nu anticipeaza un final negativ niciodata. Mergand mai departe, se poate spune ca optimismul ne permite instalarea anxietatii, care e de fapt un sentiment de frica generalizat si fara un obiect declansator.

Primele dovezi ale faptului ca optimismul faciliteaza succesul vin de la Martin Seligman (apud Max More). El a comparat efectele optimismului asupra rezultatelor muncii, educatiei, sportului si asupra sanatatii. A pornit de la ipoteza ca succesul va fi determinat nu doar de aptitudini si motivatii, ci si de optimism. Studiul s-a facut pe niste agenti de asigurari de la o companie. S-a aplicat mai intai ASQ (Stil atrubutional), care a aratat ca pe masura ce persoana era mai optimista, pe atat scadea posibilitatea ca ea sa renunte la slujba pe parcursul primului an, si cu cat era mai optimista, cu atat incheia mai multe contracte.

In ceea ce priveste succesul educational, si aici stilul atributional a avut acelasi efect. Seligman si Kamen au aplicat ASQ pe 300 de studenti incepatori din Universitatea Pensilvenya. Au descoperit ca la sfarsitul primului an studentii care au fost mai optimisti s-au descurcat mai bine. Cercetatorii spuneau ca din doua persoane cu activitati academice egale, cea care va fi mai optimista va avea mai mult succes si note mai bune. Optimistii au fost cei care si-au explicat succesul prin caracteristici personale de durata si nu prin succes, noroc, soarta, teste usoare sau standarde scazute.

Aceleasi rezultate au fost obtinute si cand Seligman a testat 1200 de baieti proaspat intrati in Scoala Militara West Point. Sistemul de acolo e de asa maniera, ca 100 dintre ei renunta chiar inainte de a incepe cursurile. Autoritatile scolare au fost ingrijorate de rata de abandon si de imposibilitatea lor de a prezice cine va renunta si cine nu.

Dupa 2 ani de studii, Seligman a concluzionat ca cei care renuntau erau studenti pesimisti care dadeau vina pe evenimentele proaste, credeau ca acestea nu se vor mai termina si ca li se va intampla la fel orice ar face.

S-a dovedit de asemenea legatura dintre optimism si succes si in sport. Seligman si colaboratorii sai spuneau ca optimistii au un nivel al motivatiei mai ridicat si sunt mai perseverenti in eforturile lor de a reusi.

Cercetatorii au concluzionat in urma analizei mai multor declaratii ale unor sportivi din anumite echipe, in care faceau predictii asupra succesului viitor al echipei, ca stilul atributional al echipei explica succesul sau insuccesul acesteia. Adica, gradul de optimism indica succesul chiar si dupa ce s-a recunoscut cat e de buna echipa, iar pesimismul indica esecul.

Un alt domeniu in care s-a studiat influenta optimismului asupra succesului a fost politica. Intr-un studiu s-au analizat discursurile candidatilor Republicani si Democrati la presedintie intre 1948 si 1984. Dupa ce s-a stabilit rata de popularitate a candidatilor in functie de numarul de voturi, candidatii care se concentrau in discursurile lor pe partile negative ale viitorului natiunii, aproape intotdeauna pierdeau in fata celor care se concentrau in discursul lor pe aspectele pozitive. Candidatii pesimisti au pierdut 9 din 10 la alegeri.

De exemplu: Adlai Stepheson, invinsul din 1952 declara "Incercarile grele ale secolului XX, cel mai sangeros si turbulent din era crestina, sunt departe de a se fi terminat. Sacrificiul, rabdarea si scopurile implacabile vor fi soarta noastra de acum incolo."

Oponentul lui, cel care a avut succes, a spus "Voi merge in Coreea!"

1.2. Suportul social-delimitari conceptuale

Nevoia de suport social, este una din nevoile umane esentiale. Suportul social ( resursele sociale), se refera la reteaua de sustinere sociala, la ansamblul relatiilor interpersonale ale individului, legatura afectiva pozitiva cu prietenii sau familia, pe care acesta o stabileste, ajutorul care-i este acordat de grupul social din care face parte,( ajutor financiar, sfaturi, informatii, aprecieri referitoare la o situatie, etc.)

Thoits, (1995), spunea ca suportul social se traduce prin a putea sa te bazezi pe o persoana in care sa poti avea incredere in momente dificile, a-l simti aproape de tine ca si cum ar face parte din familia ta, sau ti-ar fi un prieten foarte apropiat (apud. Ferrari, 1997).

E foarte important modul in care individul apreciaza gradul de sustinere sociala. Cu cat il apreciaza ca fiind mai mare, cu atat ii creste sentimentul capacitatii proprii de control asupra unei situatii si astfel se reduce efectul negativ al stresului generat de dificultatea acelei situatii.

Este cunoscut faptul ca, in cazul unei situatii problematice generatoare de stres, individul cauta sa apeleze la strategii de coping. Aceste strategii desemneaza un ansamblu de mecanisme si conduite pe care individul le interpune intre el si evenimentul perceput ca amenintator, pentru a stapani, a tine sub control, pentru a tolera sau diminua impactul acestuia asupra starii sale de confort fizic si psihic (Lazarus si Launtier, 1978 ). Aceste strategii de coping nu sunt alese la intamplare ci sunt alese in functie de mai multe variabile. Suportul social face parte din cadrul variabilelor ambientale, care influenteaza atat perceperea unei situatii stresante cat si alegerea strategiei de coping.

Existenta unui climat social favorabil, a unor relatii interpersonale armonioase asigura individului un important suport fizic si moral ajutandu-l sa faca fata tuturor exigentelor la care este supus de-alungul vietii.

Lipsa sentimentului de apartenenta la un grup, relatii sociale tensionate, nerecunoasterea si nesustinerea individului de catre grupul sau, duce la lipsa sentimentului de siguranta, de incredere in propriile posibilitati, dezechilibru, strare de disconfort si de stres si chiar posibile urmari patologice.

1.3. Tineretea- delimitari conceptuale

Aceasta perioada din viata unui individ se imparte in mai multe etape:

1. Tranzitia spre tinerete: 18-22 ani, caracterizata prin dorinta de castigare a autonomiei afective si financiare fata de familia de provenienta;

2. Intrarea in lumea adultilor: 22-28 ani, cand se realizeaza o explorare a rolurilor de adult, precum si asumarea unor responsabilitati care decurg din acest rol. Se manifesta acum idealul, dar si interesul pentru un anumit mentor;

3. Tranzitia spre 30 de ani: este caracterizata prin evaluarea alegerilor facute atat in plan socio profesional, cat si in plan marital sau conjugal.

4. Perioada 32-40 de ani, care este marcata de interesul pe care individul il are pentru profesie, doreste sa renunte la mentor, se afirma profesional si doreste sa fie validat sau apreciat de grupul social si luat in considerare pentru promovare la locul de munca.

In aceasta perioada se pot manifesta diferentele pentru barbati si femei, care vizeaza in prima parte construirea identitatii si aptitudinea fata de cariera, astfel, femeile penduleaza intre asumarea de responsabilitati familiale si cele profesionale, manifestand in acelasi timp interes si atasament fata de ceilalti.

Dimensiunea fizica in tinerete se caracterizeaza prin:

-la 25 de ani functiile organismului sunt pe deplin formate, iar declinul care va incepe va fi aproape imperceptibil si va fi gradual. In aceasta perioada inaltimea ramane constanta, iar forta fizica atinge punctul maxim intre 20 si 30 ani.

-din punct de vedere al starii de sanatate aceasta perioada ridica cele mai putine probleme, iar bolile cu cea mai mare incidenta, dar si acestea fiind intalnite cu frecventa mai mica sunt infectiile respiratorii si bolile cu transmitere sexuala.

Despre dimensiunea intelectuala se poate spune ca aici intervine o perfectionare a structurilor cognitive datorita diversitatii si complexitatii problemelor care intervin in viata individului dupa 25 de ani.

Gandirea are la aceasta varsta urmatoarele coordonate:

a) este relativista: se deosebeste de cea a adolescentului prin faptul ca tanarul vede informatiile ca fiind relative si dependente de subiectivitatea individului. Experienta si plusul de informatie il face pe tanar sa mediteze asupra mai multor alternative de rezolvare a unor probleme.

b) gandirea este dialectica si implica dorinta si capacitatea tanarului de a accepta si rezolva probleme, chiar daca sesizeaza contradictii ori puncte de vedere antagonice. Astfel, gandirea postformala permite sesizarea incongruentelor, a paradoxurilor si formarea unor raspunsuri, luand in calcul atat informatiile "pro", cat si cele "contra".

c) gandirea este sistematica, exprimand tendinta tanarului de gasire a unui sistem care sa includa informatii si sa-si organizeze experientele, dar mai ales sa inteleaga lumea ca pe un macrosistem, alcatuita dintr-o multitudine de sisteme.

In urma unor ample cercetari s-a constatat ca inteligenta fluida va atinge maximum la sfarsitul adolescentei si va incepe sa scada spre sfarsitul tineretii; in acest caz factorul cultural este justificativ. Inteligenta cristalizata, se pastreaza constanta pana la varste inaintate, ea fiind responsabila pentru rezolvarea unor probleme si situatii algoritmizate, standardizate si rutiniene. Diferente apar din perspectiva volumului si modului de organizare a cunostintelor si strategiilor rezolutive, metacognitiilor, capacitatii de transfer si adancirea proceselor informationale.

Dezvoltarea sociala si morala se poate descrie astfel: dezvoltarea morala continua pe parcursul tineretii si a perioadei adulte, fiind dependenta in cea mai mare parte de experientele profesionale care sunt puternic incarcate emotional. Acum apar diferentele dintre sexe, in ceea ce priveste evaluarile judecatilor morale. Femeile percep moralitatea ca pe obligatia de a avea grija de altii si a evita lezarea acestora. Barbatii insa, definesc problemele morale ca pe niste reguli si norme ce au rolul de a controla si penaliza comportamentele antisociale.

O alta problema specifica acestei perioade este cea de alegere a unui partener, ce implica o selectie care cuprinde anumite etape:

- proximitate spatiala;

- atractivitate fizica;

- mediu socio cultural;

- similaritate atitudinal-valorica;

- complementaritate sau gradul de implicare in relatie.

Casatoria genereaza o stare de anxietate, presiune si solicitare, ea avand loc cel mai frecvent la fete la 20-25 de ani, iar la baieti la 22-29 de ani. O alta problema care deriva din casatorie este cea de a avea un copil, aspect ce poate genera:

- tendinte impulsive;

- stari obsesive si de depresie;

- anxietate de fond cu influente considerabile asupra atmosferei din familie.

La varsta tineretii pot aparea si o serie de situatii speciale ce fac trimitere in special la fenomenul infractionalitatii. S-a constatat ca lipsa unui statut social influenteaza in mod negativ comportamentul tanarului.

1.4. Maturitatea-delimitari conceptuale

Din punct de vedere al limitelor de varsta maturitatea este fixata intre 40 si 65 de ani. In ceea ce priveste latura fizica si starea de sanatate, in perioada de maturitate incep sa se schimbe infatisarea, perceptia senzoriala,functionarea sexuala si chiar sanatatea individului. Cele mai vizibile schimbari sunt la nivelul pielii, unde apar riduri si cute si la nivelul parului apare degradarea incaruntirea lui. Vocea se schimba si ea, devenind mai slaba, iar despre constitutia corpului s-a constatat o descrestere a inaltimii si o crestere in greutate.

Toate aceste schimbari corporale au consecinte psihologice. Astfel ca se inregistreaza o modificare a stimei de sine, la unii indivizi pentru ca isi compara infatisarea cu persoanele mai tinere decat ei.

Nici functionarea senzoriala nu ramane nealterata, vazul si auzul pierzandu-si din acuitate. La fel se intampla si cu simtul gustativ si cu cel olfactiv, care-si pierd din capacitatile anterioare. Un proces invers se inregistraza in cazul sensibilitatii la durere, pentru ca aceasta creste incepand cu 45 de ani.

Starea de sanatate se altereaza semnificativ, bolile de inima si cele ale cailor respiratorii avand o puternica incidenta la aceasta varsta. Pe langa aceste aspecte, la femei se apropie varsta de instalare a menopauzei, fenomen ce este de obicei insotit si de alte simptome fizice si psihologice neplacute, care isi extind efectul si asupra vietii sexuale, care se diminueaza si a carei calitate scade.

Functionarea intelectuala sufera si ea modificari, care se resimt la nivelul performantelor intelectuale, care scad la unii indivizi datorita degenerarii neuronale, in timp ce la alti indivizi creierul formeaza conexiuni noi si adaptative. Inteligenta si deprinderile au tendinta de a ramane constante si stabile pe parcursul maturitatii, de aceea, orice adult este capabil sa invete orice subiect sau deprindere formala si informala, in conditiile in care ofera suficient timp si atentie acesteia.

Daca ne referim la viata sociala a maturilor si la legaturile lor cu persoanele semnificative din viata lor, trebuie mentionat faptul ca in aceasta perioada, copiii parasesc familia de origine, lucru care duce la intrarea familiei intr-o alta faza in devenirea ei, si anume, cuplul revine la statutul de cuplu conjugal singur. Aceasta faza se numeste stadiul "cuibului gol". Uneori plecarea copiilor are un impact negativ asupra parintilor pentru ca unele mame isi creeaza existenta in jurul cresterii copiilor, iar plecarea acestora poate genera stari de depresie, insomnie si inapetenta.



Exista si situatii in care stadiul "cuibului gol" poate fi o perioada critica pentru stabilirea cuplului, atunci cand relatia dintre membrii cuplului a fost una tensionata si cei doi stateau impreuna doar pentru copii. Atunci cand indatorirea de parinte a luat sfarsit cei doi descopera ca nu-i mai leaga nimic si exista posibilitatea unei despartiri.

In cazul in care se intampla divortul celor doi, refacerea dupa acest eveniment se face in mai multe etape. In prima etapa adultul experimenteaza tristetea sau furia, in al doilea stadiu scad resentimentele dar ramane nevoia de ajutor financiar sau emotional. In al treilea stadiu fiecare sot incepe sa-si descopere o noua identitate ca o persoana singura, moment in care adultul isi descopera noi pasiuni si interese si leaga noi relatii de prietenie. In ultimul stadiu adultul se simte confortabil cu noua situatie si identitate. Tot acum apare si o noua abilitate de a face fata problemelor zilnice si fiecare se percepe ca un individ cu calitati, capacitati dar si slabiciuni.

In ceea ce priveste dezvoltarea carierei, adultul se afla in perioada maturitatii intr-o faza maxima a carierei sale, bucurandu-se de un prestigiu mai ridicat decat in tinerete sau este in faza in care se orienteaza spre o alta profesie. Exista si posibilitatea pierderii locului de munca din diferite motive, fapt care determina readaptarea la o situatie noua, readaptare care depinde de sprijinul celor din jur si de atitudinea individului fata de propria persoana.

In jurul varstei de 60 de ani majoritatea persoanelor se retrag din activitatea profesionala. Aceasta perioada are si ea stadiile sale. In faza anterioara pensionarii ei aduna informatii pentru perioada de dupa pensionare si fac diferite planuri in legatura cu aceasta. In a doua faza, imediat dupa pensionare, individul se bucura de libertatea pe care nu a avut-o pana acum. Mai tarziu insa, entuziasmul incepe sa scada, iar persoana devine plictisita, inutila si nemultumita. In ultima faza individul se reorienteaza si isi construieste un nou stil de viata, cautandu-si noi activitati si preocupari.

1.5. Rezolvarea de probleme-delimitari conceptuale

Teoria asupra rezolvarii de probleme are la baza trei concepte: rezolvarea de probleme, problema si solutie.

O problema apare atunci cand "subiectul intentioneaza sa-si realizeze un scop sau sa reactioneze la o situatie stimul pentru care nu are un raspuns stocat in memorie" (Miclea, 1994, p. 404).

Dificultatea perceputa de subiect in aceasta situatie este rezultatul diferentei dintre experienta acumulata de acesta si situatia noua pentru care este necesara o restructurare profunda a tuturor achizitiilor individului. Daca in experienta individului se gasesc puncte de sprijin situatia este rezolvabila, altfel, individului ii este imposibil sa gaseasca o rezolvare.

Mielu Zlate (1999) defineste o problema ca fiind o situatie "ce presupune raspunsuri adaptative pe care subiectul nu le poate pune in disponibilitate utilizand direct conduite deja elaborate".

Rezolvarea de probleme se poate defini ca fiind un proces cognitiv comportamental auto directionat, prin intermediul caruia o persoana incearca sa identifice solutii eficiente sau adaptative pentru problemele specifice intalnite in viata de zi cu zi.

Solutia consta intr-un raspuns adaptativ specific sau dintr-un pattern de raspuns (cognitiv si / sau comportamental), ca rezultat al procesului de rezolvare de probleme aplicat situatiei problematice. Cand se vorbeste de solutie eficienta, se face referire la acea solutie care reuseste sa indeplineasca obiectivul stabilit al procesului de rezolvare de probleme, ajungandu-se la o schimbare de situatie care nu mai este perceputa ca fiind problematica. O astfel de schimbare poate include minimizarea efectelor negative cat si maximizarea celor pozitive, poate avea efecte doar asupra propriei persoane, cat si asupra altora sau poate avea consecinte de lunga sau scurta durata.

CAPITOLUL II: METODOLOGIA CERCETARII

2.1. Obiectivul cercetarii

Obiectivul acestei lucrari este conturarea trasaturilor specifice ale unui optimism in conditiile influentei unei palete vaste de variabile psiho-sociale.Altfel spus, cautam sa-l descriem pe optimist asa cum e el in viata de zi cu zi, la locul sau de munca sau in relatia cu prietenii lui.

2.2. Subiectii

Atat in etapa de testare cat si in cea de retestare sunt solicitati subiecti (N= 117) de ambele sexe, masculin si feminin, cu varste cuprinse intre 18 ani si 59 de ani, cu educatie medie si superioara si care provin atat din mediu urban cat si din mediu rural. In privinta confesiunii religioase acestia sunt ortodocsi, catolici si protestanti.

2.3. Ipoteze si design experimental

Lucrarea propune testarea a patru ipoteze:

HS 1: Optimismul si stilul atributional sunt influentate de evenimente recente de viata.

V.I.A- frecventa evenimentelor de viata: - a1 evenimente de viata absente

- a2 evenimente de viata frecvente

V.D.X-frecventele de raspuns la scalele ASQ si Optimism

Design experimental de baza

HS 2: Exista posibilitatea unor modificari longitudinale intre test si retest (T1 - T2) in ceea ce priveste rezolvarea de probleme, satisfactie in viata, suport social si atribuirile facute de un individ.

HS 3: Exista diferente in functie de sex in ceea ce priveste satisfactia in viata si perceptia capacitatii de rezolvare de probleme.

V.I.A-sexul respondentilor: - a1 - masculin

- a2 - feminin

V.D.X-frecventele de raspuns de la scalele S.V. si P.S.I.

Design experimental unifactorial

HS 4: Exista diferente in functie de starea civila in ceea ce priveste optimismul, suportul social si satisfactia in viata resimtita de subiecti.

V.I.A-starea civila a respondentilor: - a1 - necasatoriti

- a2 - casatoriti

V.D.X-frecventele de raspuns de la scalele O, S.S.P., si SV.

Design experimental unifactorial

2.4.Instrumente si metode

Se utilizeaza ca instrumente de lucru mai multe scale aplicate subiectilor prin metoda creion-hartie atat in faza de test cat si in cea de retest.

2.4.1. Scala de rezolvare de probleme (PSI) Inventarul Rezolvarii de Probleme (Heppner, P., 1982)

Instrumentul este proiectat pentru a masura felul in care subiectii considera ca reactioneaza la problemele personale in mod cotidian. Instrumentul evalueaza constientizarea abilitatilor pentru rezolvarea problemelor sau stilul propriu de rezolvare a problemelor.

Aceasta sacla contine 35 de itemi la care se solicita raspunsuri pe o scara de la 1 la 6, unde 1 inseamna "puternic de acord" iar 6 inseamna "puternic dezacord".

S-a calculat coeficientul de consistenta interna Cronbach atat pentru intreaga scala cat si pentru subscalele Inventarului rezolvarii de probleme. Dupa cum se poate observa (tabelul 1.), consistenta interna a chestionarului in general, precum si a fiecarei subscale in parte, este foarte buna, ceea ce permite folosirea acestui instrument in scopuri de cercetare si diagnosticare

Tabelul 1 Alfa pentru Scala de rezolvare de probleme (PSI)

Variabila

N

Media

Abaterea standard

Alfa Cronbach

Increderea in capacitatea proprie de rezolvare de     probleme

T1

T2

Stilul apropiere evitare in rezolvarea de probleme

T1

T2

Controlul personal perceput asupra capacitatii de rezolvare de probleme

T1

T2

Index

T1

T2

2.4.2. Scala de evenimente recente in viata (SERV)

Pentru monitorizarea evenimentelor recente de viata a fost utilizata SCALA DE MONITORIZARE A EVENIMENTELOR RECENTE DE VIATA. Scala a fost conceputa de Kohn si Macdonald in 1992. Aceasta scala permite masurarea tracasarilor cotidiene care conduc adesea spre stresul cronic. Scala cuprinde 41 itemi.

Posibilitatile de raspuns sunt intre 1 si 4, unde 1 inseamna "aceste situatii nu fac parte din viata mea" si 4 "sunt o parte importanta a vietii mele". Cotarea se face direct pentru cei 41 itemi.

Studiile efectuate pe populatia americana au relevat o consistenta interna adecvata, pusa in evidenta in urma aplicarii scalei. In ceea ce priveste, validitatea discrimininativa, scala permit discriminarea intre populatii clinice si non-clinice in ceea ce priveste stresul si aspecte care sunt mai putin evaluate de scalele globale consacrate in literatura de specialitate.

S-a calculat coeficientul de consistenta interna Cronbach pentru intreaga scala.

Dupa cum se poate observa (tabelul 2), consistenta interna a chestionarului, este foarte buna, ceea ce permite folosirea acestui instrument in scopuri de cercetare si diagnosticare.

Tabelul 2 ά pentru scala de evenimente recente de viata (S.E.R.V.)

Variabila

N

Media

Abaterea standard

Alfa Cronbach

Evenimente recente de viata

T1

T2

2.4.3. Scala de optimism (LOT) Alfa pentru testul Optimism-Pesimism (LOT)

Optimismul si pesimismul. Este masurat prin intermediul testului de orientare a vietii (The revised Life Orientation Test, L.O.T.-R), construit de Scheier, Carver si Bridges (1994). Testul de orientare a vietii este compus din 12 itemi. Astfel, 4 itemi masoara diferentele interindividuale in ceea ce priveste optimismul (1, 4, 5, 11) si 4 masoara pesimismul (3, 8, 9, 12). Acestor 8 itemi le este asociat un set de distractori sau itemi filtru (2, 6, 7, 10). Rezultatele sunt inregistrate pe o scala de la 1 (dezacord puternic) la 5 (acord puternic). Testul de orientare a vietii (LOT-R) este o versiune scurta si modificata a a testului original de orientare a vietii (Scheier si Carver, 1985). La acest test in literatura de specialitate au fost gasite corelatii de .95 cu alte teste (Scheier si colab., 1985). Exista studii care considera si evalueaza optimismul si pesimismul ca fiind un fenomen unidimensional Totusi, cele mai multe studii cuantifica separat scorurile pentru optimism si pesimism, astfel coeficientul a pentru subscala optimism a fost de .68 si .80 pentru subscala pesimism.

S-a calculat coeficientul de consistenta interna Cronbach atat pentru intreaga scala cat si pentru subscalele testului de optimism si pesimism Dupa cum se poate observa (tabelul 3.), consistenta interna a chestionarului in general, precum si a fiecarei subscale in parte, este foarte buna, ceea ce permite folosirea acestui instrument in scopuri de cercetare si diagnosticare.

Tabelul 3 ά pentru testul de optimism si pesimism (LOT-R)

Variabila

N

Media

Abaterea standard

Alfa Cronbach

Optimism

T1

T2

Pesimism

T1

T2

2.4.4. Test de stil atributional (ASQ)

Chestionarul a fost dezvoltat de catre Peterson, Semmel, von Baeyer, Abramson, Metalsky si Seligman in 1982 (The Attributional Style Questionnaire-A.S.Q.) pentru a masura tendinta stabila de a face atribuiri sau inferente cauzale care se presupune ca joaca un rol determinant in depresie (Peterson si Seligman, 1984).

ASQ este format din 12 situatii ipotetice, primele 6 descriu rezultate pozitive si urmatoarele 6 descriu rezultate negative. In plus, prima jumatate reprezinta situatii interpersonale sau afiliative, iar a doua jumatate reprezinta orientarea succesului sau a realizarii. Fiecare situatie este urmata de o serie de probleme la care raspunsul va fi dat de subiect prin intermediul unei scale cu 7 puncte (vezi anexa). La prima intrebare subiectul va face "speculatii" in legatura cu ceea ce a cauzat rezultatul in acea situatie. Acesteia ii sunt urmate de o serie de 3 probleme care vor intreba daca cauza rezultatului este una interna sau una externa, stabila sau instabila, globala sau specifica.

Subiectul este intrebat:

daca cauza apare datorita caracteristicilor pesoanei sau situatiei (intern versus extern);

- daca cauza va fi prezenta din nou in situatiile viitoare sau este doar temporala (stabil versus instabil);

- daca cauza influenteaza si alte arii ale vetii personale sau va influenta doar situatii similare cu cea descrisa (global versus specific).



Cele trei dimensiuni atributionale clasificate sunt asociate cu evenimentul descris fiind notate in directia cresterii internalitatii, stabilitatii sau a globalitatii. Scorul compozit va fi determinat prin sumarizarea itemilor potriviti in scor compozit. Scalele intern, stabil si global se pot combina prin doua scoruri ale stilului atributional compozit, unul pentru evenimente pozitive si unul pentru evenimente negative la baza fiind 18 itemi pentru fiecare.

Consistenta interna masurata de autori pentru evenimente pozitive a fost (.75 si (= .72 pentru evenimente negative.

Chestionarul a fost supus criticilor insa nu a fost negat de nici o grupare de teoreticieni; autorii sunt de acord cu ideea conform careia cognitia (stilul explicatoriu sau atributional) si evenimentele negative prin ele insele nu ar putea fi predictori ai depresiei; interactiunea acestor doua variabile totusi ar putea servi producerii unor expectante negative care pot fi cauze ale depresiei.

S-a calculat coeficientul de consistenta interna Cronbach atat pentru intreaga scala cat si pentru subscalele stilului atributional.

Dupa cum se poate observa (tabelul 4.), consistenta interna a chestionarului in general, precum si a fiecarei subscale in parte, este foarte buna, ceea ce permite folosirea acestui instrument in scopuri de cercetare si diagnosticare.

Tabelul 4 ά pentru scala de stil atributional (ASQ)

Variabila

N

Media

Abaterea standard

Alfa Cronbach

Intern pozitiv

T1

T2

Stabil pozitiv

T1

T2

Global pozitiv

T1

T2

Stil atributional pozitiv

T1

T2

Speranta

T1

T2

2.4.5. Scala de satisfactie in viata (SV)

Pentru aprecierea satisfactiei a fost utilizata SCALA DE SATISFACTIE IN VIATA. Scala a fost conceputa de Pavot si Diener, 1993. Aceasta scala permite masurarea satisfactiei in viata si "starea de bine" emotionala. Scala nu evalueaza starea de sanatate sau satisfactia financiara.

Scala cuprinde 5 itemi. Posibilitatile de raspuns sunt intre 1 si 7, unde 1 inseamna "nu sunt de acord" si 7 "acord total". Cotarea se face direct pentru cei 5 itemi ai scalei propuse.

Studiile efectuate pe populatia americana (N=176) au relevat o consistenta interna relativ stabila. Coeficientul alfa raportat a fost intre .82 si .87.

S-a calculat coeficientul de consistenta interna Cronbach atat pentru intreaga scala de satisfactie in viata. Dupa cum se poate observa (tabelul 5), consistenta interna a chestionarului este foarte buna, ceea ce permite folosirea acestui instrument in scopuri de cercetare si diagnosticare.

Tabelul 5 ά pentru scala de Satisfactie in viata (S.V.)

Variabila

N

Media

Abaterea standard

Alfa Cronbach

Satisfactie in viata

T1

T2

2.4.6. Suportul social perceput (SSP)

Pentru evaluarea perceptiei suportului social a fost utilizata SCALA MULTIDIMENSIONALA A PERCEPTIEI SUPORTULUI SOCIAL. Scala a fost conceputa de Zimet, Dahlem, Zimet si Farley in 1988. Scala cuprinde 12 itemi din care pot fi extrasi trei factori. Primul factor se numeste "familia". Cel de-al doilea factor se numeste "prietenii", iar cel de-al treilea factor se numeste "altii semnificativi". Fiecare item este structurat in functie de cei trei factori. Posibilitatile de raspuns sunt intre 1 si 7.

Scorul pentru fiecare subscala se realizeaza prin insumarea scorurilor itemilor care o compun. In cazul primului factor sunt reuniti urmatorii itemi: 3, 4, 8, 11. Pentru factorul "prieteni" sunt reuniti itemii: 6, 7, 9, 12 iar pentru factorul "altii semnificativi" sunt reuniti itemii: 1, 2, 5 si 10.

Studiile efectuate pe populatia americana au relevat o consistenta interna adecvata, pusa in evidenta in urma aplicarii scalei pe un esantion de peste 150 de persoane. In ceea ce priveste, validitatea discrimininativa, subscalele permit discriminarea intre populatii clinice si non-clinice in ceea ce priveste stima de sine.

S-a calculat coeficientul de consistenta interna Cronbach atat pentru intreaga scala cat si pentru subscalele suportulul social perceput.

Dupa cum se poate observa (tabelul 6), consistenta interna a chestionarului in general, precum si a fiecarei subscale in parte, este foarte buna, ceea ce permite folosirea acestui instrument in scopuri de cercetare si diagnosticare.

Tabelul 6 ά pentru scala de Suport Social Perceput (SSP)

Variabila

N

Media

Abaterea standard

Alfa Cronbach

Suportul altora semnificativi

T1

T2

Suportul familiei

T1

T2

Suportul prietenilor

T1

T2

2.4.7. Scala de Optimism (O)

Pentru evaluarea nivelului optimismului sau pesimismului la indivizi a fost folosita SCALA DE OPTIMISM. Scala a fost conceputa de Martin Seligman si cuprinde 48 itemi din care pot fi extrase trei dimensiuni dihotomice ale optimismulul: permanenta-temporalitatea, generalitetea-specificitatea, internalitatea-externalitatea. Fiecare item este structurat in functie de cei trei factori. Posibilitatile de raspuns sunt 0 si 1.

Scorul pentru fiecare subscala se realizeaza prin insumarea scorurilor itemilor care o compun. In cazul primului factor sunt reuniti urmatorii itemi: 2, 10, 14, 15, 24, 26, 38, 40. Pentru factorul 2 sunt reuniti itemii:6, 7, 28, 31, 34, 35, 37, 43 iar pentru ultimul factor itemii componenti sunt: 1, 4, 11, 12, 23, 27, 36, 45.

S-a calculat coeficientul de consistenta interna Cronbach atat pentru intreaga scala cat si pentru subscalele suportulul social perceput.

Dupa cum se poate observa (tabelul 7), consistenta interna a chestionarului in general nu a fost buna si singura subscala pe care am putut sa o folosim datorita faptului ca a inregistrat o consistenta buna a fost cea care exprima permanenta pozitiva, fapt pentru care putem sa o utilizam in scop de cercetare.

Tabelul 7 ά pentru scala de Optimism (O)

Variabila

N

Media

Abaterea standard

Alfa Cronbach

Permanent pozitiv

T1

T2

2.5. Procedura de lucru

Respondentii au fost alesi prin selectie aleatoare cu pas statistic de 5, din locuri aglomerate (supermarket). Cei selectati sunt rugati sa participe la o cercetare despre pesonalitatea oamenilor. Celor care accepta sa participe la cercetare, li se ia adresa si numarul de telefon spre a fi contactati ulterior, pentru ca aplicarea bateriei de teste dureaza in jur de 30 de minute. Daca persoana aleasa refuza, se alege urmatoarea, adica a sasea, pentru a se respecta unitatea initiala de selectie.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate