DEVIERILE COMPORTAMENTALE LA COPIL

DEVIERILE COMPORTAMENTALE LA COPIL

Tulburarile de comportament

Tulburarile de comportament reprezinta aparitia unor manifestari de conduita care depasesc limita normalitatii la varsta respectiva.

Aceste abateri exprima atitudinea structurata a copilului fata de munca, alte persoane, autoritatea educativa, lucruri, propria persoana.

Ele sunt numeroase in perioada copilaiei.

Datorita cadrului foarte larg de manifestare si interferentelor posibile, tulburarile de comportament se confunda adesea la aceasta varsta cu psihopatia sau cu delicventa juvenila.

Tulburarile de comportament pot constitui expresia mai multor tulburari psihice, avand si anumite particularitati in functie de acestea.

Cu alte cuvinte, ele pot aparea si sub alte forme decat de sine statatoare.

Se pot manifesta:

1. Numai ca un simptom in cadrul unei boli psihice de ordin psihotic sau a unei boli neuropsihice cu substrat lezional organic (encefalopatie, epilepsie, tumori, etc.);
2. Pot avea un caracter reactiv nevrotic - sub forma unor reactii de protest, demisie sau alte modalitati de manifestare comportamentala care traduc prezenta unor forme de aparare nevrotice;
3. Sub forma unor deprinderi negative de comportament, pe fondul unor conditii negative insuficiente si care, daca dureaza mai multa vreme, pot duce la psihopatie;
4. Sub forma unui sindrom in cadrul anomaliilor de personalitate in acest caz, copilul socheaza prin tendinta de organizare dizarmonica a personalitatii. Aceste forme sunt foarte rezistente la tratament, constituind de obicei sursa psihopatiei adultului.

Sunt 4 ipostaze care duc la tulburari de comportament - de aici 4 categorii de tulburari de comportament:

1. Sub raportul izvorului putem vorbi despre tulburari de comportament de ordin criza bio-psiho-sociala. Aceasta categorie de tulburari comportamentale sunt numai expresia trecerii prin starea de criza. Ele sunt raportate la anumite etape critice de varsta;
2. Tulburari de comportament de tip carential, care sunt determinate de carente afective sau carente materiale. Carentele, indiferent de natura lor, duc la insuficiente care nu le satisfac copiilor in cauza nici trebuintele elementare. Aceste insuficiente duc la tulburari de comportament;
3. Tulburari de comportament de tip sociopatic. In acest caz, comportamentul deviant isi are originea intr-un eveniment extrafamilial cu influente asupra individului;
4. Tulburarile de comportament pot aparea ca simple simptome in cadrul unor tulburari psihice mult mai complexe.

Daca ne referim la fenomenologia clinica de manifestare tulburarile de comportament se impart in doua categorii:

1. Tulburari de comportament neepizodice Acestea se inlantuiesc, trec una din alta si aproape ca nu le poti sesiza inceputul. Ele nu au caracter de boala, ci pur si simplu un rau duce la alt rau;
2. Tulburari de comportament epizodice Acestea se caracterizeaza printr-o evolutie sinusoidala. Astfel, dupa o perioada de echilibru, apar perioade de dezechilibru si comportamentul se modifica.

Clasificarea tulburarilor de comportament in functie de fenomenologia clinica de manifestare:

Tulburarile de comportament neepizodice

In categoria tulburarilor de comportament neepizodice intra cinci tipuri de comportamente deviante:

neascultarea,

agresiunea,

minciuna,

furtul

vagabondajul.

Neascultarea

Cea mai simpla definitie a neascultarii este refuzul autoritatii, in primul rand familiala, care apoi se generalizeaza la nivelul altor forme de autoritate, in special sociala.

Acest refuz al autoritatii genereaza conflicte permanente.

Neascultarea apare in special la copiii cu o dezvoltare dizarmonica, cu leziuni ale sistemului nervos central sau la copiii retardati mintal.

Un rol important il are climatul educational.

Neascultarea este mai frecventa la copiii educati intr-un climat de nedreptate si lipsa de respect.

Apare mai ales in familiile in care nu exista un echilibru intre dragoste si punitie, familiile cu restrictii excesive, cu libertate excesiva si in familiile cu disensiuni in educatia copilului.

De partea cealalta, supunerea este reactia pozitiva a copilului la solicitarile celor din jur si depinde de relatia lui emotionala cu persoanele respective.

Ascultarea depinde foarte mult de natura relatiei parinte-copil.

Cu cat relatiile copilului cu parintii sunt de natura pozitiva, cu atat copilul va fi mai ascultator.

Specialistii considera ca orice punitie inainte de 4 ani creste tensiunea interioara si duce la neascultare.

Agresiunea

Este tendinta spre comportamente incarcate de reactii brutale, destructive si de atacare.

Agresiunea se poate datora si unor idei delirante sau anxietatii.

Nevroticii agresioneaza total, pentru a nu fi ei agresionati.

Putem vorbi despre doua tipuri de agresiune:

1. Agresiunea care vine dintr-un sentiment de ura si este asociata cu acesta; in aceast caz trebuie sa se tina seama de faptul ca in spatele sentimentului de ura exista o anumita stare de conflictualitate care genereaza tensiune psihica; astfel, pentru a reduce agresivitatea, trebuie rezolvat mai intai conflictul care genereaza o astfel de reactie si, in acest fel, redusa tensiunea psihica;
2. Agresiunea care izvoraste din tendinta pulsionala a individului; in acest caz avem de a face cu un copil cu o structura dizarmonica, inclinat spre rau, care chiar simte bucurie atunci cand face rau.

Minciuna

Este o reactie de afirmare neconforma cu adevarul.

Ea poate fi o minciuna intentionala, un delict (copilul minte pentru a se razbuna, pentru a denigra sau pentru a devaloriza pe cineva), sau poate fi expresia tendintelor de autoaparare.

Copilul poate minti si din dorinta de a atrage atentia sau pentru ca imita atitudini similare ale adultilor.

Minciuna este asociata de obicei si cu alte tulburari de comportament, mai ales cu furtul.

Este foarte important sa facem deosebirea intre minciuna si acele greseli pe care copilul le face ca efect al nedezvoltarii (ex: spune tata la toti care se apropie de el).

De asemenea, minciuna trebuie izolata de tendinta de transformare mitomanica, a carei cauza este insuficienta discriminare intre realitate si fantezie, si de cofabulatie.

Nu se poate spune despre un copil ca minte inainte de 7 ani deoarece pana la aceasta varsta nu este asimilat conceptul de minciuna.

O persoana care minte are constiinta adevarului si urmareste un scop sau un avantaj.

Furtul

Este un comportament deviant care se structureaza foarte repede in deprinderi la copii; acestia incep de la mici furtisaguri, si pot merge pana la furturi selective, furturi prin efractiune, spargere, talharie.

Exista situatii in care copilul nu are notiunea valorii morale a actului (copiii sub 5-6 ani ).

Putem spune despre un copil ca fura abia atunci cand suntem siguri ca acesta poate deosebi lucrurile care ii apartin lui de ale altora si are fixate normele etice elementare.

Acest comportament poate fi generat de o multitudine de cauze.

El poate fi un comportament invatat, acesta fiind cazul copiilor proveniti din familii ce se ocupa cu furtul.

Copilul poate fura din dorinta de a se impune celor din jur, de a-si asigura prestigiul, sau pur si simplu din dorinta de posesiune.

Este mai grav insa cand cauzele furtului sunt de natura patologica.

Astfel, furtul poate aparea ca simptom in tulburarile isterice (furturi cu caracter impulsiv) sau pot fi cauzate de insuficienta psihica (copilul respectiv nu a achizitionat valorile morale).

Un caz aparte este cel al fetitei aflate in perioada instalarii ciclului menstrual.

Cleptomania

Este tendinta patologica de a fura fara ca persoana in cauza sa urmareasca un profit.

Se caracterizeaza prin aparitia brusca si obsedanta a impulsului de a-si insusi un obiect, concomitent cu o stare de neliniste si de lupta impotriva acestei dorinte.

Realizarea efectiva a furtului duce la o reactie de usurare.

Fuga

poate fi de doua feluri:

fuga de la scoala

cu caracter impulsiv.

a) Fuga de la scoala.

Scoala in general trebuie sa se constituie intr-un context de satisfactie (intalnire cu colegii, valorizare personala etc.).

Atunci cand nu se intampla acest lucru apare o grava alterare a raporturilor sociale ale copilului.

Cauze

Exista trei categorii de cauze ce pot determina fuga copilului de la scoala:

tin de copil

tin de scoala

tin de familie

Cauze care tin de copil:

el nu face fata cerintelor (fapt intalnit in special la copiii cu intelect de limita scolarizati in scoala de masa),

are un defect ce tine de sanatatea somatica si este blamat de colegi

nivelul pretentiilor fata de rezultatele lui scolare depaseste cu mult nivelul dotarii intelectuale a copilului (in acest caz copilul traieste un sentiment acut de insucces si cauta alt mediu de valorizare personala, de regula extrascolar).

Un caz aparte este atunci cand ruperea totala de scoala este un inceput de schizofrenie, refuzul scolii insemnand tocmai intrarea in boala.

Cauze care tin de scoala:

caracterul psihopat al pedagogilor;

lipsa unei atitudini pedagogice diferentiate fata de copiii suferinzi psihic sau senzorial,

atitudinea agresiva a colegilor (batai, etc.).

Cauze care tin de familie:

devalorizarea constienta a scolii din partea parintilor,

grija excesiva a parintilor pentru copii ( parintii au tendinta de a creste exagerat dependenta copiilor fata de ei si, drept consecinta, acestia nu se pot adapta cerintelor scolare)

transformarea scolii intr-o sursa de anxietate (copilul este pedepsit aspru pentru cel mai mic insucces, etc.).

b) Fuga cu caracter impulsiv

Este un comportament repetitiv si vine pe neasteptate.

Copilul simte un impuls si o chemare puternica de a se duce undeva.

Elementul distinctiv il constituie ingustarea starii de constiinta in momentul in care incepe fuga.

Aceasta ingustare a starii de constiinta are o durata si o intensitate variabile.

Copilul se trezeste dupa cateva ore sau chiar zile.

Aceasta forma apare in special la epileptici, idioti, imbecili, psihopati impulsivi si isterici. Are acelasi mecanism de descarcare ca al unei crize epileptice si copilul ramane cu amnezie ulterioara.

Vagabondajul

Ambele forme de fuga pot continua cu vagabondaj.

Vagabondajul este o atitudine deliberata fata de mediul familial si fata de munca.

Copilul are constiinta intregii sale conduite.

Se caracterizeaza prin lipsa de domiciliu (nu simte nevoia), accepta privatiuni, savarseste acte antisociale.

La scolarul mic vagabondajul poate aparea ca o reactie de razbunare fata de atitudinea sau pedeapsa nejusta, poate fi o atitudine deliberata cauzata de anumite stari de panica, frica, anxietate, pe motivul unor insuccese scolare (evitarea pedepsei) sau poate aparea la scolarii introvertiti, sensibili, care suporta cu greu micile privatiuni familiale.

Tulburarile de comportament epizodice

Tulburarile de comportament epizodice se caracterizeaza printr-o intrerupere brusca a modului de viata.

Dupa o perioada de echilibru apar perioade de dezechilibru.

Aceasta categorie de tulburari se imparte in doua subcategorii

1. Tulburari caracterizate printr-o stare de inhibitie a comportamentului general.
2. Tulburari caracterizate printr-o stare de dezinhibitie a comportamentului general.

Tulburari caracterizate printr-o stare de inhibitie a comportamentului general.

mutismul

narcolepsia

catalepsia

catatonia

Mutismul

Apare datorita sistarii vorbirii din orgoliu.

Cu alte cuvinte, copilul se infurie si nu mai comunica.

El poate fi unul electiv (copilul nu comunica cu cineva anume), sau unul de tip isteric (dupa o criza, copilul nu mai comunica o perioada lunga).

Mecanismul de producere are la baza anxietatea.

Narcolepsia

Este procesul de intrare in inhibitie brusc, in starile cele mai nepotrivite.

Copilul simte nevoia subita si imperioasa de a dormi in timpul zilei.

Se poate instala somnul mergand pe strada, in situatii neobisnuite, in ras, etc.

Catalepsia (catatonia)

Se manifesta printr-o stare de rigiditate si cresterea tonusului postural.

Aceasta hipertonie impiedica mersul, fata copilului ia forma de masca, fiind lipsita total de orice comunicare cu lumea.

Catalepsia se poate asocia fie cu o stare de negativism (copilul executa invers comenzile), fie cu o stare de flexibilitate ceroasa (poate sta ore intregi in pozitia in care il pui), fie uneori cu o sugestibilitate foarte mare.

Cataplexia

Este tot o stare de inhibitie, dar se produce o pareza generalizata in toti muschii striati (suspendarea totala a tonusului muscular si a miscarilor voluntare, cu cadere).

Copilul are senzatia ca pica in gol in stare treaza si nu are nici un fel de control asupra muschilor.

Aceasta tulburare apare brusc, copilul traind un sentiment de anxietate pentru ca nu poate face nimic.

Tulburari caracterizate printr-o stare de dezinhibitie a comportamentului general.

In aceasta categorie de tulburari prevaleaza patologic procesul de crestere a excitabilitatii si se clasifica dupa cum urmeaza:

Disconfortul epizodic, care poate avea caracter critic primar si secundar.

Reactiile epizodice: sunt de fapt tulburarile de comportament ce apar ca simptome in celelalte tulburari psihice (nevroze, psihopatii, insuficiente psihice, psihoze).

I) Discomfortul epizodic primar poate aparea sub doua forme: epileptic si instinctiv.

Discomfortul epileptic se caracterizeaza prin faptul ca si inceputul si sfarsitul crizei este extrem de brusc, copilul pierde contactul cu realitatea, iar comportamentul ulterior este haotic. Descarcarea fata de lumea inconjuratoare este neselectiva (copilul se descarca pe obiecte, pe persoana apropiata). Starea afectiva este nediferentiata. Intentia este difuza, nu poate fi banuita. Constiinta este ingustata si apar amnezii ulterioare. Terminarea actiunii nu determina satisfactii.

Discomfortul instinctiv se caracterizeaza prin faptul ca atat inceputul, cat si sfarsitul crizei sunt tot bruste, fara intarzaiere intre momentul instalarii impulsului si reactia afectiva. Copilul traieste o stare afectiva nediferentiata. Spre deosebire de epilepsie insa, el isi satisface nevoile primare si obiectul pe care se descarca este cel cautat.

II) Discomfortul epizodic secundar are de asemenea doua forme: impulsiva si de acting-out.

Forma impulsiva se caracterizeaza prin aspect critic, durata scurta, inceput si sfarsit brusc, exista o distanta de la impuls la raspuns, nu se ingusteaza constiinta, iar copilul in cauza actioneaza, desi isi da seama ca nu face bine (actiunea este antisociala).

Forma acting-out - sunt copiii care, in ciuda unui comportament supus, isi schimba comportamentul, devin agresivi incep sa consume alcool; in general, sunt si ei socati de ceea ce fac; actul in sine nu are caracter haotic, ci este o actiune obisnuita care apare la un om neobisnuit (actiunea este o surpriza pentru toata lumea, inclusiv pentru autor).