Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Didactica


Index » educatie » Didactica
Modelul psihoeducational in consiliere


Modelul psihoeducational in consiliere




Modelul psihoeducational in consiliere

    1. Modelul psihoeducational: etapele actiunii; definirea deprinderilor
    2. Elaborarea programelor de educare a deprinderilor de viata (life skills)
    3. Modelul "Antrenament de dezvoltare a deprinderilor multiple" (G. M. Gazda)



a.      Modelul psihoeducational: etapele actiunii; definirea deprinderilor

In consiliere modelul psihoeducational este folosit atat de catre psihologi, cat si de catre asistentii sociali. Acest model poate fi ilustrat foarte sugestiv de un vechi proverb chinezesc: "Daca dai unui om un peste, ii asiguri o masa; daca il inveti sa pescuiasca, el va putea sa isi procure hrana pentru tot restul vietii".

La inceput asistenta sociala a fost puternic influentata de activitatea medicala. In "modelul medical" problemele sociale sunt privite ca niste boli, care trebuie sa fie diagnosticate si tratate. In concordanta cu aceasta conceptie, etapele actiunii asistentiale sunt:

problema sociala (boala) diagnoza prescrierea tratamentului terapia

vindecarea.

Cu timpul s-au produs numeroase schimbari in modul de a vedea rolul clientului si de a concepe activitatea asistentului social. Astazi clientul nu mai este vazut ca un individ pasiv, care asteapta ca asistentul social sa il ajute, ci este privit ca o persoana activa, care trebuie sa fie ajutata sa se ajute singura. Se pune un mare accent pe profilaxie, adica pe prevenirea problemelor sociale. In aceasta noua conceptie asistentul social trebuie sa isi asume si rolul de educator, pe langa multe alte roluri. In modelul psihoeducational etapele actiunii sunt (Authier, dupa Holdevici, 1996, p. 221):

problemele, nemultumirile clientului stabilirea unor scopuri insusirea unor deprinderi de viata atingerea scopului.

In modelul psihoeducational consilierul, in urma evidentierii unor probleme sau a unor nemultumiri ale clientului, il ajuta pe acesta sa isi insuseasca diferite deprinderi care il vor ajuta sa faca fata cerintelor vietii.

Deprinderile pot fi definite ca actiuni automatizate care au fost elaborate constient, s-au consolidat prin exercitiu, si se desfasoara fara control constient permanent. In timpul vietii se formeaza numeroase deprinderi: deprinderea de a merge, a scrie, a citi, a utiliza diferite instrumente (lingura, cutitul, robinetul, telecomanda de la TV, telefonul mobil, cardul bancar), a merge cu bicicleta, a conduce masina, a face cumparaturi, a saluta, a conversa cu o persoana cunoscuta, a asculta activ, a-si gospodari banii, a planifica activitatea, a cauta un loc de munca, a solutiona conflicte, a se autoafirma etc.

Deprinderile se formeaza printr-un proces de invatare mai mult sau mai putin indelungat. La inceput, celui care invata i se prezinta un model al actiunii (i se demonstreaza cum trebuie sa actioneze pentru a obtine rezultatul dorit). In continuare discipolul exerseaza actiunea. In aceasta etapa actiunea se desfasoara greoi si se fac multe greseli. Dupa o perioada de exersare, actiunea se desfasoara mai usor, se fac mai putine greseli, rezultatele sunt tot mai bune. In acest fel actiunea se automatizeaza, adica ea se desfasoara cu usurinta, fara sa ne concentram atentia asupra sa. Dupa ce s-a realizat automatizarea, ne concentram asupra aspectelor de ansamblu ale actiunii, si nu asupra componentelor sale.

In situatiile obisnuite copiii invata de la parinti si de la cadrele didactice o mare parte din deprinderile de care vor avea nevoie in timpul vietii. Unii copii traiesc in conditii nefavorabile (centre de plasament; scoli speciale; au parinti care ii maltrateaza sau au comportamente antisociale etc.) si nu au ocazia de a-si insusi deprinderile fundamentale de care au nevoie in viata. Altii, desi au beneficiat de o educatie corespunzatoare, in timpul vietii intalnesc niste situatii pentru care nu au fost pregatiti (somaj, imigrare etc.). Acesti oameni ajung in situatia de a avea nevoie de asistenta sociala pentru ca nu dispun de niste competente pe care, daca si le insusesc, vor reusi "sa mearga mai departe". In aceste cazuri rolul asistentilor sociali este de a deveni educatori si de a-i ajuta pe acesti oameni sa isi formeze deprinderile deficitare.

b. Elaborarea programelor de educare a deprinderilor de viata

(life skills)

Unul dintre primii reprezentanti ai orientarii psihoeducationale in consiliere este Winthrop Adkins. In 1964, in SUA a fost organizat un program amplu de lupta impotriva saraciei. In cadrul acestui program s-a pus problema identificarii unor metode pentru a ajuta tinerii si adultii dezavantajati educational sa devina cetateni cu incredere in sine, sa fie capabili sa se autoconduca si sa se autointretina avand un serviciu. Metodele de consiliere elaborate anterior erau eficiente in activitatile cu persoanele din clasa mijlocie, dar erau ineficiente in cazul persoanelor cu un nivel redus de instruire, deoarece aceste persoane se concentreaza greu, nu acorda suficienta atentie explicatiilor, devin cu usurinta dezinteresate. Pentru a ajuta aceste persoane, un grup de psihologi, sub coordonarea lui Adkins, a elaborat primul program de formare a deprinderilor de viata.



Ideea de baza de la care a pornit Adkins (1984) a fost ca in cursul vietii numerosi oameni intalnesc probleme relativ asemanatoare. Problemele fiind asemanatoare, pot fi elaborate programe speciale pentru a ajuta oamenii sa rezolve aceste probleme. Un program de educare a deprinderilor de viata are deci scopul de a-i ajuta pe clienti sa invete sa rezolve un anumit tip de problema (de ex. cum sa isi gaseasca un loc de munca, cum sa devina parinti mai buni, cum sa rezolve conflictele familiale, cum sa stabileasca relatii interpersonale, cum sa devina asertivi, cum sa evite consumul de alcool etc.).

Elaborarea unui program de educare a deprinderilor de viata se realizeaza astfel:

  1. Se defineste grupul-tinta cu care dorim sa lucram. Grupul trebuie sa fie omogen din punctul de vedere al unor caracteristici esentiale: varsta, sex, status socio-economic, etnie, conditii speciale de viata etc. Ne putem propune de ex. sa ne ocupam de tinerii care nu reusesc sa isi gaseasca un loc de munca sau de parintii care au greutati in a-si educa copiii.
  2. Se realizeaza interviuri cu unele persoane din grupul-tinta pentru a depista problemele pe care nu le pot rezolva si pentru a descoperi cauzele acestor probleme.
  3. Sunt identificate comportamentele care, daca vor fi insusite, vor putea fi depasite problemele. Pornind de la aceste comportamente vor fi formulate obiectivele pentru fiecare unitate de invatare.

De exemplu, parintii care au un nivel redus de scolarizare, nu stiu sa isi ajute copiii la efectuarea temelor. Ei au tendinta de a face tema in locul copilului, in loc sa il ajute sa rezolve problemele.

Problema: ajutarea copilului la teme.

Comportamente si obiective: parintii sa isi formeze abilitatea de a pune intrebari ajutatoare copilului, de a da sugestii etc.

  1. Dupa formularea obiectivelor, sunt elaborate unitatile de invatare ale programului. Fiecare unitate de invatare     isi propune sa ajute clientii sa isi insuseasca modul in care trebuie sa se comporte intr-o anumita situatie, pentru a rezolva o problema concreta. Unitatile de invatare sunt foarte bine structurate si au 4 parti: introducerea, etapa de evocare, etapa de cercetare si etapa de aplicare a cunostintelor.
  2. Unitatile de invatare sunt testate de catre educatorii specializati.
  3. Aplicarea programului

Activitatile se desfasoara in grupuri formate din 10 - 15 membri.

Inainte de a incepe activitatile propriu-zise participantii primesc informatii despre program si obiectivele sale, despre rolul si responsabilitatile participantilor si ai educatorilor. Tot in aceasta etapa preliminara sunt realizate diferite activitati de formare a grupului. Terapeutul urmareste formarea unui grup cu un grad ridicat de coeziune, in care membrii grupului sa se sustina reciproc, iar climatul sa fie placut, destins. Este foarte important ca participantii sa aiba curajul de a vorbi despre sentimentele, gandurile lor, de a pune intrebari, de a face chiar si greseli, fara teama de a fi judecati, criticati de ceilalti.

In continuare se desfasoara programul propriu-zis, adica sunt parcurse unitatile de invatare prin intermediul carora clientii isi insusesc comportamentele necesare pentru a rezolva problema vizata. Fiecare unitate de invatare are 4 etape:

Introducerea. In aprox. 5 minute problema este prezentata intr-un mod dramatic, astfel incat sa trezeasca interesul clientilor. In general se prezinta cazul unei persoane care se confrunta cu o problema asemanatoare cu problema clientilor, si care face numeroase greseli pe care probabil le fac si clientii.

Etapa de evocare. Aceasta etapa are o durata de aprox. 45 de minute. Educatorul, prin intermediul unor intrebari bine structurate, cere clientilor sa puna in evidenta caracteristicile problemei prezentate. El incearca sa determine fiecare participant sa vorbeasca despre sentimentele, gandurile sale privind aceasta problema si sa descrie experiente similare prin care a trecut. Ideile clientilor privind definirea problemei, gandurile, sentimentele lor, modalitatile posibile de solutionare sunt notate pe tabla, utilizand cat mai fidel cuvintele participantilor. In timpul discutiei terapeutul utilizeaza tehnici variate: el pune intrebari inchise si deschise, foloseste tehnica parafrazarii, a reflectarii sentimentelor, a sumarizarii etc. La sfarsitul acestei etape membrii grupului vor constientiza cat de multe stiu deja despre problema discutata.Ei vor deveni curiosi si isi vor pune alte intrebari legate de tema discutata.

Etapa de cercetare. In aceasta etapa cunostintele anterioare ale subiectilor sunt puse sub semnul intrebarii si clientii sunt condusi spre insusirea unor noi cunostinte privind problema discutata. Consilierul ajuta clientii sa-si insuseasca informatii teoretice despre problema, sa ii inteleaga cauzele, modurile de manifestare, consecintele. Membrii grupului sunt implicati in diferite activitati prin care afla ce stiu alte persoane (din afara grupului) despre problema. In acest fel clientii afla cum inteleg altii problema, si cum reusesc sa o rezolve.



Activitatile se desfasoara fie in grupuri mici, de doua - trei persoane, fie cu tot grupul. Se folosesc numeroase inregistrari video, audio, materiale tiparite, chestionare, exercitii de simulare etc. Fiecare persoana are posibilitatea de a progresa in ritmul sau si de a invata utilizand stilul sau propriu de invatare (vizual, auditiv, prin discutii, prin lectura, prin exercitii practice etc.).

Etapa de aplicare a cunostintelor si formare a deprinderilor. Cunostintele insusite sunt transpuse in comportamente prin organizarea unor jocuri de rol. Daca este posibil, acestea sunt inregistrate si apoi evaluate de catre clientii insisi, de ceilalti membri ai grupului si de consilier. In continuare clientii sunt incurajati sa aplice comportamentele insusite in situatii reale de viata. In felul aceste se urmareste formarea si consolidarea deprinderilor.

Programul poate fi aplicat sub forma unor sedinte de cate doua ore saptamanal, timp de mai multe saptamani, dar pot fi organizate si cursuri intensive (mai lungi si / sau de mai multe ori pe saptamana).

Programele de educare a deprinderilor de viata in general sunt aplicate impreuna cu alte programe (cursuri pentru insusirea deprinderilor de scris, citit si calcul aritmetic, pentru insusirea limbii oficiale a tarii etc.).

Adkins a elaborat modelul prezentat mai sus cu scopul de a dezvolta un program care urmareste formarea deprinderilor necesare pentru gasirea si pastrarea unui serviciu (Employability Skills Series). Grupul tinta a fost alcatuit din tineri si adulti cu un nivel redus de scolarizare. Problemele identificate in cazul acestor persoane au fost cele privind alegerea, gasirea, obtinerea si pastrarea unui loc de munca. Aceste probleme au doua cauze principale:

acesti tineri si adulti nu isi cunosc abilitatile, interesele, valorile;

ei provin dintr-un mediu dezorganizat in care nu au avut un model adecvat privind activitatea profesionala (parintii lor nu lucreaza deloc sau au tendinta de a-si schimba frecvent locul de munca).

Programul este alcatuit din 10 unitati de invatare si este insotit de un bogat material didactic: are 260 componente tiparite, sau sub forma unor inregistrari video si audio. Cele 10 unitati de invatare sunt:

  1. Cine sunt si unde vreau sa ajung? (autocunoastere).
  2. 10 domenii ocupationale: cum sa le cunosc? (informare ocupationala si explorare vocationala).
  3. Inceputul cautarii.
  4. Agentii si contacte personale (resurse si relatii formale si informale pentru explorare).
  5. Alegerea unui loc de munca potrivit (formularea alternativelor pentru alegerea vocationala si luarea deciziei).
  6. Planificarea scopurilor personale.
  7. Dezvoltarea unui plan vocational (unitatea 6 si 7 isi propun sa ajute clientii sa-si formuleze scopurile si sa elaboreze planuri pentru a-si atinge scopurile).
  8. Sa studiem cu atentie documentele.
  9. Interviul de angajare (unitatea 8 si 9 se refera la solicitarea si obtinerea unui loc de munca).
  10. Obiceiuri care ajuta pastrarea locului de munca (identificarea problemelor care ingreuneaza pastrarea unui loc de munca si a modului in care pot fi depasite aceste probleme).

Programul a fost elaborat de o echipa de cercetatori condusa de Adkins, in aprox. 3 ani. Elaborarea unui astfel de program costa mult: acest program a necesitat o investitie de aprox. 500 000 dolari. In SUA, in primii 10 ani de la elaborare, de acest program au beneficiat aprox. 350 000 de persoane.

c. Modelul "Antrenament de dezvoltare a deprinderilor

multiple" (G. M. Gazda)

Un alt reprezentant al orientarii psihoeducationale in consiliere este G. M. Gazda. El a pornit de la faptul ca dezvoltarea umana se desfasoara intr-un mod logic, ordonat, previzibil. Marea majoritate a celor care se afla intr-o anumita etapa de dezvoltare dispun de insusiri psiho-comportamentale relativ asemanatoare. Lui Gazda i-a venit ideea sa "inventarieze" deprinderile de viata corespunzatoare etapelor de dezvoltare ale unui individ obisnuit. Cei care si-au insusit deprinderile de viata caracteristice varstei si sexului lor se adapteaza mai usor cerintelor societatii. Esecul in asimilarea unor deprinderi de viata poate sa duca la comportamente dezadaptative. Pentru a preveni aceste comportamente (sau pentru a remedia situatia daca ele s-au manifestat deja) este necesara evidentierea deprinderilor deficitare si apoi parcurgerea unor programe care au ca scop insusirea acestor deprinderi.



La inceput Gazda a organizat programe de dezvoltare a deprinderilor de comunicare. Cu timpul, el a observat ca cei care au dificultati de adaptare au lacune multiple si dezvoltarea lor trebuie sa se realizeze in acelasi timp in mai multe directii. In acest fel a ajuns la dezvoltarea modelului numit "Antrenament de dezvoltare a deprinderilor multiple".

In prima etapa a activitatii clientul este incurajat sa vorbeasca despre problemele sale si este ajutat sa identifice, cu ajutorul consilierului, deprinderile de viata deficitare. In functie de deprinderile identificate, el este incadrat in cateva grupuri in care urmeaza niste programe pentru insusirea acestor deprinderi.

In cadrul modelului "Antrenament de dezvoltare a deprinderilor multiple" exista 6 grupe tematice (dupa Holdevici, 1996, p. 224):

Deprinderi de comunicare interpersonala.

Forma fizica. Mentinerea unei bune stari de sanatate.

Deprinderi de stabilire a unor scopuri de viata.

Deprinderi de a rezolva problemele de viata.

Orientare vocationala.

Deprinderi de petrecere a timpului liber.

In cadrul fiecarui grup tematic sunt mai multe programe. De exemplu in cadrul temei "Deprinderi de a rezolva problemele de viata" exista programe de dezvoltare a deprinderii de alegere a partenerului sau de stabilire a unor relatii corespunzatoare in familie. Tema "Dezvoltarea deprinderilor de comunicare interpersonala" are ca o subcomponenta antrenamentul autoasertiv[1].

Etapele invatarii unei deprinderi sunt:

Terapeutul prezinta motivele care stau la baza comportamentului corect. El descrie comportamentul corect.

Terapeutul si coterapeutul demonstreaza comportamentul. Ei arata in mod concret cum se procedeaza.

Cursantii exerseaza deprinderea respectiva sub forma unor jocuri de rol.

Se dau teme pentru acasa si acestea constau in aplicarea deprinderii de viata in diferite situatii.

Autoevaluarea si evaluarea de catre membrii grupului a deprinderii nou formate.

Programele dureaza 2 - 3 saptamani, 4 - 5 zile pe saptamana. O activitate are o durata de doua ore. Activitatile se realizeaza in grupuri mici de lucru formate din 6 - 12 cursanti.



Asertivitate = abilitatea de a ne exprima emotiile si convingerile fara a fi agresivi si fara a ne supune celorlalti (pentru informatii vezi Baban, A., Consiliere educationala, Cluj-Napoca, 2001, p. 92).








Politica de confidentialitate





Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate