Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor



Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
» TRANZACTII BURSIERE - Obiectul tranzactiilor bursiere


TRANZACTII BURSIERE - Obiectul tranzactiilor bursiere




TRANZACTII BURSIERE

 Obiectul tranzactiilor bursiere

Obiectul tranzactiilor la bursa este un bun apartinand unei persoane fizice sau juridice cu conditia sa indeplineasca anumite caracteristici:

- Individualizare prin masurare, cantarire, numarare, numar de ordine sau numele titularului;

- Fungibilitate, adica poate fi inlocuit cu alt bun si poate sa inlocuiasca alt bun;

- Mobilitate, adica esentialmente negociabile.

                 In functie de modul de creare, obiectul tranzactiilor este: primar, derivat si sintetic.




     Obiectivul primar apartine sau este emis de proprietarii acestuia. In cazul apartenentei, obiectul il constituie marfa sau actiunea. In cazul emiterii, obiectul este actiunea, obligatiunea, bonul de tezaur, etc. – vezi Tabelul 1.

     Obiectul derivat este un document (de regula contract) creat de insasi institutia bursiera. Aceste contracte intrunesc toate calitatile unui produs. Din acest motiv poarta denumirea si de produse bursiere derivate.

     Obiectul sintetic este tot un produs bursier, rezultat din combinarea obiectelor primare (indicii bursieri rezultati din combinarea actiunilor) sau produselor bursiere derivate (optiuni combinate cu contracte futures).

     Pentru facilitarea intelegerii mecanismelor tranzactiilor bursiere se poate extinde expresia de produs bursier si la obiectul primar. In aceste conditii, obiectul tranzactiilor bursiere il constituie:

- Produsele bursiere primare (actiuni, obligatiuni, etc.);

- Produsele bursiere derivate (contracte cu optiuni, contracte futures) – vezi Anexa I;

- Produsele bursiere sintetice (indici bursieri, optiuni cu futures, etc.) – vezi Anexa II;

Produse bursiere primare

            Bursele de marfuri au ca obiect al tranzactiilor spot (la vedere), marfuri care indeplinesc anumite conditii tehnice. De exemplu, la Bursa Romana de Marfuri pe piata 1 se negociaza marfurilr cu conditiile tehnice prezentate in tabelul 1.

Nr.  Crt.

Cod produs

Denumire Marfa

Conditii tehnice de calitate

Unitate de contract

Grau boabe pentru panificatie

Umiditate

Indice glutenic

Sticlozitate

% max 14

% min 25

% min 30

100 t

Grau boabe pentru paste fainoase

Umiditate

Corpuri straine

Sticlozitate

% max 14

% max 3

% min 62

100 t

Grau boabe de primavara pentru paste fainoase

Umiditate

Corpuri straine

Sticlozitate

% max 14

% max 3

% min 75

100 t

Faina de grau alba

Umiditate

Corpuri straine

Tarate

Indice glutenic

% max 14,5

% max 3

lipsa

50 t

Porumb boabe alimentar

Umiditate

Impuritati

% max 15

% max 3

100 t

Porumb boabe industrial cal. I

Umiditate

Impuritati

% max 15

% max 6

100 t

Porumb boabe pentru furaje

Umiditate

% max 16

100 t

Faina de porumb extrafina

Umiditate

Trecere prin sita de 55 (452 UM)

% max 15,6

% max 55

50 t

Faina de porumb superioara

Umiditate

Trecere prin sita de 55 (452 UM)

% max 6,5

% max 10

50 t

Cartofi de vara

cal. I

Calibru

Defecte

Corpuri straine

mm. min 30

% max 4

% max 2

50 t

Ulei de floarea soarelui tehnic

Apa si substante volatile

Impuritati insolubile

% max 0,2

% max 0,1

50 t

Ulei de floarea soarelui rafinat cal. A

Apa si substante volatile

Acid oleic

Impuritati insolubile

% max 0,06

% max 0,1

% max 0,05

50 t

Oua de gaina mari

Peste 50g / buc

180.000 buc

Oua de gaina mici

Intre 40 – 50g/buc

180.000 buc

Carcase si semicarcase porc

Refrigerate

10 t

Carcase si semicarcase porc

Congelate

10 t

Pui congelati

Cal. I

Masa min 650g

10 t

Pui congelati

Cal. II

Masa        550 – 650g

10 t

Alcool etilic tip C2 si C3

Concentratie alcoolica

10 t

Alcool etilic tip C1

Concentratie alcoolica

10 t

Alcool etilic tip A

Concentratie alcoolica

>

10 t

Nr.  Crt.

Cod produs

Denumire Marfa

Conditii tehnice de calitate





Unitate de contract

Motorina tip ID - 53

Indice Diesel

Sulf

Punct congelare de iarna

% max 0,3

C max - 15

100 t

Pacura tip 50/30

Sulf

Putere calorica

% max 1

Kcal/Kg

Min 9400

100 t

Pacura tip 50/30 S

Sulf

Putere calorica

% max 3,5

Kcal/Kg

min 9400

100 t

Fier vechi (fonta)

G: P6-01; P6-02;      P6-03 ; P7-01;

H: P6-04;

I: P7-02; P8-01;

150 t

Fier vechi (otel)

A: P1-04; P1-05;

B: P1-01; P1-02;

     P1-03; P1-06;

C: P1-07; P2-02;

     P2-03; P4-01;

D: P2-01; P3-01;    

           P4-02;

E: P5-01; P5-02;

F: P4-03; P4-04;

150 t

Cupru electrolitic

Puritate

% min 99,95

10 t

Aluminiu

Puritate

% min 99,7

10 t

Ciment

Clincher

100 t

Ciment Portland

Propilen – Glicol

Sulf (SO3)

% max 01

% max 3,5

100 t

Cherestea rasinoase

Numar total de noduri admise in medie:          4 buc/m pe fete

2 buc/m pe canturi

25 m3

Tabel 1 : Marfurile negociate pe piata 1 la Bursa Romana de Marfuri

Anexa 1 – Produse bursiere derivate

            Cresterea incertitudinii si prezenta riscului pe pietele bursiere datorate flotarii preturilor produselor bursiere primare a impus crearea de noi instrumente, mai atractive, care sa permita controlul incertitudinii, reducerii riscului si sa faciliteze cumpararea – vanzarea unui numar mai mare de obiecte bursiere. Aceste instrumente se numesc produse bursiere derivate deoarece activul suport este un contract standardizat. Numite si instrumente de acoperire, produsele bursiere derivate sunt : contractul futures ; optiunile.

            Contractul futures reprezinta un acord de vointa dintre un vanzator numit ,,short” si un cumparator numit ,,long”, prin care primul se angajeaza sa livreze celui de al doilea un activ (marfa) in cantitatea, cu calitatea si pretul stabilit in momentul perfectarii contractului la o data fixata in viitor (scadenta).

            Caracteristicile contractului futures sunt:

se incheie la bursa printr-un mecanism tranzactional specific;

este intotdeauna standardizat;

are o valoare variabila fiind zilnic marcat la piata pe baza diferentelor dintre pretul curent (al zilei) si pretul zilei precedente;

face obiectul negocierii pe o piata secundara speciala (piata, bursa futures);

poate fi executat in natura, numerar, sau lichidat la bursa (vanzare de catre cel care are o pozitie ,,long”, sau cumparare de catre cel cu pozitie ,,short”).

In esenta, contractul futures este un contract forward standardizat.

Anexa 2 – Contractele ,,FUTURES” pe valute si indici sintetici la Bursa de Marfuri

            Se considera ca ideea tranzactiilor bursiere cu contracte FUTURES pe indici sintetici (ai BVB Buc. Si Rasdaq) pe rata dobanzilor si pe valute este cea mai dinamica activitate pe care ar putea-o avea Bursa de Marfuri. Ideea apartine domnului Thomas Curtean, cetatean american de origine romana, nascut la Sibiu, care de 40 de ani este membru al Chicago Mercantile Exchange si Chicago Board of trade (cele mai mari burse de marfuri din lume) si avand o experienta de peste 30 de ani ca broker la aceste burse. Dupa o analiza atenta a activitatii bursiere din romania, domnia sa a constatat ca  bursele de marfuri au fost lasate prada unei ,,morti lente”. Luand in considerare situatia economica din tara, dl. Curtean a considerat ca cea mai oportuna activitate bursiera este tranzactionarea contractelor FUTURES pe instrumente financiare primare sau derivate. Aparitia acestor contracte este favorizata de urmatorii factori:

amploarea ofertei si continuitatea cererii;

fluctuatiile mari si neanticipate pe piata spot;

puterea limitata a participantilor pe aceste piete.

Participantii la piata FUTURES fie ca doresc sa se protejeze impotriva riscului evolutiei

nefavorabile a pretului, fie ca efectueaza operatiuni speculative, anticipand o posibila evolutie a pretului, initiaza un contract de vanzare sau cumparare, depunand o garantie (marja – functie de tipul contractului) de minim 10% din valoarea contractului. In acest fel putand fi situat fie intr-o pozitie deschisa de vanzator, fie cumparator la acel pret convenit. In situatia in care evolutia pretului este favorabila, participantul poate initia o operatiune inversa, rezultand astfel un profit. In situatia in care evolutia este nefavorabila, pierderea este suportata din garantia depusa la initierea contractului si garantiile suplimentare depuse ulterior, la cererea brokerului.

Rolul contractelor FUTURES pe valute

            Contractul FUTURES este un produs bursier care nu presupune livrarea efectiva a marfii (dolar, marca sau alte valute) ci se mizeaza pe diferenta de pret in lei a acelui contract. Investitorii straini si importatorii se pot proteja astfel impotriva scaderii cursului leului. Bancile se pot proteja in mod corespunzator, in functie de interesul si pozitia pe care o vor avea pe piata spot. Contractele pot fi cu scadenta la 1,3,6 si 12 luni. Intr-o prima faza scadenta contractelor la Banca Nationala a romaniei va fi de 1 si 3 luni.

Rolul contractelor FUTURES pe indici bursieri

            Investitorii prezenti pe piata de capital, fie ca sunt interesati sa detina pachetele de actiuni la firmele respective, fie ca sunt interesati de profitul realizat din cresterea valorii actiunilor, se pot proteja prin apelarea la contractele FUTURES pe indici sintetici care cuprind acele actiuni astfel:

Prima categorie de investitori sunt afectati de cresterea valorii actiunilor si se pot proteja initiind o operatiune de cumparare la pretul existent, iar la cresterea pretului pot vinde acel contract, rezultand astfel un profit compensand pierderea din cresterea valorii actiunilor;

Cea de-a doua categorie de investitori este afectata de scaderea valorii actiunilor si se pot proteja initiind o operatiune de vanzare a contractului la acel pret, iar scaderea pretului pana la o anumita valoare, pot cumpara acel contract, diferenta de pret dintre vanzare si cumparare creand profitul care compenseaza pierderea din scaderea valorii actiunilor. Este evident ca vor fi si participanti care vor specula anticipand o posibila evolutie a pretului, insa acestia o fac asumandu-si intregul risc, pentru o evolutie contrara putand perde garantia depusa in urma derularii contractului.

  Mecanismul general al tranzactiilor bursiere
Tranzactiile bursiere se desfasoara dupa aceleasi etape, indiferent de obiectul si scopul urmarit. Mecanismul tranzactiei bursiere presupune urmatoarele etape:

a)      Initierea tranzactiei prin stabilirea legaturii intre client si societatea de bursa si transmiterea ordinului de vanzare/cumparare de catre primul;

b)      Perfectarea tranzactiei care consta in incheierea contractului de catre agentii de bursa cu clientii;

c)      Executarea contractului, adica onorarea obligatiilor si obtinerea drepturilor rezultate din tranzactie.

a)      Initierea tranzactiei cuprinde urmatoarele operatiuni

a1) – clientul vanzator/cumparator se adreseaza unui intermediar (agent de bursa, dealer, firma);

a2) – intermediarul deschide contul in favoarea clientului;

a3) – clientul plaseaza ordinul de vanzare/cumparare intermediarului.

b)      Perfectarea tranzactiei contine operatiunile

b1) – transmiterea ordinelor de catre broker la bursa;

b2) – formarea pretului printr-o moneda specifica numita modalitate de negociere;

b3) – executarea ordinelor la bursa sau incheierea contractului;

b4) – notificarea incheierii contractului.

c)      Executarea contractului consta in stingerea obligatiilor de catre partile contractuale si anume: predarea (pentru vanzator) si plata pretului (de catre cumparator). Operatiunile sunt:

c1) – transferul titlurilor, marfurilor de la vanzator la cumparator;

c2) – notificarea transferului;

c3) – plata pretului de catre cumparator si incasarea acesteia de catre vanzator.

            Schematic, mecanismul unei tranzactii bursiere intermediata prin societatea de bursa si executata prin Casa de Compensatie este prezentat in figura urmatoare:

FIG. 2.


Mecanismul general al tranzactiei bursiere

a1) – initierea tranzactiei de catre cei doi clienti, cumparator si vanzator;

a2) – deschiderea conturilor pentru cei doi clienti;

a3) – plasarea ordinelor ferme de catre clientii brokerilor;

b1) – transmiterea ordinelor de catre brokerii societatilor de bursa, brokerilor din incinta                  

         bursei;

b2) – formarea pretului titlului sau marfii care face obiectul tranzactiei;

b3) – executarea ordinelor la bursa sau incheierea contractelor;

b4) – notificarea incheierii contractelor (transferul dreptului si obligatiilor privind             

         produsul bursier);

c1) – transferul titlurilor din contul societatii de bursa a vanzatorului in contul societatii

de bursa a cumparatorului;

c2) – notificarea privind transferul titlurilor;

c3) – plata pretului titlurilor prin debitarea contului cumparatorului si incasarea acesteia prin creditarea contului vanzatorului.

 Initierea tranzactiei bursiere

                 In aceasta etapa, cele trei operatiuni sunt a1, a2, a3.

a1). In aceasta faza, clientul cumparator/vanzator se adreseaza:

- Unei societati de bursa care are calitatea de membru al bursei si lucreaza in incinta bursei;

- Unei firme din afara bursei, care la randul ei, va apela la un agent de bursa prezent in sala de negocieri ;

- Unui agent de bursa independent.

Dintre aceste trei posibilitati este preferata societatea de bursa, membra a bursei deoarece ofera garantii de seriozitate si profesionalism in efectuarea tranzactiilor. In acest caz, clientul contacteaza serviciul de tranzactie.

a2). Societatea de bursa deschide un cont in favoarea clientului pentru reglementarea financiara a operatiunii. Contul poate fi:

- In numerar si impune existenta unui disponibil pentru finantarea operatiunii;

- ,,in marja” si permite clientului obtinerea unui imprumut din partea societatii de bursa.

Contul ,,in marja” da posibilitatea clientului sa cumpere titluri cu plata amanata in conditiile:

toate titlurile cumparate ,,in marja” raman pana la rambursarea creditului la societatea de bursa si inregistrate in numele ei;

clientul semneaza un acord cu societatea de bursa prin care ii da dreptul acesteia sa foloseasca titlurile drept garantie pentru creditul acordat.



a3). Clientul plaseaza ordinul brokerului de titluri din departamentul tranzactii a societatii de bursa. Ordinul dat de client este o oferta ferma si trebuie sa contina elementele:

- sensul operatiunii (vanzare/cumparare);

- produsul bursier (specificarea titlului financiar sau marfii care face obiectul ordinului);

- cantitatea oferita sau solicitata (numar de titluri primare, numar de contracte sau cantitatea de marfa);

- tipul tranzactiei (cash, futures, optiuni, etc.);

- scadenta, daca tranzactia este la termen;

- pretul la care se ofera sau se solicita produsul bursier

Cel mai important element este pretul la care se cumpara sau se vinde. Acesta difera in functie de tipul de ordin dat si face obiectul formarii pretului la burse. Cele mai utilizate tipuri de ordine sunt:

- ordinul ,,la piata” care semnifica vanzarea/cumpararea la cel mai bun pret oferit de piata si anume: la cumparare cel mai scazut pret (pentru agentul de schimb); la vanzare cel mai mare pret, in momentul executarii ordinului;

- ordinul ,,limita” este dat de client cand doreste sa plateasca un pret maxim in calitate de cumparator si sa accepte un pret minim in calitate de vanzator;

- ordinul ,,stop” actioneaza contrar ordinului ,,limita” si este dat de client cand pretul evolueaza in sens contrar asteptarilor.

Ordinele la bursa sunt insotite si de alte instructiuni, cum ar fi:

- ,,la zi” cand ordinul este valabil pentru sedinta din ziua respectiva;

- ,,bun pana la anulare” sau ,,ordin deschis” inseamna ca ordinul ramane valabil pana cand clientul il anuleaza sau tranzactia este exercitata;

- ,,totul sau nimic”, exprima dorinta clientului de a cumpara/vinde un volum important de titluri intr-o perioada precizata;

,,executa sau anuleaza”, ordona cumpararea/vanzarea imediata si completa a unei anumite cantitati de titluri sau renuntarea la executare;

,,la deschidere”, semnifica faptul ca ordinul trebuie executat imediat ce bursa a fost deschisa;

,,la inchidere”, inseamna ca ordinul trebuie executat imediat inaintea inchiderii sedintei la bursa.

                 Brokerul inscrie in tichetul de ordine, ordinele insotite de instructiunile primite de la clienti. Ordinele de cumparare sunt inregistrate in succesiune descrescatoare, iar cele de vanzare in ordine crescatoare, deoarece brokerul are obligatia sa respecte regulile de prioritate.

Perfectarea tranzactiilor

                 Perfectarea tranzactiilor cuprinde urmatoarele operatiuni:

b1 – transmiterea ordinului primit de la clienti de catre broker angajat al societatii de bursa, brokerului din incinta bursei (angajat al bursei);

b2 – formarea preturilor titlurilor printr-o modalitate de negociere;

b3 – executarea ordinelor de bursa si inscrierea contractului;

b4 – notificarea incheierii contractului.

                 Toate aceste operatiuni se realizeaza in functie de modalitatea de negociere adoptata de bursa. In practica s-au consacrat urmatoarele modalitati de negociere: pe baza de carnet de ordine; prin inscrierea pe tabla; prin anuntarea publica a ordinelor ,,in groapa”; pe blocuri de titluri, electronica.

Negocierea pe baza de carnete de ordine presupune centralizarea de catre brokeri a ordinelor primite, respectand regulile de prioritate. Carnetul de ordine poate fi deschis pentru consultare de catre alti agenti de bursa sau inchis, cand se anunta la bursa numai pretul si volumul celor mai bune cotatii. Aceasta modalitate are un caracter bilateral si anume: un agent de bursa raspunde favorabil la oferta facuta de un altul.

Negocierea prin inscrierea pe tabla se realizeaza prin afisarea, pe un tabel electronic sau tabla, a primelor doua preturi (cel mai bun de vanzare si cel mai bun de cumparare). Executarea ordinului are loc cand un agent de bursa accepta cotatia inscrisa pe tabla de un alt agent de bursa.

Negocierea prin anuntarea publica a ordinelor se practica pe pietele cu titluri de valoare. Fiecare titlu este repartizat pentru tranzactionare la unul din ringurile din incinta bursei. Functionarul bursei striga titlul ce urmeaza a fi negociat. Apoi agentii anunta cu voce tare, preturile lor si cauta parteneri interesati. Executarea are loc cand un agent la bursa primeste un raspuns afirmativ din partea altui agent la bursa.

Negocierea  ,,in groapa” este o varianta a negocierii prin anuntare publica unde ringul este inlocuit cu un spatiu semicircular si toate titlurile sunt strigate in acest spatiu. Este o metoda spectaculoasa si se practica pentru produse bursiere atractive: contracte futures, optiuni.

Negocierea pe blocuri de titluri are loc, de obicei, in afara salii principale de negocieri a bursei, intr-un spatiu special amenajat, in incinta acestuia. Aceasta metoda este utilizata daca un client detine sau comanda un important pachet de titluri. Cand clientul detine titluri, vanzarea se face prin:

distributie in bursa, cand clientul se adreseaza unui broker si acestia incearca sa gaseasca investitori; cand se convinge ca acestia exista, transmite ordine de vanzare si cumparare la bursa;

distributia secundara, cand o societate financiara cumpara blocul de titluri si le ofera spre vanzare publica, dupa orele de bursa, la pretul de inchidere din ziua respectiva.

     Clientul cumparator al unui bloc de titluri face o “achizitie in bursa”. Negocierea electronica se bazeaza pe transmiterea si executarea ordinelor la bursa cu ajutorul ordinatoarelor.

     Executarea ordinelor se face de catre broker in functie de regulile de prioritate si anume:

ordinele de cumparare aflate deasupra pretului de echilibru;

ordinele de vanzare aflate sub pretul de echilibru;

la cursul de echilibru, ordinele de cumparare sau de vanzare la nivelul cel mai mic si in ordinea plasarii.

Principalele operatiuni efectuate la o bursa de marfuri

                 Operatiunile ce se incheie in cadrul burselor de marfuri urmaresc in principal, trei scopuri:

aprovizionarea cu marfuri, respectiv acoperirea unor nevoi reale;

protectia contra riscurilor, rezultate din fluctuatiile foarte mari de preturi;

castiguri prin operatiuni speculative, materializate prin acceptarea riscurilor in asteptarea profiturilor.

Acoperirea unor nevoi reale

            Scopul privind acoperirea unor nevoi reale ale cumparatorilor prin aprovizionarea cu marfuri se realizeaza prin doua tipuri de operatiuni bursiere:

a)      la disponibil sau spot;

b)      la teren.

a)       Operatiuni la disponibil sau spot, pe bani ,,gheata” (cash) sau la vedere.

            Acestea presupun ca, atat livrarea marfurilor, cat si plata contravalorii lor tranzactionata la bursa are loc imediat dupa incheierea contractului. Predarea marfii vandute contra plata poate sa nu fie, in toate cazurile, imediata, ci la o data ulterioara, dar in toate cazurile apropiata datei incheierii operatiunii la bursa.

            Operatiunile “spot” presupun ca marfa fizica sa existe, fie in stoc la vanzator, fie in depozitele bursei, intrucat aceste operatiuni bursiere presupun ca transferul titlului de proprietate asupra marfii sa fie urmat de livrarea efectiva a marfii negociate la bursa si plata cash pe baza preturilor negociate care se mai numesc preturi “spot” sau preturi “settlement”.

            Acest gen de operatiuni presupune lichiditatea pietei, care la randul ei este conditionata de o serie de factori interdependenti, dintre care cei mai importanti sunt:

dimensiunea cererii care trebuie sa se caracterizeze prin amploare si continuitate;

usurinta stabilirii cantitatii si calitatii marfii respective;

eficienta pastrarii stocurilor, proces ce ia in calcul costurile aferente depozitarii, riscul

    de deteriorare a calitatii, existenta si costul serviciilor de asigurare, modul de finantare

      a stocurilor si riscul schimbarilor de pret;

calitatea serviciilor de telecomunicatie care sa asigure facilitarea transferului marfii si

    a titlului de proprietate asupra ei;

eficienta transportului marfii, rezultat al raportarii costului transportului la valoarea

    produsului.

b)       Operatiuni la termen

                 Acest tip de operatiuni presupune livrarea marfii la o data ulterioara incheierii contractului in functie de specificul marfii, cum ar fi, de exemplu peste 3 luni la metale, 6 luni la cartofi, 18 luni la zahar, cafea si 36 luni la cauciuc natural. De asemenea, plata are loc la o data posterioara negocierii. Operatiunile la termen se realizeaza pe baza de contracte tip:

b1: forward;

b2: futures.

b1)  Tranzactiile la termen – forward

                 Tranzactiile la termen de tip forward pot avea ca obiect marfuri, valute sau alte bunuri. Ele se incheie direct intre vanzator si cumparator, fara a apela cu necesitate la un mecanism bursier.

     Contractele la termen – forward Un contract forward este un acord intre doua parti, vanzatorul si cumparatorul, de a livra si respectiv de a plati la o anumita data viitoare o marfa sau o valoare (de exemplu valuta) la un pret stabilit in momentul contractarii.

                 Contractul este determinat, deci, in elementele sale esentiale – parti, obiect, pret – precum si in ceea ce priveste termenul de livrare/plata, in momentul incheierii tranzactiei; ramane insa incerta valoarea acestuia in momentul derularii, tinand seama de faptul ca intre momentul contractarii si cel al executarii, pretul se modifica pe piata. Prin urmare, vanzatorul/cumparatorul poate inregistra diferente favorabile (profit) sau nefavorabile (pierderi) in seama tranzactiei, dupa cum pretul pietei in momentul executarii este mai mic sau mai mare decat in momentul contractarii.

                 Contractul forward are cateva caracteristici si anume:

-   Se incheie prin negocieri directe intre parti, ceea ce inseamna ca nu este un contract tipic bursier. Contractul nu este standardizat, partile convenind cantitatea si calitatea marfii, pretul, precum si termenul de livrare/plata;

-   Are o valoare fixa, in sensul ca la scadenta, cumparatorul va plati un pret stabilit inca din momentul contractarii; aceasta valoare nu se modifica in ciuda faptului ca pretul curent al pietei va inregistra variatii intre momentul contractarii si cel al executarii.            Ca atare, la scadenta apare o diferenta intre pretul contractului si pretul pietei, ceea se transpune intr-un profit, respectiv o pierdere pentru parti;

-   La scadenta, contractul va fi executat in natura, adica prin predarea marfii (sau a valorii) care face obiectul contractului, contra platii pretului forward. Ca atare, aceste operatiuni sunt tranzactii cu marfa fizica.

                 Exista insa si posibilitatea ca, in raport cu specificul pietei sau in urma intelegerii dintre parti, contractul sa fie lichidat prin plata diferentei dintre pretul curent spot si pretul forward din contract.

                 Executarea obligatiilor partilor este garantata prin contractul de vanzare si executare si prin alte garantii oferite de parti. Tranzactia nu este garantata printr-un mecanism bursier.

                Contractele la termen – forward sunt utilizate pentru mai multe scopuri.

In primul rand, se poate fixa pretul pentru o livrare viitoare: atat cel care urmeaza sa vanda efectiv la un termen viitor, cat si cumparatorul, care are nevoie de marfa peste un anumit timp, au la dispozitie contractul forward pentru a stabili cu anticipatie, pretul. In tranzactiile la termen, vanzatorul nu trebuie sa dispuna de marfa in momentul contractarii (ca in cazul tranzactiilor spot), el poate sa fie un producator care isi fixeaza pretul productiei viitoare, sau un comerciant care stabileste un pret de desfacere pentru o marfa pe care o achizitioneaza in viitor in vederea revanzarii. Pe de alta parte, producatorul care are nevoie de produse primare sau intermediare pentru procesul de productie la o data viitoare, se poate aproviziona, printr-un contract forward.

                 In toate cazurile, datorita evolutiei pretului curent pe piata, pozitia contractului se schimba intre momentul acordului de vointa si cel al executarii contractului; vanzatorul (sau cumparatorul) poate fi avantajat, daca piata a scazut (crescut) sau dezavantajat daca a crescut (scazut). Prin urmare, fixarea preturilor este practicata de catre cei care urmaresc stabilirea anticipata a conditiilor unei tranzactii viitoare, fara sa se preocupe de schimbarea pozitiei lor pe piata ca urmare a miscarii preturilor.

In al doilea rand, prin tranzactiile forward se poate asigura desfacerea/aprovizionarea de marfa sau valori. Cel care incheie o astfel de tranzactie are in vedere necesitatea garantarii debuseelor in momentul in care marfa este disponibila (de exemplu este produsa in vederea exportului) sau a garantarii procurarii marfii pentru utilizare in productie. Totodata, debitorul unei plati in valuta, la o data viitoare poate procura cu anticipatie lichiditatile printr-o cumparare forward pe piata valutara, in timp ce un exportator, care va fi platit la un termen viitor poate vinde contra moneda nationala suma in valuta, printr-o operatiune forward.

                 In aceste cazuri, operatorul este supus riscului de pret (cel care cumpara cu anticipatie pierde daca pretul scade, cel care vinde, daca pretul creste). Ca atare, el poate sa ia masuri de protectie, prin efectuarea de operatiuni de tip futures sau cu optiuni.

In al treilea rand, tranzactiile forward pot fi realizate in scopul obtinerii unui profit din diferenta intre pretul spot la executare si pretul forward contractat. Dupa cum am aratat, in functie de evolutia pietei, vanzatorul sau cumparatorul pot sa dobandeasca pana in momentul executarii o pozitie de castig sau pierdere virtuala. Atunci cand scopul tranzactiei este obtinerea de profit, prin asumarea riscului ca piata sa evalueze in sens contrar asteptarilor si sa se inregistreze o pierdere, este vorba de operatiuni speculative (in sensul ca se mizeaza pe sansa, se face un pariu).

b2)  Tranzactiile la termen futures

                 Produsul bursier derivat intr-o tranzactie futures este contractul futures.

                 O tranzactie futures prezinta un mecanism specific care contine:

A. Tehnica initierii si lichidarii pozitiei futures;

B. Sistemul de marje si marcarea la piata;

C. Casa de compensatie.

A.        Tehnica initierii si lichidarii unei pozitii futures se subdivide in:

a)      Initierea tranzactiei;

b)      Lichidarea pozitiei futures.

a)      Initierea unei pozitii futures (este prezentata schematic in FIG. 1)

Clientii, cumparator si vanzator, se adreseaza cu ordine de cumparare si vanzare unei unitati de tranzactie futures, societatilor de bursa care ii deservesc;

 Societatile de bursa transmit ordinele de bursa in incinta bursei;

Agentii de bursa executa ordinele prin strigari libere;

Agentii de bursa din incinta confirma societatilor de bursa executarea ordinelor;

Societatile de bursa confirma executarea ordinelor celor doi clienti (cumparatorul – acoperit si vanzatorul fara acoperire) si raporteaza executarea ordinelor Casei de compensatie (care preia obligatiile societatilor de bursa, una acoperita si una descoperita);

Cei doi clienti initiali isi confirma operatiunile reciproc societatilor de bursa;

Societatile de bursa confirma lichidarea contractelor casei de compensatie;

Casa de compensatie anuleaza obligatia acoperita, preluata de la cumparator prin vanzarea si obligatia descoperita preluata de la vanzator prin cumparare. Pozitiile se compenseaza si rezultatul este zero.

                 Se constata ca societatile de bursa inregistreaza fie o pozitie neta acoperita, fie o  pozitie neta fara acoperire. In acelasi timp, Casa de compensatie inregistreaza echilibrul.

b)      Lichidarea unei pozitii futures se realizeaza prin una din pozitiile urmatoare:

Livrarea fizica;

Plata in numerar;

Compensare.

Livrarea fizica – este modalitatea cea mai putin utilizata in lichidarile futures datorita costurilor suplimentare (cheltuieli de depozitare, asigurare, comisionul de brokeraj). In plus cumparatorul, daca nu are nevoie de produsul bursier, este nevoit sa-l vanda, suportand un cost suplimentar. In acelasi timp, vanzatorul care nu detine produsul bursier este obligat sa-l cumpere, platind o diferenta de pret.

 Plata in numerar – este o modalitate relativ noua de lichidare a contractelor futures. Ea trebuie prevazuta expres in contract. Aceasta modalitate a fost acceptata de catre burse, deoarece unele produse bursiere fac imposibila livrarea fizica (de exemplu indicii bursieri) sau prezinta o piata scazuta in momentul livrarii.

Compensarea – este cea mai utilizata modalitate de lichidare a unei tranzactii futures si consta in stingerea obligatiilor intre clienti prin preluarea lor de catre Casa de compensatii.

                 Compensarea, ca forma de lichidare a contractelor futures este relativ simpla si ieftina, fapt ce determina utilizarea ei in peste 98% din totalul tranzactiilor futures.

B.     Sistemul de marje si marcarea la piata

Marjele initiale. Desi contractele futures sunt contracte a caror executare are loc in viitor, si, ca atare, cu plata amanata, atat cumparatorii cat si vanzatorii contractelor futures sunt obligati sa depuna anumite sume, numite marje in conturile pe care le au deschise la firmele lor de brokeraj. Nivelul minim al marjelor este stabilit de catre burse, iar firmele de brokeraj au obligatia de a colecta de la clientii lor, fonduri cel putin egale cu acest nivel minim si de a le pastra in conturi separate. De obicei, insa, firmele de brokeraj cer clientilor sa depuna ca marje, sume mai mari decat nivelul minim impus de burse, in functie de situatia financiara a fiecarui client.

Scopul acestor marje, in fapt de garantie, este acela de a asigura indeplinirea obligatiilor contractuale, atat de catre pozitiile short, cat si de cele long. In cazul contractelor futures, daca evolutia pretului determina insolvabilitatea uneia dintre pozitii, deci imposibilitatea acesteia de a executa contractul, atunci aceasta obligatie revine firmei de brokeraj respective. De aceea, firmele de brokeraj se protejeaza cerand clientilor lor sa depuna marje initiale, suficiente sa acopere pierderile posibile datorate schimbarilor de pret ale activului de baza al contractului, ce determina, la randul lor, schimbari in pretul futures.

Nivelul marjei initiale este diferit, de la un contract futures la altul. In general, el  este stabilit direct proportional cu valabilitatea pretului activului de baza al contractului futures: cu cat valabilitatea pretului este mai mare, cu atat si nivelul marjei initiale este mai mare. In mod obisnuit, bursele stabilesc nivelurile minime ale marjei initiale ca fiind egale cu: μ+3σ, unde μ este media schimbarilor zilnice absolute ale valorii contractelor futures, iar σ este abaterea standard a acestor schimbari zilnice, inregistrate intr-o anumita perioada de timp din trecutul relativ recent.

Abaterea standard se calculeaza dupa formula: σ =  , unde  reprezinta numarul schimbarilor zilnice de pret observate;  sunt schimbarile zilnice absolute ale pretului; iar este media schimbarilor zilnice absolute ale pretului, inregistrate in perioada de timp respectiva. De mentionat ca media si abaterea standard trebuie actualizate, in mod continuu. Pentru aceasta, ele pot fi calculate in fiecare zi, utilizand ultimele 50 (sau 100 etc.) zile de tranzactie.

Daca distributia schimbarilor zilnice ale pretului este aproximata printr-o distributie normala, atunci 99% din aceste schimbari nu vor depasi ca nivel media distributiei plus de trei ori abaterea standard.

In stabilirea nivelului marjelor initiale se iau in considerare si alte aspecte. Astfel, deseori, bursele cer marje mai inalte pentru pozitiile din lunile cu tranzactii imediat urmatoare, deoarece preturile futures ale contractelor pentru aceste luni sunt, in general, mai valabile decat pentru celelalte luni de tranzactii. Un alt factor il reprezinta scopul tranzactiei: daca tranzactia este initiata in scop de hedging, atunci marja initiala este considerata mai scazuta decat cea impusa speculatorului. De asemenea, mai scazute sunt si marjele initiale pentru pozitia spread, motivul fiind acelasi – probabilitatea scazuta pentru aceste pozitii de a inregistra pierderi nete.

Marjele de variatie. Pentru mentinerea depozitelor clientilor la nivelul marjei initiale sau la nivelul marjei de mentinere, este necesar ca firmele de brokeraj sa execute zilnic, modificari ale conturilor clientilor, ca raspuns la schimbarile valorice ale pozitiilor acestora. Marja de mentinere reprezinta suma minima pentru fiecare contract pe care fiecare client trebuie sa o pastreze ca depozit, pana la lichidarea contractului. Deseori, nivelul acesteia este mai scazut decat cel al marjei initiale.

Deoarece, in mod evident, schimbarile preturilor futures determina schimbarea valorii contractelor futures, in scopul mentinerii aceluiasi nivel al marjelor (initiale sau de mentinere), firmele de brokeraj cer clientilor sa efectueze plati egale cu pierderile zilnice aferente pozitiilor lor futures. La randul lor, firmele de brokeraj platesc, zilnic, sumele datorate clientilor care inregistreaza profituri pentru pozitiile lor futures. Aceste plati zilnice sunt calculate prin procesul de marcare la piata (marking to market) a conturilor clientilor; procesul reprezinta reevaluarea conturilor in functie de preturile futures de regularizare zilnica (,,settlement prices”). Platile zilnice sunt numite marje de variatie si ele trebuie efectuate inaintea deschiderii pietei pentru ziua urmatoare de tranzactie.

C.    Casa de compensatie (Casa de Clearing) 

                 Odata incheiate operatiunile de tranzactionare ,,futures”, pe ringul bursei urmeaza procedurile Casei de Clearing, care are un rol esential in derularea si urmarirea tranzactiilor, astfel:

                 Zilnic, in baza preturilor stabilite pe ring, Casa de Clearing marcheaza fiecare contract trecand diferentele in conturi, dupa urmatoarea regula – cei care castiga primesc, iar celor care pierd, li se diminueaza marja. La sfarsitul fiecarei zile de tranzactionare in bursa se stabileste un pret al contractului dupa o modalitate specifica fiecarei burse. Intre pretul contractului, de la o zi la alta, exista diferente sau nu. Regula este ca daca valoarea contractului creste, cumparatorii aflati in pozitii deschise sunt avantajati si primesc in contul de la Casa de Compensatie diferenta intre pretul zilei curente si cel al zilei precedente, iar daca pretul scade se deduce din marja o suma determinata, in acelasi mod. Celor care pierd si care in caz de diminuare a valorii contractului sunt vanzatori, li se aplica procedura inversa;



                 Casa de Clearing procedeaza la regularizarea, adica compensarea tranzactiei, in cazul in care are loc lichidarea pozitiei care inseamna ca cel care vinde, cumpara si cel care cumpara, vinde;

                 Pozitiile ramase deschise presupun livrarea de marfa si respectiv plata marfurilor. In aceasta situatie, Casa de Clearing se transpune, asa cum mentionam mai la inceput, in “celelalte parti”, adica devine solidara cu partile, in sensul ca poate prelua obligatiile acestora, respectiv devine cumparator pentru vanzator si vanzator pentru cumparator.

In situatia cand una dintre parti nu-si poate indeplini obligatiile, Casa de Clearing le va indeplini in locul lor. Aceasta inseamna ca daca marfa nu exista, Casa de Clearing va trebui sa o puna la dispozitie, iar daca cumparatorul nu are bani sa cumpere marfa, aceasta este cumparata de Casa de Clearing;

Daca o agentie de brokeraj nu este membra a Casei de Clearing, atunci va incheia o intelegere cu o agentie de brokeraj membra, in baza careia membrul preia marjele nemembrului.

Protectia contra riscurilor rezultate din fluctuatii foarte mari de preturi

            Un alt scop pentru care se incheie operatiuni la bursa de marfuri este protectia contra riscurilor cauzate de variatia preturilor – hedging-ul.

            Hedging-ul este definit in urmatoarele variante:

Procedura de protectie destinata sa minimalizeze pierderile ce ar putea rezulta in timpul processing-ului si marketingului datorita unor evolutii adverse de pret;

Asigurarea pretului prin principiul ,,alunecarii”, ,,mutarii riscului”;

Metoda de management a relatiei pret-risc de pe pietele futures, ce consta in adoptarea unei pozitii egale si de sens opus cu cea de pe piata ,,cash”;

Metoda practica de compensare a riscului evolutiei pretului, inerent pe orice piata ,,cash”, prin luarea unei pozitii egale, dar opuse pe piata ,,futures”;

O tranzactie la termen a carei scop este de a oferi, atat producatorilor, cat si cumparatorilor (consumatorilor) o protectie impotriva fluctuatiilor excesive ale preturilor. Operatiunea este denumita si de ,,acoperire” si consta in imbinarea de catre un producator sau comerciant a unor tranzactii de sens opus, ,,la disponibil” si ,,la termen” in scopul reducerii sau eliminarii pierderilor ce ar rezulta din aceste fluctuatii.

        Prin urmare, hedgerii utilizeaza piata futures pentru a-si proteja afacerile impotriva evolutiilor nefavorabile ale pretului. Fluctuatii ale preturilor se intalnesc atat intr-o economie stabila, cat si intr-o economie in tranzitie.

        Scopul acoperirii riscurilor generate de oscilatia preturilor este determinat la randul lui de alte trei scopuri derivate, care practic inseamna trei variante ale operatiunilor de hedging:

Vanzarea la termen de materii prime cu pret fix, prin care concomitent cu operatiunea de vanzare de marfuri fizice se incheie o tranzactie la termen de sens contrar, pentru ca eventuala pierdere care ar rezulta din cresterea preturilor pe piata in momentul executarii livrarii marfurilor sa fie acoperita prin castigul de la operatiunea la termen;

Protejarea unui stoc de materie prima destinata realizarii unor produse ce urmeaza a fi exportate, care vizeaza sa acopere pierderile ce ar rezulta ca urmare a deteriorarii pretului extern al materiei prime;

Acoperirea riscului de pret la vanzarea unor produse in al caror pret extern, ponderea hotaratoare o detin cheltuielile cu materiile prime incorporate in acestea, materii prime al caror pret poate sa creasca apreciabil, in momentul achizitionarii.

                        Coreland scopul acoperirii generate de oscilatiile preturilor cu scopurile derivate, practica bursiera a creat o serie de strategii de hedging. Cand la aceste operatiuni se adauga si intentiile speculative, atunci tranzactiile bursiere devin adevarate arhitecturi de inginerie economico-financiara, in care marfa si bunul se transforma in simboluri de castig pe baza diverselor informatii ce se acumuleaza in bursa.

                        Procedura de hedging se realizeaza in doua etape:

-  In prima faza, in functie de pozitia hedgerului pe piata cash, ,,pentru a  se pune la adapost”, el poate atat sa cumpere, cat si sa vanda contracte pe piata futures;

- Etapa urmatoare este aceea de a-si inchide propria pozitie inainte de expirarea contractului, incheiere ce se realizeaza prin adoptarea unei pozitii opuse cu prima, avand in vedere acelasi contract si care mai poarta denumirea de ofset.

                        In situatia in care prima pozitie a hedgerului conduce la vanzarea de contracte futures, atunci acesta este un vanzator, deci un ,,short hedger”, care utilizeaza tipul de hedging de vanzare (short hedging) cu scopul de a ,,bloca” un pret de vanzare, convenabil celui ce initiaza hedgingul, iar daca prima pozitie conduce la achizitionarea de contracte futures, atunci acesta este un cumparator, deci un ,,long hedger” care utilizeaza tipul de hedging de cumparare (long hedging) cu scopul de a “bloca” un pret de cumparare, convenabil celui ce initiaza hedgingul.

                        Prin urmare exista doua tipuri de hedging:

a)      Hedgingul de vanzare – care este realizat de catre un operator care, la un moment dat, detine in stoc, cumpara sau preconizeaza sa produca o cantitate de marfa fizica si, in acelasi timp sau ulterior, vinde un numar echivalent de contracte futures. Obiectivul hedger-ului, in acest caz, este de a-si proteja valoarea marfii din stoc sau a productiei viitoare impotriva unei scaderi a pretului pe piata. Intr-adevar, in cazul in care pretul pe piata se reduce, ceea ce inseamna diminuarea valorii marfii fizice a operatorului, acesta castiga din contractul futures, deoarece are deschisa o pozitie short si piata a  scazut. Pierderea de marfa cash se compenseaza astfel (partial sau total) cu castigul inregistrat la bursa. In schimb, profitul pe care l-ar obtine la marfa fizica, in cazul unei cresteri a pretului este anulat de pierderea suferita la contractul futures.

b)      Hedgingul de cumparare – care presupune cumpararea la un moment dat de contracte futures (pozitie long la burse) in scopul acoperirii riscului de crestere a pretului la o marfa fizica pe care operatorul sa o achizitioneze la o data ulterioara. In general, prin aceasta operatiune se fixeaza pretul unor produse primare sau semifabricate, necesare in viitor firmei producatoare.

                        In operatiunile de hedging este importanta notiunea de “baza a preturilor”, deoarece in functie de aceasta se iau deciziile de efectuare a acestor tranzactii. Baza este marimea cu care, intr-o anumita zi, pretul local cash al unei marfi este diferit (mai mare sau mai mic) in raport cu pretul curent futures pentru o anumita luna de livrare.

                        Baza este formata din doua componente. Mai intai, marimea cu care pretul local al operatorului este mai redus decat pretul cash la bursa; aceasta marime depinde de cheltuielile de transport. A doua componenta este diferenta dintre pretul cash (spot) la bursa si pretul futures pentru aceeasi marfa (cotatia cea mai apropiata). Aceasta diferenta depinde de mai multi factori: cheltuieli de depozitare, cele de manipulare a marfii, marja de profit a vanzarilor. Prin urmare: baza = pretul cash local – pretul futures.

                        Un operator care are o pozitie long la contractul futures si o pozitie short la marfa va pierde daca baza se mareste si va castiga daca ea se micsoreaza. Invers, cel care are o pozitie short in contractele futures si una long la marfa, va castiga daca baza creste si va pierde daca ea se micsoreaza. Prin urmare, un hedger nu face altceva decat sa transfere riscul de pret intr-un risc privind baza.

Hedgingul este o strategie indicata pentru acoperirea riscului atunci cand preturile la marfa fizica oscileaza mai mult decat oscileaza baza, situatie care conform studiilor empirice este cea mai frecventa. Pe de o alta parte, atunci cand pretul la marfa fizica evolueaza favorabil pentru operator, acesta poate lichida pozitia futures, ramanand cu o pozitie long pe marfa si urmarind sa obtina prin vanzare un profit comercial cat mai ridicat. Operatiunile de hedging prin contracte futures cu marfa sunt practicate de fermieri, industriasi si comercianti.

Castiguri prin operatiuni speculative         

                 Daca in tranzactiile comerciale speculatia este sanctionata de lege fiind considerata un act imoral, in tranzactiile bursiere, speculatia este acceptata fiind definita de dictionarele de specialitate, astfel:

- Tehnica de cumparare si de revanzare a bunurilor sau a valorilor in vederea obtinerii unui profit din fluctuatia cursurilor acestora;

- Orice activitate destinata profitarii de variatiile prevazute ale pietei, prin realizarea pe cat se poate de rapid a unui profit. Speculatia are adesea ca efect echilibrarea pietei, largind-o totodata;

- Tranzactii efectuate de o persoana in scopul obtinerii de profit, cu asumarea unor riscuri mai mari decat in cazul unor investitii, tranzactiile speculative se bazeaza pe strategii de hedging, vanzari in absenta, lansare de ordine stop, contracte futures options. Speculatorul fiind persoana care folosind avantajul primului venit pe piata, intra in tranzactii imediat, cumparand o cantitate de produse cu oferta limitata, apoi revanzandu-le la un pret cat mai mare obtinand profituri nemeritate; termen aplicabil si consultantilor care avand acces rapid la informatii intra in tranzactie inaintea clientilor, realizand acelasi gen de profit.

Desi nu exista metodologii care sa conduca in mod sigur la castiguri din operatiuni speculative la bursa, cu implicatii intr-un astfel de comert se orienteaza spre acele categorii de operatiuni speculative la care riscul nu este niciodata mai mare decat sansa profitului.

Dintre cele mai cunoscute operatiuni speculative amintim:

a)      Tranzactii ,,spreading” sau ,,raspandirea” sau ,,desfasurarea”;

b)      Tranzactii speculative cu prima numite si realizabile si uneori se generalizeaza termenul de optiuni (options).

Tipurile de operatiuni speculative gen ,,spread” si ,,options” utilizeaza in mai multe situatii, aceleasi genuri de tehnici de lucru combinand atribute ce le confera contractul futures sau elemente componente ale unei optiuni realizand in acest fel o varietate de operatiuni speculative.

a)      Tranzactii ,,spreading” sau ,,raspandirea” sau ,,desfasurarea”

Acest tip de tranzactie este in acelasi timp si operatiune de hedging, dar si o speculatie uzuala. Termenul anglo-saxon ,,spread” semnifica intindere si este utilizat pentru a indica diferenta intre cerere si oferta sau diferenta de curs sau alte diferente. Spread in engleza semnifica operatiunea bursiera ce consta in cumpararea si vanzarea simultana de contracte la termen (futures) pentru acelasi activ, contractul avand scadente diferite sau cu aceeasi scadenta, dar pe piete diferite.

Cazul tranzactiilor speculative ,,spread” sau ,,raspandirea” desemneaza o operatiune de achizitii si vanzari simultane a minim doua contracte futures diferite. Consecintele economice a acestor operatiuni se regasesc in faptul ca, pe de o parte aduc pe piata lichiditati, iar pe de alta parte ,,raspandirea” aseaza preturile intr-o relatie apropiata de cea normala, dupa ce aceasta relatie a suferit distorsiuni.

Speculatorii care se bazeaza pe metoda ,,raspandirii” urmaresc piata prin prisma celor mai mici amanunte legate de:

Preturile cash si futures ale aceleasi marfi;

Relatia dintre preturile contractelor cu diferite luni de scadenta;

Preturile contractelor asupra aceleiasi marfi, la diferite burse;

Preturile unor contracte cu luni diferite de scadenta sau pentru diferite marfi, dar aflate intr-o anumita relatie.

Luna de luna, reflectand o situatie obisnuita a pietei se constata in fiecare caz ca exista relatii normale. Cand aceste relatii se modifica ,,spreaderii” se grabesc sa vanda pe o piata cu suprapreturi si sa cumpere pe o piata cu subpreturi.

Ordinul de raspandire insereaza pretul la care pozitia long sau short poate fi initiata sau la ce nivel al diferentei de pret operatiunea de raspandire trebuie initiata. Atunci cand se initiaza o ,,raspandire”, se urmareste cu toata atentia mai ales relatia dintre preturile contractelor si mai putin nivelul absolut al preturilor. Pe baza acestei analize este achizitionat contractul care este definit in acest mod ca fiind mai ieftin, in timp ce contractul mai scump, este vandut. Daca preturile se modifica in directia scontata de speculator, atunci acesta va realiza un profit din modificarea relatiei dintre cele doua preturi.

Din doua motive, speculatorii fac apel la mecanismul ,,spread” apreciind ca acestea sunt importante pentru scopurile ce le urmaresc – unul este acela ca operatiunea prezinta un risc scazut si al doilea este nivelul atractiv al garantiilor.

Raspandirea se poate realiza in trei feluri:

a1 – intrapiata sau interlivrari; 

a2 – interpiete;

a3 – intermarfuri.

a1 – Raspandirea intrapiata sau interlivrari – presupune achizitionarea unui contract futures cu livrare intr-o anume luna si vinderea simultana a unui contract futures cu o alta luna de livrare, ambele contracte vizand aceleasi marfuri. Deci, raspandirea se realizeaza cu aceeasi marfa, dar cu contracte cu doua luni diferite de expirare, ceea ce face ca practic sa existe patru scenarii:

Pe o piata in urcare numita ,,bull market”, atunci cand pretul contractului futures pe iulie, de exemplu, creste mai repede decat pretul contractului futures pe noiembrie;

Pe o piata in coborare numita ,,bear market” atunci cand pretul contractului futures pe iulie, de exemplu, scade mai incet decat pretul contractului futures pe noiembrie;

Pretul contractului futures pe iulie ramane nemodificat, in timp ce pretul contractului pe noiembrie scade;

Pretul contractul futures pe iulie creste, in timp ce pretul contractului pe noiembrie ramane nemodificat.

O raspandire intrapiata se realizeaza in aceeasi bursa, adica achizitia si vanzarea au loc pe aceeasi piata si duce la realizarea de profit pe baza diferentei dintre preturile celor doua contracte cu luni de livrare diferite, indiferent daca se achizitioneaza de pe pozitii ,,bear” mizand pe o piata in scadere sau ,,bull”, pronosticand pe o piata in crestere.

O desfasurare interlivrari se realizeaza cu contractele futures ale unei marfi cu date si preturi de livrare diferite, profitul rezultand din diferentele de pret ale marfii la cele doua date de livrare.

Costul depozitarii, in cazul marfurilor ce pot fi stocate au un mare efect asupra preturilor futures continut in contractele desemnate de acestea. Relatia dintre cele doua preturi se bazeaza pe costurile intretinerii marfii respective pe perioada dintre cele doua date de expirare, respectiv scadenta. Astfel, pretul futures al contractului cu data de expirare mai indepartata depaseste pretul futures al contractului cu data de expirare mai apropiata cu o suma egala cu costul intretinerii marfii pe perioada dintre cele doua date de expirare.

In practica, raspandirea intrapiata face posibile mai multe proceduri dintre care trei sunt mai des folosite, inclusiv pe pietele financiare:

,,raspandirea cumparata”;

,,raspandirea vanduta”;

,,raspandirea fluture”.

Procedeul ,,raspandire cumparata” defineste cazul in care speculatorul ce actioneaza de pe pozitia bull initiind o raspandire, achizitioneaza contractul cu scadenta cea mai indepartata, in speranta ca in timp pretul primului sa depaseasca pretul celui din urma.

Procedeul “raspandire vanduta” defineste cazul cand un speculator se actioneaza de pe pozitia bear initiind o raspandire, achizitioneaza contractul cu scadenta cea mai indepartata si vinde contractul cu scadenta cea mai apropiata, in speranta ca in timp, pretul ultimului sa depaseasca pretul celui dintai.

Procedeul “raspandire fluture” este larg utilizat si implica initierea a doua raspandiri interlivrare in directii opuse, livrarea fiind ceruta pentru ambele, in aceeasi luna. Raspandirea fluture presupune desfasurarea dubla de contracte, futures prin care speculatorul cumpara doua contracte si concomitent, vinde alte doua contracte din aceeasi clasa, dar cu preturi si date diferite.

a2 – Raspandirea interpiete sau operatiunea de arbitraj – este definita ca achizitionarea si vanzarea simultana de contracte futures avand ca subiect aceeasi marfa pe doua piete identice, dar in doua burse diferite. Arbitrajul este definit ca obtinerea de profit prin tranzactionarea simultana a unor marfuri care au preturi diferite pe piete diferite.

Alegerea operatiunilor in asa fel, incat sa se obtina un profit se numeste arbitraj; daca acesta se obtine din operatiuni pe piete diferite se va numi arbitraj de piata, iar daca se fac operatiuni, la termene diferite se va numi arbitraj la termen.

Arbitrajul presupune obtinerea de profit prin tranzactionarea simultana a unor marfuri care au preturi diferite, pe piete diferite. Arbitrajul la termen consta in cumpararea si vanzarea simultana a unei cantitati de marfa, dar la termene diferite. Profitul rezulta din diferenta dintre nivelurile de pret la termenul de cumparare si respectiv de vanzare. Arbitrajul intre piete se bazeaza pe diferenta de pret la aceeasi marfa, la doua burse diferite si consta in a cumpara o cantitate de marfuri mai ieftine la bursa dintr-o tara si a o revinde concomitent, mai scump, la bursa din alta tara. Profitul se obtine din diferenta de preturi care trebuie sa acopere si toate cheltuielile de comecializare, de expeditie, de asigurare, transport, etc..

Factorii ce influenteaza diferenta de pret dintre doua piete privesc costurile transportului, calitatea marfii, data scadentei contractului.

                 Acest gen de tranzactii indeplinesc un rol necesar in economie, ce consta in aceea ca se realizeaza o minimalizare a diferentelor dintre preturile aceleiasi marfi, practicate in zone diferite, omogenizand in acest fel, atat productia, cat si consumul in favoarea uniformizarii vietii economice in general.

                 Tendinta de egalizare pe plan mondial a categoriilor de bursa determina scaderea ponderii operatiunilor de arbitraj pe piata.

a3 – Raspandirea intermarfuri – se realizeaza, asa cum arata si numele, pe baza a doua marfuri diferite, dar cu legatura intre ele, ceea ce presupune ca pot fi interschimbabile sau prezinta caracteristici de aprovizionare sau consum asemanatoare. Acest gen de desfasurare se realizeaza cu doua marfuri inrudite cu scopul de a profita din schimbarea corelatiei dintre preturile lor.

                 Cea mai comuna raspandire intermarfuri este ,,raspandirea grau-porumb” care se realizeaza prin achizitionarea de contracte futures asupra celuilalt. Cele doua marfuri au in comun caracteristici legate de momentul insamantarii, metodele recoltarii si stocarii si consumul lor prin prelucrare.

                 Un gen special de raspandire este ,,raspandirea prelucrarii”, care presupune achizitionarea de materii prime la un pret aflat sub pretul de vanzare al produselor rezultate din prelucrarea acestora. Raspandirea prelucrarii realizata cu soia este frecvent utilizata de firmele prelucratoare care intentioneaza sa-si minimalizeze stocurile generate de cresterea continua a preturilor pentru soia si/sau declinul preturilor pentru produsele prelucrarii soii, uleiului si produselor alimentare. Pentru a realiza un profit din prelucrarea soii, aceasta este necesar a fi achizitionata la un pret aflat sub pretul de vanzare al uleiului de soia si al alimentelor pe baza de soia. Diferenta de pret se mai numeste si marja de profit. Incercand sa determine o relatie favorabila intre aceste preturi, managerul unitatii ce proceseaza soia, de exemplu, va achizitiona contracte futures pentru soia si va vinde contracte futures pentru ulei si alimente. Managerul va actiona conjugat pe piata futures construind o strategie formata din doua operatiuni de hedging. Realizeaza un hedging actionand long pana la data la care achizitioneaza de pe piata cash cantitatea de soia necesara procesului de prelucrare, si totodata realizeaza un alt hedging actionand short pana la data la care scoate pe piata, la vanzare, rezultatele prelucrarii, uleiul de soia si produsele alimentare.

                 In sens invers, ,,raspandirea de prelucrare” se realizeaza prin asa numita ,,inversare a raspandirii de prelucrare” cand apare inversarea pietei ca urmare a distorsiunilor aparute intre pretul de baza pentru materii prime si pretul produselor rezultate in urma prelucrarii, respectiv cand acestea sunt mai coborate ca primele.

b)      Tranzactii speculative cu prima numite si realizabile (optiuni)

                 Ca si contractele futures, optiunile tranzactionate in cadrul burselor sunt contracte standardizate; un astfel de contract specifica o anumita cantitate dintre activul de baza al optiunii, un anumit pret de exercitare si o anumita data de expirare, singura clauza negociata in cadrul tranzactiilor fiind prima optiune. Activul de baza poate reprezenta un titlu primar sau un contract futures. Vanzatorul unei optiuni pe futures isi asuma obligatia de a lua o pozitie in contractul futures de baza, opusa pozitiei la care are dreptul cumparatorul optiunii. In momentul exercitarii, un vanzator al optiunii respective este ales la intamplare, de catre Casa de Clearing si desemnat sa ia pozitia futures respectiva. Ca si pe pietele futures, cumparatorii si vanzatorii de optiuni isi pot lichida obligatiile prin compensarea pozitiilor.

Intervalele de valori pentru preturile de exercitare si datele de expirare sunt stabilite de catre bursa in cadrul careia se negociaza optiunea. Executarea optiunilor este garantata de catre Casa de compensatie, care se interpune ca cea de-a treia parte in toate contractele de optiuni. Astfel, ca si in cazul contractelor futures, standardizarea optiunilor impreuna cu garantarea executarii obligatiilor contractuale de catre Casa de Clearing reprezinta structura de baza a tranzactiilor cu optiuni din cadrul burselor. La aceasta structura de baza se adauga, totusi, cateva particularitati ce necesita a fi evidentiate.

Lichidarea optiunilor. Clauzele contractuale pentru optiunile tranzactionate in cadrul burselor se pot indeplini intr-unul din urmatoarele trei moduri:

Cumparatorul optiunii isi mentine pozitia pana la scadenta, optiunea expirand neexercitata; in acest caz, obligatia vanzatorului este anulata;

Cumparatorul isi exprima dreptul la data expirarii optiunii sau inaintea acesteia. In acest caz, vanzatorul trebuie sa indeplineasca obligatiile aferente pozitiei sale, definite in contractul de optiune;

Cumparatorul sau/si vanzatorul optiunii poate executa o tranzactie de compensare in cadrul bursei respective, eliminand toate obligatiile viitoare. Prin aceasta tranzactie, cumparatorul vinde, iar vanzatorul cumpara o optiune cu clauze identice, drepturile si obligatiile optiunii initiale fiind astfel transferate unui alt cumparator sau/si vanzator.

Majoritatea tranzactiilor cu optiuni vor conduce la obtinerea unui profit daca estimarile comerciantului cu privire la pretul futures sunt corecte.

Strategiile simple. Un speculator ce prevede o crestere a preturilor va cumpara optiuni call – adoptand o pozitie long call – iar un speculator ce prevede o scadere a preturilor va cumpara optiuni put – adoptand o pozitie long put. Daca aceste estimari prevad fluctuatii puternice ale preturilor intr-un sens sau altul, achizitionarea unor optiuni “in-afara-banilor” devine foarte atractiva; acestea sunt mai ieftine si ofera posibilitatea unor profituri ridicate, fara riscuri aditionale.

                 In mod simetric, un speculator ce se bazeaza pe stabilitatea preturilor sau pe usoara lor scadere, va vinde optiuni call – pozitia short call – iar un speculator ce mizeaza pe stabilitatea preturilor sau pe usoara lor crestere, va vinde optiuni put – pozitie short put. Acestia din urma vor fi atrasi de optiunile “in-bani”, incercand sa materializeze valoarea-timp a optiunilor. Strategiile speculative simple sunt foarte riscante, pierderile inregistrate fiind substantiale daca estimarile se doresc a fi incorecte.

Strategiile cu optiuni acoperite. O astfel de strategie presupune vanzarea sau cumpararea unei optiuni impreuna cu adoptarea unei pozitii compensatorii in contractul futures de baza. Vanzarea unei optiuni call pe futures, impreuna cu o pozitie long in acest contract futures este cunoscuta sub denumirea de vanzare call acoperita.

                 Vanzarea call acoperita = short call +long futures

                 Aceasta strategie permite initiatorului, incasarea primei optiuni call in schimbul renuntarii partiale sau totale la profitul potential determinat de o crestere a pretului futures. Strategia este atractiva in cazul unor estimari de stabilitate a pretului futures, deoarece in acest scenariu, o pozitie long futures nu este profitabila. Totusi daca preturile futures scad, pierderile pot fi substantiale.

                 Vanzarea unei optiuni put pe futures impreuna cu o pozitie short in acest contract futures este cunoscuta sub denumirea de vanzare put acoperita.

                 Vanzarea put acoperita = short put + short futures

                 Similar cu vanzarea call acoperita, aceasta strategie este atractiva in cazul unor estimari de stabilitate a pretului futures, deoarece, in acest scenariu, o pozitie short futures nu este profitabila, insa daca preturile futures cresc, se pot inregistra pierderi importante.

Optiuni sintetice.  Optiunile sintetice sunt create prin cumpararea unei optiuni call sau put impreuna cu o pozitie short sau long in contractul futures de baza. In general, optiunile sintetice sunt utilizate fie ca o modalitate eficienta de modificare a diagramei risc-venit, aferenta unei pozitii speculative deja existente, fie ca un mod de fixare a unui profit potential.

                 Combinarea unei pozitii long put cu o pozitie long in contractul futures de baza se numeste optiune sintetica long call.

                 Optiune call sintetica = long put + long futures

                 Cu un profil risc-venit similar cu cel al unei pozitii long call simple, o astfel de strategie poate fi folosita de speculatorii ce detin pozitii futures long si care, prin cumpararea de optiuni put se protejeaza impotriva unei scaderi accentuate a pretului. Ca efect, prin aceasta strategie, speculatorul plaseaza un ordin de limitare a pierderii asupra pozitiei sale long futures. Limitarea pierderii poate fi de asemenea utilizata pentru fixarea unui profit potential.

                 Pentru crearea unei optiuni sintetice long put, o pozitie long call simpla este combinata cu o pozitie short in contractul futures de baza, in scopul, fie al fixarii unui profit potential, fie al limitarii pierderii potentiale aferente unei pozitii short futures.

                 Optiune put sintetica = long call + short futures

                 Profilul diagramei risc-profit este similar cu cel al unei pozitii simple long put; ea permite protejarea speculatorului impotriva unei cresteri semnificative a pretului, oferind in acelasi timp, obtinerea unui profit determinat de scaderea pretului.

                 Alegerea uneia sau alteia dintre strategiile prezentate mai sus este determinata atat de estimarile speculatorului, cat si de costurile relative ale tranzactiilor.

Optiuni futures sintetice.  Acestea reprezinta substituente ale pozitiilor simple long sau short futures. Pozitiile futures sintetice presupun costuri mai scazute ale tranzactiilor si un sistem de aplicare a marjelor mai avantajos pentru investitor, devenind astfel mai atractive in raport cu pozitiile simple. Pozitiile futures sintetice se realizeaza prin combinarea a doua pozitii cu optiuni, astfel:

                 Long futures sintetic = long call + short put, si Short futures sintetic = long put + short call, ambele optiuni avand acelasi pret de exercitare.

Operatiuni straddle.  Operatiunile straddle reprezinta strategii ce se bazeaza pe modificari accentuate, intr-un sens sau altul ale preturilor activelor de baza sau pe stabilitatea acestora de-a lungul unei anumite perioade. In functie de aceste estimari, investitorul poate adopta pozitii long straddle sau short straddle.

Operatiuni strangle.  O operatiune strangle este, in esenta, o operatiune straddle in care optiunile call si put nu au acelasi pret de exercitare. Pozitia long strangle are ca scop obtinerea de profit, ca urmare a fluctuatiilor pretului futures, iar pozitia short urmareste fructificarea scaderii valorii-timp a optiunilor, in cazul in care futures ramane constant.








Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate