Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» Psihoterapia Adleriana


Psihoterapia Adleriana




Psihoterapia Adleriana

Generalitati

Psihoterapia este o denumire generica data unui ansamblu de metode si tehnici de interventie asupra psihicului uman aflat in diferite stari de disfunctie adaptativa.

Consilierea psihologica se deosebeste de psihoterapie prin faptul ca, in vreme ce psihoterapeutul practica interventia psihologica in cazurile de tulburari psihice, consilierul psihologic incearca sa sprijine individualitatile in depasirea impasurilor inerente dezvoltarii personale. Consilierul si psihoterapeutul lucreaza atat individual cat si pentru optimizarea relatiilor interpersonale (relatiile dintre copii si parinti, relatiile dintre soti, etc) si/sau autocunoastere si dezvoltare personala.




Consilierea psihologicasse face in scopul optimizarii,adaptarii, cunoasterii de sine si dezvoltarii personale si/sau in scopul prevenirii aparitiei ori corijarii tulburarilor emotionale, cognitive si de comportament.

Scoli si orientari din psihologie. Clasice sunt:

  • psihanaliza (sau psihoterapia de inspiratie freudiana),
  • psihoanaliza (care are la baza sistemul teoretic elaborat de psihiatrul de origine elvetiana Karl Gustav Jung),
  • psihoterapia adleriana (care-si are inspiratia in scrierile teoretice ale medicului Alfred Adler),
  • psihoterapia non-directiva (Carl Rogers),
  • terapia comportamentala (Skinner),

terapiile cognitiv/comportamentale (Aaron T. Beck, Albert Ellis) etc.

Psihoterapia poate fi individuala (obiectul interventiei este individul), in grup (obiectul interventiei este individul inserat intr-un grup terapeutic) sau de grup (obiectul interventiei este grupul, spre exemplu, cuplu, familie etc.).

Aceste orientǎri, dupa felul abordǎrii, se clasificǎ:

  • a) Activ-Directive:
  1. tehnici de relaxare;
  2. sugestia si hipnoza;
  3. abordarea cognitiv-comportamentala;
  4. abordarea umanist-existential-experientiala;
  5. psihoterapia adleriana.
  • b) Holistice, orientate catre:

- subiect ca entitate complexa si irepetabila, traitoare intr-un univers infinit, dar intr-un ambient microsocial cu o specificitate unica;

- dezvǎluirea conflictelor intrapsihice si reducera lor in scopul obtinerii unei mai bune adaptari si - in acest fel - a starii de echilibru psihic.

In aceasta categorie se incadreaza:

  1. abordarile dinamice (freudiana, junghiana);
  2. abordarea non-directivǎ - Carl Rogers;
  3. abordarea abreactiva, care dezvolta tehnici verbale de stimulare a dezvaluirii de sine in vederea depǎsirii blocajelor ce stau la baza dezorganizarilor psihice generate de sentimente si atitudini negative de vinovatie, frustrare, ura, revolta etc. - aceastǎ metodǎ reprezinta o perfectionare, pe baza unui paradigme teoretice mai avansate, a abordarii rogersiene.

Adler, cat si Jung din dorinta de a se individualiza in raport cu Freud au dat alte denumiri teoriei lor.Adler a preferat in loc de "psihanaliza" termenul de "psihologie individuala". Aceste denumiri schimbate nu exprima decat relatia personala cu Freud, nevoia de opozitie si diferentiere.

Adler nu este un "psi" (psiholog, psihiatru), ci este medic oftalmolog. Bazele viitoarei sale conceptii psihanalitice vor fi puse in legatura cu aceasta forma initiala constatand asupra organelor de simt forta compensatiei.

Atmosfera familiala pare sa fi jucat si ea un rol important in edificarea conceptiei sale: este vorba despre rivalitatea extraordinara cu fratele mai mare.

Clientela lui Adler este recrutata din cu totul alte zone sociale decat clientela lui Freud (Freud -reprezentanti ai burgheziei mijlocii din Viena; Adler - straturile marginale ale societatii care erau dominate de probleme ridicate de conditia sociala).

Toti acesti factori (mai ales clientela) au contribuit la elaborarea unei noi conceptii psihanaliticeale carei elemente de noutate principale sunt urmatoarele:

1.Adler este primul psihanalist care desexualizeaza psihanaliza, in sensul ca in teoria sa elementul social nu numai ca trece pe primul plan, dar pare sa elimine complet elementul instinctual/pulsional. S-ar parea deci ca Adler inlocuieste o unilateralitate cu o alta. "Practica si teoria psihologiei individuale" 1930 - "cercetarea inidvidual-psihologica vizeaza o adancire a cunoasterii omului care poate fi obtinuta doar prin intelegerea pozitiva a individului fata de sarcinile sale sociale determinate". Din punct de vedere strict psihologic acest nou interes al lui Adler echivaleaza cu centrarea pe Eu.

2. In timp ce Freud punea accentul pe cauzalitatea psihica, Adler se interesa de finalitatea vietii psihice, adica scopurile pe care viata psihica le urmareste. "Nu putem gandi, simti,voi, fara sa avem in fata un scop. Fiecare fenomen psihic poate fi considerat si inteles

doar ca pregatire pentru un scop." Iar acest scop este pentru Adler nu satisfactia instinctuala, ci efortul de a raspunde cat mai adecvat cerintelor vietii sociale. Aceasta disociere intre cauzalitate si finalitate in psihanaliza va fi suprimata de Jung care va incerca abordarea fenomenelor psihice din ambele puncte de vedere.

3. Continuturile inconstientului nu mai sunt pentru Adler de natura instinctuala respectiv acele tendinte sexuale si agresive neacceptate de cultura, ci sunt de natura sociala,

respectiv de tendinta de autoafirmare si complexele de inferioritate care sunt de fapt nimic

altceva decat o variabila a functiei psihice centrale - autoestimatia (functie psihica foarte

puternic legata de social).

4. Viziunea asupra conflictului generator de nevroze - nu mai este un conflict intre natura si cultura, ci devine un conflict intre tendinta de autoafirmare si simtul social, atunci cand tentativa de a gasi forme acceptate social pentru tendinta de autoafirmare, atunci apare

nevroza. Nevroza "este o incercare culturala ratata de eliberarea sentimentului de

inferioritate in vederea dobandirii unui sentiment de superioritate."

Principiile fundamentale ale psihanalizei sunt mentinute, dar si o parte din aparatul conceptual;numai ca aceste principii vor functiona cu alte continuturi decat la Freud:

1. intre boala si sanatatea psihica diferenta este doar de grad. Ca si Freud, Adler va edifica o psihanaliza a starii de sanatate pornind de la psihopatologie.

2. Adler continua sa sustina importanta preistoriei individuale pentru destinul individului.

"Prima cunostinta pe care am dobandit-o a fost aceea ca cei mai puternici stimuli pentru

constituirea vietii sufletesti dateaza din prima copilarie" ("Cunoasterea omului"). Si la Adler intalnim ideea despre importanta trecutului pentru destinul personalitatii adulte. Psihanaliza vorbeste despre o tiranie a trecutului asupra prezentului.

3. inconstientul - rol central. Si la Adler viata psihica se desfasoara pe doua nivele (constient,inconstient) si la fel ca Freud, Adler considera ca inconstientul este fenomenul cel mai

important al vietii psihice.

4. terapia pastreaza principiile psihanalitice - si la Adler terapia consta in constientizarea

continuturilor inconstientului, iar aceasta orientare a terapiei sale deriva coerent din

recunoasterea importantei primei copilarii precum si din importanta inconstientului.

Urmeaza o sinteza facuta de Henry F. Ellenberger (autor ne-adlerian), despre acea perioada:

Freud

Adler

1)Pesimism filosofic.

1)Optimism filosofic.

2)Individul este divizat impotriva lui insusi.

2)Indivizibilitate esentiala, fundamentala a individului.

3)Orientare predominant cauzalista.

3)Orientare predominant teleologica.

4)Eul este oprimat de Supraeu si amenintat de civilizatie.

4)Individul tinde sa actioneze agresiv fata de comunitate.

5)Aparari ale Eului. Acting out-ul poate surveni cand apararile nu sunt destul de puternice.

5)Stiluri de agresiune ale individului impotriva altor oameni. 'Baricade' atunci cand agresiunea activa a esuat.

6) Sugarul are un sentiment de omnipotenta (implinirea halucinatorie a dorintelor).

6)Copilul are un sentiment de inferioritate (relatia celui mic fata de cei mari).

7)Importanta de baza a libidoului, fixatiile si regresiile sale.

7)Multe aspecte ale comportamentului sexual uman au un sens simbolic in relatie cu straduinta spre superioritate.

8)Sublinierea relatiilor obiectuale de forma cathexisului libidoului si sentimentului agresiv.

8)Conceptul 'antagonistului' (Gegenspieler).

9)Sublinierea relatiei cu tata si mama, si complexul lui Oedip.

9)Sublinierea relatiei cu fratii si surorile, si situatia din reteaua copiilor din familie.

10)Femeia are un sentiment de inferioritate deoarece nu are

penis ('invidia penisului').

10)Barbatul are un sentiment de inferioritate deoarece potenta sa este mai limitata decat a femeii.

11)Nevroza este un efect inevitabil al civilizatiei si aproape inerent conditiei umane.

11)Nevroza este rezultatul luptei individului impotriva civilizatiei.





12)Dupa Primul Razboi Mondial, Freud era de parere ca toti oamenii au instinctul mortii.

12)Dupa Primul Razboi Mondial, Adler era de parere ca ne trebuie mai mult sentiment de comuniune sociala.

13)In terapia psihanalitica clientul sta lungit pe canapea.

13)In psihoterapia adleriana clientul sta pe scaun, in fata terapeutului.

Psihoterapia adleriana

A fost fondata de primul elev disident al lui Freud, Alfred Ad­ler. Nascut in 1870 la Viena, mezinul unei familii cu sase copii, Alfred sufera de rahitism, in timp ce fratele cel mare este foarte robust. Intr-o zi, grav bolnav de pneumonie, aude me­dicii, care nu-i prevad in­sa­na­to­sirea.
In 1902, intra in cercul lui Freud si, rapid, incepe sa se opuna teoriilor maestrului. Ruptura definitiva survine in 1911. Este inventatorul expresiilor intrate in limbajul curent, ca: "stil de viata", "complex de infe­ri­o­ri­ta­te", "complex de superioritate", "compensare".

Notiuni fundamentale

Dupa Adler, exista cateva mecanisme ce stau la baza personalitatii.

Sentiment de inferioritate - Pentru Adler, sentiment bazat pe o inferioritate organica efectiva.Pentru Freud trebuie inteles si interpretat ca un simptom.

  • domina viata psihica sub forma sentimentului de imperfectiune, de neimplinire si permanente aspiratii (idealuri)
  • A fi om inseamna a poseda un sentiment de inferioritate care reclama in mod constant compensarea sa"acest efort de compensare a insuficientelor native organice sau psihice sunt factorul stimulator al dezvoltarii psihice
  • vointa de putere si lupta pentru perfectionare sunt motive umane fundamentale: prin ele oamenii ajung la performante tocmai in directia insuficientei lor (ei urmaresc propria desavarsire dar si dominarea semenilor)
  • geneza: in primii ani de viata, copilul incearca sa se identifice cu adultii din jurul sau si sa se integreze in societate dar nu reuseste din cauza neputintei legate de varsta; din comparatia dintre neputinta lui si superioritatea adultilor;
  • este normal la varstele mici

Complexul de inferioritate. Este prezent in fiecare dintre noi. Nu este anormal, fiindca din prima copilarie omul traieste in inferioritate si dependenta. Dar acest sentiment este acela care "constrange la fixarea unui tel in viata si la realizarea acestuia", scrie Adler in Cu­noas­terea omului. Noi avem cu totii un patrimoniu genetic specific, cu defecte si calitati, avantaje, dezavantaje. Atunci cand acest sen­timent se perpetueaza si la var­sta adulta, fara putinta de a-l de­pa­si, devine patologic.

Complexul de inferioritate- ansamblul de atitudini, reprezentari si comportamente care sunt expresii mai mult sau mai putin deghizate ale sentimentului de inferioritate sau ale reactiilor acestiua.

  • apare cand compensarea sentimentului de inferioritate esueaza: individual e convins ca orice ar face, nu reuseste sa fie la fel de bun ca ceilalti;
  • individul are consecinta incapacitatii personale de a depasi inferioritatea
  • instalarea sa este favorizata de 2 atidudini educative opuse: rasfatul excesiv (grija exagerata, a feri copilul de orice greutate, a-i da tot ce cere) si neglijarea (neglijare si lipsa de afectiune care duc la dependenta sau la tendinte agresive si dominatoare in raport cu cei din jur)
  • creaza o predispozitie spre nevroza care se declanseaza in situatii care pot afecta prestigiul (casatoria, promovarea, schimbarea mediului de viata, etc.)

Compensarea. Este un proces ca­re ne impinge sa ne depasim "inferioritatile" naturale, psihice sau fizice. Forta dinamica de viata, pe care adlerienii o numesc "agresivitate pozitiva",

Comuniunea sociala. O nevoie interioara a fiecaruia dintre noi de a crea legaturi cu ceilalti, de a avea o identitate, de a fi recunoscuti de ceilalti si de a se recunoaste in ei.

'Complexul de superioritate apare de cele mai multe ori clar conturat in atitudine, trasaturi de caracter si opiniile despre propriile dotari si capacitati supraomenesti. El poate deveni vizibil si in pretentiile exagerate fata de sine si fata de ceilalti. Vanitatea infatisarii exterioare, fie ea nobila sau neglijenta, atitudinile exagerat masculine la femei si cele exagerat feminine la barbati, aroganta, exuberanta, snobismul, mania de a se lauda, com­por­ta­mentul tiranic, inclinatia de a cauta nod in papura, cultul eroilor, ca si tendinta de a se bate pe burta cu persoane proeminente sau de a porunci celor slabi, bolnavi sau insignifianti pot sa atraga atentia si sa duca la descoperirea unui complex de superioritate.'

Adler considera ca sentimentele de inferioritate reprezinta un mobil de baza al comportamentului uman. Sentimentul de inferioritate este specific tuturor oamenilor si nu reprezinta un semn de slabiciune. Dezvoltarea si progresul fiintei umane are la baza tendinta de a compensa o inferioritate reala sau imaginara. Acest proces incepe in copilarie atunci cand copilul isi da seama de puterea parintilor, de care este total dependent, cat si de faptul ca este inutil sa li se opuna acestora. Copilul dezvolta sentimente de inferioritate fata de oamenii mai mari si mai puternici din mediu. Experienta inferioritatii nu este genetic determinata, ci este un rezultat al actiunii mediului inconjurator, care este acelasi pentru toti copiii: dependenta si neajutorare in fata adultilor. De sentimentele de inferioritate nu se poate scapa, iar ele au chiar un caracter necesar pentru ca reprezinta o forta motivatorie pentru evolutia fiintei umane. Atunci cand copilul nu reuseste sa compenseze sentimentele de inferioritate, acestea se intensifica si produc ceea ce Adler numea, COMPLEX DE INFERIORITATE, definit ca:"incapacitatea de a-si rezolva problemele de viata'.

Sursele complexului de inferioritate sunt: inferioritatea organica, rasfatul si neglijarea.

Inferioritatea organica-Astfel, de pilda, un copil slabut poate lucra mult pe plan fizic dezvoltand abilitati sportive

Rasfatul-Unui copil rasfatat i se satisfac toate dorintele si este in centrul atentiei acasa. Astfel, acesta dezvolta ideea ca este cea mai importanta persoana din lume. Un astfel de copil va suferi un soc la intrarea in colectivitate, soc pentru care nu este pregatit. Copilul rasfatat are sentimente sociale slab dezvoltat si este nerabdator cu ceilalti. Acesta nu este capabil sa astepte pentru ca dorintele sale sa fie satisfacute, nu este capabil depaseasca dificultatile si sa se adapteze la ceilalti. Cand sunt confruntati cu obstacole acestia ajung sa considere ca lipsa lor de abilitate este de vina pentru insuccesul lor, traind astfel un complex de inferioritate.

Neglijarea-Copilul neglijat traieste intr-un mediu ostil, fara dragoste-si securitate, ceea ce duce la aparitia sentimentelor lipsei valorii personale, sentimente de ostilitate fata de lume si sentimente de neincredere.Unii subiecti au tendinta de a supracompensa complexul de inferioritate aparand astfel Complexul de superioritate (opinie exagerata cu privire la calitatile si realizarile personale).

In acest caz:

individul se simte superior dar nu manifesta tendintede a-si demonstra superioritatea.

manifesta tendinta de a-si demonstra superioritatea si obtine performante inalte,

este laudaros, vanitos, egocentric si are tendinta de a-i denigra pe ceilalti.

Scopul spre care se indreapta evolutia personaliatii in opinia lui Adler

Initial,Adler identifica sentimentele de inferioritate cu slabiciunea psihica sau cu feminitatea si considera compensarea acesteia ca un protest masculin. Scopul compensarii era dorinta de putere in cadrul careia agresivitatea juca un rol insemant.Ulterior, el a incetat sa mai confunde sentimentele de inferioritate cu feminitatea, considerand ca obiectivul evolutiei umane este lupta pentru dobandirea superioritatii (care este altceva decat complexul de superioritate).

Dobandirea superioritatii este scopul ultim al evolutiei umane (termenul fiind utilizat in sens de perfectiune, pe care Adler o priveste ca pe o dorinta spre mai bine, o miscare ascendenta, evolutiva (specifica intregii naturi).

In timp ce Freud considera comportamentul uman ca fiind determinat in mod rigid de tendintele instinctive si de experientele din copilarie (deci de trecut), Adler aborda motivatia umana in termenii unor expectatii pentru viitor.

Nevoia de superioritate

► are functia de a creste tensiunea psihica si nu de a o reduce (La Freud motivatia constituie reducerea tensiunii).

►Adler arata ca fiinta umana nu cauta, de fapt, linistea si stabilitatea se manifesta atat la indivizi cat si la nivelul societatii in ansamblu (Adler considera oamenii ca fiind in mare masura fiinte sociale). El nu considera ca omul este in conflict cu propria sa cultura (cum spunea Freud ci dimpotriva il vedea ca fiind compatibil cu ea.

Conceptul de stil de viata

Adler considera ca oamenii au doar un singur scop ultim -superioritatea si perfectiunea, dar exista multe comportamente particulare prin intermediul carora indivizii tind catre acest obiectiv. Fiecare individ dezvolta un pattern unic de particularitati psihice, comportamente si deprinderi prin care isi urmareste obiectivul, acest pattern fiind stilul de viata. in dorinta sa de a compensa sentimentul inferioritatii, copilul dezvolta un set specific de comportamente, (ex.: un baiat debil tinde sa-si compenseze inferioritatea fizica toate comportamentele sale sunt indreptate in directia compensarii respectivei inferioritati).

Stilul de viata se achizitioneaza, in urma interactiunilor sociale, se cristalizeaza intre 4 si 5 ani si este dificil de modificat mai tarziu; ulterior, el va functiona ca un schelet de baza pentru comportamentul viitor.

Stilul de viata depinde de: ordinea nasterii si de relatia parinte-copil.

Ex.: o fetita neglijata va ramane cu un complex de inferioritate, ea neputand face fata solicitarilor existentei. Stilul ei de viata se va caracteriza prin: neincredere si ostilitate fatade ceilalti si fata de lume in general; ea va cauta permanent sa-si ia revansa, va fi invidioasa pe succesele altora si va tinde sa obtina de la viata ceea ce crede ea ca i se cuvine.

In opinia lui Adler stilul de viata este acelasi lucru cu caracterul.

Stilul de viata nu este atat de determinat cum pare la prima vedere (se formeaza la 4-5 ani) pentru ca Adler introduce conceptul de "forta creatoare a ego-ului' (self-ului).

In operele sale mai tarzii, Adler postuleaza ca self-ul este creat de individul insusi, acesta, nefiind doar victima pasiva a experientelor din copilarie. Experientele timpurii nu sunt importante prin ele insele, ci mai ales prin atitudinea subiectului fata de ele. Nici ereditatea, nici mediul nu determina structura personalitatii (self-ul), ci modul in care subiectul interpreteaza experientele respective, sta la baza constructiei creative a atitudinii subiectului fata de lume si viata.



Deci, stilul de viata nu este determinat, ci creat de subiect, care este liber sa aleaga propriul stil de viata. Odata creat, stilul de viata ramane constant si constituie baza caracterului, care defineste atitudinile si comportamentele subiectului.

Adler acorda o importanta deosebita problemelor de viata pe care trebuie sa le rezolve individul. El grupeaza respectivele probleme in trei categorii:

comportamentul fata de ceilalti;

probleme ocupationale;

probleme legate de dragoste.

Adler postuleaza existenta a patru stiluri de viata bazale, caracteristice modului de abordare a problemelor mentionate.

1. Stilul dominant (cu interese sociale reduse).

Un astfel de subiect se comporta fara sa tina seama de ceilalti. Cei mai virulenti reprezentanti ai acestui tip ii ataca direct pe ceilalti si devin sadici, delincventi sau tirani.

Cei mai putin virulenti devin alcoolici, toxicomani sau suicidari. Adler afirma ca prin astfel de comportamente ei ii ataca in mod indirect pe ceilalti (ii lovesc pe ceilalti atacandu-si propria persoana).

Stilul achizitiv:

este cel mai raspandit;

asteapta sa obtina ceva de la ceilalti si in felul acesta devine dependent de alti oameni.

Stilul evitant:

nu face incercari de a face fata sau de a lupta cu dificultatile vietii;

evitand problemele, acesti subiecti evita de fapt sa fie invinsi.

Cele trei tipuri descrise anterior nu sunt pregatite sa faca fata cerintelor vietii. Subiectii sunt incapabili sa coopereze cu ceilalti, iar discrepanta dintre stilul lor de viata si cerintele lumii reale este suficient de mare pentru a produce tulburari psihopatologice (nevroze si psihoze).

Acestor trei tipuri le lipseste ceea ce Adler denumea interese sociale.

4. Stilul socialmente util:

este capabil sa. coopereze cu ceilalti si sa actioneze in acord cu nevoile altora.

persoanele apartinand acestui stil fac fata problemelor de viata avand la baza niste interese sociale bine dezvoltate.

Tipurile psihologice

Sunt conditionate de caracteristicile predominante ale "silului de viata": dominant, dependent, evitant si social.

Tipul dominant - agresiv, doreste putere, sentiment de superioritate, egocentric, impulsiv

Tipul dependent (achizitiv)- dorinta de a-i ajuta pe ceilalti, supus, pasiv, tendinte depresive

Tipul evitant - incapacitate decizionala, evitarea oricarui conflict, perseverenta scazuta

Tipul social mentine bune contacte sociale, adaptabil, sensibil social, prosocial

Interesele sociale

Adler considera ca fiintele umane sunt influentate intr-o masura mai mare de fortele sociale decat de factorii biologici. Cu toate acestea, el considera ca potentialul care sta la baza intereselor sociale este innascut. Masura in care acest potential pentru interesele sociale este actualizat, depinde de natura experientelor sociale timpurii. Nici un om nu se poate sustrage influentelor sociale. inca din cele mai vechi timpuri oamenii s-au asociat unii cu altii in comunitati (familii, triburi, natiuni). Aceste comunitati sunt indispensabile oamenilor pentru protectie si pentru supravietuire. Din acest motiv, este absolut necesar ca oamenii sa coopereze si cooperarea reprezinta, ceea ce Adler denumea interese sociale. Inca de la nastere, copilul are nevoie de ajutor de la ceilalti, incepand cu mama, apoi familia si in cele din urma cu persoane din afara casei, fn copilarie, subiectul nu poate supravietui in conditii de izolare si din acest motiv trebuie sa dezvolte interese sociale. Toate aspectele caracterului sau stilului de viata au la baza nivelul de dezvoltare al intereselor sociale. Mama, prin comportamentul ei poate pune bazele dezvoltarii intereselor sociale sau dimpotriva le poate inhiba. Ea este cea care il poate invata pe copil cooperarea, camaraderia si curajul sau suspiciunea si ostilitatea.

Persoanele care nu au interesele sociale dezvoltate devin nevrotici, criminali sau despoti.

Influenta ordinii nasterii in formarea personalitatii

Adler postula faptul ca ordinea nasterii reprezinta una din influentele sociale majore in copilarie care contribuie la determinarea stilului de viata.

a) Primul nascut Acest copil se afla intr-o situatie avantajoasa, pentru ca, de regula, parintii sunt foarte fericiti si acorda copilului mult timp si atentie. Are o existenta fericita si sigura pana la aparitia urmatorului copil, care reprezinta un soc pentru el. Acum, el nu mai este in centrul atentiei parintilor si de aceea primul nascut va incerca sa recapete pozitia pierduta. Copilul rasfatat va simti o pierdere si mai mare. Extensiunea pierderii depinde si de varsta la care i se naste un nou frate. Observatiile clinice au aratat ca cu cat primul nascut este mai mare, cu atat mai putin va fi el deranjat de aparitia fratelui. (La 8 ani suporta mult mai bine acest soc decat la 2 ani).

Lupta primului nascut pentru suprematie este oricum pierduta, dar cu toate acestea, copilul lupta pentru ea. El poate dezvolta tulburari de comportament, poate manifesta comportamente destructive fata de obiecte sau persoane, poate deveni incapatanat, enuretic, poate refuza sa manance sau sa se culce.

Parintii reactioneaza la acest comportament, si oricum armele lor sunt mai puternice decat ale copilului. Copilul va interpreta pedepsele ca o dovada in plus a schimbarii pozitiei sale in familie si adesea va ajunge sa-si urasca fratele.

Adler subliniaza ca primul nascut este adesea orientat spre trecut, are nostalgii si atitudine pesimista fata de viitor. Deoarece a constientizat insemnatatea puterii ei raman constienti de aceasta insemnatate pe tot parcursul vietii. Ei isi exercita adesea puterea asupra fratilor lor mai mici. In acelasi timp, parintii asteapta mai mult de la ei. Ca rezultat al acestei situatii, primul nascut va fi interesat in mentinerea ordinii si autoritatii, va fi un bun organizator si va fi constiincios in promovarea unei atitudini conservatoare. In acelasi timp acest subiect va trai sentimente de insecuritate si ostilitate fata de ceilalti.

Adler arata ca multi perversi, criminali si nevrotici sunt primii nascuti

b) Al doilea copil-Acesta nu va resimti niciodata ca a pierdut pozitia unica de putere pe care o resimte primul nascut. Chiar daca mai apare un copil, al doilea nascut nu va trai acelasi sentiment puternic de detronare ca primul nascut. Mai mult, parintii au suferit o schimbare atitudinala pentru ca al doilea nascut nu mai reprezinta o noutate ca primul, ei se vor comporta mai relaxat fata de al doilea copil.

Al doilea nascut nu mai este singur, ci are modelul fratelui sau cu care sa se identifice si cu care sa concureze.

Competitia cu fratele mai mare stimuleaza adesea, ducand la o dezvoltare psihologica mai rapida a celui de-al doilea copil (sub aspectul limbajului si a dezvoltarii psiho-motorii). Astfel, de pilda , in mod frecvent al doilea copil invata sa vorbeasca mai devreme decat primul nascut.

Neavand experienta puterii, al doilea copil nu este atat de preocupat de ea ca primul si are o viziune mai optimista asupra viitorului;

Este ambitios si competitiv.

c)    Copilul cel mai mic (Praslea)-Ultimul nascut nu va trai niciodata socul detronarii si el adesea devine jucaria intregii familii, mai ales atunci cand fratii sunt mult mai mari.Este animat de dorinta de a-si depasi fratii si adesea are performante iesite din comun in diverse domenii de activitate.

Exista insa si un pericol, daca ultimul nascut e prea rasfatat de restul familiei, este posibil ca acesta sa nu realizeze nimic. In astfel de cazuri, subiectul ajuns la varsta adulta poate conserva sentimentele de neajutorare si dependenta din copilarie.

Neobisnuit sa lupte si fiind ,, dus in spate de ceilalti', individul (mezinul) va putea avea dificultati de adaptare la varsta adulta.

d)    Copilul unic-Este primul nascut care nu-si pierde niciodata suprematia si puterea (oricum nu in copilarie).Continua sa fie centrul atentiei parintilor si petrecand mult timp in compania adultilor, se va maturiza foarte repede.Va trai un soc psihic cand va constata ca la scoala nu mai este centrul atentiei tuturor.

Copilul unic nu a invatat nici sa imparta ceva, nici sa lupte pentru pozitia lui de suprematie.

In cazul in care abilitatile sale nu sunt suficiente pentru a-i atrage recunoasterea si atentia celorlalti, subiectul va fi profund dezamagit.

TEORIA AUTOESTIMATIEI

Ca psihologie, conceptia lui Adler pune in centrul vietii psihice functia autoestimatiei. In mod curent pentru opinia comuna teoria lui Adler este asociata cu termenul complex de inferioritate - care termen a patruns si in limbajul sportiv.

Aceasta asociere dintre psihologia lui Adler si termenul complex de inferioritate reprezinta o simplificare pentru ca sentimentele de inferioritate constituie doar variabile dependente ale autoestimatiei. Scopul autoestimatiei este de a realiza echilibrul autoestimativ care reprezinta aspectul specific uman al securitatii psihice. Realizarea acestui echilibru inseamna capacitatea individului de a raspunde cerintelor sociale, in timp ce nerealizarea indica contrariul, respectiv incapacitatea de a raspunde cerintelor sociale si asta pentru ca autoestimatia este un proces relational in care raportarea Eului la non-Eu este esentiala.

Din punct de vedere ontogenetic, sentimentul de inferioritate este universal, asa cum pentru Freud trecerea prin complexul Oedip era inevitabila, adica universala, tot asa pentru Adler orice individ in copilaria sa este marcat de sentimente de inferioritate. Aceasta inferioritate a copilului ii apare clar atat prin raportarea sa la cerintele mediului in sensul ca copilul nu poate raspunde acestor cerinte, iar pe de alta parte inferioritatea ii apare clar copilului prin compararea cu adultii. Pe de alta parte, desi universal, sentimentul de inferioritate este tranzitoriu - in conditii favorabile de dezvoltare destinul saueste sa se dizolve.

Conditii care favorizeaza fixarea sentimentului de inferioritate si transformarea sa in complex de inferioritate:

deficienta fizica - exista, din punct de vedere biologic, reactia de respingere care a fost

inregistrata experimental la toate animalele sociale. Aceasta reactie vizeaza indepartarea de la

reproducere a exemplarelor tarate.

conditiile socio-economice - apartenenta la un grup social defavorizat contribuie la



fixarea sentimentului de inferioritate.

apartenenta la sexul feminin - functioneaza din punct de vedere psihic ca o tara, ceea ce

induce puternice sentimente de inferioritate.

educatia familiala - aceasta (mai ales cea autoritara) poate contribui la fixarea acestui

sentiment.

In copilarie, o data cu aparitia sentimentelor de inferioritate sunt activate si mijloacele prin care autoestimatia incearca sa restabileasca echilibrul autoestimativ. Asta pentru ca sentimentul de inferioritate este o sursa de insecuritate psihica si pentru ca psihicul tinde spre echilibrul autoestimativ.

Aceste mijloace de restabilire sunt numite de Adler "compensatie".

In prima copilarie, compensatia produce o fictiune in care situatia de viata reala este inversata,respectiv inferioritatea este transformata in superioritate. In felul acesta se creaza un plan de viata care urmeaza sa fie realizat pe parcursul vietii.

In "Caracterul nevrotic" Adler scrie ca "pentru a se elibera de sentimentul de insecuritate,subiectul face din aspiratia spre putere, virilitate obiectul principal, interesul primordial al vietii sale".

Acest plan de viata, aceasta fictiune de superioritate nu se poate realiza liber, ci in contact cu simtul social. Dorinta de superioritate pentru a se realiza trebuie sa gaseasca forme acceptate social. Dupa Adler, maturitatea si implicit sanatatea psihica constau in capacitatea de a gasi o forma acceptata social pentru manifestarea nevoii de superioritate.

La Nietzsche vointa de putere este un instinct fundamental, in timp ce la Adler tendinta de autoafirmare este o consecinta, o reactie psihica la sentimentul de inferioritate care se dezvolta in copilarie. La Adler vointa de putere nu este biologica, ci este un fapt dobandit.

Modalitatile prin care se realizeaza echilibrul autoestimativ se numesc compensatii - sunt de

mai multe feluri: reale si pseudocompensatii.

Compensatiile reale - individul actioneaza asupra cauzelor inferioritatii, sentimentul de inferioritate disparand o data cu disparitia cauzelor sale. Are cel putin doua forme:

Compensare reala directa - in cazul deficientelor fizice se poate actiona direct asupra lor

pentru a le inlatura si o data cu ele sentimentul de inferioritate;

Compensarea sansei urmatoare - atunci cand sursa inferioritatii nu poate fi inlaturata printr'o actiune directa, se apeleaza la cultivarea unei alte laturi a personalitatii (deficienta fizica-> performanta intelectuala);

Supracompensare - obtinerea unui rezultat exceptional datorita efortului de a elimina o

sursa, de obicei fizica, a inferioritatii.

Adler mentioneaza ca multi pictori celebri au avut deficiente ale vazului asa cum mari

muzicieni au avut deficiente ale auzului. Adler sustine ca si geniul nu ar fi altceva decat tot un rezultat al supracompensarii. Spre deosebire de Freud care era un pesimist, Adler este un optimist incurabil sustinand ca orice situatie umana oricat de dificila ar fi isi poate gasi solutia daca este acceptata ca atare si se depune efort necesar pentru depasirea ei.

Pseudocompensarile - erau compensari care rezolvau dezechilibrul autoestimativ

actionand asupra efectului (sentimentul de inferioritate). Sunt mijloace de aparare ale Eului -

functioneaza in legatura cu continuturile autoestimative. Sunt:

protestul viril,

contraidealul

resentimentul.

Protestul viril - definitie: atitudinea inconstienta care se manifesta pe de o parte prin refuzul de a accepta rolul de femeie, iar pe de alta parte prin combaterea propriilor trasaturi feminine. Este, de fapt, un ideal inconstient de masculinitate. Protestul viril este apanajul psihologiei feminine. In realitate, protestul viril poate exista si la barbati. Totusi, protestul viril este un fenomen psihic care este intalnit preponderent in psihologia feminina. Protestul viril, ca fenomen psihic care reprezinta o reactie de aparare fata de apartenenta la sexul feminin precum si fata de trasaturile feminine, are ca si corespondent socio-cultural o discriminare valorica intre masculin si feminin. Conform acestei discriminari, masculinul este o valoare pozitiva, in timp ce femininul este o valoare negativa. Aceasta discriminare in planul valorilor intre masculin si feminin este rezultatul unui proces istoric, in sensul ca societatile trecutului au valorificat in special trasaturile si calitatile fizice masculine. Adler considera ca semnificativ din punct de vedere statistic ar fi protestul viril insidios, inaparent care se traduce printr-o tensiune permanenta, iritare, clacare inexplicabila. Exista si forme manifeste ale protestului viril care constau in special prin respingerea atributelor rolului de femeie, respingerea casatoriei si mai ales respingerea maternitatii si printr-o concurenta deliberata si continua cu barbatii.

Protestul viril, desi definitoriu pentru psihologia feminina, poate fi intalnit si la barbati; el

constand in combaterea trasaturilor feminine si in cultivarea trasaturilor masculine. Pasivitatea, de exemplu, si receptivitatea sunt combatute si inlocuite printr-o atitudine activa si productiva. De asemenea, lipsa agresivitatii este combatuta si inlocuita printr-un comportament manifest agresiv. In literatura americana exista un prototip: tipul durului nu in mod nativ, ci pentru a compensa sentimentele de inferioritate induse de trasaturile feminine.

In ultimul timp a aparut un fenomen social "miscarea feminista". Relatia intre feminin ca

miscare sociala si protestul viril: dreptul de a fi barbat - nu echivaleaza cu o reabilitare a femeii, ci reprezinta doar un consimtamant la discriminare. De abia in fazele ulterioare ale dezvoltarii femeii, aceasta miscare a inceput sa pledeze pentru reabilitarea valorilor feminine, ceea ce arata ca in timp femeia a evoluat si s-a desprins de radacinile sale care tin de protestul viril.

Protestul viril in viziunea lui Freud si Adler: la Freud exista o notiune apropiata de notiunea adleriana - invidia de penis. Prin acest termen, Freud desemna atat orientarea inconstienta

spre masculin cat si cauza acestei orientari care era biologica si anume diferenta anatomica dintre sexe. Aceasta viziune a lui Freud plaseaza in timp invidia de penis in momentul dezvoltarii psiho-sexualecare inregistreaza diferenta anatomica dintre sexe si repercursiunile psihice ale acesteia. Este vorba despre faza falica si complexul castrarii. Desprinzand de biologic orientarea inconstienta spre masculin, Adler extinde intervalul de timp in care se pun bazele orientarii spre masculin pana in momentul nasterii si chiar cu mult inainte de momentul nasterii. Discriminarea dintre masculin si feminin preexista nasterii in asteptarile parintilor care sunt contrariate atunci cand in locul unui baiat se naste o fata. Aceasta contrariere este resimtita ca un dezastru care creaza unul psihic.

Contraidealul - rol de a apara Eul de sentimentele de inferioritate produse de fenomenele de dezidealizare. Aceasta aparare se realizeaza prin raportarea pe cat de deliberata pe atat de inconstienta la o realitate umana inferioara sau egala valoric. Aceasta raportare are ca scop refacerea echilibrului autoestimativ perturbat de nerealizarea propriului ideal fie ca este vorba de un ideal fizic, intelectual,profesional sau moral. Cel care a introdus acest termen este un psiholog adlerian Olivier Brachfeld - a studiat acest fenomen mai intai pe elevii de liceu in legatura cu idealul fizic. S-a constatat ca elevii mai putin dotati pentru exercitiile fizice manifesta inclinatia marcata de a vorbi despre slabiciunile fizice ale celor cu acelasi nivel de dezvoltare fizica sau chiar mai putin dotati. Acestia reprezinta pentru ei contraidealul.

Functia contraidealului se activeaza in momentul in care echilibrul autoestimativ este

perturbat de nerealizarea idealurilor, nerealizare insotita intotdeauna de sentimente de mai mica valoare sau de inferioritate. Cand dezechilibrul autoestimativ nu poate fi refacut prin compensari reale se apeleaza la contraideal. Momentele cele mai importante de dezidealizare sunt presupuse de trecerile intre diferite etape ale vietii.

Compensarea oferita de contraideal variaza in functie de cadrele de referinta.

Avand in vedere clasificarea sociologului Mepton, cadrele de referinta se impart in 3 categorii:

Persoanele apropiate cu care subiectul este in contact direct (rude, prieteni etc);

Persoanele de aceeasi pozitie sau categorie sociala;

Ceilalti oameni (impersonalul "se").

Cea mai intensa compensare de tipul contraidealului o provoaca persoanele din prima

categorie. Aceasta intensitate scade pe masura ce avansam spre a treia categorie fara ca raportarea la acest impersonal "se" sa fie lipsita de eficienta psihica. Raportarea la contraideal este un fenomen firesc atata timp cat contraidealul este un pol secund al autoaprecierii vis-ą-vis de ideal, polul principal ramanand raportarea la ideal. In momentul in care contraidealul devine polul principal al raportarii atunci apare pericolul grav existential ca individul respectiv sa nu mai evolueze.

Fenomenologia resentimentului - definitie: Max Scheler - resentimentul este o atitudine psihica durabila care se naste din nerealizarea sistematica a descarcarii unor emotii si afecte in sine normale proprii naturii umane. Din aceasta atitudine decurge un anumit tip de raportare constanta la valorile si judecatile de valoare care le corespund. Emotiile si afectele care trebuie luate in considerare sunt:

dorinta de razbunare,

ura

invidia.

Aceste atitudini ar fi firesti, o componenta a naturii umane. Aceste sentimente pe atat de naturale pe atat de negative nu se transforma in resentiment decat daca sunt insotite de constiinta neputintei de a actiona in sensul pe care ele il indica. Exemplul cel mai

concludent este dorinta de razbunare pentru ca tine de natura dorintei de razbunare ca raspunsul la o frustrare sa fie amanat. Dorinta de razbunare presupune amanarea raspunsului. Ceea ce inhiba raspunsul este constiinta neputintei de a actiona, frica de esec, actiune in loc sa repare situatia riscand sa o agraveze. Dorinta de razbunare conduce la resentiment doar atunci cand amanarea reactiei se prelungeste indefinit. Trecerea de la dorinta de razbunare la resentiment se face treptat printr-o succesiune de faze, in ultima faza dorinta de razbunare si razbunarea sunt devalorizate ceea ce permite o detensionare psihica: "Nu pot sa ma razbun" - ultima faza: "Nu vreau sa ma razbun". Resentimentul in ultima faza devine creator in lumea valorilor.

Metodologie specifica terapiei adleriene

Metoda se bazeaza pe o relatie empatica intre pacient si terapeut. Psihologul adlerian joaca un rol activ. Se insista asupra noti­unii de empatie si a capacitatii medicului de a se pune in locul celuilalt.

Fiindca stilul de viata al adultului este alcatuit din modurile de a actiona si a reactiona invatate cand era copil. Noi reproducem schemele primelor zile de existenta. Am fost crescuti intr-un mediu securizant? Am reusit sa ne deschidem catre ceilalti, fara teama? Obiectivul acestei terapii este con­stientizarea ca un anumit "stil de viata" este eronat. Pentru psihologii acestei scoli, radacina problemelor se regaseste in copilarie.Cum procedeaza terapeutul? Facan­du-ne sa ne reintoarcem in copilarie.

Consta in constientizarea continuturilor inconstientului, iar aceasta orientare a terapiei sale deriva coerent din recunoasterea importantei primei copilarii precum si din importanta inconstientului.

Fiecare individ este un intreg, u­ni­tar, omogen, coerent", subliniaza psihologul Vlad Grigorescu, pre­se­din­tele Asociatiei pentru Psihologie si Psihoterapie Adleriana din Romania. "Mai mult, fiecare grup de oameni este un intreg, cum este si comunitatea, natiunea, societatea. Fiecare intreg este unic. Persoana, la fel. De aceea, in psihoterapia adleriana se porneste de la aceste premise. Fiinta umana este abordata ca avand o individualitate ce trebuie respectata."

De aceea, se lucreaza asupra viselor, a simbolurilor, cu de­sene sau papusi cand e vorba des­pre copii. Se utilizeaza toate in­­­­strumentele care ajuta comunicarea. "Limbajul in relatia cu clientul trebuie sa fie simplu si direct. Dialogul, sincer si prietenos. Prin el, se incearca intelegerea personalitatii clientului, a stilului de viata", mai adauga Vlad Grigores­cu. Terapia adleriana este un mod de gandire, chiar o filozofie, care ia in considerare indi­vidul cu corpul, spiritul si incon­sti­en­tul sau, dar si contextul social in care acesta tra­ieste, familia, profesia, fa­ra a lasa la o parte dimensiunea spirituala pe care fiecare o poarta in el.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate