Paradigme in cercetarea stresului: date de laborator comparate cu cele din teren si tendintele teoretice comparate cu procesele insele

Paradigme in cercetarea stresului: date de laborator comparate cu cele din teren si tendintele teoretice comparate cu procesele insele.

NU EXISTA NICI O SINGURA PARADIGMA ÎN CERCETAREA STRESULUI SI A REZISTENTEI PSIHICE si cu siguranta asupra nici uneea dintre ele nu cad de acord toti autorii in domeniu. Într-adevar, contributiile recente ale lui Lazarus si colegii lui sugereaza o criza paradigmatica. Dupa ce au fost supuse dezbaterilor si analizelor, paradigmele implicate traditional in cercetarea stresului, Lazarus si Launier (1978) au concluzionat :"Suntem siguri ca numai printr-o schimbare radicala a privirii de ansamblu a paradigmei cercetarii si limbajului conceptual, vom reusi sa iesim din impasul in care cercetarea si teoria psihodinamicii si adaptarii au intrat folosind modelele de cercetare si limbajul trecutului apropiat" (p.321). un curent critic esential se ocupa de limitarile paradigmei de laborator, iar Lazarus si Launier (1978) ar vrea sa vada o incredere deplina asupra studiilor de teren. O alta controversa compleseste presupunerea ca trasaturile sunt dispozitii stabile care guverneaza considerabil comportamentul. "Aceasta veritabila paradigma pe care personologistii au angajat-o definitiv" (Block, 1977) a fost supusa unor atacuri sustinute, in special din partea cercetatorilor stresului si anxietatii care solicita inlocuirea accentului dominant pus pe factorii structurali sau trasaturile individului (ex. stilurile rezistentei psihice obisnuite) cu o orientare spre procesul tranzactional (Lazarus si Launier, 1978).

Acest capitol descrie schimbarile paradigmatice curente din cercetarea stresului. Comentariul nostru se centreaza in jurul a doua perechi de teme polare:

datele de laborator comparate cu cele de teren;

trasaturile comparate cu procesele.

Spatiul limitat nu ne permite sa detaliem modul in care psihologii inteleg termenul de "paradigma" (Khun, 1970). În mod asemanator, nu vom raspunde la intrebarea daca psihologia ar trebui sa adopte o pozitie paradigmatica, una aparadigmatica sau una metaparadigmatica (Marceil, 1977).

DATELE DE LABORATOR COMPARATE

CU CELE DE TEREN

Evaluarea de laborator si cercetarea de teren

Experimentele de laborator au fost criticate in mod repetat ca fiind o strategie neadecvata in cercetarea stresului. S-a argumentat de exemplu ca motivele practice si etice fac posibila supunerea oamenilor la tipuri si grade de stres care apartin tipi vietii de zi ci zi . in plus, experimentele au fost criticate din cauza ca studiaza comportamentul in conditii artificiale; psin insasi natura imprejurarilor, subiectul stie ca are de a face cu un experiment. În mod consecvent, descoperirile experimentelor de laborator sunt considerate ca fiind de o generalizabilitate limnitata. Mai multi autori chiar au pledat pentru abandonarea cercetarii de laborator si trecerea la cercetarea stresului si a consecintelor lui numai in locatiile vietii reale (ex. Lazarus ; Lazarus si Launier, 1978).

Ar trebui remarcat ca concluziile despre avantajele si dezavantajele cercetarii de teren si laborator sunt frecvent aduse in favoarea cercetarii de teren (Laux si Vossel, 1982). Întrucat antreaga revizuire a trategiilor de cercetare si comentariul calitatilor si defectelor, efectuate de Runkel si McGrath (1972) au aratat ca majoritatea trasaturilor cele mai diferite empiric (realism, precizie si generalitate), nu pot fi maximizate in acelas timp. Iar fiecare strategie disponibila (experimente de laborator, experimente de teren, studii de teren) - pot servi bine numai unor scopuri de cercetare. Prin urmare, nu ar trebui cautata singura strategie adecvata, ci trebuie aleasa acea strategie care este cea mai buna pentru scopurile prezentate si sa incerce sa minimizeze slabiciunile inerente.

În replica la obiectiile aduse frecvent experimentelor de laborator, noi oferim unele exemple de cercetare a stresului psihic in care aceasta strategie a fost aplicata cu succes. Activitatea lui Lazarus si colegilor lui (Lazarus, 1968; Lazarus, Averill si Opton, 1970) cu filme de animatie este prima pe care ne-o amintim acum. Aceasta cercetare a demonstrat clar ca rolul mediator important al evaluarii cognitive, care poate fi inteleasa ca niste judecati evaluative relationate cu resursele bine-starii sau cu cele ale rezistentei psihice disponibile in tranzactiile legate de stres. Fara acest program al cercetarii de laborator, formularea unei teorii a stresului psihic dintr-un punct de vedere cognitiv (Lazarus, 1966) abia daca ar fi posibila. Un al doilea exemplu al inutilitatii experimentelor de laborator in cercetarea stresului este oferit de o serie de studii efectuate in contextul unei teorii-test a anxietatii (Sarason ) si al unei teorii a anxietatii stabile-tranzitorii (Spielberger, 1972,1975). Aceste studii au demonstrat ca situatiile de laborator care implica ego-ul care nu difera de situatiile naturaliste cu privire la intensitatea reactiilor anxietatii tranzitorii sunt posibile si ca rezultatele unor astfel de experimente de laborator pot fi generalizate la situatiile vietii reale cu oarece justificare (Epstein, 1981). Alte exemple de paradigme de laborator promitatoare si tehnici de laborator standardizate pot fi gasite in studiul lui Weick (1970), care a concluziolat din aceasta descriere a problemelor metodologice ca , sunt motive de optimism legat de viitorul studiilor de laborator, din moment ce ceasta abordare este suficient de flexibila pentru a gestiona majoritatea problemelor cruciale din cercetarea stresului.

În general, descrierile strategiilor din cercetarea stresului au fost prea preocupate cu dilema alegerii locatiilor adecvate (laborator sau teren) care contrasteaza cu avatajele si dezavantajele experimentelor de laborator combinate cu studii de teren (McGrath, 1970). Alte posibilitati ale cercetarii de teren, indeosebi experimentele de teren foarte reale si cvasiexperimentale (Cook si Campbell, 1976), au fost doar rareori luate in calcul. Aceste metode ne-ar permite oricum sa invingem dificultatile studiilor tipice de teren (in special vilnerabilitatea la amenintari pentru valabilitatea interna), intretinand in acelas timp un grad mai mare de realism decat cel pe care il ofera experimentul de laborator.

Combinatii ale strategiilor de cercetare

Comentariile anterioare despre strategiile de cercetare a stresului au subestimat de asemenea posibilitatea combinarii investigatilor de laborator cu cele de teren. Pot fi distinse doua tipuri de combinatii:

in prima , predictiile derivate din cercetarea de laborator sunt testate in locatii de teren;

a doua, ipotezele sunt formulate be baza observatiilor de teren si sunt examinate subsecvent in experimente de laborator controlate.

Cercetarea lui Glass si singer (1972,1975) ofera un bun exemplu de astfel de strategie de cercetare. Pentru a investiga efectele comportamentale post-stres, ei au desfasurat o serie de experimente de laborator care au demonstrat ca expunerea la o varietate de stresori (gomot, socuri electrice, stresori sociali), au avut efecte daunatoare asupra randamentului din conditiile post-stresor. Au fost efectuate mai multe studii de teren pentru a verifica valabilitatea externa a acestor rezultate. Unul dintre aceste studii, de exemplu, a investigat efectele zgomotului de trafic rutier s-a- asupra abilitatii de citire si discriminare auditorie la copii (Cohen, Glass si Singer, 1973). O relatie inversa intre abilitatile verbale ale copiilor si taria zgomotului din locunta, a descoperit ca poate fi interpretata ca post efecr negative ale expunerii prelungite la stres. Avantajele unei astfel de strategii mixte sunt de asemenea prezente in cercetarea lui Houston (1982) asupra relatiilo dintre anxietatea stabila si comportamentul cognitiv din rezistenta psihica fata de stres.

Principala caracteristica a celui de al doilea tip de cercetare combinata (laborator-teren) o reprezinta alternanta sistematica dintre locatiile cercetarii. Ori de cate ori noi (Laux si Vossel, 1982) ne-am referit la aceasta strategie, am denumit-o intermobilul dintre cercetarea de laborator si cea de teren. O astfel de abordare incepe cu un set de concepte si ipoteze care sunt examinate cu privire la pelnitudinea si adecvanta sintr-o locatie de teren. Urmatorul pas il reprezinta constituirea unei situatii de laborator care permite investigatorului sa evalueze ipotezele prin metoda experimentala si daca este necesar, sa le reformuleze. Apoi investigatorul revine in teren si isi reexamineaza conceptele si potezele. Un exemplu excelent de astfel de ciclu de cercetare, este oferit de studiul lui Schonpflug si colegii lui (Schonpflug ; Schulz si Schonpflug, 1982=, despre activitatea reglatorie din timpul starilor de stres. Pentru a investiga efectele diferitilor stresori specfici slujbelor finctionaresti din industrie, autorii au dirijat mai intai un interviu individual in locatia induscriala. Apoi ei au folosit aceste interviuri pentru a efectua o analiza detaliata a conditiilor de lucru si de a crea sarcini experimentale menite sa stimuleze trasaturile cele mai importante ale locatiei din teren. Sarcinile erau, de exemplu, probleme decizionale care au constat din patru alternative ale unei decizii si cinci segmente aditionale de informatie. Subiectii au fost rugati sa selecteze solutia optima. Într-o serie de experimente de laborator, efectele variabilelor de personalitate (ex. introversiunea), variabilele sarcinii (ex. dificultatea) si conditiile stresorului (ex. zgomotul, nesiguranta, feedback-ul evaluativ) asupra randamentului sarcinii, atributiunilor cazualesi au fost studiate datele fiziologice. Pe baza rezultatelor obtinute in laborator au fost efectuate alte studii in locatii industriale, care in schimb, au dus la o modificare a abordarii experimentale. Aceasta alternanta intre investigatia de teren si experimentul de laboratorpoate fin continuata pana cand convergenta rezultatelor permite formularea unei teorii, sa ii zicem o teorie a tresului, oboseala si economii de comportament (Schonpflug,1981), care descrie adecvat paradigme similare in locatii foarte diferite.

În concluzie, noi suntem de accord cu McGrath (1982) a carui cercetare in ambele locatii (laborator si teren), are costuri inevitabile si beneficii potentiale. Abandonul propus pentru experimental de laborator - ca o strategie in cercetarea stresului nu este deci justificat, in special din moment ce aceasta abordare poate fi combinata fructuos cu cercetarea vietii reale.

TRASATURILE PERSONALITATII COMPARATE

CU PROCESELE PSIHICE

Aspectul consecventei

O controversa durabila in cercetarea stresului si a rezistentei psihice se ocupa de importanta trasaturilor. Acestei dezbateri s-a dat un nou imbold de catre unii cercetatori activiai stresului care au atacat orientarea trasaturii dominante in studierea stresului si a rezistentei psihice (ex. Lazarus si Cohen, 1978, Lazarus si Launier, 1978).

Controversa se centreaza in jurul consecventei. Pe scurt, in ce masura comportamentul este consecvent (stabil) pe parcursul situatiilor? În majoritatea modelurilor stabile de personalitate, un comportament specificat al individului este de asteptat sa fie stabil pe tot parcursul situatiilor, nu in sens absolute, ci in unul relative fata de comportamentul altora (Magnuson si Endler, 1977). Înseamna deci ca indivizii trebuie sa se mentina pe aceleasi pozitii relative - ca variabila de raspuns pe parcursul situatiilor.

Este esentiala distinctia intre consecventa relativa pe parcursul situatiilor care sunt similare si consecventa relativa pe parcursul situatiilor care sunt nesimilare (Magnusson si Endler, 1977). Într-un mare numar de studii de testare si retestare a consecventei, comportamentul a fost observat in situatii care au diferit in timp, dar altminteri erau similare. În general, aceste teste au indicat un grad impresionant de consecventa relativa a reactiilor (stabilitate temporala).

Disputa legata de consecventa comportamentala se concentreaza in orice caz pe consecventa din timpul situatiilor nesimilare. În urma cu mult timp controversa aceasta a fost simulata de interactionistii moderni, iar cercetatorii stresului isi indreptasera atentia catre elementul consecventa-specificitate Stopol (1954), de exemplu, a examinat ipoteza ca indivizii care manifesta o pierdere de randament intr-o situatie de stres de un oarecare tip vor manifesta de asemenea o pierdere de randament in alte tipuri de situatii de stres. Stopol a examinat deteriorarea randamentului intr-un test cu simboluri digitale in conditii de esec (afirmatii dezaprobante) si conditiile (prezentarea stimulilor netangential) de distragere. Corelatiile semnificative dintre punctajele ambelor situatii l-au facut pe Stopol sa adopte un punct de vedere al situatiei specifice:

Datele care intretin problema majora pusa de catre acest studiu aceea a consecventei comportamentului de la un tip de situatie de stres la alt tip, arata ca toleranta fata de stres nu este o caracteristica unitara. Capacitatea de a face fata stresului inpus de esec si capacitatea de a face fata stresului distractiei sunt in mod esential independente una de cealalta. (p.25).

Alfert (1966) a comparat raspunsurile unei situatii care intretine stresul (filmul unui accident) cu raspunsurile la o situatie care genereaza direct stresul (amenintarea cu socuri). Punctajele sau scorurile diferentiale (diferenta dintre rest si periadele experimentale care au derivat din listele de adjective si variabilele fiziologice au fost folosite in acest scop. Pentru examinarea consecventei comportamentului in conditii de stres, Alfert a corelat raspunsurile pentru fiecare variabila pe parcursul situatiilor de stres. Folosind corelatiile ridicate obtinute a tras concluzia ca pentru variabila autonoma si cea a dispozitiei emotionale exista un acord evident intre reactiile la stres fata de amenintarile directe si cele indirecte.

Rezultatele contradictorii raportate de Alfert (1966) si de Stopol (1954) si argumente empirice oferite de Magnusson si Endler (1977) arata ca consecventa comparata cu specificitatea comportamentului determinat de tipuri diferite de stresori ar trebui sa fie evaluate cu raportare la metoda aleasa pentru masurarea stresului. De exemplu, ar putea fi mai multa consecventa pentru variabila subiectiva si cea fiziologica decat pentru randament. În plus, chiar corelatiile ridicate nu pot fi interpretate cursiv ca un indicativ al consecventei. Punctajele obtinute in situatii diferite se pot corela apreciabil doar din cauza ca a fost folosita aceiasi metoda de masurare. O cale adecvata de abordare a acestei probleme de variatie a metodei, pare sa fie o analiza miltitrasatura-multimetoda. O astfel de analiza foloseste cel putin doua situatii de stres diferite si cel putin doua masuratori diferite ale stresului. Compararea diferitelor grupuri de coeficienti de corelare permite distingerea variatiei variatiei metodei fata de variatia cauzata de consecventa reactiilor (vezi Laux, 1976, pentru o descriere mai completa a strategiei multitrasatura-multimetoda din cercetarea stresului).

Pe parcursul anilor cercetarea a relevat putine argumente empirice ale consecventei reactiilor pe parcursul situatiilor nesimilare. Specificitatea majoritatii variabilelor de reactie i-a determinat pe cercetatorii stresului sa puna la indoiala increderea in principalele trasaturi considerate ca determina reactia unei persoane in diferite situatii de stres. Pe scurt, comportamentului pare sa-i lipseasca generalitatea admisa in modelul de masurare a trasaturilor, care corespunde cu testele de personalitate (Magnusson si Endler,1977).

Reformularea conceptelor trasaturii

Pentru a inlatura deficientele si neadecvarile (inadvertentele) orientarii traditionale a trasaturii au fost propuse de catre cercetatorii stresului cel putin trei pozitii teoretice si strategii de cercetare relationate.

Trasaturile specifice situatiei. Criticile aduse modelului traditional al trasaturilor au dus la conceperea unor trasaturi ingust definite foarte strans legate de situatii. Testele elaborate pentru a masura aceste trasaturi sunt numite inguste, sau specifice situatiei, intrucat ele precizeaza situatia la nivelul itemilor continuti de test (Spielberger, 1980; Zuckerman,1979). În domeniul anxietatii, de exemplu. Astfel de teste pun accent pe predispunderea individului de a fi ingrijorat in clase selectate de situatii de stres (ex. sustinerea examenelor sau efectuarea unor discursuri). Conform lui Mellstrom, Zuckerman si Cicalla (1978), ideea trasaturilor specifice situatiei poate fi conceputa ca o redefinire a conceptului situatiei care ia in calcul situatia si persoana prin interactiunea situatiei.

În contrast cu testele specifice-situatiei, testele generale ale anxietatii stabile asa cum este Inventarul Anxietatii Stabile-Tranzitorii (I.A.S.T.), elaborat de Spielberger, Gorsuch si Lushene (1970), nu clarifica situatiile la nivelul itemilor testelor. Un numar de studii au comparat valabilitatea predictiva a scarilor anxietatii stabile specifice situatiei (Laux, Glanzmann si chaffner, 1982; Mellstrom si altii, 1978). Procedura tipica de a pretesta (preverifica) subiectii cu privire la msuratorile anxietatii generale si ale anxietatii stabile specifice situatiei (ex. anxietatea din timpul unui discurs) si mai tarziu de a-i expune la situatia criteriului real (ex. situatia discursului). Pe ansamblu, rezultatele au indicat ca testele anxietatii stabile specifice situatiei sunt mai predictive pentru anxietatea comportamentala si cea subiectiva din situatia creierului corespunzator decat valorile masurate ale anxietatii stabile generale.

Trasaturile ca sinteza a starilor. Masuratorile trasaturii specifice situatiei bazate pe chestionarele cu auta-raport au depasit fara indoiala seria redusa a datelor predictiei obtinuta prin valorile masuratorilor trasaturii generale. O predictie chiar mai buna a comportamentului poate fi obtinuta prin masurarea unei mostre a starilor unei persoane in anumite clase de situatii similare. Baza teoretica pentru o astfel de procedura a fost oferita de Zuckerman (1976), care a sugerat ca "personalitatea poate fi mai bine evaluata ca o sinteza a raspunsurilor in timp, decat pe baza trasaturilor ipotetice de la care se asteapta sa prezica aceste raspunsuri" (p.169). din investigatiile empirice ale lui Zuckerman, bazate pe scarile de auto-raport, ipoteza poate fi derivata incat un numar limitat de masuratori de stare (ex. doua sau trei auto-rapoarte despre anxietate) intr-o anumita situatie de stres, ar prezice nuvelul starii viitoare din aceasta situatie particulara mai bine decat orice test al trasaturii situatiei specifice sau al trasaturii generale. În plus, se poate considera ca o predictie mai buna a randamentului si a raspunsurilor fiziologice ar putea fi cacuta din scarile de autoraport ale starii efectuate in situ (la locul faptei). Aceasta strategie de cercetare nu este limitata la masuratorile de autoraport ale starii, ci poate de asemenea fi folosita la randament si la datele fiziologice-ca predictori.

Modelurile coerentele ale comportamentului. Descoperirea frecventa ca trasaturile comportamentale in situatii diferite arata mai degraba un nivel redus al consecventei, nu insemnaa obligatoriu ca situatiile sunt determinanti primari ai comportamentului. Magnusson si Endler (1977) au argumentat convingator ca un comportament poate fi legic si deci predictibil fara a fi stabil in sens absolut sau in sens relativ. Comportamentul unui individ pe parcursul situatiilor diferite poate forma un model unic de reactii si acest model poate fi caracteristic pentru individ. Magnusson si Endler (1977) s-a referit la aceasta versiune legica si predictibila a comportmanetului cu adjectivul coerent , aspect care poate fi studiat prin observarea unui esantion de indivizi in anumite tipuri de situatii cu stres. Procesul individual al persoanei prin intermediul situatiei poate fi descris ca un numar se profile situationale transversale, oferind un profil pentru fiecare variabila a reactiei la stres. Modelul idiografic al reactiilor schimbatoare si stabile pe parcursul situatiilor pentru un individ, ar fi reflectat in modelul total al unor astfel de profile (vezi Magnusson, Duner si Zetterblom, 1975, pentru un studiu empiric).

Unii cercetatori sustin ca trasatura coerenta a comportamentului este dependenta de procesele mediatoare continue (descrise pe baza variabilelor ipotetice) - procese responsabile de selectare si interpretare a informatiilor situationale. Un astfel de model de personalitate care uneste modelul transversal situational unic al comportamentului real cu o functionare corespunzatoare a sistemului mediator, corespunde de exemplu modelului trasaturii al lui Allport (1966).

Tranzactia si procesul

În teoria psihica, Lazarus si colegii lui (Lazarus,1980; Lazarus si Launier,1978), au sugerat ca stresul poate fi cel mai adecvat descris pe baza trazitiei dintre persoana si ambient. Conform lui Pervin (1968), care a propus distinctia intre tranzactie si interactiune, tranzatia pune accent pe acuzatia reciproca, in timp de interactiunea denota cauzalitate unidirectionala. Adica, interactiunea (care urmeaza modelului de variatie , conform logicii de analiza), se refera numai la interactiunea cauzala dintre cele doua variabile (persoana si mediul), care influenteaza comportamentul. Pe de alta parte, tranzactia inseamna ca nu numai mediul influenteaza persoana, ci de asemenea ca persoana este un agent activ in influentarea mediului. Aceasta distinctie corespunde celei propusa de Overton si Reese (1973) dintre modelul organismului reactiv (mecanistic) si cel al organismului activ (orgabnismic) si distinctiei lui Magnusson si Endler (1977) dintre interactiunea mecanista si cea dinamica. Reciprocitatea de cauzatie este deosebit de evidenta in studiul necazului, care presupune o succesiune complexa de diferite procese ale rezistentei psihice asupra partii de organism afectata pe parcurul timpului: "de indata ce socul initial si amorteala nu mai au efect, deprimarea, furia, culpabilitatea, anxietatea si alte efecte intra in rol (se fac simtite). Sarcina rezistentei psihice este acum de a accepta pierderea si in ultima instanta de a reinvesti in alte persoane sau obiecte adorate, angajamente si activitati" (Lazarus si Launier, 1978:291). Aceste procese ale rezistentei psihice schimba mediul psihic, pe cand in acelasi timp, informatiile despre aceste schimbari se intorc la persoana, influentandu-i comportmanetul viitor.

Conform lui Lazarus (1980) si Pervin si Lewis (1978) pentru o tranzactie care este exprimata de interactiunea dintre variabila personala si cea ambientala, ar trebui luata in calcul o noua entitate cu caracteristicile ei unice. De exemplu, termenul "amenintare" exprima o noua unitate de analiza psihologica. Nu exista nici o persona sau ambient, ci doar o relatie persoana-ambient descrisa de cuvantul "amenintare". Lazarus a distins trei tipuri de evaluari stresante ale tranzactiilor persoana-ambient:

dauna - pierdere;

amenintare;

auto - avizare.

Toate trei presupun o evaluare mai mult sau mai putin negativa a starii prezente sau viitoare a unei persoane. Dauna-pierderea se refera la paguba care deja s-a produs; amenintarea se refera la dauna sau pierderea anticipata; auto-vizarea la riscul posibil sau dificultatea de a invinge dar probabil de a controla un dezechilibru dintre solicitarile ambientale si capabilitatile de raspuns (Lazarus si Launier,1978).

În viziunea lui Lazarus (1980), una din principalele caracteristici ale unei perspective tranzactionale o reprezinta procesul de orientare. Perspectiva interactiva tranzactionala este criticata deoarece este de obicei determinista. Adica, pune accentul pe variabila statica sau cea structurala ale persoanelor (trasaturile) si ambientelor. Cand sunt descoperite interactiunile statice ele tind sa fie interpretate pe baza proceselor interactive prezente. Se considera de exemplu ca la persoana expusa amenintarii cu interventie chirurgicala, deosebirile din procesul rezistentei psihice justifica diferitele modeluri de reactie. Cel mai intens cercetate sunt asa-numitele modalitati (vigilenta si evitanta) ale rezistentei psihice. Pacientii care folosesc calea vigileta a rezistensei psihice sunt mai mult decat alerti pentru aspectele amenintatoare ale evenimentului medical, in timp ce pacientii care folosesc calea evitanta a rezistentei psihice au de-a face cu amenintarea nu prin acceptarea ei. În mod normal, sunt aplicate numai valorile trasaturii de personalitate pentru evitare si vigilenta, in timp ce nu se face nici o incercare pentru a examina care procese ale rezistentei psihice sunt de fapt folosite. Unele date de cercetare arata oricum ca o masura (unitate) de rezistenta psihica este cel putin in anumite cazuri nu predictiva pentru procesele prezente ale rezistetei psihice si consecintele lor in timpul amenintarii cu interventia chirurgicala (Cohen si Lazarus,1973). În loc sa accentueze structura relativ stabila sau determinantii trasaturii (caracterului) si rolul lor in medierea raspunsului la stres, o viziune tranzactionala, prin urmare se concentreaza pe descrierea comportamentului real dintr-o situatie de stres si consecintele lui. O astfel de orientare a procesului pune accentul pe interschimbarile vietii reale dintre persoana si ambient si investigheaza astfel de interschimbari pe parcursul timpului si in timpul situatiilor.

Comentariul nostru despre actiunea reciproca nu inseamna diminuarea influentei importament a interactiunilor persoana-situatie (mecanistice) asupra comportamentului. Înca nu am explorat complet interactiunile mecanistice in multe zone ale cercetarii stresului. Endler si Edwards (1978) chiar au sugerat ca in prima instanta investigatorii ar trebui sa se axeze pe interactiunea mecanistica "pentru a ne imbunatati intelegerea variabilei efective si predictive si a relatiei functionale dintre conditiile antecedente si comportamentul pe care il influenteaza" (p. 160). O data ce am stabilit un astfel de cadru de referinta, ar trebui abordat unltimul tel al intelegerii personalitatii pe baza viziunii asupra dinamicii si a procesului de interactiune. O astfel de pozitie nu contrazice complet perspectiva tranzactionala propusa de Lazarus (1980), care nu a intentionat sa abandoneze cercetarea traditionala ghidata de modelul mecanist, ci numai pentru redresarea echilibrului in favoarea unui model dinamic.

Cineva ar continua sa se intrebe daca interactiunile cele mai relevante din cercetarea stresului (cu exceptia interactiunilor dintre persoane) sunt cel mai bine concepute ca reciproce. În mod ideal, cercetarea ar trebui sa fie ghidata de un model care permite investigarea actiunii reciproce, dar include posibilitatea ca interactiunile sa nu implice astfel de schimbari (pentru o descriere mai completa vezi Howard, 1979; Pervin si Lewis,1978)

CONCLUZII

Acest capitol a aratat ca exista o nevoie puternica ca cercetatorii stresului sa abandoneze paradigmele mai vechi si sa caute abordari inovative. Desi am recunoscut limitarile conceptualizarilor traditionale si strategiilor de cercetare, am argumentat ca nu este necesar un salt paradigmatic total.

Am aratat de exemplu ca un accent pe pbservatia naturalista nu impiedica cercetarea de laborator, numai daca fenomenul studiat in laborator este relevant pentru comportament in mediul natural si ca rezultatele experimentelor de laborator sunt verificate prin informatiile oferite de evenimentele vietii reale.

Cu privire la trasatura (caracter) comparat cu procesul am demonstrat ca exista un motiv serios pentru adoptarea conceptelor si strategiilor de cercetare ale modelurilor caracteriale (trasaturii) mai rafinate , precum si al consideratiilor si metodologiei abordarilor orientate catre proces. În cercetarea si teoretizarea viitoare, interesul special ar trebui acordat unei consideratii unificatoare punctului de vedere orientat spre psoces si trasatura. Conceptul coerentei si definirii interactiunii reciproce mai degraba ca o extensiune decat ca o contradictie a interactiunii mecanistice ar servi ca exemple.

TEME CONSULTATE

Ø     ALFERT E.Compararea raspunsurilor unei amenintari directe cu ale unei amenintari indirecte. Jurnalul de cercetare experimentala a personalitatii,1966,1,179-186;

Ø     ALLPORT G.W.Revizuirea trasaturilor. Psihologul american,1966,21,1-10;

Ø     BLOCK J. Progrese ale psihologiei personalitatii: salt paradigmatic sau imbunatatirea calitatii cercetarii? În lucrarea "Cercetarea personalitatii la rascruce: aspecte curente ale psihologiei interactionale" editata de D. Magnusson si N.S. Endler, Editura Erlbaum, Hillsdale, 1977;

Ø     COHEN S., GLASS D.C. si SINGER J.E. Zgomotul de apartament, discriminarea auditiva si abilitateain (de) citire a copiilor. Jurnalul de psihologie experimentala sociala, 1973,9,407-422;

Ø     COHEN F. si LAZARUS R.S. Procesele rezistentei psihice active, dispozitiile rezistentei psihice si recuperarea dupa intervensia chirurgicala. Madicina psihosomatica .1973.35.375-389:

Ø     COOK T.D. si CAMPBELL D.T.Dizainul si dirijarea cvasiexperimentelor si experimentele reale in locatiile de teren. În lucrarea lui M.D. Dunette "Manualul psihologiei organizationale si industriale". Editura Rand McNally, Chicago, 1976;

Ø     ENDLER N.S. si EDWARDS J.Persoana dupa interactiunile de tratament din cercetarea personalitatii. În lucrarea "Perspective in psihologia interactionala" editata de L.A. Pervin si M. Lewis, Editura Plenum, New York, 1978;

Ø     EPSTEIN S. Stabilitatea comportamentului. Partea a II-a: implicatii pentru cercetarea psihologica. Psihologul american,1980,35,700-806;

Ø     GLASS D.C. si SINGER J.E.Stresul urban: experimente ale zgomotului si stresorilor sociali. Editura Academica, New York, 1972;

Ø     ________ Efectele zgomotelor asupra randamentului uman. În lucrarea "Antropologie psihologica", editata de A. Damon, Editura Universitatii Oxford, New York, 1975;

Ø     HOUSTON B.K.Anxietatea stabila si comportamentul rezistentei psihice cognitive. În lucrarea "Împlinirile, stresul si anxcietatea", editata de H.W. Khrone si L.Laux. Editura Hemisphere, Washington D.C., 1982;

Ø     HOWARD J.A.Modelurile interactionale personala-situatie. Buletinul de personalitate si psihologia sociala, 1979,5,191-195;

Ø     KUHN T.S.Structura revolutiilor stiintifice. Editura Universitatii Chicago,1970;

Ø     LAUX L., GLANZMANN P. si SCHAFFNER P. Trasatura de personalitate specifice situatiei comparata cu cea generala ca relatie fata de anxietatea din situatiile de autoamenintare. În lucrarea "Stresul si anxietatea", editata de C.D. Spielberger , I.G. Sarason si P.B. Defares, Editura Hemisphere, Washington D.C., 1982;

Ø     LAUX L. Si VOSSEL G. Aspecte teoretice si metodologice in stresul implinitor si cel al anxietatii. În lucrarea "implinirile, stresul si anxietatea", editata de H.W. Khrone si L. Laux, Editura Hemisphere, Washington D.C. , 1982;

Ø     LAZARUS R.S. Stresul psihic si procesul rezistentei psihice. Editura McGraw-Hill, New York, 1966;

Ø     ________ Emotiile si adaptarea: relatia conceptuala si empirica. În lucrarea "Simpozionul Nebraska despre motivare". Editura Univeritatii Nebraska, 1968;

Ø     ________ Stresul si paradigma rezistentei psihice. În lucrarea "Bazele teoretice ale psihopatologiei", editata de C. Eisdorferm D. Cohen si A. Kleinman. Editura Spectrum, New York, 1980;

Ø     LAZARUS R.S., AVERILL J.R. si OPTON E.M. Jr.Catre o teorie cognitiva a emotiei. În lucrarea "Sentimentele si Emotiile" editata de M. Arnold. Editura Academic, New York, 1970;

Ø     LAZARUS R.S. SI COHEN J.B.Stresul ambiental. În lucrarea "Comportamentul uman si ambientul", editata de J. Altman si J.F. Wahlwinn. Editura Plenum, New York, 1978.