Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Didactica


Index » educatie » Didactica
» OBSERVATIA - urmarirea sistematica si inregistrarea exacta atat a manifestarilor comportamentale ale individului


OBSERVATIA - urmarirea sistematica si inregistrarea exacta atat a manifestarilor comportamentale ale individului




OBSERVATIA

Scopurile unitatii de sunt

cunoasterea problemelor generale ale metodei observatiei si a rolului ei in constituirea stiintelor pozitive (bazate pe fapte);

intelegerea utilitatii ei practice in domeniile aplicative ale psihologiei, cu precadere in domeniul scolar.




Obiective operationale

Dupa parcurgerea acestei unittti cursantul va putea:

sa aprecieze rolul observatiei ca prima treapta a cunoasterii stiintifice, aflata la liziera psihologiei simtului comun cu cea stiintifica;

sa aiba o perceptie clara privitoare la continuturile observatiei in domeniul psihologiei si al pedagogiei si sa distinga intre diferitele forme ale acesteia;

sa poata evalua conditiile unor observatii de calitate, plecand de la cunoasterea surselor de distorsiune a acestora;

plecand de la determinarea limitelor metodei observatiei sa isi perfectioneze propriile calitati de observatori, ca dascali sau ca psihologi profesionisti.

Planul unitatii de curs

1. Prezentare generala

2. Problemele observatiei

2.1. Continutul observatiei (ce observam?)

2.2. Formele observatiei

2.3. Calitatea observatiei

3. Dificultati si limite ale metodei observatiei

4. Domeniile majore ale utilizarii observatiei in psihologie si pedagogie

Autoevaluare, Bibliografie

6. OBSERVATIA

1. Prezentare generala

Observatia face parte din metodele descriptive constand in urmarirea sistematica si inregistrarea exacta atat a manifestarilor comportamentale ale individului sau grupului, cat si a elementelor contextului situational in care acestea se produc.

Prima si una din marile dificultati ale metodei consta in ceea ce numea Richelle (1995, pp. 162-172) decuparea realitatii si alegerea proprietatilor demne de interes. Comportamentele, ca si majoritatea fenomenelor realitatii, se desfasoara in flux continuu, printr-o multitudine de manifestari, si a incerca sa inregistrezi totul este o iluzie care duce la epuizarea fortelor fara nici un rezultat notabil. A observa inseamna a extrage, a desprinde unele proprietati si a le ignora pe altele, dar problema este de a le alege pe cele relevante, esentiale sau invariabile, chiar atunci cand ele sunt mascate de proprietati secundare, uneori mai frapante, mai evidente.

Una dintre cele mai vechi metode de cercetare ale tuturor stiintelor, observatia a fost valorizata in medicina de Claude Bernard, pentru ca ea era metoda care ducea la constatarea exacta a unui fapt, cu anumite mijloace de investigatie, ceea ce permitea o studiere ulterioara aprofundata. Fiind prima zona de contact cu natura, metoda observatiei cere, pe langa un spirit de observatie exersat, abordarea rabdatoare si fara idei preconcepute a obiectului investigat. Auguste Compte, cel care a sustinut metoda pozitiva in stiinte (adica fundamentata pe fapte), dadea un statut special observatiei, a carei dozare cu rationamentul permitea descoperirea succesiunii, similitudinii sau a relatiilor invariabile ceea ce conducea deja spre sesizarea unor legaturi legice intre fenomene.

Dar care anume proprietati ale psihismului sunt demne de retinut si care secundare este o problema importanta a observatiei. Timpul de reactie, folosit la inceputurile psihologiei pentru determinarea legilor sensibilitatii, s-a dovedit, dupa aproape un veac, un indicator important fie al precocitatii inteligentei, fie al evidentierii procesului de construire a retelelor semantice (Collins si Quillian, 1969), el fiind de fapt indicativ pentru asa-numita distanta semantica. Cronometria simpla, inregistrarea frecventei unui raspuns motoriu considerat pe unitatea de timp, lungimea medie a productiei verbale infantile (sunete separate, holofraze, propozitii din doua cuvinte, propozitii cu constructie complexa, fraze in care exista interrelatii ale propozitiilor), care constituie un indicator pretios al nivelului evoutiei limbajului (dar nu singurul), toate acestea au functionat drept unitati descriptive.

Acestea sunt de fapt “proprietati demne de retinut, ce arata clar ca observarea deschide forte devreme calea spre altceva decat o simpla constatare, invitand la o punere in ordine, la o clasificare” (Richelle, M., op. cit., p. 165). La acest nivel, observatia depaseste cadrul descriptiv dat de inregistrarea faptelor, pentru ca, prin reperarea invariantilor, comparatia (care retine asemanarile si deosebirile), duce la o anumita sistematizare si ierarhizare a acestora, operatii care sugereaza deja o organizare subiacenta a realului (cum ar fi de pilda tabelul lui Mendeleev sau sistemul de clasificare a plantelor si animalelor propus de Linné). Mai mult, clasificand faptele, cercetatorul sesizeaza regularitatile si coincidentele care sugereaza ipoteze privind inlantuirea lor cauzala, din care vor deriva ulterior legile stiintifice.

Exista totusi o diferenta majora intre legile naturii (carora observatiile anterioare li se potrivesc cel mai bine) si faptul psihic, care este global si greu de separat in unitati clare. La aceasta dificultate Zlate (1996, p. 96) mai adauga inca doua:

semnificatia de suprafata nu coincide cu semnificatia de profunzime, care se dezvaluie constructiei teoretice si nu observatiei directe;

faptul psihic presupune plasarea in situatie atat a observatului (de unde necesitatea considerarii solidare a persoanei si a situatiei) cat si a observatorului (care in interpretare va fi influentat de analogia dintre el si subiect).

Daca in stiintele fizice obiectivitatea este posibila (subiectul si obiectul sunt independente), in cele socioumane subiectul cunoscator (epistemic) poate modifica sau poate fi modificat el insusi de fenomenul observat, de unde obiectivitatea mai redusa. Maximizand obiectivitatea, behavioristii au ajuns sa elimine fenomene fundamentale ale psihicului din campul psihologiei (motivatia, afectivitatea, gandirea, adica mecanismele interne), in timp ce alte tendinte, care promoveaza expres implicarea cercetatorului in viata grupului, el devenind chiar agent al schimbarii sociale, duc la o accentuare a subiectivitatii.

Depasirea acestor situatii ar fi posibila prin studierea copiilor sau a animalelor in mediul lor natural de viata, prin ceea ce Lewin numea “cercetarea actiune”. Este insa si aici dificil de realizat acea conditie care cere observatorului sa fie prezent in situatie si sa se implice controlat, acordand atentie comportamentelor observate, dar si contextului situational in care ele apar, pentru a le putea explica avand nevoie si de o anumita “simpatie intelectuala” (empatie) prin care reconstituim sensul psihologic impus fiecarui observator in campul stiintific pe care il ocupa” (Mucchielli, dupa Zlate, 1996, p. 97).

2. Problemele observatiei
Acestea sunt reductibile la cateva intrebari (ce observam, sub ce forma, la ce nivel de calitate, cum putem evita obstacolele din calea unei bune observatii si care sunt in fond avantajele si limitele observatiei ca metoda psihologica) al caror raspuns ii configureaza mai bine problematica.
2.1 Continutul observatiei (ce observam ?)
O tinta a observatiei este simptomatica stabila, adica elementele ce configureaza structura persoanei. Unele dintre acestea formeaza asa-numitii indici antropometrici (inaltimea, greutatea, perimetrul cranian, perimetrul toracic, lungimea si grosimea membrelor, diametrele antero-posterioare, grosimea pliului cutanat) care, pot fi puse in evidenta cu instrumente si tehnici standardizate, avand avantajul preciziei si al obiectivitatii.
Putem observa si trasaturile fizionomice (forma craniului, a fetei, relatia dintre etajele fetei sau dintre elementele ei anatomice: ochi, nas, gura, apoi frunte, barbie, obraji etc.). “Formele semnifica” si cu atat mai mult formele chipului uman, care au fost sistematizate, clasificate si puse in legatura cu trasaturi psihice. Desi cercetarile frenologice (Gall), fiziognomonice (Viola si Pende), criminologice (Lombroso), biotipologice (Kretschmer, dar si Sheldon) au ajuns deseori la exagerari sau concluzii eronate, fara suport stiintific, fata umana oglinda, a sufletului, “arata o imagine a ceea ce nu poate fi vazut”. Biotipologia lui Kretschmer face subtile corelatii intre tipul somatic-constitutional si anumite predispozitii spre boli psihice, dupa cum si homeopatia valorizeaza fizionomia sau biotipul in tratarea unor boli.

Mult mai semnificativa in observatie este simptomatica labila, care rezulta din dinamica si mobilitatea elementelor ce produc mimica, gestica, pantomimica, mersul, scrierea, vorbirea, rasul, plansul, toate generand un registru de o infinita varietate a conduitelor expresive. Constituita ca adevarate limbaje paraverbale (prin intonatie, accent, pronuntie, debit, fluenta, sonoritate, frazare, vocabular, lungime a propozitiilor, adecvarea la context), sau nonverbale (mimico-pantomimice), simptomatica labila este extrem de importanta si pentru psihologia vie, cotidiana, dar si pentru cea stiintifica, pentru ca ea scoate la suprafata profunzimile psihice (altminteri inobservabile).





Uneori aceste conduite expresive, care sunt indicative atat pentru afectivitate, motivatie, cat si pentru limbaj, comunicare sau gandire, pot fi ele insele obiect principal al observatiei, alteori secundar, ca in cazul metodei experimentale, sau a testelor, unde aceste informatii secundare pot avea o mare relevanta in interpretarea datelor, pentru ca ele evidentiaza atitudinea fata de proba, de experimentator, de situatie, de activitate, tradand interesul, participarea motivata, plictiseala, oboseala, reactiile la esec si dificultati, la incidentele provocate sau neprovocate.

Un studiu desfasurat in laboratoare speciale, care “taiau” orice legatura cu exteriorul, pentru a suprima indicii exteriori ai trecerii timpului, au cules informatii obiective (tensiune, presiunea arteriala, adrenalina etc.), alaturi de date care aratau confortul sau disconfortul psihic (iritarea, nervozitatea, oboseala etc.), care au dus la concluzii interesante privind legatura dintre curba temperaturii corpului si ritmurile circadiene, “orologiul intern” avand tendinta sa se desincronizeze progresiv cu perioada scursa de la inceputul experimentului (Chelcea, A., Chelcea, S., 1986, pp. 22-28).

2.2 Formele observatiei
Auto-observatia este orientata spre comportamentul propriu, fie prin confruntarea cu sine insusi (ceea ce duce in timp la cristalizarea imaginii si apoi a identitatii de sine, componenta de baza a Eului), fie prin compararea cu ceilalti. Atunci cand observatia se indreapta spre propria interioritate avem de-a face cu o forma de introspectie, a carei valoare ca metoda stiintifica valida a fost mult controversata.

Observatia propriu-zisa poarta asupra comportamentelor celorlalte persoane, fiind o metoda recuperata de psihologia stiintifica de la cea a simtului comun, aceasta fiind probabil cea mai generala metoda de cunoastere interumana.

Observatia mai poate fi sistematica (proiectata intentionat, pentru un anume camp comportamental, uneori “armata” cu instrumente si tehnici speciale) sau intamplatoare, conjuncturala, caz in care nu are o regula precisa, fiind provocata oarecum de caracterul aleatoriu al faptului relevant.

Exista apoi o observatie directa (observatorul este prezent, lucru constientizat si de subiect) si mediata (observatorul isi mascheaza sau disimuleaza prezenta, fie in spatele oglinzilor cu vedere unilaterala, fie apeland la mijloace electronice de observare, cum ar fi videocamera sau televiziunea cu circuit inchis). Uneori observatorul este uitat, ignorat, in observatiile naturaliste din grupurile de copii sau de animale, unde, fiind cunoscut si integrat in grup, prezenta lui trece neobservata.

Unele observatii sunt pasive, detasate, altele sunt activ-participative (observatorul, devenit membru al grupului, se implica activ in viata lui), altele sunt continue, acoperind perioade lungi de timp, sau discontinue, aceasta din urma apeland fie la o esantionarea temporala (prin care notam prezenta sau frecventa comportamentului studiat, de exemplu un tic, pe o durata determinata, sa zicem in transe succesive de 10 minute fiecare), fie prin esantionarea evenimentelor (se retin doar evenimentele care ar putea duce la aparitia fenomenului).

Deoarece observatorul nu este capabil sa noteze evenimentele cu derulare rapida sau care pun in miscare simultan mai multe comportamente, el trebuie sa decupeze unitati care sa fie usor identificate si un sistem obiectiv de notare. Vom distinge deci intre inregistrarea integrala (foarte pretentioasa, realizata adesea cu mijloace audio-video, avand avantajul de a putea reveni asupra aceleiasi secvente de mai multe ori sau cu mai multi observatori) si selectiva (unde urmarim reactii provocate sau reactii “decupate” din comportamentul global). Atunci cand se desfasoara pe o singura persoana, cu scopul de a intelege, diagnostica si aprecia sansele de evolutie, ca in cazul abordarii psihiatrice, avem de-a face cu observatia clinica (considerata arma de baza a specialistului in domeniu), in timp ce observatia asociata cercetarii concrete a functiilor, capacitatilor sau performantelor subiectilor (observatia experimentala) este un adjuvant pretios al metodei psihometrice si a experimentului.

2.3. Calitatea observatiei

Ar putea fi pusa in legatura cu distinctia pe care o facea Piaget intre subiectul epistemic (agent al cunoasterii stiintifice) si cel egocentric (incluzand propria sa istorie, individualitate, subiectivitate). Conditia obiectivitatii crescute a observatiei reclama decentrarea de pe sine, ceea ce este mai usor de intalnit in stiintele naturale si mai greu in cele socioumane. Pentru a lua chiar exemplul lui Piaget, care a construit una din marile teorii psihologice asupra inteligntei plecand de la observatia propriilor copii, inseamna ca sporirea calitatii acestei metode tine de stilul si ecuatia personala a cercetatorului, de antrenament. Chiar anumite caracteristici ale perceptiei (predominanta vizualului sau auditivului, selectivitatea, structuralitatea, etc.) pot imprima o anumita directie observatiilor. Centrat pe parte sau pe intreg (analitic sau sintetic), dependent de camp sau independent, descriptiv sau evaluativ, imaginativ sau erudit, “stilul personal” isi pune amprenta pe tipul si calitatile observatiei.

Sa accentuam faptul ca observatia, in calitate de prim demers al oricarei stiinte empirice, consta in inregistrarea sistematica a caracteristicilor obiectului studiat, prin simturi, deci educarea perceptiei, in functie de domeniul studiat, devine o conditie necesara a dezvoltarii spiritului de observatie prin care a vedea devine a privi, a auzi inseamna a asculta. Plecand de la intelegerea perceptiva obisnuita a realului, ea isi fixeaza reguli sistematice proprii prin care culegerea de date se organizeaza si devine eficienta. Prin aceasta, ea se transforma in observatie armata, caci in scopul amplificarii sau completarii simturilor noastre isi adauga binoclul, microscopul, casetofonul, videocamera, aparatul de filmat, prin care fenomenele sunt inregistrate pentru analiza ulterioara si evaluarea materialelor (banda, film, sonograma) de observatori multipli.

Anumiti factori sociali ai perceptiei (atribuirea, categorizarea spontana sau prejudecatile de orice fel), efectul de halou decris de L.L Thurstone (caracteristici ale subiectului induc la observator o impresie globala care coloreaza evaluarile acestuia in legatura cu caracteristici nonspecifice, de unde subiectivitatea crescuta), subiectivitatea generata de faptul ca observatorul are doar un punct de vedere, o locatie spatiala si temporala specifice, imperfectiunea organelor noastre de simt, care pot retine un numar redus de elemente (un observator antrenat poate ajunge la cel mult 12, dupa cum apreciaza M. Richelle) sunt doar o parte din factorii care limiteaza posibilitatile acestei metode.



Campul perceptiv poate fi mai ingust sau mai larg, iar datele de observatie, in esenta lor relatii dintre faptele observate, pot fi mai bine sau mai slab articulate pentru a le sesiza semnificatia.

Conditiile unei bune observatii

M. Zlate (1996, p .99) enumera cateva modalitati de crestere a calitatii observatiei:

stabilirea clara a scopului si a obiectivului urmarit;

selectarea formelor de observatie celor mai potrivite in raport cu obiectivele si utilizarea mijloacelor tehnice necesare (binoclu, luneta, cronometru, magnetofon, videocamera, aparat de fotografiat etc.);

elaborarea unui plan riguros de observatie, cu esantionarea temporala sau esantionarea evenimentelor (un bebe manipuleaza obiecte, merge de-a busilea, duce obiectele la gura, isi suge degetul, priveste, gangureste, plange etc.);

consemnarea imediata a celor constatate in protocoalele de observatie anume alcatuite;

colectarea unui numar optim de observatii, in conditii cat mai variate;

stabilirea unor repere de control, reiesite din observatiile anterioare;

operationalizarea si conceptualizarea faptelor observate, astfel incat reperarea si integrarea lor categoriala sa fie facila;

utilizarea unor modalitati de estimare care sa permita aprecierea acestora pe scale gradate ca intensitate (de la foarte mult/intens, la foarte putin/deloc); astfel atentia poate fi gradata pe cinci niveluri (foarte atent, atent, atent selectiv, putin atent, neatent). Aceasta din urma cerinta duce la constituirea scalelor de evaluare (rating scales).

Reunind mai multe din criteriile anterioare, sistematizandu-le dupa o serie de reguli logice putem obtine grile de observatie, a caror utilitate practica este demult pusa in evidenta.

3. Dificultati si limite ale metodei observatiei

Orice observatie este reactiva (Campbell), il modifica pe cel observat, dar si fenomenul studiat, de aceea ea declanseaza cel mai adesea mecanisme de aparare constiente si inconstiente. In afara de aceasta ea trebuie sa astepte ca faptul studiat sa intre in functiune sau sa se produca, ceea ce tine de multe ori de legile hazardului. Apoi fenomenele cele mai relevante pot fi putin evidente, submanifeste sau mascate de altele mai puternice, dar nerelevante.

Prezenta observatorului modifica datele campului social: variabilele de natura personala (sexul, talia, aspectul fetei, vocea, varsta, biotipul etc.) se repercuteaza asupra observatiilor, generand efecte subtile, greu anticipabile. Perceput ca a avea un anumit statut, sau ca jucand un anumit rol, subiectul va vedea in el aliatul, prietenul, examinatorul, anchetatorul, judecatorul sau superiorul, de fiecare data comportamentul sau, prin definitie reactiv, ajustandu-se acestei perceptii interpersonale.

Efectul Rosenthal, pleaca de la numele unui cercetator care a sesizat in 1960 ca un grup de studenti care experimentau pe soareci etichetati ca inteligenti sau neinteligenti dar, de fapt, erau luati la intamplare, au obtinut rezultate care intareau criteriile prestabilite, confirmand asteptarile: prejudecatile noastre umane ne fac sa abordam animalele inteligente cu mai multa incredere, pe celelalte neincrezatori sau crispati, ceea ce se repercuteaza in rezultatul final al observatiei. Hans, calul savant, este un alt exemplu, dat de Richelle (op. cit. p. 185) despre rolul reactiilor emotionale si al indiciilor inconstienti care pot denatura sensul unor experimente.

De fapt, inca din 1948, Merton vorbea de profetia care se autoimplineste (prin anticipare, sansa evenimentului de a se produce creste), fapt confirmat in multe ocazii (asteptarile, expectatiile ridicate pentru anumite persoane, duc la supraevaluarea acestora). Nivelul de expectatie vectorializeaza elemente foarte diverse: infatisarea fizica, clasa sociala, rasa, vechimea relatiei, nivelul QI-ului etc. Toate acestea fac ca intrarile si iesirile in relatia profesor-elev, feedback-ul primit de elev si climatul social sa se modifice in sens favorabil pentru cei ce se bucura de o perceptie pozitiva, ceea ce duce la 'autoimplinirea profetiei”.

4. Domeniile majore ale utilizarii observatiei in psihologie

“Observatia constituie primul demers al oricarei stiinte empirice si isi pastreaza intreaga importanta in experimentare, pe care o completeaza, mai degraba decat o inlocuieste” (Richelle, Dictionar de psihologie, 1999, p. 547). Cum in psihologie recurgerea la experiment este limitata, din ratiuni practice sau deontologice, observatia capata o importanta speciala in psihologia copilului, in etologie (psihologia animala), etnologie, pedagogie si psihologia clinica. In primul caz, copiii pot fi studiati si in laborator, pentru a observa o problema ce presupune cooperarea (un joc de constructii) sau relatiile de joc. Cadrul natural este mult mai potrivit insa, pentru ca el aduce elementul de familiaritate si obisnuinta, care face ca toate conduitele sa fie mai degajate, autentice si relevante. In plus, anumite caracteristici (dominanta, agresivitatea, rejectia) nu pot fi provocate in laborator din considerente etice, dar pot fi urmarite in cadrul lor natural, mai ales prin metoda observatorului ascuns sau uitat (evolutia conduitelor amicale si ostile de la doi ani si jumatate la sase ani si jumatate, la baietei si fete, in acest mod a fost pus in evidenta de Marshal, in 1964).

Jane Godal a facut interesante observatii in cadrul natural privind comportamentul cimpanzeilor, din cauza descoperirilor ei trebuind sa se reevalueze caracteristici considerate alta data ca fiind tipice doar oamenilor (Smith, B.D., 1998, p. 39). Etnologia apartine simultan psihologiei, sociologiei si antropologiei. Margaret Mead, fondatoarea psihologiei transculturale, a creat o directie noua de cercetare in stiinta prin folosirea observatiei naturaliste, aplicata pe colectivitati umane. Invatand limba acestora, convietuind si participand la evenimentele majore, este mai probabil sa afli datele esentiale care explica valorile si comportamentele unei comunitati, decat observand detasat, sec, rupt de viata grupului respectiv. Avantajul metodei este evaluarea stiintifica in cadrul natural, iar principalul dezavantaj este marea dificultate de a-ti pastra totala obiectivitate si a nu interfera cu comportamentul ce urmeaza a fi studiat.



Metoda clinica datoreaza enorm de mult metodei observatiei, care a sustinut in mod specific neurologia si psihiatria, unde aceasta este considerata metoda de baza. In acest domeniu exista chiar protocoale tip, fie pentru psihologia normala, fie pentru cea patologica (Delay si Pichot, 1984, pp. 2-3). Aceasta deoarece semiologia psihiatrica, de exemplu, da o mare importanta functiei psihodiagnostice a expresiei (simptomatica labila), care intervine specific in definirea simptomelor si a sindroamelor. E. Minkowsky, H. Ey sau, la noi, G. Ionescu si A. Athanasiu au inclus descrieri detaliate ale modificarilor psihopatologice ale functiei expresive, in cadrul nosografiei psihiatrice clasice.

Autoevaluare

Evaluati importanta metodei observatiei in constituirea stiintelor bazate pe fapte, plecand de la fizica si medicina, pana la psihologie si pedagogie.

Analizati raportul simptomatica stabila si simptomatica labila, in observatia comportamentului elevilor si argumentati in legatura cu necesitatea utilizarii de metode complementare.

Dintre toate tipurile de observatie mentionate in curs, indicati care au ponderea cea mai mare in scoala sau in experimentul de laborator.

Analizand dificultatile metodei observatiei, indicati modul in care acestea pot fi depasite, pentru a dezvolta calitati de foarte bun observator, in profesia de psiholog, de consilier scolar sau de profesor.

Determinati care dintre conditiile unei bune observatii, enumerate de Zlate (1996, p. 99) au aplicabilitate concreta in primul si a doilea ciclu scolar si cum se pot reflecta ele in grijile de observatie corespunzatoare.

Determinati efectul Rosenthal, profetia care se autoimplineste si efectul Pymalion in practica scolara curenta, indicand si modalitatea evitarii acestora.

Scrieti un mic eseu (doua pagini) despre scoala ca mare domeniu de aplicare permanenta a metodei observatiei.

Indicati ponderea metodei observatiei in cadrul muncii de consiliere scolara.

Apreciati importanta observatiei in munca psihologului profesionist, legatura ei cu metodele cantitative (chestionarele si testele), ca si maniera in care poate fi perfectionata.

Apreciati modul in care datele relevante rezultate din observatie pot fi pastrate si transmise prin fisa de evaluare psihopedagogica a elevului.

Nota: Temele 7 si 9 sunt obligatorii pentru portofoliul de evaluare, celelalte –destinate aprofundarii cunostintelor, avand un caracter facultativ.

Bibliografie

Athanasiu A., Elemente de psihologie medicala, Ed. Medicala, Bucuresti, 1983.

Delay, J., Pichot, P., Abrégé de psychologie, Masson, Paris, New York etc., 1984.

Doron, R., Parot, F., Dictionar de psihologie, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1999.

Minkowsky, E., Traité de psychopatologie, P.U.F., Paris, 1966.

Parot, F., Richelle, M., Inrtoducere in psihologie. Istoric si metode, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1995.

Predescu, V., Ionescu, G., Semiologia, in Psihiatrie, Ed. Medicala, Bucuresti , 1976.

Smith, B.D., Psychologie. Sience and Understanding, Mc Graw Hill, Boston, Massachusetts etc., 1998.

Zlate, M., Introducere in psihologie, Casa de editura “Sansa”, Bucuresti, 1996.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate