Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Didactica


Index » educatie » Didactica
» MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI - MANAGEMENTUL STRESULUI


MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI - MANAGEMENTUL STRESULUI




MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI - MANAGEMENTUL STRESULUI

Managementul stresului este abilitatea individului de a face fata presiunilor de zi cu zi. Prin managementul stresului se urmareste initial identificarea cauzelor acestor presiuni si apoi reechilibrarea si reducerea reactiei prelungite a corpului la factorii interni sau externi cauzatori de stres, prin aplicarea unor tehnici specifice.

Indiferent de ceea ce facem in viata, experimentam deseori stresul. Un studiu recent desfasurat de catre Reader’s Digest in 15 tari europene a demonstrat ca, in momentul de fata, romanii au „reusit” o contra-performanta spectaculoasa: suntem pe locul 1 in Europa la nivelul de stres perceput: 52% considera ca stresul este cea mai mare problema de sanatate, in raport cu media europeana de 33%.




Ce este stresul? Cea mai potrivita definitie ar suna cam asa: Stres-ul este un fenomen psihosocial complex ce decurge din confruntarea persoanei cu cerinte, sarcini, situatii care sunt percepute ca fiind dificile, dureroase, sau cu miza mare pentru persoana in cauza.

Stresul este declansat atat de problemele externe cu care ne confruntam, cat si de modul in care facem fata (sau nu reusim sa facem fata) acestor probleme. Astfel, majoritatea oamenilor se confrunta cu o mare diversitate de factori de stres in cursul intregii lor existente, iar despre unii s-ar putea spune ca sunt stimulati si dau maximum de randament doar cand se afla “sub tensiune”, mai ales la serviciu. Dar, din momentul in care incetam sa facem fata in mod adecvat tensiunii, simptomele de stres vor incepe sa-si faca aparitia.

Intotdeauna stres-ul decurge din imbinarea a trei caracteristici cheie: prezenta factorilor de stres; resursele personale de confruntare cu stresorii si tipul de reactii la stres.

Hans Selye care s-a dedicat studiului stresului, a concluzionat inca din 1956 ca stresul NU este in mod necesar ceva negativ; caracterizarea stresului ca fiind negativ sau pozitiv se face in fiecare situatie in parte. De asemenea, pana la o anumita limita, stresul este chiar necesar activitatii noastre cum ar fi, de exemplu, pentru protectia noastra, in cazul reactiilor necesare pentru evitarea unui accident rutier prin mobilizarea tuturor resurselor organismului. In acest caz, vorbim de un stres pozitiv, deoarece este vorba despre o siutatie stresanta in care se sesizeaza reactii la stres ale corpului tipice - inima incepe sa bata mai tare, creierul primeste mai mult oxigen, muschii se incordeaza, etc. - dar pentru o rezolvare pozitiva a situatiei.

Eustres – reprezinta un cuvant compus din doua parti. Prefixul deriva din grecescul eu insemnad bine, bun. Atasat cuvantului stres, acestea vor semnifica literar „stres bun”.

Distres – este mult mai adesea utilizat pentru acel tip de stres cu conotatii negative.

Amandoua formele de stres consuma in egala masura organismul si sunt cumulative in natura, depinzand in mare masura de modul in care o persoana care se adapteaza la o schimbare care a cauzat in primul rand stresul. Organismul nu poate in mod fizic sa discearna intre cele doua forme de stres.

Insa, stresul sustinut cauzeaza oboseala, caderea parului, insomnii, hipertensiune si afectiuni ale inimii, scaderea sistemului imunitar, obezitate, disfunctii sexuale, etc.

Sursele stresului:

din exterior - stresul de la locul de munca/scoala, cel cauzat de probleme relationale si conflicte, sau de anumite situatii familiale (casatorie, deces, divort) ori dificultati financiare.

- din interior, cauza provenind din interiorul nostru. Unii dintre noi ne gandim zile in sir la ceea ce s-a intamplat chiar si dupa finalizarea unor evenimente neplacute, amplificand senzatiile si ScreenShot018.jpgtrairile de stres.

Printre semnele timpurii ale stresului sunt probleme de concentrare, nerabdare, dureri de cap, infertilitate, ulcer, hiper sau hipotensiune, insomnie, slabire sau ingrasare rapida, raceli repetate, dureri musculare, caderea parului, dureri in piept, nervozitate, concentratie mare de colesterol in sange, oboseala cronica, etc. Este foarte important sa recunoastem cauzele si semnalele stresului si sa le inlocuim cu un stil de viata sanatos cat mai repede.

Daca un eveniment este perceput ca fiind stresant, pot aparea reactii de natura cognitiva, emotionala si comportamentala: deficit de atentie, scaderea capacitatii de concentrare, diminuarea creativitatii, dificultati in luarea deciziilor, ganduri negative despre sine, lume si viitor, pesimism, scaderea interesului fata de lucruri care altadata reprezentau hobby-uri, anxietate, depresie, izolarea de prieteni, fumatul excesiv, consum de alcool.

Resursele individuale de adaptare la stres sunt reprezentate de capacitatea cognitiva, emotionala si comportamentala a fiecarui individ de a reduce, stapani sau tolera solicitarile interne si externe care depasesc capacitatea de raspuns automata a organismului. De cele mai multe ori decurge din autoevaluarea propriilor resurse pentru a face fata evenimentelor evaluate ca fiind negative sau amenintatoare. Factori individuali cum sunt stima de sine, asertivitatea, optimismul sau sentimentul de autoeficacitate sunt factori de protectie impotriva stresului.

Modalitati de management al stresului:

• Informarea privind sursele de stres;

• Constientizarea reactiilor la stres;

• Dezvoltarea unor abilitati si comportamente de management al stresului: dezvoltarea asertivitatii, comunicarii pozitive cu ceilalti, invatarea tehnicii de a spune NU, identificarea si rezovarea conflictelor atunci cand apar, invatarea metodelor de rezolvare a problemelor si de luare a deciziilor, invatarea unor metode de relaxare;

• Stabilirea si mentinerea unui suport social adecvat;

Dezvoltarea unui stil de viata sanatos: mentinerea unei greutati normale, practicarea regulata a exercitiilor fizice, renuntarea la consumul de alcool si a fumatului;
Dezvoltarea stimei de sine: stabilirea prioritatilor si limitelor, participarea la activitati care dezvolta stima de sine, stabilirea unor scopuri realiste;

Managementul timpului;

Este evident pentru noi toti ca nu avem puterea de a contola evenimentele din viata noastra fie ele placute sau mai putin dorite, atunci nu ne ramane decat sa invatam sa le facem fata. E in puterea noastra insa sa reactionam intr-un mod care sa ne ajute sa le depasim.

Sugestii pentru adaptarea la stres si pentru combaterea acestuia

Giulia Negura, psiholog, considera ca „prin antrenamente de crestere a capacitatii de adaptare, pe care le poti realiza si singur”, stresul poate fi controlat.

In acest scop sunt formulate urmatoarele 10 sfaturi:

Admite ca esti stresat si accepta-ti propriile limite – „Da! Sunt stresat!”

Recunoaste ca ai nevoie de o schimbare in ritmul vietii tale – „Trebuie sa schimb ceva!”

Cerceteaza cauzele stresului – „De ce sunt stresat?”

Modifica acele conditii de munca pe care le socotesti stresante – „Sa ma ocup putin de mine!”



Gaseste timp pentru relaxare. Lucrurilor care iti fac placere, acorda-le macar cateva minute pe zi – „Acum fac ce imi place!”

Rezolva conflictele interpersonale in care esti implicat, dar fa-o cu calm, prin dialog – „Este necesar sa discutam!”

Vorbeste intotdeauna cu persoana care iti este aproape despre problemele tale – „Trebuie sa discut despre problemele mele!”

Gandeste pozitiv. Atitudinile optimiste ne influenteaza fara sa constientizam pe loc efectele lor benefice asura sanatatii si randamentului nostru – „Sunt vesel si optimist, viata este frumoasa, daca eu vreau!”

Propune-ti obiective intr-o maniera realista. Nu esti supraom! Agenda de lucru nu trebuie incarcata – „Si maine va fi o zi!”

Daca aceste noua sfaturi nu ti-au fost de niciun folos, apeleaza cu incredere la un psiholog!

Daniel Shapiro propune si el 15 tipuri de activitati simple si usor de realizat, care pot contribui la reducerea stresului.

Faceti exercitii fizice (plimbari scurte, urcatul si coboratul scarilor, diverse miscari ale membrelor si capului, alergari pe loc etc.)

Spuneti glume

Ganditi pozitiv

Scrieti lucrurile care va streseaza

Vorbiti cu un prieten sau cu o ruda

Schimbati mediul

Tipati

Stati in liniste

Ascultati muzica

Faceti-va un masaj (masati-va gatul, urechile si tamplele, pielea capului, umerii)

Cititi o carte sau uitati-va la TV

Relaxati-va muschii

Imaginati-va ceva relaxant

Respirati adanc

Rostiti ceva ce ati realizat in mod creator

EFECTELE NEGATIVE ALE MANAGEMENTULUI

DEFECTUOS AL CLASEI

Managementul clasei orienteaza atentia si preocuparea cadrului didactic spre aspecte care conditioneaza succesul educational: analiza clasei si din perspectivele problemelor grupului scolar, schimbarea atitudinii fata de analiza si rezolvarea problemelor disciplinare de activitate, utilizarea rationala a diferitelor resurse implicate, crearea si mentinerea climatului educational, cultivarea relatiilor interpersonale pozitive intre elevi, diversificarea modurilor si continuturilor comunicarii in clasa si a circulatiei informatiilor, efectuarea corelata a principalelor roluri manageriale ale sale (planificarea, organizarea, decizia, coordonarea, indrumarea, consilierea, controlul, evaluarea, reglarea). In lipsa sau utilizarea lor necorespunzatoare, apar ca efecte negative: oboseala, supraincarcarea, lipsa de motivare a clasei, deprecierea climatului educational, minciuna, agresivitatea.

a) Oboseala

Oboseala a fost si continua sa fie intens studiata. Nu se stie foarte bine care sunt elementele care o provoaca, care sunt mecanisnele ei fundamentale si locul pe care il ocupa in structura intelectuala. Teoriile oboselii se imparte in doua categorii. In prima categorie sunt cuprinse conceptiile potrivit carora substanta oboselii este in raport cu organismele care lucreaza sau cu alte sisteme. Aici se incadreaza teoriile toxinelor si teoriile resurselor energetice ale organelor care lucreaza. A doua grupa este cea a teoriei sistemului nervos central, care considera ca substanta oboselii rezida in schimbarile de activism ale cortexului.

Dupa teoria consumului de resurse energetice, mecanismele oboselii constau in declinul progresiv al resurselor energetice din organele care lucreaza. Cu cat scad resursele energetice activate cu atat oboseala organelor care lucreaza este mai mare.

Conform teoriei toxinelor cu cat cantitatea de toxine produse in organele active creste cu atat acestea sunt mai lent eliminate, cu cat mai repede se instaleaza oboseala.



Principiile teoriei sistemului nervos central (SNC) au ca punct de plecare schimbarile ce au loc in sistemul nervos central si in organismul viu in timpul activitatii. Experimentele au demonstrat ca in timpul unei activitati repetitive prelungite, prin reducerea potentialului functional (eficacitatea functionala) celulele cortexului declanseaza imediat procesul invers, efortul de restabilire a potentialului functional. Daca procesul de restabilire se dovedeste suficient pentru a reinstaura echilibrul, persoana respectiva nu mai resimte oboseala.

Specialistii clasifica oboseala in urmatoarele grupe:

ˇ Oboseala musculara (dinamica si statica) determinata de efortul muscular si de contractarea musculara fixa.

ˇ Oboseala neurosenzoriala cauzata de tensiunea nervoasa a simturilor (ochi, urechi).

ˇ Oboseala psihica determinata de factori de natura psihica.

Cauze ale sunt:

ˇ intensitatea si durata muncii fizice si intelectuale;

ˇ factorii de mediu (temperatura, lumina, zgomotul);

ˇ factorii de natura psihica (responsabilitati, griji, conflicte);

ˇ monotonia sau rutina muncii;

ˇ boli si dureri.


Formele de manifestare a oboselii la om sunt multiple:

ˇ scaderea atentiei;

ˇ incetinirea si inhibarea perceptiei;

ˇ inhibarea capacitatii de gandire;

ˇ scaderea randamentului activitatii fizice si intelectuale.

W. Van Gusber, expert in monotonia in activitate, descrie starea de activitate fizica si mentala redusa manifestata prin instalarea sentimentului de epuizare, somnolenta, reducerea capacitatii de reactie si fluctuatie ca fiind expresia unui declin constant in ceea ce priveste rezultatele educationale obtinute de elev. Din perspectiva managementului clasei de elevi starea de monotonie si supraincarcarea ca factori determinanti ai oboselii de tip managerial sunt urmarea unor disfunctii organizatorice ale activitatii din clasa de elevi cum ar fi: activitati si sarcini repetitive, monotone, absenta conexiunii inverse reale, perpective motivationale limitate, durata si intensitatea inadecvate ale activitatilor; interesul scazut al elevilor pentru activitati instructiv-educative, conduse inoportun de cadrul didactic.

Conceptele de interes pentru managementul clasei sunt: oboseala obiectiva si oboseala subiectiva plictiseala). Oboseala obiectiva reprezinta tipul de oboseala care antrenata intr-o activitate epuizanta sau prelungita si care se manifesta printr-o reducere semnificativa, masurabila a cantitatii si a calitatii rezultatelor scazute. Sentimentul de delasare si epuizare se numeste oboseala subiectiva, care este identificata cu un sentiment de plictiseala. Plictiseala reprezinta un grad mai scazut al oboselii si un simptom natural al instalarii ei. Relatia dintre cele doua nu a fost pe deplin clarificata. Plictiseala apare de multe ori fara o cauza obiectiva. Un elev poate sa se simta plictisit fara sa aiba motive obiective. Astfel el este plictisit imediat dupa ce incepe sa lucreze, daca sarcina de invatare nu este interesanta. Alteori cand un fond muzical insoteste desfasurarea sarcinii respective, starea de plictiseala poate fi inlocuita de una de entuziasm, in care elevul poate invata, exersa timp indelungat si cu o dispozitie agreabila.

Cea mai importanta cauza a oboselii elevilor din punct de vedere managerial este suprasolicitarea, de aceea este importanta stoparea prestatiilor care ignora disponibilitatile la efort limitate ale elevilor in implicarea lor in sarcinile de invatare diferite in spatii de timp si contexte de efort.

b) Supraincarcarea

Supraincarcarea elevilor se realizeaza prin prevederile orarului, volumul de sarcini in clasa si acasa, continuturile programelor, regimul zilei si al saptamanii. Ea are drept cauza majora sistemul de instructie cu orar variabil, care cere mai mult elevilor decat orarul scolar normal (doar dimineata). In cazul in care cursurile au loc dupa-amiaza elevii muncesc in conditii fizice, intelectuale si psihologice extrem de nefavorabile.

In urma investigatiilor privind parcursul scolar al elevilor care merg la scoala dimineata fata de cei care merg dupa-amiaza, s-a constatat ca eficienta totala a elevilor este mai buna dimineata decat dupa-amiaza. Ea atinge nivelul maxim dimineata in primele doua sau trei ore si nivelul minim la sfarsitul celei de-a cincea ore, iar dupa-amiaza, cu aceeasi folosire a timpului, eficacitatea acelorasi elevi este mai ridicata dupa prima ora si la nivelul cel mai de jos la finalul perioadei de studiu. Diferenta de performanta reprezinta rezultatul odihnei nocturne a elevilor si conditiile de mediu fizic din clasa, care difera foarte mult de la o perioada la alta.

c) Lipsa de motivare a clasei

Motivatia este o componenta cruciala a procesului de invatamant. Potrivit legii efectului a lui Thorndike, invatarea este substantiala atunci cand ea este urmata de o stare de multumire, satisfacandu-l pe cel care invata. Elementele care se privesc motivatia in sala de clasa sunt: motivatia intrinseca / motivatia extrinseca, motivatia cognitiva/ motivatia afectiva; autocontrolul motivational.

93% din elevii buni au realizat ceea ce au realizat datorita propriilor eforturi de studiu individual, insotite si sprijinite de motivatie, de autostimulare. In calitate de manager, cadrul didactic trebuie sa reuseasca sa transfere motivele dinspre produs catre proces (referitor la invatare) si de construirea la nivel individual a unor strategii metacognitive de sustinere a actului in sine.

Brandura si Zimmerman propun cinci strategii de autostimulare ale scolarului in sala de clasa:

1. Copiii trebuie invatati sa foloseasca un limbaj interior pentru a-si redimensiona motivatia (exemplu: repetitia unei fraze cum ar fi „Voi face mai bine data viitoare.”)

2. Copiii trebuie sa-si schimbe reprezentarile despre stilul si metodele proprii de invatare, adecvandu-le unor principii general valabile, dar si la ceea ce s-a dovedit a fi stilul „omului insusi”. Obisnuirea cu cele mai bune metode si mijloace de invatare nu trebuie sa se faca arbitrar, ci prin parcurgerea si intelegerea lor de catre fiecare elev.

3. Copiii trebuie sa fie invatati sa-si faca cunoscute si sa-si argumenteze parerile in public. Discutiile libere permit observarea modului de gandire a elevilor si impartasirea lui clasei. Cadrul didactic reuseste sa cunoasca felul de a gandi si comportamentul elevului din punct de vedere socio-interactional si motivational.

4. Copiii trebuie sa invete strategii ce implica participarea activa, pentru a-si dezvolta propria motivatie si pentru dobandirea unui exercitiu de relationare sociala. Invatarea reciproca presupune curaj din partea cadrului didactic in a accepta si a putea sa schimbe rolul cu elevii, solicitandu-le prin empatie sa inteleaga modul de gandire al celuilat. In cazul in care aceste strategii au succes motivatia elevilor poate creste proportional.

5. Copiii trebuie sa fie invatati sa-si puna intrebari despre ceea ce au citit si sa rezume anumite paragrafe

Acest sistem operativ aflat la dispozitia managerilor scolari pot optimiza nivelul motivatiei elevilor, dar si anumite capacitati intelectuale. Exista elevi care lucreaza sub posibilitatile lor intelectuale din cauza absentei motivatiei, ceea ce conduce la neimplicarea lor in interactiunile din clasa. Cadrul didactic trebuie sa constientizeze aportul motivatiei la imbunatatirea performantelor intelectuale ale elevilor, dar sa nu neglijeze performanta de tip social.

d ) Deprecierea climatului educational

Din perspectiva sociointeractionala, managementul clasei are doua aspecte: prevenirea comportamentelor negative, interventia si tratarea acestora. Este foarte importanta specificarea si clarificarea consecintelor incalcarii normelor. Daca elevul cunoaste si anticipeaza corect efectele incalcarii normelor, iar acestea nu sunt dorite, atunci posibilitatea de a le incalca este mai mica.

Strans legat de managementul clasei este si „climatul educational”, concept care se refera la atmosfera, moralul, starea afectiva a clasei, fiind indicatorul de sanatate a unui grup educational, ce poate fi luat drept criteriu valoric de diferentiere a unor clase de elevi



Climatul educational este produsul raporturilor interpersonale la nivel formal sau informal. S-au identificat sase tipuri de climate scolare (deschis, autonom, controlat, familiar, paternalist, inchis) corelate puternic cu stilul managerial al cadrului didactic (Halpin si Croft).

Climatul inchis, caracterizat printr-un inalt grad de neangajare din partea elevilor determina: nepasare, rutina, distantare, depersonalizare, absenta satisfactiei personale. Cadrul didactic este de tip neangajat, caracterizat prin lipsa concentrarii si orientarea numai spre sarcina de invatare, fara a depune efort, fara reactii critice, negativiste in relatia cu elevii.

Exista o corelatie stransa intre ethosul managerial si climatul educational. In managementul defectuos al clasei de elevi, climatul din interior se degradeaza, se devalorizeaza. Apar disfunctii generatoare de criza manageriala: liniare (abateri punctuale) sau mai grave (au efecte la nivelul integritatii personalitatii elevilor). Un bun climat intr-o sala de clasa determina la elevi comportamente deschise, lipsite de teama si inhibitie, care le permite sa se concentreze asupra sarcinii de lucru normal si-i stimuleaza sa participe la interactiuni sociale.

In ceea ce priveste legatura dintre abandonul scolar si climatul educational studiile au aratat ca nu exista o corelatie semnificativa intre depreciera climatului educational din clasa si fenomenele de abandon scolar. Climatul nesanatos poate constitui numai un imbold suplimentar pentru elev, in scopul deja stabilit de parasire a carierei scolare. Se poate stabili insa o corelatie puternica intre climatul depreciat la nivelul anumitor clase si dorinta elevilor de a parasi colectivul respectiv, nu neaparat scoala. Asadar un management defectuos, chiar daca nu favorizeaza direct abandonul scolar, se poate transforma partial intr-o cauza facilitatoare a acestuia pe termen lung sau mediu.

e ) Minciuna

Demascarea elevilor mincinosi se poate face daca atentia cadrului didactic este concentrata nu asupra cuvintelor rostite de cel banuit, ci asupra tonului vocii, a gesturilor, a mimicii. „Minciuna este un comportament verbal si nonverbal, care apare foarte frecvent, de cele mai multe ori ca urmare a unor greseli de tip managerial ale cadrului didactic” Profesorul Ekman a oferit o serie de indicii pentru identificarea comportamentelor mincinoase. Acesta spune ca nu trebuie acordata atentie cuvintelor, ci tonului vocii. Este usor ca un discurs sa fie compus, dar este greu sa fie sustinut pe tonul just. Din experienta se stie ca persoana trista vorbeste pe ton umil, scazut, iar veselia pune scantei in glas. Elevul care minte nu pronunta usor cuvintele cand imita emotiile provocate de sentimente si trairi adevarate, mincinosul are note stridente in glas.

Pauzele nejustificate, ezitarile, lapsusurile celui care vorbeste sunt alte elemente care ne pun in garda. Elevul care prelungeste cuvintele, care accentueaza neobisnuit vocalele, care vorbeste repede, are probabil unele lucruri de ascuns. De asemenea indicatorii unei minciuni latente pot fi: are tendinta de a se inrosi, de a deveni palid sau de a respira greu, daca nu foloseste anumite gesturi („ilustratoarele vorbirii”). La acestea se adauga „gesturile de manipulare”. Copilul mincinos e deseori stresat, stanjenit, putin incurcat de ideea ca-i insala pe cei care il asculta. In incercarea de a-si ascunde emotiile va fi tradat de unele miscari inconstiente: frecarea nasului sau a urechii, o bataie cu degetul pe obraz, suptul buzelor sau bataia cu degetele pe un obiect.

Sunt elevi care nu au remuscari (trairi psihologice) cand mint. In acest caz este vorba de o abatere comportamentala grava. Exista si tendinta de minciuna transformata in placerea de a minti, pentru a fi mai smecher decat altii, ceea ce il determina pe scolar sa-si sustina asiduu minciuna ca pe un adevar.

Acest fenomen scolar (si social) prezent in mod frecvent in clasa de elevi, este o tentatie la indemana elevilor si solicita o interventie prompta si pertinenta a cadrului didactic.

f ) Agresivitatea

Agresivitatea ia forma actiunilor individuale sau colective. De cele mai multe ori scolarul este impins la acte necugetate fara o explicatie rationala a lor. Dupa S. Chelcea agresivitatea se defineste ca orice forma de comportament care are ca scop vatamarea sau jignirea altora.

Ea are doua niveluri: agresivitate fizica si agresivitate verbala.

In clasa de elevi, impulsul agresiv se limiteaza la competitie, la atac verbal la ostilitate, exprimandu-se prin injurii, dispret, ranchiuna etc. Sentimentul se satisfactie sau insatisfactie poate impulsiona o directie pozitiva sau negativa a comportamentului agresiv al elevilor. Frica de o nota mica, pentru a nu-si deprecia in ochii colegilor imaginea de sine, poate declansa un „vid de gandire”, o emotie cu efecte mari asupra strategiei viitoare de actiune.

Reglatorul social al fricii si agresivitatii scolare este atasamentul, atractia pentru sarcinile scolare alaturi de instituirea unui climat favorabil interrelationarii. Sarcinile scolare accesibile si atractive potrivite nivelului de dezvoltare a elevilor contribuie la intarirea motivatiei pentru invatare, comunicare si relationare. In cazul in care frica si agresivitatea ajung sa domine instantele rationale, cele doua conduite emotionale devin o piedica in formarea oricarui atasament.

Persoana care are un grad ridicat de nervozitate, daca este provocata de solicitarile frustante ale mediului, este iritabila, argatoasa, instabila, brutala in relatiile cu altii. Educatorul excesiv de sever nu face decat sa provoace durere sau neplacere, insatisfactii emotionale. Tirania creeaza confuzie totala in viata interioara a copilului, avand drept urmari dezorganizari si disfunctii in plan relational, fiind un prim pas spre delincventa, spre abandon scolar.

Pedeapsa este utilizata doar in sensul nerepetarii greselii. Copilul supus unei maltratari nu este numai suferind fizic, ci este traumatizat din cauza reprezentarii demnitatii sale care a fost incalcata. Pentru atitudini necorespuntatoare mai utile sunt: incurajarea, dojana, admonestarea. Bazandu-se pe partile bune din personalitatile copiilor agresivi, cu mult tact si multa rabdare, promovand modelele pozitive, cadrul didactic poate apela la strategii manageriale altruiste.

Agresivitatea scolarului evolueaza in raport cu contraactiunea pedagogica si tactul pedagogic. Multe cadre didactice nu admit agresivitatea deschisa, dar neglijand formele simbolice ale acesteia, aparute sub masca inbufnarii, dispozitiei proaste sau sub forma rezistentei motorii si verbale se dezvolta conflicte posibile in clasa de elevi.

Aparitia si dezvoltarea unor atitudini si comportamente agresive sunt dependente total de neinterventiile sau de interventiile manageriale eronate.

In vederea sporirii eficientei procesului de invatamant, cadrul didactic trebuie sa abordeze strategii de tip managerial in clasa, care sa exploateze la maximum resursele disponibile si sa nu ceeeze consecinte nedorite.

BIBLIOGRAFIE

Dictionar de pedagogie, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1979

Diaconu M,    Sociologia educatiei, ed A.S.E. , Bucuresti , 2004

Iucu B. R. Managementul clasei de elevi. Aplicatii pentru gestionarea situatiilor de

criza educationala, ed Polirom , Iasi , 2006

Mitrofan N . Aptitudinea pedagogica, Editura Academiei, Bucuresti , 1988

Paun E. Sociopedagogie scolara, E.D.P.., Bucuresti ,1982



Iucu B.R „ Managementul clasei de elevi. Aplicatii pentru gestionarea situatiilor de criza educationala” , ed Polirom , Iasi , 2006

pag 180








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate