LUMEA EGEEANA SI CIVILIZATIA CRETANA

LUMEA EGEEANA SI CIVILIZATIA CRETANA

Odata cu cercetarile incepute in anul 1870 la Troia, continuate, in 1874, la Micene si, apoi, la Tirint de catre Heinrich Schliemann, genialul arheolog amator care a inaugurat seria marilor descoperiri relevand lumii civilizatia miceniana, interesul specialistilor (arheologi sau istorici) fata de civilizatia egeeana a sporit continuu. In primii ani ai secolului XX, cercetarile arheologice intreprinse de Arthur Evans la Cnossos aveau sa adauge un capitol si mai vechi si la fel de bogat, al istoriei grecesti: civilizatia cretana, numita si minoica. Extinderea ulterioara a cercetarilor atat in Creta, cat si in spatiul inconjurator (insulele Ciclade si Cipru), au permis reconstituirea unei arii de civilizatie corespunzand epocii bronzului timpuriu si dezvoltat.

Intre dezvoltarea diferitelor zone ale spatiului egeean exista decalaje cronologice evidente. Prima care a pasit pragul epocii bronzului la sfarsitul mileniului IV i.Chr. a fost Troia, situata in Asia Mica (nordul Frigiei), la iesirea din Helespont. Aici s-a dezvoltat o stralucitoare civilizatie. Cetatea Troiei isi datoreaza inflorirea pozitiei sale geografice, la rascrucea drumurilor maritime si terestre care leaga Asia de Grecia continentala si regiunile M. Negre cu bazinul oriental al Mediteranei. Ea si-a exercitat de timpuriu influenta asupra insuleler din M. Egee, in Macedonia, Tracia si Grecia continentala furnizand populatiilor acestor zone tehnicile si utilizarea bronzului si o ceramica abundenta.

Pe parcursul mileniului al III-lea cea mai mare parte a lumii egeene si a Greciei continentale, depasind stadiul de dezvoltare neolitic, dobandeste o anumita omogenitate a civilizatiei, caracterizata prin utilizarea generalizata a metalului (bronzul, aliajul cuprului cu cositorul), extinderea unor culturi (vita de vie, maslinul) si utilizarea de catre comunitati a unor dialecte derivate dintr-o limba comuna, egeeana.

De-a lungul celei de a doua jumatati a mileniului III i.Chr. dinspre nord au inceput sa se deplaseze populatii de origine indo-europeana, care se instaleaza in spatiul Greciei continentale. Primul val migrator, un ansamblu compozit, cunoscut sub numele de ahei, progresand lent spre sud, s-a instalat de o parte si alta a M. Egee. Treptat ei asimileaza si se integreaza in cultura comunitatilor care i-au precedat.

Insula Creta a ramas mult timp aproape necunoscuta. Pana la sfarsitul sec.XIX referintele despre trecutul insulei Creta erau cele cunoscute din rarele evocari ale Iliadei sau din legenda greaca a lui Tezeu si a Minotaurului. H. Schliemann, condus de aceasta traditie legendara, a fost primul care a inceput, fara rezultate palpabile, sapaturile la Cnossos (1899). In anul urmator, arheologul britanic Arthur Evans, atras de vestigiile de scriere non-alfabetica, a descoperit primele urme ale palatului de la Cnossos, punand astfel bazele arheologiei minoice. De atunci aceasta a progresat semnificativ, datorita sapaturilor intreprinse la Cnossos, Phaistos, Mallia, Haghia Triada etc. si gratie progreselor stiintei filologice care a permis spre mijlocul secolului XX sa se descifreze scrierea folosita in ultima perioada a palatului de la Cnososs (linearul B).

Plecand de la aceste elemente, arheologii au trasat istoria Cretei pre-helenice. Dupa o evolutie putin reprezentativa in epoca neolitica, insula Creta devine o zona de mare inflorire a civilizatiei, odata cu inceputul epocii bronzului. Principalele etape ale acestei evoltii, au fost schitate mai intai de catre A. Evans intr-o succesiune de trei faze, corespunzand, in linii generale, bronzului timpuriu, mijlociu si tarziu (minoicul vechi, mijlociu si tarziu, fiecare cu cate trei subperioade). Ulterior, acestea au fost stabilite, cu nuante si particularitati locale, datorita cercetarilor arheologice intreprinse in centrele palatiale de la Cnossos, Phaistos, Mallia si Zakros.

Punctul de pornire al acestei evolutii poate fi stabilit in jurul anilor 2500 i.Chr., cand, cu trecerea la Minoicul vechi II, creste nivelul de prosperitate al comunitatilor rurale, ca si cel al productiei artizanale (obiecte de lux din piatra - vase si din metal, bijuterii, pumnale). Acum sunt sesizate elemente ale unei civilizatii proto-urbane si existenta unor grupuri sociale privilegiate, dispersate in mai multe centre de autoritate incipienta. Tot acum se pot observa inceputurile unui fenomen, ce se va accentua in prima jumatate a mileniului II i.Chr. si anume integrarea Cretei intr-un amplu sistem de schimburi est-mediteraneene, la care participa Egiptul, Asia Mica, Siria si Grecia continentala.

Practicarea activitatilor maritime si negustoresti imbogatesc centre precum Cnossos, Mallia, Phaistos, Zakros care vor cunoaste, incepand cu perioada minoica de mijlocie (2000-1580 i.Chr.), maturizarea acestui ansamblu de procese, care determina o stralucita civilizatie marcata de construirea de palate impunatoare. Descoperirile de la Phaistos arata ca era vorba de cladiri prestigioase, formate din cvartale functionale, organizate in jurul unei curti rectangulare centrale. Ele aveau grupuri de magazii pentru stocarea marfurilor, incaperi cu functie religioasa si sali de ceremonie cu coloane si pilastri. Asemenea constructii presupun constituirea unor formatiuni conduse de dinasti suficient de puternici pentru a-si transmite ereditar puterea si pentru a si-o manifesta, prin activitati constructive de amploare, ca si prin dominarea ariei rurale pe care o au in subordine. In jurul acestor centre politice, probabil si sacerdotale, se grupeaza o aristocratie de curte si o populatie urbana compusa din mestesugari, negustori si poate mici functionari. Cartierele de locuinte de la Mallia atesta aceasta cristalizare urbana inca din prima jumatate a mileniului II i.Chr.

Dezvoltarea economica a acestui sistem palatial este rapida. Agricultura continua sa reprezinte domeniul principal al economiei, iar aparitia depozitelor de cereale si ulei in interiorul complexelor palatiale vorbeste de o acumulare a surplusului de produse, ca si despre functia redistributiva a monarhiei cretane. Turmele de animale, precum si pescuitul, adauga surse de hrana si de acumulare celor agricole. Aparitia atelierelor mestesugaresti specializate care dispun de noi mjloace tehnice, precum roata rapida a olarului si materii prime importate de palate (cositor) vor da avant ansamblului productiei de bunuri materiale. Ceramica de Camares, cu formele sale fine si cu o policromie caracteristica, vasele de metal sau de piatra, orfevraria, armele de gala, sigiliile gravate sunt dovada cererii de obiecte de lux din aceste palate.

Studiile recente se orienteaza spre cercetarea functionarii sistemului palatial, a organizarii sale economice si socio-politice. Principala problema ramane aceea a stabilirii gradului de centralizare a puterii regale: in controlul organizarii religioase si a sanctuarelor, al produntiei economice, al schimburilor comerciale. Regii cretani raman necunoscuti si numai unele elemente iconografice (capete de sfinx de inspiratie egipteana, dar tratate in maniera minoica) ar putea confirma prezenta regilor in palate. Doar scrierea cretana (linearul A) si numeroasele sigilii permit imtrevederea unei organizari administrative care asigura gestionarea economiei palatiale. Ierarhizarea societatii este atestata de obiectele de lux, arme de gala si de bijuteriile de aur din necropola de la Malia. Relatiile din bazinul egeean, ca si cu Orientul si Egiptul se intensifica. Inrudirea artei minoice a primelor palate cu arta egipteana, vizibila mai ales in operele de la Malia (reliefuri ceramice sau bijuterii), rezulta ca urmare a relatiilor comerciale regulate sau a contactelor diplomatice.

Catre 1750 i.Chr. o distrugere brutala, se pare naturala, afecteaza aceste resedinte 'princiare', care vor fi curand inlocuite, pe acelasi loc, de edificii si mai marete.

Epoca minoica dezvoltata (1580-1400 i.Chr.) atesta, prin cercetari arheologice, o remarcabila dezvoltare, manifestata in a doua serie a palatelor cretane. Din contactele sale cu Orientul si cu lumea egeeana, Creta a dobandit elementele care vor face din civilizatia sa una dintre cele mai stralucitoare ale antichitatii prehelenice. 'Palatul', care reprezinta centrul civilizatiei cretane, cuprindea un numar considerabil de incaperi dispuse dupa un plan complicat, motiv pentru care pentru antici acesta era 'labirintul' din Cnossos. Constructia, care surprinde prin confortul ce-l oferea, era adaptata conditiilor de clima. Grosimea zidurilor, deschiderea incaperilor spre curti interioare asigura 'climatizarea' necesara intr-o zona unde caldura era adesea excesiva. Estetica monumentala a fatadelor, scarile, coloanele si pilastrii, decoratia frescelor ilustreaza statutul de mare putere al Cretei.

Mentionarea in textele egiptene a locuitorilor tarii Keftiu si reprezentarile lor figurate, care ii arata ca fiind veniti pentru a livra faraonului produse pretioase, confirma rolul Cretei. Fresce care reproduc scene minoice de prindere a taurului descoperite recent in delta Nilului (Avaris), ca si cele din Palestina (Tell Dab'a) cu motive florale, indica in mod graitor influenta pe care arta minoica o exercita asupra civilizatiilor vecine.

Studierea cu prioritate a artelor cretane (frescele si ceramica cu elementele lor naturaliste, florale sau marine, vasele de piatra cu scene in relief, pecetile) a determinat trecerea in plan secund a analizei problemelor istorice. Acum se observa o schimbare in organizarea administrativa, puterea pare a fi mai centralizata decat in perioada precedenta. In aglomerarile urbane secundare (Hagia Triada, Tylissos, Pyrgos) apar resedinte mai mari, numite impropriu 'vile', care par a fi sedii ale unei puteri administrative care controleaza exploatarea agricola a unui teritoriu si schimburile economice realizate in contul palatului. Analiza formelor diferitelor sigilii arata o perfectionare a practicilor birocratiei minoice.

In contextul acestor transformari administrative si sociale si al aparitiei unei categorii de oficiali de rang inalt, putem pune problema unei eventuale unitati politice a Cretei in aceasta epoca. Un text egiptean din timpul lui Tutmes II (1479-1425) care mentioneaza pe 'regele tarii Keftiu', face posibila sustinerea ipotezei existentei unui regat unic al Cretei. Palatele din Phaistos si Malia isi diminueaza rolul avut anterior. Reprezentativ pentru aceasta perioada este palatul din Cnossos. Cateva elemente, inclusiv superioritatea atelierelor sale in realizarea produselor artistice (fresce, gliptica, stiluri ceramice, vase din piatra sculptate in relief) ne determina a lua in considerare ipoteza suprematiei palatului din Cnossos, resedinta lui Minos cel caruia legenda ii atribuie dominatia asupra intregii insule. Indeplinea acesta functia de rege-preot, cum il definea A. Evans? Controlul asupra religiei nu putea fi separat de constituirea si intarirea puterii si a autoritatii regale. Sanctuarele deschise, de culme (de pe muntele Juktkas si cel de la Kato Symi) sau cele din pesteri (Psychro, Ida), poseda elemente arhitecturale (mese de piatra pentru ofrande, cu inscriptii in linear A), care par integrate unui cult oficial. Aceasta evolutie a locurilor de cult si a reprezentarilor plastice sugereaza existenta unui ritual complex, caracteristic unei societati ierarhizate.

Aceste transformari politice din Creta justifica in mare masura expansiunea minoica atestata in Marea Egee, careia i se atribuie termenul de 'talasocratie'('imperiu maritim'), dupa relatarile lui Herodot si Thucidide, cuprinzand Peloponezul si Atica, Cicladele, sudul Anatoliei, Rodos si partea apuseana a Ciprului. Aceste texte au dus, la inceput, la aprecierea raporturilor dintre Creta si insulele Marii Egee ca fiind de forta. Realitatea este ca singurele colonii ale Cretei au fost Cythera, unde minonienii se instalasera la inceputul bronzului mijlociu si poate asezarile de la Trianda (Rhodos), Seraglio (Cos). Acestea, aflate pe insule apropiate de continent, au putut sluji drept baze de schimb si de popas. Principalele insule din arhipelagul Cicladelor (Keos, Melos, Thera), unde se constata o influenta culturala cretana, nu ne permit sustinerea instalarii permanente a unor grupuri organizate de minoani.

Este cunoscut ca in sec. XVI-XV i.Chr., obiecte cretane apar in Sicilia si in insulele Lipare, iar ambasade cretane ajung in Egipt si sunt reprezentate pe fresce din timpul lui Tutmes III. De asemenea, in insula Thera (azi Santorin) monumente de tip minoic atesta o prezenta cretana efectiva, iar numeroase elemente de civilizatie cretana se intalnesc nu doar in Cipru sau Rodos, ci si in Ugarit. De asemenea, in Grecia continentala influenta cretana este de netagaduit.

Toate acestea presupun o intensa circulatie de bunuri, de idei si de oameni, o navigatie intensa, un comert activ si un sistem de raporturi, functional intre Creta si alte regiuni. Cu alte cuvinte, este vorba nu de un imperiu al marilor, ci de o civilizatie deschisa spre exterior si o obisnuinta remarcabila cu spatiul maritim. Influenta culturii cretane se manifesta prin adoptarea in arhitectura constructiilor din insule a unora din caracteristicile arhitecturii palatiale minoice, insotite de decoratia frescelor realizate de minoani sau de artisti formati la scoala din Cnossos. Mai importante din perspectiva contactelor comerciale sau de ordin administrativ sunt descoperirea in aceste insule a unor fragmente de documente scrise in linear A, ca si adoptarea sistemului de unitati ponderale minoice. Pe de alta parte, este posibil sa fi existat un control de ordin diplomatic care ii permitea Cretei sa-si mentina si dezvolte interesele comerciale.

Din aceasta perspectiva credem ca trebuie interpretata legenda lui Tezeu. Marinarii cretani, care asigurau schimburile intre Egipt, Asia Mica si Grecia, devenisera destul de puternici pentru a impune supusilor plata unui tribut. Dupa legenda, eroul Tezeu pune Atena in libertate in fata dominatiei cretane, eliberand din labirint pe tinerii care urmau sa fie dati minotaurului si ucigand acest monstru imaginar, in fapt temutul Minos. Aceasta legenda aminteste, astfel, de declinul Cretei, invadata treptat de aheeni.

Etapa finala a marelui complex de la Cnossos (1450-1400 i.Chr.) este marcata de aparitia unei dinastii continentale (aheene), vorbind limba greaca, eveniment care nu altereaza trasaturile acestei civilizatii. Elementul de continuitate se manifesta in cele mai importante domenii ale vietii materiale si spirituale, de la agricultura si mestesuguri la formele de administrare si de autoritate definite de palat. Aceste descoperiri ne ingaduie, ipotetic, sa definim imaginea pe care tablitele cu texte in 'linearul B' (inventare mentionand bunuri, nume de locuri si persoane) descoperite la Cnossos, ne-o ofera pentru reconstituirea societatii si civilizatiei cretane in faza dominatiei aheene (post 1450 i.Chr.). In egala masura, ele permit cunoasterea procesului istoric desfasurat in a doua jumatate a mileniului II i.Chr. In civilizatia bronzului din Grecia continentala, de unde proveneau aheii. Modelul cretan a jucat un rol decisiv in definirea elementelor de baza ale sistemului palatial si in Grecia continentala, a caracterului centralizator al productiei, a existentei unei administratii birocratice si a instrumntului sau, scrierea silabica.

Inventat inca din primele secole ale Minoicului mijlociu, sistemul de scriere silabica, numit de A. Evans linear A, nu a putut fi inca descifrat. Simpla lui existenta, insa, si a documentelor de arhiva scrise pe tablite de argila cruda, reprezinta un semn caracteristic pentru o societate ierarhic structurata, in care dinastii, locuind in palatele de la Cnossos, Phaistos sau Zarko, dispuneau de serviciile unor scribi specializati care inregistrau, probabil, inventare de redevente, ofrande sau recensaminte de animale. Aceste elemente, alaturi de atestarea arheologica a acumularii de provizii in palate, ca si a existentei in interiorul lor a unor ateliere mestesugaresti, sugereaza o societate asemanatoare cu cele din Orientul Apropiat, structurata ierarhic in jurul unor dinasti care stapanesc un teritoriu si, in raport cu care, restul categoriilor sociale se afla in stare de dependenta. Caracterul exact al acestor raporturi, formele concrete in care s-a exercitat dreptul suveran, nu pot fi inca cunoscute.