ETRUSCII

ETRUSCII

Din mozaicul de popoare ale peninsulei italice preromane, etruscii au creat prima civilizatie superioara in Occident. Contributia culturala a etruscilor a fost deosebita atat prin ea insasi, cat si prin mostenirea transmisa romanilor deoarece inceputurile, sursele, fundamentele civilizatiei si culturii romane se datoreaza in primul rand etruscilor. Anticii erau convinsi ca etruscii au fost adevaratii educatori ai lumii italice si ca lor li se poate atribui originea unor cetati sau a unor familii, a unor institutii, culte religioase, atitudini spirituale si manifestari artistice. Astfel, istoria Etruriei se sfarseste si totodata se continua prin aceea a Italiei romane.

Etruscii sunt un popor mic care au locuit in mod durabil vreo 20 de orase ale Italiei centrale. Dar, importanta lor intrece cu mult dimensiunile modeste ale teritoriului si chiar ale carierei lor istorice. Civilizatia etruscilor se prezinta ca o rezultanta complexa: influentata si stimulata de curentele civilizatoare patrunse pe cale maritima (oriental si grecesc), ea a fost nu mai putin conditionata de mediul autohton.

Inscriptiile ne arata o civilizatie aristocratica, reflectata de somptuoasele morminte de la Cerveteri sau de la Tarquinia. Nu este nici o indoiala ca civilizatia etrusca datoreaza extrem de mult civilizatiei grecesti, fara a le tagadui etruscilor o profunda originalitate. Influenta exercitata nu doar asupra miturilor, ci si asupra vietii cotidiene, a fost mare. Amintim aici alfabetul, izvorul civilizatiei, dar si vocabularul etrusc care cuprinde numeroase cuvinte grecesti.

1. Originea etruscilor

Problema originii etruscilor, putin cunoscuta si deosebit de controversata, a fost discutata inca din antichitate. Doua teze opuse incercau sa ofere o solutie: a) cea a lui Herodot care considera pe etrusci drept urmasi ai colonizatorilor lidieni veniti din zona centrala a Asiei Mici. Inca si in epoca romana, Virgiliu si Horatiu spun 'lidieni' cand amintesc de etrusci. b) Dionysos din Halicarnas, scriind la inceputul erei crestine, sustine ca etruscii erau un popor autohton. Afirmatia lui Dionysos dupa care nici limba, nici alte aspecte ale existentei lidienilor nu arata vreo asemanare cu cele ale etruscilor este confirmata azi de examinarea lidienei care este o limba indo-europeana si ca atare nu este inrudita genetic cu etrusca.

Potrivit unei alte ipoteze, elaborata in secolul trecut sub influenta cercetarii preistorice, etruscii ar fi venit in Italia, prin vaile Alpilor, din Europa Centrala.

Premise istorice

Privitor la originile etruscilor, in locul unor explicatii simpliste care se bazeaza pe istorisirea lui Herodot, trebuie sa cautam o explicatie istorica asupra formarii si evolutiei lor. Descoperirile din ultimii ani confirma teoria potrivit careia istoria poporului etrusc se desfasoara in Italia din epoca fierului si pana la sfarsitul Republicii romane (1000-50 i.Chr.). Daca arheologii ar fi utilizat termenul de proto-etrusc in locul celui de 'villanovian' atunci cand se refereau la materiale apartinand epocii fierului gasite la mijlocul secolului trecut in imprejurimile Bolognei si apoi in toate principalele asezari etrusce, s-ar fi evitat multe confuzii.

Populatia care a locuit in Italia Centrala, intre raurile Arno si Tibru si a carei limba o cunoastem prin mijlocirea a circa 1000 de inscriptii provenind din sec. VII i.Chr., nu a aparut pe neasteptate. Cultura etrusca s-a dovedit deosebit de receptiva la influentele straine de factura orientala sau greceasca, pe care le-a integrat cu abilitate cadrului local. Atunci cand etruscii au preluat sistemul de scriere de la vecinii lor greci din Pethecussa (Ischia) si din Cumae, ei au dezvaluit ca au o limba proprie, marcand prin aceasta inceputul epocii istorice in Italia.

Teritoriul ocupat initial de etrusci, Etruria propriu-zisa, era cuprins intre valea Arnoului, valea Tibrului si Marea Tireniana. Aici s-au consolidat in sec. VIII i.Chr. efectuand lucrari de drenaj in zone mlastinoase, exploatand bogatele zacaminte de fier si cupru din Etruria si insula Elba. Etruscii au dezvoltat metalurgia la un nivel necunoscut de popoarele vecine si au stabilit legaturi comerciale cu Sardinia, Sicilia, Egiptul, cu cartaginezii si, bineinteles, cu grecii care, in a doua jumatate a acelui secol, au inceput sa-si stabileasca colonii in sudul Italiei.

3 Istoria etruscilor

In perioada premergatoare secolului VIII i.Chr. momentul cel mai important al istoriei etrusce a fost acela cand gruparile de sate invecinate se unesc formand entitati mai mari care devin in curand cetati etrusce. Evolutia lor poate fiurmarita in necropole, unde inventarul comun, 'egalitar' al mormintelor villanoviene este inlocuit treptat de zestrea princiara a mormintelor din sec. VII i.Chr., descoperite in Italia centrala (la Tarquinia, Caere, Praenesti).

Utilizarea scrierii devenea semnul distinctiv al bogatilor si rafinatilor membrii ai unei societati aristocratice. Adoptand scrierea, ei ne-au lasat mii de inscriptii, dar nici un fel de literatura. Din traditia romana stim ca etruscii au avut o insemnata literatura religioasa, fapt confirmat de marturii arheologice (textul de pe fasiile de panza care infasurau mumia de la Zagreb) si lingvistica (ca glosele de nume de plante si de pasari). Religia etrusca se baza pe scrieri sacre, banuite ca emanand din surse supranaturale. Etruscii pretindeau ca poseda o pricepere speciala in a descoperi vointa zeilor prin anumite procedee divinatorii.

Traditia vorbeste despre existenta Ligii celor 12 cetati etrusce si despre centrul acesteia Fanum Volumnae. Nimic insa nu sugereaza ca aceasta liga era altceva decat o confederatie religioasa, cum erau amfictioniile grecesti. Cunoastem dezvoltarea multora din cetatile etrusce, indeosebi prin mijlocirea necropolelor si a sanctuarelor lor. Ca si cetatile grecesti, cele etrusce erau caracterizate de individualismul, independenta si autonomia lor.

Astfel, putem spune ca nu a existat un stat sau imperiu etrusc, doar un popor etrusc, ai carui membrii aveau in comun aceeasi limba si religie, o situare geografica, anumite obiceiuri si traditii care ii deosebeau de celelalte populatii ale Italiei. Etruscii aveau si o denumire comuna: ei se defineau drept Rasenna, in vreme ce grecii ii cunosteau sub numele de Tyrrhenoi (de fapt numele dat marii asupra careia ei isi exercitau stapanirea), iar romanii le spuneau tusci.

Dintre orasele etrusce amintim cetatile de coasta din Etruria meridionala: Tarquinia, Caere, Veii, Vulci, aflate in contact direct cu fenicienii si grecii. Cetatile centrale si nordice, atat cele de litoral (Vetulonia, Roselle, Populonia), cat si cele din interior (Volsini, Clusium, Volaterrae, Cortona) erau mai putin deschise catre lumea Mediteranei, cit spre miazanoapte.

Printre cetati, Tarquinia a cunoscut infloriea cea mai timpurie, inca din epoca villanoviana, fiind insa intrecuta de Cerveteri (Caere). Portul Tarquiniei, Gravisca si portul cetatii Caere, Pyrgi, cercetate in ultimul timp, au dezvaluit sanctuare si zone de locuinte, iar inscriptile descoperite dezvaluie relatiile lor cu fenicienii si grecii.

4. Organizarea politica si sociala

Etruria reprezenta o confederatie de 12 mici state, constituite fiecare dintr-un oras cu teritoriul agricol din jur. Intre cetatile etrusce confederate, multa vreme conduse de un rege (lucumon), asistat de consilii aristocratice, nu exista totdeauna si o coeziune politica eficienta. Interese antagoniste, ambitii, resentimente le separau uneori, chiar in momentele decisive, in fata pericolului comun, grec sau roman. Expansiunea etruscilor nu a fost o actiune colectiva, actiunile militare de cucerire sau de intemeiere de colonii fiind initiative proprii ale unor orase.

Reprezentantii oraselor confederate se intalneau anual la sanctuarul lui Voltumna, zeul principal se pare al etruscilor. Regimul politic al oraselor-stat etrusce era monarhia. Regele (lucumon, principe in etrusca) era ales din vechile familii aristocrate. El detinea puterea religioasa, militara, civila si juridica. Simbolul demnitatii regale era securea dubla si manunchiul de vergi (fascii) care o infasoara. Acest simbol a fost preluat apoi de lictorii romani, de garzile inaltilor demnitari si ale imparatilor. La ceremonia de celebrare a unei victorii militare, regele pe carul triumfal, urmat de trupe si de coregiul de prizonieri, purta toga de purpura cu broderii de aur, pe cap o coroana de aur, iar in mana un sceptru de fildes, avand in varf sculptat un vultur.

Monarhia etrusca dispare spre sfarsitul sec. VI i.Chr., cand regele va ramane doar seful suprem religios.

5. Politica de cuceriri si sfarsitul puterii etrusce

Secolele VII-VI i.Chr. constituie marea perioada a expansiunii etruscilor. Actiunile lor militare erau initiate si conduse separat de orasele-stat. In prima etapa, care a durat pana la mijlocul sec. VI i.Chr., directia ofensivei etrusce a fost orientata spre sud. Trupe ale oraselor de coasta, Tarquinia si Cerveteri, au patruns in Latium supunand triburile localnicilor: latini, volsci, rutuli. Dupa ce organizeaza asezarile de pe cele sapte coline, punand temeliile viitorului oras Roma, etruscii si-au intins stapanirea in Campania unde ocupa o intinsa zona de coasta. Aici fondeaza, dupa principii urbanistice etrusce, orasele Capua, Nocera, Herculaneum, Pompei. In aceasta zona raman ca niste enclave cateva colonii grecesti (Cumae, Neapolis, insulele Capri, Ischia si Procida). Astfel un conflict militar intre cele doua forte va deveni in curand inevitabil. Prima confruntare se desfasoara in insula Corsica, unde etruscii, aliati cu cartaginezii, ii infrang pe foceeni la Alalia (540 i.Chr.). In urma acestei victorii, M. Tireniana este dominata de etrusci. Alte conflicte cu grecii au loc in Campania. Ele vor avea drept consecinta oprirea expansiunii grecesti in sudul Italiei si pe coasta tireniana.

In aceasta situatie, dupa ce-si consolideaza pozitiile in regiunile cucerite, dezvoltand activitatea comerciala maritima, etruscii vor intreprinde o vasta actiune de cuceriri spre nord. In ultimele decenii ale sec. VI i.Chr., etruscii, trecand Apeninii, fondeaza Felsina (Bologna) si ocupa un intins teritoriu in valea Padului stapanit inainte de liguri. Dominatia etrusca asupra vaii Padului va inceta la inceputul sec. IV i.Chr., odata cu invazia gallilor. Acestia, traversand Alpii, se aseaza in campia Padului, care se va numi Gallia Cisalpina. Pe la 390 i.Chr., celtii pornesc o pustiitoare invazie inspre sud, devasteaza Etruria, iar in 387 patrund in Roma, de unde vor fi alungati de catre dictatorul Camillus.

In sud, in Latium si Campania, unde dominatia etrusca a durat aproape un secol si jumatate, situatia a inceput sa se complice datorita opozitiei energice a coloniilor grecesti si a rezistentei populatiilor locale, in special a samnitilor. La Roma, orasul a fost construit dupa norme urbanistice etrusce, atat rituale, cat si rationale: terenurile mlastinoase au fost drenate, perimetrul orasului unificat a fost aparat cu un zid de incinta ridicat dupa sistemul defensiv etrusc, iar pe acropola de pe Capitoliu a fost inaltat un templu dedicat triadei etrusce. Roma etrusca devine o forta militara care emite pretentii de cucerire.

Dupa inlaturarea monarhiei etrusce de la Roma (509 i.Chr.), grecii din Cumae, principali lor rivali, vor incheia o alianta cu latinii din afara Romei, iar in anul 506 i.Chr., in batalia de la Aricia, obtin o victorie decisiva asupra etrucilor. Infrangerea reprezinta inceputul decaderii dominatiei etrusce asupra sudului peninsulei apenine. Apoi, dupa batalia navala din anul 474 i.Chr., castigata de grecii din Cumae aliati cu Syracuza, etruscii a caror flota a foste distrusa aproape complet in aceasta confruntare, inceteaza de-a mai reprerzenta o forta maritima. Samnitii, candva mercenari in serviciul etruscilor, ocupa Capua (430 i.Chr.) si alte orase, iar ca urmare, Campania va trece sub dominatia triburilor italice.

Pierderea hegemoniei etrusce asupra Marii Tireniene, slabirea traficului maritim aduce o rapida decadere economica a marilor centre etrusce. Lipsiti de porturi si de flota, etruscii isi vor intensifica comertul pe uscat, prin aceasta fiind stimulata dezvoltarea unor centre precum Chiusi, Cortona, Perugia si Arezzo.

Dar, marele pericol pentru etrusci il reprezentau romanii. Infloritorul oras Veii, principalul bastion etrusc in sud, abandonat de celelalte orase ale Ligii etrusce si asediat de romani timp de cativa ani, va fi cucerit. Acesta a fost primul mare succes militar al romanilor. Dupa alti ani lungi de razboi, cad, rand pe rand si alte orase etrusce (Tarquinia, Cerveteri etc.). In acest timp, cartaginezii renunta la vechea lor alianta cu etruscii si incheie un tratat cu romanii, noua forta militara in plina ascensiune in peninsula.

Ca urmare, pentru a face fata amenintarii romane, etruscii se vor alia cu dusmanii Romei (samniti, umbri, galli), dar in anul 295 i.Chr. coalitia constituita este infranta la Voltera si Perugia. Un alt insucces il inregistreaza etruscii cand se aliaza cu celtii impotriva romanilor. Ultima rezistenta o va opune orasul Volsini, centrul federal al etruscilor, nevoit si el sa accepte suzeranitatea romana in anul 264 i.Chr. Cetatile din Etruria isi pastreaza pentru un timp autonomia, apoi treptat sunt atrase in sfera civilizatiei si a statului roman. Din sec.I. i.Chr. vor disparea si inscriptiile scrise in limba etrusca.

Dupa ce au transmis romanilor numeroase elemente ale civilizatiei proprii, etruscii s-au retras in viata lor culturala si religioasa, domenii fata de care romanii au aratat totdeauna o mare stima. In domeniul artei, vitalitatea etruscilor a continuat inca mult timp.

Resemnarea etruscilor nu a fost insa totala. Ei au continuat pe plan local a se razvratiri impotriva dominatiei romane, pe care Sulla le-a reprimat cu cruzime. Conspiratorii lui Catilina erau in majoritatea lor etrusci din Arezzo si Fiesolo, iar locuitorii Perugiei, aliatii lui M.Antonius, au fost masacrati de legiunile lui Octavianus.