Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor



Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Management


Index » business » Management
» Concepte fundamentale referitoare la sistemele logistice


Concepte fundamentale referitoare la sistemele logistice




CONCEPTE FUNDAMENTALE REFERITOARE LA SISTEMELE LOGISTICE

1. Introducere in logistica.

În stadiul actual al dezvoltarii stiintei, in planul conceptualizarii este imposibil ca atunci cand se face apel la o abordare inter – si multidisciplinara a unei problematici tehnico – economice complexe – iar problematica logisticii in sensul cel mai general al notiunii este una dintre acestea – sa se construiasca edificiul teoretic corespunzator altfel decat pornind de la conceptul de sistem.




De la bun inceput trebuie mentionat ca in pofida importantei acestui concept pentru stiinta contemporana, pana in prezent nu s-a ajuns la o definitie unanim acceptata.

Întelesului comun i se aloca definitia (Webster, 1994): “Un sistem este un ansamblu de obiecte sau de entitati combinate astfel incat sa constituie un intreg, care functioneaza sau se realizeaza prin modificari de stare in mod independent si armonios”, definitie care corespunde exprimarii lapidare mai riguroase ,,un sistem este o multime de elemente care se afla in interactiune”.

În viziunea anglo – saxona, orientata mai putin pe esenta si mai mult pe modul in care

aceasta se manifesta prin actiune (W. Ashby, W. Churchman, R. Ackreff, L. Arnof), definirea

conceptului de sistem presupune cercetarea si analiza modului in care se comporta un sistem, renuntandu-se la a incerca sa se declare ce este un sistem; rezulta, astfel, o posibilitate de constructie in sens larg, cu presupunerea ca exista capacitatea de a se da o anumita apreciere (evaluare) rezultatelor constructiei.

Ca urmare diferitele definitii ale conceptului de sistem pot fi generalizate in felul urmator: fie P o proprietate oarecare, R o relatie si m o multime de entitati, aceasta multime de entitati constituie un sistem, daca si numai daca pe ea se realizeaza o relatie R data dinainte, cu proprietati fixate P.

Pentru a fixa ideile printr-un exemplu: daca se contempla un dispozitiv electronic, pentru un neinitiat acesta se va prezenta ca o multime (m) de conexiuni si componente electronice, iar pentru un specialist dispozitivul este o multime (m) care realizeaza o anumita relatie (R) cu proprietati predeterminate (P) exprimate prin functionalitati fixate.

Disciplina stiintifica care elaboreaza principiile metodologice de investigare a sistemelor poarta denumirea de “Teoria generala a sistemelor” care s-a dezvoltat intensiv in ultimele decenii ca urmare a dificultatilor cognitive cu care se confrunta studiul obiectelor complexe, respectiv al problematicii complexe aferente acestor obiecte din matematica, fizica, biologie, economie si sociologie (deci, implicit, logistica), adica practic in toate sferele cunoasterii stiintifice moderne.

Instrumentarul stiintific special utilizat in studierea problemelor si entitatilor caracterizate prin complexitate reprezinta ceea ce generic se intelege prin abordare sistemica care opereaza cu conceptele de: sistem (definit anterior) structura, ierarhie si complexitate, comanda.

Structura este un concept strans legat de organizarea sistemelor, constituind un aspect invariant al acestora si este pusa in evidenta prin decompozabilitatea acestora, respectiv prin proprietatea sistemelor de a putea fi reprezentate sub forma unui ansamblu de elemente si/sau

subsisteme, numit multime de decompozitie. Se considera ca graful ale caror varfuri corespund cu elementele sistemului decompozabil, iar arcele cu legaturile dintre acestea constituie o reflectare formala a structurii.

Ierarhia este unul dintre tipurile principale de structura a sistemelor intalnita frecvent in sistemele cu comanda, respectiv in sistemele cibernetice (in care comanda se exercita tinand cont de reactia inversa -feedback, ceea ce se intampla in majoritatea cazurilor si pe campul de lupta in cursul actiunilor militare).

Referindu-ne la reprezentarea sistemelor folosind teoria grafurilor, structurii ierarhice intr-un sistem ii corespunde un tip special de graf si anume graful planar neorientat de tip arbore.

Complexitatea (Webster, 1994) este trasatura fundamentala a unui fenomen, proces, sistem constituit din o multime de elemente interconectate care pot fi separate, analizate sau solutionate cu dificultate, fara a implica in mod necesar discrepante in conceptie sau structura, fara a le exclude insa (acestea putand fi corectate si/sau inlaturate prin autoorganizare).

Contemporaneitatea este confruntata din ce in ce mai mult cu probleme complexe (care prezinta concomitent aspecte tehnice, economice, ecologice si sociale) si de dimensiuni mari (angrenand un numar mare de indivizi, de organisme si de organizatii etc.).

Probleme de acest gen, deosebit de complexe in care se incadreaza si problema logisticii la scara mare, a caror solutionare depinde de multe seturi de circumstante si de factori de natura politica, economica, tehnica, culturala si ambientala pot fi abordate numai facand apel la teoria sistemelor mari.

Complexitatea este prin definitie apanajul sistemelor mari, din aceasta categorie facand parte si sistemele logistice aferente sistemelor economice si organizatiilor complexe (economia nationala, economia unei ramuri, mari intreprinderi, precum si mari unitati militare, intre altele).

Un sistem este mare (Ashby, 1976) din punctul de vedere al observatorului (de altfel cel mai important punct de vedere) daca el depaseste posibilitatile de studiu sau de analiza ale acestuia sub un aspect determinant relativ la atingerea scopului cercetarii sau analizei.

În functie de scopul si mijloacele de care dispune observatorul, dimensiunile fizice ale

entitatii studiate fiind neesentiale, un sistem poate fi sau nu poate fi perceput ca un sistem mare.

În pofida acestui subiectivism in abordare, functionarea sistemelor mari, abordata obiectiv, este supusa unor legi proprii, pe care datorita importantei pe care o prezinta managementul sistemelor logistice, se enumereaza in continuare.

Prin sistem mare (Stanciulescu, 1982) se intelege un sistem dinamic S complex ca structura si obiective, constituit dintr-o multime de subsisteme Si interconectate

S i

si un sistem coordonator (comportarea sistemului in ansamblu intrand sub incidenta principiului de incertitudine), unde:

- Ui = submultimea intrarilor;

- Xi = submultimea starilor sistemului;

- Vi, Wi = submultimea interactiunilor subsistemului i cu celelalte n-1 subsisteme, respective cu ecosistemul;

- Yi = submultimea iesirilor subsistemului i;

i = functia de transfer a sistemului;

- gi, hi = functia de interactiune, respectiv de tranzitie a subsistemului i ;

- T = submultimea variabilelor de timp;

Se poate vedea ca definitia sistemului mare, ca reuniune de subsisteme de forma (5.1) interconectate este consistenta.

Din punct de vedere formal un sistem mare este caracterizat prin faptul ca matricele A si B din modulul canonic

x t Ax t Bu t f x,u

sunt matrice de dimensiuni mari, iar vectorii x si u au, de asemenea, dimensiuni mari.

Aceasta conduce, in mod natural, la concluzia ca pentru a putea depasi dificultatile datorate dimensiunii mari, este necesara o reducere a dimensionalitatii sistemului prin: descompunere, descentralizare, agregare si analiza calitativa a sistemului (Stanciulescu, 1998).

Abordarea sistemelor mari se efectueaza pe baza urmatoarelor principii:

1. Principiul coordonabilitatii (M. Mesaroviç).

Managementul (reglarea) ierarhizat-descentralizat al sistemelor mari, compuse din mai multe subsisteme interconectate, poate fi aproape tot atat de bun ca si managementul centralizat, cu conditia sa existe un sistem coordonator.

Acest principiu exprima ideea existentei unui nivel de echilibru (conceput ca osciland in jurul unui zone de optim mai largi), supus contradictiei dintre dezavantajele unui management centralizat datorat dificultatilor de a stapani complexitatea, multitudinii buclelor de reactie, a nelinearitatii proceselor etc. si cele ale descentralizarii, datorate tendintei inerente ale subsistemelor de a-si urmari propriile obiective fara a le subsuma celor ale sistemului mare (tendinta corectabila prin ierarhizarea obiectivelor si existenta unui sistem coordonator).

2. Principiul incompatibilitatii (Zadeh, 1973).

Pe masura ce complexitatea sistemului creste, posibilitatea de a descrie comportarea sa, cu ajutorul unui model riguros, scade pana la un nivel dincolo de care precizia si relevanta se exclud reciproc.

Oricat de mari, din dorinta preciziei, ar fi modelele matematice, acestea nu pot surprinde toate interactiunile intre elementele sistemului si ale exosistemului, ceea ce, odata cu imposibilitatea utilizarii operationale a modelelor, au ca rezultat si reducerea relevantei lor.

Apare ca naturala reducerea taliei modelelor de mari dimensiuni pana la atingerea unui raport precizie/relevanta corect.

Principiul de optimalitate in interactiune.

Daca un sistem mare, compus din mai multe subsisteme interconectate si un sistem coordonator este optimal, atunci fiecare subsistem este optimal in interactiune si invers, daca un subsistem al unui sistem mare nu este optimal in interactiune, sistemul mare in ansamblu nu este optimal.

Prin conceptul de optimalitate in actiune se exprima ideea ca un subsistem care, desi se abate de la optimul ideal (pe care subsistemul l-ar putea atinge daca ar fi izolat), asigura optimul global al sistemului mare in ansamblu.

4. Principiul de incertitudine (Stanciulescu, 1982)

Într-un sistem mare, compus din mai multe subsisteme interconectate, starea xi a subsistemului i si interactiunea sa Vi cu celelalte subsisteme pot fi simultan determinate numai pana la un anumit grad de acuratete. Acest principiu decurge din interactiunea subsistemelor unui sistem mare, atat intre ele, cat si intre acestea si mediul exterior (exosistem) si cu cat aceasta interactiune este mai puternica, cu atat incertitudinea este mai mare.

Este de subliniat ca aceste principii se aplica concomitent, corelat intr-un mix adecvat si ca, in acelasi timp, este la latitudinea celui care le aplica sa le adapteze fiecarui caz de analizat in parte.

Importanta deosebita a acestor principii in domeniul logisticii rezida, cel putin, in urmatoarele:

a) tendinta de interconectare a sistemelor logistice la nivel regional, continental si

chiar intercontinental, determinata de considerente atat tehnice cat mai ales economice, este din ce in ce mai accentuata;

b) tendinta de mai sus conduce la o interconexiune din ce in ce mai stransa a sistemelor logistice cu exosistemele corespunzatoare (la nivel regional, continental etc.);





c) prin extinderea transfrontaliera a sistemelor logistice, ierarhizarea acestora, tehnica, economica si, in special, manageriala devine inevitabila.

De aceea, in aceasta evolutie catre complexitate, urmarirea unui optim rational national care sa se coreleze satisfacator cu optimul global presupune circumscrierea sistemului logistic propriu, abordat astfel incat sa se asigure un raport precizie/relevanta optim in conditii economice impuse, de asemenea, prin criterii de optimalitate economica, acceptand restrictia ca se poate accede numai la un anumit grad de acuratete.

Se impune de aceea ideea unui anumit nivel optim de descompunere in subsisteme a sistemelor logistice mari care sa asigure conditii optime de abordare a studiului acestora.

Astfel, schema generala a unui sistem logistic (care se poate referi la nivelul local national, regional sau continental), poate fi descompusa in subsistemele logistice (si acestea, la randul lor, in functie de activitatile de transport – manipulare – depozitare – distributie –TMDD).

Optimizarea acestor subsisteme trebuie inteleasa ca un proces permanent ca preocupare si discret ca implementare, pasii acestui proces constand in ameliorarea randamentelor subsistemelor logistice, respectiv reducerea influentelor negative asupra mediului ambiant.

Optimizarea se exprima prin conditiile ca randamentele pe diverse subsisteme sa satisfaca conditia ji+1> ji si cresterea influentelor asupra mediului ambiant sa aiba valori negative, deci Pi+1 - P < 0.

O calitate importanta a sistemelor mari este emergenta, respectiv prezenta unor proprietati generale, specifice sistemului mare in cauza si nedeductibile din proprietatile cunoscute (determinate prin observatie) si ale modului de reuniune a acestora.

Emergenta unui sistem mare nu permite limitarea la studiul elementelor si conexiunilor dintre ele, ci presupune o analiza integrata si integrala a acestora.

Rezultatul unei astfel de analize se traduce prin ierarhizarea structurala a sistemului mare, care conduce la simplificarea studiului functionarii acestuia, comanda de ansamblu fiind asigurata de un bloc (organ central) de comanda, in subordonarea lui constituindu-se, intr-o structura arborescenta, niveluri de conducere de la 1 la n.

În acest mod se realizeaza coordonarea actiunilor subsistemelor sistemului mare, adica stimularea si reglementarea activitatii lor, care sa asigure armonizarea obiectivelor proprii subsistemelor cu obiectivele intregului sistem mare. Trebuie subliniat faptul ca autonomia subsistemelor mareste propria lor varietate, ceea ce impune coordonarii un efort suplimentar, sporind importanta organului central de comanda.

Comanda este functia sistemelor orientata spre conservarea principalelor lor calitati (a

ansamblului de proprietati a caror pierdere atrage dupa sine distrugerea sistemului) in conditiile unui mediu variabil sau spre realizarea unui program care urmeaza sa asigure stabilitatea functionarii, homeostaza, realizarea unui anumit scop.

În cuprinsul acestei definitii intervin concepte care aparent sunt explicite din punctul de vedere al intelesului comun, dar care este necesar sa fie definite riguros.

Astfel, stabilitatea, unul dintre conceptele fundamentale din teoria sistemelor este intim legata de ideea de invarianta care se exprima bine prin proprietatea unui sistem ca anumite elemente, respectiv relatiile intre acestea sa se mentina neschimbate in raport cu o transformare a sistemului, fiind denumite invarianti ai unei transformari a sistemului sau a mediului.

Homeostaza, proprietatea unui sistem de a mentine, in procesul de interactiune cu mediul, valorile variabilelor esentiale (cele a caror perturbare dincolo de anumite limite conduce la distrugerea sistemului) in limitele prescrise, presupune existenta unor proprietati invariante in raport cu transformarile mediului.

Cazul cel mai simplu de stare stabila a unui sistem, urmarit a fi realizata prin comanda, este echilibrul, deci acea stare a sistemului in care acesta ramane un timp oricat de indelungat, daca nu actioneaza factori perturbatori, cu alte cuvinte, daca in momentul t starea sistemului este descrisa prin multimea de variabile x1(t), x2(t) . xn(t), care variaza in timp in conformitate cu sistemul de ecuatii diferentiale.

În absenta unor perturbatii, sistemul ramane in starea definita de egalitatile xi = ai, daca el s-a aflat in aceasta stare in momentul initial.

Un exemplu de comportament stabil este situatia in care acest comportament al sistemului este caracterizat printr-un ciclu, care se formeaza atunci cand, in absenta unor perturbatii (orice actiune asupra sistemului care-l face sa treaca dintr-o stare in alta) sistemul trece in mod repetat prin aceeasi succesiune de stari – o multime stabila de stari.

Echilibrul este absolut stabil daca sistemul revine in starea de echilibru, oricare ar fi perturbatiile posibile (daca acestea provin dintr-o anumita regiune a spatiului de faza echilibrul este stabil in raport cu acea regiune), este indiferent stabil daca sistemul ramane in starea determinata de perturbatii, in toate celelalte situatii sistemul fiind considerat instabil.

Sistemul in care se realizeaza functii de comanda este denumit sistem cu comanda si ca atare se regaseste in toate sistemele militare, implicit si cele logistice, care se impune sa fie studiate si organizate facand apel la acest concept.

Sistemele cu comanda se caracterizeaza prin aceea ca sunt constituite din doua subsisteme si anume: subsistemul conducator care realizeaza functiile de comanda si subsistemul condus care este obiectul comenzii, catre aceste subsisteme intercorelate existand conexiuni: prin conexiunea dintre subsistemul conducator si cel condus se transmite informatia referitoare la starea celui din urma sau, mai precis, la valorile curente ale variabilelor esentiale ale acestuia, iar pe conexiunea in sens invers se transmite informatia de comanda.

Exista diferite principii de clasificare a proceselor de prelucrare a informatiei in cadrul conducerii, cat si actiunilor de comanda elaborate ca urmare a proceselor de comanda.

Amplificatorii de varietate pot fi organizati in cascada prin organizarea in cascada a subsistemului de conducere, formula, de altfel caracteristica sistemelor militare.

Algoritmul conducerii descrie formalizat toate procedeele de procesare a informatiei referitoare la starea subsistemului condus si a mediului deciziilor de conducere.

Cerintele actuale privind viteza, fiabilitatea si precizia conducerii, precum si activarea

informationala a subsistemului de conducere sunt atat de mari incat pot fi satisfacute numai printr-o ampla automatizare a proceselor de conducere, care reclama formalizarea matematica.

Distributia marfurilor in zonele urbane este esentiala pentru viata locuitorilor unui oras si pentru buna desfasurare a activitatilor economice. Transportul marfurilor in zonele urbane se realizeaza utilizand aceeasi infrastructura ca si autoturismele si mijloacele de transport in comun.

Aceasta conduce la probleme cum ar fi congestia traficului, ocuparea spatiilor de parcare, reducerea sigurantei, poluarea atmosferei si poluare fonica. Conform statisticilor realizate in mai multe capitale europene, deplasarea vehiculelor pentru transportul marfurilor genereaza in medie aproximativ 10% din traficul urban, dar este sursa a 40% din emisiile poluante rezultate din deplasarea autovehiculelor (COST, 1998). În aceste conditii, obiectivele dezvoltarii sistemelor de transport al marfurilor trebuie sa fie reducerea poluarii aerului, a zgomotului si a consumului de energie prin optimizarea utilizarii autocamioanelor, prin aplicarea unor instrumente logistice si masuri administrative adecvate.

Conceptul de platforma logistica a fost propus ca o componenta importanta a unui sistem logistic eficient, care sa asigure reducerea efectelor negative ale transportului de marfuri in vederea unei dezvoltari durabile.

Platformele logistice reprezinta elemente ale sistemului de distributie in care se realizeaza operatii de transbordare a marfurilor, depozitare, comercializare a marfurilor in vrac, ambalare, sortare si grupare a marfurilor in vederea expedierii lor la beneficiari. Acestea sunt proiectate pentru a satisface toate cerintele unui sistem logistic urban, prin utilizarea unui sistem informational complex, care sa permita aplicarea unor programe de rutare optima a vehiculelor, de planificare eficienta a vehiculelor pentru realizarea operatiilor de colectare/ distributie a produselor.

Amplasarea platformelor logistice se face, in general, in punctele de legatura dintre transportul magistral de mare capacitate si sistemul de transport urban.

Rezultatele utilizarii unui astfel de sistem cu platforme logistice sunt reducerea numarului de vehicule necesare pentru oferirea unor servicii cel putin la acelasi nivel

calitativ, sporirea coeficientului de utilizare a capacitatii de transport a vehiculelor, reducerea parcursului vehiculelor, atat in stare incarcata, cat si in stare goala.

Platformele logistice ofera posibilitatea gruparii firmelor mici, creandu-se conditiile organizarii eficiente a proceselor de transport. Ele reprezinta sisteme in care un grup de expeditori sau transportatori pot utiliza acelasi parc de vehicule, aceleasi terminale sau acelasi

sistem informational, cu scopul de a reduce costurile de distributie.

Conceptul de platforma logistica a fost propus initial in Olanda (Janssen si Oldenburger, 1991) si ulterior in Germania (Ruske, 1994). Proiectarea unei platforme logistice necesita studii complexe in ceea ce priveste amplasarea, dimensionarea, tehnologiile aplicate, precum si rolul pe care trebuie sa il aiba autoritatile in promovarea si functionarea platformei.

2. Logistica concept si continut.

Cunoasterea trecutului ne ajuta la modelarea prezentului si conturarea viitorului. Acest proces deosebit de complex presupune vointa, perseverenta si fermitate in directionarea unitara a eforturilor care contribuie la realizarea inevitabilelor schimbari.

Termenul de logistica a inceput sa fie folosit in economie in 1980. Initial distributia fizica si logistica au fost consideraterate sinonime, dar in timp ce logistica a fost considerata mai complexa.In 1948 Asociatia Americana de Mark considerata era distributia fizica ca fiind miscarea bunurilor de la locul unde se produce la locul unde se consuma sau utilizeaza. Prima abordare teoriei a distributiei fizice a fost a lui Druker care o defineste ca fiind un alt mod de a denumi un proces de afaceri.

Dupa Kotler distributia fizica include planificarea implementarea si controlul fluxurilor fizice de materiale si producatoruse finite de la punctule apartin acestora la cele de utilizare astfel incat sa fie satisfacute cerintele clientilor si sa se obtina profit.

El defineste distributia fizica ca fiind logistica de piata pornind de la ideea ca bunurile se afla la producator si se cauta solutii de punere acestora pe piata. Alti specialisti in logistica nu au pus doar problema distributiei spre exterior adica a bunurilor care se misca de la producator la clienti ci si a distributiei spre interior adica a bunurilor care se misca de la furnizor la producator.

Logistica reprezinta astfel procesul de planificare, implementare si controlul fluxului si depozitarii bunului de la locul orginal la cel de consum corespunzator cerintelor clientului. Asociatia Americana pentru Logistica defineste logistica ca fiind acea activa ce are drept scop punerea la dispozitie clientului o cantitate dintr-un produs cu cel mai mic pret la loc.

Deci logistica este un ansamblu de activ derulate inaintea si in timp desfasurat proces de producator la care se adauga distributia fizica. Acest flux fizic este insotit de unul informational, in ambele sensuri, si reprezinta de fapt cadrul de operare sau de functionare a logistici.

Procesul de logistica se ocupa de operatiuni si resurse din domeniile:

- aprovozionare;



- achizitii;

- stocuri;

- depozite;

- transport;

- servicii clienti,etc.

Notiunea de logistica (economia materialelor) cuprinde toti pasii unui proces de fabricatie. Cuprinde toate activitatile de punere in armonie a spatiului si timpului cu

bunurile si persoanele inclusiv gruparea lor.

O definitie posibila a notiunii de logistica este aplicarea celor 6 P: Cantitatea potrivita a bunurilor potrivite, la timpul potrivit, de calitate potrivita, la costurile potrivite, la locul potrivit. Des mai apare si al 7-lea P cu informatiile potrivite tuturor participantilor. In special in productia „ just in time ” prelucrarea de informatii joaca un rol foarte important.

European Logistics Association - organizarea, planificarea, controlul si desfasurarea fluxurilor de bunuri de la conceptie, aprovizionare pana la productia si distributia catre clientul final cu satisfacerea exigentelor pietei cu un cost minim.

Logistica priveste, deci, toate operatiile vizate: localizarea uzinelor si a antrepozitelor, aprovizionarea, gestiunea fizica a productiei, a ambalajului, stocajul si gestiunea stocurilor, pregatirea si administrarea comenzilor, transporturile si manipularea.

În prezent, tot mai multi cercetatori prevad ca logistica va deveni o stiinta de sine statatoare, care va studia fluxurile informatiilor si materialelor prin care rezultatul muncii trebuie sa se obtina la timp si sa ajunga la consumator in calitatea, cantitatea si momentul stabilit.

Decizia constituie un element esential al managementului fiind instrumentul sau specific de exprimare cel mai important.

Nivelul calitativ al conducerii unei unitati se manifesta cel mai bine prin deciziile elaborate si aplicate.

Factorii specifici: conceptia generala privind locul si rolul logisticii, principiile strategiei cu privire la dezvoltarea logisticii,nivelul de dezvoltare si asimilare a stiintei si tehnicii, sistemul logistic existent, cantitatea si calitatea dotarilor, inclusiv a celor auxiliare, nivelul de pregatire a resurselor umane, capacitatea de adaptare rapida la situatii noi, cantitatea, calitatea si posibilitatile de utilizare oportuna a resurselor umane si materiale, sistemul de management.

Deoarece in prezent, cerintele logisticii se realizeaza prin activitatea dispersata a numeroase organe, se simte nevoia unei viziuni integratoare a acesteia pentru a realiza optimul logistic, tinand seama ca suma optiunilor activitatilor logistice nu este egala cu optimul sistemului logistic.

Integrarea tuturor compartimentelor de asigurare materiala, tehnica, medicala si financiara intr-un sistem logistic, determina o mai mare flexibilitate functionala structurilor militare, genereaza o reasezare pe principii de responsabilitate a compartimentelor logistice, asigura acestora armonie si eficienta functionala.

Evolutia conceptului si practicii logistice nu se rezuma la simpla inlocuire a sintagmei de “ distributie fizica” cu termenul “logistica”. Aparitia logisticii, asa cum e ea perceputa astazi, a fost rezultatul unei serii de etape care s-au succedat de la inceputul anilor ’50 ai secolului XX pana in prezent.

În contextul actual, succesul unei companii se construieste pe principii moderne de management si marketing. Numai astfel, o companie poate spera ca va
reusi sa patrunda si sa se mentina pe piata, nationala sau internationala, ambele, fara deosebire, puternic concurentiale.

Activitatea manageriala este o realitate cu istorie indelungata, colectivitatile
umane au simtit intotdeauna nevoia unei conduceri care sa le asigure coerenta si
disciplina eforturilor depuse pentru atingerea unor anumite scopuri.

Managementul, in literatura de specialitate, este definit ca stiinta tehnicilor de conducere a intreprinderilor, dar in acelasi timp poate fi privit ca un complex de metode si procedee cu caracter productiv, economic si social, inclusiv administrativ intern, ce pot fi folosite in activitatea de organizare si conducere a entitatilor productiv economice si sociale.

Sistemul logistic din Romania in anul 2008 s-a mentinut cu o cerere constanta si un ritm dinamic de dezvoltare, la fel ca si anul 2007.

In concluzie avem nevoie de o economie de piata functionala, dinamica, deschisa la concurenta, transparenta, democratica, in sensul existentei unor reguli egale pentru toti, in care sa nu mai fie recompensata specula fara limite, ci munca si capacitatea creatoare, novatia si utilitatea sociala.

Mijloace de organizare a planificarii logisticii comerciale

CONCEPEREA activitatii logistice necesita utilizarea a doua tipuri de mijloace de organizare, si anume: mijloace umane si mijloace de tratare a informatiei comerciale.

a)     Mijloacele umane:

Cea mai mare parte din forta de munca ocupata in sistemul logisticii comerciale - mijloacele umane - este concentrata in subsistemul logisticii operationale, deoarece subsistemul logisticii de sprijin si subsistemul logisticii de pilotaj necesita mai putina administrare si deci un necesar de forta de munca mai redus.

De aceea problema esentiala a logisticii operationale este organizarea fortei de munca ocupata in acest subsistem logistic.

Mijloacele umane folosite in subsistemul logisticii operationale se caracterizeaza prin cel putin doua exigente prioritare, calitatea si supletea fortei de munca ce lucreaza in acest domeniu. Astfel, toate incidentele aparute in acest sector, ca de exemplu: interpretarea gresita a unei comenzi, erori cantitative, nerespectarea termenelor de livrare etc. se repercuteaza negativ asupra imaginii firmei in fata clientelei si determina aparitia unor costuri suplimentare.

De asemenea, activitatea comerciala este dinamica, se modifica de la o perioada la alta si apar noi necesitati ale clientelei ce trebuie satisfacute, fapt ce solicita logisticii operationale luarea unor masuri de adaptare la noile conditii.

Tocmai de aceea exigenta manifestata pentru calitatea si supletea activitatii desfasurata de angajatii din acest sector devine o garantie a reusitei logisticii operationale.

b)     Mijloace de tratare a informatiei comerciale:

Logistica comerciala presupune interconditionarea mijloacelor umane cu cele folosite in tratarea informatiei, iar tendinta de cibernetizare a activitatii comerciale actuale necesita examinarea mai atenta a sistemului de culegere, transmitere si prelucrare a informatiilor.

Orice sistem de prelucrare a informatiei este definit prin mijloacele tehnice utilizate in acest scop si prin arhitectura retelei informative folosite.

Mijloacele tehnice folosite in tratarea informatiei comerciale sunt un ansamblu de trei elemente de baza, adica, tehnica de lucru efectiva, programele si reteaua.

Mijloacele tehnice de lucru efectiv sunt actualmente diversificate si constau din:

  • ordinatoare traditionale incepand de la gama mini si pana la sisteme de lucru foarte mari ;
  • micro - ordinatoare;
  • masini de prelucrarea textelor, care pot constitui solutii interesante in contextul conceperii unor sisteme de sprijinire a activitatii de gestionare a propunerilor comerciale;
  • videotextul, care combina functia de prelucrare a textelor cu cea de comunicare, transmitere si receptionare a mesajului;
  • telexul, care are multiple aplicatii posibile in transmiterea unor mesaje promotionale;
  • faxul, realizare de ultima ora, caracterizat prin transmiterea aproape instantanee a mesajelor generate de activitatea comerciala si nu numai.

Programele utilizate in prelucrarea informatiei de catre mijloacele tehnice de lucru, se concretizeaza:

fie in pachete de programe standard;

fie in pachete de programe speciale, care se concep pe masura ce se aplica in activitatea informatica.

Desi primele au o serie de avantaje (costuri de obicei mai reduse, rapiditate in implementarea lor in practica, obtinerea rapida a rezultatelor dorite etc.), totusi o serie de firme sunt obligate sa recurga la categoria a doua de programe indeosebi ca urmare a dezvoltarii lor in conditii specifice de mediu.

4. Arhitectura retelei informative

Aplicarea unor programe, concretizata in dezvoltarea unor logici specifice de calcul necesita un interval de timp mai mare, doi sau chiar trei ani, fapt ce face ca nu toate aceste programe sa fie de generatie recenta, existand deci riscul aplicarii unor programe nu de ultima ora.

Ca urmare a existentei unor astfel de restrictii, este necesar ca cererile in domeniul elaborarii unor programe utilizate de activitatea comerciala sa faca obiectul planificarii logisticii comerciale.

Reteaua este ultima componenta elementara a intregului sistem de prelucrare a informatiei comerciale si se concretizeaza in legaturile care se stabilesc intre tehnica efectiva de prelucrare a informatiei si pachetele de programe folosite in acest scop.

Ansamblul de mijloace efective de prelucrare, programe informative si retea definesc ceea ce se cheama arhitectura retelei informative .

Aceasta 'arhitectura informatica' poate fi conceputa in trei modalitati, si anume:

concentrare 'versus' deconcentrare;

integrare 'versus' neintegrare;

centralizare 'versus' descentralizare;

Situatia concentrare - deconcentrare se bazeaza pe relatia mijloace informatice - vanzator.

Astfel, la o extrema este cazul comerciantilor care nu au acces la mijloacele informatice, iar la cealalta extrema cazul in care fiecare comerciant este dotat cu un macroordinator, masina de prelucrat etc.

Simultan, deconcentrare poate sa nu fie insotita de stabilirea unor relatii centru - puncte in teritoriu.

Evolutia sistemelor de logistica comerciala in aceasta situatie se realizeaza parcurgand urmatoarele faze:

Faza I: utilizarea informaticii centrale exclusiv numai prin 'service' informatic;



Faza II: punerea mijloacelor informatice la dispozitia directiei comerciale;

Faza III: dotarea regiunilor, agentiilor, firmelor si inspectiilor cu echipamente informatice;

Faza IV: afectarea de echipamente informatice vanzatorilor prin efort propriu.

Situatia integrare - neintegrare reflecta in masura mai mare sau mai mica, interdependenta intre cele doua tipuri de programe de prelucrare a informatiilor comerciale.

În acest domeniu, tendinta predominanta este cea de integrare, deoarece se reduce considerabil volumul de munca manuala si creste gradul de fiabilitate a prelucrarii informatiilor cu ajutorul tehnicii de calcul prin utilizarea programelor informatice.

Situatia centralizare - descentralizare trebuie analizata prin prisma gradului de initiativa alocata diferitelor trepte din ierarhia serviciului vanzari.

Astfel descentralizarea activitatii comerciale, nu este insotita obligatoriu si de cea administrativa.

Aceasta din urma poate coexista foarte bine cu un sistem administrativ centralizat in care autonomia vanzatorilor este mai mica, caz des intalnit in comercializarea bunurilor de larg consum, cand comerciantii sunt dotati cu terminale portabile pe care le folosesc in colectarea informatiilor de la punctele de vanzare si transmiterea datelor cantitative si calitative ale unei comenzi.

Avand in vedere situatia concreta existenta astazi in Uniunea Europeana se contureaza trei tipuri de arhitectura a retelei informative utilizate in logistica comerciala, si anume:

arhitectura a retelei informatice, care permite accesul usor al vanzatorului la informatii despre situatia conturilor clientilor si a adreselor acestora;

arhitectura retelei informative care permite accesul vanzatorului la informatie, dar nu singur, ci prin intermediul unui organ de control;

arhitectura a retelei informativa, care permite ca vanzatorul sa aiba la dispozitia sa o adevarata 'inteligenta artificiala', care ii permite inclusiv participarea sa la redactarea unor oferte comerciale.

5. Alegerea sistemului de planificare

Alegerea sistemului de planificare a sistemului de planificare a logisticii comerciale este conditionata de un numar mare de parametrii importanti, intre care enumeram:

tipul de produs ce se comercializeaza;

tipul clientelei careia i se adreseaza produsul;

concurenta si intensitatea acesteia ;

obligatiile ce revin vanzatorilor in comercializarea produsului;

complexitatea planurilor comerciale.

a)     Tipul de produs:

Produsele vandute au un impact deosebit asupra logisticii comerciale prin:

volumul si nivelul mijloacelor comerciale pe care le antreneaza;

complexitatea in redactarea ofertelor si comenzilor redactate ;

frecventa vizitelor comerciale implicate etc.

b)     Tipul clientelei:

Fiecarui tip de clientela 'servita' ii corespunde o serie de probleme caracteristice pentru a caror rezolvare sunt necesare solutii specifice.

Astfel, o firma care are legaturi indeosebi cu micii comercianti en detail trebuie sa rezolve probleme care apar atat din felul cum sunt utilizate mijloacele de plata reglementate legal, cat si din concordanta intre sumele inscrise pe factura si cele efectiv platite de acesti comercianti la termenele stabilite prin contract.

Firmele care lucreaza cu un numar foarte mare de clienti, dar de importanta redusa, ca urmare a problemelor pe care le ridica o asemenea relatie, se orienteaza spre utilizarea inteligentei artificiale - a sistemelor expert - in organizarea relatiei comerciale cu astfel de clienti.

Asemenea situatii neplacute, dar de alta natura, apar si in cazul relatiei firmelor cu clientii din centrele industriale, care solicita la maxim termenele de amanare la plata facturilor neonorate.

c)     Intensitatea concurentei:

Concurenta si intensitatea acesteia este un parametru important de care trebuie tinut cont in conceperea si planificarea logisticii comerciale. Influenta sa se manifesta in mod diferit.

Astfel, o concurenta puternica este adesea insotita de un pret curent scazut de realizare a ofertei, fapt ce permite utilizarea de catre comercianti a automatizarii in redactarea ofertelor. În situatie contrara este necesara conceperea si redactarea unor oferte excesiv de atente.

d)     Obligatiile vanzatorilor:

Sarcinile vanzatorilor in comercializarea produselor sunt multe si diferite, depinzand atat de tipul produselor de vandut, cat si de tipul interlocutorilor cu care ei vin in contact.

Tocmai din aceste considerente este necesara introducerea unor logistici suple care sa ofere o anumita marja de manevra individuala a vanzatorilor in relatia cu clientul.

e)     Planurile comerciale:

Planurile comerciale constituie un parametru cu statut aparte (deoarece in el se regasesc toti ceilalti parametri), foarte important in conceperea unui sistem de logistica comerciala.

Efectiv, planurile comerciale pe termen scurt, mediu si lung precizeaza atat obiectivele propuse a fi realizate in termeni de cupluri 'produse - piete' si cifre de afaceri, cat si mijloacele care vor fi folosite pentru realizarea in practica a acestor obiective.

6. Principiile planificarii logisticii comerciale

DE REGULA, elaborarea unor planuri de calitate este destul de dificil de realizat deoarece, in mod absolut independent, intervin in calcul si unele situatii de incertitudine, indeosebi in domeniul comercial.

Din aceste considerente este necesara respectarea unor principii in activitatea de planificare a logisticii comerciale, si anume: rapiditate, viziune globala si analitica, evolutie, progresivitate si continuitate.

Principiul rapiditatii presupune intocmirea cat se poate de repede a caietului de sarcini cu activitatea comerciala.

În absenta acestui principiu riscam sa nu elaboram niciodata un plan de logistica comerciala in contextul cerut de activitatea comerciala, fie sa elaboram un plan care este deja compromis de situatia reala de pe piata.

Principiul viziunii globale si analitice cere ca in planificarea logistica comerciala sa se tina cont de necesitatea unei viziuni de ansamblu asupra activitatii comerciale, care nu exclude insa decuparea ulterioara a sistemului logisticii comerciale in module care pot fi apoi dezvoltate separat.

Principiul evolutiei arata ca trebuintele si satisfacerea acestora sub aspectul tratarii informatiei sunt in continua schimbare, iar solutiile propuse la un moment dat trebuie sa asigure atat prelucrarea volumelor diferite de informatii, cat si evitarea aparitiei costurilor prohibitive ca urmare a adaptarii unor solutii de prelucrare necorespunzatoare momentului respectiv.

Principiul progresivitatii asigura existenta si functionarea lantului de prelucrare a informatiilor inregistrate din continutul comenzilor.

Astfel, apare posibilitatea de a utiliza lantul ca sursa de informatii pentru alte sisteme organizatorice. De aceea lantul are particularitatea de a raspunde unei trebuinte foarte stabile, ca de exemplu situatia Registrului de scadente.

Principiul continuitatii este necesar de aplicat deoarece realizarile raman uneori in intarziere, iar evolutiile curente pot afecta destul de substantial obiectivele urmarite si mijloacele alocate pentru acestea prin plan. De aceea trebuie asigurata continuitatea pentru a opera in timp oportun modificarile necesare in vederea realizarii prevederilor din planul logisticii comerciale.

Respectarea acestor principii conduce la elaborarea unui plan al logisticii comerciale de calitate, care sa coreleze obiectivele din activitatea comerciala propuse, cu mijloacele afectate pentru realizarea lor.

Circuitele de distributie prezinta anumite trasaturi definitorii, valabile pentru intreaga lume a marfurilor care formeaza obiectul tranzactiilor comerciale, cat si o serie de caracteristici prin care se particularizeaza circuitul fiecarei categorii de produse. Acest fenomen a determinat specialistii sa abordeze distinct circuitele de distributie pentru bunurile de consum individual, circuitele de distributie pentru produse de utilizare productiva, circuitele de distributie pentru produse agricole si circuitele de distributie pentru servicii.

Pentru orientarea activitatii de distributie a marfurilor dintr-o anumita tara este absolut necesar sa se cunoasca in permanenta, pe langa conceptele de baza privind procesul de distributie, si modul in care evolueaza sistemele de distributie din diverse tari ale lumii. Aceasta, pentru a se putea alinia respectivul proces la preocuparile de modernizare a distributiei din diverse zone ale globului, cat si pentru a asigura o integrare functionala a acestuia in circuitul mondial de valori.

În acest sens, analizele efectuate au scos in evidenta faptul ca economia contemporana, prin complexitatea fenomenelor pe care le genereaza, face ca metodele de distributie sa evolueze permanent. Asistam astfel, in mod continuu, la aparitia unor noi forme de vanzare cu ridicata si cu amanuntul, precum si la conturarea unor noi sisteme de distributie.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate