OBIECTIVE SI PERSPECTIVE ALE MANAGEMENTULUI MEDICAL IN UNIUNEA EUROPEANA SI ROMANIA

OBIECTIVE SI PERSPECTIVE ALE MANAGEMENTULUI MEDICAL IN UNIUNEA EUROPEANA SI ROMANIA

Politicile Uniunii Europene in domeniul sanatatii

Uniunea Europeana a fost creeata la inceput ca o unitate comerciala pentru o piata libera, iar astazi, ea actioneaza in favoarea pacii, justitiei, tolerantei, securitatii si a unei piete unice, spre o Europa "unitara".

La inceputurile existentei sale, Uniunea Europeana, nu a intentionat sa faca politica sanitara, lasand aceasta in sarcina guvernelor statelor membre.

Prima interventie directa a Uniunii Europene a fost prin Tratatul de la Maastricht, din anul 1992, cand Uniunea si-a asumat in domeniul sanitar responsabilitatea ,,de incurajare a cooperarii intre statele membre si de sprijinire a actiunilor acestora" (art. 129 (l)). In acest sens, U.E. are dreptul de a aloca bugete pentru proiectele de sanatate la nivel european, dar nu poate emite legi pentru armonizarea masurilor de sanatate din tarile membre.

In anul 2001, Comisia Europeana, a infiintat Noul Forum European pentru Sanatate, care are un rol consultativ in formularea de politici sanitare.

La nivelul Uniunii Europene exista trei tipuri de elaborare a politicilor sanitare:

Primul model este elaborarea directa a politicii sanitare care, identifica un obiectiv din domeniul sanatatii si care va fi realizat prin elaborarea de legi, finantare sau cooperare intre statele membre.

Procesul direct de elaborare a politicilor sanitare se face fie direct in baza art. 152 -privind sanatatea publica al Tratatului Comunitatii Europene, fie prin reglementarea pe piata interna a Uniunii Europene, cum sunt cele privind controlul tutunului sau prin furnizarea de sprijin financiar sau de cercetare stiintifica tarilor in curs de dezvoltare in problema bolilor transmisibile.

Al doilea tip de politica sanitara este elaborat in mod indirect, Uniunea Europeana urmarind un alt obiectiv decat sanatatea, dar totusi aceasta joaca un rol important in obtinerea rezultatului final. Ca exemplu in acest sens sunt obiectivele care, faciliteaza schimburile comerciale dintre statele membre, prin stabilirea unor standarde de siguranta precum si politicile farmaceutice.

Al treilea tip de politica sanitara, este elaborarea neintentionata de politici sanitare prin care sanatatea este influentata intr-o maniera neplanificata, in care un tratat sau o lege in domeniul economic sau social are efecte asupra sanatatii publice. Spre exemplu unele politici agrare care produc efecte in domeniul sanitar prin intermediul alimentatiei.

Politicile in domeniul sanatatii sunt elaborate de Conferinta Ministrilor Europeni ai sanatatii, care se intruneste cu regularitate. Un exemplu bine venit este tema celei de-a saptea Conferinta din anul 2003 de la Oslo: "Sanatate, demnitate si drepturile omului. Rolul si responsabilitatile ministrilor sanatatii".

Prin politicile si actiunile sale, Uniunea Europeana asigura un nivel inalt de protectie a sanatatii publice, deoarece ele completeaza politicile nationale.

Uniunea Europeana respecta responsabilitatile statelor membre in domeniul organizarii si furnizarii serviciilor de sanatate si de ingrijire medicala.

Uniunea Europeana trebuie sa promoveze o politica transparenta in domeniul sanitar pentru ca interventiile sale sa aiba efect si sa fie de amploare.

Privind protectia sanatatii la nivel european, Consiliul Europei are urmatoarele obiective :

promovrea conditiilor de viata sanatoasa;

standarde ridicate ale ingrijirilor de sanatate;

promovarea accesului la ingrijire si protectie a grupurilor defavorizat;

armonizarea politicilor de sanatate ale statelor membre in ceea ce priveste securitatea si calitatea;

unificarea domeniilor drepturilor omului, solidaritatii sociale si sanatatii.

Comitetul european pentru sanatate al Consiliului Europei, formuleaza si principiile practice pentru politicile de sanatate publica prin intermediul recomandarilor sau conventiilor. Comitetul intervine asfel in opt domenii privind sanatatea publica:

transfuzia de sange;

rolul pacientilor;

dezbaterea de politici in domeniul sanatatii;

promovarea sanatatii;

transplantul de organe;

protectia consumatorului;

combaterea traficului si abuzului de droguri;

farmacopeea europeana.

In domeniul sanitar, privind problemele majore cu care se confrunta un numar mare de persoane, cele doua organizatii europene - Consiliul Europei si Uniunea Europeana, conlucreaza avand o politica sanitara comuna, elibereaza recomandari si directive care sunt obligatorii pentru tarile membre.

Politicile sanitare din Romania au imprumutat cele trei tipuri de elaborare a politicilor sanitare din Uniunea Europeana avand la baza lor obiective si masuri concrete pe termen scurt si mediu, in vederea realizarii dezideratului strategic al integrarii in structurile europene, definite clar in Programul National de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana (PNAR).

Modul de organizare, functionare si de finantare al unui sistem de sanatate, precum si modalitatea de acordare a ingrijirilor medicale se reflecta asupra calitatii serviciilor medicale.

Modele de sisteme de sanatate

Incepand cu a doua jumatate a secolului XX , specialistii in domeniu, precum Palmer-1993, Braham-1995 si Recine-1995 disting trei modele conceptuale de sisteme de sanatate din perspectiva organizarii si acordarii ingrijirilor medicale:

modelul profesional;

modelul birocratic ;

modelul industrial.

In fapt exista si combinatii intre cele trei modele conceptuale, ele traducand o evolutie a modalitatilor de acordare a ingrijirilor de sanatate.

Modelul profesional - a aparut ca un mijloc pentru medici de a detine controlul profesional si apoi de a-si asuma responsabilitatea pentru calitatea ingrijirilor medicale. Acest model a fost dominant pana in anii 60.

Autonomia profesionistilor este ridicata si puterea este concentrata in mainile lor, mai ales ale medicilor. Acestia controleaza propria lor activitate prin diferite mecanisme. Ei au o pregatire speciala, admiterea in profesie este controlata tot de medici si colegii de profesie, exercita controlul asupra practicii medicale. Puterile publice si organizatiile profesionale au un rol scazut in reglarea sistemului, iar publicul are capacitate de influentare numai in ceea ce priveste calitatea serviciilor si ingrijirilor medicale.

Finantarea ingrijirilor este asigurata direct de pacienti.

In modelul profesional, calitatea este primordiala, este o calitate absoluta ce apartine profesionistilor si este constransa numai de nivelul cunostintelor si de tehnologia existenta.

Instrumentele cu care se opereaza in domeniul calitatii sunt:

aprecierea in conformitate cu standardele si procedurile legale;

evaluarea ulterioara a metodelor diagnostice si de terapie (gasirea cazurilor deviante, revederea cazurilor);

certificarea profesionistilor, garantii asupra formarii lor profesionale;

masurarea rezultatelor ingrijirilor de sanatate se face mai rar.

Metodele de control ale calitatii sunt: evaluarea actului medical si auditul medical.

Modelul birocratic, numit si administrativ-profesional este cel de-al doilea model ca evolutie in timp si este caracteristic spitalelor din perioada anilor 70-80.

In comparatie cu primul model, autonomia profesionala este mult mai redusa. Deciziile sunt luate tot de catre profesionisti. Sistemul administrativ de conducere al unitatilor medicale are o ierarhie separata. Rigiditatea celor doua ierarhi a dus la crearea unei inertii.

Puterile publice, tertii platitori si organizatiile profesionale incearca sa controleze modul de finantare, cheltuielile pentru sanatate si practicile medicale. Constrangerile exercitate asupra profesionistilor sunt mari. Mecanismele de reglare externe au fost privite de medici ca un atac la autonomia profesionala.

In acest model, pacientii sunt denumiti beneficiari de servicii medicale, iar medicii si restul personalului de specialitate sunt denumiti furnizori de servicii medicale.

Calitatea, in modelul birocratic devine proprietate relativa deoarece, ea este limitata de resursele disponibile si de tehnologie.

Instrumentele care asigura calitatea sunt:

aprecierea in conformitate cu standardele si procedurile;

evaluarea ulterioara a metodelor diagnostice si de tratament;

analize prospective;

garantarea consensului medical;

descoperirea si analiza cazurilor de suprautilizare a serviciilor sau a resurselor;

acreditarea serviciilor de ingrijiri, tinand cont de capacitatile lor de a face fata normelor si regulilor;

masurarea globala a rezultatelor (mortalitate, complicatii);

aplicarea de masuri corective.

Controlul calitatii se face prin :

- urmarirea regulata a asigurarii calitatii;

- descoperirea non-calitatii si corectarea greselilor;

- introducerea evaluarii externe pe criterii si norme explicite.

3. Modelul industrial este al treilea model din puncul de vedere al aparitiei si este modelul unei firme moderne, care evolueaza concurential pe piata libera.

In acest model, pacientul devine client sau consumator. Proprietarii si angajatii unitatilor sanitare sunt solidari intr-un proiect colectiv si anume acela de a raspunde nevoilor si asteptarilor pacientilor.

Administrarea se face prin delegarea controlului corelat cu autoritate si responsabilitate a activitatii unor manageri, care au autoritatea de a schimba sistemul de producere al serviciilor de sanatate, raspunzand in acelasi timp normelor organizatiilor profesionale.

In modelul industrial asigurarea calitatii este integrata intr-o initiativa globala de imbunatatire continua a calitatii. Calitatea se inscrie direct in procesul de management al firmei. Calitatea reprezinta o virtute si un nivel de excelenta, fiind considerata motorul schimbarii (Palmer,1991).

Instrumentele care asigura calitatea serviciilor medicale in modelul industrial sunt:

sistemele de informatii si procesele care permit promovarea gradului de excelenta;

procese secventiale si repetitive de ameliorare a calitatii;

detectarea problemelor;

analiza colectiva si consensuala a cauzelor;

identificarea colectiva si consensuala a remediilor si a actiunilor corective;

implementarea solutiilor si controlul lor.

Aceasta metoda manageriala, mobilizeaza atat angajatii organizatiei medicale, cat si consumatorii, si se substituie controlului de asigurare al calitatii.

Din anul 1997, odata cu inceperea aplicarii reformei sanitare si aparitia sectorului sanitar privat si mixt a facut ca in Romania sa functioneze abia acum modelul birocratic de sistem de sanatate.

3. Tendinte actuale

Sub influenta factorilor prezentati anterior, in managementul medical se contureaza mai multe tendinte. Acestea sintetizeaza o parte din cele mai conturate modalitati de dezvoltare a managementului organizational avute in vedere pentru obtinerea unor performante competitive intr-un mediu concurential cu profunde si rapide mutatii.

Cele mai importante tendinte actuale sunt:

imprimarea unui caracter anticipativ conducerii nu numai la nivelul organizatiei, ci si la cel macroeconomic;

conturarea managementului previzional este practic, o inlaturare a managementului curent, care axandu-se pe problemele de zi cu zi, neglijeaza prefigurarea si pregatirea viitorului organizatiei;

amplificarea elementelor metodologico-aplicative, adica o abordare manageriala, care se bazeaza preponderent pe concepte, sisteme, metode si tehnici, care sa se reflecte pozitiv in functionalitatea si rezultatele organizatiei;

intensificarea caracterului antreprenorial al managementului care, este generat de revolutia tehnico-stiintifica si cresterea concurentei la un nivel inalt astfel incat conceptul "intr-o lume in schimbare, singura sansa este schimbarea" (Peter Drucker), devenind o necesitate;

flexibilitatea crescanda a sistemelor de management - adica modificarea intensa si continua a parametrilor constructivi si functionali ai managementului, conferind dinamism actiunilor dar si rezultatelor. Managementul flexibil si dinamic este opusul celui static, rigid, care evita schimbarile si pune accent pe elementele de traditie si continuitate;

intensificarea caracterului motivational al conducerii, bazat pe decizii si actiuni care iau in considerare interesele salariatilor, cu reflectare directa in cresterea potentialului si performantelor organizatiei;

informatizarea managementului sanitar si anume utilizarea pe o scara tot mai larga a mijloacelor de tratare a informatiilor in procesele si relatiile de management, care contribuie la cresterea sensibila a eficacitatii organizatiei;

dezvoltarea caracterului formativ al conducerii, care are drept urmare o educatie permanenta cu scopul indeplinirii in cat mai bune conditii si la standarde superioare din punct de vedere cantitativ si calitativ, a sarcinilor de serviciu;

predominant managementului participativ, care consta in implicarea salariatilor organizatiei in mod direct si/sau prin reprezentantii alesi sau desemnati in analiza si solutionarea problemelor organizatiei, precum si a celor de resurse umane, indeosebi motivarea acestora, care da un plus de eficacitate in conceperea si operationalizarea proceselor manageriale;

proliferarea abordarii sistemice a managementului, adica abordarea si solutionarea problemelor dintr-o organizatie in stransa lor interdependenta, in conditiile in care se pun pe primul plan obiectivele fundamentale de realizat, luandu-se in considerare principalele variabile endogene si in deosebi exogene implicate, avand drept scop final obtinerea unei eficiente ridicate si multidimensionale;

conturarea unei complexe dimensiuni internationale a managementului, caracterizata prin fundamentarea, adoptarea si implicarea solutiilor manageriale majore pe baza folosirii pe scara larga a informatiilor privind evolutiile economice, fiscale, comerciale, tehnice, stiintifice ale economiei mondiale;

profesionalizarea crescanda a managerului si anume exercitarea principalelor procese manageriale de catre persoane instruite in domeniul managementului si in special, selectionate care folosesc pe scara larga concepte, abordari, tehnici si metode furnizate de stiinta conducerii, cu scopul obtinerii de catre firma a unor performante superioare si competitive.

Consecintele acestor tendinte se oglindesc asupra managerului organizatiei, prin cresterea prestigiului si rolului sau si implicit evolutia si performantele oricarei organizatii.

Obiective si strategii pentru prevenirea imbolnavirii populatiei

Sanatatea publica este definita de Hanlon, ca fiind stiinta protejarii oamenilor si a sanatatii, a promovarii redobandirii sanatatii prin efortul organizat al societatii.

Organizatia Mondiala a Sanatatii in anul 1997 da o definitie concisa sanatatii publice si anume ca fiind ,,arta si stiinta prevenirii imbolnavirilor, prelungirea vietii si promovarea sanatatii prin mijloace de actiune organizate ale societatii"

Prvenirea sau profilaxia este un concept foarte vechi si are drept scopuri urmatoarele:

promovarea starii de sanatate;

mentinerea starii de sanatate;

prevenirea imbolnavirilor;

prevenirea invaliditatilor;

prevenirea incapacitatii de munca;

evitarea mortii premature.

Tinand seama de fazele de evolutie ale bolilor, putem distinge patru niveluri de profilaxie si anume:

profilaxia primordiala;

profilaxia primara;

profilaxia secundara;

profilaxia tertiara.

Profilaxia primordiala

Scopurile profilaxiei primordiale sunt preintampinarea aparitiei bolilor, precum si consolidarea in randul populatiei a unor componente sociale, economice si culturale ale modului de viata, care pot diminua riscurile de imbolnaviri.

In Romania acest tip de profilaxie presupune adoptarea urmatoarelor masuri sanitare, politici si programe:

campanii nationale antifumat;

campanii impotriva consumului de alcool si a drogurilor;

lansarea unui program de alimentatie sanatoasa;

programe pentru prevenirea hipertensiunii arteriale;

promovarea activitatii fizice regulate.

Profilaxia primara

Profilaxia primara urmareste prevenirea aparitiei bolilor prin controlul asupra tuturor factorilor cauzali si de risc. Ea devine necesara datorita lipsei sau esecului profilaxiei primordiale. Profilaxia primara poate fi caracterizata ca strategie de protejare a starii de sanatate a populatiei, care se poate realiza prin masuri individuale si colective cum ar fi :

pastrarea unei stari normale de nutritie;

activitate fizica adecvata;

programe speciale pentru imunizari impotriva bolilor infectioase;

programe pentru asigurarea unui mediu inconjurator sanatos.
Acest nivel de profilaxie cunoaste doua tipuri de strategii:

a). Strategia riscului crescut - care se adreseaza subiectilor cu risc crescut datorat expunerii lor la actiunea diferitilor factori cauzali si de risc.

b). Strategia riscului individual crescut - care se adreseaza direct indivizilor expusi unui risc crescut. Este un program de profilaxie limitat in timp si spatiu, avand si dezavantajul ca necesita un program de screening costisitor si uneori dificil de realizat pentru identificarea grupului cu risc crescut.

Profilaxia secundara

Profilaxia secundara cuprinde masurile care pot fi aplicate populatiei pentru depistarea precoce si interventia eficienta, necesara corectarii abaterilor descoperite de la standardele de sanatate.

Programele specifice acestui tip de profilaxie, trebuie sa satisfaca urmatoarele cerinte:

sa existe o metoda sigura de depistare precoce a bolii;

sa se aplice metode accesibile de interventie profilactica, eficiente prin tratament curativ.

Profilaxia tertiara

Profilaxia tertiara se refera la activitatile clinice necesare pentru a preveni evolutia bolii, a reduce sechelele bolii, atunci cand aceasta este deja manifestata.

Programele specifice acestui tip de profilaxie sunt destul de complexe si vizeaza aplicarea masurilor sanitare cu privire la:

reducerea leziunilor si infirmitatilor produse de boala;

reducerea la minim posibil a suferintei produsa de boala;

adaptarea bolnavului la situatia de incurabil.

Aceasta forma de profilaxie are un rol foarte important, deoarece contribuie la integrarea individului bolnav la viata sociala, in masura biologica posibia.

Politici sanitare si programe de sanatate

Managementul unitatilor sanitare prezinta un caracter complex, determinat de o serie de factori ca: politicile sanitare care genereaza sistemul, bugetul existent, segmentarea activitatilor, dinamica relatiilor de munca, diversitatea profesionistilor.

Politici sanitare

Politicile de practica medicala trebuie sa existe in fiecare unitate sanitara si sa fie cunoscute de toti membrii echipei medicale. Politicile de practica includ pricipiile de functionare a unitatilor sanitare si ele sunt, de regula urmatorele:

pastrarea unei atitudini morale si etice fata de membrii echipei si fata de pacienti;

respectarea programului de consultatii pentru rezolvarea unor urgente solicitate de pacient;

programarea orelor de consultatie a pacientilor;

stabilirea numarului de pacienti care pot fi consultati optim intr-o perioada de timp;

limitarea ariilor de practica la specializarea obtinuta de fiecare medic;

inlocuirea unui medic care nu este disponibil, cu alt medic din echipa;

stabilirea planurilor de plata a ingrijirilor oferite catre pacienti;

evitarea si controlul infectiilor prin respectarea principiilor de igiena si prin monitorizarea, evaluarea si aplicarea de masuri corective;

mentinerea performantei serviciului prin formarea si dezvoltarea personalului in raport de nevoi.

Programe nationale de sanatate

Incepand cu anul 2000, prin ordinul ministrului sanatatii au fost definite 34 de programe de sanatate si s-a stabilit modul de realizare, responsabilitatile si modul diferentiat de finantare al acestor programe, de la buget, prin Ministerul Sanatatii si al Familiei, in afara acestora existand si alte numeroase programe finantate din surse externe[1].

Aceste programe nationale de sanatate sunt urmatoarele:

Supravegherea si controlul bolilor infectioase;

Imunizari;

Supravegherea si controlul tuberculozei;

Supavegerea si controlul infectiei HIV/ SIDA;

Prevenirea si controlul bolilor venerice;

Prevenirea si controlul infectiilor nosocomiale (intraspitalicesti);

Transfuziologie si hematologie transfuzionala;

Prevenirea si controlul toxicomaniei si a patologiei induse;

Actiuni pentru mediu si sanatate (impactul factorilor de risc din mediu);

Supravegerea starii de sanatate in colectivitatile de copii si adolescenti;

Supravegherea factorilor de risc din mediul de munca si de risc profesional;

Planificarea familiala si de protectie a starii de sanatate a mamei si copilului;

Sanatate mintala si profilaxie in patologia psihiatrica si psiho-sociala;

Prevenirea geriatrica / gerontologica si protectia varstnicului;

Profilaxia si controlul bolilor cardiovasculare;

Preventie in patologia nefrologica si dializa renala (transplant renal);

Preventie si control in patologia oncologica si transplant medular;

Preventie in talasemie, hemofilie si alte hemopatii;

Preventie si control in diabetul zaharat si alte boli de nutritie;

Ortopedie preventiva si recuperatorie;

Preventie in patologia endocrina;

Preventii stomatologice;

Reabilitarea centrelor nationale de referinta pentru laborator;

Standardizarea serviciilor medicale in sanatatea publica;

Educatie pentru sanatate;

Evaluarea starii de sanatate si supraveghere demografica;

Perfectionarea profesionala continua si strategia resurselor umane;

Preventie si recuperare in neurologie;

Reabilitarea serviciilor de urgenta prespitaliceasca;

Acreditarea unitatilor medicale de sanatate publica de stat si private;

Profilaxia si recuperarea balneo-fizio-climatologica;

Tratament in strainatate;

Transplant de organe si tesuturi;

Rezerva Ministerului Sanatatii si Familiei pentru situatii speciale.

Anumite componente ale acestor programe care se refera la servicii si medicamente au fost prelute de catre Casele de Asigurari de Sanatate.

Diagnosticul starii de sanatate a populatiei

Medicina sociala este o ramura a medicinii, care se bazeaza pe constatare, conform careia factorii sociali au o influenta deteminanta asupra fenomenului de sanatate si boala. Obiectivul sau este studiul starii de sanatate a populatiei in corelatie cu factorii ce o influenteaza.

Diagnosticarea starii de sanatate a unei colectivitati se face in stransa legatura cu diagnosticarea individului. In acest sens, D. Enachescu si M. Marcu[2] au facut o paralela intre diagnosticul starii de sanatate a individului si diagnosticul starii de sanatate a colectivitatii, pe care o vom prezenta in tabelul nr.l.

Tabelul nr. 1.

Paralela intre diagnosticul starii de sanatate a individului si diagnosticul starii de sanatate a unei colectivitati

Sursa: D. Enachescu , M. Marcu.

Factorii care influienteaza starea de sanatate a populatiei pot fi grupati, dupa Lalonde in:

factori biologici;

factori comportamentali (stil de viata);

factori socio-economici.

Factorii biologici sunt reprezentati de zestrea biologica a fiecarui individ si reprezinta ereditatea. Ei cuprind si caracteristicile demografice ale populatiei. Factorii ambientali se refera la:

factorii mediului fizic;

factorii sociali;

factorii economici;

factorii culturali si educationali.

Factorii comportamentali - stilul de viata depinde de comportamente care, la randul lor, sunt conditionate de factori sociali.

Dupa alt autor si anume Dever, acesti factori se constituie in modelul epidemiologic al factorilor care determina starea de sanatate si este prezentat in figura nr.1.[3]

Figura nr. 1. Modelul epidemiologic al factorilor determinanti ai starii de sanatate.

Masurarea starii de sanatate

Masurarea starii de sanatate a populatiei se realizeaza cu ajutorul unor indicatori, cei mai obisnuiti au fost grupati dupa D. Enachescu si M.Marcu, 1997 in:

1. Indicatori de nivel:

- drept rezultat al actiunii factorilor care influenteaza starea de sanatate

a).Demografici:

natalitate;

fertilitate;

mortalitate.

b).Morbiditate:

clasici;

consecinte ale bolii;

gravitate ;

combinati.

c).Globali ai sanatatii:

bazati pe incapacitatea functionala;

bazati pe perceperea sanatatii/bolii.

2 . Indicatori de factori:

Biologici;

Mediu ;

Comportament;

Servicii de sanatate.

3. Complecsi

Indicatori comparativi ai starii de sanatate din Romania si unele tari din Europa si U.E.

Situatia starii de sanatate din Romania, precum si a indicatorilor sociologici relevanti pentru starea de sanatate au constituit de multe ori obiect de controversa si neintelegeri.

In multe luari de pozitie a unor autoritati politice si medicale ni se aminteste in maniera dramatica faptul ca Romania se afla pe ultimul loc in Europa in ce priveste durata medie a vietii, cheltuielile sanitare pe locuitor, numarul persoanelor bolnave de HIV/Sida, rata mortalitatii generale, rata mortalitatii infantile si altele asemenea. Iata care ar fi tabloul starii de sanatate din Romania prin prisma evolutiei cazurilor noi de imblonavire, pe clase de boli declarate de medicii de familie, in perioada 2001-2006:

Tabel nr.

Cazuri noi de imbolnavire pe clase de boli

Sursa: Anuarul statistic al Romaniei, 2007, p.333

Grafic nr.1. Cazuri noi de imbolnavire prin boli infectioase

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, 2008

Se constata o scadere a prevalentei bolilor infectioase si parazitare, a bolilor aparatului respirator, ale aparatului digestiv si cele legate de sarcina si lauzie, dar creste prevalenta bolilor endocrine, bolile aparatului circulator, organelor genito-urinale si a sistemului osteomuscular.

In paralel asistam la o tendinta de scadere a fertilitatii de la 2,6 nascuti/femeie, in 1975, la 1,3 in 2005, tendinta de altfel comuna tarilor U.E.[4]

Prezentam rata de fertilitate pe grupe de varsta pe anul 2006 comparativ cu anul 2000.

Grafic nr. Rata de fertilitate pe grupe de varsta (nascuti la1000 femei)

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, 2007

Se constata de asemenea o tendinta de imbatranire a populatiei cu scaderea varstelor tinere cuprinse intre 0-14 ani si cresterea ponderii populatiei de peste 60 de ani, ceea ce determina o alunecare a cererii de servicii de protectie sociala si in particular de servicii de sanatate catre populatia varstnica, populatie expusa si la riscurile tranzitiei catre economia de piata.

In ceea ce priveste tendintele demografice ale Europei, in ultimele decenii s-au constatat urmatoarele:

un declin al fertilitatii cu scaderea numarului copiilor de ,,rang mare";

intarzierea aparitiei primului copil;

cresterea numarului de divorturi;

cresterea rolului femeii in societate, care are consecinte favorabile asupra starii de sanatate, scazand numarul copiilor nedoriti;

echilibrul instalat intre numarul de nascuti vii si numarul de decese determina un spor natural scazut.

Consecinta acestora, este imbatranirea populatiei si in Europa, asfel in anul 2025 se prevede o crestere a numarului persoanelor de 65 ani si peste, la un procent de 18% si drept urmare va apare o schimbare a raportului de dependenta.

Ierarhia primelor zece tari din U.E. cu ponderea cea mai mare a populatiei in varsta de peste 65 de ani este prezentata tabelul urmator (pentru anul 2005 cu proiectie in anul 2015)

Tabel nr. 3.

Ponderea populatiei in varsta de peste 65 ani

Sursa: Human Development Report 2007/2008, p.243

Natalitatea are importanta din punct de vedere social, economic, cultural, sanitar, psihologic, legislativ si reprezinta fenomenul demografic al frecventei nascutilor vii intr-o populatie dintr-un anumit teritoriu si o anumita perioada de timp.

Sectorului sanitar ii revine responsabilitatea de a intervenii in sustinerea natalitatii prin urmarirea corecta a gravidei si asigurarea conditiilor optime in maternitati si servicii de pediatrie calitativ superioare.

Mortalitatea reprezinta componenta negativa a miscarii naturale, fiind fenomenul demografic al deceselor intr-o populatie data si intr-o perioada data de timp, reprezentand un aspect negativ al starii de sanatate a unei natiuni.

Mortalitatea este un fenomen puternic dependent de dezvoltarea socio-economica si de caracteristicile unei societati, deci dezvoltarea socio-economica determina scaderea mortalitatii si cresterea longevitatii si a calitatii vietii.

In general in lume s-a inregistrat un declin al mortalitatii, ca urmare a actiunilor complexe vizand sanatatea si dezvoltarea economica.

Situatia mortalitatii generale desi s-a imbunatatit in raport cu anul 2003 plaseaza Romania pe ultimele locuri in raport cu celelalte tari ale U.E. (depasind totusi, in anul 2006, ultimul loc), dupa cum se vede din tabelul de mai jos.

Tabel nr.4.

Mortalitatea generala la sfarsitul anului 2003 si 2006 in Romania si unele state din Europa (proportii la 100.000 de locuitori)

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei 2007.

Evolutia celor trei indicatori (natalitate, fertilitate si spor natural este redata in graficul urmator:

Grafic nr.3. Natalitatea, mortalitatea si sporul natural al populatiei

(rata la 1000 locuitori)

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei 2007

Pentru a avea o imagine relativ obiectiva privind starea de sanatate din tara noastra comparativ cu celelalte tari din Europa si U.E. prezentam cateva date sistematizate privitoare la urmatorii indicatori:

Speranta de viata la nastere;

Rata mortalitatii generale;

Rata mortalitatii infantile;

Rata somajului;

Produsul National Brut pe locuitor exprimat in dolari in functie de paritatea puterii de cumparare (PPP - Purchasing Power Parity);

Nivelul cheltuielilor sanitare pe locuitor exprimate in functie de paritatea puterii de cumparare;

Valorile cele mai recente ale Indicelui Gini;

Numarul mediu de medici ce revin la 1000 de locuitori.

Datele au fost culese din urmatoarele surse: World Health Report 2006; CIA Factbook 2006, Rapport mondial sur la violence et la santé, 2002, World Development Report 2006, si World Prison Population List 2003.

Tabel nr. 5.

Tabel nr. 6.

Indicele Gini masoara inegalitatea distributiei venitului in societate. Valoarea lui variaza intre 0 (egalitate absoluta) si 1 (inegalitate absoluta); cu cat valoarea sa este mai mare, cu atat inegalitatea este mai pronuntata.

Tabel nr.7.

Prezentam in continuare principalii indicatori ai starii de sanatate din Romania comparativ cu media tarilor europene.

Grafic nr. 4. Durata medie a vietii in Rominia in raport cu media europeana

Grafic nr. 5. Rata mortalitatii generale in Romania comparativ cu media europeana

Grafic nr. 6. Rata mortalitatii infantile in Romania in raport cu media europeana

Grafic nr. 7. Cheltuieli sanitare pe locuitor in Romania in comparatie cu media europeana

Grafic nr. 8. Indicele Gini in Romania comparativ cu media europeana

Grafic nr. 9. Medici ce revin la o mie de locuitori in Romania in comparatie cu media europeana

In raport cu situatia europeana, peste media tarilor analizate tara noastra are o situatie mai buna la doar la Coeficientul Gini.

Tabel nr. 8.

Dinamica sperantei de viata in Romania in comparatie cele mai importante tari occidentale

Se poate remarca existenta celor mai mari decalaje dintre Romania si tarile analizate la nivelul anului 1932, cele mai mici diferente in 1972 si o amplificare a decalajelor in anul 2007 ca urmare a proceselor dificile ale tranzitiei noastre.

Tabel nr. 9.

Dinamica mortalitatii infantile in Romania

Desi datele statistice comparative nu indica o situatie idilica pentru tara noastra, Romania nu se afla la nici un parametru sanitar sau socio-economic din cei analizati pe ultimul loc in Europa si cu atat mai putin la nivel mondial.