Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» ANALIZA PSIHOLOGICA A ACTULUI INFRACTIONAL


ANALIZA PSIHOLOGICA A ACTULUI INFRACTIONAL


ANALIZA PSIHOLOGICA A ACTULUI INFRACTIONAL

1. Complexitatea fenomenului infractional

Actul infractional este rezultatul comportarii negative a fiintei umane responsabile in raport cu cerintele normelor penale.

Aparitia si dinamica fenomenului infractional nu este consecinta unui factor monocauzal, ci a interactiunii mai multor factori care ii da o anumita configurare determinata de urmatoarele categorii de stari:

posibilitate si realitate;



necesitate si intamplare;

probabilitate;

cauzalitate;

finalitate si scop;

lege (Stanca, 1992).

Conceptele mentionate necesita a fi analizate pentru a fi posibila surprinderea mecanismului trecerii de la o stare la alta a fenomenului infractional.

Inainte de a exista ca realitate, orice infractiune exista ca posibilitate. Aceasta desemneaza totalitatea starilor virtuale prin care fenomenul infractional poate trece, dar pentru care nu exista inca suficiente conditii de realizare.

Pentru a nu deveni realitate in acest stadiu, se impune a fi realizate actiuni preventive, care trebuie sa aiba menirea de a impiedica sau elimina aparitia si influenta conditiilor ce faciliteaza trecerea din sfera posibilului in cea a realului, a unei infractiuni concrete.

Unele infractiuni apar din necesitate (exemplu furtul comis de o persoana careia nu i s-a oferit sansa unui loc de munca si in conceptia sa nu are posibilitate de castig cinstit) sau din intamplare. In cazul infractiunilor intamplatoare apare probabilitatea comiterii unei fapte penale, daca exista conditii care favorizeaza trecerea de la o stare virtuala la una reala.

Fenomenul care precede si provoaca producerea unui alt fenomen se numeste cauza. Din perspectiva psihologiei judiciare are drept continut interactiunea factorilor biopsihosociali ce determina infractiunea. Fara cauza un anumit comportament nu se poate manifesta. Urmare a cauzei apare efectul. Interactiunea dintre cauza si efect are un caracter complex. Acelasi efect poate apare ca urmare a interactiunii mai multor cauze. Asa se poate explica dificultatea dezvaluirii relatiilor cauzale in determinarea fenomenului infractional.

Orice infractiune este o consecinta a unui cumul de factori cu rol determinat si determinator, care au atat valoare de cauza, cat si de efect. De exemplu, un omor poate avea ca mobil profunda dusmanie si ura dintre autor si victima. Bineinteles ca, prin cunoasterea prealabila a acestui mobil, in unele situatii date, se poate actiona preventiv, dar antecedenta imediata din lantul cauzal are la baza tocmai motivele pentru care s-a ajuns la dusmania respectiva.

Intelegerea determinismului cauzal al fenomenului infractional este facilitata de sesizarea actiunii concomitente a unei pluritati de cauze.

In etiologia infractionala apar atat cauze interne ce tin de natura umana, sociala a persoanei, cat si cauze externe ce vizeaza diversi factori culturali, economici, juridici. Ponderea in cazul infractiunilor concrete, o detin cauzele interne (bazate pe factori individuali), care au greutate specifica mai mare in raport cu cele externe. Asa se explica de ce o persoana, in anumite conditii, trece la actul infractional, pe cand alta, in imprejurari similare, nu face acelasi lucru. Concluzia ce se desprinde este ca, in domeniul infractional, cauza externa nu-si poate subordona si nu poate anula cauza interna (Bus, 1997).

Expresia sintetica a complexitatii fenomenului infractional este data de anumite legitati, care surprind, pe de o parte, unitatea actiunii tipurilor de interactiuni abordate (posibilitate si realitate, necesitate si intamplare, cauzalitate si conditionare) si sistemul ce inglobeaza ansamblul legilor care il guverneaza, pe de alta parte.

Actul infractional, ca orice alt tip de act comportamental, reprezinta rezultatul interactiunii dintre factorii ce structureaza personalitatea individului si factorii externi ambientali. In ceea ce priveste factorii interni, endogeni, orice persoana poate prezenta in structura un nucleu mai mult sau mai putin favorabil comportamentului infractional, conturand sau nu o personalitate criminala. Ambianta si conditiile exterioare pot fi favorabile sau nefavorabile in declansarea unui act infractional.

Actul infractional antreneaza in grade diferite, practic toate structurile si functiile psihice, incepand cu cele cognitive si terminand cu cele afectiv-motivational-volitive. Actul infractional este generat de tulburari de ordin emotional si volitiv, sustinute de lipsa sentimentului responsabilitatii si al culpabilitatii de a renunta la satisfacerea imediata a unor trebuinte in pofida perspectivei unei pedepse (Dumitrescu, 1991).

In incercarile de explicare a actului infractional trebuie:

sa fie luat in considerare gradul de generalizare si abstractizare a conceptelor cu care se opereaza in domeniul juridic, acestea se ordoneaza pe continuumul de la general la particular, astfel: "comportament", "deviant", "infractiune", "crima", "omor calificat", "omor comis de X".

Acest ultim caz particular presupune existenta unui infractor concret (o anumita persoana cu anumite particularitati), o victima concreta si un anumit context, anumite conditii in care a fost savarsita. X poate fi normal sau anormal psihologic, barbat sau femeie, tanar sau batran, inteligent sau debil mintal, sarac sau bogat, provenind din familie dezorganizata sau nu, fiind la prima infractiune sau recidivist, cu statut socio-cultural mai mult sau mai putin ridicat. Cazul lui X, desi se poate asemana cu altele, in functie de o serie de variabile, prezinta multe caracteristici strict individuale. In consecinta, necesita explicatii in urma unei analize cazuistice.

urmarite scopurile de catre reactia sociala, cum ar fi de exemplu:

prevenirea generala - prin pedeapsa si publicitatea acesteia se vizeaza descurajarea altor infractori potentiali;

prevenirea individuala - prin pedepsirea infractorului se presupune franarea de la comiterea altor crime in viitor;

securizarea - daca un infractor este condamnat si trimis la inchisoare, societatea se poate simti protejata pentru ca infractorul nu va comite din nou alte fapte antisociale periculoase;

retribuirea - societatea este convinsa ca infractorii nu trebuie sa beneficieze de incalcarile legii, mai mult, ei trebuie sa fie pedepsiti;

insulta morala - stabilirea unei pedepse are si efectul de a oferi societatii posibilitatea realizarii unui catharzis si trairii unui sentiment de usurare in raport cu starile de frustrare, ranire, pierdere si suparare, care rezulta in urma comiterii unei crime. Este un fel de satisfactie ca infractorii au platit pentru ceea ce au facut;

reabilitarea - una din sperantele sentintei de condamnare este ca infractorii vor fi pusi in situatia in care ei vor recunoaste erorile comise si ca vor dezvolta noi deprinderi, valori si stiluri de viata care sa-i ajute sa revina la o viata normala si sa se supuna legii.

stabilit un diagnostic psihocomportamental in vederea aplicarii unui program corectional corespunzator, care va urmari drept principale obiective:

adaptarea la sistemul de solicitari specifice institutiei corectionale;

conturarea si consolidarea unor mecanisme interne reglatorii de natura inhibitiva;

pregatirea pentru reinsertia si reintegrarea sociala dupa ispasirea pedepsei.

Diagnosticarea este o activitate laborioasa, responsabila, la care participa mai multi specialisti.

Trebuie procedat cu mare atentie la "refacerea" intregului traseu de viata parcurs de individul respectiv pana la comiterea infractiunii si stabilita ponderea fiecarei categorii de factori (biologici, psihologici, economici, sociali etc.) cauzatori care pot fi predominant interni (bolnav mintal, retard mintal sau o anumita anomalie functionala bio-fiziologica) sau predominant externi (lipsa conditiilor materiale, un grad inalt de provocare si presiune exercitata din exterior de catre membrii familiei, a unor grupuri de apartenenta etc.). Desigur, cauza poate fi mixta, determinata atat de factori individuali, cat si sociali.

analizata motivatia, suportul psihologic cauzal al comportamentului infractional, ce actioneaza ca un suport energetic intern si care "impinge" individul, il determina, il sustine pe tot parcursul actiunilor orientate catre atingerea scopului. Scopul vizeaza un anumit rezultat, care poate fi anticipat in forma reprezentarii. De exemplu, un criminal poate ucide o persoana (scopul fiind inlaturarea fizica a acesteia), avand drept motiv sentimentul de gelozie sau un individ comite infractiunea de talharie (scopul = obtinerea unei sume de bani), motivul constituindu-l nevoia acuta de consumare a bauturilor alcoolice, procurarea de droguri sau restituirea unor datorii ce nu mai suporta amanare.

Motivatia, care sta la baza comiterii infractiunii, poate fi constientizata (total, partial) sau nu de catre subiectul respectiv.

In situatia in care este constientizata de catre infractor, apare problema modului in care se raporteaza la aceasta si, in general, la comportamentul infractional (justificari, rationamente, conceptia sa in legatura cu sine, cu viata, cu societatea, atitudinile sale in raport cu diferite valori sociale, morale, etice, juridice etc.). Daca motivele comportamentului sunt in acord si in limitele de acceptanta si toleranta sociala, avem garantia recuperarii sociale a unui infractor. De asemenea, daca infractorii care comit acte antisociale, sunt motivati preponderent extrinsec, ei pot fi recuperati social mult, mai usor si cu mai mari garantii in ceea ce priveste abtinerea ulterioara de la comiterea unor noi infractiuni. Desigur, ei necesita atat ajutor psihologic, care sa le intareasca atitudinea de rejectare rationala si afectiva a diferitelor acte antisociale, cat si ajutor social exterior, in sensul ca trebuie ajutati sa-si gaseasca un loc de munca, conditii de locuit etc. In cazul infractorilor motivati predominant intrinsec, situatia este mult mai complexa, fiind necesara o ampla investigatie, pentru a se evidentia, pe de alta parte, care este ponderea diferitilor factori motivationali si, pe de alta parte, care sunt tipurile de programe corectionale necesare (diferite forme de psihoterapie).

Evidentierea cat mai exacta a cauzelor care determina comportamentul antisocial si diagnosticarea cat mai corecta a profilului psihocomportamental al infractorilor sunt cerinte esentiale pentru conturarea programelor terapeutic-recuperatorii in cadrul institutiilor corectionale. Eficienta acestor programe va fi validata de gradul recuperarii, reinsertiei si reintegrarii sociale a celor care au incalcat legea si au primit pedeapsa juridica corespunzatoare.

O analiza strict psihologica a actului infractional, consta in analiza modului in care personalitatea infractorului (inteligenta, afectivitatea, motivatia si vointa) se manifesta in pregatirea, savarsirea si atitudinea postinfractionala.

Fazele actului infractional

Savarsirea unei infractiuni antreneaza profund intreaga personalitate a autorului acesteia.

Hotararea de a comite infractiunea este precedata de o serie de procese de analiza si sinteza, de lupta motivelor. Infractorul, la luarea hotararii de a comite infractiunea este dominat de perceperea si prelucrarea informatiilor declansatoare de motivatii pentru satisfacerea unor trebuinte.

In faza preinfractionala se constituie premisele subiective ale savarsirii faptei, determinate atat de predispozitiile psihice ale faptuitorului, cat si de imprejurari favorizante cu valente declansatoare. Aceasta faza se caracterizeaza printr-un intens consum launtric, ajungand chiar la un grad inalt de surescitare. Actul deciziei este influentat in mare masura si de capacitatea de proiectie si de anticipare a consecintelor.

In faza infractionala propriu-zisa initial, infractorul isi elaboreaza mental planul de actiune despre:

T    locul faptei;

T    succesiunea procedurii;

T    timpul de savarsire;

T    mijloacele de actiune.

Latura imaginativa de expectativa a comiterii infractiunii este urmata, dupa luarea hotararii, de actiuni concrete manifestate prin:

T    culegerea de informatii;

T    apelarea la mijloace ajutatoare;

T    contactarea de complici;

T    supravegherea obiectului.

Rezultanta acestui comportament poate fi, dupa caz, fie concretizarea in plan material a hotararii de a comite fapta, prin realizarea conditiilor optime reusitei ei, fie desistarea, amanarea, asteptand conditii si imprejurari favorizante.

Deci, in cele mai multe cazuri de infractiune, infractorul isi premediteaza actiunea, pregatindu-se minutios, uneori timp indelungat pentru infaptuirea ei, cautand si calculand situatiile si momentele cele mai avantajoase, astfel incat, planul de actiune sa aiba cele mai mari sanse de succes. Unii infractori isi atrag victimele in locuri si spatii care faciliteaza comiterea infractiunii sau in momentul cand pot actiona mai eficient sau in siguranta (noaptea). Spre exemplu, infractorii pentru a actiona eficient, isi atrag viitoarele victime in parcuri sau locuri izolate, le invita sa consume bauturi alcoolice, dupa care comit infractiunile pe care le-au proiectat: hotie, talharie, viol etc. In acelasi context, putem mentiona si tactica folosita de hotii de buzunare, anume aceea de a actiona (pe strada, in mijloacele de transport in comun) unde exista inghesuiala sau in situatii tensionate, cand ei pot actiona mai usor si "rezultativ".

Infaptuirea actului infractional se asociaza cu trairea unor stari emotionale intense. Acestea sunt amplificate de teama de neprevazut, criza de timp. Lipsa de control asupra comportamentului in timpul operarii poate genera o serie de erori (pierderea sau uitarea unor obiecte personale, omiterea stergerii unor categorii de urme sau diverse accidente) care ulterior ar putea contribui la identificarea autorului.

Dupa savarsirea faptei, specific psihologiei infractorului, este tendinta de a se apara, de a se sustrage identificarii, invinuirii si sanctiunii. Faza postinfractionala are o configuratie foarte variata, continutul sau este determinat in buna masura de modul in care s-a desfasurat faza anterioara.

Infractorii, in aceasta etapa, adopta strategii diferite de contracarare a activitatilor de identificare si tragere la raspundere penala. In acest sens, o serie de infractori isi creeaza alibiuri care sa convinga autoritatile ca era imposibil ca ei sa fi savarsit fapta. De obicei ei se indeparteaza, in timp util, de locul infractiunii. Apar in locuri unde incearca sa se faca remarcati pentru a-si crea probe de nevinovatie, bazandu-se pe faptul ca, dupa o perioada va fi dificil sa se stabileasca, cu exactitate, succesiunea in timp a celor doua evenimente. Sunt situatii cand infractorii apar prin apropierea locului unde se desfasoara cercetarile, incercand sa obtina informatii referitoare la desfasurarea acestora, pentru ca ulterior sa actioneze prin denunturi, sesizari anonime, inlaturari de probe, disparitii de la domiciliu, internari in spital sau comiterea unor actiuni marunte pentru a fi arestat. Toate aceste proceduri le intreprinde cu scopul de a deruta ancheta in curs si implicit, identificarea sa.

Infractorii recurg la minciuna, perfidie, adaptarea unor atitudini care sa inspire compatimire pentru nedreptatea ce li se face sau pentru situatia in care au ajuns; pot manifesta aroganta fata de anchetator sau pot recurge la intimidarea acestuia.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate