Firma - management

Firma - management

Firma este - ca orice alta organizatie - un sistem deschis spre macrosistemul caruia ii apartine (mediu economic si social), pentru ca:

• este o componenta a macrosistemului economic si social, unde intra in relatii cu organizatii din alte domenii de activitate (telecomunicatii, constructii, industrie, organizatii guvernamentale, banci etc.);
• isi asigura toate inputurile (materiale, financiare, oameni. s.a.) si ofera produse, servicii, informatii diversilor consumatori sau utilizatori din mediul economic cu care se afla in schimb permanent de substanta, energie, informatie.  

Deci, firma, abordata ca sistem, se caracterizeaza prin:

frontiera care o separa de mediul sau;

elementele care o compun si care formeaza structura sa;

relatiile existente intre elemente si care asigura interdependenta lor;

obiectivele de realizat.

Intreprinderile pot fi grupate dupa un sistem complex de criterii, si anume:

1.     Dupa forma de proprietate:

intreprindere proprietate particulara, individuala, personala sau familiala;

intreprindere proprietate particulara in asociatii (in cooperative, in comandita si in societati pe actiuni etc.);

intreprindere proprietate publica (de stat):

a administratiei centrale;

a administratiei locale;

intreprindere proprietate mixta (particulara si publica, autohtona si straina).

Unitatile economice - proprietate publica - se organizeaza si functioneaza, sub forma de regii autonome si societati comerciale.

2.     In raport cu domeniile de activitate se disting:

intreprinderi agricole;

intreprinderi industriale;

intreprinderi comerciale;

intreprinderi prestatoare de servicii;

intreprinderi financiare, de credit, de asigurari etc.

3.     In raport cu apartenenta la una dintre ramurile industriale de activitate, intreprinderile se pot clasifica:

Dupa caracterul materiei prime:

intreprinderi extractive;

intreprinderi prelucratoare;

Dupa continuitatea procesului tehnologic:

intreprinderi cu procese tehnologice continue;

intreprinderi cu procese tehnologice discontinue.

4.     In raport cu timpul de lucru, in cadrul anului calendaristic se deosebesc:

intreprinderi ce functioneaza tot timpul anului, continuu sau discontinuu;

intreprinderi sezoniere.

5.     In raport cu nivelul de specializare se deosebesc:

intreprinderi specializate ;

intreprinderi universale;

intreprinderi mixte.

6.     In raport cu tipul de productie se deosebesc:

intreprinderi cu productie de unicate;

intreprinderi cu productie de serie (mica, mijlocie, mare);

intreprinderi cu productie de masa.

7.     In raport cu metodele de organizare a productiei se deosebesc:

intreprinderi cu productia organizata in flux;

intreprinderi cu productia organizata dupa metode specifice productiei de serie si unicate.

8.     In functie de apartenenta nationala, pot fi:

intreprinderi nationale, in care patrimoniul se afla integral in proprietatea unei persoane fizice sau juridice din tara respectiva.

intreprinderi multinationale, ale caror filiale componente isi desfasoara activitatea in doua sau in mai multe tari; aceste intreprinderi sunt, de regula, proprietatea unui grup economic privat sau cu caracter international;

intreprinderi mixte sau intreprinderi conjuncte internationale (joint-venture), care se caracterizeaza prin participarea cu capital in proportii diferite a unor persoane fizice sau juridice din mai multe tari. Veniturile  obtinute sunt distribuite in functie de contributia fiecarei firme la constituirea capitalului social.

9.     In functie de amploarea factorilor de productie utilizati, de marimea rezultatelor economico-financiare etc., intreprinderile pot fi diferentiate dupa gradul de marime (dimensiune) in mici, mari, grupuri si conglomerate de intreprinderi.

Dimensiunea firmei reprezinta un concept care conjuga un ansamblu eterogen de elemente microeconomice si organizatorice ce pot fi abordate din unghiuri diferite.

Configuratia structurala si dimensiunea organizatorica a unei firme pot fi influentate de urmatoarele dimensiuni primare:

a. specializarea, respectiv diviziunea muncii in cadrul organizatiei;

b. standardizarea, care se refera la procedurile formalizate ale organizatiei;         

c. formalizarea, respectiv gradul de extindere a procedurilor, regulilor si comunicatiilor scrise;

d. configuratia, adica organizarea generala a intreprinderii;

e. traditionalismul, adica ponderea procedurilor standardizate, dar nescrise.

Combinarea diferitelor dimensiuni primare ale structurii organizatorice conduce la  dimensiunile fundamentale ale intreprinderii, care pot fi:

- structura activitatilor;

- concentrarea autoritatii;

- controlul fluxului muncii;

- dimensionarea relativa a activitatilor auxiliare si functionale din cadrul intreprinderii.

Dimensiunile diferite ale firmei - mari (corporatii, concerne, trusturi etc.), mijlocii si mici - antreneaza raporturi de dominatie sau de dependenta intre firme, eficienta concurentei firmelor de dimensiuni foarte diferite pe piata, raporturile intre decidenti si subordonati etc.

Intr-o conceptie generala, intreprinderile mici si mijlocii pot fi considerate entitati economice in care criteriul de baza de definire si clasificare este cel al numarului de salaria/i de la 1 la 50 sau de la 1 la 100 pentru intreprinderile mici si de la 101 la 500 pentru intreprinderile mijlocii.

Avand la baza reglementarile Uniunii Europene in domeniu, in Romania definirea intreprinderilor mici si mijlocii cu activitate in sfera productiei materiale si serviciilor se face astfel8:

a. microintreprinderi - pana la 9 salariati;

b. intreprinderi mici - intre 10 si 49 de salariati;

c. intreprinderi mijlocii - intre 50 si 249 de salariati.

Acestui criteriu, al numarului de salariati, i se asociaza criterii suplimentare, cum sunt:

- cifra de afaceri;

- marimea capitalului investit; - marimea profitului;

- marimea activelor.

Criteriile de apreciere, in demersul pentru infiintarea intreprinderilor mici si mijlocii, pot fi urmatoarele:

- criteriul economic - criteriul determinant;

- criteriul tehnic-tehnologic - criteriul de conditionare; - criteriul teritorial (zonal) - criteriul favorizant;

- criteriul utilitatilor - criteriul de functionalitate; - criteriul social - criteriul de impact.

In contextul de afaceri din Romania, in general, procesul de constituire si dare in functiune a unei firme (intreprinderi) presupune mai multe etape:

1. Intocmirea formalitatilor de infiintare a firmei, de natura juridica, sociala, fiscala Achizitionarea si instalarea echipamentului tehnic, recrutarea si angajarea personalului, aprovizionarea cu resurse materiale si energetice etc.
2. Organizarea interna a firmei, prin care se proiecteaza structura organizatorica a firmei, se elaboreaza regulamentul de organizare si functionare, organizarea contabilitatii etc.